1ra-10/2017 — art. 244 alin. 1 CP

1ra-10/2017 — art. 244 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-10/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

25 ianuarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Dudulica Liubomir în numele inculpatului, prin care se solicită casarea sentinței

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 03 aprilie 2015 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 30 septembrie 2015, în cauza penală în privința lui

Koyun Hasan Xxxxx, născut la xx xxxxxxxxx

xxxx originar xxxxx xxxxx, domiciliat xxxxx

xxxxxx xxxxxxxxxx xx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 24.02.2015 – 03.04.2015;

Instanța de apel: 08.05.2015 – 30.09.2015;

Instanța de recurs: 15.07.2016 – 25.01.2017.

A C O N S T A T A T:

probelor administrate în faza de urmărire penală, Koyun Hasan Xxxxx a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 244 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea

prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, fiindu-i stabilită pedeapsa sub

formă de amendă în mărime de 2250 (două mii două sute cincizeci) unități

convenționale, echivalentul a 45000 (patruzeci și cinci mii) lei, cu privarea de dreptul

de a ocupa funcții de administrare în cadrul societăților comerciale pe termen de 2 (doi)

ani.

Koyun Hasan Xxxxx, activând în calitate de administrator al SRL „Xxxxx”, înregistrată

la 26 iunie 2013, cod fiscal xxxxxxx, la 30 aprilie 2014, a eliberat întreprinderii

„Leogrand Hotel” SRL, o factură fiscală seria FA nr. 2142264, în sumă de 198000 lei,

pentru serviciile de deservire a conferinței preconizată pentru 17 mai 2014, totodată

fiind atribuit în cont TVA în sumă de 33000 lei.

Achitarea a avut loc integral prin contul de decontare.

Totodată, a fost stabilit, că la 17 mai 2014, în sala de manifestări a întreprinderii

„Leogrand Hotel” SRL, a avut loc evenimentul comandat de SRL „Xxxxx”, care de fapt

a fost nunta administratorului Koyun Hasan Xxxxx.

În rezultatul acțiunilor menționate, s-a stabilit, că administratorul SRL „Xxxxx”,

a încălcat prevederile art. 102 alin. (1) Cod fiscal, prin atribuirea la trecerea în cont a

TVA, care nu ține de activitatea de întreprinzător și anume, a diminuat TVA în sumă de

33000 lei, pentru lunile aprilie și mai 2014.

1

apel, solicitând casarea acesteia din motivul ilegalității.

În motivarea cererii de apel apărarea a invocat, că:

- deși inculpatul a recunoscut vina, prima instanță urma să constate prin sentință

chestiunile prevăzute de art. 385 Cod de procedură penală, în special dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii;

- prima instanță s-a limitat, doar la expunerea concluziei de învinuire conținută

în rechizitoriu, fără a verifica legea materială care reglementează și definește termenii

de specialitate din dispoziția art. 244 alin. (1) Cod penal;

- pentru calificarea acțiunilor incriminate inculpatului ca infracțiune prevăzută

de art. 244 alin. (1) Cod penal, este necesară prezența obligației de plată în termen a

impozitului a cărui cuantum depășește 1500 unități convenționale;

- evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor având ca

obiect taxele, urmează a fi sancționată conform art. 295 alin. (2), (3), (4) sau (6) Cod

contravențional sau conform art. art. 257 alin. (1), 260 alin. (5), 261 alin. (4) Cod fiscal;

- noțiunile de „impozit” și „taxă” sunt utilizate distinct în Codul fiscal și în

Codul contravențional;

- art. 3 alin. (2) Cod penal, interzice interpretarea extensivă defavorabilă și

aplicarea prin analogie a legii penale;

- prima instanță incorect a aplicat pedeapsa pentru infracțiunea incriminată, or

deși corect a ajuns la concluzia că, inculpatul se poate corecta și fără izolarea acestuia

de societate, prin aplicarea pedepsei pecuniare, prima instanță stabilind lipsa

circumstanțelor agravante și prezența unui șir de circumstanțe atenuante a aplicat

pedeapsa maximă prevăzută de sancțiunea art. 244 alin. (1) Cod penal, egalând situația

lui Koyun Hasan Xxxxx cu a persoanelor ce săvârșesc infracțiuni în condiții de recidivă.

Apărarea a accentuat, că inculpatul nu are antecedente penale, este la prima

abatere de la lege, a săvârșit o infracțiune mai puțin gravă, are la întreținere un copil

minor, recunoaște vina și se căiește sincer, a recuperat benevol paguba pricinuită.

Prima instanță a omis să se expună asupra solicitării acuzatorului de stat și a

apărării privind aplicarea prevederilor art. art. 53, 55 Cod penal.

30 septembrie 2015, apelul a fost respins ca nefondat cu menținerea sentinței.

4.1. Pentru pronunțarea soluției nominalizate, instanța de apel a reținut, că

Koyun Hasan Xxxxx, în cadrul ședinței de judecată în prima instanță, a solicitat

examinarea cauzei în ordinea prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală,

menționând că recunoaște integral vina în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Astfel, instanța de apel a remarcat, că prima instanță, cercetând în cumul probele

administrate în ședința de judecată prin prisma admisibilității, pertinenței și

concludenței, utilității și veridicității raportată la declarațiile date în ședința de judecată

și probele administrate, a stabilit corect situația de fapt și corect a încadrat faptele

imputate lui Koyun Hasan Xxxxx în baza art. 244 alin. (1) Cod penal.

4.2. Verificând respectarea de către prima instanță a cerințelor prevederilor

art. 3641 alin. (1), (4) Cod de procedură penală, în acord cu explicațiile conținute în

pct. 30 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a R. Moldova nr. 13 din

16 decembrie 2013 „Cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641 Cod de procedură

penală de către instanțele judecătorești”, instanța de apel a respins argumentele

avocatului Dudulica Liubomir care a invocat că, deși inculpatul a recunoscut vina în

săvârșirea infracțiunii incriminate, prima instanță urma să constate chestiunile

2

prevăzute de art. 385 Cod de procedură penală și în special, dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, remarcând că inculpatul Koyun Hasan Xxxxx a depus cerere de

examinare a cauzei penale în ordinea prevăzută de art. 3641 Cod procedură penală, iar

prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 10 martie 2015 a fost admisă

cererea lui Koyun Hasan Xxxxx privind examinarea cauzei pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

Totodată, instanța de apel a sesizat, că inculpatul Koyun Hasan Xxxxx, a fost

asistat de către avocatul Dudulica Liubomir la redactarea cererii privind solicitarea

examinării cauzei penale în ordinea art. 3641 Cod de procedură penală, cu recunoașterea

vinovăției în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Cu referire la argumentele avocatului Dudulica Liubomir, care a indicat că,

evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor având ca obiect taxele,

urmează a fi sancționată conform art. 295 alin. (2), (3), (4) sau (6) Cod contravențional

sau conform art. art. 257 alin. (1), 260 alin. (5), 261 alin. (4) Cod fiscal, instanța de apel

a reiterat, că cauza penală de învinuire a lui Koyun Hasan Xxxxx a fost examinată în

procedură simplificată, respectiv, urmează a se ține cont de faptul că, în situația aplicării

de către prima instanță a dispozițiilor art. 3641 Cod de procedură penală, instanța de

apel este obligată să verifice în principiu îndeplinirea cerințelor dispozițiilor art. 3641

alin. (l), (4) Cod de procedură penală și nu poate reține o altă situație de fapt și o altă

încadrare juridică decât cea reținută în rechizitoriu și de către prima instanță.

În ceea ce privește dezacordul apelantului cu pedeapsa stabilită de către prima

instanță și solicitarea acestuia cu privire la aplicarea în privința inculpatului a

prevederilor art. 55 Cod penal, instanța de apel a menționat, că prima instanță la

capitolul individualizării pedepsei penale a ținut cont de faptul, că Koyun Hasan Xxxxx

a săvârșit pentru prima dată o infracțiune mai puțin gravă, din interes material, este

supus militar, are la întreținere un copil minor și că în privința inculpatului nu au fost

reținute circumstanțe agravante.

Totodată, verificând legalitatea individualizării pedepsei penale în privința

inculpatului Koyun Hasan Xxxxx, instanța de apel a constatat că, prima instanță a

acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 6, 7, 61, 75 Cod penal, a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele care atenuează ori agravează răspunderea penală, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Așadar, instanța de apel a conchis că, acțiunile inculpatului Koyun Hasan Xxxxx

au fost încadrate în baza art. 244 alin. (1) Cod penal, pentru care legea penală prevede

pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 2000 la 3000 unități convenționale sau

cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe termen de până la 5 ani, iar în

conformitate cu criteriile enunțate la art. 16 Cod penal, infracțiunea respectivă se

califică ca infracțiune mai puțin gravă.

Instanța de apel a notat, că deși legea penală prevede instituția liberării de

răspundere penală, cu tragerea la răspundere contravențională, chiar și în cazul întrunirii

cumulative a condițiilor expres indicate în art. 55 Cod penal, aceasta reprezintă un drept

al instanței de judecată și nu o obligație, respectiv, la aplicarea liberării de răspundere

penală, cu tragerea la răspundere contravențională urmează a se ține cont de faptul că,

această instituție are un caracter obiectiv, și anume ca, condițiile expres indicate la

art. 55 Cod penal să fie întrunite în mod cumulativ, precum și un caracter subiectiv,

3

când instanța de judecată, reieșind din circumstanțele cauzei, care vizează îndeosebi

personalitatea și comportamentul inculpatului, categoria infracțiunii săvârșite,

prejudiciile cauzate și impactul acestei infracțiuni în societate constată, în baza intimei

convingeri, oportunitatea liberării de răspundere penală, cu tragerea la răspundere

contravențională a inculpatului.

La fel, instanța de apel a specificat, că prin infracțiunea săvârșită, inculpatul

Koyun Hasan Xxxxx a încălcat prevederile art. 102 alin. (1) Cod fiscal, prin atribuirea

la trecerea în cont a TVA care nu ține de activitatea de întreprinzător, și anume, a

diminuat TVA în sumă de 33000 lei pentru lunile aprilie și mai 2014.

În acest sens, instanța de apel a sesizat, că una din condițiile liberării de

răspundere penală cu tragerea la răspundere contravențională, și anume repararea

prejudiciului cauzat prin infracțiune nu este întrunită, or, din materialele cauzei penale

instanța de apel nu a constatat faptul că, inculpatul Koyun Hasan Xxxxx a recuperat

prejudiciul cauzat prin infracțiune, și a achitat suma de 33000 lei în bugetul public

național.

De altfel, instanța de apel a punctat că, recunoașterea vinovăției și căința sinceră

manifestată de inculpatul Koyun Hasan Xxxxx nu poate echivala cu constatarea faptului

că, corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă în condițiile liberării de

răspundere penală, dat fiind faptul că, inculpatul nu a recuperat prejudiciul cauzat prin

infracțiune și nici nu a manifestat intenția de a recupera prejudiciul.

alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, a declarat recurs ordinar, solicitând casarea

hotărârilor judecătorești și dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în

alt complet de judecată.

În motivarea recursului a invocat că, instanțele de judecată au dat apreciere

eronată circumstanțelor de fapt și, respectiv, interpretare juridică greșită.

În opinia recurentului, instanța de apel a admis încălcarea normelor procesuale,

și anume art. art. 414, 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, nu a ținut cont de

explicațiile conținute în pct. 22.2. din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a

R. Moldova nr. 22 din 12 decembrie 2005 „Cu privire la practica judecării cauzelor

penale în ordine de apel”.

Susține recurentul, că prima instanță a ignorat prevederile art. art. 101, 394 Cod

de procedură penală și nu a ținut cont de faptul că probele prezentate de acuzare nu

demonstrează săvârșirea de către inculpat a infracțiunii incriminate.

Consideră apărarea că, instanța de apel neîntemeiat a menționat că examinarea

cauzei penale în procedura simplificată exclude obligația instanței de a respecta

prevederile art. 385 Cod de procedură penală, deoarece potrivit art. 3641 alin. 7) Cod de

procedura penală, în caz de soluționare a cauzei prin aplicarea prevederilor alin. (1),

dispozițiile art. art. 382-398 se aplică în mod corespunzător.

Insistă că instanța de judecată s-a limitat doar la expunerea concluziei de

învinuire conținută în rechizitoriu, fără a verifica legea materială care reglementează și

definește termenii de specialitate din dispoziția art. 244 alin. (1) Cod penal.

Remarcă recurentul, că în contextul infracțiunii prevăzute de art. 244 Cod penal,

noțiunea de impozit trebuie înțeleasă în sensul stabilit la art. 6 Cod fiscal: plată

obligatorie cu titlu gratuit, care nu ține de efectuarea unor acțiuni determinate și

concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcție de răspundere a

acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată.

4

Sistemul impozitelor de stat include: a) impozitul pe venit; b) accizele;

c) impozitul privat. Sistemul impozitelor locale include impozitul pe bunurile

imobiliare.

Oricare altă interpretare a noțiunii „impozit” ar veni în contradicție cu regula

fixată la lit. e) art. 19 al Legii nr. 780 din 27 decembrie 2001 privind actele legislative,

potrivit căreia, terminologia utilizată în actul elaborat este constantă și uniformă ca și

în celelalte acte legislative.

Cât privește taxele, consideră că acestea nu se au în vedere în ipoteza infracțiunii

prevăzute la art. 244 Cod penal.

Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor având ca obiect

taxele, urmează a fi sancționată conform alin. (2), (3), (4) sau (6) art. 295 Cod

contravențional, ori conform alin. (1) art. 257, alin. (5) art. 260 sau alin. (4) art. 261 Cod

fiscal.

Accentuează recurentul, că noțiunile „impozit” și „taxă” sunt utilizate distinct în

Codul fiscal, în Codul contravențional, dar și în alte acte normative.

În acest sens, relevă că noțiunea „impozit” din Codul penal nu ar îngloba și

noțiunea „taxă”, iar art. 3 alin. (2) Cod penal, interzice interpretarea extensivă

defavorabilă a legii penale.

La fel, consideră apărarea că prima instanță incorect a aplicat pedeapsa pentru

infracțiunea incriminată, or deși corect a ajuns la concluzia că inculpatul se poate

corecta și fără izolarea acestuia de societate, prin aplicarea pedepsei pecuniare, stabilind

lipsa circumstanțelor agravante și prezența circumstanțelor atenuante, instanța a aplicat

pedeapsa maximă prevăzută de sancțiunea art. 244 Cod penal, egalând situația lui

Koyun Hasan Xxxxx cu a persoanelor ce săvârșesc infracțiuni în condiții de recidivă.

Subliniază, că inculpatul nu are antecedente penale, este la prima abatere de la

lege, a săvârșit o infracțiune mai puțin gravă, are la întreținere un copil minor,

recunoaște vina și se căiește sincer, a recuperat benevol paguba pricinuită.

Mai susține recurentul, că instanța de judecată a omis să se expună și asupra

solicitării acuzatorului de stat și a apărării privind aplicarea prevederilor art. art. 53, 55

Cod penal, întrucât în situația inculpatului Koyun Hasan Xxxxx nu există careva

impedimente în acest sens.

Relevă apărarea, că instanța de apel întru soluționarea justă a cauzei are obligația

verificării desfășurării juste a procesului penal în conformitate cu prevederile art. 409

alin. (2) Cod de procedură penală.

Consideră avocatul că concluziile instanței de apel sunt contrare legii, deoarece,

pronunțând soluția de respingere a apelului cu menținerea hotărârii atacate, instanța de

apel nu era în drept de a supune criticii sau de a completa dispoziția sau constatările

hotărârii atacate, aceste chestiuni fiind posibil a fi soluționate doar la rejudecarea cauzei

după casarea sentinței.

Mai remarcă apărarea, că instanța de apel greșit a constatat lipsa probelor de

recuperare a prejudiciului cauzat, deoarece la materialele dosarului s-au prezentat

înscrisuri care stabilesc că la data pronunțării sentinței, întreprinderea nu avea datorii la

bugetul public, ba chiar erau sume achitate în avans.

Susține că prima instanță corect a stabilit lipsa înaintării acțiunii civile, iar în lipsa

apelului acuzării, concluziile instanței de apel defavorabile inculpatului sunt

inadmisibile.

Consideră că motivele invocate în apel constituie esența apelului și nepronunțarea

asupra lor reprezintă prin sine neexaminarea fondului apelului de către instanța de apel.

5

cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat

inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care

constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod

de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent, or,

art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel pot fi

atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel la judecarea cauzei.

După cum rezultă din conținutul recursului declarat, se atestă că recurentul a

indicat ca temei pentru declararea recursului art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de

procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, atunci când

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau instanța

a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, precum și în cazul în care

nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Totodată, reieșind din esența argumentelor apărării, Colegiul penal semnalizează

și prezența temeiului de casare prevăzut de pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, care statuează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul când s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Examinând argumentele formulate de recurent prin prisma temeiurilor de casare

invocate, Colegiul penal concluzionează asupra netemeiniciei acestora, din următoarele

motive.

În primul rând, instanța de recurs atestă că examinarea cauzei penale în privința

lui Koyun Hasan Xxxxx, a avut loc conform procedurii prevăzute de art. 3641 Cod de

procedură penală, întrucât inculpatul până la începerea cercetării judecătorești, prin

cerere scrisă și-a recunoscut vinovăția integral și a solicitat examinarea cauzei în

procedura simplificată (f.d. 185, 186 vol.I).

Potrivit practicii unitare relevante speței, la examinarea cauzei penale în

procedura simplificată, inculpatul trebuie să recunoască și încadrarea juridică a faptelor

așa cum au fost reținute în rechizitoriu, or, în caz contrar instanța de judecată nu poate

dispune examinarea cauzei conform prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală.

Astfel, orice obiecții ale inculpatului referitor la încadrarea juridică a faptelor

imputate, urmau a fi înaintate până la pronunțarea de către prima instanță a încheierii

cu privire la admiterea cererii de soluționare a cauzei în procedura simplificată.

Din momentul pronunțării încheierii prin care se dispune judecarea cauzei în

procedura simplificată, inculpatul și apărătorul lui nu mai pot renunța pe parcursul

procesului penal asupra opțiunii sale de a fi judecată cauza potrivit procedurii

simplificate.

Așadar, împotriva sentinței adoptate de prima instanță în urma judecării cauzei

în procedura simplificată părțile pot exercita calea de atac a apelului, de regulă sub

aspectul individualizării pedepsei, inculpatul neavând posibilitatea de a renunța la

opțiunea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate.

6

În situația aplicării de către prima instanță a dispozițiilor art. 3641 Cod de

procedură penală, instanța de apel este obligată să verifice în principiu îndeplinirea

cerințelor prevederilor art. 3641 alin. (1), (4) Cod de procedură penală și nu poate reține

o altă situație de fapt și o altă încadrare juridică decât cea reținută în rechizitoriu și de

către prima instanță.

Reieșind din aspectele descrise, Colegiul penal evidențiază, că temeiul invocat

de avocatul Dudulica Liubomir sub aspectul art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală, prin care susține că probele acuzării nu demonstrează săvârșirea de către

inculpatul Koyun Hasan Xxxxx a infracțiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) Cod penal,

nu are suport legal.

Aceasta deoarece, inculpatul în prima instanță, până la începerea cercetării

judecătorești, fiind asistat de interpret și de către avocat a recunoscut pe deplin

săvârșirea faptelor imputate, declarând că nu este necesară administrarea de probe noi

și că se căiește de faptele săvârșite. Totodată, din prevederile art. 3641 alin. (4) Cod de

procedură penală, rezultă că procedura simplificată este aplicabilă doar dacă din probele

administrate în cursul urmăririi penale reiese că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt

suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Din conținutul acestei norme desprindem că aplicarea procedurii simplificate este

posibilă numai atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă

că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Suficiența probatoriului urmează să fie examinată de judecător sub aspectul

concludenței, pertinenței și utilității probelor acumulate, deoarece regula potrivit căreia

mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal în cadrul

oricărei proceduri, fie că e generală sau specială.

Insuficiența probatoriului nu poate fi complinită sau acoperită prin declarația

inculpatului de recunoaștere a faptelor.

Când această condiție nu este îndeplinită, instanța respinge cererea de judecare a

cauzei în procedura simplificată.

În situația în care insuficiența probatoriului se constată abia cu prilejul deliberării,

cauza urmează fi repusă pe rol și judecată în procedura generală.

După cum rezultă din speță însă, prima instanță cercetând probatoriul administrat

nu a constatat insuficiența probelor ce ar demonstra vinovăția inculpatului și necesitatea

reluării judecării cauzei în procedura generală.

La fel, instanța de recurs consideră lipsită de suport juridic afirmația apărării

precum că instanța de apel a ignorat faptul că prima instanță nu a îndeplinit cerințele

prevăzute de art. art. 385, 394 Cod de procedură penală și nu a verificat legea materială

care reglementează și definește termenii de specialitate din dispoziția art. 244 alin. (1)

Cod penal, întrucât după cum corect a menționat și instanța de apel, este inoportună

invocarea de către inculpat și apărător a dezacordului cu încadrarea juridică a faptei,

după pronunțarea de către prima instanță a încheierii cu privire la admiterea cererii

inculpatului privind examinarea cauzei în procedura simplificată.

Prin urmare, Colegiul penal constată că instanța de apel și-a motivat decizia în

conformitate cu exigențele stipulate exhaustiv în art. art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (1)

pct. 8) Cod de procedură penală, iar decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care

au dus, la caz, la respingerea apelului declarat de apărare cu menținerea sentinței primei

instanțe.

Astfel, în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, fiind legală și întemeiată, nefiind constatată prezența în speța

7

examinată a unor erori de drept, iar criticele invocate de recurent sub aspectul temeiului

de casare prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, nu pot fi

reținute.

În al doilea rând, cu referire la dezacordul recurentului privind individualizarea

pedepsei penale, Colegiul penal enunță, că prin criterii generale de individualizare a

pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se

conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană

vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține că, persoanei declarate vinovate, trebuie să i se

aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se

declară vinovată.

Conform prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, și respectiv

la rândul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea ultimului, cât și a altor

persoane.

Totodată, conform prevederilor art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate

în Partea specială a Codului penal în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale

a acestuia.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

În speță, instanța de apel, respingând apelul corect a reținut, că prima instanță la

individualizarea pedepsei penale aplicate inculpatului Koyun Hasan Xxxxx a ținut cont

de gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria infracțiunilor mai puțin

grave, săvârșită din interes material, de persoana celui vinovat, care este supus militar,

are la întreținere un copil minor, de lipsa circumstanțelor agravante, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de

viață ale familiei acestuia.

Totodată, instanța de apel corect a reținut, că pedeapsa aplicată inculpatului de

către prima instanță corespunde și limitelor de pedeapsă aplicate conform dispozițiilor

art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Cu referire la argumentul invocat de apărare, precum că în prezența speță sunt

aplicabile prevederile art. 55 Cod penal, însă instanța de apel nu a intrat pe deplin în

esența acestor argumente, instanța de recurs remarcă că judecând apelul, instanța de

apel corect a reținut că în sensul normei juridice citate, persoana care a săvârșit pentru

prima oară o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, poate fi liberată de răspundere

penală și trasă la răspundere contravențională în cazurile în care și-a recunoscut vina, a

8

reparat prejudiciul cauzat prin infracțiune și s-a constatat că corectarea ei este posibilă

fără a fi supusă răspunderii penale.

Așadar, reieșind din aceste premise instanța de apel corect a sesizat că la caz nu

a fost întrunită condiția privind repararea de către inculpat a prejudiciului cauzat prin

infracțiune, iar afirmația apărării precum că la materialele cauzei sunt prezente

înscrisuri privind lipsa datoriilor SRL „Xxxxx” la bugetul public național, nu poate fi

reținută de către instanța de recurs.

În concluzie, instanța de recurs consideră că soluția instanței de apel este una

legală și întemeiată, iar simplul dezacord al recurentului cu pedeapsa aplicată, în lipsa

unor argumente întemeiate, nu poate constitui temei de casare a deciziei recurate.

Față de cele ce preced, instanța de recurs constată că argumentele enunțate denotă

că instanța de apel nu a comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent,

că hotărârea contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția,

inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa individualizată conform prevederilor legale, iar

recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Dudulica Liubomir în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

30 septembrie 2015, în cauza penală în privința lui Koyun Hasan Xxxxx, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 24 februarie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

9