1ra-1171/2018 — art.220 alin.2 lit.a, c CP

1ra-1171/2018 — art.220 alin.2 lit.a, c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1171/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul Penal,

în următoarea componență:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecători – Elena Covalenco, Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea, în principiu, a recursului ordinar, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 22 februarie

2018, declarat de către avocatul Babără Marian, în numele inculpatului,

Usturoi Mihai.

Termenul examinării cauzei:

c o n s t a t ă:

Usturoi Mihai a fost recunoscut vinovat și condamnat, în baza art. 220 alin. (2) lit. a)

și c) Cod penal, la 3 ani de închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, a fost dispusă suspendarea condiționată a

executării pedepsei cu închisoarea, pe un termen de probațiune de 1 an.

S-a respins, ca neîntemeiată, solicitarea procurorului cu privire la încasarea

cheltuielilor de judecată, în contul statului, de la Usturoi Mihai.

procedură penală, a constatat că Usturoi Mihai, urmărind scopul tragerii de foloase

materiale, în rezultatul practicării prostituției de către alte persoane, pe parcursul lunii

iulie a anului 2017, aflându-se în mun. Chișinău, a îndemnat-o pe Lelecov Ana să se

deplaseze cu el în România, pentru a practica prostituția, convingând-o că va obține

un profit semnificativ din această activitate. În cadrul discuțiilor directe, cât și prin

intermediul telefonului, a determinat-o pe ultima să se deplaseze cu el, în România,

mun. Constanța, unde urma să practice prostituția, iar banii obținuți urmau a fi

împărțiți între ei.

În data de 1 august 2017, Usturoi Mihai i-a transmis lui Lelecov Ana bani,

pentru ca aceasta să-și perfecteze pașaportul, în regim de urgență și să poată călători

peste hotarele R. Moldova.

În aceeași zi, Usturoi Mihai a îndemnat-o și determinat-o pe Deliu Valeria să

se deplaseze cu el, în România, pentru a practica prostituția, convigând-o că va obține

un profit semnificativ din această activitate.

Tot în aceeași zi, după ce Lelecov Ana și-a perfectat pașaportul, Usturoi Mihai

împreună cu Lelecov Ana și Deliu Valeria, cu autoturismul de model ,,Peugeot”, cu

nr./î xx, a plecat din mun. Chișinău în mun. Constanța, România, fiind reținut la

ieșirea din mun. Chișinău, de către angajații Inspectoratului General de Poliție.

1

a acesteia, în partea stabilirii pedepsei, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatului, pentru fapta comisă, să-i fie aplicată o pedeapsă cu închisoarea, în

mărime de 2 ani și 8 luni, cu executare reală, de altfel, nu se va realiza scopul propus

al pedepsei penale, și anume, corectarea inculpatului și săvârșirea de noi infracțiuni,

atât de către acesta, cât și de către alte persoane, or, practica judiciară demonstrează

că o pedeapsă prea blândă nu este eficientă nici pentru corectarea infractorului, nici

pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; - instanța nejustificat a respins

solicitarea cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată, care urmau a fi încasate

din contul inculpatului, reținând, în acest sens, prevederile art. 227 alin. (1), 229 Cod

de procedură penală.

2018, a fost admis apelul declarat de către procuror, casată sentința, cu pronunțarea

unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Usturoi

Mihai a fost recunoscut vinovat, în baza art. 220 alin. (2) lit. a) Cod penal și, cu

aplicarea art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, i-a fost stabilită pedeapsa de 2

ani și 8 luni de închisoare, în penitenciar de tip semiînchis.

Solicitarea procurorului privind încasarea de la M. Usturoi a cheltuielilor de

judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată.

În motivarea soluției date, instanța de apel a indicat că prima instanță a

respectat normele procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod

obiectiv, circumstanțele cauzei și, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de

procedură penală, a dat probelor administrate o apreciere legală, din punct de vedere

al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar, în ansamblu – din punct de

vedere al coroborării lor, corect stabilind starea de fapt a acțiunilor inculpatului.

În același timp, instanța de apel, cu referire la constatarea stării de drept, a

indicat că prima instanță incorect a calificat acțiunile inculpatului M. Usturoi, în baza

art. 220 alin. (2) lit. a) și c) Cod penal, deoarece semnul calificativ prevăzut la lit. c) –

săvârșirea infracțiunii de două sau mai multe persoane, nu i-a fost imputat acestuia,

prin actul de învinuire.

Prin urmare, instanța a considerat necesar a casa sentința și a pronunța o nouă

hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, recunoscându-l vinovat pe

M. Usturoi, în baza art. 220 alin. (2) lit. a) Cod penal – proxenetismul, adică

îndemnul și determinarea la practicarea prostituției, cu tragerea de foloase

materiale de pe urma practicării prostituției de către o altă persoană, acțiuni

săvârșite asupra a două persoane.

Totodată, instanța de apel, reținând faptul că sentința a fost contestată de către

procuror, în partea stabilirii pedepsei, cu suspendarea condiționată a executării ei, pe

termen de probă, pe care a considerat-o prea blândă, a conchis că aceste argumente

sunt întemeiate. Astfel, verificând legalitatea și temeinicia sentinței, în această parte,

instanța de apel, făcând trimitere la prevederile art. 61, 75 Cod penal, a concluzionat

că prima instanță i-a aplicat inculpatului M. Usturoi o pedeapsă prea blândă, chiar

dacă a luat în considerație caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite,

persoana celui vinovat și circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea penală, influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului și condițiile de viață ale familiei acestuia.

Instanța a notat că executarea pedepsei, stabilită inculpatului, cu suspendarea

2

condiționată a ei, pe termen de probațiune, va fi imposibilă, deoarece acesta este

cetățean al altui stat, fără domiciliu temporar și/sau permanent pe teritoriul

R. Moldova, ceea ce face imposibilă executarea sentinței, cu toate obligațiile stabilite

de către prima instanță, pentru perioada de probațiune.

De asemenea, instanța de apel a menționat că comportamentul inculpatului,

care, fiind înștiințat legal, nu s-a prezentat în instanță, dă dovadă de atitudinea

superficială și depreciativă față de consecințele faptelor sale și a obligațiunilor impuse

de instanța de judecată, prin care a fost obligat să nu părăsească țara, până la intrarea

în vigoare a sentinței și să nu-și schimbe domiciliul și/sau reședința, fără

consimțământul organului competent, circumstanță ce a servit temei pentru anunțarea

lui în căutare, în instanța de apel.

Reieșind din cele menționate supra, instanța a notat că un rol primordial în

aprecierea și stabilirea pedepsei îl are pericolul social al faptei comise, sens în care

valorile ocrotite de legea penală, prin incriminarea faptelor, trebuie evidențiate atât

pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru educarea vinovatului.

Ținând cont de prevederile art. 7, 61, 75-78 Cod penal, care stipulează că

pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și

reeducare a condamnatului, că pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnatului, cât și

a altor persoane, instanța de apel a concluzionat că reeducarea și corijarea inculpatului

va fi posibilă, doar prin izolarea acestuia de societate, cu stabilirea unei pedepse, în

limitele sancțiunii prevăzute de art. 200 alin. (2) Cod penal, reduse prin prisma

prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

În același context, instanța de apel a notat că stabilirea pedepsei inculpatului, cu

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal sau a unei pedepse sub formă de amendă, este

prea blândă și nu va fi suficientă pentru corijarea inculpatului și nici pentru prevenirea

de noi infracțiuni din partea acestuia, ținând cont și de faptul că din înseși declarațiile

inculpatului rezultă că proxenetismul reprezintă o îndeletnicire pentru dânsul, or,

anterior a determinat la practicarea prostituției și alte persoane, având un motiv de

cupiditate.

Referitor la solicitarea apelantului de a fi dispusă încasarea din contul

inculpatului, în beneficiul statului, a cheltuielilor judiciare suportate, instanța de apel

a considerat că aceasta este nefondată, deoarece acestea nu cad sub incidența cazurilor

stabilite de legislația în vigoare – art. 227 alin. (1), (2), 228 Cod de procedură penală.

M. Babără, în numele inculpatului, care, invocând temeiurile prevăzute de art. 427

alin. (1) pct. 2), 4), 5), 6), 10) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia, cu

menținerea sentinței, invocând că, la caz, nu au fost respectate prevederile art. 31 alin.

(1) Cod de procedură penală, deoarece la examinarea apelului au participat unii

judecători, iar la pronunțarea deciziei motivate au participat alți judecători, nefiind

dispusă reluarea examinării cauzei; - instanțele incorect au concluzionat asupra

vinovăției inculpatului, în comiterea infracțiunii de proxenetism, nefiind prezentate

probe care ar dovedi faptul că inculpatul a îndemnat ori a înlesnit practicarea

prostituției; - instanțele nu au stabilit acțiunile întreprinse de inculpat, în scopul

individualizării pedepsei penale, deoarece calificativele „îndemnul” și „înlesnirea”

practicării prostituției sunt mai puțin periculoase, în raport cu acțiunile de

,,determinare la prostituție”; - instanța a apreciat arbitrar și subiectiv că măsura de

3

pedeapsă, în privința inculpatului, este una prea blândă, iar cea stabilită de instanța de

apel, este prea aspră și disproporțională faptei săvârșite, eronat reținând că inculpatul

este cetățean al altui stat, fără domiciliul temporar și/sau permanet pe teritoriul R.

Moldova, ceea ce face, practic, imposibilă executarea sentinței, deoarece inculpatul

are domiciliu temporar în or. xx, str. xx, nr. xx, precum și domiciliu permanent în or.

București, astfel, perioada de probațiune putea fi trecută și la domiciliul permanent, în

cadrul asistenței juridice internaționale în materie penală; - prematură este și

constatarea făcută de instanța de apel că inculpatul manifestă o atitudine superficială

și depreciativă față de consecințele faptelor sale, pe când instanța nu a citat inculpatul

nici la domiciliul temporar și nici la domiciliul permanent, iar fiind contactat de către

partea apărării, a fost în imposibilitate de a se deplasa în R. Moldova, din motiv că

mama sa era spitalizată.

materialele dosarului și motivele invocate, ținând cont de opinia procurorului, expusă

în referință, care a solicitat declararea recursului, ca inadmisibil, Colegiul Penal

decide asupra inadmisibilității acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel

poate fi supusă recursului, pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond

ori de apel.

Recurentul, în recurs, a invocat ca temeiuri de casare a deciziei instanței de apel

art. 427 alin. (1) pct. 2), 4), 5) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului, pentru a repara erorile de drept, comise de

instanțele de fond și de apel, în cazul când instanța nu a fost compusă, potrivit legii

ori au fost încălcate prevederile art. 30, 31 și 33, judecata a avut loc fără participarea

procurorului, inculpatului, precum și a apărătorului, interpretului și traducătorului,

când participarea lor era obligatorie, potrivit legii, or, cauza a fost judecată în prima

instanță sau în apel, fără citarea legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

Analizând temeiurile respective, în raport cu motivele invocate în recursul

declarat, Colegiul Penal constată că acestea nu și-au găsit confirmare, la examinarea

recursului.

Cu referire la argumentul recurentului, precum că în cauză nu au fost

respectate prevederile art. 31 alin. (1) Cod de procedură penală, Colegiul Penal

constată că, potrivit fișei de repartizare a dosarului (f.d.20 v.2), cauza penală în

privința lui M. Usturoi a fost repartizată judecătorului E. Cobzac, care făcea parte

din completul nr. 7, constituit prin dispoziția președintelui Curții de Apel Chișinău,

fapt confirmat prin extrasul dispoziției (f.d.42 v.2). Ședințele de judecată,

preconizate pentru 21.11.2017, 12.12.2017, 18.01.2018, pe motivul neprezenței

inculpatului, au fost amânate, cercetarea judecătorească nefiind începută.

Prin încheierea din 16.02.2018 a președintelui Curții de Apel Chișinău

I. Pleșca, pe motiv că judecătorul E. Cobzac, prin hotărârea Parlamentului nr. 10 din

08.02.2018, a fost numită în funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție, s-a

dispus redistribuirea cauzelor penale, aflate spre examinare, în procedura

judecătorului E. Cobzac, altui judecător, cu respectarea principiului distribuirii

aleatorii a cauzelor, prin intermediul PIDG (f.d.56 v.2).

Conform fișei de repartizare repetată a dosarului, cauza penală a fost

repartizată judecătorului L. Ursu, care, potrivit aceleiași dispoziții din 02.01.2018,

4

emise de președintele Curții de Apel Chișinău I. Pleșca, face parte din completul nr.

2, compus din președintele completului – I. Iordan, judecători – L. Ursu și S. Furdui.

Reținând cele redate supra, argumentele recurentului sunt neîntemeiate, în

cauză, nefiind constatată încălcarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) Cod de procedură

penală, deoarece completul de judecată a fost schimbat până la începerea cercetării

judecătorești, din motivul imposibilității rămânerii aceluiași complet, pentru

judecarea cauzei. Mai mult, reieșind din procesul-verbal al ședinței instanței de apel

din 22.02.2018, avocatul inculpatului M. Babără nu a formulat unele cereri de

recuzare judecătorilor completului de judecată (f.d.61 v.2).

Lipsită de temei este și afirmația apărării, precum că pricina a fost judecată,

fără citarea legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se

prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate. În acest sens,

Colegiul atestă că instanța de apel a efectuat toate procedurile procesuale de a

asigura prezența inculpatului în instanță. Astfel, inculpatul a fost citat legal, pe

adresele indicate de el, atât din or. Ialoveni, str. xx, nr. xx, cât și din mun. Chișinău,

șos. xx, xxod. xx (f.d.19, 21 v.2), totodată, fiind dispusă aducerea silită a lui M.

Usturoi, cu domiciliul în or. Ialoveni, str. xx, nr. xx, însă, potrivit raportului

inspectorului OSS al SP1 al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, E. Pascari,

executarea încheierii de aducere silită a acestuia, în ședința de judecată, nu a fost

posibilă, deoarece str. Dragomirnaia are doar imobile până la nr. x, imobil cu nr. x

nu există, iar conform informației poliției de frontieră ,,Acces”, M. Usturoi a ieșit de

pe teritoriul R. Moldova, în data de 26.09.2017 (f.d.26-27, 31-36 v.2).

Din acest motiv, prin încheierea din 18.01.2018, a fost admis demersul

procurorului, fiind dispusă aplicarea măsurii preventive, în privința lui M. Usturoi,

arestarea preventivă, cu eliberarea mandatului de arest, pe un termen de 30 zile, cu

anunțarea lui în căutare (f.d.43-48 v.2).

Alegația apărării, precum că inculpatul a fost în imposibilitate de a se

prezenta, din motiv că mama acestuia, fiind diagnosticată cu o boală incurabilă, a

fost internată în spital, este una declarativă, deoarece actele anexate la cererea de

recurs – raportul medical și de analize medicale sunt datate cu anul 2014, iar unele

acte ce ar demonstra că ultima a fost internată în spital, în perioada judecării cauzei

în instanțele de fond, nu au fost prezentate. Mai mult, inculpatul nu a informat

despre imposibilitatea prezenții sale în ședința de judecată nici instanța și nici

avocatul său, care, în ședința de judecată din 22.02.2018, fiind pusă în discuție

posibilitatea judecării cauzei, în lipsa inculpatului, a considerat posibilă examinarea

acesteia, în lipsa lui M. Usturoi (f.d.61 v.2).

Instanța de recurs respinge și temeiurile invocate de recurent, precum că

instanța de apel nu și-a motivat hotărârea adoptată, nu a explicat prin ce s-a

manifestat latura obiectivă a infracțiunii imputate inculpatului, că lipsesc probe

verosimile, care ar dovedi faptul că inculpatul a îndemnat ori a înlesnit practicarea

prostituției, ori a tras foloase de pe urma practicării prostituției.

Colegiul Penal reține că judecarea cauzei a avut loc în ordinea procedurii

simplificate. Procedura simplificată a judecării cauzelor penale, pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, reprezintă, de fapt, o procedură abreviată ce

are la bază o pledoarie de vinovăție și poate fi aplicată, dacă sunt îndeplinite

cumulativ următoarele condiții: 1) cererea inculpatului să intervină până la începerea

cercetării judecătorești în prima instanță; 2) cererea inculpatului trebuie să conțină

5

mențiunea privind recunoașterea totală și necondiționată a faptei/faptelor

incriminate, în legătură cu care a fost deferit justiției și renunțarea la dreptul de a

solicita examinarea altor probe; 3) probele administrate, în faza de urmărire penală,

să fie suficiente și de natură să permită stabilirea unei pedepse.

Examinarea cauzei penale, în procedură simplificată, este un instrument care

oferă importantul avantaj al soluționării cu celeritate a cauzelor penale, atunci când

inculpatul recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu, iar

instanța dispune de suficiente probe care ar permite stabilirea vinovăției, aceasta este

formă prescurtată de examinare judiciară și, în esență, duce la renunțarea la o serie

de drepturi procedurale.

Așadar, precum rezultă din actele cauzei, după prezentarea materialelor de

urmărire penală, în data de 28.08.2017, atât inculpatul, cât și apărătorul acestuia

M. Babără, au încheiat acord de recunoaștere a vinovăției (f.d.205-208 v.1), în care

acesta, prin declarație, a notificat că i-a fost explicată procedura încheierii acordului,

prevăzută de art. 505 Cod de procedură penală și își recunoaște vina. Totodată, până

la începerea cercetării judecătorești, inculpatul M. Usturoi, printr-un înscris autentic

(f.d.232 v.1), care reprezintă o manifestare de voință suficient de clară, a solicitat ca

judecata să se facă, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale,

precizând cunoașterea și însușirea acestor probe, precum și renunțarea la

administrarea probelor, din care se desprinde faptul că inculpatul a recunoscut

faptele descrise în rechizitoriu (f.d.4 v.2).

Astfel, prima instanță a reținut că din probele administrate în cursul urmăririi

penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, a

admis cererea inculpatului și a dispus examinarea acesteia, potrivit procedurii

simplificate.

Împotriva sentinței adoptate de prima instanță, în urma judecării în procedura

simplificată, părțile pot exercita calea de atac a apelului, de regulă, sub aspectul

individualizării pedepsei, inculpatul neputând renunța la opțiunea de a fi judecat,

potrivit procedurii simplificate.

În situația aplicării, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 3641 Cod de

procedură penală, instanța de apel este obligată să verifice, în principiu, îndeplinirea

cerințelor stipulărilor art. 3641 alin. (1) și (4) și nu poate reține o altă situație de fapt și

o altă încadrare juridică, decât cea reținută în rechizitoriu și de către prima instanță,

fapt realizat de către instanța de apel. Din acest motiv, criticile recurentului, la acest

capitol, nu pot fi invocate la etapa recursului ordinar, inclusiv din motivul că partea

apărării nu a utilizat calea ordinară de atac – apelul, împotriva sentinței declarând

apel doar procurorul, în latura stabilirii pedepsei.

Cu referire la temeiul invocat de recurent, stipulat la art. 427 alin. (1) pct. 10)

Cod de procedură penală, precum că s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale, Colegiul Penal menționează că persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele

sancțiunii articolului, în baza căruia persoana se declară vinovată.

Concomitent, conform art. 75 alin. (1) Cod penal, la stabilirea categoriei și

termenului pedepsei, instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

6

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Pedeapsa are drept scop și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din

partea inculpatului, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are,

pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, în ceea ce privește

comportamentul făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a

acesteia trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de

necesitatea respectării legii penale și evitarea, în viitor, a săvârșirii unor fapte

similare. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare

a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având, ca finalitate, stabilirea

unei pedepse, în limitele prevăzute de lege.

Contrar argumentelor recurentului, Colegiul Penal atestă că instanța de apel

întemeiat a constatat că prima instanță, deși la numirea pedepsei a ținut seama de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite de persoana inculpatului, de

condițiile de viață ale familiei acestuia, însă pripit a ajuns la concluzia că corectarea

lui este posibilă, fără izolare de societate, deoarece, reieșind din comportamentul

inculpatului și circumstanțele comiterii faptei imputate, corijarea și reeducarea

acestuia poate avea loc, doar în condițiile privării de libertate.

În baza circumstanțelor descrise, Colegiul Penal consideră legală concluzia

instanței de apel, referitor la executarea reală a pedepsei cu închisoarea, deoarece

pedeapsa stabilită de prima instanță nu era proporțională faptelor comise de către

inculpat.

Instanța de recurs apreciază că față de natura și gravitatea faptelor comise, a

circumstanțelor reale, privind săvârșirea acestora și a celor personale ale

inculpatului, pedeapsa de 2 ani și 8 luni de închisoare, cu executarea ei reală, este

aptă să conducă la realizarea scopurilor sancțiunii, contribuind la corijarea și

reeducarea inculpatului, la formarea unei atitudini pozitive a acestuia, față de faptele

comise.

Colegiul Penal conchide că, la stabilirea pedepsei cu închisoarea, instanța de

apel și-a motivat soluția adoptată, indicând din care motive a ajuns la concluzia că

corijarea și reeducarea inculpatului M. Usturoi, pentru faptele comise, este posibilă

doar cu aplicarea pedepsei reale cu închisoarea, astfel instanța de apel și-a motivat

soluția referitoare la iraționalitatea numirii pedepsei, cu suspendarea condiționată a

executării ei, pe termen de probațiune. Totodată, la numirea pedepsei, instanța de

apel a ținut cont de prevederile art. 3641 Cod de procedură penală, acesta beneficiind

de o reducere cu o treime din maximumul și minimumul prevăzut de sancțiunea

normei penale, în baza căreia a fost condamnat.

Astfel, Colegiul reiterează că pedeapsa principală, precum a fost

individualizată de instanța de apel, răspunde atât principiului proporționalității, cât și

scopului prevăzut de art. 61 alin. (2) Cod penal – restabilirea echității sociale,

corectarea inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din

partea acestuia, cât și a altor persoane.

Temeiul invocat de apărare, precum că instanța de apel, neîntemeiat a motivat

înăsprirea pedepsei, indicând că inculpatul, cu scop de cupiditate, anterior a

determinat la practicarea prostituției și alte persoane, aceasta fiind o îndeletnicire

pentru el, nu poate fi reținut, deoarece concluziile date au rezultat din declarațiile

părții vătămate A. Lelecov și procesele-verbale de examinare a telefoanelor mobile ce

7

aparțineau lui A. Lelecov și M. Usturoi, cu mesajele extrase din acestea.

În același timp, Colegiul Penal respinge alegația recurentului, precum că

instanța de apel arbitrar și subiectiv a apreciat măsura de pedeapsă stabilită de prima

instanță, ca una prea blândă, constatând că inculpatul a încălcat măsura preventivă,

care de facto expirase după 15 zile de atac a sentinței, deoarece măsura preventivă –

arestul la domiciliu, aplicat în privința lui M. Usturoi, expira la 30.09.2017, iar

potrivit informației din baza de date „Acces” rezultă că inculpatul a ieșit de pe

teritoriul R. Moldova, în data de 26.09.2017, astfel, instanța de apel just a constatat că

inculpatul a încălcat măsura preventivă, dat fiind că, la data pronunțării sentinței,

această măsură nu expirase de drept. Mai mult ca atât că, prin sentință, a fost aplicată

măsura preventivă – obligarea de nepărăsire a țării, până la intrarea acesteia în

vigoare.

Subiective sunt argumentele recurentului, precum că lipsa inculpatului a stat la

bază și a avut drept consecință înăsprirea disporporțională a pedepsei penale, deși

M. Usturoi, fiind anunțat de partea apărării, despre data examinării apelului, a fost în

imposibilitate de a se prezenta, deoarece acestea au fost analizate de instanța de apel,

care s-a expus detaliat și motivat asupra lor, respingându-le, în baza motivelor

descrise în pct. 4 din prezenta decizie.

Prin urmare, Colegiul conchide că pedeapsa stabilită lui M. Usturoi a fost

individualizată, conform prevederilor legale ce reglementează acest aspect.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs va

decide inadmisibilitatea recursului ordinar înaintat, în cazul în care se constată că

acesta este vădit neîntemeiat.

În circumstanțele stabilite, Colegiul Penal decide asupra inadmisibilității

recursului declarat de avocatul M. Babără, în numele inculpatului, ca fiind vădit

neîntemeiat.

penală, Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Babără Marian,

în numele inculpatului Usturoi Mihai, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de

Apel Chișinău din 22 februarie 2018, în cauza penală, în privința lui Usturoi Mihai, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral, la 18 iulie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

8