- Dosarul nr.
- 3ra-1221/23
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 decembrie 2023
- Părțile
- Partidul Politic Sansa vs. Comisia pentru Situatii Exceptionale a Republicii Moldova, tert Serviciul de Informatii si Securitate al Republicii Moldova
- Pe scurt
- Temeiurile de recuzare a judecătorului
3ra-1221/23 — Anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1221/23 2-23157245-01-3ra-14122023 ÎNCHEIERE 22 decembrie 2023 mun.
Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Oxana Parfeni Judecători: Diana Stănilă Aliona Donos examinând cererea înaintată de către Partidul Politic ,,Șansă”, reprezentat de avocatul Vadim Banaru, privind recuzarea judecătorului Curţii Supreme de Justiție, Aliona Miron de la examinarea recursului înaintat de către Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2023, emisă în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Partidul Politic ,,Șansă” împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, terț Serviciul de Informații și Securitate, cu privire la anularea Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 92 din 03 noiembrie 2023, constată: La 04 noiembrie 2023, Partidul Politic ,,Șansă” a depus acțiune în contencios administrativ împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova privind anularea Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr.92 din 03 noiembrie 2023. Prin încheierea din 04 noiembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a atras în proces, în calitate de terț, Serviciul de Informații și Securitate.
Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 30 noiembrie 2023, în temeiul art.17 și art.207 alin. (1) și (2) lit. e) din Codul administrativ, a declarat inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ depusă de Partidul Politic „Șansă”, din motiv că reclamantul nu poate revendica încălcarea prin activitatea administrativă a unui drept în sensul art.17 din Codul administrativ. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 06 decembrie 2023 s-a admis recursul depus de către Partidul Politic „Șansă”, s-a anulat încheierea din 30 noiembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău şi s-a restituit cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în același complet de judecată.
1 Curtea de Apel Chișinău prin hotărârea din 12 decembrie 2023 a anulat Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 92 din 03 noiembrie 2023. Hotărârea Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2023 a fost contestată cu recurs de către Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova şi de către Serviciul de Informații și Securitate.
La 15 decembrie 2023, judecătorii Aliona Miron şi Diana Stănilă au declarat abținere de la judecarea cauzei de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Partidul Politic ,,Șansă” împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, terț Serviciul de Informații și Securitate, cu privire la anularea Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 92 din 03 noiembrie 2023. Prin încheierea din data de 18 decembrie 2023 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a respins declarația de abținere înaintată de judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, Aliona Miron şi Diana Stănilă, de la judecarea cauzei de contencios administrativ.
Pentru data de 22 decembrie 2023 a fost fixată sedinţa de judecată privind admisibilitatea recursurilor depuse de către Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova şi de către Serviciul de Informații și Securitate, în completul de judecată format din magistrații Aliona Miron, Aliona Donos şi Diana Stănilă. La 22 decembrie 2023, Partidul Politic ,,Șansă”, reprezentat de avocatul Vadim Banaru, a înaintat recuzare judecătorului Curţii Supreme de Justiție, Aliona Miron, invocând faptul că, la data de 04 noiembrie 2023, judecătorul Aliona Miron a participat la examinarea conflictului negativ de competență între Curtea de Apel Chișinău și Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, la examinarea cauzei de contencios administrativ, stabilind competența Curţii de Apel Chişinău.
Totodată, prin acest act judecătoresc, judecătorul Aliona Miron deja şi-a format o opinie preconcepută asupra unei posibile soluţii. La fel, a invocat că deţine informații că asupra completului de judecată se exercită o presiune enormă din partea unor politicieni, instituții de forță şi speciale pentru a influenta acest proces de judecată. Ultimele zile asupra judecătorilor a fost lansat un atac vehement din partea întregii conduceri a statului, inclusiv din partea unui participat la acest proces - președintele Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, prim-ministru Dorin Recean. Studiind argumentele invocate în cererea de recuzare şi raportate la materialele cauzei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de recuzare înaintată judecătorului Aliona Miron urmează a fi respinsă, din următoarele motive.
În conformitate cu art.202, alin.(1) din Codul administrativ, judecătorul care examinează acțiunea în contencios administrativ trebuie să se abțină sau poate fi recuzat în baza temeiurilor prevăzute la art.49 și 50 Conform art. 50 alin. (1) din Codul administrativ, pentru o autoritate publică într-o procedură administrativă nu pot acționa, de asemenea, persoanele în privința cărora există un motiv de justificare a neîncrederii față de o exercitare imparțială a funcției.
Potrivit art. 50 alin. (2) din Codul administrativ, motivul indicat la alin. (1) poate exista, în special, atunci când persoana care acționează pentru autoritatea publică: 2 a) întreține relații personale strânse cu un participant la procedura administrativă ori cu reprezentantul legal sau împuternicit al acestuia; b) şi-a expus părerea în public în mod depreciativ sau într-un alt mod ce poate fi contestat în privința unui participant la această procedură; c) şi-a expus părerea în public cu privire la finalitatea procedurii sau la aprecierea probelor până la încheierea procedurii; d) are un interes economic sau personal față de rezultatul procedurii administrative. Totodată, art. 50 alin. (2) din Codul administrativ prevede de o manieră care nu este exhaustivă motivele de justificare a neîncrederii față de o exercitare imparțială a funcției de judecător în procedura contenciosului administrativ.
Astfel, este de menționat că legiuitorul prin expresia „în special” din conținutul normei art. 50 alin. (2) din Codul administrativ, a indicat că motivele de justificare a neîncrederii față de o exercitare imparțială a funcției de judecător în procedura contenciosului administrativ nu poartă un caracter exhaustiv, respectiv, pot fi reglementate și alte astfel de motive. Conform art. 195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art.169–171. În conformitate cu prevederile art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, judecătorul care judecă cauza urmează a fi recuzat dacă: are un interes personal, direct sau indirect, în soluționarea cauzei ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea lui.
La caz, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că, temeiul de recuzare invocat de către Partidul Politic ,,Șansă”, reprezentat de avocatul Vadim Banaru, judecătorului Curții Supreme de Justiție, Aliona Miron, nu este justificat și nu se încadrează în dispozițiile art.50, alin. (2) din Codul administrativ şi art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă.
În acest context, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie menționează că prin încheierea din 04 noiembrie 2023 a Curţii Supreme de Justiţie s-a constatat competența Curții de Apel Chișinău, la judecarea în fond a cauzei de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Partidul Politic ,,Șansă” împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, terț Serviciul de Informații și Securitate, cu privire la anularea Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 92 din 03 noiembrie 2023, cauza fiind remisă spre examinare în fond conform competenței, Curții de Apel Chișinău.
Prin urmare, judecătorul Curții Supreme de Justiție, Aliona Miron nu a examinat fondul cauzei, dar s-a expus asupra conflictului negativ de competență apărut între Curtea de Apel Chișinău și Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, la examinarea cauzei de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Partidul Politic ,,Șansă” împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, terț Serviciul de Informații și Securitate, cu privire la anularea Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 92 din 03 noiembrie 2023. Această împrejurare nu poate trezi neîncrederea părților la proces că judecătorul Aliona Miron ar putea împărtăși din start o predispoziție efectivă referitor la legalitatea 3 acțiunii, or, deşi, judecătorul Curții Supreme de Justiție, Aliona Miron a participat la examinarea prezentei cauze de contencios administrativ, a examinat un incident de procedură care nu este de natură să aducă modificări cu privire la fondul litigiului şi să influențeze soluţia instanţei de judecată.
La fel, nu poate fi reţinut ca temei plauzibil de înlăturare a judecatului Curții Supreme de Justiție, Aliona Miron de la examinarea prezentei acțiuni, argumentul precum că din partea unor politicieni, instituții de forță şi speciale, inclusiv de către un participat la acest proces, se face presiune asupra completul de judecată desemnat pentru examinarea recursului pentru a influenta acest proces de judecată, or, acesta este declarativ.
Mai mult, prin încheierea din data de 18 decembrie 2023 a Curţii Supreme de Justiţie s-a respins declarația de abținere înaintată de judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, Aliona Miron şi Diana Stănilă, de la judecarea cauzei de contencios administrativ menționate, deoarece, deşi anterior au participat la examinarea prezentei cauze de contencios administrativ în ordine de recurs, au examinat un incident de procedură care nu este de natură să aducă modificări cu privire la fondul litigiului şi să influențeze soluţia instanţei de judecată.
În aceste circumstanţe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că motivele invocate de către Partidul Politic ,,Șansă”, reprezentat de avocatul Vadim Banaru, privind recuzarea judecătorului Curții Supreme de Justiție, Aliona Miron, nu indică la existența unor prejudecăți sau idei preconcepute a acesteia, susceptibile de a afecta imparțialitatea subiectivă, în sensul definit de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În context, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului statuează că în fiecare caz concret va trebui de stabilit dacă, în afara conduitei personale a judecătorului, există fapte dovedite de natură a ridica îndoieli în ceea ce privește imparțialitatea acestuia (Wettstein c. Elveţiei, hotărîrea din 21 decembrie 2000, definitivă din 21 martie 2001). Existența imparțialității, în sensul conferit de art. 6§1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, se determină prin aplicarea unui test subiectiv, constatând în examinarea convingerilor personale ale unui judecător anume într-o cauză dată şi, în același timp, pe baza unui test obiectiv al cărui scop este de a stabili dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a elimina orice dubiu legitim în cauză respectivă.
Potrivit criteriilor enunțate de apreciere a imparțialității obiective a judecătorului Aliona Miron, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie, conchide că nu există circumstanțe care ar pune la îndoială imparțialitatea acesteia la judecarea recursului declarat de către Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova împotriva hotărârii din data de 12 decembrie 2023 a Curţii de Apel Chișinău. Reieşind din cele expuse, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie, concluzionează, că nu constituie un motiv plauzibil şi legal cerinţa Partidul Politic ,,Șansă”, reprezentat de avocatul Vadim Banaru, de înlăturare a judecătorului Curții Supreme de Justiție, Aliona Miron de la examinarea prezentei cauze de contencios administrativ.
4 În conformitate cu art.50, alin.(1) și (2), art.202, alin.(1), (3) și (4) și art.230 din Codul administrativ, art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Se respinge cererea înaintată de către Partidul Politic ,,Șansă”, reprezentat de avocatul Vadim Banaru, privind recuzarea judecătorului Curţii Supreme de Justiţie, Aliona Miron, de la judecarea cauzei de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Partidul Politic ,,Șansă” împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, terț Serviciul de Informații și Securitate, cu privire la anularea Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 92 din 03 noiembrie 2023. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Preşedinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Diana Stănilă Aliona Donos 5