2ra-1464/23 — Încasarea prejudiciului material și moral

La 27 iulie 2022, reclamanții Vasile Mariș și Maria Mariș au depus cerere de chemare în judecată împotriva IMSP ,,Spitalul Raional Edineț” și Compania Națională de Asigurări în Medicină cu privire la încasarea prejudiciului material în sumă de 15 330,32 lei, prejudiciul moral în sumă de 15 000 lei şi cheltuielile de judecată.

În motivarea acțiunii, au indicat că ambii soţi s-au îmbolnăvit de Covid-19 şi au fost internați în IMSP ,,Spitalul Raional Edineţ”. Până a fi internați în spital, la 04 decembrie 2020 au fost consultați de către medicul de familie prin telefon, iar de la 14 decembrie 2020 au fost internați până la 29 decembrie 2020 şi prelungit de la 30 decembrie 2020 până la 18 ianuarie 2021 şi de la 19 ianuarie 2021 până la 05 februarie 2021. În total, 4 trimiteri extrase anexate la cauza dată.

Au menționat că pentru a se trata, au cheltuit suma de 15 330,32 lei care se confirmă prin bonurile de plată în număr de 26. Ambii sunt asigurați cu poliţă medicală. Cu toate acestea, au fost nevoiţi să cheltuie o sumă enormă de 15 330,32 lei, fiind doi pensionari în vârstă şi să rămână nedumeriți pentru ce au plătit toată viaţa poliţa, dacă tratarea în spital este cu plată şi toate medicamentele le-au cumpărat.

Reclamanţii au invocat că, au fost grav încălcate prevederile art. 47 alin. (2) a Constituţiei Republicii Moldova, cetăţenii au drept la asigurare în caz de şomaj, boală, invaliditate, bătrânețe, iar art. 7 al Constituţiei stipulează că, Constituţia Republicii Moldova este legea supremă şi nici un act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.

Au reținut că, s-au adresat cu o cerere prealabilă către Compania Naţională de Asigurări în Medicină care a fost examinată şi au primit răspuns la 29 aprilie 2021, prin care CNAM îşi recunosc obligaţiunea de a le restitui suma de 8 151,22 lei din contul IMSP ,,Spitalul Raional Edineţ”. Totodată, CNAM a informat reclamanții că, va înainta cerinţa către IMSP ,,Spitalul Raional Edineţ” privind onorarea obligaţiilor contractuale. 1

Reclamanții au mai susținut că, pînă în timpul de faţă nu au primit nimic cu părere de rău şi aici există o ingerinţă în dreptul privat care se manifestă prin aceea că, banii sunt folosiți nestingherit fără acordul lor şi aceasta îi face să solicite şi prejudiciul moral, estimat la suma în cuantum de 15 000 lei.

La 27 ianuarie 2023, Vasile Mariş şi Maria Mariş au declarat apel nemotivat, ulterior motivat împotriva hotărârii din 04 ianuarie 2023 a Judecătoriei Edineț, sediul central, solicitând casarea parțială a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă integral.

În motivarea soluției, instanța de apel a stabilit că la 04 decembrie 2020 reclamanţii Vasile Mariş şi Maria Mariş s-au îmbolnăvit de Covid-19. Potrivit certificatului de concediu medical nr. 3694189, Vasile Mariş s-a aflat în concediu medical din 07 decembrie 2020 până la data de 13 decembrie 2020 tratându-se ambulatoriu. Potrivit certificatului de concediu medical nr. 4168816, Vasile Mariş s-a aflat în concediu medical din data de 14 decembrie 2020 până la data de 29 decembrie 2020, tratându-se în staţionar. Iar prin certificatul de concediu medical nr. 3694470 se confirmă că Vasile Mariş s-a aflat în concediu medical din data de 30 decembrie 2020 până la data de 18 ianuarie 2021 tratându-se ambulatoriu. Potrivit certificatului de concediu medical nr. 3697597, Vasile Mariş s-a aflat în 2 concediu medical din data de 19 ianuarie 2021 până la data de 05 februarie 2021 tratându-se ambulatoriu.

Instanța de apel a reținut că, ambii soţi Vasile Mariş şi Maria Mariş dispun de Poliţă de Asigurare Obligatorie de Asistenţă Medicală. Potrivit extrasului de la medicul de familie, Vasile Mariş a fost internat în spital de tip staţionar la IMSP ,,Spitalul Raional Edineţ” la data de 14 decembrie 2020 cu diagnoza - infecția Covid-19, fiind externat la data de 28 decembrie 2020 cu recomandații curative şi de muncă „starea pacientului s-a ameliorat şi se externează cu recomandații la medicul de familie.

Totodată, instanța de apel a constatat că potrivit extrasului de la medicul de familie, Maria Mariş a fost internată în spital de tip staţionar la IMSP ,,Spitalul Raional Edineţ” la 15 decembrie 2020 cu diagnoza – insuficiență respiratorie pneumonie bilaterală concepută de infecția Covid-19, fiind externată la data de 31 decembrie 2020 cu recomandații curative şi de muncă.

Instanța de apel a relevat că, conform protocolului clinic naţional provizoriu PCN-371 s-a indicat tratamentul persoanelor care au fost infectate cu infecția de coronavirus de tip nou COVID -19. Prin contractul de acordare a asistenţei medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală nr.05-08/33 din 31 decembrie 2019, la pct. 5.6 s-a indicat că prestatorul este obligat să restituie pacientului cheltuielile suportate de acesta şi justificate documentar care, fiind incluse în costul serviciilor medicale prestate, au fost achitate de companie conform prezentului Contract.

Cu referire la răspunsul CNAM nr. 01-10/1051 din 29 aprilie 2021 s-a constatat că, în cadrul tratamentului spitalicesc a Mariei Mariş, au fost utilizate medicamente procurate de pacient şi anume: sol.inj. Meropenem 1000 mg N220; sol.inj. Natrii chloridi 0,9%-10,0 N 240; sol.inj. No-spa 2.0 Nr.10; sol.inj. Platyphyllini 1,0 Nr. 10; sol.inj. Acidi ascorbici 10%-2,0 Nr.10 - în sumă totală de 8 151,22 1ei, fapt ce contravine prevederilor pct.3.1 al Contractului de acordare a asistenţei medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală nr. 05-08/33 din 31 decembrie 2019, prin care prestatorul se obligă să asigure existenţa în stoc a medicamentelor, articolelor para farmaceutice şi consumabilelor necesare prestării serviciilor medicale prevăzute în Programul unic.

Instanța de apel a reiterat pct. 5.6. al Contractului de acordare a asistenţei medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală nr. 05-08/33 din 31.12.2019, prestatorul este obligat să restituie pacientului cheltuielile suportate de acesta şi justificate care, fiind incluse în costul 3 serviciilor medicale prestate, au fost achitate de Companie conform prezentului contract.

Instanța de apel a mai stabilit că, potrivit fişei medicale a bolnavului de staţionar, foii de prescripţii medicale şi bonurilor personalizate, s-a constatat că pe perioada spitalizării reclamantului Vasile Mariş în cadrul tratamentului au fost utilizate medicamente şi consumabile asigurate integral de IMSP „Spitalul raional Edineţ”.

Totodată, reiterând prevederile art. 1, 3, 7 alin. (1), 12, 14 alin. (2) din Legea nr. 1585/1998 privind asigurarea obligatorie de asistență medicală, instanța de apel a reținut că prima instanță corect a admis parţial acţiunea înaintată de către Vasile Mariş şi Maria Mariş cu privire la încasarea prejudiciului material în mărime de 8 151,22 lei de la IMSP „Spitalul Raional Edineţ” doar în beneficiul Mariei Mariş, or, la caz s-a stabilit cu certitudine că în cadrul tratamentului spitalicesc a Mariei Mariş au fost utilizate medicamente procurate de pacient în sumă de 8 151,22 lei.

Instanța de apel a menționat că, reieşind din solicitările invocate în cererea de chemare în judecată şi cererea de apel declarată de către Vasile Mariş şi Maria Mariş se solicită încasarea sumei în mărime de 15 330,32 lei cu titlu de prejudiciu material, bani care au fost cheltuiţi pentru tratamentul COVID-19 de către ambii soţi. În susţinerea acestor cerinţe au fost prezentate bonuri de casă, primite de la procurarea medicamentelor la farmacie, astfel suma solicitată de a fi încasată în mărime de 15 330,32 lei nu şi-a găsit confirmarea, în acest sens nefiind prezentat probe, înscrisuri care ar confirma care anume medicamente au fost administrate de Vasile Mariş şi Maria Mariş, şi că aceste medicament ar fi fost prescrise de medicul spitalului din Edineţ.

Instanța de apel a evidențiat că, din răspunsul CNAM din 29 aprilie 2021 nr.01-10/1051 adresat lui Vasile Mariş a fost confirmat faptul, că în urma verificării documentelor din spitalul Edineţ, s-a constatat că în urma tratamentului spitalicesc a Mariei Mariş au fost utilizate medicamente procurate de pacient în mărime de 8 151,22 lei. Alte cheltuieli suportate de soţii Mariş din contul acestora nu au fost confirmate.

Instanța de apel a reținut ca neîntemeiat argumentul înaintat de reclamantul/apelant Vasile Mariş precum că, a suportat cheltuieli de procurare a medicamentelor, deoarece potrivit fişei bolnavului de staţionar nr. 13098/361, toate preparatele administrate pacientului sunt incluse în lista medicamentelor prevăzute de protocolul PCN-371, iar procurarea altor medicamente decât cele menţionate mai sus nu au fost confirmate prin probe veridice.

Cu referire la argumentul apelantei IMSP „Spitalul raional Edineţ,, precum că conform pct.3 din Acordul adiţional nr.12 din 31.12.2020 la contractul de 4 acordare a asistenţei medicale nr.05- 08/33 din 31.12.2019 în perioada 01.10.2020- 31.12.2020 tariful pentru tratarea pacienților cu infecția COVID-19 a constituit suma de 4 667,00 lei, iar Mariei Mariş i-a fost acordată asistenţă medicală pentru perioada 15.12.2020-31.12.2020 în sumă de 5 212,1 lei, ca urmare spitalul nu avea posibilitate să-i ofere Mariei Mariş suma de 8 151,22 lei, instanța de apel a apreciat ca neîntemeiat argumentul dat, or, cheltuielile suportate în mărime de 8 151,22 lei au fost stabilite de către Compania naţională de Asigurări în Medicină în baza evaluării fişei medicale a bolnavului de staţionar, foii de prescripţii medicale şi bonului personalizat, în urma cărui fapt s-a stabilit că în cadrul tratamentului au fost utilizate medicamente asigurate de IMSP ,,Spitalul raional Edineţ,, dar şi medicamente procurate de pacient.

Subsecvent, instanța de apel a menţionat că, prima instanţă corect a reţinut că nu şi-a găsit confirmare cerinţele reclamanţilor/apelanţi Vasile Mariş şi Maria Mariş cu privire la încasarea prejudiciului material în mărime de 15 330,32 lei, fiind corect admisă acţiunea parţial cu încasarea sumei de 8 151,22 lei.

Instanța de apel reiterând prevederile art. 1998 alin. (1), 2036 alin. (1) și (2) Cod civil, a reținut că la caz nu a fost stabilită vinovăţia IMSP „Spitalul raiona Edineţ” în cauzarea unor suferinţe psihice, retrăiri, prin fapte ce atentează la drepturile personale nepatrimoniale ale reclamanţilor, prin urmare acesta nu poate purta răspunderea pentru repararea prejudiciului moral cauzat lui Vasile Mariş şi Mariei Mariş.

Instanța de apel a evidențiat că, potrivit fişei medicale a bolnavului reclamanţii Vasile Mariş şi Maria Mariş au fost tratați la IMSP „Spitalul raional Edineţ”. În urma tratamentului, ultimii s-au vindecat de virusul Covid-19. Astfel, IMSP „Spitalul raional Edineţ” a depus un efort în tratamentul reclamanţilor şi nu a pricinuit ultimilor careva suferinţe fizice sau psihice.

Reieşind din faptul că reclamanţii Vasile Mariş şi Maria Mariş, în cererea de chemare în judecată depusă nu au indicat totuşi care valori personale nepatrimoniale, protejate de lege, le-au fost afectate, instanța de apel a conchis că prima instanţă corect şi întemeiat a ajuns la concluzia de a respinge cerinţa privind încasarea prejudiciului moral în mărime de 15 000 lei, ca fiind una neîntemeiată.

În final, instanța de apel a relevat că acţiunea înaintată a fost admisă parţial, astfel că prima instanţă corect a dispus în temeiul art. 94 alin. (1) Cod de procedură civilă, încasarea din contul IMSP „Spitalul raional Edineţ” în beneficiul reclamantei Maria Mariş a taxei de stat în mărime de 300 lei (calculată conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea taxei de stat nr.1216-XII din 03.12.1992), de plata căreia reclamanta nu a fost scutit la depunerea cererii de chemare în judecată. 5

Totodată, reține că potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 34/12/2-R-290 din 18 august 2023 s-a demonstrat că semnăturile plasate pe fișa medicală a bolnavului de staționar nu au fost executate de însuși Vasile Mariș.

Art. 431 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Examinarea recursului împotriva deciziilor instanţelor de apel ţine de competenţa Curţii Supreme de Justiţie. (2) Asupra admisibilităţii recursului decide un complet din 3 judecători.”

Art. 432 alin. (1) lit. a)-f) şi alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; 6 d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. (2) Temeiurile menţionate la alin.(1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Art. 433 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1).”

Art. 434 alin. (1) – (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.”

Art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părţilor, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se expediază părţilor.”

Din analiza prevederilor legale reţinute supra, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, urmează să însușească în condiţiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente şi serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanţei de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie reţine că, Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar şi cerinţa de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile şi esenţiale încălcări de drept procedural şi material capabile să răstoarne deciziile instanţei de apel contestate. 7

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conţină o motivare convingătoare şi întemeiată în condiţiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanţele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului şi filtrului de admisibilitate.

Completul de judecată atestă că, în condiţiile speţei, motivele de casare invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurenților cu soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bălți şi nu relevă interpretarea contrară a legii şi aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că recursul depus conţine obiecţii de fapt şi de drept similare celor expuse în faţa Curţii de Apel Bălți şi cărora le-a fost dată apreciere în mod corespunzător. În consecinţă, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurenților la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanţă, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenţiei.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei şi care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 Cod de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanţelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum şi dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii faţă de actul de dispoziţie pronunţat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greşelilor imputate Curţii de Apel Bălți şi o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări şi/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Bălți, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unui asemenea pretins argument, completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită şi în contextul rolului şi funcţiei legale a instanţei judecătoreşti supreme care constă, în special, în asigurarea şi interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să ţină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate şi a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental. 8

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (a se vedea hotărârile CtEDO Golder c. Regatul Unit, 1975, §38; Stanev c. Bulgariei [MC], 2012, §230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privinţă de o anumită marjă de apreciere (a se vedea hotărârea CtEDO Luordo c. Italiei, 2003, §85). Condiţiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (a se vedea hotărârea CtEDO Levages Prestations Services c. Franţei, 1996, §45).

Curtea de la Strasbourg a mai reiterat că modul de aplicare a art. 6 din CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de specificul acestor proceduri, urmând a se ține cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național şi de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea hotărârea CtEDO Botten c. Norvegiei, 1996, §39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept, şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea hotărârea CtEDO Helmers c. Suediei, 1991, §31, 36).

În conformitate cu art. 431 alin. (1) şi (2), art. 433 alin. (1) lit. a) şi art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Vasile Mariș și Maria Mariș. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Gheorghe Stratulat Ion Munteanu 9