1ra-1402/2018 — art. 287 alin. 1 CP

1ra-1402/2018 — art. 287 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1402/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

18 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte GORDILĂ Nicolae

judecători CATAN Liliana

GUZUN Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în

procuratura de circumscripție Chișinău, Devder Djulieta, prin care se solicită casarea

parțială a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2018, în

cauza penală privindu-l pe

MARIȚOI Maxim XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 29.06.2017 – 05.12.2017;

Instanța de apel: 20.12.2017 – 04.04.2018;

Instanța de recurs: 14.06.2018 – 18.07.2018.

C O N S T A T Ă:

adoptată în conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală, în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, Marițoi M. a fost recunoscut vinovat și

condamnat în temeiul art. 287 alin.(1) Cod penal la 1 an închisoare.

Potrivit prevederilor din art. 89 alin. (2) lit. a) și 90 alin. (1) Cod penal, s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea pe un termen de probațiune

de 1 an și 6 luni.

Cererea acuzatorului de stat privind încasarea sumei de 320 lei din contul lui

Marițoi M. în beneficiul bugetului de stat, a fost respinsă, ca nefondată.

Acțiunea civilă înaintată de Rotaru A. privind încasarea prejudiciului material și

moral cauzat prin infracțiune a fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului

despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța în ordinea procedurii civile.

mai 2017, aproximativ la ora 18:20, aflându-se într-un loc public, în curtea blocului de

locuit din mun. Chișinău, str. Doina și Ion Aldea-Teodorovici 11/2, dându-și seama de

caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor prejudiciabile, dorind și

admițând în mod conștient survenirea acestor urmări, încălcând grosolan ordinea publică

1

și cu aplicarea violenței asupra persoanelor, în scopuri huliganice, l-a numit pe Rotaru A.

cu cuvinte necenzurate, amenințându-l cu aplicarea violenței fizice, iar ulterior a aplicat

în privința acestuia mai multe lovituri cu pumnii în regiunea capului și feței, cauzându-i

ultimului edem al țesuturilor moi cu suprafața echimotică și echimoze la nivelul feței,

care conform concluziilor din raportul de expertiză medico-legală nr.1285/D din 15 iunie

2017, se califică ca vătămare neînsemnată.

Având în vedere starea de fapt expusă supra, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod penal, huliganism, adică acțiunile

intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței asupra

persoanelor sau de amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către procuror, care a

solicitat casarea parțială a acesteia, rejudecarea cauzei cu stabilirea în privința

inculpatului a unei pedepse mai aspre, sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis și cu admiterea cererii privind

încasarea din contul acestuia în beneficiul statului a cheltuielilor de judecată în mărime

de 320 lei.

În motivarea cererii, apelantul a invocat că instanța de fond a calificat corect

acțiunile inculpatului, dar incorect i-a aplicat acestuia pedeapsa neluând în considerație

criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art.75 Cod penal. Apelantul a invocat

că pedeapsa este prea blândă, întrucât inculpatul a fost anterior condamnat prin sentința

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 22.12.2011, în baza art.217 alin.(3) lit. c) Cod

penal, la 2 ani și 8 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe

un termen de probațiune de 2 ani, totuși pe cale corijării nu a stat, iarăși a comis o altă

infracțiune. Totodată, procurorul a solicitat încasarea de la inculpat în beneficiul statului

a sumei de 320 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare pentru efectuarea expertizei

judiciare, cerință bazată pe prevederile art.227 și 229 Cod de procedură penală.

apelul procurorului a fost respins, ca nefondat, cu menținerea sentinței în vigoare.

de drept constatată de prima instanță concordă cu circumstanțele stabilite și probele

administrate, relevate în cuprinsul sentinței. Sentința cuprinde elementele definitorii

condamnării prevăzute de art. 364/1 alin. (7) Cod de procedură penală. Concluzia primei

instanțe privind calificarea infracțiunii este corectă, prin determinarea și constatarea

juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite de inculpat și

semnele componenței de infracțiune prevăzută de art. 287 alin. (1) Cod penal.

Concomitent, instanța de apel a menționat că sentința este contestată de către

procuror în partea individualizării pedepsei și privind respingerea încasării de la Marițoi

M. a cheltuielilor judiciare în sumă de 320 lei, însă ambele critici sunt neîntemeiate.

În acest sens, instanța a relevat că, sancțiunea pentru comiterea infracțiunii de

art.287 alin.(1) Cod penal prevede pedeapsa cu amendă în mărime de la 550 la 1050 de

2

unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240

de ore, sau cu închisoare până la 3 ani. Conform art.16 alin. (3) Cod penal, infracțiunea

dată este una mai puțin gravă.

În speță, prima instanță corect a reținut ca circumstanță atenuantă - art.76 alin.(1) lit.

g) Cod penal - ilegalitatea sau imoralitatea acțiunilor victimei care au provocat

infracțiunea, la comiterea infracțiunii au contribuit și acțiunile victimei înainte de

comportamentul infracțional al inculpatului Marițoi M. La fel, prima instanță a conchis

corect de a nu reține în calitate de circumstanță atenuantă recunoașterea vinovăției or,

judecarea cauzei a avut loc în baza probelor administrate la faza urmăririi penale, care are

ca premiză recunoașterea faptelor indicate în rechizitoriu. Nu au fost reținute temeiuri de

liberare de răspundere penală a inculpatului în baza art.53 Cod penal. La fel, nu au fost

stabilite circumstanțe agravante.

În același context, s-a reținut că prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău

din 22.12.2011, Marițoi M. a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 217 alin.(3) lit. c) Cod penal și i-a fost aplicată pedeapsa cu închisoarea pe un

termen de 2 ani și 8 luni, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat pe un termen

de probațiune de 2 ani. Reieșind din revendicarea MAI anexată la dosar, rezultă că, în

privința lui Marițoi M. au existat și alte cauze penale, care ulterior au fost încetate pe

motive de nereabilitare, însă în privința cărora - antecedentele penale sunt stinse.

Astfel, antecedentele penale apărute în defavoarea inculpatului în urma condamnării

sale prin sentința din 22.12.2011, erau stinse la momentul comiterii faptei indicate în

prezenta decizie, motiv pentru care, nu este incidentă circumstanța agravantă stabilită de

art.77 alin.(1) lit. a) Cod penal, contrar afirmației părții acuzării.

Prin urmare, având în vedere circumstanțele enunțate, ținând cont de principiile

generale de aplicare a pedepsei din art.61 alin.(2) Cod penal, reieșind din caracterul

infracțiunii, care potrivit prevederilor art.16 alin.(3) Cod penal este una mai puțin gravă,

de limitele pedepsei prevăzute de art.287 alin.(1) Cod penal și de noile limite de pedeapsă

stabilite de art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, de faptul că, inculpatul a fost

provocat la comiterea infracțiunii de către partea vătămată Rotaru A., ceea ce s-a

manifestat prin numirea inculpatului și a prietenei acestuia - Cojocaru N., cu cuvinte

necenzurate și îmbrâncirea acestora în timp ce stăteau îmbrățișați, ținând cont că,

inculpatul și-a recunoscut vina și s-a căit de cele comise, dar având în vedere că, dînsul a

comis anterior alte infracțiuni, la materialele cauzei nu există probe care ar atesta că,

pedeapsa cu închisoare nu ar duce la corectarea inculpatului, Colegiul a considerat că,

prima instanță corect i-a aplicat lui Marițoi M. pedeapsa.

În acest context, ținând cont de faptul că, inculpatul are antecedente penale stinse și

nu a executat vreo pedeapsă în penitenciar, având în vedere circumstanța atenuantă

stabilită în cauză și rolul părții vătămate la crearea premiselor de comitere a infracțiunii,

dat fiind că, introducerea inculpatului Marițoi M. în mediul penitenciar la vârsta pe care o

are, ar fi în măsură să conducă la cultivarea urii sale față de ordinea de drept și ar afecta

iremediabil dezvoltarea sa socială, prin urmare corect s-a conchis că, suspendarea

condiționată a executării pedepsei cu închisoarea stabilite lui Marițoi M., va oferi

3

protecție intereselor societății și va evita consecințele negative ale izolării de societate a

vinovatului.

În ceea ce privește cerința acuzatorului de stat privind încasarea de la inculpat în

beneficiul statului a sumei de 320 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare pentru efectuarea

expertizei medico-legale nr.1285/D din 15.06.2017, s-a reținut că, legiuitorul a stipulat

expres în art. 229 alin. (2) Cod de procedură penală, că, instanța de judecată poate obliga

condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, fapt care denotă caracterul permisiv al

normei legale respective. Mai mult, în context, Colegiul penal reiterează că, suportarea

cheltuielilor respective de către stat constituie o obligație pozitivă a acestuia, în sensul

prevederilor CEDO.

Drept urmare, în cazurile când expertiza a fost dispusă de către organul de urmărire

penală, plățile necesare pentru efectuarea expertizei vor fi achitate din contul mijloacelor

bănești ale bugetului de stat, iar în speță, expertiza de constatare a faptului consumului de

alcool a fost ordonată de către organul de urmărire penală, aceasta fiind o acțiune

procesuală ce ține de administrarea probatoriului și formularea învinuirii, acțiuni care

sunt puse în sarcina părții acuzării.

ordinar, prin care solicită casarea parțială a acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în

partea individualizării pedepsei și încasării cheltuielilor judiciare de la inculpat.

În motivarea recursului, se menționează că decizia instanței de apel este pasibilă

casării, deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Recurentul indică că

cheltuielile judiciare în cuantum de 320 lei au fost suportate de stat pentru asigurarea

bunei desfășurări a procesului penal și urmează a fi încasate de la inculpat. Soluția

instanței de apel, prin care s-a dispus neîncasarea cheltuielilor de judecată, contravine

normelor procesual-penale în vigoare, în particular avându-se în vedere art. 227 alin. (1)

– (3) și art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală.

De asemenea, partea acuzării consideră că, instanța de apel, verificând cauza sub

aspectul legalității pedepsei penale, urma să dea răspuns dacă aceasta a fost aplicată de

către instanța de fond în limitele prevăzute de lege, să țină cont de toate prevederile ce

reglementează pedeapsa penală, individualizarea pedepsei, precum și alte criterii ce țin de

tratamentul juridic penal.

La caz, se afirmă că ambele instanțe nu au acordat deplină eficiență prevederilor art.

61, 75 Cod penal, în speță, incorect s-a ajuns la concluzia stabilirii unei pedepse non-

privative de libertate, nu s-a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat, de

persoana celui vinovat, care anterior a fost judecat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului.

Pe lîngă cele expuse, procurorul a invocat necesitatea încasării de la inculpat în

beneficiul statului a cheltuielilor judiciare suportate în legătură cu efectuarea expertizei

judiciare în sumă de 320 lei.

Potrivit prevederilor art. 227 alin. (1) Cod de procedură penală cheltuielile judiciare

sunt cheltuielile, suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului

4

penal. Potrivit alin. (3) a aceleiași norme, cheltuielile judiciare se plătesc din sumele

alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate. Totodată, legislatorul a expus

suficient de clar în art. 229 Cod de procedură penală obligativitatea suportării

cheltuielilor judiciare de către condamnat.

Se remarcă că efectuarea cheltuielilor de judecată într-o cauză penală este provocată

de săvîrșirea infracțiunii, care evident impune desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei

pentru aplicarea legii penale celui ce a comis-o, ca urmare, cheltuielile judiciare sunt

imputabile inculpatului condamnat pentru săvîrșirea infracțiunii, temeiul juridic fiind

fapta sa infracțională, deoarece fără săvîrșirea infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi

efectuat.

Mai mult, se relevă că, prin Legea nr. 316 din 22.12.2017 (publicată în Monitorul

Oficial nr.40-47/108 din 09.02.2018), alin. (2) din art. 143 Cod de procedară penală a fost

abrogat - prin ce se atestă intenția legiuitorului, de a pune cheltuielile judiciare în sarcina

inculpatului.

Potrivit prevederilor alin. (1) art. 3 Cod de procedară penală în desfășurarea

procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al

judecării cauzei în instanța judecătorească. Trecerea cheltuielilor judiciare în contul

statului intră în contradicție și cu prevederile art. 16 alin. (2) din Constituția Republicii

Moldova, prin care se indică că toți cetățenii R. Moldova sunt egali în fața legii și a

autorităților publice, iar banii cheltuiți de stat în urma acțiunilor infracționale a

făptașului, care este recunoscut vinovat în modul stabilit de lege, sunt bani publici ce

revin din contribuțiile cetățenilor.

De asemenea, alin. (1) art. 1398 Cod civil, prevede obligarea reparării prejudiciului

patrimonial cauzat prin acțiuni sau omisiuni, de cel care acționează față de altul în mod

ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial.

Generalizând experiența statelor europene la acest capitol (Germania, Estonia,

Letonia, România), unde lucrurile stau altfel, practicile în domeniu la toate etapele unui

proces penal, pun sarcina achitărilor pe seama persoanei care a săvîrșit infracțiunea și nu

pe umerii contribuabililor onești. Astfel, experiența europeană presupune virarea sumelor

necesare pentru avansarea cheltuielilor judiciare către bugetul organelor de drept pentru

ca, în cele din urmă, acestea să fie achitate de persoana recunoscută vinovată de

comiterea infracțiunii.

În drept, recurentul își întemeiază cererea pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală.

în baza materialelor din dosar și raportat la criticele recurentului, Colegiul penal conchide

asupra inadmisibilității acestuia, pentru următoarele motive.

În drept, soluția de inadmisibilitate a recursului depus de procuror se întemeiază, pe

dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, potrivit căreia instanța

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că cererea este vădit neîntemeiată.

5

Analizând criticele expuse de procuror, se constată că acesta contestă decizia

instanței de apel preponderent din două considerente: în opinia lui, instanța eronat nu a

încasat cheltuielile judiciare de la Marițoi M. în cuantum de 320 lei și a menținut soluția

de individualizare greșită a pedepsei stabilite ultimului de către prima instanță pentru

comiterea infracțiunii de huliganism.

Verificând actele cauzei, raportat la alegațiile procurorului, instanța de recurs

consemnează că cele avansate de recurent nu și-au găsit confirmarea, iar soluția adoptată

pe marginea acestei spețe de către instanța de apel, de altfel și de prima instanță în partea

neîncasării cheltuielilor judiciare și individualizării pedepsei, este legală, întemeiată și

urmează a fi menținută integral.

Prin urmare, Colegiul penal găsește vădit nefondată revendicarea procurorului în

partea ce ține de pretinsa încălcare admisă de instanța de apel, prevăzută de art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală, privitor la neîncasarea cheltuielilor judiciare din

contul inculpatului pentru efectuarea expertizei judiciare, dat fiind că, în dispoziția art.

143 alin. (1) Cod de procedură penală, este stipulat expres că expertiza se dispune și se

efectuează în mod obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul

nominalizat, inclusiv și în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul.

În situația când efectuarea expertizei a fost dispusă de către organul de urmărire

penală sau de către instanța de judecată la solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare

pentru efectuarea acesteia urmează a fi achitate din contul mijloacelor bănești ale

bugetului de stat, nu din contul inculpatului, după cum pretinde recurentul.

O atare prevedere legală expresă se conține în dispoziția art. 75 alin. (3) din Legea

nr. 68 din 14 aprilie 2016 cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar,

unde este stipulat că, în cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt

suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepția

cazurilor prevăzute la art.142 alin.(2) din Codul de procedură penală. Excepția despre

care ne relevă legiuitorul cuprinsă în art. 142 Cod de procedură penală, nu este incidentă

cauzei date.

Din actele cauzei, se constată că, la 16 iunie 2017 de către Centrul de Medicină

Legală pe lângă Ministerul Sănătății al Republicii Moldova a fost întocmit raportul de

expertiză judiciară nr. 1285/D din 15 iunie 2017, conform căruia la Rotaru A. s-a

constatat: edem al țesuturilor moi cu suprafața echimotică și echimoze la nivelul feței,

care au putut fi cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui corp contodent dur, posibil

în timpul și circumstanțele indicate, care se califică ca vătămare neînsemnată.

Raportul de expertiză judiciară nominalizat supra a fost efectuat în temeiul

ordonanței din 08 iunie 2017, emisă de către OUP al SUP a IP Buiucani, inspector Bîcu

A., pe cauza penală nr. 2017030954. (f.d. 31)

Prin urmare, corect instanțele de fond au statuat că, plata pentru efectuarea acestor

acțiuni procesuale, în sumă totală de 320 lei, urmează a fi încasată din contul bugetului de

stat, dar nu a inculpatului, întrucât o acoperire legală în acest sens nu există la moment.

Prin alte cuvinte, atît normele procesual-penale relevante cauzei, cuprinse în art.

227 – 229, precum și cele din Legea specială nr. 68/2016 amintită supra, stabilesc că

6

responsabilul pentru achitarea plăților încasate de la stat în folosul organelor îndrituite cu

efectuarea expertizelor judiciare, sunt ordonatorii unor atare acțiuni procesuale.

Din ansamblul considerentelor care preced, rezultă că cheltuielile judiciare

suportate pentru instrumentarea acestei cauze urmează a fi acoperite din bugetul de stat,

acestea neputând face obiectul unei rambursări din partea inculpatului, în cazul în care

ultimul nu le-a ordonat.

Mai mult, Colegiul explică procurorului că este greșită și nefondată alegația

acestuia precum că, prin modificările efectuate prin Legea nr. 316 din 22.12.2017

(publicată în Monitorul Oficial nr.40-47/108 din 09.02.2018), legislatorul și-a exprimat

intenția de a pune în sarcina inculpatului recuperarea cheltuielilor judiciare, or prin

abrogarea alin. (2) din art. 143 Cod de procedară penală și lăsarea în vigoare a celorlalte

dispoziții din art. 227 – 229 Cod de procedură penală, precum și a celor din art. 75 din

Legea nr. 68/2016, se subliniază in concreto că, compensarea cheltuielilor judiciare

pentru efectuarea expertizelor se face din contul celor care ordonează această acțiune

procesuală, interpretarea extensivă în defavoare a legii procesual-penale este interzisă.

De asemenea, Colegiul penal consideră că, nu sunt incidente prezentei cauze

afirmațiile recurentului despre prevederile din alin. (1) al art. 1398 Cod civil, unde se

stipulează că, cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție, este obligat la

repararea prejudiciului patrimonial cauzat prin acțiunile sau omisiunile sale, acest institut

se referă la soluționarea acțiunii civile și nu la încasarea cheltuielilor judiciare.

Vizavi de cele evidențiate de procuror privind experiența statelor europene, la

capitolul recuperării cheltuielilor suportate pentru instrumentarea unei cauze penale, din

contul inculpatului, în sarcina căruia a fost reținută culpa procesuală s-au materială

(Germania, Estonia, Letonia, România), Colegiul notează că, statele nominalizate prevăd

expres în legislație o atare modalitate de recuperare, iar în legislația autohtonă aceasta nu

se regăsește.

În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la greșita individualizare a

pedepsei în privința inculpatului, Colegiul reține că la etapa judecării apelului, procurorul

a formulat pretenții similare celor expuse în recurs despre faptul că lui Marițoi M.

urmează a-i fi stabilită o pedeapsă privativă de libertate, cu executarea acesteia în

penitenciar.

Prin urmare, față de cele ce preced, se relevă că instanța de apel corect a consemnat

că scopul pedepsei penale exclamat în art. 61 Cod penal de legislator, se materializează în

măsura de constrângere statală și mijlocul de corectare și reeducare aplicat în privința

condamnaților, care urmărește restabilirea echității sociale, corectarea infractorilor,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea acestora, cât și a altor

persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o

finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului.

La caz, prima instanță a ținut seama de rigorile legii în acest sens și i-a stabilit

inculpatului o pedeapsă echitabilă și proporțională faptei săvîrșite de Marițoi M., având

în vedere toate circumstanțele comiterii infracțiunii, persoana inculpatului,

comportamentul părții vătămate etc. Soluția primei instanțe, a fost menținută integral și

7

de către instanța de apel, care în partea descriptivă a deciziei a consemnat că: „ ...

sancțiunea stabilită pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.287 alin.(1) Cod penal

prevede pedeapsa cu amendă în mărime de la 550 la 1050 de unități convenționale sau

cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare

până la 3 ani. Conform art.16 alin. (3) Cod penal, infracțiunea dată este una mai puțin

gravă.

În speță, prima instanță a conchis corect de a reține circumstanța atenuantă

prevăzută de art.76 alin.(1) lit. g) Cod penal - ilegalitatea sau imoralitatea acțiunilor

victimei care au provocat infracțiunea, or la comiterea infracțiunii au contribuit și

acțiunile victimei înainte de comportamentul infracțional al inculpatului Marițoi M.

Nu au fost reținute temeiuri de liberare de răspundere penală a inculpatului în baza

art.53 Cod penal. La fel, nu au fost stabilite circumstanțe agravante.

În același context, s-a reținut că prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău

din 22.12.2011, Marițoi M. a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 217 alin. (3) lit. c) Cod penal și i-a fost aplicată pedeapsa cu închisoarea pe un

termen de 2 ani și 8 luni, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat pe un termen

de probațiune de 2 ani. Reieșind din revendicarea MAI anexată la dosar, rezultă că, în

privința lui Marițoi M. au existat și alte cauze penale, care ulterior au fost încetate pe

motive de nereabilitare, însă în privința cărora - antecedentele penale sunt stinse.

Prin urmare, având în vedere circumstanțele cauzei elucidate supra, ținând cont de

principiile generale de aplicare a pedepsei din art.61 alin.(2) Cod penal, reieșind din

caracterul infracțiunii, care potrivit prevederilor art.16 alin.(3) Cod penal este una mai

puțin gravă, de limitele pedepsei prevăzute de art.287 alin.(1) Cod penal și de noile

limite de pedeapsă stabilite de art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, de faptul că,

inculpatul a fost provocat la comiterea infracțiunii de către partea vătămată Rotaru A.,

ceea ce s-a manifestat prin numirea inculpatului și a prietenei acestuia - Cojocaru N., cu

cuvinte necenzurate și îmbrâncirea acestora în timp ce stăteau îmbrățișați, ținând cont

că, inculpatul și-a recunoscut vina și s-a căit de cele comise, dar având în vedere că,

dînsul a comis anterior alte infracțiuni, la materialele cauzei nu există probe care ar

atesta că, pedeapsa cu închisoare nu ar duce la corectarea inculpatului, Colegiul penal

consideră că, prima instanță a conchis just și echitabil că, în privința inculpatului

Marițoi M. este rațională aplicarea unei pedepse privative de libertate .... cu

suspendarea condiționată a executării acesteia pe un termen de probă de 1 an și 6 luni.”

Trasarea concluziei precitate, în opinia Colegiului penal, a avut la bază argumente

temeinice și relevante, care cad sub incidența nemijlocită a circumstanțelor de fapt a

cauzei și se mențin în vigoare pînă în prezent.

Totodată, instanța de recurs explică recurentului că, este prerogativa instanței de

judecată să aprecieze dacă scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse non-

privative de libertate sau de altă categorie, iar în formarea acestei convingeri, instanța de

judecată urmează să țină cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, care au

fost luate în considerare în speță.

Pe cale de consecință, instanța de recurs reiterează că motivarea pe care instanța de

8

apel a formulat-o o acceptă și pentru a evita repetări inutile o însușește, fapt ce vine în

corespundere și cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37) a hotărârii în cauza Albert vs.

România din 16.02.2010 a indicat că art. 6 §1 din Convenție deși obligă instanțele să-și

motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument în parte, cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o

instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt

mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale, fapt ce determină

inutilitatea expunerii lor repetate în prezenta decizie.

Prin urmare, constatând că motivele invocate de recurent, așa cum au fost

formulate, nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de dispozițiile legale în materie și

că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, criticile procurorului din această

perspectivă devin neîntemeiate.

Având în vedere acestea, instanța de recurs conchide că, în prezenta cauză nu se

constată admiterea erorilor de drept semnalate de procuror și prevăzute de art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală, iar la judecarea acestei cauze în ordine de apel,

instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 227-229, 414-419 Cod

de procedură penală și a pronunțat o hotărâre legală și întemeiată, neexistând vreun temei

pentru admiterea recursului în sensul declarat.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în procuratura de

circumscripție Chișinău, Devder Djulieta, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 04 aprilie 2018, în cauza penală privindu-l pe Marițoi Maxim

XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 15 august 2018.

Președinte GORDILĂ Nicolae

Judecător CATAN Liliana

Judecător GUZUN Ion

9