3ra-651/19 — Contestarea actului administrativ şi obligarea examinării cererii

Dosarul nr. 3ra-651/19 Prima instanţă: Judecătoria Bălţi, sediul Sîngerei (Iu. Malcoci) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (S. Procopciuc, E. Grumeza şi N. Chircu) ÎNCHEIERE 29 mai 2019 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecător Mariana Pitic judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu examinând admisibilitatea recursului depus de către Margarint Vasile, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Margarint Vasile împotriva Procuraturii raionului Sîngerei cu privire la contestarea actului administrativ şi obligarea examinării cererii, împotriva deciziei din 20 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bălţi, prin care a fost respins apelul depus de către Margarint Vasile, fiind menţinută hotărârea din 15 iunie 2018 a Judecătoriei Bălţi, sediul Sîngerei, c o n s t a t ă: Margarint Vasile a depus cerere de chemare în judecată la 4 mai 2018 împotriva Procuraturii raionului Sîngerei cu privire la contestarea actului administrativ şi obligarea examinării cererii.

În motivarea pretenţiilor reclamantul a indicat că la 5 iulie 2017 a depus la Primăria oraşului Sîngerei o cerere prin care a solicitat stoparea acţiunilor de dezordine din str. Independenţei, nr. 81, create ca rezultat al ridicării construcţiilor ilegale, precum şi dispunerea încasării impozitelor în contul statului. Deoarece, cererea s-a nu a fost pusă spre examinare, Margarint Vasile a solicitat acordarea cuvântului în cadrul şedinţei Consiliului orăşenesc Sîngerei din 5 iulie 2017, însă a fost înlăturat forţat din şedinţa consiliului orăşenesc, fără a i se acorda cuvântul. Reclamantul a precizat că ulterior, a depus o cerere la Procuratura raionului Sîngerei prin care a solicitat ca ultima să-1 repună în drepturi şi să oblige Primăria oraşului Sîngerei şi Consiliul orăşenesc Sîngerei să examineze cererea depusă despre comiterea ilegalităţilor şi de a-i permite luarea cuvîntului fără a fi întrerupt.

Prin răspunsul oferit, i-a fost refuzată satisfacerea cererii depuse, explicându- i-se că nu sunt temeiuri de intervenire a organelor de drept. A solicitat Margarint Vasile obligarea Primăriei oraşului Sîngerei şi Consiliului orăşenesc Sîngerei să examineze cererea depusă despre comiterea ilegalităţilor din or. Sîngerei, str. Indepedenţei, nr. 81 şi obligarea Primăriei 1 oraşului Sîngerei şi Consiliul orăşenesc Sîngerei de a-i permite luarea cuvântului timp de 10 minute. Prin hotărâreadin 15 iunie 2018 a Judecătoriei Bălţi, sediul Central cererea de chemare în judecată depusă de către Margarint Vasile împotriva Procuraturii raionului Sîngerei cu privire la contestarea actului administrativ şi obligarea examinării cererii a fot respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d.

29, 31-33). Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a concluzionat că pretenţiile lui Margarint Vasile privind obligarea Consiliului orăşenesc Sîngerei de a efectua anumite acţiuni, nu ţine de competenţa Procuraturii raionului Sîngerei, or Consiliul orăşenesc Sîngerei şi Primăria oraşului Sîngerei sunt autorităţi administrative autonome, care în activitatea sa se subordonează doar legii. Manifestând dezacord faţă de hotărârea primei instanţe, la 5 iulie 2018 Margarint Vasile a declarat apel solicitând, casarea hotărârii din 15 iunie 2018 Judecătoriei Bălţi, sediul Sîngerei, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acţiunea civilă să fie admisă. Prin decizia din 20 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bălţi, a fost respins apelul depus de către Margarint Vasile, fiind menţinută hotărârea din 15 iunie 2018 a Judecătoriei Bălţi, sediul Sîngerei (f.d.

81, 82-84). Pentru a decide astfel, instanţa de apel a concluzionat că prima instanţă a elucidat toate circumstanţele pricinii, a apreciat obiectiv şi sub toate aspectele probele administrate la dosar şi în consecinţă a fost emisă o soluţie corectă. Invocând ilegalitatea deciziei instanţei de apel, Margarint Vasile, la 22 martie 2019, a contestat-o cu recurs solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, cu remiterea cauzei la rejudecare. În motivarea recursului s-a invocat că instanţa de apel, nu a constatat toate circumstanţele importante pentru soluţionarea corectă a cauzei, fiind încălcate normele de drept procedural şi aplicate eronat normele de drept material.

Totodată, recurentul a accentuat că instanţele de judecată a încălcat normele de drept procedural, deoarece nu a fost antrenat în proces Consiliul orăţşenesc Sîngerei. Instanţa de recurs, prin prisma faptului că la 1 aprilie 2019 a intrat în vigoare Codul administrativ, consideră oportun de a reliefa prevederile art. 258 alin. (3) din Codul respectiv, care statuează expres că procedurile de contencios administrativ iniţiate pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acţiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod.

Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs şi de contestare cu recurs a încheierilor judecătoreşti. Astfel, potrivit art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Instanţa de recurs constată că la dosar este ataşată scrisoarea Curţii de Apel Chişinău din 24 ianuarie 2019, prin care a fost expediată în adresa părţilor copia deciziei instanţei de apel (f.d. 87), fiind recepţionată de către recurent la 4 februarie 2019 (f.d. 89). Prin urmare, Colegiul consideră că recursul a fost depus în termen.

2 Copia recursului a fost expediată în adresa intimaţilor la 17 aprilie 2019, iar la 2 mai 2019, în adresa Curţii Supreme de Justiţie a parvenit referinţa prin care Procuratura raionului Sîngerei a solicitat respingerea recursului ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acestuia. Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil.

În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor a verificat dacă recursul este formulat de persoana în drept să-l declare, dacă este depus în termen și dacă nu a fost examinat anterior, și a făcut un raport verbal în fața completului de judecată instituit în mod legal. Materialele cauzei certifică faptul că recursul nu a fost examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

Audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă a temeiurilor invocate în recurs, precum și având în vedere poziția formulată în referință, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, din următoarele considerente. Ab initio, în conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

În cazul respectiv, judecarea recursului exercitat conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu şi temeinicia ei în fapt. În același context, instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de articolul 6 parag. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special, de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi auzit (a se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, parag.

39 – 40; Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, parag. 32). Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăşi natura sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privinţă de o anumită marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 3 septembrie 2016, parag. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, parag.

64; Samardžić v. Croația, 20 iulie 2017, parag. 28). Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4). În aceeași ordine de idei, alin. (2) şi (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce la soluţionarea greşită a pricinii, în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt formulate suficient de clar și urmăresc protejarea interesului părții, dar și competența asigurării interpretării unitare a legii de către Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele securității juridice și bunei- administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Erfar – Avef, ibidem, parag. 41, Marc Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen, ibidem, parag. 67; Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, parag. 36 – 37, Sturm v. Luxemburg, 27 iunie 2017, parag.

36). Din perspectiva acestor drepturi garantate de Convenția Europeană, completul Colegiului de control judiciar își propune să verifice esenţa şi temeiurile recursului, inclusiv dacă argumentele recurentul referitoare la ilegalitatea deciziei atacate, în limitele în care au fost formulate, întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibilă cererea acestuia. În speță, instanța observă că recurentul Margarint Vasile a criticat decizia Curții de Apel Bălţi din 20 decembrie 2018 în baza articolului 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, așa cum este prevăzut, în mod obligatoriu, la articolul 437 alin. (1), lit. f) din acelaşi cod. Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu decizia contestată/procedura în ansamblu, reiese în mod cert că recurenta a reluat criticile formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat detaliat.

Pe baza celor prezentate, completul Colegiului constată că observațiile recurentului Margarint Vasile nu dezvăluie nici o aparență a încălcării normelor de drept material sau procedural, dar nici a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Prin urmare, temeiurile inserate în cererea de recurs nu pot fi calificate ca esențiale și nu ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea de recurs spre examinare în fond și, eventual, să caseze/modifice hotărârea judecătorească contestată. În mod corespunzător, punctele de vedere al recurentei nu sunt compatibile cu cerințele prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă, iar, în consecință, recursul dedus judecății nu corespunde condiției de a fi „efectiv” (a se vedea, de exemplu, Petrovic v. Luxemburg, 17 februarie 2011, parag.

31 – 33, Sturm v. Luxemburg, ibidem, parag. 32). 4 Din aceste raționamente, instanța de judecată reține existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. În atare situație, conjunctura stabilită mai sus confirmă lipsa unui formalism excesiv și respectarea unui raport rezonabil de proporționalitate dintre scopul urmărit și mijloacele folosite, iar, în opinia instanței, însăși substanța dreptului de acces la instanță nu a fost afectată. Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19 decembrie 1997, parag.

55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, parag. 2; Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței europene, art. 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a constatat în prezenta cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, parag. 23 – 24; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, parag. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, parag. 45). În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie decide în mod unanim că recursul depus de către Margarint Vasile nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinare în fond, urmând a fi declarat inadmisibil. În conformitate cu art. 230, 258 alin. (3) Cod administrativ, art. 270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă al RM, completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Se declară inadmisibil recursul depus de către Margarint Vasile.

Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecător Mariana Pitic judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu 5