1ra-1626/2018 — art. 171 alin. 1 CP

1ra-1626/2018 — art. 171 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1626/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

10 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Victor Boico, Nadejda Toma,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Devder

Djulieta, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 16 mai 2018 și a recursului ordinar declarat de către

inculpatul Capraru Mihail, prin care se solicită casarea sentinței

Judecătoriei Orhei, sediul Telenești din 21 februarie 2018 și a deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 mai 2018, în cauza

penală în privința lui

Capraru Mihail XXXXX,

născut la XXXXX, originar

din XXXXX, domiciliat

XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță:

de la 24.07.2017 – până la 21.02.2018

instanța de apel:

de la 19.03.2018 – până la 16.05.2018

instanța de recurs ordinar:

de la 17.07.2018 – până la 10.10.2018

A C O N S T A T A T:

2018, Capraru Mihail a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.

171 alin. (1) Cod penal la 3 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

S-a încasat de la Capraru Mihail, în beneficiul lui Botnari Liliana, suma

de 20000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

1

S-a încasat de la Capraru Mihail, în contul bugetului de stat, suma de

2467,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

data de 22 ianuarie 2017, în jurul orei 14:00, fiind în ospeție la cet. Morari

Irina din XXXXX, unde se afla și XXXXXX, a.n. XXXXX, știind cu

certitudine despre faptul că XXXXX este iresponsabilă, fiind recunoscută

iresponsabilă prin hotărârea Judecătoriei Telenești din 24 martie 2016

(dosarul nr. 2-98/16), intenționat, fiind în stare de ebrietate produsă de

alcool, în casă, având scopul întreținerii unui raport sexual forțat și

profitând de faptul că ultima este în imposibilitate de a se apăra și de a-și

exprima voința, a violat-o, cauzându-i potrivit raportului de expertiză

judiciară nr. 31D din 03.03.2017, vătămări corporale ușoare.

depus la 01 martie 2018, care a solicitat casarea totală a sentinței, cu

dispunerea achitării sale, pe motiv că nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii.

În argumentarea cererii depuse, apelantul a invocat următoarele

motive:

- condamnarea sa a fost bazată pe presupuneri, nefiind probate

circumstanțe primordiale pentru justa soluționare a cauzei – faptul

cunoașterii cu certitudine că XXXXX este iresponsabilă, caracterul forțat al

raportului sexual și faptul că a profitat de imposibilitatea lui XXXXX de a

se apăra sau de a-și exprima voința;

- constrângerea fizică a victimei se apreciază în rezultatul depistării

urmelor de violență însă, cu excepția ruperii himenului la XXXXX, alte

careva leziuni corporale nu s-au depistat;

- raportul de expertiză medico-legală nu indică asupra unui act sexual

forțat, iar la audiere, expertul a declarat că în speță a avut loc un raport

sexual care nu era forțat. În aceste circumstanțe, apelantul a invocat că

organul de urmărire penală nici nu a încercat să depună careva efort

pentru elucidarea unor aspecte dubioase în cauză, or punând în fața

expertului medic-legist întrebarea dacă a avut loc un raport sexual forțat

sau benevol în cauză, nu a primit un răspuns prin raportul de expertiză și

nici nu a încercat să afle un atare răspuns. În sensul dat, apelantul a

considerat că acuzarea urma să prezinte probe concrete care ar demonstra

vinovăția sa, ceea ce s-a omis în cauză;

- la fel ca și acuzarea, prima instanță nu s-a referit la nicio probă care

ar confirma caracterul forțat al raportului sexual în cauză, făcând trimitere

2

doar la declarațiile martorilor și raportul de expertiză, din care nu se

întrevede acest aspect;

- reprezintă o absurditate imputarea faptului că cunoștea cu

certitudine despre iresponsabilitatea părții vătămate, or nimeni nu i-a

comunicat despre existența unei hotărâri judecătorești civile în privința

părții vătămate și nu a fost informat despre faptul că XXXXX este o

persoană iresponsabilă. În acest sens, apelantul a menționat că acuzarea nu

a prezentat în fața primei instanțe nicio probă din care ar reieși că

inculpatul era în cunoștință de cauză privind starea părții vătămate,

argumentele acuzării reprezentând niște presupuneri;

- însăși partea vătămată, fiind în stare de ebrietate, i-a propus să

întrețină un raport sexual și a întreprins acțiuni în acest sens, însă el a

refuzat, circumstanțe care s-au confirmat prin declarațiile martorului

Morari Irina, care era la fața locului;

- prima instanță a lăsat fără apreciere faptul că partea vătămată

XXXXX, fiind iresponsabilă, nu era însoțită de către cineva în momentul

când se plimba prin sat, că a ieșit din casă fără ca cei apropiați să știe acest

lucru, că întrebuințează băuturi alcoolice, fumează și înnoptează în locuri

diferite, generalmente nefiind supravegheată;

- conform învinuirii, presupusa faptă a avut loc la 22.01.2017, însă

potrivit raportului de expertiză nr. 98 din 19.06.2017, s-a constatat că

„XXXXX nu a putut să înțeleagă corect caracterul și conținutul acțiunilor

săvârșite cu ea pe data de 23.01.2017”, ceea ce denotă, în opinia apelantului,

că atât pe 22.01.2017, cât și în ziua următoare, XXXXX ar fi fost violată;

- în cazul bănuielii comiterii unei infracțiuni de viol, urmează a fi

supuși expertizei atât victima, cât și bănuitul, ceea ce s-a omis în cauză. În

același context, apelantul a indicat că, în speță, nu s-au efectuat cercetări la

fața locului, nu au fost găsite urme biologice, nu a fost depistat sânge pe

hainele victimei sau pe plapuma unde a avut loc presupusul viol. În opinia

apelantului organul de urmărire penală, aflând peste o perioadă de timp

despre iresponsabilitatea lui XXXXX, a început să dispună efectuarea de

acțiuni procesuale în cauză și să fie realizate rapoarte de expertiză;

- sunt dubioase declarațiile reprezentantului legal al părții vătămate,

Botnari Liliana și ale martorului Valeanu Valentina, or aceste persoane,

nefiind martori oculari, au relatat din spusele lui XXXXX, care este

iresponsabilă, în acest context nefiind constatat dacă ultima a dat declarații

veridice;

3

- prima instanță nu s-a expus asupra declarațiilor martorului Morari

Irina, date în ședința de judecată, care sunt contrare celor de la urmărirea

penală;

- contrar prevederilor art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală, prima

instanță a dispus încasarea sumei de 2467,50 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

2018, pronunțată integral la 13 iunie 2018, a fost admis apelul declarat de

către inculpatul Capraru Mihail, casată parțială sentința, în latura civilă și

pronunțată în această parte o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care s-a respins solicitarea procurorului privind

încasarea de la Capraru Mihail, în contul bugetului de stat, a sumei de

2467,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În rest, sentința a fost

menținută.

4.1. În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a constatat că

vinovăția inculpatului Capraru Mihail a fost demonstrată prin declarațiile

părții vătămate XXXXX, ale reprezentantului legal al părții vătămate,

Botnari Liliana, ale martorilor Morari Irina, Obadă Alexei, Balan Vladimir,

Ciumeică Marin, Valeanu Valentina, precum și prin raportul de expertiză

medico-legală nr. 31D din 03.03.2017 și raportul de expertiză judiciară nr.

98 din 19.06.2017.

Instanța de apel a considerat că probele nominalizate sunt pertinente,

concludente, veridice, coroborează reciproc și dovedesc vinovăția

inculpatului Capraru Mihail în comiterea infracțiunii imputate, acțiunile

acestuia fiind just încadrate în baza art. 171 alin. (1) Cod penal.

Instanța de apel s-a raliat la poziția primei instanțe, considerând că

declarațiile inculpatului Capraru Mihail just au fost apreciate critic, ele

fiind neveridice și date cu scopul evitării răspunderii penale, or se

contrazic cu întregul ansamblu probatoriu în cauză.

Instanța de apel a apreciat critic argumentele apelantului privind

contradicțiile dintre declarațiile părții vătămate, date la diferite etape ale

procesului penal. În acest sens, instanța de apel a constatat că partea

vătămată XXXXX a fost audiată în condiții speciale, în prezența

psihopedagogului, declarațiile ei coroborează reciproc, inclusiv cu alte

probe și declarațiile reprezentantului ei legal, care a fost prevenită de

răspundere penală pentru darea de declarații intenționat false. Subsidiar,

instanța de apel a considerat că lipsește temei pentru a pune la îndoială

4

declarațiile părții vătămate și ale reprezentatului său legal, or în cadrul

cercetării judecătorești nu au fost prezentate probe ce le-ar combate.

Instanța de apel a apreciat critic argumentul inculpatului, potrivit

căruia concluzia din raportul de expertiză medico-legală nr. 31D din

03.03.2017 infirmă comiterea unui viol, din motivul lipsei urmelor de

violență, or prin raportul nominalizat s-a constatat dereglarea integrității

himenului la partea vătămată, leziune care constituie o vătămare corporală

ușoară.

Totodată, instanța de apel a respins alegațiile inculpatului, potrivit

cărora el nu a știut cu certitudine că XXXXX este iresponsabilă și, profitând

de acest fapt, a întreținut un raport sexual cu ultima, or această versiune

vine în contradicție cu declarațiile reprezentantului legal al părții vătămate,

care a relatat că îl cunoaște pe inculpat, deoarece sunt rude îndepărtate și

locuiesc în același sat, iar inculpatul, la rândul său, o cunoaște pe XXXXX și

că ultima lucrează la magazin.

Instanța de apel a apreciat critic argumentul inculpatului, potrivit

căruia prima instanță nu a apreciat faptul că XXXXX, fiind iresponsabilă, se

deplasa prin localitate fără însoțitor, or s-a constatat că ultima a fost lăsată

de către tatăl său să meargă la bunica sa, deoarece cunoștea drumul, însă

ulterior a fost oprită de către Morari Irina și a fost rugată să stea cu copilul

ei. Totodată, instanța de apel a considerat că acest argument este irelevant

în cauză.

Instanța de apel a respins și acel argument al inculpatului, prin care s-

a invocat prezența unor contradicții esențiale între declarațiile martorului

Morari Irina, date la diverse etape ale procesului penal. În acest sens,

instanța de apel a constatat că Morari Irina nu a infirmat faptul comiterii,

de către inculpatul Capraru Mihail, a infracțiunii prevăzute de art. 171 alin.

(1) Cod penal.

Având la bază aceste constatări, instanța de apel a conchis că

argumentele inculpatului nu și-au găsit confirmare, având un caracter

declarativ.

Referindu-se la chestiunea individualizării pedepsei stabilite

inculpatului Capraru Mihail, instanța de apel a considerat că prima

instanță s-a condus de prevederile art. 7, 75 Cod penal și just i-a stabilit

inculpatului pedeapsa sub formă de închisoare, cu executare reală, având

în vedere gradul de pericol social al infracțiunii, forma de vinovăție –

intenția directă, lipsa circumstanțelor agravante în cauză și personalitatea

inculpatului. Reieșind din acest considerent, instanța de apel a considerat

5

că pedeapsa stabilită inculpatului este legală, echitabilă și va duce la

atingerea scopurilor legal instituite.

Referindu-se la soluția adoptată de către prima instanță în partea

chestiunii privind cheltuielile de judecată, instanța de apel a considerat-o

eronată, argumentele inculpatului Capraru Mihail fiind relevante în acest

sens. Sub acest aspect, instanța de apel a conchis că urmează a fi respinsă

solicitarea procurorului privind încasarea de la Capraru Mihail, în contul

bugetului de stat, a sumei de 2467,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

pentru efectuarea expertizelor judiciare în cauză, or această cerință nu cade

sub incidența art. 227-228 Cod de procedură penală.

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Devder Djulieta.

Sentința și decizia instanței de apel au fost atacate cu recurs ordinar de

către inculpatul Capraru Mihail.

- procurorul, prin recurs ordinar declarat la 23 iunie 2018, a solicitat

casarea parțială a deciziei instanței de apel, în latura soluționării cererii

privind încasarea cheltuielilor de judecată, cu menținerea sentinței în

partea dată;

- inculpatul Capraru Mihail, prin recurs ordinar declarat la 05 iulie

2018, a solicitat casarea totală a sentinței primei instanțe, casarea parțială a

deciziei instanței de apel și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie

dispusă achitarea sa, în baza art. 390 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură

penală, din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

5.1. În argumentarea cererii depuse, procurorul a invocat următoarele:

- art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală nu obligă statul să suporte

cheltuielile de judecată, iar art. 229 Cod de procedură penală instituie

această obligațiune față de condamnat;

- cheltuielile de judecată sunt condiționate de săvârșirea unei

infracțiuni, care în mod iminent atrage desfășurarea urmăririi penale și

judecarea cauzei, astfel fiind imputabile doar inculpatului;

- prin Legea nr. 316 din 22.12.2017, în vigoare din 09.02.2018, a fost

abrogat alin. (2) al art. 143 Cod de procedură penală, ceea ce denotă

intenția legiuitorului de a pune obligațiunea de suportare a cheltuielilor de

judecată în sarcina inculpatului;

- trecerea cheltuielilor de judecată în sarcina statului contravine

prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituție și art. 1398 alin. (1) Cod civil;

- statele europene pun sarcina achitării cheltuielilor de judecată pe

seama condamnatului și nu a contribuabililor;

6

- instanța de apel nu a îndeplinit cerințele legale, prevăzute la art. 101,

394, 414 Cod de procedură penală, nu a indicat temeiurile care au stat la

baza admiterii apelului și, în acest mod, a adoptat o hotărâre care nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ceea ce constituie temei

pentru recurs, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

5.2. În argumentarea cererii depuse, inculpatul Capraru Mihail a

reiterat motivele invocate în apel și a menționat următoarele:

- condamnarea a fost bazată pe presupuneri, nefiind probate

circumstanțe primordiale pentru justa soluționare a cauzei – faptul

cunoașterii cu certitudine că Botnari Diana este iresponsabilă, caracterul

forțat al raportului sexual și faptul că a profitat de imposibilitatea lui

Botnari Diana de a se apăra sau de a-și exprima voința;

- constrângerea fizică a victimei se apreciază în rezultatul depistării

urmelor de violență însă, cu excepția ruperii himenului la Botnari Diana,

alte careva leziuni corporale nu s-au depistat;

- raportul de expertiză medico-legală nu indică asupra unui act sexual

forțat, iar la audiere, expertul a declarat că în speță a avut loc un raport

sexual care nu era forțat. În aceste circumstanțe, recurentul a invocat că

organul de urmărire penală nici nu a încercat să depună careva efort

pentru elucidarea unor aspecte dubioase în cauză, or punând în fața

expertului medic-legist întrebarea dacă a avut loc un raport sexual forțat

sau benevol în cauză, nu a primit un răspuns prin raportul de expertiză și

nici nu a încercat să afle un atare răspuns. În sensul dat, recurentul a

considerat că acuzarea urma să prezinte probe concrete care ar demonstra

vinovăția sa, ceea ce s-a omis în cauză;

- la fel ca și acuzarea, prima instanță și instanța de apel nu s-au referit

la nicio probă care ar confirma caracterul forțat al raportului sexual în

cauză, făcând trimitere doar la declarațiile martorilor și raportul de

expertiză, din care nu se întrevede acest aspect;

- reprezintă o absurditate imputarea faptului că cunoștea cu

certitudine despre iresponsabilitatea părții vătămate, or nimeni nu i-a

comunicat despre existența unei hotărâri judecătorești civile în privința

părții vătămate și nu a fost informat despre faptul că XXXXX este o

persoană iresponsabilă. În acest sens, recurentul a menționat că acuzarea

nu a prezentat în fața primei instanțe și a celei de apel nicio probă din care

ar reieși că inculpatul era în cunoștință de cauză privind starea părții

vătămate, argumentele acuzării reprezentând niște presupuneri;

7

- însăși partea vătămată, fiind în stare de ebrietate, i-a propus să

întrețină un raport sexual și a întreprins acțiuni în acest sens, însă el a

refuzat, circumstanțe care s-au confirmat prin declarațiile martorului

Morari Irina, care era la fața locului;

- prima instanță și instanța de apel au lăsat fără apreciere faptul că

partea vătămată XXXXX, fiind iresponsabilă, nu era însoțită de către cineva

în momentul când se plimba prin sat, că a ieșit din casă fără ca cei apropiați

să știe acest lucru, că întrebuințează băuturi alcoolice, fumează și

înnoptează în locuri diferite, generalmente nefiind supravegheată;

- conform învinuirii, presupusa faptă a avut loc la 22.01.2017, însă

potrivit raportului de expertiză nr. 98 din 19.06.2017, s-a constatat că

„XXXXX nu a putut să înțeleagă corect caracterul și conținutul acțiunilor

săvârșite cu ea pe data de 23.01.2017”, ceea ce denotă, în opinia

recurentului, că atât pe 22.01.2017, cât și în ziua următoare, XXXXX ar fi

fost violată;

- în cazul bănuielii comiterii unei infracțiuni de viol, urmează a fi

supuși expertizei atât victima, cât și bănuitul, ceea ce s-a omis în cauză. În

același context, recurentul a indicat că, în speță, nu s-au efectuat cercetări la

fața locului, nu au fost găsite urme biologice, nu a fost depistat sânge pe

hainele victimei sau pe plapuma unde a avut loc presupusul viol. În opinia

recurentului organul de urmărire penală, aflând peste o perioadă de timp

despre iresponsabilitatea lui XXXXX, a început să dispună efectuarea de

acțiuni procesuale în cauză și să fie realizate rapoarte de expertiză;

- sunt dubioase declarațiile reprezentantului legal al părții vătămate,

Botnari Liliana și ale martorului Valeanu Valentina, or aceste persoane,

nefiind martori oculari, au relatat din spusele lui XXXXX, care este

iresponsabilă, în acest context nefiind constatat dacă ultima a dat declarații

veridice;

- atât prima instanță, cât și cea de apel nu au dat eficiență prevederilor

art. 26-27, 93-101 Cod de procedură penală, nu au cercetat cauza sub toate

aspectele, nu au dat probelor administrate aprecierea corespunzătoare, prin

prisma pertinenței, concludenței și coroborării lor reciproce și a reținut o

stare de fapt și de drept eronată în cauză, pripit ajungând la concluzia de

vinovăție;

- a fost lezat dreptul inculpatului la un proces echitabil;

- atât prima instanță, cât și instanța de apel au adoptat hotărâri care nu

cuprind motivele pe care se întemeiază soluția și nu s-au expus asupra

tuturor dezacordurilor invocate.

8

declarate, în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul

penal dispune inadmisibilitatea acestora, din următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, dispune inadmisibilitatea lui în cazul

în care se constată că acesta este vădit neîntemeiat.

Examinând argumentele invocate de recurenți în raport cu materialele

cauzei, Colegiul penal le apreciază ca fiind neîntemeiate, nesusceptibile de

a impune necesitatea casării deciziei atacate, reieșind din următoarele

considerente.

7.1. Colegiul penal apreciază critic argumentele invocate de către

procuror și se raliază la soluția instanței de apel, prin care a fost respinsă

solicitarea procurorului privind încasarea de la Capraru Mihail, în contul

bugetului de stat, a sumei de 2467,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

pentru efectuarea expertizelor judiciare în cauză.

Colegiul penal constată că suma de 2026 lei a fost necesară pentru

efectuarea raportului de expertiză judiciară nr. 31D din 03 martie 2017 (f.d.

40-41, vol. I), dispusă prin ordonanța organului de urmărire penală din 03

februarie 2017 (f.d. 38, vol. I) și pentru efectuarea raportului de expertiză

judiciară nr. 98 din 19 iunie 2017 (f.d. 78-82, vol. I), dispusă prin ordonanța

organului de urmărire penală din 17 martie 2017 (f.d. 76, vol. I).

Expertizele judiciare nominalizate erau obligatorii de a fi efectuate,

prin prisma prevederilor art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

În acest sens, Colegiul penal constată că, deși a fost abrogat alin. (2) al art.

143 Cod de procedură penală, care stabilea obligativitatea achitării

costurilor pentru expertizele judiciare obligatorii din mijloacele bugetului

de stat, această normă era în vigoare la momentul dispunerii, prin

ordonanțele organului de urmărire penală, a efectuării expertizelor în

cauză, ceea ce denotă corectitudinea punerii cheltuielilor de judecată, în

speță, în sarcina statului.

Mai mult, punerea cheltuielilor de judecată în sarcina statului, în

speță, este justificată și prin prisma prevederilor art. 75 alin. (3) din Legea

cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar, nr. 68 din

14.04.2016, potrivit cărora în cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea

expertizei sînt suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul

alocat. După cum s-a constatat anterior, la dispunerea efectuării

9

expertizelor judiciare în cauză, în calitate de ordonator figura organul de

urmărire penală, ceea ce suplimentar denotă corectitudinea soluției

adoptate de către instanța de apel.

În rest, Colegiul penal constată că suma de 441,5 lei constituie

cheltuieli puse pe seama statului prin intermediul organelor de resort care

pornesc urmărirea penală și se compun din cheltuieli evidente și necesare

în vederea constatării faptei infracționale, acumulării și administrării

probelor, acțiuni care organul de urmărire penală le realizează în mod

obligatoriu din oficiu, având un rol activ în acest sens.

Din considerentele enunțate, Colegiul penal conchide că decizia

instanței de apel, în latura criticată de recurent, conține motivele legale pe

care se întemeiază, astfel urmând a fi dispusă inadmisibilitatea recursului

ordinar declarat de către procuror, ca fiind vădit neîntemeiat.

7.2. Privind recursul ordinar declarat de către inculpat, Colegiul penal

constată că ultimul a invocat argumente prin care implică o critică asupra

aprecierii probelor, puse de către instanța de apel la baza condamnării lui,

critică care în opinia sa este justificată și impune necesitatea casării deciziei

atacate. În contextul dat, Colegiul penal reține că art. 427 alin. (1) Cod de

procedură penală prevede o listă exhaustivă de temeiuri pentru recurs, a

cărei analiză denotă faptul că chestiunile privind aprecierea probelor nu

sunt reflectate în conținutul acestui articol, astfel neconstituind un temei

pentru recurs separat. În acest sens, este necesar de a menționa că potrivit

art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinează

cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427, fiind în drept să

judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.

Totodată, Colegiul penal statuează că critica aprecierii probelor, care la

caz comportă o solicitare de reapreciere a acestora, nu poate fi supusă

analizei la etapa examinării cauzei în ordine de recurs ordinar, deoarece

instanța de recurs este abilitată de a se pronunța asupra chestiunilor de

drept, care constituie erori cu caracter procedural sau material, iar

aprecierea probelor constituie o chestiune de fapt, ce ține de judecarea

fondului cauzei, judecare care nu se înfăptuiește de către instanța de recurs.

În contextul dat, Colegiul penal reiterează că instanța de recurs verifică

legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești atacate, exclusiv prin

prisma prezenței sau absenței temeiurilor pentru recurs, prevăzute la art.

427 alin. (1) Cod de procedură penală.

Suplimentar celor menționate, Colegiul penal constată că instanța de

apel și-a motivat pe deplin soluția adoptată în privința vinovăției

10

inculpatului, prin statuările expuse la pct. 4.1. al prezentei decizii, pe care

instanța de recurs le însușește și care nu necesită o reiterare din motivul

temeiniciei lor.

Colegiul penal apreciază critic afirmația recurentului, precum că în

cazul bănuielii comiterii unei infracțiuni de viol, urmează a fi supuși expertizei

atât victima, cât și bănuitul, ceea ce s-a omis în cauză, or legiuitorul nu a

instituit o asemenea obligație, în mod expres, în sarcina organului de

urmărire penală. În aceeași ordine de idei urmează a fi apreciată critic și

acea invocare, prin care se susține că organul de urmărire penală nu efectuat

cercetări la fața locului, nu au fost găsite urme biologice, nu a fost depistat sânge

pe hainele victimei sau pe plapuma unde a avut loc presupusul viol.

Colegiul penal respinge toate argumentele, în ansamblu, invocate în

susținerea faptului că nu au fost administrate probe care să demonstreze

caracterul forțat al raportului sexual în cauză, în viziunea recurentului din

motiv că la partea vătămată, cu excepția dereglării integrității himenului,

nu s-au depistat alte leziuni corporale. Colegiul penal constată că, la caz,

caracterul forțat al raportului sexual a rezidat în profitarea inculpatului de

faptul că partea vătămată se afla imposibilitate de a se apăra și de a-și

exprima voința, imposibilitate care se datora stării de iresponsabilitate a

ultimei, confirmată prin hotărârea Judecătoriei Telenești din 24 martie 2016

(dosarul nr. 2-98/16). Din acest considerent, Colegiul penal respinge și acele

argumente invocate de către recurent, prin care se susține că însăși partea

vătămată, fiind în stare de ebrietate, i-a propus să întrețină un raport sexual și a

întreprins acțiuni în acest sens, or comportamentul părții vătămate nu este

determinant, în speță, pentru constatarea caracterului forțat al raportului

sexual în cauză.

Colegiul penal se raliază la poziția instanței de apel, care just a respins

alegațiile inculpatului, potrivit cărora el nu a știut cu certitudine că XXXXX

este iresponsabilă și, profitând de acest fapt, a întreținut un raport sexual cu

ultima, la judecarea cauzei în apel fiind corect constatat că această versiune

vine în contradicție cu declarațiile reprezentantului legal al părții vătămate,

care a relatat că îl cunoaște pe inculpat, deoarece sunt rude îndepărtate și

locuiesc în același sat, iar inculpatul, la rândul său, o cunoaște pe XXXXX și

că ultima lucrează la magazin.

Colegiul penal respinge argumentul recurentului, prin care se susține

că prima instanță și instanța de apel au lăsat fără apreciere faptul că partea

vătămată XXXXX, fiind iresponsabilă, nu era însoțită de către cineva în

momentul când se plimba prin sat. Contrar afirmației recurentului, Colegiul

11

penal constată că instanța de apel s-a expus asupra acesteia și a menționat

că partea vătămată a fost lăsată de către tatăl său să meargă la bunica sa,

deoarece cunoștea drumul, însă ulterior a fost oprită de către Morari Irina

și a fost rugată să stea cu copilul ei. În același context, Colegiul penal se

raliază la concluzia instanței de apel, prin care afirmația inculpatului a fost

considerată irelevantă în cauză.

Colegiul penal respinge și acea afirmație, prin care se invocă

neclaritatea învinuirii, „or potrivit acesteia presupusa faptă a avut loc la

22.01.2017, însă potrivit raportului de expertiză nr. 98 din 19.06.2017, s-a

constatat că „XXXXX nu a putut să înțeleagă corect caracterul și conținutul

acțiunilor săvârșite cu ea pe data de 23.01.2017”, chestiune care denotă, în

opinia recurentului, că XXXXX ar fi fost violată atât pe 22.01.2017, cât și în

ziua următoare. Sub acest aspect, Colegiul penal constată că Capraru

Mihail, la terminarea urmăririi penale și prezentarea materialelor de

urmărire penală, nu a formulat careva cereri privind chestiunile pe care le

invocă în recursul ordinar (f.d. 118, vol. I) și nu a depus referință asupra

rechizitoriului, iar la examinarea cauzei în prima instanță, a declarat că

învinuirea îi este clară (f.d. 148 verso, vol. I).

Astfel, Colegiul penal constată că Capraru Mihail, personal sau prin

intermediul apărătorului, urma să exercite dreptul invocării nulităților în

procesul penal, în conformitate cu prevederile art. 251 alin. (4) Cod de

procedură penală, conform cărora încălcarea oricărei alte prevederi legale

decât cele prevăzute în alin. (2) atrage nulitatea actului dacă a fost invocată

în cursul efectuării acțiunii – când partea este prezentă, sau la terminarea

urmăririi penale – când partea ia cunoștință de materialele dosarului, sau

în instanța de judecată – când partea a fost absentă la efectuarea acțiunii

procesuale, precum și în cazul în care proba este prezentată nemijlocit în

instanță. În raport cu această posibilitate, Colegiul penal constată că

Capraru Mihail nu a făcut uz de drepturile sale legal instituite, ceea ce

împiedică invocarea unor nulități la etapa examinării cauzei în ordine de

recurs ordinar.

Astfel, Colegiul penal conchide că nu s-au confirmat erorile invocate

de către inculpatul Capraru Mihail, or având în vedere cele expuse în

prezenta decizie, s-a stabilit că instanța de apel a dat răspuns la toate

argumentele inculpatului, invocate în cererea de apel, iar decizia atacată

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

În prezența constatărilor nominalizate, având în vedere că nu s-au

confirmat temeiurile pentru recurs, invocate de către recurenți, că anumite

12

argumente sunt neîntemeiate, iar altele inadmisibile, precum și nu au fost

constatate erori de drept care, apreciate din oficiu, să justifice casarea

deciziei instanței de apel, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității

recursurilor ordinare declarate în cauză, ca fiind vădit neîntemeiate.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Devder Djulieta și de către

inculpatul Capraru Mihail, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 16 mai 2018, în cauza penală în privința lui Capraru

Mihail XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 09 noiembrie 2018.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Victor Boico

Nadejda Toma

13