1ra-1657/18 — art.152 alin.2 lit.c-1 CP

1ra-1657/18 — art.152 alin.2 lit.c-1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-1657/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

07 noiembrie 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Elena Covaleno,

Judecători Iurie Diaconu,

Liliana Catan,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 mai 2018, declarat

de către avocatul Zumbreanu Tudor în numele inculpatului

Puica Teodor.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

Teodor a fost recunoscut vinovat în baza art.152 alin.(2) lit.c1) Cod penal și încetat

procesul penal în temeiul art.2 alin.(1), (3) al Legii privind amnistia în legătură cu

aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței R.Moldova.

urmărind scopul vătămării integrității corporale a altei persoane, aflându-se în incinta

Liceului Privat „Elitex” din bd.Dacia nr.53/2, mun.Chișinău, în urma unui conflict l-a

atacat pe Culicov Anton, lovindu-l cu pumnii în cap și corp, în urma căreia ultimului,

conform raportului de expertiză medico-legală nr.1856/D din 20 noiembrie 2014, i-au

fost cauzate leziuni corporale medii sub formă de traumă cranio-cerebrală închisă

manifestată prin comoție cerebrală, subluxație C , C , leziunea aparatului ligamentar

1 2

C1, C2 urmate de sindrom algic.

- procurorul, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei hotărâri, prin care inculpatul să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art.152

alin.(2) lit.c1) Cod penal la 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un

termen de probațiune de 2 ani, cu liberarea de pedeapsa penală în temeiul art.2 alin.(1),

(3) din Legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței R.Moldova, invocând că instanța incorect a dispus încetarea procesului

penal deoarece inculpatul, cât și avocatul acestuia nu au depus careva cerere, prin care

ar fi solicitat încetarea procesului penal în baza Legii privind amnistia. În cazul când

persoana refuză încetarea procesului penal în baza legii privind amnistia, nu recunoaște

vina și nu depune o cerere prin care ar fi solicitat încetarea procesului penal, cauza

urmează să fie examinată și, doar la etapa de dezbateri judiciare, după probarea

vinovăției, instanța de judecată pronunță o sentință de condamnare în condițiile

prevăzute de art.389 alin.(4) pct.2) Cod de procedură penală, cu stabilirea pedepsei,

după care îl liberează de executarea acesteia în temeiul art.2 alin.(1), (3) al Legii privind

amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței R.Moldova,

dar nu în baza art.391 Cod de procedură penală, precum a procedat prima instanță;

1

- avocatul T.Zumbreanu în numele inculpatului, care a solicitat casarea acesteia

cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii, invocând că fapta a fost greșit constatată de instanță, ceea ce contravine

cerințelor art.385 alin.(3) Cod de procedură penală; - declarațiile martorului ocular

E.Arventiev au fost lăsate fără apreciere, deși ultima a fost prezentă în momentul

conflictului și a văzut cum a derulat acesta între părți și motivul din care a avut loc - că

T.Puica după ce și-a spălat mâinele, le-a șters de geaca lui A.Culicov; - a fost încălcat

principiul cotradictorialității procesului penal, principiul egalității armelor, dreptul la

pronunțarea unei hotărâri motivate, deoarece au fost luate în considerație doar probele

acuzării, ignorându-se cele ale apărării; - rapoartele de experiză sunt falsificate, de către

experți nu a fost executată recomandarea expusă în concluzia radiologică cu privire la

necesitatea reexaminării părții vătămate; - între rapoartele de expertiză există

contraziceri, din care motiv a fost solicitată examinarea nemijlocită a lui A.Culicov,

astfel că incorect instanța a luat ca bază ce confirmă vinovăția inculpatului raportul de

expertiză medico-legală nr.1146/D din 20.05.2014, pe când acesta este din 29.05.2014,

fiind făcut cu scopul de a camufla concluzia radiologică emisă la 22.05.2014; - organul

de urmărire penală și-a încălcat competența prevăzută de art.170 Cod de procedură

penală, deoarece efectuarea expertizei medio-legale a fost dispusă prin ordonanța

ofițerului de urmărire penală a SUPIP Botanica S.Sturza și nu a colonelului V.Costea; -

constatarea instanței că probele administrate confirmă existența faptei și a fost urmată

de dereglarea îndelungată a sănătății este în contradicție cu probele administrate.

apelurile declarate de procuror și de avoctul T.Zumbreanu în numele inculpatului

T.Puica au fost respinse, ca nefondate.

În motivarea soluției, instanța de apel, cu referire la apelul declarat de partea

apărării a conchis că starea de fapt și de drept constatată de prima instanță concordă cu

circumstanțele stabilite și probele administrate, relevate în cuprinsul sentinței, care fiind

apreciate în conformitate cu prevederile art.101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludentei, utilității și veridicității și toate probele în ansamblu

din punct de vedere al coroborării lor, just a conchis că acțiunile inculpatului urmează a

fi încadrate juridic în prevederile art.152 alin.(2) lit.c1) Cod penal - vătămarea

intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății, acțiuni săvârșite cu bună

știință asupra unui minor care a fost urmată de dereglarea îndelungată a sănătății,

concluzie ce rezultă din materialul probator administrat în cauză cum sunt - declarațiile

părții vătămate A.Culicov, a martorilor A.Culicov, L.Culicov, E.Culicov, E.Arventiev,

rapoartele de expertiză medico-legală nr.1146/D din 20.05.2014 și nr.1856/D din

30.07.2014, prin care se confirmă faptul altercației între partea vătămată A.Culicov și

T.Puica la data de 21.03.2014 în incinta instituției de învățământ, unde aceștia își făceau

studiile, precum și leziunile corporale medii în rezultatul altercației.

Instanța de apel, reținând materialul probator administrat la caz, a constatat ca

fiind dovedită latura obiectivă și cea subiectivă a infracțiunii reținute în sarcina

inculpatului caracterizată prin vătămarea intenționată medie a integrității corporale, care

a fost urmată de dereglarea îndelungată a sănătății, cât și intenția directă a inculpatului

care, aplicând lovituri părții vătămate, admitea în mod conștient consecințele care pot

surveni în rezultatul loviturilor pe care le aplica. Astfel, instanța de apel a fost solidară

cu soluția primei instanțe, constatând că fapta inculpatului întrunește elementele

infracțiunii imputate.

Cât priveșete poziția inculpatului de nerecunoaștere a vinei, aceasta a fost

apreciată ca o metodă de apărare, de vreme ce materialul probator administrat în cauză

2

confirmă vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii incriminate.

Concomitent celor reținute, instanța de apel a considerat că sunt nefondate

afirmațiile părții apărării cu referire la neadmiterea în calitate de probe a datelor

dobândite de către o persoană care nu are dreptul să efectueze acțiuni de urmărire

penală, deoarece la baza sentinței au fost puse probe dobândite în cadrul cercetării

judecătorești - declarațiile părții vătămate, a martorilor, a inculpatului făcute în instanța

de judecată, precum și probele dobândite de către organul de urmărire penală cu

respectarea prevederilor legale. Rapoartele de expertiză medico-legală au fost aduse la

cunoștință participanților la proces, învinuitul și apărătorul acestuia au avut posibilitatea

și au adresat întrebări expertului, fapt ce rezultă din procesul-verbal de notificare

privind dispunerea expertizei și ordonanța procurorului din 21 iulie 2014.

Lipsite de temei au fost considerate și afirmațiile părții apărării cu privire la

alcătuirea intenționat greșită a rapoartelor de cercetare și expertiză, deoarece cu

respectarea prevederilor legale, experții au semnat pentru răspunderea penală pentru

refuzul sau eschivarea de la darea concluziei sau darea premeditată a unor concluzii

false. Stabilirea prezenței leziunilor corporale, precum și a gravității acestora, necesită

cunoștințe speciale și, din aceste motive, cu referire la prevederile art.139, 142 Cod de

procedură penală, organul de urmărire penală a dispus efectuarea constatării medico-

legale, iar ulterior - efectuarea expertizei medico-legale și a expertizei suplimentare.

Toate acțiunile de urmărire penală în privința lui T.Puica au fost efectuate cu

respectarea prevederilor legale, inclusiv și a celor ce se referă la competență. Acțiunile

de recunoaștere în calitate de bănuit, audierea acestuia în această calitate, recunoașterea

în calitate de învinuit și audierea în calitate de învinuit s-au efectuat după transmiterea

cauzei conform competenței, astfel că afirmația apărării, precum că ar fi fost încălcată

competența, este una declarativă.

De asemenea, instanța de apel a apreciat ca nefondate declarațiile inculpatului,

precum că nu a lovit partea vătămată, deoarece se combat în totalitate prin declarațiile

martorilor audiați în ședința de judecată în primă instanță, prin concluziile raportului de

expertiză nr.1856/D din 20.11.2014, potrivit cărora în rezultatul loviturilor aplicate

părții vătămate de către inculpat, acestuia i-au fost cauzate leziuni corporale medii, din

care motiv au fost respinse și declarațiile inculpatului cu privire la gravitatea loviturilor

aplicate în timpul conflictului.

Afirmațiile, precum că acțiunile de urmărire penală au fost întreprinse cu

încălcarea normelor de procedură penală, instanța de apel le-a respins ca nefondate,

deoarece urmărirea penală s-a desfășurat cu respectarea procedurii prevăzute de lege, nu

s-au constatat încălcări care ar atrage nulitatea actelor procedurale efectuate, prin prisma

art.251 Cod de procedură penală. Ordonanța de învinuire a fost întocmită în

conformitate cu prevederile art.281 Cod de procedură penală, fiind înaintată acuzarea

învinuitului în conformitate cu prevederile art.282. Rechizitoriul a fost întocmit în

conformitate cu prevederile art.296 Cod de procedură penală și trimis în judecată în

conformitate cu prevederile art.297. În procesul-verbal de informare despre terminarea

urmăririi penale și de prezentare a materialelor de urmărire penală din 31.12.2014, nu au

fost înaintate cereri sau obiecții asupra actelor procesuale, respectiv nu au fost invocate

motive privind nulitatea actelor procedurale efectuate pe parcursul urmăririi penale,

ceea ce prezumă că atât inculpatul, cât și apărătorul acestuia au fost de acord cu

legalitatea acestor acte procedurale, ceea ce la moment nu poate duce la nulitatea

acestora.

Referitor la dezacordul părții apărării cu raportul de expertiză medico-legală

nr.1856/D din 20.11.2014, instanța de apel, la fel, l-a apreciat ca unul nefondat,

3

deoarece acesta a fost întocmit în conformitate cu prevederile art.149, 151 Cod de

procedură penală, expertul fiind preîntâmpinat de răspundere penală în baza art.312 Cod

penal.

Mai mult că, potrivit procesului-verbal de comunicare a raportului de expertiză

din 16.12.2014, învinuitul T.Puica, fiind asistat de avocat, a înaintat o cerere prin care a

solicitat dispunerea unei expertize în comisie, cerere ce a fost respinsă prin ordonanța

procurorului din 30.12.2017, act ce nu a fost contestat în ordinea prevăzută de art.313

Cod de procedură penală.

Lipsit de temei a considerat instanța de apel și motivul apărării, precum că prima

instanță netemeinic a aplicat actul de amnistie, fără acordul expres al inculpatului,

deoarece în urma cercetării judecătorești, s-a constatat excluderea incidenței art.390 Cod

de procedură penală și, respectiv, întrunirea criteriilor stabilite în actul de amnistie, fapt

ce justifică încetarea procesului penal.

De asemenea, instanța de apel a respins și apelul procurorului ce vizează

netemeinicia încetării procesului penal fără aplicarea pedepsei penale inculpatului

T.Puica, deoarece, la caz, sunt întrunite condițiile de aplicare a prevederilor art.1-3 din

Legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței R.Moldova, sub aspectul dat soluția primei instanțe fiind una corectă.

P.Zumbeanu în numele inculpatului care, invocând temeiurile prevăzute de art.427

alin.(1) pct.6), 8), 12) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia, cu pronunțarea

unei hotărâri de achitare, pe motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii,

indicând că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel;

- probele cercetate nu confirmă cauzarea de către T.Puica lui A.Culicov a subluxației C

1

și C , fapt ce s-ar fi soldat cu dereglarea sănătății de lungă durată și drept urmare

2

survenind vătămarea intenționată medie a integrității corporale a sănătății; - atât organul

de urmărire penală, cât și instanțele de fond au dat o încadrare juridică greșită faptei

savârșite de către T.Puica, or, acțiunile lui nu întrunesc elementele infracțiunii imputate;

- instanțele incorect și-au întemeiat soluția privind vinovăția inculpatului pe declarațiile

martorului E.Arventiev, pe când ultima ca martor ocular a declarat că în timpul

încăierării, care a durat câteva secunde, T.Puica nu i-a aplicat lui A.Culicov careva

lovituri, dar din contra, ultimul l-a lovit cu pumnul în față pe inculpat, fapt dovedit prin

raportul de constatare medico-legală nr.1219 din 22.04.2014; - instanța de apel nu a

verificat, cercetat în ședința de judecată și apreciat probele administrate de prima

instanță, care ar fi pertinente, concludente, utile și veridice, care ar fi putut puse la baza

vinovăției inculpatului; - declarațiile martorilor, adică a părinților, surorii, prietenilor de

familie a părții vătămate sunt diametral opuse cu cele ale martorului ocular, din care

motiv urmau a fi apreciate critic, în rest invocând aceleași motive ca și în apel, descrise

la pct.3 al prezentei decizii.

materialele cauzei și motivele invocate, ținând cont și de opinia procurorului expusă în

referință, care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, Colegiul penal decide

asupra inadmisibilității acestuia din următoarele considerente.

Potrivit textului recursului, avocatul invocă ca temei de casare a deciziei instanței

de apel art.427 alin.(1) pct.6), 8), 12) Cod de procedură penală, care stipulează că

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond în cazul în care instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel sau hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, sau

4

fapta nu întrunește elementele infracțiunii, ori faptei săvârșite i s-a dat o încadrare

juridică greșită.

Colegiul constată că temeiurile la care se referă autorul recursului nu persistă în

cauză, deoarece din decizia instanței de apel rezultă că ultima a analizat obiectiv probele

administrate și a dat răspuns la toate motivele expuse în apel.

De fapt, din textul recursului se vede că autorul critică aprecierea probelor

administrate de ambele instanțe, considerând-o ca necorespunzătoare circumstanțelor de

fapt ale cauzei.

Colegiul penal menționează că, potrivit art.101 alin.(2)-(3) Cod de procedură

penală, instanța apreciază probele conform propriei convingeri, formate în urma

examinării lor în ansamblu, sub toate aspectele și în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege.

Nici o probă prezentată de părți nu are o valoare dinainte stabilită pentru instanța de

judecată.

În speță, se constată că prima instanță, conform prevederilor art.314 Cod de

procedură penală, judecând cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele probele

prezentate de părți, a audiat inculpatul, partea vătămată A.Culicov, martorii L.Culicov,

L.Dereveanco, A.Culicov, E.Culicov, E.Arventiev, a cercetat actele cauzei apreciindu-

le în mod obiectiv, care au format convingerea instanței că vinovăția inculpatului T.Puica

în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.152 alin.(2) lit.c1) Cod penal pe deplin a fost

dovedită.

Instanța de apel, respectând prevederile art.414 Cod de procedură penală, a supus

unei verificări minuțioase toate probele administrate și a conchis asupra temeiniciei

soluției pronunțate de prima instanță, expusă mai sus, deoarece argumentele apărării nu

și-au găsit confirmare în ședința de judecată.

Colegiul reține că, instanța de apel, care a menținut soluția primei instanțe, a dat o

apreciere justă declarațiilor părții vătămate A.Culicov, a martorilor L.Culicov, A.Culicov

L.Dereveanco, E.Culicov, E.Arventiev, cât și actele cauzei - procesele-verbale de

consemnare a plângerii lui L.Culicov din 21.03.2014, a lui T.Puica din 21.03.2014 și a lui

L.Culicov din 23.04.2014, prin care s-a solicitat tragerea la răspundere a lui T.Puica,

rapoartele de constatare și expertiză medico-legală: nr.1219 din 22.03.2014, nr.1146/D

din 29.05.2014 în privința lui T.Puica la care s-a depistat vătămare neînsemnată; nr.798

din 18.04.2014, 1856/DS din 20.11.2014, potrivit cărora la A.Culicov s-a constatat

traumă cranio-cerebrală închisă manifestată prin comoție cerebrală; subluxație C , C ;

1 2

leziunea aparatului ligamentar C , C urmate de sindrom algic, care au fost cauzate în

1 2

rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contodent dur (inclusiv posibil pumnul și/sau

picioarele), posibil în timpul și circumstanțele indicate, ce a condiționat dereglarea

sănătății de lungă durată și în baza acestui criteriu se califică ca vătămare medie, probe

care, analizate în ansamblu, au convins instanța că inculpatul se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii imputate.

Astfel, se constată că în cauză s-au stabilit toate elementele componente ale

infracțiunii imputate lui T.Puica, inclusiv vinovăția acestuia, după cum rezultă din

hotărârile instanțelor de judecată, care s-au pronunțat asupra circumstanțelor de fapt, și-

au motivat concluzia prin cumulul de probe pertinente, concludente și utile, administrate

pe parcursul judecării cauzei și ulterior apreciate în conformitate cu prevederile art.101

Cod de procedură penală, în mod obiectiv.

Totodată, Colegiul penal atestă că, latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de

art.152 alin.(2) lit.c1) Cod penal, se exprimă, după cum a menționat și instanța de apel,

prin vătămarea intenționată medie a integrității corporale, care a fost urmată de

5

dereglarea îndelungată a sănătății, iar latura subiectivă - sub formă de intenție directă sau

indirectă.

Din analiza cumulară a probelor, s-a constatat că, la 21.03.2014, în incinta

instituției de învățământ a avut loc o altercație între A.Culicov și T.Puica, astfel că în

acțiunile inculpatului se regăsește pe deplin latura obiectivă și subiectivă a componenței

infracțiunii de care a fost recunoscut vinovat, deoarece cert s-a constatat că dânsul

intenționat i-a aplicat părții vătămate lovituri, în urma cărora acesta s-a ales cu vătămare

corporală medie și, totodată inculpatul admitea în mod conștient consecințele care pot

surveni în rezultatul loviturilor aplicate părții vătămate.

Reieșind din circumstanțele constatate de instanțele de fond, Colegiul penal

consideră corecte concluziile acestora că în acțiunile inculpatului sunt întrunite

elementele infracțiunii de vătămare intenționată medie a integrității corporale sau a

sănătății, acțiuni săvârșite cu bună știință asupra unui minor, care a fost urmată de

dereglarea îndelungată a sănătății.

Prin urmare, toate probele administrate au primit o apreciere la justa lor valoare,

iar concluziile privind vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii imputate rezultă

din circumstanțele de fapt stabilite în cauză.

Decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept

care au dus la respingerea acestuia, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se

încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală.

Referitor la argumentele recurentului privind dezacordul cu hotărârile

judecătorești, pe motiv că probele puse la baza hotărârilor de condamnare a inculpatului

nu confirmă vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii imputate și urmau a fi

considerate nule, deoarece au fost efectuate cu încălcări de procedură penală, iar

declarațiile părții vătămate și a martorilor, la care face trimitere instanța, sunt

contradictorii și urmau a fi apreciate critic, Colegiul penal le consideră neîntemeiate, dat

fiind că acestea țin de posibilitatea unei reaprecieri a stării de fapt, a circumstanțelor și

probelor cauzei, ceea ce nu constituie temei de drept de a interveni în procedura

precedentă, deoarece aprecierea probelor ține de starea de fapt a cauzei și care deja a fost

efectuată de instanțele de fond.

Colegiul penal atestă că, la aprecierea probelor, instanța este independentă, nefiind

legată de opinia altor persoane, iar dezacordul unei părți în acest sens nu echivalează cu o

eroare de drept ce ar da temei de casare a unei hotărâri de condamnare sau de achitare. La

caz, se constată că nu există nicio discordanță între cele reținute de instanțele de judecată

și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept

consecință pronunțarea altei soluții, decât cea pe care materialul probator o susține.

Neîntemeiate sunt afirmațiile părții apărării, precum că instanța nu a cercetat actele

cauzei și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, deoarece, potrivit

procesului-verbal a ședinței instanței de apel, probele care au fost cercetate și consemnate

în procesul-verbal, acesta fiind întocmit în corespundere cu prevederile art.336 Cod de

procedură penală, fiind respectate întocmai prevederile art.414 alin.(6), iar instanța,

conform art.414 alin.(3), s-a pronunțat detaliat asupra tuturor motivelor invocate de

partea apărării în apel, pe care le-a considerat neîntemeiate (f.d.90-99, v.2). Mai mult,

recurentul în recurs nici nu specifică asupra căror anume motive invocate în apel nu s-a

pronunțat instanța.

Concomitent, la acest capitol Colegiul reiterează jurisprudența CEDO (cazul Ruiz

Torija vs Spania, 09.12.1994), unde Curtea notează că instanțele judecătorești naționale

trebuie să-și motiveze deciziile, în temeiul art.6 § 1 al Convenției. Totuși, instanțele

judecătorești nu sunt obligate să ofere răspuns detaliat la fiecare argument și extinderea,

6

la care se aplică această obligație de a prezenta motive, poate să varieze în dependență de

caracterul deciziei. Motivele deciziei pot fi, de asemenea, deduse din circumstanțele

cauzelor. În alt caz (Coroi vs R.Moldova, 15.03.2011), Curtea a specificat că, este

adevărat că decizia Curții de Apel a fost foarte succintă și doar a menținut hotărârea

primei instanțe. Totuși, având în vedere faptul, că fondul cauzei a fost examinat în mod

corespunzător de către prima instanță și că hotărârea acesteia este motivată suficient,

precum și ținând cont de natura motivelor invocate de reclamant în cererea sa de recurs,

Curtea nu consideră că respingerea recursului, fără o motivare detaliată, constituie o

violare a cerințelor art.6 § 1 al Convenției.

Lipsită de temei este și afirmația apărării, precum că incorect instanțele au făcut

trimitere la raportul de constatare medico-legală nr.1219 din 22.03.2014, care nu

dovedește vinovăția lui T.Puica, deoarece instanțele au reținut raportul dat în confirmarea

faptului că între inculpat și partea vătămată a avut loc o altercație, în urma căreia acestuia

din urmă i-au fost cauzate vătămări corporale, care, prin rapoartele de expertiză medico-

legală efectuate ulterior, au fost apreciate ca medii.

Referitor la argumentele invocate de apărare, precum că concluziile din rapoartele

de expertiză sunt bazate pe documente medicale străine cazului și acestea au fost

falsificate, întru calificarea gradului leziunilor corporale cauzate lui A.Culicov ca medii,

pentru a-i putea incrimina lui T.Puica infracțiunea de care a fost recunoscut vinovat,

Colegiul penal menționează că, art.148 alin.(2) Cod de procedură penală prevede expres

cazurile când poate fi efectuată o expertiză repetată. În speță se reține că, prin ordonanțele

procurorului a fost dispusă numirea expertizei medico-legale în privința lui A.Culicov,

fiind întocmit raportul de expertiză medico-legală nr.798/D din 18.04.2014, nr.1146/D

din 29.05.2014 și nr.1856/D din 20.11.2014, care i-au fost aduse la cunoștință avocatului

și inculpatului, fiindu-le explicate drepturile în conformitate cu prevederile art.151

alin.(5) Cod de procedură penală, adică de a da explicații, de a face obiecții, precum și de

a pune expertului întrebări suplimentare, de a efectua expertiza suplimentară ori

contraexpertiză. Partea apărării a solicitat dispunerea unei expertize în comisie,

formulând în sensul dat o cerere, care prin ordonanța procurorului din 30.12.2014 a fost

respinsă, pe motiv că argumentele expuse de apărător nu s-au confirmat, dat fiind că

expertizele anterioare au fost efectuate de experți diferiți, concluziile fiind identice,

nefiind sesizate careva contradicții. Experților le-au fost puse la dispoziție spre examinare

actele solicitate în demers, inclusiv clișeele radiologice a părții vătămate A.Culicov,

nefiind necesară efectuarea unei noi radiografii, iar în ce privește fișa medicală a

minorului A.Culicov, aceasta conține informații cu caracter personal și nu poate fi

eliberată în copii altor participanți, fără acordul acestuia.

Totodată, Colegiul reține că în cadrul examinării cauzei penale în prima instanță

nici inculpatul și nici avocatul acestuia nu au solicitat efectuarea unei expertize medico-

legale repetate sau în comisie. Concomitent, instanța nu are temei de a pune la îndoială

concluziile expertizelor, prin care s-a constatat că părții vătămate i-au fost cauzate

vătămări corporale medii, de rând ce expertizele au fost efectuate de specialiști, ce au

grade de calificare și posedă cunoștințe în domeniu, fiind totodată preîntâmpinați de

răspundere penală în baza art.312 Cod penal.

Astfel, analizând materialele cauzei și decizia atacată, Colegiul penal nu constată

vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii judecătorești contestate.

Decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului, temeiurile de fapt și de drept, precum

și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de

procedură penală.

Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

7

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că nu există temei legal pentru

admiterea recursului ordinar și, potrivit legii, se dispune inadmisibilitatea recursului

declarat de către avocatul F.Zumbreanu în numele inculpatului, ca fiind vădit

neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Zumbreanu

Tudor în numele inculpatului Puica Teodor, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 15 mai 2018, în cauza penală în privința lui Puica Teodor,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 noiembrie 2018.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

8