Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1620/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
12 august 2015
Părțile
Silvia Botan vs SA Bucuria
Pe scurt
Temeiurile recursului

2ra-1620/15 — Restabilire la lucru

Prima instanţă: V. Chisiliţa. dosarul nr. 2ra-1620/15 Instanţa de apel: A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna. ÎNCHEIERE 12 august 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă Preşedintele completului, judecătorul Mihai Poalelungi Judecătorii Tatiana Vieru Petru Moraru examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către reprezentantul recurentei, Silvia Boţan, Valentin Pelin, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Silviei Boţan împotriva Societăţii Comerciale „Bucuria”Societate pe Acţiuni cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea la lucru, încasarea salariului pentru perioada de absenţă forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Silvia Boţan şi a fost menţinută hotărârea judecătoriei Buiucani, municipiul Chişinău din 12 decembrie 2014, c o n s t a t ă La 28 octombrie 2014, reclamanta Silvia Boţan a depus cerere de chemare în judecată împotriva S.C.

„Bucuria” S.A.cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea la lucru, încasarea salariului pentru perioada de absenţă forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamanta a invocat că, prin ordinul nr. 133-k din 06 septembrie 1989 a fost angajată la S.C. „Bucuria” S.A., iar la 06 septembrie 2006 prin ordinul nr. 23-c a fost transferată în calitate de ambalator categoria a II în secţia de producere nr. 3. Menţionează reclamanta că, la 12 august 2014 conform ordinului de concediere nr. 215 a fost reziliat contractul individual de muncă din iniţiativa pârâtului, pentru absenţa forţată fără motive întemeiate de la lucru mai mult de 4 ore consecutiv în timpul zilei de muncă.

Consideră reclamanta că, ordinul de concediere nr. 215 este neîntemeiat şi urmează a fi anulat deoarece angajatorul a invocat absenţa nemotivată de la lucru, însă prin cererea depusă a solicitat acordarea concediului anual de odihnă începând cu 02 iulie 2014 până la 01 august 2014. Din data de 01 august 2014 şi până pe 05 august 2014, reclamanta a avut dreptul la 4 zile de concediu pentru compensarea muncii prestate în condiţii nocive. În asemenea circumstanţe consideră reclamanta că, nu a lipsit nemotivat de la lucru. Cere reclamanta Silvia Boţan anularea ordinului de concediere nr. 215 din 12 august 2014 emis de către S.C.

„Bucuria” S.A., restabilirea la lucru în calitate de ambalator în secţia de producere nr. 3, încasarea despăgubirii pentru absenţa forţată de la lucru pentru perioada 12 august 2015 şi până la momentul restabilirii în funcţie în mărime nu mai mică de un salariu mediu lunar, conform datelor prezentate de angajator şi repararea prejudiciului moral în mărime de 100 000 lei. Prin hotărârea judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 12 decembrie 2014, acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2015 a fost respins apelul declarat de către Silvia Boţan şi a fost menţinută hotărârea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 12 decembrie 2014. La 07 mai 2015, reprezentantul recurentei, Silvia Boţan, Valentin Pelin,a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, cerând admiterea recursului, casarea integrală a hotărârilor judecătoreşti şi pronunţarea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, s-a indicat că recurenta nu este de acord cu decizia instanţei de apel, şi nici cu hotărârea primei instanţe, deoarece acestea ar fi fost emise cu interpretarea eronată a normelor de drept material. Mai mult ca atât, consideră recurenta că ambele instanţe de judecată nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi eronat ar fi interpretat-o. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către reprezentantul recurentei, Silvia Boţan, Valentin Pelin, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, dar a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel şi prima instanţă, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432. alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului, invocate în speţă, sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către reprezentantul recurentei Silvia Boţan, Valentin Pelin, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul reprezentantului recurentei Silvia Boţan, Valentin Pelin, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Mihai Poalelungi judecătorul Judecătorii Tatiana Vieru Petru Moraru

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.