1ra-1028/2018 — art.190 alin.5 CP

1ra-1028/2018 — art.190 alin.5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-1028/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

18 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Nicolae Gordilă,

Judecătorii – Constantin Alerguș, Ion Guzun,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Țaulean Vitalie în numele inculpatului Arslan Bayram, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16

februarie 2018, în cauza penală în privința lui

Arslan Bayram,

născut la xxx, originar din Xxx, domiciliat în mun.

Xxx, str. Xxxx, ap. xxx.

Date referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

fond);

2.de la 18.01.2016 – până la 16.02.2018 (instanța de

apel);

3.de la 24.04.2018 – până la 18.07.2018 (instanța de

recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art.431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală legal

executată.

C O N S T A T Ă :

Arslan Bayram a fost condamnat în baza art. 190 alin.(5) Cod penal la 10 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita activitate comercială pe un

termen de 5 ani, cu executarea în penitenciar de tip închis.

A fost admisă acțiunea civilă depusă de reprezentantul părții vătămate

SRL ”Rostor” și s-a încasat de la Arslan Bayram în beneficiul SRL ”Rostor”

prejudiciul material cauzat în sumă de 127 000 dolari SUA în lei conform

cursului oficial al BNM la momentul executării.

Bayram activând în calitate de administrator al SRL De-Dan Deniz Chișinău, cu

sediul în mun. Xxxx, str. Xxx, având scopul însușirii mijloacelor bănești, prin

înșelăciune și abuz de încredere, a încheiat cu cet.Federației Ruse Achipov

Mustafa Saddîci, administratorul SRL Rostor, contractul cu nr. 20-JOM privind

livrarea a 1600 tone de jom de sfeclă granulat pe teritoriul Turciei.

1

Conform pct.6 alin. l al contractului enunțat, forma electronică a

transmiterii documentelor necesare are totală putere juridică, fiind pusă în

sarcină factorului de conducere al SRL De-Dan Deniz Chișinău, Arslan Bayram.

La 14.06.2011 și 15.06.2011 pe conturile bancare ale SRL De-Dan Deniz

Chișinău la BC Moldova Agroindbank SA, filiala Mihai Eminescu, au fost

transferate sumele de 50 000 dolari SUA și 77 000 dolari SUA, totodată fiind

transferate în formă electronică documentele specificate în contract de către

Arslan Bayram și anume: declarațiile vamale, invoice, certificat de origine a

mărfurilor, scrisoare de transport internațional CMR, informația transmisă fiind

însă neveridică, astfel marfa stipulată ca obiect al contractului nr. 20-JOM,

netraversând teritoriul vamal al Republicii Moldova.

În rezultatul acțiunilor ilicite ale lui Bayram A., firmei SRL Rostor, în

persoana administratorului Achipov M., i-a fost adus un prejudiciu material în

sumă totală de 127 000 dolari SUA, care conform ratelor de schimb al BNM, la

ziua comiterii infracțiunii reprezintă 1 452 012 lei RM.

La fel, prin încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 29

decembrie 2015, a fost admisă cererea traducătorul autorizat Orlioglo Anatolie

privind remunerarea serviciilor de traducere a cauzei penale privind învinuirea

lui Arslan Bayram în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) CP al

RM, acumulate la faza de urmărire penală. S-a obligat Procuratura sectorului

Rîșcani mun. Chișinău să achite lui Orlioglo Anatolie sumă de 104 018,75 lei, ca

plată pentru serviciile de traducere din limba de stat în limba turcă a materialelor

cauzei penale privind învinuirea lui Arslan Bayram Z în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.190 alin.(5) Cod penal.

inculpatului, care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri de

achitare a lui Arslan B. în baza art. 190 alin.(5) Cod penal, pe motiv că fapta

acestuia nu întrunește elementele infracțiunii.

În argumentarea apelului, a indicat că sentința de condamnare este

nefondată, reieșind din motivele că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii,

iar fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, or, pe parcursul

urmăririi penale și a dezbaterilor judiciare, declarațiile inculpatului Arslan

Bairam au fost apreciate drept inventate, ireale, fără ca organul de urmărire

penală și instanța să probeze circumstanțele invocate de inculpat în apărarea sa

prin intermediul unor probe pertinente, concludente și utile.

Instanța de judecată și-a întemeiat concluzia sa pe declarațiile părții

vătămate Achipov M., care a declarat că i-a fost cauzat un prejudiciu material în

proporții deosebit de mari, cu toate că cauzarea unor prejudicii în proporții

2

deosebit de mari este posibilă și în cadrul raporturilor civile, atunci când unul

din participanți, din anumite motive cu caracter obiectiv, este pus în

imposibilitatea de a-și onora îndeplinirea obligațiunilor contractuale.

Astfel, nu s-a ținut cont de criteriile de delimitare a activității infracționale

de alte încălcări de lege (delictul civil), dat fiind faptul că aceasta este prima parte

componentă a unui proces penal care obligă organul de urmărire penală și

instanța de judecată de a da apreciere criteriilor obiective și subiective.

La materialele cauzei penale au fost anexate în calitate de probă două

contracte juridice care n-au fost contestate până în prezent în instanța de

judecată, în modul prevăzut de lege, de către persoanele cointeresate și anume:

un contract care a fost încheiat între administratorul SRL „Rostor” și

administratorul firmei ÎCS „DE-DAN DENZ” SRL, privind livrarea a 1600 tone

de jom de sfeclă (care urma să fie reziliat, declarat nul etc.), iar cel de-al doilea

contract de vânzare-cumpărare a 1600 tone de jom de sfeclă a fost încheiat între

ÎCS „DE-DAN DENZ" SRL și SRL „Ghevisan”, fiind anexate și prezentate în

instanță și înscrisurile, care confirmă faptul că directorul SRL „Ghevisan”,

Țurcan O. a primit în numerar de la Arslan Bairam, directorul ÎCS „DE-DAN

DENZ” SRL, suma 1 289 472 lei.

Totodată, a fost admisă în calitate de probă, hotărârea instanței de judecată

din 21.12.2013, prin care este probat faptul că suma nominalizată de 1 289 472 lei

a fost încasată de la SRL „Ghevisan” în beneficiul ÎCS „DE-DAN DENZ”.

Potrivit art. 123 CPC, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă într-o pricină civilă soluționată anterior în instanța de drept comun

sau instanța specializată sunt obligatorii pentru instanța care judecă pricina și nu

se cer a fi dovedite din nou faptele care conform legii, sunt prezumate a fi

stabilite și nu trebuie dovedite de persoana în a căreia favoare se prezumă.

Astfel, prin hotărârea Judecătoriei Centru din 21.01.2013, se demonstrează

faptul, precum că banii în sumă de 1 289 472 lei au fost transmiși directorului

SRL „Ghevisan”, Țurcan O., iar pe de altă parte este confirmat că banii nu au fost

dobândiți prin însușire de către inculpatul Bairam Arsalan, acesta având în

această situație calitatea de victimă.

Faptul că ștampila SRL „Ghevisan”, a fost aplicată pe contractul de

vânzare-cumpărare a 1600 tone de jom de sfeclă, încheiat între ÎCS „DE-DAN

DENZ” SRL și SRL „Ghevisan”, precum și pe recipisa de transmitere a banilor

transmisă directorului întreprinderi SRL „Ghevisan”, îl eliberează pe Arsalan

Bayram să demonstreze că Țurcan O. avea calitatea de director a SRL

„Ghevisan”.

3

Nu este de acord cu concluzia instanței de judecată, precum că

documentele specificate în contract și anume: declarațiile vamale primare,

certificatul de origine a mărfurilor, scrisorile de transport internațional CMR au

fost falsificate, reieșind din motivele că marfa livrată n-a ajuns la destinatar,

deoarece falsificarea actelor oficiale poate fi probată numai prin prezența unui

raport de expertiză, iar activitatea infracțională nominalizată trebuia și urma să

fie calificată ca concurs de infracțiuni, prin cumul cu art. 361 CP.

În speță, nu s-a dovedit nici latura obiectivă, cât și cea subiectivă a

infracțiunii, care trebuie să fie dovedită prin probe concludente și pertinente.

3.1. Împotriva încheierii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 29

decembrie 2015, procurorul a înaintat cerere de recurs, solicitând casarea acesteia

și pronunțarea unei noi hotărîri prin care cheltuielile de judecată pentru

traducere, ce urmează a fi încasate în contul lui Orlioglo An., să fie puse în

sarcina Ministerului Finanțelor, (statului), sau a Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău.

Procurorul a indicat că instanța de judecată a dispus încasarea cheltuielilor

de judecată din contul unei instituții care nu poate fi parte financiară sau

administrativă independentă în cadrul unor relații juridice cu persoanele fizice și

juridice, or, Procuratura sect.Rîșcani, mun. Chișinău nu dispune de rechizitele

necesare inerente unui gestionar de buget.

Potrivit art.22 alin.(1) al Legii cu privire la Procuratură, Procuratura este

un sistem unic, centralizat și ierarhic, care include: Procuratura Generală;

procuraturile teritoriale și procuraturile specializate. Art.23 al legii indicate

prevede că, Procuratura Generală organizează și coordonează activitatea

procuraturilor din subordine, gestionează bugetul Procuraturii.

Conform prevederilor art. 16 alin.(2) și (4) CPP al RM, persoana care nu

posedă sau nu vorbește limba de stat are dreptul să ia cunoștință de toate actele

și materialele dosarului, să vorbească în fața organului de urmărire penală și în

instanța de judecată prin interpret. Actele procedurale ale organului de urmărire

penală și cele ale instanței de judecată se înmânează bănuitului, învinuitului,

inculpatului, fiind traduse în limba lui maternă sau în limba pe care acesta o

cunoaște, în modul stabilit de prezentul cod.

La etapa efectuării urmăririi penale, învinuitul Arslan B. a comunicat și a

făcut înscrisuri în limba de stat, fără a solicita traducerea actelor procesuale în

limba turcă.

Articolul 228 alin.(5) CPP al RM, stabilește că, cheltuielile suportate de

persoanele menționate la alin.(1) vor fi recuperate la cererea acestora în baza unei

hotărâri a organului de urmărire penală sau a instanței în mărimea stabilită de

4

legislația în vigoare. Astfel, pentru etapa urmăririi penale, atât ofițerul de

urmărire penală, cât și procurorul, nu au emis ordonanțe de recuperare a

cheltuielilor suportate în legătură cu oferirea serviciilor de traducere.

Potrivit art.229 CPP al RM, cheltuielile judiciare sunt suportate de

condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța de judecată poate obliga

condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite

interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării

inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci cînd

aceasta o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de mijloacele

necesare.

Astfel, legiuitorul a stabilit două modalități de recuperare a cheltuielilor

judiciare suportate în cursul procesului penal: 1) din contul condamnatului, caz

care nu este specific situației în cauză deoarece aceste cheltuieli prevăd suma

plătită traducătorului și 2) din contul statului, care reprezintă toate celelalte

cazuri ce nu pot fi recuperate din contul condamnatului.

În speță, fiind admisă cererea traducătorului Orlioglo An. privind

remunerarea serviciilor de traducere a cauzei penale, instanța de judecată urma

să treacă cheltuielile judiciare sau în contul statului, adică Ministerul Finanțelor

sau, după caz, a Judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău - instanță care în faza

judiciară a ordonat și a adoptat încheierea prin care s-a dispus traducerea tuturor

materialelor cauzei penale.

2018, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de avocat în numele inculpatului

Arslan Bayram. Admis recursul procurorului, casată încheierea Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău din 29.12.2015 și pronunțată o nouă hotărâre, prin care

cheltuielile privind remunerarea lui Orlioglo A. pentru serviciile de traducere a

cauzei penale, au fost trecute în contul statului.

probelor și circumstanțelor din dosar, a apreciat probele cauzei din punctul de

vedere a utilității și veridicitățiilor, corect ajungând la concluzia de vinovăție a

lui Arslan B. în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.(5) Cod penal.

Astfel, în speță a fost confirmat faptul că prin contractul nr.20-JOM din

10.06.2011 de achiziție și transportare a mărfii, SRL De-Dan Deniz s-a obligat să

achiziționeze și să transporte jom în beneficiul SRL Rostor, iar transferurile

bancare efectuate de SRL ”Rostor” în adresa SRL De-Dan Deniz sunt probate

prin ordinul de plată din 14.07.2011, eliberat de BC Moldova Agroindbank SA,

prin care plătitorul SRL Rostor a transferat către beneficiarul SRL De-Dan Deniz

suma de 50 000 dolari SUA, destinația plății fiind contractul 20 jom din

5

10.06.2011, și ordinul de plată din 15.07.2011, eliberat de BC Moldova

Agroindbank SA, prin care plătitorul SRL Rostor a transferat către beneficiarul

SRL De-Dan Deniz suma de 77 000 dolari SUA, destinația plății fiind contractul

20 jom din 10.06.2011.

Prin urmare, SRL Rostor a transferat în beneficiul SRL De-Dan Denis suma

totală de 127 000 dolari SUA, destinația plății fiind contractul din 10.06.2011. Mai

mult, în cadrul ședinței instanței de fond Arslan B. a recunoscut faptul primirii

sumelor de bani în mărime totală de 127 000 dolari SUA, menționând că Achipov

M. a achitat suma de 50 000 dolari SUA, iar peste o zi restul de 77 000 dolari

SUA, convertindu-i în lei moldovenești.

Astfel, instanța de apel a reținut ca neîntemeiate argumentele avocatului în

apelul depus, deoarece instanța de fond a ținut cont de toate circumstanțele

speței, urmând fi apreciate critic alegațiile inculpatului precum că toți banii

primiți de la partea vătămată, și anume suma de 1 289 472 lei, i-a transmis unei

persoane pe nume Țurcan Octavian, administratorul SRL ”Ghevisan”, care urma

să-i livreze jomul de sfeclă, prezentând în acest sens o recipisă, pe care este

aplicată ștampila SRL Ghevisan, or, potrivit informației de la Camera

înregistrării de Stat, s-a constatat că conform datelor din Registrul de Stat al

persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, SRL ”Ghevisan” a fost

înregistrată la 10.02.2000, administrator și fondator fiind Ciorici Ghenadie, iar la

27.02.2012 au fost consemnate în Registrul de Stat, date cu privire la desemnarea

noului administrator, Lengefelder Elena.

În acest sens, instanța a menționat că la momentul semnării recipisei dintre

Arslan Bayram și Țurcan Octavian la 17.06.2011, administratorul și fondatorul

SRL Ghevisan era Ciorici Ghenadie, prin urmare declarațiile inculpatului au fost

apreciate ca o încercare de a se eschiva de la răspunderea penală, or în situația în

care inculpatul ar fi transmis această sumă considerabilă unui simplu cunoscut,

ultimul urma cel puțin să solicite certificatul de înregistrare sau extrasul din

Registrul de Stat al persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali,

precum și un act de identitate pentru a se încredința că persoana căreia transmite

banii este anume administratorul agentului economic cu care chipurile, a încheiat

contractul enunțat.

La fel, instanța a conchis că nu poate fi reținută autenticitatea recipisei

prezentate de inculpat potrivit căreia Octavian Țurcan, director al SRL

”Ghevisan”, a primit de la Arslan Bayram suma de 1 289 472 lei, pentru a

organiza exportul jomului de sfeclă în Turcia, care a și constituit obiectul unui

litigiu în instanța de judecată, în acest sens fiind pronunțată hotărârea

Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 21.01.2013, prin care s-a încasat de la SRL

6

”Ghevisan” în beneficiul SRL De-Dan Deniz suma de 1 289 472 lei, or

administratorul și fondatorul SRL ”Ghevisan” era la acel moment Ciorici Ghenadie,

acesta fiind întocmită, în opinia instanței, intenționat, cu scop de justificare a

însușirii de către inculpat a mijloacelor financiare transferate de SRL ”Rostor”.

Astfel, relevant este că plângerea lui Ciorici Gh., administratorul și

fondatorul SRL Ghevisan, depusă la Procuratura Rîșcani mun. Chișinău pe

faptul falsificării contractului de vânzare-cumpărare a jomului din 13.06.2011, a

recipisei din 17.06.2011, încheiate între administratorul SRL ”Ghevisan” Octavian

Țurcanu și administratorul SRL De-Dan Deniz Arslan Bayram, prin ordonanța

din 12.06.2015, a fost pornită urmărirea penală conform semnelor constitutive ale

componenței de infracțiune prevăzute de art.310 alin.(1) CP al RM.

Ca dovadă în acest sens servește și faptul că inculpatul Arslan Bayram nici

nu a întreprins careva măsuri de punere în executare a hotărârii emise de

Judecătoria Centru, mun. Chișinău, cu toate că aceasta a devenit irevocabilă încă

la 21.02.2013, iar suma datoriei care urmează a fi încasată este una considerabilă,

Din materialele cauzei se confirmă, că inculpatul Arslan Bayram,

conștientizând faptul că ulterior poate fi atras la răspundere penală pentru

însușirea mijloacelor financiare transferate de SRL ”Rostor”, intenționat a

întocmit recipisa, ca ulterior să se adreseze în instanța de judecată cu cerere de

chemare în judecată împotriva SRL ”Ghevisan” privind încasarea datoriei,

hotărâre, care la rândul său nu a fost pusă în executare, or, punerea în executare ar

fi dus la aducerea hotărârii la cunoștința administratorului SRL ”Ghevisan” și

eventuala contestare, iar instanțele ierarhic superioare ar fi anulat o asemenea

hotărâre, în situația în care probă că banii ar fi ajuns în contul SRL ”Ghevisan”

nu există.

Prin urmare, instanța de fond întemeiat a indicat că nu pot fi reținute

argumentele inculpatului precum că SRL ”Ghevisan” nu dispune de mijloace

bănești, hotărând să mai aștepte să nu fie achitate comisioane pentru executorul

judecătoresc, or au un caracter declarativ, nefiind prezentate instanței de

judecată careva probe.

Totodată, art.25 alin.(3) al Legii privind reglementarea valutară, prevede că

persoanele juridice rezidente și nerezidente sunt obligate să primească/efectueze

plăți și transferuri în cadrul operațiunilor valutare numai prin conturile lor, cu

excepția cazurilor în care efectuarea operațiunilor valutare este permisă în

numerar sau cu utilizarea instrumentelor de plată.

Potrivit art.10 alin. (5) al Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi,

față de întreprinderi și organizații, indiferent de tipul lor de proprietate și forma

de organizare juridică, care efectuează decontări în numerar în sumă ce

7

depășește cumulativ 100 de mii de lei lunar, în baza obligațiilor lor financiare,

încălcând modul stabilit de decontare prin virament, precum și care efectuează

decontări în numerar și prin virament prin intermediari, indiferent de suma

decontării efectuate, organele Serviciului Fiscal de Stat aplică sancțiuni pecuniare

în proporție de 10 la sută din sumele plătite, iar sumele amenzilor se fac venit la

bugetul de stat.

Prin urmare, potrivit normelor de drept enunțate, transferurile de mijloace

bănești între agenții economici se efectuează doar pe conturile lor, iar

transmiterea banilor prin alte mijloace este interzisă, cu excepțiile prevăzute de

lege, în speță, transmiterea mijloacelor bănești, unui oarecare Octavian Țurcan,

care a avut loc într-un bar, conform celor declarate de inculpat, este o chestiune

privată a fiecăruia și care, în opinia instanței, nu probează existența unor relații

contractuale cu SRL ”Ghevisan”.

Referitor la argumentul avocatului că în acțiunile inculpatului lipsesc

elementele infracțiunii de escrocherie, instanța a conchis că latura obiectivă a

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) CP al RM, se caracterizează prin

dobîndirea ilicită a averii prin înșelăciune sau abuz de încredere a proprietarului

sau posesorului bunurilor, prin crearea impresiilor greșite victimei care

transmite averea, prin afirmări intenționat false despre existența sau lipsa cărora

factorii care urmau a fi comunicate proprietarului reieșind din circumstanțele

cazului.

Prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane se înțelege transmiterea

benevolă infractorului de către victimă a bunurilor sau a dreptului asupra

bunurilor sub influența înșelăciunii sau a abuzului de încredere.

În speță, Arslan Bayram a creat administratorului părții vătămate, impresii

false referitor la faptul că SRL ”De-Dan Deniz” a expediat marfa conform

contractului încheiat cu SRL Rostor, de pe diferite adrese electronice fiind

expediate lui Akipov Mustafa declarațiile vamale din 13.06.2011, lista

camioanelor cu indicarea numărului de înregistrare a fiecărui camion, cantitatea

și valoarea mărfii transportate de fiecare camion, care coincidea atât cu valoarea

și cantitatea mărfii solicitate, inclusiv telefonându-l și comunicându-i că marfa

este la terminalul vamal și urmează a fi expediată la destinație, necomunicîndu-i

realitatea, fapt care a determinat partea vătămată să-i transmită sumele solicitate.

Astfel, acțiunea adiacentă - abuzul de încredere a fost utilizată de către

inculpat pentru săvârșirea faptei sale, acțiune exteriorizată prin folosirea

relațiilor de prietenie pentru dobândirea bunurilor altei persoane, Arslan Bayram

urmărind inițial scopul dobândirii acestui bun.

Totodată, fiind prezent abuzul de încredere, alături de înșelăciune, care

8

reprezintă o modalitate de înfăptuire a laturii obiective a infracțiunii de

escrocherie.

Prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane se înțelege transmiterea

benevolă infractorului de către victimă a bunurilor sau a dreptului asupra

bunurilor sub influența înșelăciunii sau a abuzului de încredere. Potrivit

declarațiilor reprezentantului părții vătămate, după transferarea sumei de 127000

dolari SUA, inculpatul și-a schimbat comportamentul său, fapt ce indică asupra

atingerii scopului propus de acesta, dobândirea banilor, ori dovada transferării

sumei integrale investite de partea vătămată, de către Arslan B. nu a fost stabilită

în ședința de judecată prin careva probe pertinente, concludente și utile, aceste

circumstanțe conturînd comportamentul delictual al inculpatului.

Mai mult, delimitarea escrocheriei prin utilizarea unor forme contractuale

urmează a fi făcută nu după modul întocmirii acestor contracte, ci după

rezultatul final al activității contractuale. Dacă ambele părți contractuale obțin un

profit ca urmare a activități comune, păstrându-și dreptul de proprietate asupra

bunurilor sale, în acest caz, într-adevăr, este vorba despre relații civile. Dacă însă

una dintre părți, asumându-și anumite obligații nu are posibilitatea sau dorința

de a le îndeplini, dar a primit preventiv bani sau bunuri ale celeilalte părți

contractuale care pierde dreptul de proprietate asupra lor, atunci în cazul dat

este vorba despre escrocherie.

Astfel, în speță este evident faptul încheierii unui contract în care partea

vătămată își pierde dreptul său asupra mijloacelor investite, iar inculpatul de la

începutul desfășurării activității, a întreprins anumite măsuri, pentru crearea

impresiei obținerii unui venit real, ca mai apoi, în urma obținerii încrederii

depline a părți vătămate să obțină profit.

În asemenea circumstanțe, sunt neîntemeiate argumentele apărătorului

referitor la faptul că în speță persistă raporturi de drept civil, or din probele

cercetate se constată lipsa intenției inculpatului de a-și onora obligațiunile

promise pentru care ultimul s-a angajat, iar dobândirea ilicită a mijloacelor

financiare de către inculpat se confirmă inclusiv prin declarațiile acestuia. Mai

mult că, la momentul actual inculpatul se eschivează de la instanțele de judecată,

fiind anunțat în căutare, nu a returnat nici sumele de bani primite, dar nici nu a

fost livrată marfa solicitată, precum că ultimul nu și-a exprimat disponibilitatea

de soluționare a raporturilor juridice în speța dedusă judecății.

Referitor la recursul declarat de procuror împotriva încheierii Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău din 29.12.2015, potrivit căreia a fost admisă cererea

traducătorului autorizat Orlioglo A. privind remunerarea serviciilor de traducere

a cauzei penale în privința lui Arslan N., fiind obligată Procuratura sect. Rîșcani

9

să achite lui Orlioglo A. suma de 104 018,75 lei ca plată pentru serviciile de

traducere din limba de stat în limba turcă a materialelor cauzei penale, instanța a

menționat că cerințele acuzatorului de stat sunt întemeiate.

Astfel, art. 227 alin.(3) CPP, prevede că cheltuielile judiciare se plătesc din

sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

Conform art. 228 alin.(4) CPP, expertul, specialistul, interpretul,

traducătorul au dreptul la recompensă pentru executarea obligațiilor, afară de

cazurile când le-au executat în cadrul unei însărcinări de serviciu.

Norma art. 16 alin.(2) și (4) CPP stipulează că, persoana care nu posedă sau

nu vorbește limba de stat are dreptul să ia cunoștință de toate actele și

materialele dosarului, să vorbească în fața organului de urmărire penală și în

instanța de judecată prin interpret. Actele procedurale ale organului de urmărire

penală și cele ale instanței de judecată se înmânează bănuitului, învinuitului,

inculpatului, fiind traduse în limba lui maternă sau în limba pe care acesta o

cunoaște, în modul stabilit de prezentul cod.

Art. 228 alin.(5) CPP, stabilește că, cheltuielile suportate de persoanele

menționate la alin.(1) vor fi recuperate la cererea acestora în baza unei hotărîri a

organului de urmărire penală sau a instanței în mărimea stabilită de legislația în

vigoare. În acest context, instanța a reținut că pentru etapa urmăririi penale, atît

ofițerul de urmărire penală, cît și procurorul, nu au emis ordonanțe de

recuperare a cheltuielilor suportate în legătură cu oferirea serviciilor de

traducere.

Astfel, potrivit art. 229 CPP, cheltuielile judiciare sunt suportate de

condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța de judecată poate obliga

condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite

interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării

inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci cînd

aceasta o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de mijloacele

necesare. Achitarea cheltuielilor judiciare poate fi suportată și de condamnatul

care a fost eliberat de pedeapsă sau căruia i-a fost aplicată pedeapsă, precum și

de persoana în privința căreia urmărirea penală a fost încetată pe temeiuri de

nereabilitare.

Legiuitorul a stabilit două modalități de recuperare a cheltuielilor judiciare

suportate în cursul procesului penal: 1) din contul condamnatului, caz care nu

este specific situației în cauză deoarece aceste cheltuieli prevăd suma plătită

traducătorului și 2) din contul statului, care reprezintă toate celelalte cazuri ce nu

pot fi recuperate din contul condamnatului.

Reținând cele nominalizate, instanța a conchis că cheltuielile suportate

10

pentru serviciile de traducere, reprezintă cheltuieli judiciare care urmează a fi

achitate din contul bugetului de stat.

Țaulean Vitalie în numele inculpatului, care invocând temeiurile prevăzute la

art. 427 alin.(1) pct.2),6),8,)12) Cod de procedură penală solicită casarea acesteia

cu remiterea cauzei la rejudecare. Totodată, solicită casarea încheierii din

02.03.2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată acțiunea civilă prin care s-a

solicitat recunoașterea în calitate de parte civilă a lui Scurtu-Arslan T., și anularea

încheierii prin care a fost aplicat sechestru asupra imobilului din mun. Chișinău,

str. Socoleni 15, ap. 17, deoarece este proprietatea privată a reclamantei.

În argumentarea recursului a indicat că în speță nu s-a constatat existența

faptei infracțiunii, precum și fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

A indicat că instanța nu a fost compusă potrivit legii fiind încălcate

prevederile art. 30, 31, 33 menționând în acest sens că în cadrul ședinței din

02.03.2017, a depus o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat să fie

recunoscut în calitate de parte civilă Scurtu Arslan T. cu anularea încheierii din

08.08.2012, prin care a fost aplicat sechestru asupra imobilului din str. Socoleni

15, ap.17, mun. Chișinău, deoarece aceasta este proprietatea privată a

reclamantei.

Completul de judecată compus din Melinteanu I., Vrabie S. și Balmuș Sv.,

în cadrul ședinței din 02.03.2017 s-au echivat de la examinarea acțiunii date,

motivând că se vor expune asupra cererii în următoarea ședință.

Ulterior, la ședința din 27.07.2017, a solicitat ca instanța să se pronunțe și

să-i aducă la cunoștință încheierea cu privire la acțiunea înainată, unde,

completul de judecată verbal l-a anunțat că a fost pronunțată o încheiere

protocolară prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă, însă fără să-i

fie prezentată, din care motiv a solicitat recuzarea completului de judecată.

La data de 11.10.2017, făcând cunoștință cu materialele cauzei a depistat

lipsa încheierii protocolare din 02.03.2017, circumstanță care demonstrează că

acest act procedural a fost falsificat, fiind ulterior contrafăcut data pronunțării.

Totodată, a descoperit că în procesul-verbal al ședinței de judecată sunt

incluse date și circumstanțe care nu au avut loc în genere în cadrul ședinței, fiind

denaturată esența circumstanțelor care au fost puse în discuție.

Prin urmare, atât completul de judecată, cât și grefiera au admis grave

încălcări procedurale care întrunesc componențele de infracțiune de abuz de

putere sau abuz de serviciu și de fals în acte publice.

Astfel, în decizia contestată instanța de apel nu s-a pronunțat în privința

cererii de chemare în judecată nominalizată.

11

La fel a indicat că instanța nu a reținut prezența sau administrarea unor

probe care ar fi probat cu certitudine faptul că anume Arslan B. prin intermediul

poștei electronice i-a transmis părții vătămate invoi-rile și declarațiile vamale, în

timp ce nu este probat că de la adresa lui Banari Gh. sau a altei persoane au fost

transmise actele care confirmă că marfa a fost expediată la destinație. Nu există

nici o probă că la 13.06.2011, inculpatul l-ar fi informat pe victimă despre faptul

că marfa este încărcată și se afla la terminal, deoarece la data de 13.06.2011, nici

nu putea să fie încărcată în camioane, deoarece nu era efectuat încă transferul

bancar în sumă de 77 000 dolari SUA, transferul fiind efectuat doar la 15.06.2011.

De unde rezultă că inculpatul nu putea comunica lui Achipov M. că marfa este

încărcată sau să-i fie transmise invo-rile și declarațiile vamale, în timp ce banii nu

erau achitați integral conform prevederilor contractului.

inadmisibilitatea recursului declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal dispune

inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care se constată că este vădit neîntemeiat.

Din cuprinsul recursului declarat se reține că recurentul invocă temei de

drept pct. 6), 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, potrivit cărora,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, atunci când nu s-au pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel și faptei săvârșite i s-a dat o încadrare

juridică greșită, însă în motivarea solicitărilor sale recurentul nu indică în baza

cărei norme penale urmează a fi încadrate acțiunile inculpatului, or, acesta

solicită casarea hotărârii instanței de apel, considerând că, în acțiunile

inculpatului Arslan B. lipsesc elementele infracțiunii imputate, astfel se întrevede

temeiul de drept prevăzut de pct.8) al normei citate, precum și a invocat că

instanța nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art. 30,

31 și 33 CPP - adică temeiul prevăzut la pct.2).

Astfel, Colegiul penal consideră că urmează să se expună asupra temeiului

prevăzut de pct.8) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, nu și asupra

temeiului de drept prescris în pct.12) al normei citate, deoarece în recurs nu se

solicită recalificarea acțiunilor inculpatului și nu este indicată norma penală în

12

baza căreia urmează a fi recalificate acțiunile acestuia.

Sub aspectul situației de ,,neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg

acele cazuri când s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acestuia nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este

subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura

cauzală dintre acestea).

Colegiul penal reține că, instanțele de fond, în baza probelor administrate

legal de către organul de urmărire penală și verificate în ședința de judecată, cu

respectarea prevederilor art.100 alin.(4) Cod de procedură penală, le-a dat o

apreciere justă, potrivit art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, stabilind cu

certitudine toate aspectele de fapt și de drept, corect ajungând la concluzia

privind vinovăția lui Arslan B. în comiterea infracțiunii prevăzute de art.190

alin.(5) Cod penal, încadrarea juridică a acțiunilor acestuia fiind justă.

Concluziile instanței de fond și de apel sunt corecte și se întemeiază pe

cumulul de probe administrate, cum sunt declarațiile reprezentantului părții

vătămate SRL „Rostor”, administratorul Achipov M., care a relatat că cu Arslan

Bayram nu se află în nici un fel de relație. Împreună cu acesta au semnat un

contract la 10 iunie 2011. Conform clauzelor contractului, Arslan B. urma să perfecteze

actele pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare a produselor și anume – jom

de sfeclă. El urma să-i transmită actele prin poșta electronică și doar după aceia urma să-i

achite marfa. După ce marfa a fost încărcată, devamată, după primirea tuturor

actelor, certificatelor, urma să achite marfa. Au fost efectuate două transferuri

bănești, pe 14 iunie 2011 în sumă de 50 000 dolari SUA și pe 15.06.2011 în sumă

de 75 000 dolari SUA, în total suma de 127 000 dolari SUA. Sunt documente

confirmative că au avut loc transferurile sumelor nominalizate de pe contul

firmei în compania lui Arslan B. Aproximativ peste 3-4 zile s-a depistat că marfa

indicată în documentele de însoțire nu a ajuns la destinație. L-a telefonat pe

Arslan B. pentru a-l întreba care este situația, la ce ultimul i-a comunicat că au

apărut probleme și a fost nevoit să descarce marfa. I-a spus că în acest caz să-i

întoarcă banii. Ulterior, el a venit în or. Chișinău și a constatat că marfa nu a fost

încărcată, cum declara Arslan B. A plecat la Bălți, la Nury Yaramîș, cetățean al

Turciei, cu care a făcut cunoștință prin intermediul lui Arslan B. Acolo, Nury Y. i-

a arătat un depozit, unde chipurile a fost încărcată marfa. A văzut că în acel

depozit nu era nici urmă de jom de sfeclă și că în acel depozit nu încăpea acea

cantitate de marfă, cum declarau ei. Întorcându-se în mun. Chișinău au sunat la

companiile care erau indicate în documentele de însoțire, ștampilele cărora erau

13

pe foile de parcurs, erau ștampile ale SRL „Blancom”. Prin cunoscutul Roșca O. a

reușit să sune la compania ștampila căreia era pe documente și a trimis copia

actului dat. Au fost uimiți și au declarat că așa mașini nu au și nu prestează așa

servicii peste hotare, activează doar pe teritoriul Republicii Moldova. I-a dat de

înțeles lui Arslan Bayram că actele ce i le-a prezentat sânt false și dacă timp de o

săptămână nu-i întoarce banii o să se adreseze în judecată. I-a dat de înțeles că

falsificarea documentelor constituie infracțiune, Arslan Bayram l-a asigurat că

timp de o lună îi va întoarce banii, deoarece o săptămână este puțin. L-a crezut și

a plecat. A trecut jumătate de an, dar banii nu i-a primit, a sunat de nenumărate

ori, dar tot îl amâna. Cînd l-a întrebat pe Arslan Bayram ce a făcut cu ei, el i-a

explicat că i-a dat pentru acte de caritate. I-a spus că cu banii săi nu poate face

acte de caritate. A venit la Chișinău și s-a adresat la un birou de avocați. După

această a încercat să se întâlnească și cu Arslan Bayram, dar refuza și refuză până

în prezent. Solicită să fie tras la răspundere și să-i restituie banii. Conform

legislației Federației Ruse au fost amendați cu 100% din suma transferată. Astfel,

de amendă încă nu a fost aplicată din motiv că este litigiu în organele de drept

ale Republicii Moldova. Susține declarațiile date anterior și menționează că

Arslan Bayram nu s-a comportat corect, el l-a amenințat pe Nury Yaramîș că nu

va fi restituită suma de bani și procesul de judecată nu se va finisa cu nimic.

Când a venit în Chișinău, în iarna anului 2011, a intrat la Nury Yaramîș în

apartament și ultimul i-a spus că este amenințat de către Arslan Bayram. El a

sunat de pe telefonul lui Nury Yaramîș și Bayram spunea că nu este dator

nimănui cu bani. Peste câteva zile a fost sunat și i s-a spus că nu va primi nimic.

A fost sunat de către cetățeanul Turciei, Zeki Savaș, care este în Republica

Moldova, care l-a rugat să-și retragă plângerea și că sigur timp de un an, un an și

jumătate vor achita suma. Zeki Savaș l-a sfătuit pe Arslan Bayram să restituie

suma ce o datorează. Nury Yaramîș, acum nu se mai prezintă în Republica

Moldova, deoarece Arslan Bayram l-a amenințat și pe el. După ce a transferat

banii pe conturile firmei lui Arslan Bayram, a înțeles că i-a cumpărat apartament

soției sale. Până la 10.06.2011, a mai avut relații contractuale cu Arslan Bayram, al

doilea contract a fost nevoit să-l semneze, deoarece marfa anterioară, sămânța de

floarea soarelui, nu era calitativă și i-a promis că prin următoarea marfa își va

recompensa greșeala. Prin condițiile contractului, jomul de sfeclă urma să fie

transportat în or. Konya, apoi a fost schimbată destinația și anume or. Candîrma,

acest fapt este adevărat. În or. Bălți a fost în primăvara anului 2011. Declarațiile

vamale le-a primit prin poșta electronică pe 13.06.2011. Arslan Bayram i-a

transmis declarațiile vamale, așa i-a spus el, el l-a sunat. Nu poate spune concret,

14

nu cunoaște dacă actele i-au fost transmise de pe poșta electronică ca și la primul

contract, dar Arslan Bayram a spus că el nu are adresă electronică și trimitea de

pe diferite adrese. El personal a primit și a făcut cunoștință cu documentele

trimise pe adresa electronică. Adresa electronică este a firmei, corespondența a

primit-o pe adresa SRL Rostor. Greșeli se mai întâmplă, au spus că vor

recompensa și din acest caz au fost de acord să mai încheie cu Arslan Bayram un

contract. Unii furnizori au făcut greșeli și pentru a recompensa pierderile a fost

de acord să încheie contractul. Prin condițiile contractuale urmau să transfere 133

560 dolari, dar au transferat 127 000 dolari și astfel se recuperau pierderile din

contractul anterior. În privința diferenței din primul contract careva înțelegeri în

scris nu au fost, a fost o înțelegere verbală. Firma SRL “Ghevisan” nu-i este

cunoscută. Arslan Bayram nu i-a spus că ar fi încheiat careva contract cu Țurcanu

Octavian. Despre Țurcanu O. nu a auzit. Prejudiciul material este de 127 000

dolari. În caz de nerestituire va fi nevoit să achite 127 000 dolari pentru

nerambursare. Acesta este prejudiciul material cauzat de învinuit. Solicită să-i fie

restituită suma, iar dobânda să fie transferată la o casă de copii. În cadrul

urmăririi penale a înaintat acțiune civilă pe care o susține. În baza contractului a

transferat banii pe 15-16.06.2011. Contractul l-a prezentat la bancă. În declarațiile

vamale era indicat punctul de destinație or. Konya, Turcia. A fost de acord cu

această condiție în momentul transferării banilor. Susține declarațiile date în

cadrul urmăririi penale. Nu are nici o valoare orașul indicat în contract, dacă

însăși contractul nu a fost executat. Nu ține minte dacă în primul și în al doilea

contract a fost același broker. Depozitul unde a fost jomul de sfeclă a fost arătat

de către Arslan Bayram în prezența lui Nury Yaramîș, dar nu de către Nury

Yaramîș; - declarațiile martorului Arslan M., care a explicat că inculpatul Arslan B.

îi este cunoscut. La început relațiile dintre ei au fost bune, după care s-au

înrăutățit. Firma Ghevisan SRL nu-i este cunoscută. A avut încheiat contract

dintre SRL De-Dan Deniz și SRL Rostor. A efectuat transfer bancar de 127 000

dolari. Conform contractului, SRL Rostor urmau să încarce automobilele și să le

devameze. De tot au avut loc 2 transferuri. Partea contractantă urma să le

transfere declarațiile vamale în formă electronică, CMR și numerele de

înmatriculare ale automobilelor, care urmau a fi încărcate cu marfa, după

aceasta, urmau să fie transferați banii. Apoi, a vorbit la telefon cu inculpatul,

acesta a spus că banii vor fi restituiți, dat fiind că mașinile nu au putut fi

încărcate. Peste o lună sau două, iarăși a luat legătură telefonică cu inculpatul și

ultimul i-a spus că banii au fost transferați, iar persoana, căreia inculpatul i-a dat

banii este plecat la Moscova să se trateze. A cerut inculpatului dovada că banii au

15

fost transferați, însă acesta nu i le-a putut prezenta. Apoi, inculpatul i-a spus că

cu ajutorul acestor bani, acesta a ajutat pe cineva. Declarațiile vamale electronice

i-au fost expediate pe adresa SRL “Achif”. Arslan B. îl telefona și îl informa de pe

care adrese electronice vor fi expediate declarațiile vamale. A concretizat că la

Bălți a mers cu Nury Y., iar pe traseu la întâlnit cu inculpatul, care i-a condus la

depozit; - declarațiile martorului Fratea A., care a relatat că pe Arslan B. îl cunoaște,

acesta a cumpărat apartament de la ei în luna iulie 2011. În anul 2011, împreună

cu soția au hotărât să vândă apartamentul, depunând anunț. Au venit

cumpărătorii, și anume Arslan B. cu soția sa. Au convenit asupra prețului de

47 000 euro. Din câte ține minte, contractul a fost perfectat pe numele soției

inculpatului, care ulterior, a fost donat mamei. Până când se pregăteau actele la

notar, au plecat la bancă pentru a verifica bancnotele. După întocmirea

documentelor, Arslan B. i-a transmis suma de 47 000 euro și au întocmit contract

de vânzare-cumpărare a apartamentului. Intenția de a cumpăra apartamentul a

fost a soției inculpatului; - declarațiile martorului Ahmet A., care a declarat că pe

inculpat îl cunoaște, anterior au avut niște relații foarte bune, la moment, relațiile

fiind normale. Cu Arslan B. s-a întâlnit de câteva ori în barul Hamed, unde

ultimul se odihnea, precum și în localul Antalia. Acestea sunt localuri unde se

întâlnesc și se odihnesc cetățenii turci. Pe Arslan B. îl cunoaște timp de 12-13 ani.

Când au discutat ultima data cu Arslan B., acesta se ocupa de organizarea

exportului de cereale. Aceasta a avut loc cu aproximativ 2 ani în urmă. Pe

Achipov Mustafa nu-l cunoaște personal. În perioada când se afla cu inculpatul

în localele indicate, Arslan Bayram i-a spus că un an în urmă, a organizat o

afacere legată de exportul de floarea soarelui și că are nevoie să plece în mun.

Bălți pentru a organiza exportul a 20 camioane de mâncare pentru animale, care

urma să fie transportată prin portul Giurgiulești. Arslan B. i-a comunicat că are

nevoie de 100 dolari și el i-a împrumutat această sumă pentru a se deplasa în or.

Bălți. Se considerau prieteni, astfel este normal de ați ajuta prietenul,

împrumutându-i această sumă de bani. Peste 1-2 zile după întrevederea cu

Arslan Bayram, s-au întâlnit în localul Antalia. Inculpatul a venit cu o geantă

neagră, a spus că pregătește actele pentru parvenirea sumelor bănești. În acea zi,

peste câteva ore, Arslan B. l-a telefonat și a spus să vină în barul Hamed ca să-i

restituie banii împrumutați anterior. Astfel, acolo inculpatul i-a restituit banii

împrumutați. Acesta i-a spus că a avut de câștigat din afacerea dată, că a restituit

și banii împrumutați de la alte persoane. Ulterior, a avut și el nevoie de bani, însă

Arslan B. a spus că banii primiți de la Achipov Mustafa au fost restituiți firmei

respective. Arslan Bayram i-a mai relatat că a avut de câștigat bani din afacerea pe care

16

a avut-o cu Achipov Mustafa, însă, ulterior, i-a spus că afacerea a eșuat și că a fost nevoit

să restituie banii pe contul firmei lui Mustafa. Din câte cunoaște, a fost semnat

contract în valoare de 500 000-600 000 dolari, însă a fost transferată suma de 127

000 dolari, sau 137 000 dolari. Au fost mai multe persoane cărora Arslan Bayram

le-a restituit banii, știe doar de un bărbat pe numele Suphi, căruia Arslan i-a

restituit banii. Sumele restituite au fost sumele datoriilor luate anterior de către

inculpat. Arslan Bayran restituia datoriile luate anterior, și din spusele acestuia, a

restituit 10 000 dolari persoanelor cărora le datora bani, prezentând o listă a

persoanelor, cărora inculpatul le datora bani. A depus declarații din cele

cunoscute de la inculpat, că a avut probleme cu afacerea și a decis să restituie

banii persoanelor cărora le datora. A fost la sediul companiei Memola Grup,

unde a discutat cu inculpatul și ultimul i-a spus să se dezică de declarațiile date

la urmărirea penală. Nu a solicitat nici un ban de la Arslan B. Acesta i-a spus să

nu vină la ședințele de judecată, adică l-a presat să se refuse de declarațiile date

la urmărirea penală; - declarațiile martorilor Scurtu M., Sîtnic V., Ustaosman O.,

precum și probele materiale, - contractul nr.20-JOM din 10.06.2011 de achiziție și

transportare a mărfii, potrivit căreia SRL “De-Dan Deniz” s-a obligat să

achiziționeze și să transporte jom în beneficiul SRL “Rostor”. Totodată,

transferurile bancare efectuate de SRL “Rostor” în adresa firmei SRL ““De-Dan

Deniz” sunt confirmate prin ordinul de plată din 14.07.2011, eliberat de BC

Moldova Agroindbank SA, prin care plătitorul SRL Rostor a transferat către

beneficiar suma de 50 000 dolari SUA, ordinul de plată din 15.07.2011, eliberat de

BC Moldova Agroindbank SA, prin care plătitorul SRL Rostor a transferat către

beneficiar suma de 77 000 dolari SUA, destinația plăților efectuate fiind

contractul 20 jom din 10.06.2011.

Conținutul probelor menționate mai sus, care au fost amplu analizate și

obiectiv apreciate de către instanțele judecătorești, confirmă cu certitudine

săvârșirea faptei imputate, care întrunește elementele infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (5) Cod penal și anume escrocheria, adică dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane, prin înșelăciune sau abuz de încredere săvârșite în

proporții deosebit de mari și anume:

Inculpatul a creat impresii greșite victimei care a transmis averea, prin

afirmări intenționat false despre existența sau lipsa cărorva factori care urmau a

fi comunicate proprietarului.

Prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane se înțelege transmiterea

benevolă infractorului de către victimă a bunurilor sau a dreptului asupra

bunurilor sub influența înșelăciunii sau a abuzului de încredere.

17

Astfel, inculpatul Arslan B. a creat administratorului părții vătămate,

impresii false referitor la faptul că SRL „De-Dan Deniz” a expediat marfa

conform contractului încheiat cu SRL „Rostor”, de pe diferite adrese electronice

fiind expediate lui Achipov M. declarațiile vamale din 13.06.2011, lista

camioanelor cu indicarea numărului de înregistrare a fiecărui camion, cantitatea

și valoarea mărfii transportate de fiecare camion, care coincidea atât cu valoarea

și cantitatea mărfii solicitate, inclusiv telefonându-l și comunicându-i că marfa

este la terminalul vamal și urmează a fi expediată la destinație, necomunicându-i

realitatea, fapt care a determinat partea vătămată să-i transmită sumele solicitate.

Abuzul de încredere fiind prezent având la bază relațiile interpersonale,

astfel inculpatul a exploatat cu rea voință relațiilor de prietenie și raporturile de

încredere care s-au stabilit între el și administratorul victimei.

Dobândirea ilicită se dovedește prin luarea ilegală și gratuită a surselor

bănești de către inculpat din posesia părții vătămate care a cauzat un prejudiciu

patrimonial efectiv acesteia săvârșită în scop de cupiditate, fapt confirmat atât

prin declarațiile administratorului părții vătămate, cât și prin depozițiile

martorilor și probelor materiale nominalizate în speță.

Mai mult că, după transferarea sumei de 127 000 dolari SUA, inculpatul și-

a schimbat comportamentul său, fapt ce indică asupra scopului propus

dobândirea mijloacelor bănești.

Latura subiectivă a infracțiunii date se caracterizează prin vinovăția lui

Arslan B. în formă de intenție directă, scopul urmărit de acesta fiind unul

cupidant.

Prin urmare, în speță a fost încheiat un contract în care partea vătămată și-

a pierdut dreptul său asupra mijloacelor investite, iar inculpatul Arslan B. de la

începutul desfășurării activității, a întreprins anumite măsuri, pentru a crea

impresia obținerii unui venit real, ca ulterior, în urma obținerii încrederii depline

a părții vătămate, obține și profit.

În cazul infracțiunii de escrocherie făptuitorul întotdeauna dorește

survenirea urmărilor prejudiciabile, chiar dacă dorința apare inevitabil în

procesul desfășurării relațiilor dintre făptuitor și victimă.

Escrocheria este o infracțiune materială, care se consideră consumată din

momentul în care făptuitorul obține posibilitatea reală de a se folosi sau de a

dispune de bunurile altuia la propria dorință.

La caz, inculpatul odată ce a intrat în posesia sumei de bani transferată de

către victimă, a început să-i folosească la propria dorință, și anume cumpărând

apartamentul de la Fratea A. la prețul de 47 000 euro, bani achitați vânzătorului

18

personal de către Arslan B., iar la notar ultimul a insistat ca contractul de

vânzare-cumpărare a imobilului nominalizat să fie încheiat între vânzătorul

Fratea A. și soacra inculpatului Scurtu M., inclusiv și în aceeași perioadă,

inculpatul a restituit și anumite datorii pe care le avea.

Instanța de recurs consideră că concluzia instanțelor judecătorești referitor

la aprecierea critică a declarațiilor inculpatului este întemeiată, acestea fiind

făcute în scopul de a evita răspunderea penală, or argumentele aduse de acesta

în apărarea sa au fost întru totul combătute de probele prezentate de acuzatorul

de stat.

Astfel, corect s-a reținut ca neîntemeiate argumentele apărării și apreciate

critic alegațiile inculpatului, precum că toți banii primiți de la partea vătămată și

anume suma de 1 289 472 lei, i-a transmis unei persoane pe nume Țurcan

Octavian, administratorul SRL „Ghevisan”, care urma să-i livreze jomul de

sfeclă, prezentând în acest sens o recipisă, pe care era aplicată ștampila firmei

indicate, or, potrivit informației de la Camera înregistrării de Stat, s-a constatat

că potrivit datelor din Registru de Stat al persoanelor juridice și a

întreprinzătorilor individuali, SRL „Ghevisan” a fost înregistrat la 10.02.2000,

administrator și fondator fiind Ciorici Gh., iar la 27.02.2012 au fost consemnate în

Registrul de Stat, date cu privire la desemnarea noului administrator Lengefelder

El.

În acest sens, instanța a menționat că la momentul semnării recipisei dintre

Arslan Baysram și Țurcan Octavian la 17.06.2011, administratorul și fondatorul

SRL „Ghevisan” era Ciorici Gh., astfel declarațiile inculpatului au fost

considerate ca o încercare de a se eschiva de la răspunderea penală, or în situația

în care Arslan B. ar fi transmis această sumă considerabilă unui simplu cunoscut,

urma cel puțin să solicite certificatul de înregistrare sau extrasul din Registrul de

Stat al persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, precum și un act de

identitate pentru a se încredința că persoana căreia transmite banii este anume

administratorul agentului economic cu care chipurile, a încheiat contractul dat.

La fel, instanța de apel just a indicat că nu poate fi reținută autenticitatea

recipisei prezentate de inculpat potrivit căreia Țurcan O. director al SRL

„Ghevisan” a primit de la Arslan B. suma de 1 289 472 lei pentru a organiza

exportul jomului de sfeclă în Turcia, care a și constituit obiectul unui litigiu în

instanța de judecată, în acest sens fiind pronunțată hotărârea Judecătoriei Centru

mun. Chișinău din 21.01.2013, prin care s-a încasat de la SRL „Ghevisan” în

beneficiul SRL „De-Dan Deniz” suma de 1 289 472 lei, or administratorul și

fondatorul SRL „Ghevisan” la acel moment era Ciorici Gh. De unde rezultă, că

19

recipisa a fost întocmită, intenționat, cu scop de justificare a însușirii de către

inculpat a mijloacelor financiare transferate de SRL „Rostor”.

Relevant în acest sens fiind și plângerea lui Ciorici Gh., administratorul și

fondatorul SRL „Ghevisan”, depusă la Procuratura Rîșcani mun. Chișinău pe

faptul falsificării contractului de vânzare-cumpărare a jomului din 13.06.2011, a

recipisei din 17.06.2011, încheiate între administratorul SRL „Ghevisan” O.

Țurcanu și administratorul SRL „De-Dan Deniz”, Arslan B., prin ordonanța din

12.06.2015, a fost pornită urmărirea penală conform semnelor constitutive ale

componenței de infracțiune prevăzute de art.310 alin.(1) Cod penal, adică

falsificarea probelor în procesul civil de către un participant la proces sau de

către reprezentantul acestuia.

În acest sens, ca dovadă servește și faptul că inculpatul Arslan B. nici nu a

întreprins careva măsuri de punere în executare a hotărârii emise de Judecătoria

Centru, mun. Chișinău, cu toate că aceasta a devenit irevocabilă încă la

21.02.2013, iar suma datoriei care urmează a fi încasată fiind una considerabilă.

Din materialele cauzei rezultă că, Arslan B. conștientizând că ulterior poate

fi atras la răspundere penală pentru însușirea mijloacelor financiare transferate

de SRL „Rostor”, intenționat a întocmit recipisa, ca ulterior să se adreseze în

instanța de judecată cu cerere de chemare împotriva SRL „Ghevisan” privind

încasarea datoriei, hotărâre, care la rândul său nu a fost pusă în executare, or,

punerea în executare ar fi dus la aducerea hotărârii la cunoștința

administratorului SRL „Ghevisan” și eventuala contestare, iar instanțele ierarhic

superioare ar fi anulat o asemenea hotărâre, în situația în care probă că banii ar fi

ajuns în contul SRL „Ghevisan” nu există. Prin urmare, instanța de apel just a

indicat că prima instanță întemeiat a conchis că nu pot fi reținute argumentele lui

Arslan B. precum că SRL „Ghevisan” nu dispune de mijloace bănești, hotărând

să mai aștepte să nu fie achitate comisioane pentru executorul judecătoresc, or

cele indicate au un caracter declarativ, nefiind prezentate în acest sens careva

probe.

Potrivit art.25 alin.(3) al Legii privind reglementarea valutară, persoanele

juridice rezidente și nerezidente sunt obligate să primească/efectueze plăți și

transferuri în cadrul operațiunilor valutare numai prin conturile lor, cu excepția

cazurilor în care efectuarea operațiunilor valutare este permisă în numerar sau

cu utilizarea instrumentelor de plată.

Totodată, art.10 alin. (5) al Legii cu privire la antreprenoriat și

întreprinderi, față de întreprinderi și organizații, indiferent de tipul lor de

proprietate și forma de organizare juridică, care efectuează decontări în numerar

20

în sumă ce depășește cumulativ 100 de mii de lei lunar, în baza obligațiilor lor

financiare, încălcând modul stabilit de decontare prin virament, precum și care

efectuează decontări în numerar și prin virament prin intermediari, indiferent de

suma decontării efectuate, organele Serviciului Fiscal de Stat aplică sancțiuni

pecuniare în proporție de 10 la sută din sumele plătite, iar sumele amenzilor se

fac venit la bugetul de stat.

Astfel, din normele de drept nominalizate, rezultă că transferurile de

mijloace bănești între agenții economici se efectuează doar pe conturile lor, iar

transmiterea banilor prin alte mijloace este interzisă, cu excepțiile prevăzute de

lege, în speță, transmiterea mijloacelor bănești, unei persoane cu numele

Octavian Țurcan, care a avut loc într-un bar, conform celor declarate de inculpat,

este o chestiune privată a fiecăruia, care, nu probează existența unor relații

contractuale cu SRL ”Ghevisan”.

Generalizând cele menționate, Colegiul penal conchide că argumentele

invocate de recurent privind nevinovăția lui Arslan B. nu au suport probatoriu și

contravin probelor administrate.

La fel urmează a fi respinse alegațiile recurentului prin care se indică, că

instanța care a examinat cauza în ordine de apel nu a fost compusă potrivit legii,

temei prevăzut la pct.2) alin.(1) art. 427 CPP, deoarece în cadrul ședinței din

02.03.2017, judecătorii Melinteanu I., Vrabie S. și Balmuș Sv. s-au eschivat de la

examinarea acțiunii înaintate prin care s-a solicitat ca să fie recunoscut în calitate

de parte civilă Scurtu Arslan T., iar la ședința din 27.07.2018 a solicitat ca instanța

să se pronunțe și să-i aducă la cunoștință încheierea cu privire la acțiunea

înaintată în interesele lui Scurtu-Arslan T., unde completul de judecată l-a

anunțat verbal că a fost pronunțată o încheiere protocolară, prin care a fost

respinsă, ca neîntemeiată acțiunea civilă, din care motiv a solicitat recuzarea

completului sus-nominalizat. Luând cunoștință cu procesul-verbal al ședinței de

judecată a observat că în conținutul acestuia sunt incluse date și circumstanțe

care nu au avut loc în genere în cadrul ședinței de judecată, fiind denaturată

esența circumstanțelor care au fost puse în discuție, fiind admise grave încălcări

procedurale, care după părerea recurentului întrunesc elementele componențelor

de infracțiune.

Sub acest aspect, Colegiul reține că, avocatul asupra celor nominalizate

mai sus a depus cerere de recuzare a judecătorilor de la examinarea cauzei

penale nominalizate, iar prin încheierea din 24.10.2017, s-a dispus respingerea

cererii, ca nefondată.

În acest sens, s-a menționat că dezacordul avocatului nu constituie temei

21

de recuzare a completului de judecată, iar asupra încheierii protocolare sau a

încheierii motivate, instanța a indicat că aceasta poate fi contestată potrivit art.

420 alin.(2) și (3) CPP, care stabilește că încheierile instanței de apel pot fi atacate

cu recurs numai o dată cu decizia recurată. Recursul declarat împotriva deciziei

instanței de apel se consideră făcut și împotriva încheierilor acesteia, chiar dacă

acestea au fost date după pronunțarea hotărârii recurate.

Mai mult ca atât, instanța de recurs constată, că avocatul considerând că în

procesul-verbal sunt careva inexactități, acesta potrivit art. 336 alin.(6) Cod de

procedură penală, avea dreptul de a formula obiecții la procesul-verbal, ceia ce în

speță nu a avut loc, prin urmare afirmațiile invocate în recurs sunt apreciate de

către instanță, ca declarative.

Cât privește temeiul pentru recurs semnalat de avocat - că instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, prevăzut de art. 427

alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, instanța de recurs menționează, că

recurentul invocă în susținerea acestui argument faptul că instanța de apel în

decizia adoptată nu s-a pronunțat referitor la cererea de chemare în judecată prin

care a solicitat recunoașterea în calitate de parte civilă a lui Scurtu Arslan T., or,

din materialele cauzei rezultă că instanța de apel corect în acest sens a pronunțat

încheierea din 02.03.2017 (f.d.36-43, vol.IV), prin care s-a dispus respingerea

cererii avocatului, ca neîntemeiată. Prin urmare, Colegiul penal constată că în

cazul în care instanța de apel a argumentat, motivând cererea înaintată în cadrul

ședinței de judecată prin încheiere, aceasta nu urma să fie indicat și în decizie.

Faptul că instanța de apel nu a apreciat probele în modul solicitat de autorul

recursului nu constituie motiv de a afirma că instanța de apel a pronunțat o

hotărâre nemotivată.

Totodată, instanța reține că în recursul declarat autorul a indicat că

reprezintă interesele și în numele lui Scurtu-Arslan T., or, în acest sens instanța s-

a pronunțat în încheierea din 02.03.2017, oferind apelantului un răspuns clar a

cărui reluare nu se mai impune.

Astfel, Colegiul penal constată că vinovăția lui Arslan B. în comiterea

infracțiunii prevăzute la art. 190 alin.(5) Cod penal este confirmată prin probele

prezentate, iar măsura de pedeapsă acestuia i s-a stabilit cu respectarea

prevederilor art. 61, 75 Cod penal, ținându-se seama de gradul prejudiciabil al

faptelor comise, de persoana celui vinovat și de toate circumstanțele cauzei, care

agravează ori atenuează răspunderea, fiindu-i numită o pedeapsă în limitele

sancțiunii normei penale în baza căreia a fost declarat vinovat, astfel temeiuri de

a interveni în hotărârea judecătorească în această parte la fel nu s-au stabilit.

Argumentele invocate de recurent nu are suport probatoriu și contravin

22

probelor administrate.

Prezența circumstanțelor nominalizate permit instanței de recurs să

decidă asupra inadmisibilității recursului declarat pe motiv că acesta este vădit

neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Țaulean Vitalie în

numele inculpatului Arslan Bayram, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 16 februarie 2018, în cauza penală în privința lui Arslan

Bayram, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 17 august 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecătorii Constantin Alerguș

Ion Guzun

23