1ra-11/2019 — art. 27, 145 alin. 2 lit. i CP

1ra-11/2019 — art. 27, 145 alin. 2 lit. i CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-11/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

29 ianuarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda, Țurcan Anatolie, Guzun Ion,

judecând, fără citarea părților, în camera de consiliu în baza materialelor din

dosar, recursul ordinar declarat de către avocatul Bodean Ina în numele

inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 14 mai 2018 și a sentinței Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana din 03

octombrie 2017, în cauza penală în privința lui

Țurcan Dionisie Xxxxx, născut la xxxxx,

originar și domiciliat în mun. Xxxxx, str. Xxxxx,

ap. xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță:

de la 02.06.2017 - până la 03.10.2017

instanța de apel:

de la 12.12.2017 - până la 14.05.2018

instanța de recurs ordinar:

de la 25.07.2018 – până la 29.01.2019

C O N S T A T Ă:

Țurcan Dionisie Xxxxx a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 27, 145

alin. (2) lit. i) Cod penal la 12 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

închis.

În temeiul art. 85 Cod penal, pentru cumul de sentințe, la pedeapsa numită lui

Țurcan Dionisie i-a fost adăugată parțial pedeapsa aplicată prin sentința

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 06.06.2016 și i-a fost stabilită pedeapsa

definitivă de 14 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

S-a respins cerința acuzatorului de stat cu privire la încasarea cheltuielilor

judiciare.

27.10.2016, în intervalul orelor 00:00 până la 01:00, în coautorat cu o altă persoană,

în privința căreia urmărirea penală a fost disjungată, aflându-se la domiciliul său,

în apartamentul nr. xxxxx din str. Xxxxx, sectorul xxxxx, mun. Xxxxx, în urma unui

conflict spontan apărut cu Moisei Tudor, pe fundalul stării de ebrietate în care se

aflau, având scopul de a-l omorî, intenționat, i-au aplicat ultimului mai multe

lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, după care cu un

1

cuțit, conștientizând că acționează asupra unei zone vitale a organismului, i-a

aplicat multiple lovituri în regiunea feței, capului și toracelui, cauzându-i, potrivit

raportului de expertiză medico-legală nr. 3429D din 17.01.2017, vătămare corporală

medie, însă, din cauze independente de voința lui, nu și-a realizat intenția până la

capăt, deoarece Moisei Tudor a sărit de la etajul 5 al blocului și ulterior de urgență a

fost spitalizat la IMSP Centrul Național Științifico-Practic de Medicină de Urgență

din mun. Chișinău, unde i-a fost acordat ajutorul medical necesar.

Pe baza stării de fapt expusă mai sus, confirmată de probele administrate,

fapta inculpatului Țurcan Dionisie a fost calificată de drept în baza art. art. 27, 145

alin. (2) lit. i) Cod penal – tentativa de omor intenționat, adică tentativa de omor a

unei persoane, săvârșită de două persoane.

3.1 Procuror, la data de 17 octombrie 2017, care a solicitat casarea parțială a

acesteia, în partea stabilirii pedepsei și în latura civilă, cu pronunțarea unei noi

hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui Țurcan

Dionisie să-i fie stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 15 ani,

cu executare în penitenciar de tip închis. În temeiul art. 85 Cod penal, pentru cumul

de sentințe, la pedeapsa aplicată lui Țurcan Dionisie, să fie adăugată parțial

pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 06.06.2016

și să-i fie aplicată pedeapsa definitivă de 17 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip închis. Suplimentar, a solicitat încasarea de la Țurcan Dionisie, în

contul statului, a sumei de 12.541 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În argumentarea apelului a invocat că:

- prima instanță întemeiat a constatat că inculpatul Țurcan Dionisie a comis

infracțiunea în stare de recidivă, însă i-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare

sub minimul prevăzut de lege, care la caz este de 15 ani;

- prima instanță eronat a respins solicitarea acuzării privind încasarea de la

inculpat a cheltuielilor judiciare, deoarece acestea au fost provocate de săvârșirea

unei infracțiuni, care determină desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei,

iar temeiul juridic al încasării cheltuielilor judiciare de la inculpat este vinovăția

ultimului, respectiv în lipsa comiterii infracțiunii, astfel de cheltuieli nu ar fi avut

loc.

3.2 Inculpat, la data de 16 octombrie 2017, care a solicitat casarea totală a

acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care să fie achitat de sub învinuirea imputată sau să fie încetat

procesul penal, pe motiv că pentru aceleași fapte există o hotărâre a organului de

urmărire penală de scoatere de sub urmărire penală.

Subsidiar, inculpatul prin alt apel declarat la 16 octombrie 2017, a solicitat

casarea sentinței și restituirea dosarului organului de urmărire penală, pentru

acumularea de noi probe și pentru audierea suplimentară a martorilor, a părții

vătămate și a altei persoane, în privința căreia urmărirea penală a fost disjungată.

În argumentarea apelurilor a invocat că:

2

- prima instanță a adoptat o soluție arbitrară, abuzivă, neîntemeiată și ilegală,

ca rezultat al examinării superficiale a probelor;

- vinovăția sa nu a fost demonstrată în urma aprecierii probelor;

- din împrejurările comiterii faptei nu rezultă intenția de a-l omorî pe Moisei

Tudor. Intenția de a săvârși omorul urmează a fi apreciată prin multiple criterii: -

mijloacele folosite – la caz cuțite, care erau deteriorate; zona aplicării loviturilor –

care nu era de importanță vitală; gravitatea leziunilor corporale cauzate – care sunt

medii; natura relațiilor dintre făptuitor și partea vătămată – care sunt prieteni și nu

au avut conflicte anterioare. Împrejurările cauzei constituie dovada faptului că nu a

dorit și nu a urmărit uciderea lui Moisei Tudor, iar lipsa intenției de omor constă și

în faptul că după inițierea aplicării loviturilor, el nu a întreprins nici o acțiune în

vederea uciderii lui Moisei Tudor, ci din contra, a încercat să-l calmeze pe celălalt

figurant în dosar;

- cercetarea la fața locului a fost efectuată în lipsa sa;

- urmărirea penală a fost pornită inițial pe faptul comiterii huliganismului, în

baza ordonanței din 27.10.2016, iar ulterior a fost pornită pe faptul comiterii

tentativei de omor, prin ordonanța din 03.11.2016, ca ulterior, prin ordonanța din

25.05.2017, să fie dispusă scoaterea parțială a lui Țurcan Dionisie de sub învinuirea

adusă în baza art. 287 alin. (3) Cod penal;

- urmărirea penală în privința lui a fost pornită de 2 ori pentru același fapt, dar

cu o încadrare juridică diferită a acțiunilor, circumstanțe pe care organul de

urmărire penală le cunoștea cu certitudine;

- sunt aplicabile în privința sa prevederile art. 275 alin. (1) pct. 8), 332 alin. (1),

391 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală, urmând a fi încetat procesul penal în

privința sa.

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul Țurcan Dionisie.

A fost admis apelul declarat de către procuror, casată parțial sentința, în latura

penală și cea civilă și pronunțată o nouă hotărâre, prin care Țurcan Dionisie a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 27, 145 alin. (2) lit. i) Cod penal la 15

ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis. În temeiul art. 85 Cod

penal, pentru cumul de sentințe, la pedeapsa aplicată inculpatului Țurcan Dionisie,

a fost adăugată parțial pedeapsa numită prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 06.06.2016 și i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 17 ani închisoare,

cu executare în penitenciar de tip închis.

S-a dispus încasarea de la Țurcan Dionisie, în contul statului, a sumei de

12.541 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În rest, sentința a fost menținută.

inculpat, instanța de apel a considerat că prima instanță motivat a constatat starea

de fapt și de drept pe cauză, a încadrat juridic corect acțiunile inculpatului și a

apreciat probele administrate la justa lor valoare, întemeiat adoptând concluzia

privind vinovăția inculpatului.

3

În acest context, instanța de apel a constatat că vinovăția inculpatului a fost

demonstrată prin declarațiile părții vătămate, ale martorilor și alte probe, ce au fost

apreciate de către prima instanță în deplină corespundere cu criteriile de

pertinență, concludență, utilitate, veridicitate și coroborare reciprocă și care au

constituit obiectul unei verificări suplimentare în apel, verificare care în opinia

instanței de apel nu a ridicat dubii privind corectitudinea constatării vinovăției

inculpatului Țurcan Dionisie.

Reieșind din aceste considerente, instanța de apel a apreciat critic argumentele

inculpatului și ale apărătorilor acestuia, și a constatat că declarațiile părții vătămate

și ale martorilor sunt consecutive, coroborează cu materialele cauzei și în ansamblu

combat motivele invocate de partea apărării.

Totodată, instanța de apel a respins alegațiile inculpatului privind încălcarea

principiului non bis in idem în cauză. În acest sens, instanța de apel a constatat că

urmărirea penală a fost pornită pe diverse cauze, având la bază bănuiala rezonabilă

în săvârșirea a diverse infracțiuni (la 08.07.2016, în baza art. 27, 186 alin. (2) lit. b),

c), d) Cod penal, dosarul nr. 2016481346; la 27.10.2016, în baza art. 287 alin. (1) Cod

penal, dosarul nr. 2016482146; la 03.11.2016, în baza art. 27, 145 alin. (2) lit. i), j) Cod

penal, dosarul nr. 20164822806).

Instanța de apel a constatat că, dosarele nominalizate, prin ordonanța din

03.02.2017, au fost conexate într-un dosar unic, cu atribuirea nr. 2016482146, iar la

25.05.2017, din acest dosar a fost disjungată o cauză separată în privința altei

persoane, în baza art. 27, 186 alin. (2) lit. c), d), 27, 145 alin. (2) lit. i) și 287 alin. (3)

Cod penal, iar lui Țurcan Dionisie, la 25.05.2017, i-a fost înaintată învinuirea în baza

art. 27, 145 alin. (2) lit. i) Cod penal.

În acest sens, instanța de apel a constatat că activitatea organului de urmărire

penală nu a dus la înaintarea de două ori a unei învinuiri față de Țurcan Dionisie,

argumentele invocate în acest sens fiind formale și declarative.

Referindu-se la criticile invocate de către procuror privind pedeapsa stabilită

inculpatului, instanța de apel le-a apreciat ca fiind întemeiate și a constatat că prima

instanță, la individualizarea pedepsei, a ținut cont de condamnarea anterioară a lui

Țurcan Dionisie și de faptul că a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă, însă a

stabilit o pedepsă sub limita de 15 ani închisoare, care în speță este minimă.

Totodată, instanța de apel a considerat că prima instanță eronat a respins

cererea acuzatorului de stat privind încasarea cheltuielilor judiciare de la inculpat și

a conchis că această cerere urmează a fi admisă, deoartece inculpatul a comis

infracțiunea imputată, vinovăția acestuia fiind demonstrată, iar efectuarea

expertizelor judiciare, a căror cost se solicită de a fi pus în sarcina inculpatului, a

avut ca premisă comportamentul infracțional al inculpatului.

Bodean Ina în numele inculpatului, depus la 12 iulie 2018, care solicită casarea

parțială a sentinței și casarea totală a deciziei instanței de apel, cu dispunerea

achitării inculpatului.

În argumentarea cererii depuse, recurentul invocă:

4

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței și nu au fost întrunite

elementele infracțiunii;

- instanțele de fond au admis erori grave, care au afectat soluțiile adoptate

drept rezultat al aprecierii arbitrare a probelor, nemotivării soluțiilor și neluării în

considerare a probelor administrate de partea apărării;

- toate aprecierile de fapt și de drept ale instanței de apel, privind motivele

invocate de inculpat, s-au rezumat la unica frază generală că prima instanță a

examinat cauza multilateral și a adoptat o soluție corectă privind vinovăția

inculpatului;

- instanța de apel nu și-a exercitat în mod corespunzător atribuția de

rejudecare a fondului cauzei după modul stabilit pentru prima instanță;

- instanța de apel nu a dat apreciere corespunzătoare declarațiilor inculpatului,

date în apel;

- lipsește latura subiectivă a infracțiunii în cauză, deoarece reieșind din natura

și intensitatea loviturilor aplicate părții vătămate (o singură lovitură în abdomen),

precum și din comportamentul inculpatului, care prin luarea cuțitului din mâna

altui figurant pe dosar a încercat să preîntâmpine consecințe mai grave, se constată

că inculpatul nu a urmărit și nu a dorit survenirea decesului lui Moisei Tudor;

- instanța de apel nu a motivat respingerea cererii apărării privind audierea

repetată a părții vătămate, astfel încălcând principiile contradictorialității

procesului și egalității participanților la proces și, drept rezultat, lezând dreptul

inculpatului la un proces echitabil, sub aspectul dreptului la apărare;

- este neîntemeiată soluția privind încasarea cheltuielilor judiciare de la

inculpat, deoarece costurile efectuării expertizelor-medicale obligatorii urmează a fi

suportat de către stat, cu atât mai mult că efectuarea tuturor expertizelor în cauză a

fost dispusă prin ordonanțele organului de urmărire penală.

În drept, recursul este întemeiat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de

procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat de

către apărător, solicitând de a decide inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit

neîntemeiat, deorece instanța de apel analizând amplu probele, corect a reținut

încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat, adoptând o soluție întemeiată

de condamnare a acestuia, nefiind admisă încălcarea anumitor prevederi ale legii

procesual penale, ce ar fi condiționat comiterea unor erori grave de drept.

lărgit concluzionează că, recursul declarat urmează a fi admis din următoarele

considerente:

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. a) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept de al admite, cu casarea parțială

5

sau totală a hotărârii atacate, cu menținerea hotărârii primei instanțe, când apelul a

fost greșit admis.

Norma art. 434 Cod de procedură penală, prevede că judecând recursul

declarat împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme

de Justiție verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor din dosar și se

pronunță asupra tuturor motivelor invocate în recurs.

Învederând prevederile legale enunțate mai sus, Colegiul penal relevă că,

rațiunea și finalitatea exercitării căii de atac, în special a recursului ordinar, constă

în înlăturarea erorilor admise de instanța ierarhic inferioară la etapa precedentă de

judecare a cauzei, iar controlul judecătoresc pe care acesta îl declanșează, are un rol

preventiv și unul reparator.

La caz, din textul recursului ordinar declarat de către apărător se reține că,

acesta este întemeiat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală,

potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, invocându-se în special

următoarele temeiuri: instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în ape, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței,

precum și nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

În opinia recurentului, instanțele de fond incorect au conchis că, inculpatul

Țurcan Dionisie se face vinovat de comiterea infracțiunii imputate, iar probele

administrate nu au primit o apreciere la justa lor valoare, astfel concluziile despre

vinovăția ultimului fiind formale și nefondate.

De asemenea, apărătorul în sumarul recursului a invocat că cheltuielile

judiciare solicitate de către partea acuzării în sumă de 12.541 lei, să fie respinse,

deoarece acestea urmează a fi trecute în contul statului.

Pornind de la criticile recurentului în partea ce se referă la dezacordul cu

încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 12.541 lei din contul inculpatului,

Colegiul penal lărgit consideră că, aceste sunt întemeiate și recursul declarat în

partea dată urmează a fi admis, deoarece instanța de apel eronat a admis apelul

procurorului în această parte și a încasat cheltuielile judicire pentru efectuarea

expertizelor, în prezenta speță, din contul inculpatului.

La acest capitol, Colegiul menționează că, prima instanță la adoptarea

sentinței a ajuns la concluzia că, cheltuielile legate de efectuarea expertizelor

judiciare au fost făcute cu scop de a constata vinovăția inculpatului, din care motiv

a considerat că aceste cheltuieli nu pot fi puse pe seama inculpatului, atribuindu-le

la contul statului. Însă, în viziunea instanței de apel, rezultând din prevederile art.

227 și 229 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare urmează a fi puse în

sarcina inculpatului, deoarece acesta a comis infracțiunea imputată, vina căruia a

fost dovedită, respectiv efectuarea expertizelor, au avut la geneză comportamentul

infracțional al inculpatului.

Colegiul penal lărgit consideră nefondate concluziile instanței de apel, în

partea ce se referă la admiterea cerințelor procurorului de a încasa cheltuielile

6

judiciare pentru efectuarea expertizelor în cauza dată, din contul inculpatului în

sumă de 12.541 lei, deoarece acestea sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi

penale în vederea acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției

inculpatului în comiterea infracțiunii imputate, cheltuieli ce au fost trecute în contul

statului.

Instanța de recurs notează că, normele procedural penale, în vigoare la

momentul efectuării expertizelor, nu prevedeau expres achitarea din contul

inculpatului a cheltuielilor judiciare pentru efectuarea expertizelor obligatorii,

cheltuieli ce se făceau din contul statului.

Concluzia instanței de apel în susținerea solicitării procurorului de a încasa

cheltuielile pentru efectuarea expertizelor judiciare, nu poate fi reținută, deoarece

modificările în dispoziția alin. (2) din art. 143 Cod de procedură penală sunt în

vigoare din data de 09.02.2018, iar legea procedural penală nu are efect retroactiv,

ținând cont de prevederile art. 3 Cod procedură penală, care stipulează că, în

desfășurarea procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul

urmăririi penale sau al judecării cauzei în instanța judecătorească.

Așadar, se relevă că efectuarea expertizelor la caz, sunt acțiuni procesuale ce

țin de administrarea probatoriului și formularea învinuirii, care sunt puse în

sarcina părții acuzării, fiind achitate din bugetul statutului în cadrul urmăririi

penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii

imputate, prin numirea efectuării expertizelor, cheltuieli, care odată cu modificarea

legii procesuale nu pot fi încasate de la inculpat.

Prin urmare, sunt apreciate ca fiind corecte concluziile primei instanțe

referitoare la respingerea solicitării înaintate de către acuzatorul de stat privind

încasarea de la inculpat a sumei de bani menționată mai sus, cu titlu de cheltuieli

judiciare suportate, din care motiv se impune necesitatea de a interveni în hotărârea

adoptată de către instanța de apel, casând-o parțial în partea încasării cheltuielilor

judiciare din contul inculpatului.

Referitor la alegațiile recurentului privind criticile prin prisma incidenței

cazurilor de casare prevăzute la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

specificate mai sus, cu excepția celor ce se referă la încasarea cheltuielilor judiciare

de la inculpat, Colegiul penal lărgit le apreciază ca neîntemeiate.

Opozant argumentelor invocate de apărător în susținerea poziției sale,

Colegiul consideră că, nu toate temeiurile pentru casare din cele invocate supra, și-

au găsit confirmarea în prezenta speță, iar întru desfășurarea concluziilor sale

instanța de recurs va purcede la analiza punctată asupra criticilor pe fiecare caz de

casare considerate a fi incidente în speță de către recurent.

Sub aspectul temeiului pentru recurs semnalat și prevăzut la pct. 6) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, apărătorul inculpatului invocă inclusiv, precum

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, însă

această critică nu a fost desfășurată în argumentele recursului declarat, neindicând

concret care argumente esențiale la caz au rămas fără a fi obiect de sinteză în

hotărârea contestată.

7

Colegiul penal, analizând subsidiar textul deciziei recurate constată, că

instanța de apel în hotărârea pronunțată, a analizat și verificat cumulul de probe

prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, întemeiat considerând că situația de

fapt, împrejurările și încadrarea juridică a infracțiunii comise de către inculpat, au

fost corect reținute de către prima instanță, respectiv nu au fost încălcate

prevederile art. 414 alin. (1), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, instanța de apel

expunându-se asupra argumentelor principale invocate în apel de către partea

apărării, iar hotărârea adoptată cuprinzând și motivele pe care se întemeiază

soluția în partea ce vizează vinovăția inculpatului. Deci, investită cu o situație de

fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești a expus situația

de fapt și de drept reținută, corect concluzionând că aceasta se circumscrie

încadrării juridice în baza art. art. 27, 145 alin. (2) lit. i) Cod penal, fiind săvârșită

această infracțiune de către inculpatul Țurcan Dionisie. În asemenea împrejurări,

Colegiul penal consideră că, de fapt invocările recurentului sub aspectul temeiului

pentru recurs prevăzute la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, în

latura penală, poartă un caracter declarativ, fără a fi desfășurate pe larg și motivate

prin ce anume s-a admis eroarea de drept semnalată.

Reieșind din cuprinsul recursului declarat, autorul acestuia indică și faptul că

instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt, însă și aceste invocări nu au fost

argumentate clar, pentru a verifica în care partea s-a admis eroare gravă de fapt.

Referitor la cele invocate mai sus, Colegiul menționează că, eroarea gravă de fapt

trebuie înțeleasă în sensul atribuit de legislator în art. 6 pct. 111) Cod de procedură

penală, și anume stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor. Eroarea gravă de fapt trebuie să rezulte din situația dosarului, privită ca o

stare de fapt.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe

de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită,

neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții, decât cea pe care materialul probator o susține.

Tot la acest capitol, Colegiul penal reieșind din criticile apărătorului invocate

în recurs, reține că acestea se referă în mare parte doar modalitatea de apreciere a

probelor. Mai mult, reieșind din analiza textuală a recursului ordinar declarat, se

constată că autorul acestuia face o proprie evaluare a materialului probator,

considerând că acesta nu confirmă vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

imputate acestuia.

Elocvent în acest sens, se impune precizarea că aprecierea probelor este unul

din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece întregul volum de

muncă depus de către organele de urmărire penală, instanțele judecătorești, cât și

8

de părțile în proces, se concentrează pe soluția ce va fi dată în urma acestei

activități. Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să se

bazeze pe prevederile legale, iar convingerea intimă se întemeiază pe examinarea

tuturor probelor în ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv. Legea

stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența, concludența,

veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblu lor sunt apreciate din

punct de vedere al coroborării acestora.

Însă, cu referire la faptul dacă dezacordul cu modalitatea de apreciere a

probelor poate fi invocată la această etapă a procedurilor, instanța de recurs

reiterează că la etapa judecării recursului nu analizează conținutul mijloacelor de

probă, nu dă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt,

decât cea constatată de instanțele ierarhic inferioare, aceasta fiind atributul exclusiv

al instanțelor de fond.

Generalizând cele expuse mai sus și constatând că, în cauză există o

concordanță deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de prima

instanță și instanța de apel în privința inculpatului Țurcan Dionisie, nefiind

identificată de instanța de recurs vre-o eroare gravă de fapt, ce ar putea servi drept

temei de casare a hotărârii judecătorești atacate prin această prismă.

Totodată, instanța de recurs reține că, autorul recursului invocă în prezenta

speță și incidența temeiului pentru recurs prevăzut la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, prin prisma neîntrunirii elementelor infracțiunii imputate

inculpatului, solicitând în cele din urmă achitarea acestuia.

De remarcat este că, acest temei pentru recurs este aplicabil atunci când nu a

fost stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici

mijloacele de probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele infracțiunii,

ori când nu au fost stabilite faptele care sunt circumstanțe atenuante și agravante

ale infracțiunii.

Potrivit lucrărilor dosarului se constată că, inculpatul a fost învinuit,

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. art. 27, 145 alin. (2) lit. i) Cod penal și

anume –tentativa de omor a unei persoane, săvârșită de două persoane.

În cauza supusă judecării Colegiul reține că, prima instanță în hotărârea

adoptată a făcut o analiză amplă a probelor administrate la caz, în raport cu

învinuirea înaintată inculpatului, oferind răspunsuri argumentate la criticile

esențiale invocate de către partea apărării, care de altfel au fost similare și în

procedurile de apel. Prin urmare, dat fiind faptul că prima instanță corect a stabilit

circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de probe prin prisma

art. 101 Cod de procedură penală, astfel corect ajungând la concluzia privind

vinovăția inculpatului, în săvârșirea infracțiunii menționate mai sus, atât instanța

de apel, cât și cea de recurs ordinar nu au avut temeiuri de a devia de la concluziile

menționate în sentința de condamnare. Respectiv, deoarece chestiunile invocate

atât în apel, cât și recurs, au constituit obiect de analiză și în sentința adoptată de

către prima instanță, iar potrivit jurisprudenței CtEDO, în situația în care instanța

de fond și-a motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care

9

confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze

eficient orice drept de apel/recurs eventual, o curte de apel poate în principiu, să se

mulțumească de a relua motivele jurisdicției de primă instanță (hotărâri CEDO

Garcia Ruis contra Spaniei, Heile contra Finlandei), din care motiv, Colegiul respinge

ca nefondate alegațiile recurentului invocate în acest sens, precum că instanța de

apel a preluat în bună parte argumentele expuse în sentință de către prima instanță.

Subsidiar la concluziile primei instanțe, Colegiul penal relevă, că potrivit art.

113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și

constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile

săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală.

Din textul recursului, se reține că unul din argumentele de bază ale recursului

declarat este dezacordul părții apărării, că în acțiunile inculpatului este întrevăzută

latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 145 Cod penal, deoarece acesta nu

a avut intenția directă de a-l omorî pe Moisei Tudor, iar probele administrate la caz

nu indică la acest fapt.

Din cumulul de probe administrate de către instanțele de fond, Colegiul atestă

că a fost efectuată o analiză temeinică, ce permite a ajunge la concluzii despre

recunoașterea vinovăției inculpatului în comiterea faptei prejudiciabile imputate.

Așadar, versiunea părții apărării precum că inculpatul nu a avut intenție directă de

a săvârși omorul părții vătămate nu s-a confirmat. În urma sintezei materialului

probator în cumul, efectuată în prezenta speță, a fost combătută versiunea

inculpatului prin declarațiile părții vătămate Moisei Tudor, care a relatat că în seara

comiterii infracțiunii, aflându-se la domiciliul inculpatului, după ce au servit

băuturi alcoolice a fost atacat de către ultimul, împreună cu o altă persoană, fiindu-i

aplicate mai multe lovituri cu pumnul și piciorul în regiunea corpului și capului,

inclusiv fiindu-i aplicate tăieturi cu cuțitul pe corp și în regiunea capului.

Inculpatul și complicele acestuia, nu odată, verbal au vociferat că îl vor tăia,

punându-i cuțitul la gât, fiind foarte agresivi și care nu îi permiteau să părăsească

locuința în care se afla, astfel victima a apreciat ca fiind reale intențiile acestora de

al omorî. Declarațiile părții vătămate coroborează cu declarațiile martorilor

Bublenco Maxim și Sclifos Ștefan, care sunt vecinul de la etajul de mai jos unde

locuiește inculpatul și respectiv polițistul care s-a deplasat la fața locului, în urma

informației operative parvenite la sectorul de poliție, care au confirmat mărturiile

victimei, fiind similare cu cele declarate în ședința de judecată, atestându-se că

ambele persoane, care l-au atacat pe Moise Tudor, erau în stare de ebrietate și

agresive și inițial refuzau să se supună cerințelor legale ale colaboratorilor de

poliție. De asemenea, declarațiile victimei sunt confirmate prin procesele-verbale de

cercetare la fața locului și ridicare a corpurilor delicte din 27.10.2016, precum și

rapoartele de expertiză medico-legale și judiciare, din care rezultă că lui Moisei

Tudor i-au fost cauzate leziuni corporale, inclusiv plăgi tăiate la nivelul feței,

cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect tăietor, ce au condiționat

dereglarea sănătății de lungă durată, calificate ca vătămare medie.

10

Precum au menționat instanțele de fond, intenția directă de a comite tentativa

de omor imputată inculpatului, rezultă din faptul folosirii unor mijloace apte de a

produce moartea, în prezenta speță au fost folosite cuțite; locurile și regiunea

corporală unde au fost aplicate loviturile și tăieturile, adică în zone vitale, cum ar fi

capul; intensitatea loviturilor și modul în care au acționat, la caz, din spusele

victimei, inculpații au aplicat mai multe lovituri, făceau pauze pentru a fuma, apoi

iarăși reveneau cu amenințări și aplicări de lovituri și plăgi tăiate, nu-i permiteau să

plece, deși victima insista să plece; atitudinea inculpatului după ce victima a reușit

să părăsească locuința unde a avut loc conflictul, ultimul împreună cu cealaltă

persoană cu care a acționat în coautorat, au manifestat comportament agresiv și

după sosirea colaboratorilor de poliție. Toate aceste acțiuni ale inculpatului Țurcan

Dionisie, indică la prezența intenției directe de a comite infracțiunea de omor, care

nu s-a resalizat din cauze independente de voința făptuitorilor.

Învederând aspectele enunțate mai sus, în opinia Colegiului penal, instanțele

de fond au apreciat justificat ca declarativă versiunea inculpatului, iar intenția de a

comite un omor premeditat fiind confirmată prin probele administrate la caz.

Nu pot fi reținute ca fondate criticile recurentului, precum că instanța de apel

nemotivat a respins cererea părții apărării de a audia repetat în ședința de judecată

partea vătămată, deoarece reieșind din procesul-verbal al ședinței de judecată în

ordine de apel, se constată că un astfel de demers nu a fost înaintat și partea

apărării nu a insistat de audia victima, fiind pusă doar în discuție de către instanță

chestiunea privind posibilitatea judecării cauzei în lipsa ultimului, la ce inculpatul

și apărătorul său își expuneau opțiunea despre imposibilitatea de a continua

procesul, fără a face o solicitare expresă în acest sens, ceea ce nu echivalează cu un

refuz din partea instanței de a administra repetat proba dată.

Rezumând în ansamblu probele administrate, Colegiul penal remarcă că, nu se

constată prezența a careva dubii privind vinovăția inculpatului Țurcan Dionisie, în

săvârșirea infracțiunii imputate, iar acțiunile acestuia sânt incidente elementelor

infracțiunii prevăzute de art. art. 27, 145 alin. (2) lit. i) Cod penal, respectiv temeiul

pentru recurs invocat de auorul recursului și stipulat la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, nu și-a găsit confirmarea, respectiv recursul declarat sub

aspectul dat urmând a fi respins.

În cele din urmă, Colegiul constată că, instanța de apel greșit a admis apelul

procurorului doar în partea încasării cheltuielilor judiciare de la inculpat și prin

pronunțarea unei noi hotărâri prin care au fost încasate aceste cheltuieli pentru

efectuarea expertizelor, la caz, din contul inculpatului, a comis o eroare de drept

prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, adică hotărârea nu

cuprinde motive fondate legal pe care se întemeiază soluția.

Având ca reper raționamentele expuse, Colegiul statuează că, sentința în

partea respingerii solicitării procurorului de a încasa cheltuielile judiciare din

contul inculpatului este legală și întemeiată, motiv pentru care se apreciază, că

apelul declarat de procuror, în latura vizată mai sus, a fost greșit admis, din care

11

considerente decizia instanței de apel urmează a fi casată parțial, cu menținerea

sentinței adoptată de prima instanță, în această parte.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de către avocatul Bodean Ina în numele

inculpatului Țurcan Dionisie, casează parțial decizia Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 14 mai 2018 în cauza penală în privința lui Țurcan Dionisie

Xxxxx, în partea încasării de la inculpatul Țurcan Dionisie în beneficiul statului a

cheltuielilor judiciare suportate în mărime de 12.541 lei, cu menținerea în această

parte a dispozițiilor sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 03

octombrie 2017, prin care a fost respinsă cerința acuzatorului de stat cu privire la

încasarea cheltuielilor judiciare.

În rest, recursul declarat în partea solicitării achitării inculpatului Țurcan

Dionisie, se respinge ca inadmisibil.

Celelalte dispoziții ale deciziei atacate, se mențin.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la data de 28 februarie 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Boico Victor

Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Guzun Ion

12