1ra-933/2018 — art. 188 alin. 2 lit. b, e, f CP

1ra-933/2018 — art. 188 alin. 2 lit. b, e, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-933/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

11 septembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte - Vladimir Timofti,

Judecători - Anatolie Țurcan, Nadejda Toma, Victor Boico și Mariana Pitic,

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de avocatul Zadorojnîi

Andrei în numele inculpatului, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei

Chișinău sediul Central din 14 iulie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 20 decembrie 2017, în cauza penală în privința lui

Grib Nicolae xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat în xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 24.08.2015 - 14.07.2017;

Instanță de apel: 23.08.2017 - 20.12.2017;

Instanță de recurs: 17.04.2018 - 11.09.2018.

A C O N S T A T A T :

Nicolae a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.188 alin.(2) lit. b), e), f)

Cod penal, la 9 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

Nicolae, la 08 iunie 2015, aproximativ în perioada de timp de la ora 02:00 până la

03:00, aflându-se pe xxxxx, mun. Chișinău, în urma unei înțelegeri prealabile și de

comun acord cu trei persoane în privința cărora cauza penală a fost disjunsă, aplicând

violență nepericuloasă pentru viața sau sănătatea persoanei manifestată prin aplicarea

unei arme de model nestabilit, i-au atacat pe Gostev Alexei, Pașciuc Dmitri și Ivanov

Serghei și i-au deposedat pe Gostev Alexei de 900 lei și telefon mobil de model

„I-phone 5”, de culoare neagră, în valoare de 4 000 lei, în care se afla cartela SIM

xxxxx, pe Pașciuc Dmitri de bani în sumă de 400 lei, o tabletă de model „I-pad 2”, de

culoare negru cu gri, în valoare de 4 000 lei, în care se afla o cartelă SIM cu număr

neidentificat, învelită într-o husă din piele de culoare neagră, în valoare de 800 lei, un

cablu în valoare de 300 lei, ochelari de soare în valoare de 200 lei, o baterie pentru

telefon în valoare 100 lei, după ce, cu bunurile sustrase au părăsit locul comiterii

infracțiunii, însușind bunurile prin ce i-au cauzat lui Gostev Alexei un prejudiciu

material în valoare totală de 4 900 lei, ceea ce constituie un prejudiciu material în

proporții considerabile și lui Pașciuc Dmitri, un prejudiciu material în valoare totală

de 5 800 lei, ceea ce constituie un prejudiciu material în proporții considerabile.

sentința, solicitând casarea parțială a acesteia, în partea calificării faptei și stabiliri

1

pedepsei, cu pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță prin care lui Grib Nicolae să-i fie stabilită o pedeapsă mai

blândă.

În motivarea cerințelor sale apărătorul a invocat că, instanța nemotivat a reținut

că de către Grib Nicolae în afară de sustragere „a fost săvârșit și atacul asupra părților

vătămate fiind însoțit de amenințare cu aplicarea violenței”.

Deși instanța a conchis că „în ședința de judecată s-a constatat că, în momentul

când una din persoane a îndreptat pistolul spre părțile vătămate, Grib Nicolae a scos

un cuțit, care l-a îndreptat în direcția acestora”, totuși a indicat doar într-o manieră

abstractă și neconcretă, că acest fapt se confirmă „și prin probatoriul cercetat în

cadrul ședințelor de judecată”, fără a concretiza însă în ce constă acest „probatoriu”.

La fel, prima instanță nu a făcut diferența între amenințarea aplicării violenței

periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei și aplicarea armei, iar sentința nu

conține constatări care anume acțiuni a lui Grib Nicolae sunt încadrate în componența

de infracțiune prevăzută de art.188 Cod penal.

Prima instanță eronat a interpretat declarațiile părților vătămate care au

comunicat că inculpatul nu a fost agresiv și nu a aplicat careva violență, ba mai mult,

inculpatul activ a participat la descoperirea infracțiunii și identificarea tuturor

participanților.

Deci, apelantul a susținut că, acțiunile inculpatului urmează a fi recalificate cu

stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare pe termen de 5 ani, cu suspendarea

condiționată a executării acesteia pentru perioada de probațiune de 3 ani.

2017, a fost respins ca nefondat apelul, cu menținerea sentinței.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a indicat că, prima instanță corect a

stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a ajuns la concluzia că inculpatul Grib

Nicolae a săvârșit infracțiunea imputată lui, împrejurări care au fost constatate din

totalitatea de probe acumulate la cauza penală și care au fost corect apreciate,

respectându-se prevederile art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu din

punct de vedere al coroborării lor.

Totodată, instanța de apel analizând declarațiile părților vătămate Ivanov

Serghei, Pașciuc Dmitri și Gostev Alexei, a martorului Grib Andrei, procesul-verbal

de cercetare la fața locului din 08 iunie 2015, raportul de expertiză nr.5100 din 18

iunie 2015, procesele-verbale de recunoaștere a obiectelor, înregistrările video din

cadrul filialei nr.20 BC „Moldova Agroindbank” SA, descifrările convorbirilor

telefonice, procesul-verbal de ridicare a telefonului mobil de model „I-phone 5”, a

constatat că, prin mijloacele de probă respective, se demonstrează cu certitudine vina

inculpatului Grib Nicolae în comiterea infracțiunii imputate și care combat

argumentele acestuia.

Astfel, instanța de apel a stabilit că, Grib Nicolae a comis infracțiunea imputată

lui și cu trimitere la literatura juridică de specialitate a indicat că, acțiunile

inculpatului corect au fost calificate în baza art.188 alin.(2) lit. b), e), f) Cod penal,

or, fapta prejudiciabilă consumată, s-a manifestat prin acțiunea principală de

sustragere a bunurilor ce aparțineau părților vătămate Gostev Alexei, Pașciuc Dmitri

și Ivanov Serghei, fapt probat în afara oricărui dubiu și acțiunea adiacentă de

2

asigurare a îndeplinirea acțiunii principale, specifice infracțiunii de tâlhărie -

amenințarea cu aplicarea violenței periculoase pentru sănătatea persoanei.

Instanța de apel a reținut că, inculpatul a scos cuțitul și îl ținea în mână,

circumstanță stabilită atât conform versiunii inculpatului cât și conform declarațiilor

părților vătămate și luând în considerație împrejurările în care a fost comisă fapta:

ora comiterii faptei (în acest interval de timp sentimentul nesiguranței aflării în stradă

este unul mult mai mare); locul comiterii faptei (lipsa trecătorilor și altor persoane

care ar putea vedea și, eventual, interveni); faptul că unul din făptuitori a utilizat o

armă de foc; faptul că doi făptuitori aveau la ei arme (un pistol și un cuțit); genurile

armelor utilizate (aceste arme imprimă o superioritate clară posesorului în caz de

încăierare sau de nesupunere de către părțile vătămate); rolul activ a persoanei care

avea asupra sa arma de foc; vârsta fragedă a părților vătămate și lipsa oricărei

experiențe în respingerea atacurilor armate, simpla demonstrare a cuțitului (chiar și

fără a spune nici-un cuvânt) constituie o amenințare cu aplicarea violenței periculoase

pentru sănătatea persoanei în sensul art.188 alin.(2) lit. b), e), f) Cod penal.

Față de lucrul judecat de primă instanță, instanța de apel a constatat o motivare

amplă și temeinică a sentinței cu privire la procesul de evaluare și apreciere a

probelor prezentate de părți în raport cu fapta incriminată prin rechizitoriu

inculpatului, fiind în corespundere cu exigențele art.6 CțEDO.

La capitolul individualizării pedepsei, instanța de apel cu trimitere la

prevederile art.art.7, 61, 75 Cod penal, a ajuns la concluzia că pedeapsa stabilită de

prima este echitabilă și va duce la realizarea scopului pedepsei penale.

din art.427 alin.(1) pct.6), 8), 10), 12) Cod de procedură penală, a contestat cu recurs

ordinar hotărârile adoptate, solicitând casarea parțială a acestora, rejudecarea cauzei

cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care fapta săvârșită de Grib Nicolae să fie

recalificată în baza art.187 alin.(2) Cod penal, cu stabilirea unei pedepsei mai blânde

în baza acestei norme.

În motivarea recursului apărătorul a invocat că, instanța de apel corect a exclus

din componența imputată lui Grib Nicolae prin sentință: violența periculoasă pentru

viața sau sănătatea persoanei agresate, cu aplicarea altor obiecte folosite în calitate de

armă, însă prin excluderea acestor semne, sunt parțial admise cerințele apelului, dar

decizia nu are nici un efect în favoarea apelantului, mai mult, această situație

contrazice dispozitivul hotărârii de respingere a apelului și menținerea sentinței fără

modificări.

Menționează recurentul că, inculpatul nu a scos cuțitul pentru a amenința, ci l-a

luat de la Fărîma Ion pentru a stopa acțiunile violente a acestora. Grib Nicolae ținea

cuțitul în mână fără a amenința cu aplicarea acestei arme, or el nu l-a îndreptat spre

cineva, fapt confirmat de părțile vătămate, care au declarat, că acțiunile lui Grib

Nicolae nu au fost percepute de către ei ca agresiune, ei nu au considerat acțiunile

inculpatului ca pericolul real și imediat.

Instanța de apel nu a respectat prevederile art.100 alin.(4) Cod de procedură

penală, deoarece declarațiile părților vătămate nu au fost verificate în măsură deplină,

ci luate în baza soluției doar cele care au fost date la etapa urmăririi penale și

notificate în rechizitoriu. Fiind audiate în cadrul judecării cauzei în prima instanță și

instanța de apel, părțile vătămate Ivanov Serghei, Pașciuc Dmitri și Gostev Alexei au

3

concretizat și devalizat declarațiile sale, reiterând, că Grib Nicolae nu se comporta

agresiv, nu a amenințat, nu a prezentat pericol.

Susține recurentul că, instanța de apel corect a indicat, că sunt constatate

circumstanțele atenuante și anume, că inculpatul și-a manifestat căința sinceră și

anterior nu a fost tras la răspundere penală, însă greși a concluzionat, cu referire la

art.art.79, 90 Cod penal, că nu este posibilă aplicarea acestor norme, în cazul

recidivei, neconcordanță ce a rămas inexplicabilă și neargumentată.

Totodată, instanța de apel nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra

erorilor de drept comise de prima instanță, le-a repetat cu exactitate, nu a desființat

sentința și nu a rejudecat cauza potrivit regulilor generale pentru examinare cauzelor

în primă instanță, de fapt menținând în partea recunoașterii culpei o sentință

nemotivată legal; nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al

pertinențe concludentei, utilității și veridicității , iar toate probele în ansamblu - din

punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept

indicate în rechizitoriu; a constatat confuz, neclar și absolut divergent că probele

administrate nu coroborează între ele, nu a descris fapta pretins ca comisă, nu a fost

indicat modul de săvârșire a faptelor de tâlhărie, forma și gradul de vinovăție,

motivele și consecințele infracțiunii, sentința nu cuprinde semnele constitutive a

încadrării juridice a acțiunilor inculpatului, fără o analiză a încadrării formulată în

actul de învinuire.

Consideră recurentul, că astfel, de către instanțele de fond, au fost încălcate

prevederile art.art.8, 24 Cod de procedură penală și art.6 § 1 și art.6 § 2 CțEDO.

inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat, deoarece instanța de apel în

conformitate cu prevederile art.101 Cod de procedură penală, a verificat, a apreciat și

s-a pronunțat pe fiecare probă din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității, iar asupra tuturor probelor din punct de vedere al coroborării

lor. Mai mult, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

iar motivarea soluției corespunde dispozitivului hotărârii.

constată că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil, din următoarele considerente.

Potrivit art.434 Cod de procedură penală, judecând recursul declarat împotriva

deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție verifică

legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor din dosar și se pronunță asupra

tuturor motivelor invocate în recurs de titularul acestuia.

În conformitate cu prevederile art.435 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța este în drept să-l respingă, ca inadmisibil, cu menținerea

hotărârii atacate, în cazul în care se constată că recursul nu este întemeiat legal (este

nefondat). Recursul este nefondat atunci când hotărârea atacată este legală, întemeiată

și motivată.

Reieșind din conținutul recursului declarat de avocat, Colegiul penal constată

că titularul acestuia invocă temei pentru recurs pct.8) alin.(1) art.427 Cod de

procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel când nu au fost

întrunite elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare

pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu

4

excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde,

însă recurentul nu a indicat concret care anume elementele ale infracțiunii nu au fost

întrunite sau pentru care faptă inculpatul a fost condamnat alta decât cea pentru care a

fost pus sub învinuire. O eventuală suplinire din oficiu a recursului de către instanța

de recurs, prin constatări în fapt și în drept, ar constitui o derogare de la principiul

contradictorialității în condițiile egalității armelor.

În acest context, Colegiul penal ține să menționeze că, instanța de recurs nu

este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al apărării cu circumstanțe

în fapt și în drept, care l-ar justifica.

Conform art.24 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu

este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și

nu exprimă alte interese decât interesele legii.

La fel, Colegiul penal reține că recurentul mai invocă temeiurile pentru recurs

prevăzute la pct.6), 10), 12) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, potrivit cărora

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel când hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale și când faptei săvârșite i-a

fost dată o încadrare juridică greșită.

Raportând normele de drept citate la circumstanțele cauzei, Colegiul constată

că aceste temeiuri nu-și găsesc confirmare în speța dedusă judecății.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

declarat, se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct.4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept

privind vinovăția inculpatului, în conformitate cu prevederile normelor de procedură

penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la

dosar care au fost apreciate în conformitate cu prevederile art.101 alin.(1) Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității,

veridicității și coroborării lor, instanța de apel pronunțându-se argumentat și detaliat

asupra motivelor pentru care a respins versiunile apărării, probele administrate pe caz

demonstrând concludent prezența în acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunii

prevăzute la art.188 alin.(2) lit. b), e), f) Cod penal, tâlhăria, adică atacul săvârșit

asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoțit de violență periculoasă

pentru viața sau sănătatea persoanei agresate ori de amenințarea cu aplicarea unei

asemenea violențe, săvârșite de două sau mai multe persoane, cu aplicarea armei sau

altor obiecte folosite în calitate de armă, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile.

Potrivit jurisprudenței naționale, latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie

include: fapta prejudiciabilă alcătuită din două acțiuni: 1) acțiunea principală, care se

exprimă în sustragerea sub formă consumată sau sub formă de tentativă; 2) acțiunea

adiacentă, care constă în atacul săvârșit asupra unei persoane, care este însoțit în mod

alternativ de: a) violența periculoasă pentru viață sau sănătatea persoanei agresate; b)

5

amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe.

Prin amenințare cu aplicarea violenței periculoase pentru viața sau sănătatea

persoanei agresate se înțelege săvârșirea asupra victimei a unui act de natură să-i

inspire temerea că va fi supusă, în mod real și imediat, violenței periculoase pentru

viața sau sănătatea ei, act care o pune în situația de a nu mai avea resursele psihice

necesare pentru a rezista constrângerii. La calificare nu are relevanță forma

exteriorizării amenințării.

Astfel, instanța de recurs reține ca fiind corectă concluzia instanței de apel

privind determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele

faptelor prejudiciabile săvârșite de inculpat și semnele componenței de infracțiune

prevăzute de art.188 alin.(2) lit. b), e), f) Cod penal. Fapta prejudiciabilă consumată,

s-a manifestat prin acțiunea principală de sustragere a bunurilor ce aparțineau părților

vătămate Gostev Alexei, Pașciuc Dmitri și Ivanov Serghei, fiind săvârșită și acțiunea

adiacentă, care a asigurat îndeplinirea acțiunii principale, specifice infracțiunii de

tâlhărie - amenințarea cu aplicarea violenței periculoase pentru sănătatea persoanei,

inculpatul a scos cuțitul și îl ținea în mână, circumstanță stabilită atât conform

versiunii inculpatului, cât și conform declarațiilor părților vătămate.

La fel, instanța de apel corect a reținut că, inculpatul a scos cuțitul și îl ținea în

mână, circumstanță stabilită atât conform versiunii inculpatului cât și conform

declarațiilor părților vătămate și împrejurările în care a fost comisă fapta: ora

comiterii faptei (în acest interval de timp sentimentul nesiguranței aflării în stradă

este unul mult mai mare); locul comiterii faptei (lipsa trecătorilor și altor persoane

care ar putea vedea și, eventual, interveni); faptul că unul din făptuitori a utilizat o

armă de foc; faptul că doi făptuitori aveau la ei arme (un pistol și un cuțit); genurile

armelor utilizate (aceste arme imprimă o superioritate clară posesorului în caz de

încăierare sau de nesupunere de către părțile vătămate); rolul activ a persoanei care

avea asupra sa arma de foc; vârsta fragedă a părților vătămate și lipsa oricărei

experiențe în respingerea atacurilor armate, simpla demonstrare a cuțitului (chiar și

fără a spune nici-un cuvânt) constituie o amenințare cu aplicarea violenței periculoase

pentru sănătatea persoanei în sensul art.188 alin.(2) lit. b), e), f) Cod penal.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de instanțele de fond.

Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia luată, arătând în mod

concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite

părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de recurs poate, în

principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției de primă instanță

(hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art.6 CțEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua o

examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora.

Deși este adevărat că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art.6

fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c.

Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

6

în pct.5. din prezenta decizie, este întemeiat pe critica modului în care instanța de

apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art.6 pct.111) , 27, 414 alin.(1), (2) Cod de

procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor,

iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în

urma cercetării tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă

apreciere probelor din dosar.

Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea

este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei

de drept separat din numărul celor incluse în art.427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recurs ordinar este lipsită de orice temei legal.

Colegiul penal respinge ca neîntemeiate argumentele recurentului precum că,

instanța de apel nu a respectat prevederile art.100 alin.(4) Cod de procedură penală,

deoarece declarațiile părților vătămate nu au fost verificate în măsură deplină, ci luate

în baza soluției doar cele care au fost date la etapa urmăririi penale și notificate în

rechizitoriu. Faptul că, fiind audiate în cadrul judecării cauzei în prima instanță și

instanța de apel, părțile vătămate Ivanov Serghei, Pașciuc Dmitri și Gostev Alexei au

concretizat declarațiile sale, reiterând, că Grib Nicolae nu se comporta agresiv, nu a

amenințat, nu a prezentat pericol, nu schimbă conținutul faptei comise de inculpat și

constatate de instanța de fond, care a fost reținut că însăși partea vătămată Ivanov

Serghei în ședința de judecată a primei instanțe a declarat că, Grib Nicolae nu a avut

intenția de a încerca să înceteze faptele infracționale pe care le săvârșeau, ba mai mult

chiar le-a susținut.

Astfel, instanța de recurs nu a constatat încălcarea de către instanțele de fond,

la examinarea cauzei, încălcarea prevederilor art.art.8, 24 Cod de procedură penală și

art.6 § 1 și art.6 § 2 CțEDO.

La fel, Colegiul respinge ca nefondat argumentul avocatului că, instanța de

apel corect a exclus din componența imputată lui Grib Nicolae prin sentință: violența

periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei agresate, cu aplicarea altor obiecte

folosite în calitate de armă, însă prin excluderea acestor semne, sunt parțial admise

cerințele apelului, dar decizia nu are nici un efect în favoarea apelantului, mai mult,

această situație contrazice dispozitivul hotărârii de respingere a apelului și menținerea

sentinței fără modificări, deoarece instanța de apel nu a exclus din învinuirea înaintată

inculpatului semnele: violență periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei

agresate, cu aplicarea altor obiecte folosite în calitate de armă.

Cu referire la temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură

penală, Colegiul penal consideră, că la individualizarea pedepsei inculpatului pentru

infracțiunea săvârșită, instanțele de fond au acordat deplină eficiență prevederilor

art.art.7, 61, 75 Cod penal, pedeapsa aplicată inculpatului este individualizată corect,

este echitabilă și este în concordanță cu scopul pedepsei penale - de a preveni

săvârșirea de noi infracțiuni de către inculpat și alte persoane.

Totodată, se reține că motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja

7

obiect de examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct.4. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cauza Bujnița c Moldovei).

Astfel, împrejurările enunțate denotă în mod concludent că hotărârea contestată

conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției nu

contrazice dispozitivul hotărârii, faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică corectă,

pedeapsa stabilită fiind individualizată corect și că recursul ordinar este neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este neîntemeiat, el urmează a fi

respins ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate.

Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de avocatul Zadorojnîi Andrei

în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 20 decembrie 2017, în cauza penală în privința lui Grib Nicolae xxxxx.

Decizia este irevocabilă, pronunță integral la 11 octombrie 2018.

Președinte /semnătura/ Vladimir Timofti

Judecători /semnătura/ Anatolie Țurcan

/semnătura/ Nadejda Toma

/semnătura/ Victor Boico

/semnătura/ Mariana Pitic

Copia corespunde originalului,

Judecător Anatolie Țurcan

8