1ra-1841/2018 — art. 190 alin. 4 CP

1ra-1841/2018 — art. 190 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1841/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

14 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Elena Covalenco,

Judecători Iurie Diaconu, Liliana Catan,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 11 iunie 2018, declarate de procurorul în Procuratura

municipiului Chișinău, Artur Lupașco, și de avocatul Călin Bobeica în numele

inculpatului

Șaptefrați Ion XXXXX, născut la

XX XXXXX XXXX în XXXXXX, XXXXXX, locuitor al

XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, cetățean al R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 13.04.2016 – 06.07.2017,

instanța de apel: 23.08.2017 – 19.12.2017,

instanța de recurs: 05.02.2017 – 03.04.2018,

instanța de apel 07.05.2018 – 11.06.2018,

instanța de recurs: 15.08.2018 – 14.11.2018,

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 190 alin. (4) Cod penal la 7 ani și 6 luni închisoare, cu

privarea de dreptul de a ocupa funcții de gestionare a întreprinderii și/sau bunurilor

materiale pe un termen de 5 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, de la

reținere, cu includerea perioadei aflării în arest preventiv de la 13.04.2016 până la

25.04.2016.

De la inculpat s-au încasat în beneficiul părții vătămate Munteanu C.

cheltuielile de asistență juridică în mărime de 5000 lei.

1

Acțiunea civilă privind încasarea dublei arvune în sumă de 15.200 lei și a

penalităților în mărime de 5%, prevăzută de art. 27 al Legii nr. 105 din 13.03.2003

privind protecția consumatorului, prejudiciul moral în mărime de 45.000 lei și a

cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 1700 lei a fost respinsă ca

neîntemeiată.

A fost admisă retragerea acțiunii civile de către partea vătămată Mursa L.

1.1 Prin încheierea Judecătoriei Chișinău din 07 iulie 2017, de la inculpat s-a

încasat în beneficiul lui Muntean C. prejudiciul moral în mărime de 5000 lei.

I., aflându-se pe adresa XXXXXX, XXXXXX, XXX, sub pretextul

confecționării unui mobilier pentru bucătărie, intenționat, având scopul dobândirii

ilicite a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, a dobândit

de la Munteanu C. mijloace bănești în sumă de 700 euro, care conform cursului

BNM la data de 09 decembrie 2015, constituiau suma de 15.200 lei, pe care i-a

cheltuit pentru necesități personale, cauzând părții vătămate un prejudiciu în sumă

de 15.200 lei.

Tot el, la 28 decembrie 2015, aflându-se în secția de producere a SRL

„Conmetal-com” din XXXXXX, XXXXXX XX, intenționat, având scopul

dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, s-

a prezentat ca proprietar al secției de producere, la care în realitate nu avea nicio

atribuție, sub pretextul confecționării mobilei la comandă, ca rezultat al tratativelor

anterioare, după ce a indus-o în eroare pe Mursa L., pentru a da o tentă legală

acțiunilor sale, a încheiat din numele său, ca director al SRL „Rox-Clar” cu Mursa

L. contractul de prestare a serviciilor nr. 286 din 28.12.2015 și a primit de la

aceasta 64.000 lei, sumă pe care a cheltuit-o pentru necesități personale, cauzându-

i un prejudiciu material.

Tot el, în continuarea acțiunilor sale, la 29 decembrie 2015, aflându-se în

secția de producere a SRL „Conmetal-com” din XXXXXX, XXXXXX,

având scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz

de încredere, s-a prezentat ca proprietar al secției de producere, la care în realitate

nu avea nicio atribuție, sub pretextul confecționării mobilei la comandă, ca rezultat

al tratativelor anterioare, după ce a indus-o în eroare pe Negru E., pentru a da o

tentă legală acțiunilor sale, a doua zi, la data de 30 decembrie 2015, a încheiat din

numele său, ca director al SRL „Rox-Clar” cu Negru E. contractul de prestare a

serviciilor nr. 321 și a primit suma de 15.000 lei, pe care a cheltuit-o pentru

necesități personale, cauzând părții vătămate un prejudiciul material.

Astfel, în perioada de 09 decembrie 2015 - 30 decembrie 2015, prin acțiunile

sale intenționate de înșelăciune și abuz de încredere, inculpatul a dobândit ilicit de

la părțile vătămate Munteanu C., Mursa L. și Negru E., în total suma de 94.200 lei,

cauzându-le daune în proporții mari.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina parțial.

În temeiul probelor administrate, instanța a considerat ca fiind dovedită pe

deplin vinovăția inculpatului și i-a încadrat acțiunile pe art. 190 alin. (4) Cod penal,

ca escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune

și abuz de încredere, săvârșită în proporții mari.

2

Instanța a concluzionat că cererea apărării de a recalifica faptele inculpatului

în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal este neîntemeiată or, potrivit materialelor

cauzei și declarațiilor acestora, prejudiciul cauzat părților vătămate este în mărime

de 94.200 lei, iar proporții mari constituie valoarea bunurilor dobândite care

depășește 20 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin

hotărârea de Guvern, în vigoare la momentul săvârșirii faptei (anul 2015), adică

valoarea ce depășește 90.000 lei (20×4500 lei).

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75-78

Cod penal, că inculpatul a comis o infracțiune gravă, care se pedepsește cu

închisoare de la 7 la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau

de a exercita o anumită activitate pe un termen de 5 ani, că a recunoscut vina

parțial și a reparat prejudiciul cauzat părților vătămate, că acesta anterior nu a fost

judecat, are la întreținere doi copii minori, nu este angajat în câmpul muncii, nu se

află la evidența medicului narcolog și psihiatru, concluzionând că reeducarea și

corectarea lui este posibilă prin izolare de societate.

Instanța a statuat că acțiunea civilă înaintată de partea civilă Munteanu C.

privind încasarea dublei arvune de 15.200 lei, penalităților în mărime de 5%

prevăzută de art. 27 al Legii privind protecția consumatorului nr. 105 din

13.03.2003, a prejudiciului moral în mărime de 50.000 lei și a cheltuielilor de

asistența juridică în sumă de 6700 lei, urmează a fi admisă parțial.

Astfel, cererea privind încasarea dublei arvune și a penalităților, este

neîntemeiată, nefiind constatată existența raportului de drept civil între inculpat și

partea civilă Munteanu C. Or, contractul de prestări servicii nu a produs efecte

juridice în domeniul civil și a fost încheiat de inculpat doar pentru a acoperi

acțiunile sale ilegale. Deci, normele civile ce reglementează raporturile de drept

civil referitor la arvună și protecția consumatorilor nu au incidență în cazul dat.

În același timp, inculpatul a acționat ilegal față de partea vătămată Munteanu

C., iar în asemenea circumstanțe se aplică răspunderea civilă delictuală, prevăzută

de art. 1398 alin. (1) Cod civil.

Partea vătămată, fără îndoială, a avut de suferit în urma acțiunilor ilegale ale

inculpatului, urmând a fi încasat prejudiciul moral în mărime de 5000 lei, suma

dată fiind proporțională și echitabilă suferințelor psihice cauzate de inculpat.

În rest, acțiunea civilă privind încasarea prejudiciului moral în mărime de

45.000 lei este neîntemeiată, fiind vădit exagerată or, nu au fost prezentate probe

care ar confirma suferințele părții vătămate, proporțional compensației solicitate.

Munteanu C., solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care acțiunea civilă să fie admisă integral.

Apelantul a invocat că instanța de fond eronat a stabilit mărimea

compensației prejudiciului moral în mărime de doar 5000 lei, fără a reține

caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate părții vătămate,

precum și gradul de vinovăție al inculpatului.

Astfel, prin încasarea prejudiciului moral în mărime de 5000 lei, i-a fost

adusă o insultă părții vătămate.

Totodată, respingerea pretenției privind încasarea din contul pârâților

Șaptefrați I. și a SRL „Rox-Clar”, în mod solidar, a penalităților în mărime de 5%

3

prevăzută de art. 27 al Legii nr. 105 din 13.03.2003 privind protecția

consumatorului, pentru încălcarea termenului prevăzut la art. 13 alin. (1) al

aceleiași legi, este nefondată și nemotivată. Or, prejudiciul material cauzat prin

infracțiune a fost stins de către inculpat în penultima ședință de judecată, acesta

nefiind împiedicat de a reacționa în termen la reclamația înaintată de partea

vătămată, iar instanța de fond și-a demonstrat parțialitatea pe dosar sau a interpretat

eronat legea, fiind încălcate normele de drept material, sentința instanței de fond

urmând a fi casată sau modificată de instanța de apel.

Pe lângă aceasta, prin respingerea pretenției privind încasarea din contul

pârâților a dublului arvunei în sumă de 31.400 lei, instanța de fond și-a demonstrat

parțialitatea pe dosar.

Or, pornind de la manifestarea unilaterală de a refuza executarea obligațiilor

convenite prin contractul nr. 286 din 09.12.2015, pârâtul urmează să restituie

arvuna achitată de reclamant în cuantum dublu.

La fel, instanța de fond nu s-a expus asupra tuturor punctelor invocate în

cererea de încasarea a cheltuielilor de asistență juridică.

3.1. A declarat apel și avocatul Călin Bobeica, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 190

alin. (2) lit. c) Cod penal, cu aplicarea pedepsei minime, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 90 Cod

penal.

Apelantul a indicat că nu a fost constatată săvârșirea unei infracțiuni

prelungite de către inculpat, modificarea învinuirii în sensul agravării ei, în ședința

de judecată, cu încadrarea acțiunilor acestuia pe art. 190 alin. (4) Cod penal, fiind

neîntemeiată.

Deci, inculpatului urma a-i fi stabilită pedeapsa în baza art. 190 alin. (2) lit.

c) Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 84, 90 Cod penal.

Mai mult, inculpatului i-au fost încălcate drepturile procesuale or, la

20.06.2017, i-a fost înaintată învinuirea în sensul agravării ei, dar fără a-i fi acordat

termen pentru a face cunoștință cu învinuirea nouă, în aceeași ședință fiind

examinat fondul cauzei.

decembrie 2017, apelul avocatului Călin Bobeica a fost respins ca fiind depus peste

termen, apelul avocatului Ion Stegărescu a fost admis, casată parțial sentința în

latura civilă și pronunțată o nouă hotărâre.

Pretențiile materiale ale părții vătămate Munteanu C. au fost admise în

principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în

ordinea procedurii civile.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul părții vătămate Munteanu C.

prejudiciul moral în mărime de 10.000 lei.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut că inculpatul și avocatul acestuia au cunoscut și au

semnat recipisa potrivit căreia, pronunțarea sentinței va avea loc la data de

06.07.2017, iar apelul a fost depus la data de 27.11.2017, adică peste mai mult de 4

luni.

4

Or, termenul de apel este un termen procesual legal, durata lui este stabilită

exhaustiv prin lege, acesta fiind absolut și având un caracter imperativ, în sensul că

depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, iar potrivit

art. 230 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, în cazul în care pentru exercitarea

unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia

impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.

Deci, apărarea a omis termenul de declarare a apelului, iar la depunerea

cererii de apel nu au prezentat motivele omiterii termenului de atac a sentinței.

Conform art. 402 alin. (1) Cod de procedură penală, termenul de apel este de

15 zile de la data pronunțării sentinței și nu de la data angajării unui alt avocat sau

luării cunoștinței cu sentința, iar apelul declarat de avocatul Călin Bobeica a fost

declarat cu încălcarea prescripțiilor legale menționate.

Totodată, partea vătămată Munteanu C. a înaintat acțiune civilă, solicitând

încasarea dublei arvune în sumă de 15.200 lei, penalității în mărime de 5%

prevăzută de art. 27 al Legii privind protecția consumatorului nr. 105 din 13 martie

2003, prejudiciului moral în sumă de 50.000 lei și a cheltuielilor de asistență

juridică în mărime de 6700 lei.

Astfel, instanța de fond întemeiat a încasat 5000 lei pentru serviciile de

asistență juridică ținând cont de complexitatea cazului, de durata examinării

acesteia, de prezența avocatului în ședințele de judecată și de prestația lui.

Însă, la adoptarea soluției privind încasarea prejudiciul material, instanța de

fond urma să țină cont de prevederile art. 225 alin. (3) Cod de procedură penală,

conform căruia, dacă la soluționarea acțiunii civile, pentru a stabili suma

despăgubirilor cuvenite părții civile, apare necesitatea de a amâna judecarea cauzei

pentru a se administra probe suplimentare, instanța poate să admită în principiu

acțiunea civilă, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe

instanța în ordinea procedurii civile.

Partea vătămată nu a prezentat probe incontestabile pentru stabilirea

cuantumului concret al prejudiciului material, aceasta nefiind posibil de constatat

fără amânarea judecării cauzei, iar, reieșind din prevederile art. 225 alin. (3) Cod

de procedură penală, acțiunea civilă privind încasarea daunei materiale se admite

în principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța

în ordinea procedurii civile, fiind stabilit și faptul că inculpatul a restituit părții

vătămate prejudiciul material în sumă de 15.200 lei.

În același timp, prejudiciul moral în sumă de 5000 lei, încasat de instanța de

fond, nu este proporțional suferințelor morale și psihice suportate de partea

vătămată, acestuia urmând a-i fi acordată cu titlu de prejudiciu moral suma de

10.000 lei, deoarece infracțiunea nu a fost comisă cu violență, această sumă

urmând să aibă un efect compensatoriu pentru partea vătămată și nu vine în

contradicție cu prevederile art. 41 din CEDO, care prevede că suma pretinsă nu

trebuie să fie exorbitantă și să nu tindă la o îmbogățire fără temei.

declarat recurs ordinar, solicitând casarea acestei decizii, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri cu corectarea erorilor de către instanța de recurs.

Recurentul a invocat că procurorul, în conformitate cu prevederile art. 326

Cod de procedură penală, a modificat învinuirea adusă inculpatului în sensul

5

agravării ei, prin formularea ordonanței din 20.06.2017, care i-a fost adusă la

cunoștință inculpatului și avocatului acestuia, fără a prezenta inculpatului

informația în scris despre drepturile de care dispune, conform art. 66 Cod de

procedură penală, ce echivalează cu încălcarea dreptului la apărare.

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată, după înaintarea ordonanței

de învinuire în sensul agravării ei, instanța de judecată nu a purces la cercetarea

probelor ce ar confirma noua învinuire, ci doar a finalizat cercetarea judecătorească

cu interogarea inculpatului, lăsând pronunțarea sentinței pentru altă dată, după

dezbateri judiciare și oferirea ultimului cuvânt inculpatului.

Astfel, ordonanța de învinuire în sensul agravării, înaintată inculpatului după

conexarea a două cauze penale, atestă că infracțiunile pentru care a fost pus sub

învinuire acesta nu fac parte din categoria infracțiunilor prelungite, nefiind formate

din două fapte infracționale identice, ci diferite.

Totodată, instanța de apel, expunându-se asupra modalității de săvârșire a

infracțiunilor, s-a referit doar la infracțiunile comise de inculpat la 28.12.2015 și

29.12.2015, fapta infracțională din 09.12.2015, nefiind reflectată în decizie și care,

potrivit descrierii, a fost comisă în alt mod și în alt loc.

Or, instanțele de fond și de apel, contrar prevederilor art. 394 alin. (1) pct. 1)

Cod de procedură penală, au omis să descrie modul de săvârșire a infracțiunii din

09.12.2015, forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele acesteia, fiind

admise erori de drept, prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură

penală.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocatul Călin Bobeica, solicitând casarea

acestei decizii, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri cu corectarea

erorilor de către instanța de recurs.

Recurentul a indicat că procurorul, în conformitate cu prevederile art. 326

Cod de procedură penală, a modificat învinuirea adusă inculpatului în sensul

agravării ei, prin formularea ordonanței din 20.06.2017, care i-a fost adusă la

cunoștință inculpatului și avocatului acestuia, fără a prezenta inculpatului

informația în scris despre drepturile de care dispune, conform art. 66 Cod de

procedură penală, ce echivalează cu încălcarea dreptului la apărare.

Mai mult, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată, după înaintarea

ordonanței de învinuire în sensul agravării ei, instanța de judecată nu a purces la

cercetarea probelor ce ar confirma noua învinuire, ci doar a finalizat cercetarea

judecătorească cu interogarea inculpatului, lăsând pronunțarea sentinței pentru altă

dată, după dezbateri judiciare și oferirea ultimului cuvânt inculpatului.

Astfel, ordonanța de învinuire în sensul agravării, înaintată inculpatului după

conexarea a două cauze penale, atestă că infracțiunile pentru care a fost pus sub

învinuire acesta nu fac parte din categoria infracțiunilor prelungite, nefiind formate

din două fapte infracționale identice, ci diferite.

Totodată, instanța de apel, expunându-se asupra modalității de săvârșire a

infracțiunilor, s-a referit doar la infracțiunile comise de inculpat la 28.12.2015 și

29.12.2015, fapta infracțională din 09.12.2015, nefiind reflectată în decizie și care,

potrivit descrierii, a fost comisă în alt mod și în alt loc.

Or, instanțele de fond și de apel, contrar prevederilor art. 394 alin. (1) pct. 1)

Cod de procedură penală, au omis să descrie modul de săvârșire a infracțiunii din

6

09.12.2015, forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele acesteia, fiind

admise erori de drept.

aprilie 2018, recursul avocatului a fost respins ca inadmisibil, recursul procurorului

a fost admis, casată total decizia și dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a constatat că avocatul Călin Bobeica contestă decizia

instanței de apel în latura penală, însă nu invocă nici un argument referitor la

soluția de respingere a apelului său ca fiind depus peste termen.

Prin urmare, recursul ordinar al avocatului este inadmisibil, din motiv că

instanța de apel nu a verificat sentința primei instanțe prin prisma argumentelor

invocate de către acesta în cererea de apel, fapt ce ar permite verificarea de către

instanța de recurs a corectitudinii expunerii și aprecierilor date de instanța de apel.

Decizia instanței de apel, în latura penală, nu poate fi subiect pentru

verificare în baza recursului declarat de apărare, deoarece nu există o motivare a

instanței de apel în privința apelului declarat de către avocat, în situația în care

instanța de apel a respins ca fiind tardiv apelul avocatului inculpatului, bazându-și

soluția doar pe nerespectarea termenului de declarare a apelului.

Deci, respingerea apelului ca fiind tardiv, se egalează cu situația nefolosirii

căii de atac apelul, iar fiind stabilit că în recursul declarat, avocatul nu a invocat

nici un temei în combaterea concluziilor ce au stat la aprecierea tardivității

apelului, recursul ordinar declarat de către avocatul Călin Bobeica urmează a fi

respins ca inadmisibil.

În același timp, la examinarea cauzei în ordine de apel, procurorul nu a

susținut învinuirea înaintată de către procurorul participant în cadrul examinării în

prima instanță prin ordonanța din 20.06.2017, instanța de apel fiind obligată să se

pronunțe argumentat asupra faptului dacă faptele infracționale sunt identice și dacă

a fost comisă o infracțiune prelungită, limitându-se doar la afirmația despre

calificarea corectă în baza art. 190 alin. (4) Cod penal, fiind ignorată poziția

acuzării.

Mai mult, decizia instanței de apel este una divergentă și în partea ce ține de

aprecierea apelului avocatului inculpatului ca tardiv or, instanța în mod real a

purces la aprecierea laturii penale și a conchis să nu admită argumente din apel, în

decizie menționând că nu se va expune asupra motivelor invocate și din cauza

tardivității apelului inculpatului și nici nu va purcede la examinarea fondului

apelului.

Instanța de apel, judecând apelul, nu a acordat deplină eficiență celor

invocate de către procuror în ședința instanței de apel, motivând în mod general

soluția adoptată or, nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de

drept admise de instanța de fond, le-a repetat întocmai, nu a desființat sentința în

partea vizată și nu a rejudecat cauza potrivit regulilor generale pentru examinarea

cauzelor în primă instanță, menținând o sentință nemotivată legal.

2018, apelul avocatului Ion Stegărescu a fost admis, casată parțial sentința în latura

civilă și pronunțată o nouă hotărâre.

7

Pretențiile materiale ale părții vătămate Munteanu C. au fost admise în

principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în

ordinea procedurii civile.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul părții vătămate Munteanu C.

prejudiciul moral în mărime de 10.000 lei și cheltuielile de asistență juridică în

sumă de 9100 lei.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că, declanșând o continuare a judecării cauzei în

fond, apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucât odată

declanșat, produce un efect devolutiv complet, provocând un control integral atât

în fapt, cât și în drept, în privința persoanelor care l-au declarat.

Astfel, aferent probatoriului administrat, care exclude careva dubii și

neclarități la capitolul vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (4) Cod penal, inculpatul în instanța de apel a recunoscut toate trei

episoade de escrocherie comise și s-a căit sincer.

Or, probele administrate și recunoașterea faptului comiterii infracțiunii de

escrocherie de către inculpat denotă clar și evident vinovăția acestuia.

Prin ordonanța procurorului din 20.06.2017 s-a dispus modificarea învinuirii

inculpatului în sensul agravării, fiindu-i incriminat acestuia comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal, ca escrocheria, adică dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane, săvârșită de mai multe persoane și în proporții mari

Fiind reexaminată cauza în ordine de apel, nu au fost identificate încălcări la

capitolul modificării învinuirii în sensul agravării, ordonanța procurorului din

20.06.2017 fiind întocmită în conformitate cu prevederile art. 326 alin. (1) Cod de

procedură penală, care prescrie că procurorul care participă la judecarea cauzei

penale în primă instanță este în drept să modifice, prin ordonanță, învinuirea adusă

inculpatului în cadrul urmăririi penale în sensul agravării ei dacă probele cercetate

în ședința de judecată dovedesc incontestabil că inculpatul a săvârșit o infracțiune

mai gravă decât cea incriminată anterior, aducând la cunoștință inculpatului,

apărătorului lui și, după caz, reprezentantului legal al inculpatului noua învinuire.

În asemenea situație, instanța, la cererea inculpatului și a apărătorului lui, acordă

termen necesar pentru pregătirea apărării de noua învinuire, după ce judecarea

cauzei continuă.

Procurorul participant în instanța de apel a invocat că inculpatului nu i s-a

oferit timp pentru a face cunoștință cu noua învinuire și că nu i s-au explicat

drepturile și obligațiile, pledând pentru casarea sentinței și trimiterea cauzei la

rejudecare în primă instanță și nu a renunțat la învinuire, după cum indică instanța

de recurs.

Mai mult, acuzarea nu a declarat apel, prin ce se atestă că a fost de acord cu

sentința primei instanțe, în caz contrar, urmând să depună o cerere de apel.

Solicitarea procurorului în instanța de apel privind casarea sentinței și

trimiterea cauzei la rejudecare în primă instanță este lipsită de orice suport

normativ. Or, conform art. 415 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură penală,

rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost anulată se dispune numai atunci

când nu a fost citat inculpatul, nu i s-a asigurat dreptul la interpret, nu a fost asistat

8

de un avocat sau au fost încălcate prevederile art. 33–35, temeiuri ce nu s-au

constatat în instanța de apel.

Totodată, sentința fiind contestată doar în latura civilă, acuzarea urma să se

pronunțe doar în această parte or, alegațiile procurorului din ședința instanței de

apel nu se pot transforma într-un apel deghizat pentru a înrăutăți situația

inculpatului.

Din același motiv, sunt irelevante și alegațiile apărării că infracțiunea

imputată inculpatului nu a fost una prelungită și urma a fi recalificată conform

prevederilor art. 190 alin. (2) Cod penal. Or, nici acest participant la proces nu a

depus o cerere de apel în termenul prevăzut de lege.

În același timp, ordonanța de modificare a învinuirii i-a fost adusă la

cunoștință inculpatului, nemijlocit la 20.06.2017 în prezența avocatului. Acesta a

indicat că învinuirea adusă îi este clară, nu a avut nevoie de pregătire și nu a

solicitat termen suplimentar de pregătire. Tot el a confirmat că i s-au explicat

drepturile și obligațiile și nu a contestat această ordonanță. Prin urmare, afirmațiile

procurorului participant în instanța de apel precum că instanța de fond ar fi admis

încălcări la acest capitol, sunt neîntemeiate.

Or, nu au fost stabilite temeiuri pentru a da o nouă apreciere probelor,

instanța de apel fiind solidară cu concluziile primei instanțe privind aprecierea

probelor puse la baza sentinței de condamnare, iar în conformitate cu art. 409 alin.

(2) Cod de procedură penală, nu există temei de a interveni în sentință la capitolul

încadrării juridice a acțiunilor inculpatului.

Pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.

190 alin. (4) Cod penal este legală, întemeiată și motivată, la stabilirea căreia,

instanța de fond a acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal.

În același timp, avocatul Ion Stegărescu, în numele părții vătămate,

Munteanu C., a formulat o acțiune civilă prin care a solicitat încasarea de la

inculpatul și SRL „Rox-Clar”, în mod solidar, a prejudiciului material, exprimat

prin dublul arvunei în sumă de 31.400 lei, a penalității în mărime de 5% prevăzută

de art. 27 al Legii nr. 105 din 13 martie 2003 privind protecția consumatorului, a

prejudiciului moral în sumă de 50.000 lei și a tuturor cheltuielilor de judecată.

Instanța de apel a constatat că cererea privind încasarea, în mod solidar, de

la inculpat și SRL „Rox-Clar” a prejudiciului material este parțial întemeiată, însă

nu poate fi admisă în partea ce ține de încasarea solidară a prejudiciului material și

moral de la SRL „Rox-Clar” or, agentul economic vizat nu are o careva calitate

procesuală în prezentul proces penal, nefiind recunoscută în calitate de parte

civilmente responsabilă în conformitate cu prevederile art. 73-74 Cod de procedură

penală, pentru a putea fi supusă răspunderii materiale în vederea recuperării

prejudiciului cauzat prin infracțiune.

Prin urmare, prejudiciul cauzat prin infracțiune, urmează a fi încasat doar

din contul inculpatului, și nicidecum, în mod solidar, de la inculpat și SRL „Rox-

Clar”.

Pe lângă aceasta, este justificată cererea privind încasarea cheltuielilor

judiciare în sumă de 9100 lei, suma dată fiind probată prin bonurile de plată

anexate la materialele cauzei.

9

Solicitarea apărătorului părții vătămate privind încasarea, din contul

inculpatului, a penalității în mărime de 5 % prevăzută de art. 27 din Legea privind

protecția consumatorilor pentru încălcarea termenelor prevăzuți la art. 13 alin. (1)

din aceeași lege este nefondată or, nici nu a fost concretizat în ce anume constă

această pretenție și care este cuantumul concret, aceste cheltuieli necesitând a fi

stabilite cu exactitate, ce ar impune amânarea nejustificată a procesului judiciar pe

o perioadă îndelungată, astfel că asupra cuantumului acestor despăgubiri urmează

să se expună instanța de judecată în ordinea acțiunii civile, conform prevederilor

art. 166-167 Cod de procedură civilă.

Totodată, solicitarea încasării prejudiciului moral în cuantum de 50.000 lei,

este una exagerată și nemotivată, mărimea prejudiciului moral urmând a fi

apreciată în conformitate cu prevederile art. 1423 alin. (1) Cod civil, care prescrie

că mărimea compensației pentru prejudiciu moral se determină de către instanța de

judecată în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate

persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, dacă

vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în care această compensare

poate aduce satisfacție persoanei vătămate.

Deci, fiind evaluată nemijlocit gravitatea infracțiunii comise, urmările

prejudiciabile ale acesteia, impactul acestei infracțiuni pentru partea vătămată,

suferințele morale suportate de către acesta, precum și posibilitățile reale materiale

ale inculpatului, având în vedere că însuși condamnarea acestuia constituie o

satisfacție morală pentru partea vătămată, suma de 10.000 lei este pe deplin

justificată și întemeiată, fiind proporțională suferințele morale suportate de către

ultimul.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea totală a acestei decizii, cu

dispunerea rejudecării cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit cerințelor

invocate de către procuror participant în instanța de apel, cu corectarea erorilor

judiciare de către instanța de recurs.

Recurentul a invocat că la rejudecarea cauzei, instanța de apel, nu a verificat

dacă în procesul-verbal al ședinței de judecată al primei instanțe este sau nu

mențiunea despre primirea de către inculpat la înaintarea învinuirii în sensul

agravării ei, a informației în scris despre drepturile de care dispune conform art. 66

Cod de procedură penală, dacă drepturile i-au fost explicate, inclusiv dreptul de a

solicita termen pentru pregătirea apărării de noua învinuire.

Or, procurorul, în conformitate cu prevederile art. 326 Cod de procedură

penală, a modificat învinuirea adusă inculpatului în sensul agravării ei, prin

formularea ordonanței din 20.06.2017, care i-a fost adusă la cunoștință inculpatului

și avocatului acestuia, fără a prezenta inculpatului informația în scris despre

drepturile de care dispune, conform art. 66 Cod de procedură penală, ce

echivalează cu încălcarea dreptului la apărare.

Mai mult, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată, după înaintarea

ordonanței de învinuire în sensul agravării ei, instanța de judecată nu a purces la

cercetarea probelor ce ar confirma noua învinuire, ci doar a finalizat cercetarea

judecătorească cu interogarea inculpatului, lăsând pronunțarea sentinței pentru altă

dată, după dezbateri judiciare și oferirea ultimului cuvânt inculpatului.

10

Astfel, ordonanța de învinuire în sensul agravării, înaintată inculpatului după

conexarea a două cauze penale, atestă că infracțiunile pentru care a fost pus sub

învinuire acesta nu fac parte din categoria infracțiunilor prelungite, nefiind formate

din două fapte infracționale identice, ci diferite.

Totodată, instanța de apel, expunându-se asupra modalității de săvârșire a

infracțiunilor, s-a referit doar la infracțiunile comise de inculpat la 28.12.2015 și

29.12.2015, fapta infracțională din 09.12.2015 nefiind reflectată în decizie și care,

potrivit descrierii, a fost comisă în alt mod și în alt loc.

Or, instanțele de fond și de apel, contrar prevederilor art. 394 alin. (1) pct. 1)

Cod de procedură penală, au omis să descrie modul de săvârșire a infracțiunii din

09.12.2015, forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele acesteia, fiind

admise erori de drept.

Pe lângă aceasta, întrebarea privind necontestarea sentinței de către acuzare

nu putea fi subiect de examinare în instanța de apel, aceasta fiind obligată să

examineze cauza penală în apel și să se expună doar asupra apelurilor declarate.

În instanța de apel nu a fost prezentată ordonanța de renunțare de la

învinuire, fapt cerut în ședința de judecată, deoarece acuzarea nu a pledat pentru

renunțarea la învinuire, dar pentru încadrarea acțiunilor inculpatului conform

învinuirilor înaintate până a fi modificată în sensul agravării ei, acțiunile acestuia

nefiind calificate corect.

Instanța de apel urma să stabilească că inculpatul nu a fost asistat de

apărătorul său ales or, odată cu înaintarea învinuirii în sensul agravării, acest

apărător a intervenit să apere inculpatul în altă cauză penală care a fost conexată la

cauza penală, aflată deja pe rol. Astfel în cauza penală parvenită ulterior, inculpatul

nu a fost întrebat dacă îi încredințează avocatului, angajat să-l apere în altă cauză

penală, să-i reprezinte interesele.

Anume din aceste considerente acuzarea a solicitat în instanța de apel

remiterea cauzei la o nouă judecare în instanța de apel, dar nu din concluzionările

instanței ofensatoare că procurorul din instanța de apel a făcut abstracție de aceste

prevederi sau nu le cunoaște.

Absența avocatului în prima instanță la apărarea inculpatului, după

înaintarea învinuirii în sensul agravării ei, se dovedește prin faptul că deși nu i s-au

adus la cunoștință drepturi sale la înaintarea unei noi învinuiri, acesta nu solicită

respectarea drepturilor inculpatului, nu solicită termen pentru a face cunoștință cu

noua învinuire și de a se pregăti pentru o nouă acuzație, nu prezintă probele în

cauza nouă anexată, nu contestă cu apel sentința la data pronunțării și nici la

reținerea acestuia.

Prin urmare, avocatul nu a avut împuterniciri la apărarea inculpatului în

cauza calificată în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, pe episodul din

09.12.2015.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de

procedură penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus

neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței,

faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

11

8.1. A declarat recurs ordinar și avocatul Călin Bobeica, în numele

inculpatului, în care solicită casarea deciziei menționate și dispunerea rejudecării

cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat că poziția acuzării în instanța de apel se rezumă la

faptul că ordonanța de modificare a învinuirii în sensul agravării este nulă, iar

acuzarea nu a declarat apel. Or, a fost înaintată învinuirea pe două episoade în baza

art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal și, cauzele fiind conexate, învinuirea a fost

modificată în sensul agravării ei. Astfel, ordonanța de modificare a învinuirii este

nulă, nefiind înaintată în conformitate cu prevederile legale, acuzarea solicitând

aducerea inculpatului în poziția inițială.

Totodată, a fost stabilit că inculpatul nu a comis o infracțiune prelungită, iar

după conexarea cauzelor, neîntemeiat, a fost modificată învinuirea în sensul

agravării ei, cu încadrarea acțiunilor acestuia în baza art. 190 alin. (4) Cod penal.

Astfel, acțiunile inculpatului urmează a fi reîncadrate în baza art. 190 alin.

(2) Cod penal, la stabilirea pedepsei urmând a fi aplicate prevederile art. 84 Cod

penal.

Mai mult, a fost stabilit că la 20.06.2017, inculpatului i-a fost înaintată

învinuirea în sensul agravării fără a i se acorda termen pentru a face cunoștință cu

această învinuire, în aceeași ședință, fiind examinat fondul cauzei.

Pe lângă aceasta, la judecarea apelului depus de partea vătămată, instanța nu

cunoștea că inculpatul a fost arestat și nu a făcut cunoștință cu hotărârea primei

instanțe, nefiind prezent la pronunțarea sentinței.

Instanța de apel nu s-a expus asupra erorilor de drept în ce privește

agravarea învinuirii la data finisării examinării cauzei penale or, fiind aduse

aceleași argumente, circumstanțele descrise prin încheierea Curții Supreme de

Justiție nu au fost pe deplin elucidate.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de

procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus

neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de această

instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect se observă că, conform art. 420 alin. (4) Cod de procedură

penală, nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele indicate

în art. 401 nu au folosit calea apelului, dacă legea prevede această cale de atac.

Persoana care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia instanței de apel prin

12

care i s-a înrăutățit situația. Procurorul care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs

decizia prin care a fost admis apelul declarat din partea apărării.

Potrivit art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, temeiurile menționate la

alin. (1) pot fi invocate în recurs doar în cazul în care au fost invocate în apel sau

încălcarea a avut loc în instanța de apel.

În această consecutivitate, se reține că procurorul nu a folosit calea apelului,

iar prin decizia contestată nu a fost admis vreun apel declarat din partea apărării,

dar unul declarat în numele părții vătămate Munteanu C.

Mai mult, prin decizia adoptată, fiind modificată sentința doar în latura

civilă, instanța de apel nu a înrăutățit în niciun fel situația procurorului, care,

potrivit art. 53 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, la examinarea cauzei

penale în instanța de judecată, reprezintă învinuirea în numele statului (pct. 3.-4., 7.

din decizie).

Prin urmare, recursul acuzării, fondat pe critica sentinței și deciziei instanței

de apel în latura penală, cu o solicitare neprevăzută în art. 435 Cod de procedură

penală - casarea totală doar a deciziei instanței de apel din 11.06.2018, cu

dispunerea rejudecării cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit cerințelor

invocate de către procuror participant în instanța de apel, cu corectarea erorilor

judiciare de către instanța de recurs, nu are niciun suport legal, adică este vădit

neîntemeiat (pct. 8. din decizie).

În același timp, nici apărarea nu a folosit calea apelul, or, acesta a fost

respins ca fiind depus peste termen, iar apelul tardiv echivalează cu nefolosirea

acestei căi de atac (pct. 3.-4., 6.-7. din decizie).

În asemenea circumstanțe, apărarea era în drept să declare recurs ordinar

doar în partea în care soluția instanței de apel a înrăutățit situația inculpatului,

adică doar în latura civilă, deoarece ultima, potrivit dispozitivului deciziei recurate,

a casat sentința doar în partea laturii civile, menținând-o fără modificări în rest (pct.

3.-4., 6.-7. din decizie).

Totodată, în recursul ordinar al apărării lipsește cu desăvârșire critica

deciziei contestate în aspectul laturii civile, adică în raport cu soluția adoptată,

nefiind indicate concrete erori de drept și clar definite în sensul vizat, iar instanța

de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica (pct. 7., 8.1. din

decizie).

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În același timp, se reține că potrivit circumstanțelor reproduse în pct. 7. din

prezenta decizie, instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind soluționarea acțiunii civile în partea

prejudiciului material. Or, conform art. 220 alin. (3), 387 alin. (3) Cod de

procedură penală, hotărârea privind acțiunea civilă se adoptă în conformitate cu

normele dreptului civil și ale altor domenii de drept. În cazuri excepționale când,

pentru a stabili exact suma despăgubirilor cuvenite părții civile, ar trebui amânată

judecarea cauzei, instanța poate să admită, în principiu, acțiunea civilă, urmând ca

asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța civilă.

13

La fel, instanța de apel corect a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și

de drept privind mărimea prejudiciului moral cauzat părții vătămate.

Or, conform prevederile art. 219 alin. (4), 220 alin. (3), 387 alin. (1) Cod de

procedură penală, art. 1423 Cod civil, la evaluarea cuantumului despăgubirilor

materiale ale prejudiciului moral, instanța de judecată ia în considerare suferințele

fizice ale victimei, etc. Hotărârea privind acțiunea civilă se adoptă în conformitate

cu normele dreptului civil. O dată cu sentința de condamnare, instanța de judecată,

apreciind dacă sunt dovedite temeiurile și mărimea pagubei cerute de partea civilă,

admite acțiunea civilă, în tot sau în parte, ori o respinge. Mărimea compensației

pentru prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în funcție de

caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate,

de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a

răspunderii, și de măsura în care această compensare poate aduce satisfacție

persoanei vătămate. Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice le

apreciază instanța de judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost

cauzat prejudiciul, precum și statutul social al persoanei vătămate.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că hotărârea atacată

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, și că recursurile de pe rol sunt

vădit neîntemeiate.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursurile nominalizate sunt vădit neîntemeiate, ele

urmează a fi declarate inadmisibile.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în

Procuratura municipiului Chișinău, Artur Lupașco, și de avocatul Călin Bobeica,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 iunie 2018,

în privința inculpatului Șaptefrați Ion XXXX, pe motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 07 decembrie 2018.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

14