Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-429/21
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
27 mai 2021
Părțile
SRL Keramin vs Babin Ana şi cererea intervenientului principal SA Keramin din Belarus vs Babin Ana
Pe scurt
Termenele de judecare a cauzelor civile

2ra-429/21 — Cu privire la declararea nulă a actelor juridice cu aducerea părților la poziția inițială, încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată

Dosarul nr. 2ra-429/21 ÎNCHEIERE 27 mai 2021 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Maria Ghervas Nicolae Craiu Victor Burduh Nina Vascan examinând cererea depusă de Ana Babin cu privire la accelerarea procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Mixte Compania Comercială „Keramin” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Anei Babin cu privire la declararea nulă a actelor juridice cu aducerea părților la poziția inițială, încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată și la cererea de chemare în judecată a intervenientului principal Societatea pe Acțiuni de tip deschis „Keramin” împotriva Anei Babin cu privire la repararea prejudiciului, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată constată: La 13 decembrie 2018, ÎM CC „Keramin” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Anei Babin cu privire la declararea nulă a actelor juridice cu aducerea părților la poziția inițială, încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.

La 3 iulie 2020, SA de tip deschis „Keramin”, reprezentată de avocatul Sergiu Istrate a depus cerere de chemare în judecată împotriva Anei Babin cu privire la repararea prejudiciului, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată. Prin încheierea din 23 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, a fost admisă cererea de intervenire în proces în calitate de intervenient principal înaintată de SA de tip deschis „Keramin”, reprezentată de avocatul Sergiu Istrate pentru a fi examinată concomitent cu acțiunea ÎM CC „Keramin” SRL. Pe parcursul examinării cauzei, avocatul Istrate Sergiu, în interesele ÎM CC „Keramin” SRL a depus o cerere, prin care a solicitat încasarea în beneficiul ÎM CC „Keramin” SRL a pretențiilor accesorii în forma dobânzii pentru perioada de întârziere în sumă de 168 541,05 de dolari SUA.

Prin încheierea din 7 septembrie 2020 a Judecătoriei Chişinău sediul Centru, a fost constatat abuz în drepturi procesuale din partea avocatului Sergiu Istrate la 1 înaintarea de cereri și demersuri neîntemeiate cu scopul de a tergiversa examinarea cauzei civile. A fost îndepărtat din sala de judecată avocatul Sergiu Istrate pentru tot timpul dezbaterilor judiciare, care după reîntoarcerea în sală va fi informat de președintele ședinței de judecată despre actele procedurale efectuate în lipsa acestui participant la proces. A fost aplicată amendă judiciară avocatului Sergiu Istrate, care urmează a fi încasată în bugetul de stat în mărime de 50 unități convenționale, ce constituie suma de 2 500 de lei.

Prin hotărârea din 7 septembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, a fost respinsă acțiunea înaintată de ÎM CC „Keramin” SRL ca neîntemeiată. A fost respinsă acțiunea înaintată de intervenientul principal SA de tip deschis „Keramin” ca neîntemeiată. Prin decizia din 26 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Chișinău, au fost admise apelurile declarate de ÎM CC „Keramin” SRL și SA de tip deschis „Keramin”, reprezentată de avocatul Sergiu Istrate, casată hotărârea din 7 septembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru și adoptată o hotărâre nouă, prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de ÎM CC „Keramin” SRL.

A fost declarat nul contractul de ajutor financiar nr. 15 din 15 mai 2009 încheiat între ÎM CC „Keramin” SRL și Ana Babin și acordul adițional nr. 1 din 15 mai 2012 la contractul de ajutor financiar nr. 15 din 15 mai 2009, prin care a fost prelungit termenul de returnare a ajutorului financiar până la 31 decembrie 2020, cu aducerea părților la poziția inițială. A fost declarat nul contractul de ajutor financiar nr. 18 din 1 iunie 2009 încheiat între ÎM CC „Keramin” SRL și Ana Babin și acordul adițional nr. 1 din 1 iunie 2012 la contractul de ajutor financiar nr. 18 din 1 iunie 2009, prin care a fost prelungit termenul de returnare a ajutorului financiar până la 31 decembrie 2020, cu aducerea părților la poziția inițială.

A fost declarat nul contractul de ajutor financiar nr. 25 din 7 septembrie 2009 încheiat între ÎM CC „Keramin” SRL și Ana Babin și acordul adițional nr. 1 din 7 septembrie 2012 la contractul de ajutor financiar nr. 25 din 7 septembrie 2009, prin care a fost prelungit termenul de returnare a ajutorului financiar până la 31 decembrie 2020, cu aducerea părților la poziția inițială.

Au fost încasate de la Ana Babin în beneficiul ÎM CC „Keramin” SRL datoria în sumă de 450 529,53 de dolari SUA, echivalent în lei moldovenești conform cursului valutar al Băncii Naționale a Moldovei la data executării hotărârii judecătorești, dobânda de întârziere în sumă de 168 541,05 de dolari SUA, echivalent în lei moldovenești conform cursului valutar al Băncii Naționale a Moldovei la data executării hotărârii judecătorești, suma de 50 000 de lei cu titlu de taxă de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată și suma de 37 500 de lei cu titlu de taxă de stat achitată la depunerea cererii de apel. A fost anulată încheierea din 7 septembrie 2020 a Judecătoriei Chişinău sediul Centru, în partea sancționării cu amendă a avocatului Sergiu Istrate și înlăturării din sala de judecată pentru tot timpul dezbaterilor judiciare.

2 La 27 ianuarie 2021, Ana Babin a declarat recurs împotriva deciziei din 26 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărârii primei instanțe. La 4 martie 2021, ÎM CC „Keramin” SRL a depus referință la recursul declarat de Ana Babin, solicitând declararea recursului inadmisibil. La 4 martie 2021, SA de tip deschis „Keramin”, reprezentată de avocatul Sergiu Istrate a depus referință la recursul declarat de Ana Babin, solicitând declararea recursului inadmisibil. La 22 martie 2021, Ana Babin a depus cerere de recurs cu argumente și temeiuri suplimentare împotriva deciziei din 26 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului în modul formulat și suplinit, casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărârii primei instanțe.

La 24 martie 2021, SA de tip deschis „Keramin”, reprezentată de avocatul Sergiu Istrate a depus referință la cererea de recurs suplimentară depusă de Ana Babin, solicitând declararea recursului inadmisibil.

Prin încheierea din 31 martie 2021 a Curții Supreme de Justiție, recursul declarat de Ana Babin a fost considerat admisibil și transmis în Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie pentru a fi examinat în fond pentru data de 14 aprilie 2021. Prin încheierea din 14 aprilie 2021 a Curții Supreme de Justiție, examinarea recursului declarat de Ana Babin a fost amânată pentru studiere suplimentară la data de 12 mai 2021. Prin încheierea din 12 mai 2021 a Curții Supreme de Justiție, examinarea recursului declarat de Ana Babin a fost amânată pentru studiere suplimentară la data de 19 mai 2021. Prin încheierea din 19 mai 2021 a Curții Supreme de Justiție, examinarea recursului declarat de Ana Babin a fost amânată pentru studiere suplimentară la data de 2 iunie 2021. La 26 mai 2021, Ana Babin a depus cerere privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs, prin care a solicitat accelerarea examinării recursului depus de Ana Babin împotriva deciziei din 26 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Chişinău prin schimbarea termenului de judecată pe o dată cât mai apropiată şi prin întreprinderea acţiunilor în vederea neadmiterii în continuare a amânării nemotivate a şedinţelor de judecată.

În motivarea cererii a indicat că de la depunerea recursului împotriva deciziei din 26 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Chişinău, la data de 27 ianuarie 2021, până în prezent au trecut 4 luni, însă, din motive necunoscute cauza nu a fost examinată în fond, următoarea şedinţă fiind numită pentru 2 iunie 2021. Pe parcursul perioadei enunţate au fost fixate 5 şedinţe de examinare a recursului, însă niciuna din ele nu au dus la finalitatea cauzei, fiind amânate de la o dată la altă. La fel, a menționat că pe parcursul la 4 luni, recurenta se află într-o stare de incertitudine, iar valoarea acţiunii şi caracterul executoriu a deciziei contestate, pot avea consecinţe mult mai nefaste decât însăşi pierderea procesului.

3 A considerat că, la caz, există un pericol evident de încălcare a termenului rezonabil de examinare a cauzei, or amânarea nemotivată pe parcursul la 4 luni a şedinţelor de judecată este inadmisibilă în situaţia în care părţile au un comportament corect (nu solicită amânări şi nu îngreunează prin acţiunile sale examinarea cauzei într-un termen rezonabil), cauza civilă nu are o complexitate mare (natura cauzei constând în nulitatea actelor juridice pe de o parte şi încasarea unor sume născute în baza la aceste acte juridice, pe de altă parte). Examinând cererea cu privire la accelerarea procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că aceasta urmează a fi respinsă din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 192 alin. (1) CPC, cauzele civile se judecă în primă instanţă în termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sînt: complexitatea cauzei, comportamentul participanţilor la proces, conduita instanţei judecătoreşti şi a autorităţilor relevante, importanţa procesului pentru cel interesat. Respectarea termenului rezonabil de judecare a cauzei se asigură de către instanţă. Alin. (11) al normei enunţate prevede că în situaţia în care, la judecarea unei cauze concrete, există pericolul de încălcare a termenului rezonabil, participanţii la proces pot adresa instanţei care examinează cauza în fond o cerere privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei.

Examinarea cererii se face în absenţa părţilor, în termen de 5 zile lucrătoare, de către un alt judecător sau de un alt complet de judecată decît cel care examinează cauza. La caz, prim prisma normei de drept enunţate supra și având în vedere că completul de judecată care examinează prezenta cauză, în legătură cu complexitatea acesteia, a considerat necesar amânarea examinării cauzei pentru studierea suplimentară, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că nu există temei de urgentare a examinării recursului declarat de Ana Babin împotriva deciziei din 26 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Chișinău, or amânarea ședințelor de judecată a avut loc din motive întemeiate, iar stabilirea termenului de examinare s-a efectuat în strictă conformitate cu legea și nu este unul excesiv care ar leza drepturile părților în proces la examinarea cererii în termen rezonabil.

Mai mult ca atât, litigiul dat nu cade sub categoria de cauze ce urmează fi examinate în termeni restrânși. Faţă de toate aceste considerente, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea cu privire la accelerarea procedurii de examinare a cauzei în ordine de recurs.

În conformitate cu art. 192, art. 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Se respinge cererea depusă de Ana Babin cu privire la accelerarea procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Mixte Compania Comercială „Keramin” Societate cu 4 Răspundere Limitată împotriva Anei Babin cu privire la declararea nulă a actelor juridice cu aducerea părților la poziția inițială, încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată și la cererea de chemare în judecată a intervenientului principal Societatea pe Acțiuni de tip deschis „Keramin” împotriva Anei Babin cu privire la repararea prejudiciului, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Preşedintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Maria Ghervas Nicolae Craiu Victor Burduh Nina Vascan 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.