Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2rc-33/18
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
14 februarie 2018
Părțile
Daroanatolina SRL vs Tela Expres SRL
Pe scurt
Termenul de declarare a recursului

2rc-33/18 — Încasarea datoriei

Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru) Dosarul nr. 2rc-33/18 Judecător: V. Sandu Instanța de recurs: Curtea de Apel Chișinău Judecători: I. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru ÎNCHEIERE 14 februarie 2018 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat, Ion Druţă studiind cererea de recurs depusă de Societatea cu răspundere limitată ,,Tela Expres” prin intermediul avocatului Corceac Sorin, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu răspundere limitată ,,Daroanatolina” împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Tela Expres” cu privire la încasarea datoriei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2017, prin care nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Societatea cu răspundere limitată ,,Tela Expres” prin intermediul avocatului Corceac Sorin, c o n s t a t ă: La data de 28 februarie 2017 SRL ,,Daroanatolina” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Tela Expres” cu privire la încasarea datoriei.

Prin hotărârea Judecătoriei Chişinău (sediul Centru) din 14 august 2017, acţiunea înaintată de SRL ,,Daroanatolina” împotriva SRL „Tela Expres” cu privire la încasarea datoriei, s-a admis integral. S-a încasat de la SRL „Tela Expres” în beneficiul SRL ,,Daroanatolina” suma de 39 790,08 lei cu titlu de datorie, 3 551,67 lei cu titlu de dobândă de întârziere, 450,00 lei cu titlu de cheltuieli pentru citare, 2 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică şi 1 301,00 lei cu titlu de taxa de stat achitată, iar în total suma de 47 092,75 lei (f.d.57, f.d.64-67). Prin hotărârea suplimentară a Judecătoriei Chişinău (sediul Centru) din 15 august 2017 s-a încasat de la SRL „Tela Expres” în beneficiul SRL 1 ,,Daroanatolina” suplimentar suma de 2 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică (f.d.61-62).

La data 12 septembrie 2017 SRL „Tela Expres” prin intermediul avocatului Corceac Sorin, a depus apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanţei, solicitând admiterea cererii de apel, scutirea apelantului de la plata taxei de stat şi casarea hotărârii Judecătoriei Chişinău (sediul Centru) din 14 august 2017 cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2017, s-a respins cererea avocatului Corceac Sorin în interesele SRL „Tela Expres” cu privire la scutirea de la plata taxei de stat. Nu s-a dat curs cererii de apel declarate de avocatul Corceac Sorin în interesele SRL „Tela-Expres”. S-a comunicat SRL „Tela-Expres” despre necesitatea prezentării apelului motivat şi a dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 975,19 lei, în instanţa de apel, stabilindu-i un termen rezonabil până la data de 19 decembrie 2017 ora 14.00.

S-a explicat SRL „Tela Expres” că în caz dacă nu va prezenta apelul motivat şi dovada de plată a taxei de stat în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită (f.d.88-92). La data de 03 ianuarie 2018, SRL „Tela Expres” prin intermediul avocatului Corceac Sorin, a depus cerere de recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2017, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii contestate.

Studiind cererea de recurs înaintată de SRL „Tela Expres” prin intermediul avocatului Corceac Sorin (mandatul nr.1153917, f.d.43), Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi restituită din următoarele considerente: În conformitate cu art. 4261 lit. a) CPC, „Instanţa de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă cererea de recurs a fost depusă în afara termenului legal, iar recurentul nu solicită repunerea în termen”. În conformitate cu art. 425 CPC, „termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii”. Studiind materialele cauzei, Colegiul constată că încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2017 a fost recepționată de SRL „Tela Expres” la data de 08.12.2017 (f.d.94) şi de avocatul Corceac Sorin la data de 04 decembrie 2017 (f.d.

95), iar cererea de recurs a fost depusă la data de 03 ianuarie 2018. Colegiu, constată că cererea de recurs a fost depusă în afara termenului legal pentru contestarea încheierilor judecătorești, pe cale de consecință, luând în considerație faptul că recurentul nu solicită repunerea în termenul de declarare a recursului, Colegiul ajunge la concluzia că cererea de recurs urmează a fi restituită. În conformitate cu art. 269-270, 4261 lit. a) CPC Colegiul civil, comercial 2 și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se restituie cererea de recurs depusă de Societatea cu răspundere limitată ,,Tela Expres” prin intermediul avocatului Corceac Sorin împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2017, emise în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu răspundere limitată ,,Daroanatolina” împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Tela Expres” cu privire la încasarea datoriei.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Galina Stratulat Ion Druţă 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.