1ra-1132/18 — art.326 alin.1 CP

Dosarul nr.1ra-1132/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 iunie 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 30 noiembrie 2017 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2018, declarat de către

inculpatul

Botnaru Victor XXX, născut la

XXX, originar din XXX,

domiciliat XXX.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

Botnaru Victor a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.326 alin.(1) Cod penal

la amendă în mărime de 2000 unități convenționale, cu privarea de dreptul de a ocupa

funcții publice pe un termen de 2 ani.

procedură penală, a constatat că Botnaru Victor, deținând funcția de ofițer de urmărire

penală al Direcției generale urmărire penală a Inspectoratului General al Poliției, în

cadrul convorbirii telefonice purtate cu Secara Mihail, la 02 noiembrie 2016, în intervalul

de timp 17.28, 17.35-17.37, acționând din intenție directă, susținând că are influență

asupra ofițerului de urmărire penală ,,Artiom” din cadrul Inspectoratului de Poliție

Buiucani al Direcției de Poliție a mun.Chișinău și asupra procurorului în Procuratura

Buiucani, mun.Chișinău, care urma să examineze prin prisma prevederilor art.274 Cod de

procedură penală, legalitatea soluției adoptate de ofițerul de urmărire penală, personal, în

interesul propriu, dar și în interesul unei alte persoane, a pretins de la Secara Mihail

valută care nu i se cuvine în sumă de 500-600 de euro, echivalentul a 11052-13263 lei,

pentru a-l determina pe ofițerul de urmărire penală în exercitarea funcției sale să înceapă

urmărirea penală în baza plângerii depuse de Secara Mihail pe faptul deposedării de

autoturism și să declanșeze investigații în vederea căutării mijlocului de transport, iar pe

procuror să confirme legalitatea începerii urmăririi penale prin fixarea termenului

urmăririi penale.

partea stabilirii pedepsei, cu pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care procesul penal să fie încetat în baza

art.55 Cod penal, cu aplicarea unei pedepse pecuniare și excluderea pedepsei

complementare, invocând că instanța i-a aplicat o pedeapsă prea aspră; - deși a fost

1

sesizată, instanța nu s-a expus în privința cererii privind încetarea procesului penal în

baza art.55 Cod penal și nu a ținut cont că a comis pentru prima dată o infracțiune mai

puțin gravă, și-a recunoscut vina și se căiește sincer de cele comise; - instanța neîntemeiat

a aplicat pedeapsa complementară - privarea de dreptul de a ocupa funcții publice.

apelul inculpatului a fost respins ca nefondat.

În motivarea soluției instanța de apel a reținut că sentința a fost contestată de către

inculpat doar în partea stabilirii pedepsei penale, care a solicitat încetarea procesului

penal în baza art.55 Cod penal și excluderea pedepsei complementare.

Cu referire la solicitarea inculpatului privind încetarea procesului penal în baza

art.55 Cod penal, instanța a precizat că reieșind din prevederile articolului dat, acesta nu

se aplică în privința persoanelor care au săvârșit infracțiunea prevăzută de art.326 alin.(1)

Cod penal, care, în speță, îi este imputată inculpatului.

Totodată, ținând cont de prevederile art.7, 61 și 75 Cod penal, de toate

circumstanțele cauzei, de gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria

celor mai puțin grave, de persoana inculpatului, care și-a recunoscut vina și s-a căit sincer

de cele comise, solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată, că nu are

antecedente penale, precum și de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, instanța de apel a conchis că pedeapsa sub formă de amendă

stabilită de prima instanță a fost individualizată corect, această pedeapsă fiind de natură

să restabilească echilibrul social perturbat prin comiterea infracțiunii și să asigure,

totodată, realizarea scopului legii penale.

invocând temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală,

solicită casarea acestora în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei în această parte și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care procesul penal intentat în privința lui să fie încetat

în baza art.55 Cod penal și excluderea pedepsei complementare, pe motiv că instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel; - s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale; - instanța a apreciat arbitrar circumstanțele

cauzei și i-a stabilit o pedeapsă prea aspră; - nu s-a expus în privința cererii privind

încetarea procesului penal în baza art.55 Cod penal; - instanța nu a ținut cont că a comis

pentru prima dată o infracțiune mai puțin gravă, și-a recunoscut vina, s-a căit sincer

pentru fapta comisă și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată; - s-au

aplicat greșit prevederile legii penale în partea aplicării pedepsei complementare, care nu

este prevăzută de norma penală în baza căruia a fost condamnat.

inculpat în raport cu materialele dosarului și motivele invocate, ținând cont de opinia

procurorului expusă în referință, care a solicitat declararea inadmisibilității recursului ca

fiind vădit neîntemeiat, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității acestuia din

următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel poate

fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond ori de

apel.

Recurentul în recurs a invocat ca temei de casare a deciziei instanței de apel

art.427 alin.(1) pct.6), 10) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărîrea instanței

de apel conține o eroare de drept în cazul în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, ori s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

2

Analizând respectivele temeiuri în raport cu motivele invocate, Colegiul penal

constată că acestea nu și-au găsit confirmare.

Totodată, Colegiul reține că autorul recursului este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor acestuia, și

critică hotărârea instanței de apel numai referitor la pedeapsa care i-a fost aplicată.

Motivele recurentului enumerate la pct.5 al prezentei decizii, Colegiul penal le

consideră drept lipsite de temei.

Prin urmare, cu referire la criticile recurentului potrivit cărora instanța de apel nu

s-a expus în privința cererii privind încetarea procesului penal în baza art.55 Cod penal,

Colegiul penal constată că acestea sunt pur declarative, or, instanța de apel la pct.19 și 20

din decizie a explicat clar și detaliat de ce în speță nu pot fi aplicate prevederile normei

pre-citate.

Astfel, Colegiul penal relevă că instanța de apel examinând apelul declarat de către

inculpat, care a solicita încetarea procesului penal intentat în privința cestuia și tragerea

lui la răspundere contravențională, prin prisma circumstanțelor cauzei și a legislației

penale pertinente, corect a conchis că în cauză nu pot fi aplicate prevederile art.55 Cod

penal și dispusă liberarea acestuia de răspundere penală, cu tragerea la răspundere

contravențională, or, potrivit normei, aceasta poate fi aplicată doar cu condiția că

inculpatul a săvârșit pentru prima oară o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, și-a

recunoscut vina, a reparat prejudiciul cauzat prin infracțiune și s-a constatat că corectarea

lui este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. Totodată, norma prevede că aceasta

nu se aplică în cazul infracțiunilor prevăzute de art.1811, 256, 303, 314, art.326 alin.(1) și

(11), art.327 alin.(1), art.328 alin.(1), art.332 alin.(1), art.333 alin.(1), art.334 alin.(1) și

(2), art.335 alin.(1) și art.3351 alin.(1) Cod penal.

Prin urmare, contrar celor afirmate de recurent, la stabilirea pedepsei, instanța a

reținut toate circumstanțele necesare pentru o individualizare corectă a pedepsei penale,

inclusiv că infracțiunea imputată inculpatului face parte din categoria celor mai puțin

grave, că inculpatul nu are antecedente penale, că și-a recunoscut vina și s-a căit sincer de

cele comise, solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată (pct.27-29 din decizia

instanței de apel), însă aceste aspecte, care sunt enumerate la art.55 Cod penal, și care ar

da dreptul instanței să aplice prevederile acestei norme nu sunt suficiente, or, o altă

condiție obligatorie întru aplicarea față de inculpat a normei indicate este ca infracțiunea

imputată să nu facă parte dintre cele exhaustiv exceptate de aceiași normă.

În context, Colegiul penal precizează că inculpatului îi este imputată săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art.326 alin.(1) Cod penal, iar potrivit art.55 Cod penal,

prevederile acestuia nu sunt aplicabile în cazul acestei infracțiuni.

Respectiv, argumentele invocate, precum că instanța de apel nu a ținut cont că

inculpatul a comis pentru prima dată o infracțiune mai puțin gravă, că și-a recunoscut

vina, s-a căit sincer pentru fapta comisă și a solicitat examinarea cauzei în procedură

simplificată, precum și că nu s-a pronunțat asupra cererii acestuia privind oportunitatea

aplicării în speță a prevederilor art.55 Cod penal contravin materialelor cauzei, or,

Colegiul penal reiterează că instanța de apel corect și în deplină măsură a dat apreciere

circumstanțelor cauzei și corect a constatat că infracțiunea săvârșită de către inculpat se

exceptează de la aplicarea prevederilor art.55 Cod penal și respectiv, inculpatul nu poate

fi liberat de răspundere penală cu tragere la răspundere contravențională.

Argumentul recurentului, precum că instanțele neîntemeiat i-au aplicat pedeapsa

complementară, pe motiv că sancțiunea art.326 alin.(1) Cod penal nu prevede pedeapsa

complementară - privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate, nu poate fi reținut.

3

Colegiul penal precizează că, potrivit art.65 alin.(3) Cod penal, privarea de dreptul

de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată ca

pedeapsă complementară și în cazurile când nu este prevăzută în calitate de pedeapsă

pentru infracțiunile din Partea specială a Codului penal, dacă, ținând cont de caracterul

infracțiunii săvârșite de cel vinovat în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în

timpul exercitării unei anumite activități, instanța de judecată va considera imposibilă

păstrarea de către acesta a dreptului de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o

anumită activitate.

Astfel că, instanțele de fond, având în vedere că inculpatul a săvârșit fapta

imputată fiind în funcția de ofițer de urmărire penală în Direcției generale urmărire

penală a Inspectoratului General al Poliției, a pretins bani de la M.Secara, susținând că

are influență asupra ofițerului de urmărire penală din cadrul IP Buiucani al Direcției de

Poliție a mun.Chișinău și asupra procurorului din Procuratura Buiucani, corect au conchis

asupra oportunității aplicării față de acesta a pedepsei complimentare - privarea de

dreptul de a ocupa funcții publice, pentru a preveni săvârșirea de către acesta a unei noi

infracțiuni în legătură cu funcția ocupată.

În această ordine de idei, Colegiul penal constată că la stabilirea pedepsei lui

V.Botnaru, instanțele de fond au ținut seama pe deplin de principiile de aplicare,

prevăzute de art.7, 61 Cod penal și de criteriile generale de individualizare, de caracterul

și gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, stipulate în art.75 Cod penal, de toate

circumstanțele cauzei, de funcția deținută, de gravitatea infracțiunii săvârșite, care face

parte din categoria celor mai puțin grave, de persoana inculpatului, care și-a recunoscut

vina și s-a căit sincer de cele comise, solicitând examinarea cauzei în procedură

simplificată, că nu are antecedente penale, precum și de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, și corect au conchis că în privința inculpatului

urmează a aplica atât pedeapsa penală - amenda, cât și cea complementară - privarea de

dreptul de a ocupa funcții publice.

Totodată, Colegiul penal constată că recurentul indică aceleași argumente ca și în

apel, asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat la pct.18-32 ale deciziei, soluție pe care

instanța de recurs și-o însușește pe deplin și a cărei reluare nu se mai impune, fapt ce este

în deplină concordanță cu jurisprudența și practica Curții Europene pentru Drepturile

Omului, care în cauza Albert vs România din 16.02.2010, în pct.37 al Hotărârii a statuat

că, dacă art.6 § 1 din Convenția EDO obligă instanțele să își motiveze deciziile, acesta nu

poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk

împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct.61, seria A nr.288). Cu toate acestea,

noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă care nu și-a motivat decizia, fie

prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară fie prin alt mod, să fi examinat

totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să

confirme pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Helle împotriva Finlandei, 19

decembrie 1997, pct.60).

Cu referire la argumentul recurentului, precum că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, Colegiul penal, așa cum a fost stabilit mai sus,

reiterează că recursul repetă textul apelului, argumentele expuse de recurent fiind anterior

invocate în apel, iar instanța de apel, examinându-le în ansamblu, le-a dat o apreciere

corespunzătoare, conform art.414 Cod de procedură penală, pronunțându-se argumentat

și detaliat asupra lor.

Subsecvent, Colegiul conchide că decizia instanței de apel cuprinde atât fondul

apelului declarat de către procuror, cât și temeiurile de fapt și de drept care au fost puse la

4

baza ei, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417

Cod de procedură penală.

Prin urmare, argumentele recurentului sunt neîntemeiate, decizia instanței de apel

fiind bine argumentată, motivată și în concordanță cu prevederile art.394 Cod de

procedură penală.

Deci, analizând materialele cauzei și hotărârea instanței de apel atacată, Colegiul

penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii judecătorești

contestate.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că temeiurile invocate de către

inculpat nu sunt acceptabile din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar da

temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate și, potrivit

legii, se dispune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către inculpatul Botnaru Victor,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2018, în

propria lui cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 iulie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

5