1ra-1156/2018 — art.217 alin.2 CP

Prima instanță: 04.07.2017 - 06.11.2017;

Instanța de apel: 27.11.2017 - 16.01.2018;

Instanța de recurs: 14.05.2018 - 20.06.2018. C O N S T A T Ă : 1. Prin sentința Judecătoriei Comrat, sediul Central din 06 noiembrie 2017, Cociu Grigori a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art.217 alin.(2) Cod penal și, prin aplicarea prevederilor art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității pe un termen de 100 ore. S-a respins ca neîntemeiată solicitarea procurorului privind încasarea în contul statului de la Cociu Grigori a cheltuielilor de judecată în sumă de 1400 lei, pentru efectuarea raportului de constatare tehnico-științifică. 2. Prima instanță, examinând cauza pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform procedurii simplificate prevăzute de art.3641 Cod de procedură penală, a constatat că Cociu Grigori, în perioada de timp nestabilită de organul de urmărire penală, a făcut rost și a păstrat până la data de 02 iunie 2017, în gospodăria sa din s.xx, str.xx, fără scop de înstrăinare, o lulea din lemn cu suprapunere de culoare închisă, cu miros specific, care a fost depistată și ridicată de către colaboratorii de poliție în cadrul efectuării cercetării docimiciliului ultimului și care, potrivit constatărilor expertizei fizico-chimice nr.3317 din 21.06.2016, reprezintă substanță narcotică - gudron de canabis cu masa de 0,097 grame, iar conform Hotărârii Guvernului nr.79 din 23.01.2016 privind aprobarea Listei substanțelor stupefiante, psihotrope și a plantelor ce conțin astfel de substanțe depistate în trafic ilicit, precum și cantitățile acestora, se atribuie la cantități în proporții mari. 1 3. Împotriva sentinței a declarat apel procurorul, care a solicitat casarea parțială a acesteia, și anume în partea respingerii cererii de încasare de la inculpat în contul statului a cheltuielilor de judecată, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri în partea respectivă, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care să fie dispusă încasarea din contul lui G.Cociu în bugetul de stat a sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, invocând că cheltuielile respective sunt formate din cele pentru efectuarea expertizei chimice, iar în temeiul art.227 alin.(1), (2) pct.5), 229 alin.(1)-(2), 385 alin.(1) pct.14) Cod de procedură penală, instanța urma să dispună încasarea cheltuielilor nominalizate în contul statului de la inculpat.

Prin decizia Colegiului judiciar al Curții de Apel Comrat din 16 ianuarie 2018, apelul declarat de procuror a fost respins, ca nefondat, cu menținerea sentinței. În motivarea soluției adoptate, constatând că sentința a fost atacată cu apel doar în partea ce ține de neîncasarea cheltuielilor de judecată din contul inculpatului, instanța de apel a ținut să aprecieze critic argumentele invocate de apelant. În acest sens, instanța de apel a specificat că prin prisma aprecierii prevederilor enunțate la art.227-229 Cod de procedură penală, sumele solicitate de acuzatorul de stat nu constituie cheltuieli de judecată ce pot fi puse în sarcina inculpatului. Reieșind din considerentul că expertiza în cauză a fost dispusă prin ordonanța organului de urmărire penală, luând în considerare dispozițiile art.142 alin.(1), 143 alin.(2), 144 alin.(1) Cod de procedură penală, art.2, 11 alin.(2) din Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-științifice, instanța de apel a considerat că cheltuielile solicitate de procuror de a fi încasate de la inculpat urmează a fi trecute în contul statului, soluția adoptată de către prima instanță în această parte fiind legală și întemeiată.

Decizia instanței de apel este atacată cu recurs ordinar de către procuror care, în temeiul art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, solicită casarea parțială a acesteia, în partea soluției adoptate privind cheltuielile de judecată, cu dispunerea rejudecării cauzei în această parte, cu pronunțarea unei hotărâri, prin care a dispune încasarea în contul statului de la inculpat a cheltuielilor de judecată în sumă de 1400 lei, invocând că cheltuielile de judecată într-o cauză penală sunt provocate de săvârșirea unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei, astfel acestea sunt imputabile inculpatului, temeiul juridic fiind vinovăția sa infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel de cheltuieli nu ar fi avut loc; - art.229 alin.(1) Cod de procedură penală stipulează direct că inculpatul suportă cheltuielile de judecată, iar soluția instanțelor de fond în partea neîncasării acestora este neîntemeiată.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar în raport cu materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității acestuia din următoarele considerente. Potrivit textului recursului, partea acuzării invocă ca temeiuri de casare a deciziei instanței de apel art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârea instanței de apel conține o eroare de drept atunci când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. 2 Analizând acest temei în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul penal constată că acesta nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului declarat, lipsind temeiuri de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate. Totodată, Colegiul reține că autorul recursului este de acord cu starea de fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului, și critică hotărârea instanței de apel, care a menținut soluția primei instanțe, referitor la respingerea cererii procurorului de încasare de la inculpat a cheltuielilor de judecată. Astfel, examinând argumentele invocate de recurent, precum că instanța de apel nu a dispus încasarea de la inculpat în folosul statului a cheltuielilor suportate la realizarea expertizei chimice a substanței narcotice depistate la G.Cociu, în sumă de 1400 lei, Colegiul atestă că, potrivit art.227 alin.(1) și (3), 229 alin.(1) și (3), 27, 414 alin.(1) și (2) Cod de procedură penală, cheltuieli judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate. Instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci când o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de mijloace necesare. Instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul dacă plata acestora poate influența substanțial situația materială a acestuia, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Reieșind din prevederile normelor sus menționate și circumstanțele cauzei, prima instanță a conchis ca cheltuielile judiciare să fie trecute în contul statului. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor dosarului și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în aspectul cheltuielilor judiciare în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art.427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este lipsită de orice temei legal. Subsecvent, Colegiul conchide că decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală. Prin urmare, argumentele recurentului sunt neîntemeiate, decizia instanței de apel fiind bine argumentată, motivată și în concordanță cu prevederile art.394 Cod de procedură penală. Respectiv, analizând materialele cauzei și hotărârea instanței de apel atacată, Colegiul penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii judecătorești contestate. Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii 3 instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat. În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că temeiul invocat de către procuror nu este aplicabil din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar da temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate și, potrivit legii, se dispune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

În conformitate cu prevederile art.432 alin.(1)-(2) pct.4) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție D E C I D E : Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura Găgăuzia, oficiul Centru, Gheorghieva Fedora, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Comrat din 16 ianuarie 2018, în cauza penală în privința lui Cociu Grigori, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 18 iulie 2018. Președinte Nicolae Gordilă Judecători Elena Covalenco Iurie Diaconu 4