1ra-1622/18 — art.217 alin.4 CP

1ra-1622/18 — art.217 alin.4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-1622/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

07 noiembrie 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Elena Covalenco,

Judecători Iurie Diaconu,

Liliana Catan,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08 mai 2018, declarat

de către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Moraru Constantin în

cauza penală în privința lui

Pogor Petru.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

Pogor Petru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.217 alin.(4) lit.b) Cod

penal la 1 an și 10 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a

exercita activități legate de gestionarea și manipularea cu substanțe narcotice,

psihotrope sau analoage a lor pe un termen de 4 ani.

În temeiul art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei închisorii pe un termen de probațiune de 3 ani și 6 luni.

procedură penală, a constatat că Pogor Petru, în perioada de timp de până la 22 mai

2017, ora 20.40, urmărind scopul păstrării ilegale a analogilor drogurilor, dându-și

seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și dorind în

mod conștient survenirea acestora, acționând cu intenție directă îndreptată spre

atingerea scopului infracțional, a păstrat asupra sa, fără scop de înstrăinare, un pachețel

din polietilenă în care se afla o substanță vegetală mărunțită de culoare roșietică cu un

miros specific, care potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr.34/12/1-R-

3265 din 19.06.2017 reprezintă cannabinoidul sintetic MDMB (N)- 2201

(C20H28FN3O3), în cantitate de 3,144 grame, care potrivit scrisorii nr.4976 din

14.04.2017 parvenite de la IMSP Dispensarul Republican de Narcologie nr.01-12/632

din 18.04.2017, înregistrată în cancelaria CTCEJ al IGP al MAI la 20.04.2017 cu

nr.569, constituie analog al substanței psihotrope ABPINACA-CHM, și care potrivit

pct.187 din lista aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.79 din 23.01.2006, „Cu privire la

Lista substanțelor narcotice, psihotrope și a plantelor care conțin astfel de substanțe

depistate în trafic ilicit, precum și cantitățile acestora”, constituie proporții deosebit de

mari.

1

- procurorul, care a solicitat casarea parțială a acesteia în partea stabilirii

pedepsei, rejudecarea cauzei în această parte și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

lui P.Pogor să-i fie stabilită o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu executarea în penitenciar

de tip semiînchis, invocând că prima instanță corect a încadrat acțiunile lui, însă la

stabilirea pedepsei, nu a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei

prevăzute la art.75 Cod penal, astfel că pedeapsa stabilită fiind una prea blândă și

contrară prevederilor art.61 Cod penal, ce nu va atinge scopul de corectare a

inculpatului, precum și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și

din partea altor persoane, iar aplicarea pedepsei neprivative de libertate în context va

duce la încurajarea pe viitor a comiterii infracțiunilor similare de către alte persoane;

- avocatul V.Burduja în numele inculpatului, care a solicitat casarea parțială a

acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată o

pedeapsă neprivativă de libertate în limitele minime prevăzute de prevederile art.90 Cod

penal, invocând că la stabilirea categoriei de pedeapsă penală, instanța a aplicat una prea

dură, în raport cu persoana inculpatului și circumstanțele săvârșirii infracțiunii; -

pedeapsa penală și termenul executării sentinței aplicate prin prisma art.90 Cod penal

fiind unul riguros, care îi va afecta soarta inculpatului, în opinia sa rezonabil acesta

urmând a fi stabilit în limitele de 1 an, reieșind din faptul că P.Pogor a contribuit activ la

descoperirea infracțiunii, s-a căit sincer de fapta comisă, că pentu prima dată a săvârșit o

infracțiune și a conștientizat fapta comisă.

apelurile declarate de către procuror și avocat în numele inculpatului au fost respinse ca

nefondate.

În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat că prima instanță a dat

apreciere corectă probelor administrate și circumstanțelor cauzei, examinându-le

conform art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere

al coroborării lor și just a ajuns la concluzia privind vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art.217 alin.(4) lit.b) Cod penal.

Cu referire la pedeapsa aplicată, instanța de apel a menționat că, la stabilirea ei,

prima instanță a dat deplină eficiență prevederilor art.61, 75-77 și 90 Cod penala ținut

cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei penale, de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de persoana inculpatului, de lipsa circumstanțelor agravante și de prezența

celor atenuante, ca - recunoașterea vinei, căința sinceră, precum și influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării lui, astfel că corect a ajuns la concluzia că

inculpatului urmează a-i fi aplicată o pedeapsă sub formă de închisoare, cu suspendarea

executării ei pe un termen de 3 ani și 6 luni sub supravegherea strică a colaboratorilor

serviciului de probațiune.

invocând temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală,

solicită casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei, cu dispunerea rejudecării cauzei în

această parte în instanța de apel, pe motiv că instanța nu a dat deplină eficiență

prevederilor art.75 și 61 Cod penal, eronat fiind dispusă suspendarea condiționată a

executării pedepsei, deoarece nu s-a dat o evaluare juridică, socială a acțiunilor

inculpatului, sub aspectul prejudiciului cauzat relațiilor sociale ocrotite de legea penală,

pentru încălcarea cărora a fost adus în fața instanței; - infracțiunea săvârșită de inculpat

face parte din categoria celor grave, pentru care aplicarea prevederilor art.90 Cod penal

nu este oportună și nu-și va atinge scopul de prevenire a comiterii infracțiunilor pe

viitor, precum și corijarea acestuia; - aplicarea unei pedepsei prea blânde, poate doar să

2

încurajeze comiterea pe viitor a altor infracțiuni; - concluziile instanței de apel în partea

individualizării pedepsei stabilite inculpatului sunt greșite și neconforme scopului legii

penale și principiului individualizării răspunderii penale și pedepsei penale, fapt ce

contravine prevederilor art.394 alin.(2) pct.3) Cod de procedură penală, deoarece nu

cuprinde motivele aplicării față de inculpat a instituției suspendării executării pedepsei.

materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității

acestuia din următoarele considerente.

Conform art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel

poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond ori

de apel.

Potrivit textelor recursului, procurorul invocă drept temeiuri de casare a deciziei

instanței de apel art.427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală, care stipulează

că hotărârea instanței de apel conține o eroare de drept în cazul în care nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, precum și atunci când instanța de apel a aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Analizând temeiurile pe care se întemeiază recursul, în raport cu motivele

invocate, Colegiul penal constată că acestea nu și-au găsit confirmare.

Totodată, Colegiul reține că autorul recursului este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, și critică hotărârea instanței de apel referitor la pedeapsa aplicată

inculpatului, considerând că a fost individualizată contrar prevederilor legale, fiind una

prea blândă.

Referitor la dezacordul recurentului cu pedeapsa stabilită inculpatului de către

prima instanță și menținută de instanța de apel, Colegiul remarcă că, persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă

echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Totodată, conform art.75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Sancțiunea art.217 alin.(4) lit.b) Cod penal, în baza căruia P.Pogor a fost declarat

vinovat, la momentul comiterii faptei prevedea o pedeapsă sub formă de închisoare pe

un termen de la 1 la 6 ani. Prima instanță, ținând cont de prevederile art.61, 75 Cod

penal, precum și de faptul că inculpatul a recunoscut vina, s-a căit sincer de cele

comise, anterior nu a fost tras la răspundere penală, i-a stabilit pedeapsa lui P.Pogor în

baza art.217 alin.(4) lit.b) Cod penal de 1 an și 10 luni închisoare.

Prin urmare, Colegiul penal consideră neîntemeiat motivul recurentului, precum

că pedeapsa principală a fost greșit individualizată, la care instanța de apel nu a ținut

cont de gravitatea și impactul definitiv al infracțiunii săvârșite.

Colegiul penal atestă că, pedeapsa penală se aplică numai de către instanțele

judecătorești. Legiuitorul stabilește prin lege pedepsele pentru infracțiuni și criteriile de

individualizare a lor. Călăuzindu-se de aceste criterii, instanța de judecată, la stabilirea

și aplicarea pedepsei infractorului, realizează voința legiuitorului, și nu a sa.

Potrivit dispozițiilor art.7, 75 Cod penal, prin criterii generale de individualizare

a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se

conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană

vinovată în parte. Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de

3

aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei

penale, ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată,

capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și

pedepsei penale, potrivit art.61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții

generale și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Categoria și termenul (limita) de pedeapsă ce urmează a fi stabilit este în

dependență de circumstanțele atenuante și agravante, prevăzute de art.76-77 Cod penal.

Termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvârșite, se stabilește

având în vedere persoana celui vinovat, iar limitele termenelor de pedeapsă, prevăzute

în partea specială, sunt determinate de încadrarea juridică a faptei și reflectă gravitatea

infracțiunii săvârșite, care constă în modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul

urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmările produse sau care s-ar fi

putut produce.

Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei s-au

valorificat anume în această ordine, deoarece prima instanță, ca și instanța de apel, care

a considerat justă soluția acesteia, la stabilirea pedepsei principale lui P.Pogor de 1 an

și 10 luni închisoare, a dat deplină eficiență împrejurărilor cauzei, numindu-i acestuia o

pedeapsă corect individualizată, care este în limitele prevăzute de sancțiunea normei

penale în baza căreia a fost condamnat, luând în considerație gradul de pericol social la

infracțiuni comise, că aceasta face parte din categoria celor grave, de persoana

inculpatului, care anterior nu a fost condamnat, precum de prezența circumstanțelor

atenuante și lipsa celor agravante, acesta fiind într-un raport rezonabil cu fapta comisă și

scopul sancțiunii penale.

Prin urmare, argumentele recurentului, precum că pedeapsa stabilită inculpatului

P.Pogor este prea blândă, și că decizia instanței nu cuprinde motivele de aplicare a

pedepsei stabilite, nu pot fi reținute, deoarece din conținutul deciziei se observă, că

instanța de apel și-a motivat soluția adoptată și hotărârea atacată cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția și aceasta nu contravine prevederilor art.394 Cod de

procedură penală.

În continuare, după efectuarea acestei proceduri de individualizare și stabilire a

duratei și cuantumului pedepsei, în cazul stabilirii închisorii, continuă operațiunea de

individualizare a acesteia, dar în aspectul de executare a pedepsei deja stabilite, prin

numirea tipului de penitenciar și soluționarea chestiunii dacă pedeapsa aplicată

inculpatului, acesta trebuie să o execute real ori sub raportul personalității acestuia de a

se corecta și reeduca, poate fi trasă concluzia că scopul pedepsei poate fi atins prin

suspendarea executării pedepsei aplicate vinovatului pe un termen de probă.

Sub acest aspect, Colegiul remarcă că atât prima instanță, cât și instanța de apel

sub raportul personalității inculpatului, că este o persoană relativ tânără, este la prima

sa abatere de la prevederile legale, că anterior nu a mai fost atras la răspundere penală

și nici nu au fost pornite careva cauze penale în privința sa, că acesta benevol a predat

substanțele narcotice, recunoscând că îi aparțin lui, a recunoscut vina și a solicitat

examinarea cauzei în procedura prevăzută de art.3641 Cod de procedură penală, au

ajuns la concluzia că scopul pedepsei va fi atins prin suspendarea executării pedepsei

stabilite lui P.Pogor, pe un termen de probațiune de 3 ani și 6 luni închisoare.

4

Colegiul penal consideră că, atât prima instanță, cât și instanța de apel, care a

considerat justă soluția acesteia, la stabilirea pedepsei inculpatului a respectat

prevederile legii, fiindcă suspendarea condiționată a executării pedepsei, nu reprezintă o

categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin lege de a demonstra că

infracțiunea comisă de ea este un incident în viața acesteia și în atare situație, careva

interdicții de suspendare condiționată a executării pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare

stabilite inculpatului, legea nu prevede, deoarece suspendarea executării condiționate a

pedepsei, conform art.90 alin.(4) Cod penal, poate avea loc și în cazul săvârșirii unei

infracțiuni de categorie gravă.

În concluzie, Colegiul penal conchide că pedeapsa fixată inculpatului este în

corespundere cu prevederile art.7, 61, 75 Cod penal, fiind în limitele prevăzute de

sancțiunea normei penale de care a fost recunoscut vinovat, iar aplicarea art.90 Cod

penal în privința lui V.Pogor s-a efectuat în limitele legii, considerând că stabilirea

pedepsei condiționate acestuia va atinge scopul pedepsei penale de corectare și

reeducare, nefiind absolut necesară izolarea lui de societate. Astfel că, în cauză au fost

respectate principiile generale de stabilire a pedepsei, aceasta fiind individualizată

conform prevederilor legale.

De asemenea, în sensul enunțat supra, este de remercat și faptul că la nivel

comunitar și internațional există o serie de reglementări juridice care promovează

necesitatea implementării sancțiunilor penale alternative la pedeapsa închisorii, dintre

care fac parte Regulile de la Tokyo, Regulile de la Beijing, Recomandarea Comitetului

de miniștri al statelor membre UE nr.(92) 16, referitoare la Regulamentul European

privind sancțiunile și măsurile comunitare, din care rezultă că suspendarea condiționată

a executării pedepsei se subsumează categoriei sancțiunilor penale alternative la

pedeapsa închisorii și în acest context se impune a fi percepută ca având fizionomia unei

adevărate pedepse, care este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, prin executarea căreia se urmărește formarea unei atitudini corecte față

de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Pe motivele reținute supra, instanța de recurs va respinge afirmațiile recurentului,

precum că instanța de apel nu s-a expus asupra prevederilor art.61,75,76 Cod penal și că

nu a indicat motivele condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei,

deoarece din partea descriptivă a deciziei rezultă clar motivele pe care se întemeiază

soluția instanței de apel în partea individualizării pedepsei stabilite inculpatului, care au

fost just reținute și care s-a apreciat reieșind din scopul pedepsei aplicate, ce poate fi

atins în absența executării efective a acesteia, din periculozitatea scăzută a inculpatului,

dublată de încrederea în posibilitatea îndreptării acestuia într-o anumită perioadă de

timp, coraportată la consecințele negative pe care le implică privarea de libertate, care

are impact puternic asupra statusului psiho-fizic, înstrăinarea față de familie și modul

său de viață.

Prin urmare, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor art.394 Cod

de procedură penală, este bine argumentată, motivată, fiind legală și întemeiată, astfel

Colegiul penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii

judecătorești contestate.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

În acest context, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității recursului ordinar

declarat de către procuror, ca fiind vădit neîntemeiat.

5

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Moraru Constantin, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 08 mai 2018, în cauza penală în privința lui Pogor Petru, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 noiembrie 2018.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

6