1ra-1007/18 — 320 al.1 CP

1ra-1007/18 — 320 al.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1007/2018

Curtea Supremă de Justiție

DECIZIE

30 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componentă:

Președinte – Toma Nadejda

Judecători - Cobzac Elena și Constantin Alerguș

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Radu Sâli împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 ianuarie 2018, în cauza

penală privind-o pe

Levaga Elena XXXXX, născută la XXXXX,

originară din or.XXXXX, domiciliată în r-nul XXXXXX,

studii XXXXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

Levaga Elena a fost achitată în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.320 alin.(1)

Cod penal, pe motiv că fapta inculpatei nu întrunește elementele infracțiunii.

1.1. Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut că lui Levaga Elena

de către organul de urmărire penală i se impută că acționând în mod intenționat,

prevăzând urmările prejudiciabile, dorind în mod conștient survenirea acestor

urmări, contrar prevederilor art.16 alin.(1) și (2) din Codul de procedură penală,

care prevede în mod expres că hotărârile, încheierile, ordonanțele și deciziile

judecătorești definitive, precum și dispozițiile, cererile, delegațiile, citațiile, alte

adresări legale ale instanței judecătorești, sânt obligatorii pentru toate autoritățile

publice, asociațiile obștești, persoanele oficiale, organizațiile și persoanele fizice

și se execută cu strictețe pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar neexecutarea

nemotivată a actelor judecătorești, dispozițiilor, cererilor, delegațiilor, citațiilor,

altor adresări legale, precum și lipsa de considerație față de judecată, atrag

răspunderea prevăzută în prezentul cod și în alte legi, precum și contrar

prevederilor art.8 din Codul de executare, care prevede că cerințele executorului

judecătoresc înaintate în modul stabilit de prezentul cod și de alte acte normative

sânt obligatorii pentru toate autoritățile publice, persoanele juridice, persoanele

cu funcție de răspundere și persoanele fizice, contrar prevederilor art. 44 alin.(3)

Cod de executare care prevede că debitorul este obligat să execute documentul

executoriu, să declare în scris, pe propria răspundere, executorului judecătoresc,

la solicitarea acestuia, toate veniturile, drepturile de creanță deținute și bunurile

sale, inclusiv cele care se află în proprietate comună pe cote-părți, în devălmășie

sau care sânt gajate, precum și locul aflării lor, iar nerespectarea acestei obligații

atrage răspunderea prevăzută de lege, cunoscând despre faptul că prin hotărârea

Judecătoriei Căușeni din 29.09.2014 adoptată la cererea de chemare în judecată

depusă de către Lagutin Alexandru către Levaga Elena privind încasarea datoriei

s-a dispus încasarea de la ultima în beneficiul lui Lagutin Alexandru a datoriei în

sumă de 7000 Euro, hotărâre ce a fost transmisă spre executare.

Ulterior, de către judecătorul Judecătoriei Buiucani mun.Chișinău, Ion

Morozan, la 26.08.2015, Levaga Elena a fost recunoscută vinovată de comiterea

contravenției prevăzute de art.318 din Codul contravențional, fiindu-i aplicată

amenda în mărime de 50u.c. decizia devenind irevocabilă la 24.09.2015”(f.d.35-

36).

Acțiunile inculpatei Levaga Elena fiind încadrate de organul de urmărire

penală în baza art.320 alin.(1) Cod penal - neexecutarea hotărârii instanței de

judecată, adică eschivarea de la executare a hotărârii instanței de judecată, dacă

aceasta a fost comisă după aplicarea sancțiunii contravenționale.

municipiului Chișinău, oficiul Buiucani – Dan Solovei a contestat-o cu apel,

solicitând casarea sentinței, rejudecarea cauzei conform ordinii stabilite pentru

prima instanță cu adoptarea unei noi decizii prin care Levaga Elena să fie

recunoscută vinovată de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.320 alin.(1) Cod

penal cu stabilirea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu suspendarea condiționată

a executării pedepsei închisorii în temeiul art.90 Cod Penal pe un termen de probă

de 2 ani.

În motivarea apelului s-a invocat că, instanța de judecată a pus la baza

sentinței doar faptul că de la momentul sancționării inculpatei Levaga Elena în

baza art.318 alin.(1) Cod contravențional de către Judecătoria Buiucani, mun.

Chișinău și până la sesizarea organului de urmărire penală a trecut o perioadă

scurtă de timp și inculpata nu s-a eschivat din nou de la executarea titlului

executoriu, alte motive pe care s-a întemeiat sentința instanței de judecată nu au

fost indicat.

Mai mult ca atât, apelantul invocă că, concluzia instanței de judecată este

una neîntemeiată din motiv că inculpata Levaga Elena, atât după aplicarea

sancțiunii contravenționale, cât și până la intentarea cauzei penale nu numai că

nu a achitat nici măcar o parte din suma datorată, dar și se eschiva de a se prezenta

la biroul executorului judecătoresc pentru a comunica modalitatea de executare a

titlului executoriu.

Totodată, în cererea de apel se menționează că, în cadrul audierii inculpatei

Levaga Elena, aceasta a declarat instanței de judecată că era indiferentă pe toată

perioada de executare, nu manifesta interes pentru executarea hotărârii

judecătorești din motiv că primordial pentru dânsa era să plece peste hotarele

Republicii Moldova. Deci, după aplicarea sancțiunii contravenționale, Levaga

Elena a avut posibilitatea reală de a achita, cel puțin eșalonat, suma indicată în

hotărârea Judecătoriei Căușeni, însă, manifestând intenția directă, urmărind

scopul eschivării de la executarea hotărârii menționate supra, a încercat să plece

peste hotarele țării, fapt, care denotă direct intenția sa de a se eschiva de la

restituirea datoriei.

2018, a fost respins apelul declarat.

3.1. În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a indicat că prima instanță,

întemeiat a ajuns la concluzia cu privire la achitarea inculpatei de sub învinuirea

de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art.320 alin.(1)Cod penal, indicând, că

urmărirea penală pe marginea cazului dat urma a fi pornită ulterior celei

contravenționale și numai după fixarea unui nou termen de executare a

documentului executoriu, ceea ce nu a avut loc, fapt recunoscut și prin declarațiile

executorului judecătoresc Romaliischii Maxim prezentate în cadrul ședinței de

judecată în primă instanță și în instanță de apel.

Așadar, instanța de apel a stabilit că, după 10 mai 2015- data rămânerii

definitive a hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău din 26 august 2015

prin care Levaga Elena a fost recunoscută vinovată și sancționată în baza art.318

alin.(1)Cod contravențional, acesteia nu i-a fost acordat un alt termen de

executare a documentului executoriu nr.2p/o-946/14 din 29 septembrie 2014 emis

de Judecătoria Căușeni, prin urmare, nu a fost demonstrată de organul de

învinuire latura obiectivă, iar în consecință, din considerentul că vinovăția

inculpatei Levaga Elena nu a fost confirmată prin probe pertinente și concludente,

lipsește latura obiectivă a infracțiunii în acțiunile inculpatei, iar sentința de

condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri, dubiile în probarea învinuiri

urmând a fi interpretate în favoarea inculpatului.

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Radu Sâli, solicitând

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 ianuarie 2018

(pronunțată integral la 13 februarie 2018), în privința inculpatei Levaga Elena cu

dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, de către un alt complet de

judecată, invocând temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1)pct.6) Cod de

procedură penală, pe motiv că:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

cererea de apel- ceea ce se echivalează cu nerezolvarea fondului apelului;

-nu au fost supuse verificării probele prezentate în sprijinul învinuirii, nu

s-a apreciat fiecare probă în parte în raport cu motivele procurorului expuse în

apelul declarat;

- nu este de acord cu poziția instanței de fond și celei de apel privind soluția

de achitare, or, vinovăția inculpatei de comiterea infracțiunii incriminate este

demonstrată prin probele suficiente și concludente, administrate pe parcursul

procesului penal. Aceste probe demonstrează că, atât după aplicarea sancțiunii

contravenționale, cât și până la intentarea cauzei penale, Levaga Elena nu a

achitat nici măcar o parte din suma datorată, dar și se eschivează de a la prezentare

la biroul executorul judecătoresc pentru a comunica modalitatea de executare a

titlului executoriu.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

În speță se constată că recurentul s-a conformat prevederilor art.422 Cod

de procedură penală și a declarat recursul ordinar în termen.

Potrivit art.432 alin.(2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Potrivit textului recursului, procurorul invocă ca temei de casare a deciziei

instanței de apel art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, care stipulează

că, hotărârea instanței de apel conține o eroare de drept atunci când instanța nu s-

a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, sau aceasta nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Din textul recursului rezultă că autorul critică modul de apreciere a

probelor, considerându-l necorespunzător circumstanțelor cauzei.

În acest sens, Colegiul penal reține prevederile art.101 alin.(2) și (3) din

Codul de procedură penală, potrivit cărora instanța apreciază probele conform

propriei convingeri, formate în urma examinării lor în ansamblu, sub toate

aspectele și în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege. Nici o probă prezentată de

părți nu are o valoare dinainte stabilită pentru instanța de judecată.

Atât prima instanță, cât și cea de apel, pronunțându-se asupra tuturor

motivelor invocate în apelul procurorului, corect au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind acuzarea înaintată lui Levaga Elena și

întemeiat au concluzionat asupra achitării acesteia de sub învinuirea de săvârșire

a infracțiunii prevăzute de art.320 alin.(1) Cod penal, pe motiv că fapta inculpatei

nu întrunește elementele infracțiunii și anume, latura obiectivă de neexecutare a

hotărârii și de eschivare de la executarea hotărârii instanței de judecată, dacă

aceasta a fost comisă după aplicarea sancțiunii contravenționale.

Colegiul reține că instanța de apel, care a menținut soluția primei instanțe,

a dat o apreciere justă declarațiilor inculpatei Levaga Elena, a martorilor

Gheorghița Igor și Maxim Romaliischi, cât și actelor cauzei enumerate la pct.7.3

al deciziei contestate, fiindcă aceste probe, analizate în ansamblu, nu au format

convingerea instanței că vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii prevăzute

de art.320 alin.(1) Cod penal ar fi dovedită.

Totodată, Colegiul penal statuează că critica aprecierii probelor, care la caz

comportă o solicitare de reapreciere a acestora, nu poate fi supusă analizei la etapa

examinării cauzei în ordine de recurs ordinar, deoarece instanța de recurs este

abilitată de a se pronunța asupra chestiunilor de drept, care constituie erori cu

caracter procedural sau material, iar aprecierea probelor constituie o chestiune de

fapt, ce ține de judecarea fondului cauzei, judecare care nu se înfăptuiește de către

instanța de recurs.

Din considerentele expuse, Colegiul penal respinge argumentele

recurentului în partea dată, ca fiind inadmisibile.

Sub aceste aspecte, Colegiul penal constată că argumentele invocate de

recurent au fost pe deplin abordate la etapa judecării apelului, asupra

argumentelor din apel, fiind expuse concluzii relevante în decizia atacată, care nu

necesită o reiterare din motivul temeiniciei și plenitudinii lor.

Colegiul penal constată că temeiul pentru recurs invocat în cerere, precum

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, nu

și-a găsit confirmare, din motiv că este invocat nemijlocit întru susținerea criticii

privind aprecierea probelor care, după cum s-a menționat anterior, este

inadmisibilă la această etapă a procesului penal, totodată și reieșind din

considerentul că constatările instanței de apel sunt susținute de o motivare

corespunzătoare. În particular, Colegiul penal constată că recurentul nu a

specificat în mod concret asupra căror motive pretinde că instanța de apel nu s-a

expus, ceea ce justifică aprecierea critică a argumentului dat.

Deși partea acuzării invocă că instanțele nu au reținut faptul că

neexecutarea sau eschivarea de la executarea hotărârii instanței de judecată, dacă

aceasta a fost comisă după aplicarea sancțiunii contravenționale, va atrage

răspundere penală potrivit art.320 Cod penal, Colegiul penal, reieșind din

circumstanțele speței, atestă că inculpata, potrivit hotărârii Judecătoriei Buiucani,

mun.Chișinău din 26 august 2015, a fost sancționată în baza art.318 alin.(1) Cod

contravențional, pentru faptul neexecutării hotărârii instanței de judecată în

perioada de la 29.10.2014 până la 20.07.2015, hotărâre ce a devenit definitivă la

data de 24.09.2015.

Potrivit învinuirii înaintate în prezenta cauză, inculpatei i se incriminează

neexecutarea și eschivarea de la executarea ordonanței instanței de judecată din

29 septembrie 2014, după ce acesta a fost sancționată contravențional la 26 august

contravențională, nu rezultă că executorul judecătoresc la care s-a aflat spre

executate actul judecătoresc, a întreprins careva măsuri de asigurare,

reglementate de art.63, 67, 72-74 Cod de executare, în vederea executării

acestuia, încât la expirarea acestui nou termen, persoana să poată fi din nou trasă

la răspundere pentru neexecutarea intenționată sau eschivare de la executarea

hotărârii care era obligată a o executa, astfel nu a fost probată pe perioada de la

24.09.2015 până la 17.11.2015, inacțiunea inculpatei de neexecutare sau

eschivare de la executarea hotărârii instanței de judecată.

În acest context, Colegiul constată că instanța de apel corect a reținut

prevederile art.86 și 87 din Hotărârea Curții Constituționale nr.13 din 11.06.2013

privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale art.320 Cod penal

din 18.04.2002, în redacția Legii nr.173 din 09.07.2010, potrivit căreia s-a notat

că, ,,după aplicarea primei sancțiuni contravenționale, autoritățile urmează să

consemneze un nou termen pentru executarea obligației, astfel încât, la expirarea

acestui nou termen, persoana să poată fi din nou trasă la răspundere. Analizând

prevederile art. 318 din Codul contravențional și art. 320 din Codul penal,

Curtea acceptă că ambele sancțiuni pot surveni pentru neexecutarea aceleiași

hotărâri judecătorești”.

Totodată, Curtea Europeană a specificat că articolul 4 din Protocolul nr. 7

la Convenția Europeană interzice sancționarea repetată a aceleiași persoane

pentru același comportament și nu exclude sancționarea succesivă, întemeiată pe

comportamente manifestate la diverse reprize, chiar dacă acestea prezintă în

substanță un caracter similar sau identic (decizia Smolickis s. Letonia și decizia

Raninen vs. Finlanda, din 7 martie 1996).

În lumina celor expuse, Curtea reține că sancționarea repetată pentru

neexecutarea unei obligații legale nu este incompatibilă cu principiul non bis in

idem, dacă se face distincție între cele două perioade de referință, prin specificarea

clară a limitelor temporale respective. Din aceste considerente, după aplicarea

primei sancțiuni, autoritățile urmează să consemneze un nou termen pentru

executarea obligației, astfel încât, la expirarea acestui nou termen, persoana să

poată fi din nou trasă la răspundere.

La fel, în probarea vinovăției inculpatei, partea acuzării face trimitere la

declarațiile martorului Romaliischi Maxim, însă aceste declarații au fost apreciate

de către instanța de apel în favoarea inculpatei deoarece martorul, a recunoscut

că, urmărirea penală urma a fi pornită ulterior celei contravenționale împotriva

lui Levaga Elena, numai după fixarea unui nou termen de executare a

documentului executoriu, ceea ce nu a avut loc.

Astfel că, inculpata nu poate răspunde pentru omisiunile executorului, care

nu a întreprins măsuri necesare și legale posibile pentru executarea ordonanței

judecătorești privind încasarea sumei, de rând ce potrivit art.2 Cod de executare,

executorul judecătoresc este obligat să asigure executarea silită a documentelor

executorii.

De asemenea, instanța de recurs va reține în sensul celor invocate și

dispozițiile art.8 și 66 Cod de procedură penală, precum și cele ale art.21 din

Constituția Republicii Moldova, potrivit cărora orice cetățean beneficiază de

prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale - prin

începerea urmăririi penale - nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege.

Pe lângă aceste reglementări din dreptul intern, instanța de recurs reține și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că, „principiul

prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, că sarcina probei să revină

acuzării și că dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării îi revine obligația de a

arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le face obiectul și a oferi probe

suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție”.

În baza principiului contradictorialității în procesul penal, principiu unanim

recunoscut și susținut de jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului,

sarcina probațiunii în ședințele de judecată în prima instanța și în instanța de apel

îi revine acuzatorului de stat, fiindcă funcția acuzării este pusă pe seama

procurorului.

În cauza supusă judecății, Colegiul penal constată că prezumția de

nevinovăție nu a fost înlăturată în privința inculpatei Levaga Elena, deoarece

partea acuzării nu a putut asigura și prezenta acele probe pe care și-a întemeiat

învinuirea. Astfel că, soluția instanței de apel, care a considerat justă concluzia

primei instanțe, în cazul dat este una corect apreciată.

În concluzie, instanța de recurs constată că, autorul recursului nu aduce

careva argumente, care ar combate concluzia instanțelor de fond, dimpotrivă,

argumentele invocate de procuror în cererea de recurs ordinar le repetă pe cele

expuse anterior în apel, la care instanța de apel deja a dat un răspuns detaliat și

motivat.

Hotărârea instanței de apel cuprinde fondul apelului, temeiurile de fapt și

de drept, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în

prevederile art.417 Cod de procedură penală.

Alte probleme de drept, care ar afecta hotărârea în cauză nu au fost invocate

și nici nu se conțin în materialele cauzei.

Mai mult, motivele invocate în cererea de recurs au constituit deja obiect

de examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens, iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost puse

la baza sentinței, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița

versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția,

circumstanțe ce condiționează concluzia, că recursul ordinar este vădit

neîntemeiat.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul declarat este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Radu Sâli împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 12 ianuarie 2018, în cauza penală privind-o

pe Levaga Elena XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 28 iunie 2018.

Președinte (semnătura) Toma Nadejda

Judecători (semnătura) Cobzac Elena

(semnătura) Alerguș Constantin