1ra-507/2019 — art. 145 al. 2 lit. e/1, j CP

1ra-507/2019 — art. 145 al. 2 lit. e/1, j CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-507/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

26 februarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, Dumitru Mardari,

Maria Ghervas,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile

ordinare, împotriva sentinței Judecătoriei Anenii Noi din 08 februarie 2018 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2018, declarate de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Vladislav Harti, de avocatul

Veaceslav Țurcan, în numele inculpatului

Zaricicovii Dmitrii XXXX, născut la

XX XXXX XXXX, originar și locuitor al XXXXXX,

XXXXXX, XXX, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 03.11.2017 – 08.02.2018,

instanța de apel: 05.04.2018 – 21.05.2018,

instanța de recurs: 25.01.2019 – 26.02.2019.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

Dmitrii a fost condamnat în baza art. 145 alin. (2) lit. e1), j) Cod penal la 17 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, începând din 08.02.2018,

deducându-se durata aflării în arest preventiv de la 15.09.2017 până la 08.02.2018.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Baranova T. prejudiciul material

în mărime de 20.000 lei și prejudiciul moral în mărime de 80.000 lei.

Cererea acuzării privind încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 14.861

lei a fost respinsă ca neîntemeiată.

1

octombrie 2016, aflându-se în ap. 3 de pe XXXXXX, XXXX, XXXXXX,

având intenția directă la omorul persoanei, i-a aplicat Elenei Semionova, cu care

se afla în relații de concubinaj, multiple lovituri cu mâinile și picioarele, precum și

cu alte obiecte neidentificate, peste diferite regiuni ale corpului, cauzându-i mai

multe leziuni corporale și anume: traumă asociată a capului, cutiei toracice și

abdomenului, fractura osului occipital, fracturi multiple bilaterale ale coastelor,

ruptura ficatului, contuzia rinichiului stâng. Ca urmare a leziunilor corporale

primite, victima a decedat”.

Instanța a reținut că inculpatul a pledat nevinovat și a declarat că în perioada

iulie-august 2016 a înnoptat la domiciliul părții vătămate de 8-10 ori. În luna

septembrie 2016 nu a rămas la ea nici o dată. A însoțit-o o dată la spital pentru a

primi un certificat medical, circumstanțe în care au fost văzuți de martori la spital.

O întâlnea de la serviciu, deoarece i-a povestit că timp de 3 zile un bărbat în haine

militare, sta lângă geamul ei. Partea vătămată a postat niște poze cu el pe rețelele

de socializare, dar le-a șters a doua zi. Se întâlneau periodic, nu se certau. În

noaptea de duminică spre luni s-a aflat la domiciliul său din XXXXXX, iar

dimineața, în jurul orei 06.00, a luat un taxi de lângă magazin, i-a spus șoferului că

merg la aeroport, urmând să intre prin XXXXXX. Ajungând lângă casa victimei,

a văzut că din ogradă a ieșit un automobil „Audi”, cu farurile deconectate. A

așteptat aproximativ 10 minute și, deoarece ușa centrală de la intrare în bloc nu a

deschis-o nimeni, de la care el nu deținea chei, s-a deplasat cu taxi-ul la aeroport.

A ajuns aici în jurul orei 07.00, a cumpărat bilet la avion. Despre plecarea în

Federația Rusă a discutat cu fratele său în luna septembrie. Despre această plecare

cunoșteau toți, inclusiv victima și sora ei. Miercuri seara a revenit înapoi, în or.

Tiraspol, deoarece înțelegerea cu fratele său referitor la serviciu a eșuat.

Totodată, vinovăția inculpatului s-a confirmat prin totalitatea probelor

administrate, inclusiv declarațiile martorilor Colesnicova I. și Chiricenco L.;

procesul-verbal de prezentare spre recunoaștere din 31.10.2016, potrivit

cărui martorul Coclev Denis a recunoscut pasagerul pe care l-a transportat din

XXXXXX spre XXXXXX;

procesul-verbal de prezentare spre recunoaștere din 31.10.2016, potrivit

căruia martorul Ivanov Vadim a recunoscut pasagerul pe care l-a transportat din

XXXXXX spre XXXXXX, apoi la Aeroportul Chișinău;

procesele-verbale de prezentare spre recunoaștere din 02.11.2016, potrivit

căror martorii Muntean Irina și Muntean Dmitrii l-au recunoscut pe Zaricicovii

D.;

informația eliberată de compania aeriană, potrivit căreia, la 17.10.2017, ora

07.03, Zaricicovii D. a procurat bilet din casieria companiei pentru cursa Chișinău-

Domodedovo, cu decolare din Chișinău la 17.10.2016, ora 10.30;

informația eliberată de Centru Cooperare Polițienească la 30.11.2016,

conform căreia a parvenit informația de la autoritățile din Ukraina privind

traversarea frontierei de stat de către Zaricicovii D., care la 18.10.2016 a intrat în

Ukraina prin punctul de trecere Odessa-Aeroport cu ruta Minsk-Odessa;

2

certificatul din 04.11.2016, eliberat de medicul expert din cadrul Secției

medico-legală mun. Bender, potrivit cărui la 21.10.2016 a fost constatat decesul

lui Semionova E. care a survenit cu câteva zile înainte de depistarea cadavrului, în

urma traumei asociate a capului, cutiei toracice și abdomenului, fractura osului

occipital, fracturi multiple bilaterale ale coastelor, ruptura ficatului, contuzia

rinichiului stâng;

procesul-verbal de verificare a declarațiilor la locul infracțiunii din

07.11.2016, efectuat cu participarea martorului Ivanov Vadim care a indicat locul

de unde a luat pasagerul în noaptea de 17.10.2016, ora 04.00 din XXXXX și l-a

dus în XXXXXX, XXXXXX, XXX;

procesul-verbal de verificare a declarațiilor la locul infracțiunii din

03.11.2016, efectuat cu participarea martorului Coclev Denis care a indicat locul

de unde a luat pasagerul în dimineața zilei de 17.10.2016, ora 06.00 din

XXXXXX și s-au deplasat în XXXXXX, XXXXXX, intersecție cu

XXXXXX, unde pasagerul a coborât și s-a îndreptat spre casa din XXXXXX,

XXXXXX, iar peste 5-10 minute a revenit și s-au deplasat la Aeroportul Chișinău;

raportul de expertiză medico-legală nr. 635d din 25.01.2017, conform cărui,

fiind cercetat cadavrul lui Semionova E., s-au depistat în partea dreaptă nouă oase

fracturate ale sternului, patru oase având câte 2-3 fracturi, ruptura ficatului,

contuzia rinichiului stâng, leziuni ce se califică ca grave și medii. Provocarea

acestor leziuni prin mutilare personală se exclude, reieșind din gravitatea durerilor

pe care le provoacă. Victimei i-au fost cauzate 10-15 lovituri, consecutivitatea

cărora este imposibil de stabilit. Decesul victimei a survenit în urma leziunilor

provocate, în special fractura osului occipital, fractura oaselor sternului și ruptura

ficatului. Moartea victimei putea să nu intervină imediat după aplicarea loviturilor,

dar stabilirea concretă a timpului decesului este imposibil de stabilit, fiind

prezumat că moartea a survenit cu 3-5 zile înainte de ziua investigării cadavrului la

21.10.2016.

Totodată, nu pot fi reținute în calitate de probe ale acuzării, procesele-

verbale de audiere ale martorilor Ivanov Vadim, Muntean Irina, Muntean

Dmitrii, Zaricicovii Alla, Șuliț Liubovi și Trifonova Olga pe motiv că nu au fost

audiați în cadrul cercetării judecătorești, iar legea procesual-penală stabilește

obligația audierii acestora în fața instanței de judecată, în vederea respectării

principiului contradictorialității.

Este nefondată cererea apărării privind declararea ca inadmisibile a actelor

de stare civilă, expertiza medico-legală, raportul de expertiză medico-legală nr.

635d din 25.01.2017, cazierul judiciar, pe motiv că au fost emise de autoritățile

neconstituționale din regiunea transnistreană or, aceste înscrisuri nici nu au fost

reținute și incluse în lista probelor, cu excepția raportului de expertiză medico-

legală nr. 635d din 25.01.2017. Însă, nulitatea acestuia nu poate fi invocată

deoarece nu se încadrează în limitele legale stabilite de art. 251 Cod de

procedură penală și nu este în obligația instanței de a pune în discuție legalitatea

materialelor prezentate expertului pentru realizarea raportului.

Argumentele privind imposibilitatea constatării cauzei decesului, timpului și

locului sunt irelevante or, nu a fost realizată cercetarea propriu-zisă a cadavrului,

3

potrivit raportului aceste circumstanțe fiind constatate, iar legea nu stabilește

careva restricții privind imposibilitatea stabilirii morții prin alte modalități.

Implicarea inculpatului în cauzarea decesului părții vătămate se deduce și

din confirmarea comportamentului agresiv al acestuia în raport cu alte fete cu care

s-a aflat în relații, precum și prin atitudinea părinților acestuia care au mers a doua

zi la părinții victimei, manifestând iritare și indicând că fiul lor nu răspunde la

apeluri, cu toate că cunoșteau despre plecarea acestuia în Federația Rusă.

Totodată, comportamentul și acțiunile inculpatului îi dovedesc pe deplin

vinovăția or, având planificată din timp plecarea, a procurat biletul la avion

înainte de decolare, apoi, în aceeași seară, a plecat spre or. Minsk și a revenit în or.

Odessa, cu toate că la acel moment existau rute directe Moscova-Chișinău,

afirmațiile acestuia referitor la necesitatea realizării zborului spre Minsk în lipsa

rutelor directe, fiind eronate. În împrejurările stabilite, inculpatul nici nu avea

posibilitatea reală să discute cu fratele său referitor la un serviciu și necesitatea

revenirii acasă.

Prin urmare, probele administrate demonstrează pe deplin vinovăția

inculpatului, iar acțiunile acestuia se încadrează în baza art. 145 alin. (2) lit. e1), j)

Cod penal, ca omorul unei persoane, săvârșit asupra unui membru de familie, cu

o deosebită cruzime.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 75 Cod

penal, că inculpatul a săvârșit o infracțiune excepțional de gravă care atentează la

relațiile sociale referitoare la dreptul la viață și se pedepsește cu detențiune pe

viață, că anterior nu a fost supus răspunderii penale, nu a recunoscut vina și se

caracterizează satisfăcător, de gravitatea și numărul leziunilor corporale aplicate

victimei, concluzionând că reeducarea și corectarea lui este posibilă doar cu izolare

de societate.

În același timp, inculpatul urmează a fi eliberat de plata cheltuielilor

judiciare în sumă de 14.861 lei or, încasarea sumei de 9628 lei pentru escortarea

acestuia în ședințele de judecată nu poate fi pusă în sarcina lui, acțiunile date

constituind obligația pozitivă a statului de a asigura prezența persoanei aflate în

stare de arest în fața magistraților, în vederea asigurării dreptului la un proces

echitabil, iar legea nu prevede încasarea cheltuielilor pentru asigurarea prezenței

inculpatului.

Suma de 5233 lei, suportată la efectuarea expertizei pentru stabilirea cauzei

morții, expertizei psihiatrico-legale, pentru cercetarea bunurilor ridicate în vederea

stabilirii identității făptuitorului și care au fost produse în legătură cu efectuarea

acțiunilor procesuale în cauza penală, potrivit art. 227 alin. (3) Cod de procedură

penală, se alocă de stat. Or, cheltuielile judiciare au fost realizate pentru buna

desfășurare a procesului penal și în vederea înfăptuirii justiției, cererea acuzării

privind încasarea acestor cheltuieli urmând a fi respinsă.

apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care

inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă de 18 ani închisoare, cu încasarea în

beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 14.861 lei.

4

Recurentul a invocat că inculpatul a săvârșit o infracțiune excepțional de

gravă, în privința unui membru de familie, cu deosebită cruzime, corectarea

acestuia fiind posibilă doar cu aplicarea unei pedepse de o severitate sporită, care i-

ar permite să conștientizeze în deplină măsură fapta comisă și consecințele

survenite or, acesta nu și-a recunoscut vina, ce denotă lipsa căinței sincere și

necesitatea aplicării unei sancțiuni mai aspre.

Totodată, cheltuielile judiciare în sumă de 14.861 lei urmează a fi încasate

de la inculpat în beneficiul statului, în conformitate cu art. 227-229 Cod de

procedură penală, care prevăd că instanța de judecată poate obliga inculpatul să

recupereze cheltuielile judiciare, iar excepțiile de la lege nu se referă la cazul dat,

soluția instanței de fond fiind contrară prevederilor art. 385 alin. (1) pct. 14), 397

pct. 5) Cod de procedură penală.

3.1. A declarat apel și avocatul Veaceslav Țurcan, solicitând casarea

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat, iar

acțiunea civilă să fie respinsă ca neîntemeiată.

Recurentul a indicat că instanța de fond a respins cererea apărării prin care a

solicitat recunoașterea inadmisibilității unui șir de probe colectate în cadrul

urmăririi penale de organul de urmărire penală al autorităților neconstituționale

transnistrene, inclusiv a raportului de expertiză medico-legală nr. 635d din

25.01.2017, care nu a fost efectuat în baza examinării propriu-zise a cadavrului de

către medicul legist autorizat în Republica Moldova, dar în baza raportului de

expertiză nr. 269 din 21.10.2016, efectuat de medicul legist din regiunea

transnistreană și care nu este acreditat de Centrul de Medicină Legală din RM,

concluzia fiind una arbitrară și contrară principiului legalității procesului penal,

prevăzut la art. 7 alin. (1) Cod de procedură penală.

Or, raportul de expertiză medico-legală nr. 635d din 25.01.2017 în care se

indică cauza decesului și leziunile corporale cauzate victimei este o probă

inadmisibilă.

Conform art. 251 Cod de procedură penală, încălcarea prevederilor legale

care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului

procedural în cazul în care s-a comis o încălcare a normelor procesuale penale ce

nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestui act.

Potrivit ordonanței de numire a expertizei de către organul de urmărire

penală al RM din 21.12.2016, la dispoziția expertului medico-legist al RM nu a

fost pus cadavrul victimei, după cum prevede legea, însă i-a fost oferită copia

concluziei expertului nr. 269 din 21.10.2016. Or, această concluzie a fost emisă de

către medicul Mocan I. D., șef interimar, medic legist în cadrul ГУ „РБ СМЭ

Бендерское отделение” (Biroul Republican de expertize medico-legale), instituție

care activează ca autoritate nerecunoscută pe teritoriul Transnistriei, expertul fiind

preîntâmpinat despre răspunderea penală, în conformitate cu art. 303 Cod penal al

autoproclamatei RMN. Totodată, cadavrul victimei, care reprezintă obiectul

cercetării pentru medicul legist, nu a fost disponibil după înmormântare.

În același timp, în capitolul „II. Circumstanțe stabilite de instanță prin

documente și procese-verbale ale acțiunilor procesuale” al sentinței este indicat în

calitate de probă - certificatul din 04.11.2016, eliberat de medicul expert din cadrul

5

Secției medico-legală mun. Bender, potrivit căruia la 21.10.2016 a fost constatat

decesul lui Semionova E. care a survenit cu câteva zile înainte de depistarea

cadavrului, în urma traumei asociate a capului, cutiei toracice și abdomenului,

fractura osului occipital, fracturi multiple bilaterale ale coastelor, ruptura ficatului,

contuzia rinichiului stâng.

Însă, acest document neîntemeiat este numit certificat or, nu certifică nimic

și este intitulat informație, parvenind de la medicul legist Cuciuc V. T., care indică

că medicul legist Mocan I. D., în cadrul ГУ „РБ СМЭ” – instituție a

autoproclamatei RMN, la 21.10.2016 a cercetat cadavrul lui Semionova E., iar

concluzia expertului încă nu este finisată.

Astfel, informația confirmă că expertul medico-legist al RM nu a avut acces

la cercetarea cadavrului victimei și demonstrează inadmisibilitatea acestui raport

de expertiză.

În același timp, instanța a calificat fapta în mod arbitrar, în lipsa probelor, cu

încălcarea art. 100 alin. (1) Cod de procedură penală, care prevede că fiecare probă

urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității

și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării

lor.

Instanța de fond a reținut circumstanța agravantă de omor asupra unui

membru de familie, contrar declarațiilor concordante ale martorilor, în special ale

martorilor Baranova T. și Baranov I., părinții victimei, care locuiau în același bloc

cu aceasta și au indicat că nu au văzut niciodată inculpatul, fiind demonstrat că

relația dintre acesta și victimă nu avea un caracter stabil, a fost de scurtă durată și

aceștia nu au locuit împreună.

Totodată, raportul de expertiză medico-legală nr. 635d din 25.01.2017 este

inadmisibil ca probă, iar alte dovezi legale care să susțină învinuirea de omor

comis cu deosebită cruzime nu au fost prezentate.

Or, această circumstanță urma a fi probată de acuzare, cu indicarea

acțiunilor inculpatului din care s-ar deduce că omorul a fost comis cu deosebită

cruzime. Astfel, dacă în învinuirea înaintată, acuzarea nu a specificat prin ce se

exprimă deosebita cruzime pe care a manifestat-o inculpatul, instanța de judecată

este lipsită de dreptul de a indica această circumstanță din proprie inițiativă, o

astfel de manifestare fiind în contradicție cu prevederile art. 325 alin. (1) Cod de

procedură penală, conform căror judecarea cauzei se efectuează numai în limitele

învinuirii formulate în rechizitoriu.

Potrivit art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal și practicii judiciare a Curții

Supreme de Justiție, cruzimea deosebită se atestă în cazurile în care, înainte de a

curma voința sau în procesul săvârșirii omorului, victima a fost supusă torturii,

schingiuirii, s-a săvârșit o batjocură asupra victimei sau, cu bună știință, i s-au

cauzat suferințe deosebite, prin prelungirea nejustificată a acestor suferințe în timp,

circumstanțe ce nu au fost probate sau constatate în speță, concluziile instanței de

fond nefiind susținute prin probe.

Pe lângă aceasta, instanța de fond nu a indicat motivul din care a ignorat

dubiile ridicate de apărare asupra veridicității și concludenței declarațiilor

martorilor Baranova T. și Moroz O.

6

În același timp, mai multe procese-verbale de recunoaștere după fotografie

au fost admise de instanța de fond, deși sunt contrare principiului

contradictorialității. Astfel, persoanele care au efectuat recunoașterea după

fotografie au statutul de martor și urmau a fi audiați pe marginea circumstanțelor

pe care le cunosc, însă, nefiind audiate în cadrul cercetării judecătorești, în

conformitate cu legea procesual-penală care stabilește obligația audierii acestora în

fața instanței judecătorești, în vederea respectării principiului contradictorialității,

instanța de fond nu putea să admită ca probe procesele-verbale de recunoaștere

după fotografie.

Or, aceste persoane urmau a fi audiate asupra circumstanțelor în care au

văzut inculpatul și asupra semnelor și particularităților distinctive după care ar

putea să-l recunoască.

Astfel, cu încălcarea principiului contradictorialității, instanța de fond a

admis procesele-verbale de recunoaștere după fotografie de către martorii Ivanov

V., Muntean I. și Muntean D., iar procesul-verbal de verificare a declarațiilor

martorului Ivanov V. la locul infracțiunii, a fost efectuat cu participarea martorului

care nu a fost audiat în instanța de fond.

Deci, aceste acțiuni procesuale au fost efectuate cu participarea unor martori

care nu au fost audiați în ședința de judecată, astfel că apărarea nu a avut acces egal

la verificarea circumstanțelor comunicate de aceștia, iar instanța de fond urma să

excludă aceste probe.

La fel, instanța de fond urma să aprecieze critic și procesul-verbal de

cercetare la fața locului, fiind stabilit că organul de urmărire penală a RM nu a avut

acces nemijlocit și prioritar la investigarea locului infracțiunii. Or, potrivit

declarațiilor mamei victimei, care a indicat că la 20.10.2016 a chemat autoritățile

transnistrene, cercetarea la fața locului din 28.10.2016 a fost efectuată, după ce din

apartamentul victimei au fost colectate probele de către autoritățile de facto din

regiunea transnistreană. Astfel, fiind stabilit că la 20.10.2016 a avut loc cercetarea

la fața locului de către autoritățile transnistrene, iar la 28.10.2016 de către

autoritățile RM, probele cercetate la fața locului, ar fi putut fi sigur denaturate.

Totodată, se atestă că martorii acuzării nu au relevat circumstanțe în legătură

cu infracțiunea de omor incriminată inculpatului or, martorii Baranova T. și

Baranov I., părinții victimei cu care locuiau în același bloc, nu cunoșteau inculpatul

și nu au putut să confirme că acesta locuia cu victima sau erau într-o relație.

Aceștia nu au observat schimbări în comportamentul victimei în perioada în care a

avut o relație cu inculpatul, iar victima nu s-a plâns de comportamentul acestuia și

nu a invocat acte de agresiune sau violență din partea lui.

Martorii Artîșova N. și Kozancencko I. nu au oferit informații de actualitate

privind personalitatea inculpatului, declarațiile acestora nefiind în legătură cu

infracțiunea incriminată acestuia, fiind stabilit și faptul că Kozancencko I. nici nu

cunoștea personal inculpatul.

Or, din lista martorilor acuzării rezultă caracterul părtinitor al urmăririi

penale, fiind colectate mărturiile unor persoane care au cunoscut inculpatul cu mult

timp în urmă, fără a fi investigate circumstanțele în raport direct cu victima și

infracțiunea.

7

Astfel, din declarațiile martorilor apărării și pașaportul victimei rezultă că

organul de urmărire penală nu a cercetat toate aspectele ce țin de viața personală a

victimei, sursele ei de venit, și persoanele din anturaj care insistau cu apeluri

telefonice.

În același timp, acțiunea civilă înaintată de succesorul părții vătămate este

neîntemeiată, nefiind demonstrată vinovăția inculpatului.

Conform art. 387 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța putea legal să

admită acțiunea civilă prin sentința de condamnare doar dacă sunt dovedite

temeiurile și mărimea pagubei cerute de partea civilă, însă inculpatul nu a săvârșit

infracțiunea, la soluționarea acțiunii civile fiind încălcate prevederile art. 219-221

Cod de procedură penală.

2018, apelurile au fost respinse, ca nefondate.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond corect a stabilit circumstanțele

de fapt și de drept și just a concluzionat că inculpatul a săvârșit infracțiunea

incriminată, împrejurări ce rezultă din probele administrate, apreciate cu

respectarea prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate în ansamblu – din

punct de vedere al coroborării lor.

Instanța de fond și-a motivat și întemeiat concluzia privind vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate pe probe pertinente, concludente,

utile și veridice, în coroborare între ele, și anume declarațiile succesorului părții

vătămate și ale martorilor, inclusiv ai apărării, precum și procesele-verbale de

recunoaștere după fotografie.

Elementul confirmativ al comiterii infracțiunii se deduce din

comportamentul inculpatului după săvârșirea faptei. Astfel, potrivit informației

companiei aeriene din 04.11.2016, la 17.10.106, ora 07.07 inculpatul a procurat

bilet la cursa Chișinău-Domodedovo, cu decolare în aceeași zi, la ora 10.30. În ziua

următoare, la 18.10.2016, inculpatul a ajuns la Minsk, de unde a zburat în Odessa.

Data, traseul și efectuarea acestei călătorii în aceeași zi indică cu certitudine că

călătoria nu a fost planificată și a avut drept scop crearea unei versiuni de

vinovăție a inculpatului. Totodată, declarațiile inculpatului se contrapun or, el a

indicat că deplasarea era planificată și deseori comunica cu fratele său despre

această călătorie, în același timp, menționând că despre deplasarea din 17.10.2016,

fratele său nu a cunoscut. Astfel, aceste deplasări indică că inculpatul a acționat în

asemenea mod pentru a crea aparența că nu are tangență cu crima.

În acest sens sunt relevante și declarațiile martorului Coclev D. care a relatat

că, în calitate de taximetrist, a transportat inculpatul din XXXX în XXXXXX, iar

pentru servicii s-a achitat altă persoană, datele concrete fiind indicate în declarațiile

date la urmărire penală.

Prin urmare, se constată o motivare amplă și temeinică a sentinței pronunțate

cu privire la procesul de evaluare și apreciere a probelor administrate în raport cu

fapta incriminată inculpatului.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 7, 75 Cod penal și a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite,

8

de motivul acesteia, de personalitatea inculpatului, de circumstanțele care

atenuează sau agravează răspunderea, precum și de scopul pedepsei aplicate asupra

reeducării și corectării lui.

Totodată, instanța de fond corect a apreciat și aplicat normele legale în

raport cu cererea acuzării privind încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor

judiciare în sumă de 14.861 lei.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea deciziei în partea privind

neîncasarea cheltuielilor judiciare și dispunerea rejudecării cauzei în această parte,

în aceeași instanță, în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat că acuzarea a solicitat încasarea din contul inculpatului,

în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare pentru efectuarea raportului de

expertiză medico-legală nr. 683 din 24.11.2016 în mărime de 2655 lei, raportul de

expertiză dactiloscopică nr. 34/12/4-R-207 din 02.12.2016 – 340 lei, raportul de

expertiză nr. 34/12/4-R-11 din 20.01.2017 – 390 lei, raportul de expertiză nr. 317

din 13.10.2017 – 1078 lei, rapoartele de expertiză nr. 34/12/4-R-858, 859 din

10.02.2017 – 430 lei și 340 lei și cheltuielile de escortare a inculpatului în perioada

15.09.2017-27.12.2017, suportate de către IP Bender, în sumă de 9628 lei.

Or, în situația în care art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală stipulează că

inculpatul suportă cheltuielile judiciare, fiind prezentată și dovada suportării

acestora, soluția instanțelor de fond și de apel de respingere a cererii privind

încasarea acestor cheltuieli este neîntemeiată.

Pe lângă aceasta, efectuarea cheltuielilor de judecată într-o cauză penală este

provocată de săvârșirea infracțiunii, care presupune desfășurarea urmăririi penale

și a judecării cauzei pentru aplicarea legii penale celui care a comis-o, astfel că

cheltuielile judiciare sunt imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii, temeiul juridic fiind fapta infracțională or, fără săvârșirea infracțiunii

aceste cheltuieli nu s-ar fi efectuat.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocatul Veaceslav Țurcan, în care solicită

casarea hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să

fie achitat.

Recurentul a invocat că instanța de fond a respins cererea apărării prin care a

solicitat recunoașterea inadmisibilității unui șir de probe colectate în cadrul

urmăririi penale de organul de urmărire penală al autorităților neconstituționale

transnistrene, inclusiv a raportului de expertiză medico-legală nr. 635d din

25.01.2017, care nu a fost efectuat în baza examinării propriu-zise a cadavrului de

către medicul legist autorizat în Republica Moldova, dar în baza raportului de

expertiză nr. 269 din 21.10.2016, efectuat de medicul legist din regiunea

transnistreană și care nu este acreditat de Centrul de Medicină Legală din RM,

deoarece nu se încadrează în limitele stabilite de legea penală în art. 251,

concluzia fiind una arbitrară și contrară principiului legalității procesului penal,

prevăzut la art. 7 alin. (1) Cod de procedură penală.

9

Or, raportul de expertiză medico-legală nr. 635d din 25.01.2017 în care se

indică cauza decesului și leziunile corporale cauzate victimei este o probă

inadmisibilă.

Conform art. 251 Cod de procedură penală, încălcarea prevederilor legale

care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului

procedural în cazul în care s-a comis o încălcare a normelor procesuale penale ce

nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestui act.

Potrivit ordonanței de numire a expertizei de către organul de urmărire

penală al RM din 21.12.2016, la dispoziția expertului medico-legist al RM nu a

fost pus cadavrul victimei, după cum prevede legea, însă i-a fost oferită copia

concluziei expertului nr. 269 din 21.10.2016. Or, această concluzie a fost emisă de

către medicul Mocan I. D., șef interimar, medic legist în cadrul ГУ „РБ СМЭ

Бендерское отделение” (Biroul Republican de expertize medico-legale), instituția

care activează ca autoritate nerecunoscută pe teritoriul Transnistriei, expertul fiind

preîntâmpinat despre răspunderea penală, în conformitate cu art. 303 Cod penal al

autoproclamatei RMN. Totodată, cadavrul victimei, care reprezintă obiectul

cercetării pentru medicul legist, nu a fost disponibil după înmormântare, nefiind

efectuată exhumarea.

Deci, instanța de fond nu era în drept să-și fondeze sentința de condamnare

pe probe care, în mod evident, provin dintr-o sursă ilegală și au fost colectate de

către o persoană care nu are dreptul să efectueze acțiuni procesuale în cauza penală

și au putut fi denaturate de către reprezentanții autorităților neconstituționale

transnistrene, concluziile cărora ilegal au fost preluate de instanța de fond. Or,

cauza decesului victimei ar putea fi alta, iar această îndoială nu poate fi înlăturată

în mod legal.

În același timp, în capitolul „II. Circumstanțe stabilite de instanță prin

documente și procese-verbale ale acțiunilor procesuale” al sentinței este indicat în

calitate de probă - certificatul din 04.11.2016, eliberat de medicul expert din cadrul

Secției medico-legală mun. Bender, potrivit căruia la 21.10.2016 a fost constatat

decesul lui Semionova E. care a survenit cu câteva zile înainte de depistarea

cadavrului, în urma traumei asociate a capului, cutiei toracice și abdomenului,

fractura osului occipital, fracturi multiple bilaterale ale coastelor, ruptura ficatului,

contuzia rinichiului stâng.

Însă, acest document neîntemeiat este numit certificat or, nu certifică nimic

și este intitulat informație, parvenind de la medicul legist Cuciuc V. T., care indică

că medicul legist Mocan I. D., în cadrul ГУ „РБ СМЭ” – instituție a

autoproclamatei RMN la 21.10.2016 a cercetat cadavrul lui Semionova E., iar

concluzia expertului încă nu este finisată.

Astfel, informația confirmă că expertul medico-legist al RM nu a avut acces

la cercetarea cadavrului victimei și demonstrează inadmisibilitatea acestui raport

de expertiză.

Pe lângă aceasta, instanța a calificat fapta în mod arbitrar, în lipsa probelor,

cu încălcarea art. 100 alin. (1) Cod de procedură penală, care prevede că fiecare

probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

10

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al

coroborării lor.

Instanța de fond a reținut circumstanța agravantă de omor asupra unui

membru de familie, contrar declarațiilor concordante ale martorilor, în special ale

martorilor Baranova T. și Baranov I., părinții victimei, care locuiau în același bloc

cu aceasta și au indicat că nu au văzut niciodată inculpatul, fiind demonstrat că

relația dintre acesta și victimă nu avea un caracter stabil, a fost de scurtă durată și

aceștia nu au locuit împreună.

Totodată, raportul de expertiză medico-legală nr. 635d din 25.01.2017 este

inadmisibil ca probă, iar alte dovezi legale care să susțină învinuirea de omor

comis cu deosebită cruzime nu au fost prezentate.

Or, această circumstanță urma a fi probată de acuzare, cu indicarea

acțiunilor inculpatului din care s-ar deduce că omorul a fost comis cu deosebită

cruzime. Astfel, dacă în învinuirea înaintată, acuzarea nu a specificat prin ce se

exprimă deosebita cruzime pe care a manifestat-o inculpatul, instanța de judecată

este lipsită de dreptul de a indica această circumstanță din proprie inițiativă, o

astfel de manifestare fiind în contradicție cu prevederile art. 325 alin. (1) Cod de

procedură penală, conform căror judecarea cauzei se efectuează numai în limitele

învinuirii formulate în rechizitoriu.

Potrivit art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal și practicii judiciare a Curții

Supreme de Justiție, cruzimea deosebită se atestă în cazurile în care, înainte de a

curma voința sau în procesul săvârșirii omorului, victima a fost supusă torturii,

schingiuirii, s-a săvârșit o batjocură asupra victimei sau, cu bună știință, i s-au

cauzat suferințe deosebite, prin prelungirea nejustificată a acestor suferințe în timp,

circumstanțe ce nu au fost probate sau constatate în speță, concluziile instanței de

fond nefiind susținute prin probe.

La fel, instanța de fond nu a indicat motivul din care a ignorat dubiile

ridicate de apărare asupra veridicității și concludenței declarațiilor martorilor

Baranova T. și Moroz O.

În același timp, mai multe procese-verbale de recunoaștere după fotografie

au fost admise de instanța de fond, deși sunt contrare principiului

contradictorialității. Astfel, persoanele care au efectuat recunoașterea după

fotografie au statutul de martor și urmau a fi audiați pe marginea circumstanțelor

pe care le cunosc, însă, nefiind audiate în cadrul cercetării judecătorești, în

conformitate cu legea procesual-penală care stabilește obligația audierii acestora în

fața instanței judecătorești, în vederea respectării principiului contradictorialității,

instanța de fond nu putea să admită ca probe procesele-verbale de recunoaștere

după fotografie.

Or, aceste persoane urmau a fi audiate asupra circumstanțelor în care au

văzut inculpatul și asupra semnelor și particularităților distinctive după care ar

putea să-l recunoască.

Astfel, cu încălcarea principiului contradictorialității, instanța de fond a

admis procesele-verbale de recunoaștere după fotografie de către martorii Ivanov

V., Muntean I. și Muntean D., iar procesul-verbal de verificare a declarațiilor

11

martorului Ivanov V. la locul infracțiunii a fost efectuat cu participarea martorului,

care nu a fost audiat în instanța de fond.

Deci, aceste acțiuni procesuale au fost efectuate cu participarea unor martori

care nu au fost audiați în ședința de judecată, astfel că apărarea nu a avut acces egal

la verificarea circumstanțelor comunicate de aceștia, iar instanța de fond urma să

excludă aceste probe.

La fel, instanța de fond urma să aprecieze critic și procesul-verbal de

cercetare la fața locului, fiind stabilit că organul de urmărire penală a RM nu a avut

acces nemijlocit și prioritar la investigarea locului infracțiunii. Or, potrivit

declarațiilor mamei victimei, care a indicat că la 20.10.2016 a chemat autoritățile

transnistrene, cercetarea la fața locului din 28.10.2016 a fost efectuată, după ce din

apartamentul victimei au fost colectate probele de către autoritățile de facto din

regiunea transnistreană. Astfel, fiind stabilit că la 20.10.2016 a avut loc cercetarea

la fața locului de către autoritățile transnistrene, iar la 28.10.2016 de către

autoritățile RM, probele cercetate la fața locului, ar fi putut fi sigur denaturate.

Totodată, se atestă că martorii acuzării nu au relevat circumstanțe în legătură

cu infracțiunea de omor incriminată inculpatului or, martorii Baranova T. și

Baranov I., părinții victimei cu care locuiau în același bloc, nu cunoșteau inculpatul

și nu au putut să confirme că acesta locuia cu victima sau erau într-o relație.

Aceștia nu au observat schimbări în comportamentul victimei în perioada în care a

avut o relație cu inculpatul, iar victima nu s-a plâns de comportamentul acestuia și

nu a invocat acte de agresiune sau violență din partea lui.

Și martorii Artîșova N. și Kozancencko I. nu au oferit informații de

actualitate privind personalitatea inculpatului, declarațiile acestora nefiind în

legătură cu infracțiunea incriminată acestuia, fiind stabilit și faptul că Kozancencko

I. nici nu cunoștea personal inculpatul.

Or, din lista martorilor acuzării rezultă caracterul părtinitor al urmăririi

penale, fiind colectate mărturiile unor persoane care au cunoscut inculpatul cu mult

timp în urmă, fără a fi investigate circumstanțele în raport direct cu victima și

infracțiunea.

Astfel, din declarațiile martorilor apărării și pașaportul victimei rezultă că

organul de urmărire penală nu a cercetat toate aspectele ce țin de viața personală a

victimei, sursele ei de venit, și persoanele din anturaj care insistau cu apeluri

telefonice.

În același timp, acțiunea civilă înaintată de succesorul părții vătămate este

neîntemeiată, nefiind demonstrată vinovăția inculpatului.

Conform art. 387 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța putea legal să

admită acțiunea civilă prin sentința de condamnare doar dacă sunt dovedite

temeiurile și mărimea pagubei cerute de partea civilă, însă inculpatul nu a săvârșit

infracțiunea, la soluționarea acțiunii civile fiind încălcate prevederile art. 219-221

Cod de procedură penală.

Prin urmare, inculpatul nu a săvârșit infracțiunea incriminată or, lipsesc

probe veridice care ar dovedi vinovăția acestuia, instanțele de fond și de apel

admițând erori grave care au dus la soluționarea greșită a cauzei și condamnarea

unei persoane nevinovate.

12

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de

procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a

fi admise, din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția, când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect se atestă că instanța de fond și cea de apel au comis

următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 101

alin. (1) și (4) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată

este obligată să pună la baza hotărârii sale numai acele probe la a căror cercetare au

avut acces toate părțile în egală măsură și să motiveze în hotărâre admisibilitatea

sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate. Potrivit art. 325 alin. (1) Cod de

procedură penală, judecarea cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii

formulate în rechizitoriu. În corespundere cu art. 394 alin. (1) pct. 1), 2) Cod de

procedură penală, partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă,

descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicându-se locul,

timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele

infracțiunii, probele pe care se întemeiază concluziile instanței de judecată și

motivele pentru care instanța a respins alte probe.

În corespundere cu jurisprudența națională, sentința trebuie să corespundă

atât după formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură

penală. Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă

din cea anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea

formulărilor inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința

judecătorească, pct. 3.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului sentinței, instanța

de fond (pct. 2. din decizie):

a) a constatat că: „în perioada de timp de la 16 până la 17 octombrie 2016,

aflându-se în ap. 3 de pe XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, având intenția

directă la omorul persoanei, i-a aplicat Elenei Semionova, cu care se afla în relații

de concubinaj, multiple lovituri cu mâinile și picioarele, precum și cu alte obiecte

neidentificate, peste diferite regiuni ale corpului, cauzându-i mai multe leziuni

corporale și anume: traumă asociată a capului, cutiei toracice și abdomenului,

13

fractura osului occipital, fracturi multiple bilaterale ale coastelor, ruptura

ficatului, contuzia rinichiului stâng. Ca urmare a leziunilor corporale primite,

victima a decedat”.

Totodată, potrivit rechizitoriului: „el, în perioada de timp de la data de 16

octombrie 2016, ora 21.00, până la data de 17 octombrie 2016, ora 03.00,

aflându-se în ap. 3 din XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX , în care din luna

septembrie 2016 concubina împreună cu Semionova Elena, fiind în relații ostile

cu ea, din cauza geloziei, cu scopul de a o lipsi de viață, i-a aplicat acesteia cu

mâinile și picioarele, precum și cu alte obiecte neidentificate, nu mai puțin de 10-

15 lovituri peste diferite regiuni ale corpului, cauzându-i leziuni corporale, și

anume: traumă asociată a capului, cutiei toracice și abdomenului, fractura osului

occipital, fracturi multiple bilaterale ale coastelor, ruptura ficatului, contuzia

rinichiului stâng, calificate ca grave, incompatibile cu viața, lipsind-o în așa mod

de viață pe Semionova Elena, cu deosebită cruzime”.

Astfel, se atestă că în fapta descrisă ca fiind dovedită, instanța nu a constatat

cine a comis infracțiunea, timpul concret, scopul și motivul săvârșirii ei, forma și

gradul de vinovăție, aici lipsind pronunțarea asupra împrejurărilor că: „el, în

perioada de timp de la data de 16 octombrie 2016, ora 21.00, până la data de 17

octombrie 2016, ora 03.00...., în care din luna septembrie 2016 concubina

împreună cu Semionova Elena, fiind în relații ostile cu ea, din cauza geloziei,

cu scopul de a o lipsi de viață..., nu mai puțin de 10-15 lovituri..., cu

deosebită cruzime”.

Or, constatarea că infracțiunea a fost comisă: „în perioada de timp de la 16

până la 17 octombrie 2016...” nu implică o denegare certă a argumentelor

inculpatului că în perioada iulie-august 2016 a înnoptat la domiciliul părții

vătămate de 8-10 ori, în luna septembrie 2016 nu a rămas la ea nicio dată, în

noaptea de 16 spre 17 octombrie 2016 s-a aflat în locuința sa, din XXXXXX,

iar la ora 07.00 a zburat în Federația Rusă, revenind peste câteva zile, cât și a

informației eliberată de compania aeriană că la 17.10.2017, ora 07.03, Zaricicovii

D. a procurat bilet pentru cursa Chișinău-Domodedovo, cu decolare din Chișinău

la 17.10.2016, ora 10.30, și informației eliberată de Centru Cooperare

Polițienească că acesta la 18.10.2016 a intrat în Ukraina prin punctul de trecere

Odessa-Aeroport cu ruta Minsk-Odessa.

Deci, instanța de fond nu a judecat cauza în raport cu circumstanțele concrete

și esențiale, de fapt și de drept, invocate în învinuirea formulată inculpatului;

b) doar a trecut în revistă probele administrate, dar nu a apreciat fiecare

probă separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării

lor, inclusiv cu circumstanțele concrete și esențiale, de fapt și de drept, invocate în

rechizitoriu, și nu a indicat motivele pentru care a respins probele și versiunile

apărării.

Mai mult, a indicat inițial că „nu pot fi reținute în calitate de probe ale

acuzării, procesele-verbale de audiere ale martorilor Ivanov Vadim, Muntean

Irina, Muntean Dmitrii...”, apoi absolut neclar și divergent a invocat că vinovăția

inculpatului este dovedită prin: „procesul-verbal de prezentare spre recunoaștere

14

din 31.10.2016 potrivit căruia martorul Ivanov Vadim a recunoscut pasagerul pe

care l-a transportat din XXXXXX spre XXXXXX , apoi la Aeroportul

Chișinău; procesele-verbale de prezentare spre recunoaștere din 02.11.2016

potrivit căror martorii Muntean Irina și Muntean Dmitrii l-au recunoscut pe

Zaricicovii D.”, cât și prin declarațiile martorilor Colesnicova I. și Chiricenco L.,

dar ei fiind martorii apărării.

Pe lângă aceasta, concluzia confuză și sumară a instanței că nulitatea actelor

emise de autoritățile neconstituționale din regiunea transnistreană: „nu poate fi

invocată deoarece nu se încadrează în limitele legale stabilite de art. 251 Cod de

procedură penală și nu este în obligația instanței de a pune în discuție legalitatea

materialelor prezentate expertului pentru realizarea raportului”, nu corespunde

criteriilor de drept de apreciere a probelor administrate la caz, prescrise în art. 101

Cod de procedură penală, acestea fiind circumstanțe cu statut de probă în procesul

penal.

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția.

În al doilea rând, potrivit art. 414 alin. (1), (5) și (6) Cod de procedură

penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel și se

pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel. Instanța de apel nu este în drept

să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă ele nu au

fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost consemnate în

procesul-verbal. În corespundere cu art. 419 Cod de procedură penală, rejudecarea

cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru

examinarea cauzelor în primă instanță. Conform art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și

de drept care au dus la admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției

date.

Potrivit jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să

se pronunțe instanța de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări,

Chestiunile de drept pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt: dacă

fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată,

dacă normele de drept procesual și penal au fost corect aplicate. În cazul în care se

constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate,

hotărârea instanței de fond urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei

(Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor

penale în ordine de apel).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, conform descriptivului și dispozitivului deciziei atacate (pct. 4. din

decizie):

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise

de instanța de fond, nominalizate supra, repetându-le întocmai, nu a desființat

15

sentința și nu a rejudecat cauza potrivit regulilor generale pentru examinarea

cauzelor în primă instanță, menținând o sentință neîntemeiată legal;

b) și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a

instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi declarațiile

martorilor Coclev D., Rotari A., Cazacenco I., Triculici O., Artîșova N., Bevziuc

S., Mihailova G., Ostapenco A., Lînova A., Lînov V., Șincariuc C., Evtearova S.,

Evterova I. și Albreht E., probele scrise de la f.d. 42, 63, 94, 121, 158-162, vol.1.

Mai mult, a consemnat în procesul-verbal declarațiile martorilor Coclev D.

(vol. I. f.d. 37-38), Ivanov V. (vol. I. f.d. 52-53), Ostapenco A. (vol. I. f.d. 56-57), date în

cadrul urmăririi penale și necercetate în ședința instanței de fond, fără a indica

esența acestor probe noi și fără a le supune aprecierii conform prevederilor art. 101

Cod de procedură penală (vol. III. f.d. 170);

c) doar a trecut în revistă dovezile administrate, dar nu a apreciat fiecare

probă separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării

lor, inclusiv cu circumstanțele concrete și esențiale, de fapt și de drept, invocate în

rechizitoriu, și nu a indicat motivele pentru care a respins probele și versiunile

aduse în sprijinul apărării;

d) nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelurile de pe rol și

repetate în recursurile ordinare, inclusiv asupra celor reproduse la pct. 3., 3.1., 5.,

5.1. din prezenta decizie;

e) nu și-a argumentat soluția despre respingerea cererii procurorului privind

încasarea cheltuielilor judiciare în raport cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14),

229 alin. (1) - (3) Cod de procedură penală, conform căror la adoptarea sentinței,

instanța de judecată soluționează chestiunea cine și în ce proporție trebuie obligat

să plătească cheltuielile judiciare. Cheltuielile judiciare sunt suportate de

condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța de judecată poate obliga

condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite

interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării

inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci

când aceasta o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de mijloacele

necesare. Achitarea cheltuielilor judiciare poate fi suportată și de condamnatul

căruia i-a fost aplicată pedeapsă. Instanța poate elibera de plata cheltuielilor

judiciare, total sau parțial, condamnatul dacă plata cheltuielilor judiciare poate

influența substanțial asupra situației materiale a persoanelor care se află la

întreținerea lor.

Or, în descriptivul deciziei contestate lipsește analiza și concluzia instanței

fondată pe prescripțiile de drept enunțate supra.

Împrejurările expuse atestă în mod lucid că instanțele de fond și de apel nu

au judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu

cuprind motive legale pe care se întemeiază soluția, că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelurile declarate, și că recursurile

ordinare sunt întemeiate.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către

16

instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursurilor ordinare, casării totale a deciziei

contestate, și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, și să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

admite recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Vladislav Harti și de avocatul Veaceslav Țurcan, casează

total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2018, în

privința inculpatului Zaricicovii Dmitrii XXXXX, și dispune rejudecarea cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 26 martie

2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

Dumitru Mardari

Maria Ghervas

17