- Dosarul nr.
- 3ra-1153/18
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 12 septembrie 2018
- Părțile
- SRL Catol Lux vs Biroul Vamal Centru, Serviciul Vamal
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului, restituirea recursului
3ra-1153/18 — Cu privire la anularea actelor de inspecție, obligarea de a recalcula și restitui sumele achitate excesiv
Dosarul nr. 3ra-1153/18 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central – A. Braga Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău – V. Buhnaci, L. Pruteanu, M. Guzun ÎNCHEIERE 12 septembrie 2018 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Mariana Pitic Maria Ghervas examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Catol Lux”, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Catol Lux” împotriva Biroului Vamal Centru (succesorul Biroului Vamal Chișinău) și Serviciului Vamal, cu privire la anularea actelor de inspecție, obligarea de a recalcula și restitui sumele achitate excesiv, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 16 ianuarie 2018, prin care s-a respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Catol Lux” și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 11 aprilie 2017, c o n s t a t ă: La 06 iunie 2016 SRL „Catol Lux” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată, concretizată la 15 decembrie 2016 și la 20 martie 2017, împotriva Biroului Vamal Chișinău și Serviciului Vamal, solicitând anularea actelor de inspecție nr. IM4I23050 din 20.04.2016, nr. IM4I23428 din 21.04.2016, nr. IM4I23699 din 22.04.2016, întocmite de către Biroul Vamal Chișinău 3029 (PVI, Industrială),
obligarea Biroului Vamal Chișinău de a aplica metoda de calcul a valorii în vamă a mărfii importate conform art. 10 alin. (2) și art. 11 din Legea privind tariful vamal, de a recalcula impozitele plătite de SRL „Catol Lux”, cu restituirea taxelor plătite excesiv la perfectarea declarațiilor vamale nr. IM4I24785 din 26.04.2016 în mărime de 31 436,68 lei, nr. IM4I23428 din 21.04.2016 în sumă de 11 854,03 lei, nr. IM4I23699 din 22.04.2016 în sumă de 5246,03 lei. În motivarea cererii reprezentantul reclamantei a indicat că la 22 aprilie 2016 SRL „Catol Lux” a importat mărfuri destinate comercializării pe teritoriul Republicii Moldova și anume anvelope pneumatice noi din cauciuc pentru autoturisme.
La 22 aprilie 2016 SRL „Catol Lux” a declarat valoarea mărfii în vamă, perfectând în acest sens declarațiile primare nr. IM4I23699, nr. IM4I23428, nr. IM4I24785 din 1 26.04.2016 și nr. IM4I24509 din 25.04.2016. În aceiași zi, 22 aprilie 2016, a fost întocmită și declarația complementară. A susținut că, potrivit declarației vamale inițiale (primare) nr. IM4I23050 din 20.04.2016, SRL „Catol Lux” la punctele 48, 49 a declarat valoarea mărfii în vamă în sumă de 66 857,85 lei, iar potrivit declarației nr. IM4I24785 din 26.04.2016, la aceleași rubrici s-a dispus majorarea valorii mărfii în vamă până la suma de 98 294,53 lei, motiv pentru care consideră că Biroul Vamal Centru urmează să restituie suma valorii majorate în cuantum de 31 436,68 lei.
A indicat că conform declarației vamale inițiale (primare) nr. IM4I23428 din 21.04.2016, la punctele 48, 49 a declarat valoarea mărfii în vamă în sumă de 122 602,51 lei, iar potrivit declarației vamale nr. IM4I23428 din 21.04.2016, la rubrica 47 s-a dispus majorarea valorii mărfii în vamă până la suma de 134 456,54 lei. Astfel, consideră că Biroul Vamal Centru urmează să restituie suma valorii majorate în cuantum de 11 854,03 lei. A mai menționat că potrivit declarației vamale inițiale (primare) nr. IM4I23699 din 22.04.2016 SRL „Catol Lux”, la punctul 47 a declarat valoarea mărfii în vamă în sumă de 157 000,05 lei, iar potrivit declarației vamale complementare majorate nr. IM4I23699 din 22.04.2016, la rubrica 47 s-a dispus majorarea valorii mărfii în vamă până la suma de 162 192,53 lei.
Prin urmare, Biroul Vamal Centru trebuie să restituie suma valorii majorate în mărime de 5 246,30 lei. În temeiul celor enunțate consideră că Biroul Vamal Centru neîntemeiat a dispus majorarea valorii mărfii în vamă, motiv pentru care urmează să fie restituite sumele achitate excesiv. Reclamanta a susținut că la adoptarea și emiterea actelor de inspecție contestate, Biroul Vamal Centru a încălcat prevederile art. 10 din Legea cu privire la tariful vamal, din esența căruia rezultă că principala metodă este metoda de calculare a valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacției cu marfa respectivă, iar fiecare din metodele succesive se aplică doar în cazul în care valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată prin metoda precedentă.
Biroul Vamal Centru, în lipsa unor motive întemeiate, a dispus majorarea valorii mărfii în vamă, fără a verifica actele prezentate de către declarant, deși declarantul a prezentat toate actele necesare pentru efectuarea vămuirii în baza valorii tranzacției cu marfa respectivă sau al prețului efectiv plătit, sau care urma să fie plătit. Din actele prezentate de declarant (contractul de vânzare-cumpărare, factura invoice, lista de prețuri) rezultă valoarea reală a mărfii și în baza acestora, organul vamal urma să admită metoda determinată de declarant.
Prin hotărârea din 11 aprilie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central s-a respins ca fiind neîntemeiată pretenția înaintată de SRL „Catol Lux” împotriva Biroului Vamal Centru (succesorul Biroului Vamal Chișinău) și Serviciului Vamal cu privire la anularea actului de inspecție nr. IM4I23050 din 20 aprilie 2016. S-a respins ca fiind depusă cu încălcarea termenului de prescripție pretenția înaintată de SRL „Catol Lux” împotriva Biroului Vamal Centru (succesorul Biroului Vamal Chișinău) și Serviciului Vamal cu privire la anularea actului de inspecție nr. IM4I23428 din 21.04.2016 și nr. IM4I23699 din 22.04.2016. S-a respins ca fiind 2 nefondată pretenția SRL „Catol Lux” cu privire la obligarea Biroului Vamal Centru să recalculeze și să restituie taxele achitate excesiv la declarațiile vamale nr. IM4I24785 din 26.04.2016, nr. IM4I23428 din 21.04.2016 și nr. IM4I23699 din 22.04.2016.
(f.d. 218, 223-231, vol. I) Prin decizia din 16 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul declarat de SRL „Catol Lux” și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 11 aprilie 2017. (f.d. 34, 35-46, vol. II) La data de 27 iunie 2018 SRL „Catol Lux” a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 11 aprilie 2017 și a deciziei Curții de Apel Chișinăul din 16 ianuarie 2018, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care a admite acțiunea integral. (f.d. 78-84, vol. II) În motivarea recursului reprezentantul recurentei a invocat că actele judecătorești sunt ilegale și neîntemeiate, deoarece instanțele ierarhic inferioare au interpretat în mod eronat prevederile art. 8, 10, 11, 17 și 19 din Legea cu privire la tariful vamal nr. 1380-XIII din 20.11.1997.
A menționat că instanța de apel a concluzionat că declarantul nu a prezentat toate actele solicitate de către Biroul Vamal Centru, fără a indica care acte nu au fost prezentate. De asemenea, nu este clar din care motiv nu sunt luate în considerație datele referitor la prețul mărfii stabilite în contractul de vânzare-cumpărare, dispozițiile de plată, packing list, calculele cheltuielilor de transport, declarații de plată cu furnizorul mărfii. Totodată, consideră că sunt nefondate concluziile instanței, precum că declarațiile vamale primare au fost schimbate la inițiativa brokerului vamal, deoarece declarațiile ulterioare au fost perfectate, după întocmirea actelor de inspecție de către Biroul Vamal Centru, adică după indicațiile intimatului.
Nu este de acord nici cu argumentele instanței, precum că declarantul a omis termenul de atac a acțiunilor Biroului Vamal Centru și a actelor de inspecție nr. IM 4123428 din 21.04.2016 și nr. IM4123699 din 22.04.2016, deoarece în materialele cauzei nu sunt probe, care ar demonstra că ele au fost aduse la cunoștința declarantului la 21.04.2016 și la 22.04.2016, fiind depusă contestația în termen de 10 zile. Recurenta menționează că argumentele aduse demonstrează că la examinarea cauzei, atât instanța de fond, cât și instanța de apel formal au cercetat probele, având o părere formată greșit înainte de examinarea fondului cauzei, referitor la faptul că acțiunile Biroului Vamal Centru la aplicarea metodei de rezervă la devamare sunt corecte și juste.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă, că decizia Curţii de Apel Chișinău a fost pronunţată la 16 ianuarie 2018, a fost expediată în adresa recurentei, prin intermediul oficiului poștal cu scrisoare de însoțire nr. 4843-3 din 04.04.2018, însă dovada recepționării la materialele cauzei lipsește. (f. d. 47, vol. II) În condițiile descrise instanța de recurs consideră că cererea de recurs din 27 iunie 2018 este declarată în termen. 3 Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia, că recursul declarat de către SRL „Catol Lux” este inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 433 lit. d) Cod de procedură civilă cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat. În speță, completul Colegiului constată că la 31 ianuarie 2018 SRL „Catol Lux” a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 ianuarie 2018. Prin încheierea din 06 iunie 2018 completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a declarat inadmisibil recursul înaintat de către SRL „Catol Lux”. La 27 iunie 2018 SRL „Catol Lux”, în mod repetat, a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 ianuarie 2018, care deja a fost studiat şi verificat de către instanța de recurs, primind o apreciere corespunzătoare.
În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL „Catol Lux”, inadmisibil. Conform celor expuse, în temeiul art. 431 alin. (1) și (2), 433 lit. d), 440 alin. (1) și (11) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune : Recursul, declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Catol Lux”, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Mariana Pitic Maria Ghervas 4