1ra-562/18 — Art.320 alin. 1 CP

1ra-562/18 — Art.320 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-562/2018

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

22 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul lărgit în următoarea componență:

președinte: Toma Nadejda,

judecători: Timofti Vladimir, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena, Boico Victor,

a judecat în ședință, fără citarea părților, recursului ordinar, declarat de

avocatul Balaban Mihail în numele inculpatului Vîrtos Ivan, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01 noiembrie

2017, în cauza penală privindu-l pe

Vîrtos Ivan XXXXX, născut la XXXXX,

originar din XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 05.08.2016 – 30.06.2017;

Instanța de apel: 23.08.2017 – 01.11.2017;

Instanța de recurs: 09.02.2018 – 22.05.2018;

A C O N S T A T AT :

Ivan a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 320

alin. (1) Cod penal și în baza acestei Legi i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de

închisoare pe un termen de 2 ani, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip

închis.

În baza art. 84 Cod penal, în termenul pedepsei stabilite, s-a inclus durata

pedepsei executate parțial, în baza deciziei Curții de Apel Chișinău din

25.10.2016, fiind condamnat în baza art. 2011 alin. (1) Cod Penal, cu aplicarea

art. 85 alin. (1) Cod Penal, cu 1 an închisoare, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pentru o perioadă de 4 ani, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip închis, stabilindu-i lui Vîrtos Ivan, definitiv,

pedeapsa cu închisoare pe un termen de 2 ani și 1 lună, cu privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport pentru o perioadă de 4 ani, cu ispășirea

pedepsei în penitenciar de tip închis.

08.06.2016, fiind tras la răspundere contravențională pentru neexecutarea

hotărârii judecătorești și anume, a ordonanței de protecție din 31.03.2016, nu

s-a corectat și urmărind scopul neexecutării repetate a hotărârii menționate,

prin care a fost obligat în termen de 90 de zile să părăsească locuința comună cu

1

tatăl său Vîrtos Ivan din s. Cîrnățeni, r-nul Căușeni și să nu intre sau să se afle în

locuința ultimului, intenționat, la data de 20.06.2016, pe la ora 16:00 a intrat în

casa acestuia, unde a inițiat un conflict și a încuiat toate ușile și porțile și i-a

alungat pe părinții săi Vîrtos Ivan și Vîrtos Svetlana din casă, îngrădindu-le

accesul la domiciliul lor.

inculpatului Vîrtos Ivan, prin care a solicitat casarea sentinței, cu pronunțarea

unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

inculpatul să fie achitat, invocând următoarele argumente:

- inculpatul nu a săvârșit careva fapte prejudiciabile prevăzute de legea

penală, or, vina acestuia nu a fost dovedită în săvârșirea infracțiunii incriminate

pe parcursul examinării cauzei și nici nu rezultă din materialele dosarului penal,

prima instanță eronat apreciind probele și a concluzionat extensiv și în

defavoarea inculpatului, considerându-l vinovat;

- instanța de fond eronat a examinat declarațiile date de către inculpat la

faza urmăririi penale, or, conform declarațiilor date în ședința de judecată

inculpatul a declarat că nu susține declarațiile date anterior în fața organului de

urmărire penală, întrucât ar fi semnat pe acestea la indicațiile organului de

urmărire penală și a procurorului fără a le citi atent pentru ce semnează, deți

acesta a refuzat să susțină declarațiile date în faza de urmărire penală, instanța

de fond a examinat aceste probe și le-a pus la baza sentinței de condamnare;

- instanța de fond a indicat eronat drept probe principale care ar demonstra

vinovăția inculpatului: plângerea lui Vîrtos Ivan din 20.06.2016 tatăl

inculpatului, însă în cadrul judecării cauzei Vîrtos Ivan folosindu-se de dreptul

său procedural de a nu da declarații împotriva fiului său, a refuzat să dea

declarații în cadrul instanței de fond, or, plângerea acestuia din 20.06.2016

constituie în esență o declarație dată unilateral de către un martor, care nu a

putut fi cercetată în cadrul judecării cauzei, nu a putut fi pusă dezbaterii, cât și

nu s-a putut efectua o confruntare asupra celor declarate în plângere și

declarațiile date de inculpat;

- instanța de fond nu a motivat și nici nu a făcut referire la nici o probă prin

care s-ar demonstra că fapta incriminată a avut loc anume în data de 20.06.2017

(nu există cel puțin nici un martor audiat), astfel nu a fost stabilită data concretă

când s-ar fi înfăptuit pretinsa infracțiune;

- la materialele cauzei nu există nici o probă care ar demonstra faptul că lui

Vîtros Ivan i s-a adus la cunoștință ordonanța de protecție din 31.03.2016

(f. d. 36), nici măcar hotărârea contravențională din 08.06.2016;

- latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal,

presupune acțiunea intenționată de împotrivire a persoanei de a executa o

hotărâre judecătorească, în speță, odată ce lui Vîrtos Ivan nu i s-au adus la

cunoștință actele judecătorești și nu este nici o dovadă a acestui fapt, nu-i poate

fi imputat faptul că acesta nu a dorit intenționat să execute un act judecătoresc

despre care nu a cunoscut, deci sentința instanței de fond contravine

circumstanțelor de fapt ale cauzei. Tot din motivul necunoașterii actelor

judecătorești, inculpatului nu-i poate fi invocată neexecutarea actului

judecătoresc, lipsind latura subiectivă, adică intenția directă.

2

2017, a fost respins apelul declarat de avocatul Balaban Mihail în numele

inculpatului Vîrtos Ivan, ca fiind nefondat, cu menținerea sentinței.

inculpatul vina nu a recunoscut-o, faptul comiterii acțiunilor infracționale

imputate ultimului este dovedită prin următoarele mijloace de probă:

- plângerea lui Vîrtos Ivan, a.n. 22.07.1947 (tatăl inculpatului) datată cu

20.06.2016, potrivit căreia acesta solicită să fie atras la răspundere, conform

legislației în vigoare, feciorul Vîrtos Ivan, care la 20.06.2016, a încuiat ușa de la

domiciliu și poarta de la intrarea în gospodărie și i-a alungat pe el și soția sa din

domiciliu, încălcând a doua oară ordonanța de protecție (f. d. 6);

- hotărârea Judecătoriei Căușeni din 08.06.2016 prin care Vîrtos Ivan a fost

sancționat în baza art. 318 alin. (1) Cod Contravențional, pentru neexecutarea

intenționată a hotărârii judecătorești, ordonanța Judecătoriei Căușeni din

31.03.2016, prin care inculpatului i-au fost aplicate măsuri de protecție

(f. d. 27);

- încheierea Judecătoriei Căușeni și ordonanța de protecție din 31.03.2016,

prin care, în legătură cu actele de violență domestică din 02.03.2016, realizate

de către Vîrtos Ivan prin cauzarea vătămării ușoare tatălui său, agresorului,

pentru o perioadă de 90 zile, i s-au aplicat măsuri de protecție, inclusiv, să nu să

se apropie de domiciliul părinților săi din s. Cîrnățeni, r-nul Căușeni, să nu intre

în domiciliul acestora (f. d. 36, 37-38).

Instanța de apel a constatat că, instanța de fond, cercetând în cumul

probele administrate în ședința de judecată prin prisma admisibilității,

pertinenței și concludenții, utilității și veridicității raportată la declarațiile date

în ședința de judecată și probele administrate, a stabilit o corectă situație de

fapt, dând faptelor reținute în sarcina inculpatului încadrarea juridică

corespunzătoare, și anume art. 320 alin. (1) Cod penal – neexecutarea

intenționată a hotărârii instanței de judecată, dacă aceasta a fost comisă după

aplicarea sancțiunii contravenționale.

Astfel, instanța de apel a reținut că, prin ordonanța de protecție din

31 martie 2016 a fost admisă cererea depusă de Vîrtos Ivan cu privire la

aplicarea măsurilor de protecție pentru dânsul, față de fiul său Vîrtos Ivan pe un

termen de 90 zile.

Prin hotărârea Judecătoriei Căușeni din 08 iunie 2016 Vîrtos Ivan a fost

recunoscut vinovat în comiterea contravenției prevăzute de art. 318 alin. (1)

Cod contravențional, fiindu-i stabilită sancțiunea contravențională sub formă de

amendă în mărime de 50 unități convenționale.

Din materialele cauzei penale, instanța de apel a constatat că inculpatul

fiind obligat să respecte restricțiile impuse prin ordonanța de protecție din

31.03.2016, pentru încălcarea căreia, deja a fost supus sancțiunii

contravenționale prin hotărârea Judecătoriei Căușeni din 08 iunie 2016,

intenționat, repetat, nu a executat ordonanța de protecție și la data de

20.06.2016 contrar măsurilor de protecție aplicate față de el, a venit la casa

părinților săi Vîrtos Ivan și Vîrtos Svetlana din s. Cîrnățeni, r-nul Căușeni, unde a

avut cu ultimii un conflict.

3

Totodată, instanța de apel a mai reținut că, la citirea declarațiilor date de

inculpat la faza urmăririi penale, instanța de fond a acționat în conformitate cu

prevederile art. 368 alin. (1) pct. 1) Cod procedură penală, potrivit cărora,

citirea declarațiilor inculpatului depuse în cursul urmăririi penale, precum și

reproducerea înregistrărilor audio și video ale acestora, pot avea loc, la cererea

părților, în cazurile: 1) când există contradicții esențiale între declarațiile

depuse în ședința de judecată și cele depuse în cursul urmăririi penale.

A mai menționat instanța de apel că, inculpatul fiind audiat la faza

urmăririi penale a recunoscut vinovăția parțial, declarând că la 20.06.2016, pe

la orele 16:00, într-adevăr a fost la domiciliul părinților săi din s. Cîrnățeni, r-nul

Căușeni, cu scopul să-și ia lucrurile personale, însă nu a urmărit scopul

neexecutării ordonanței de protecție, să violeze domiciliul acestora. Nu a

cunoscut despre faptul că nu are dreptul să intre în casă fără consimțământul

părinților ori a colaboratorilor de poliție. Referitor la faptul că a încuiat toate

ușile de la domiciliul părinților, a explicat că el le-a încuiat din cauză că la

domiciliu nu se afla nimeni și să nu intre în casă persoane străine, iar părinții lui

dispun de cheile lor. El nu a alungat din casa nici pe mama, nici pe tatăl său.

Ulterior, în cadrul ședinței de judecată în instanța de fond și de apel,

inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii incriminate și a pledat

nevinovat.

În ceea ce privește argumentele inculpatului precum că ar fi semnat

declarațiile de la faza urmăririi penale la indicațiile organului de urmărire

penală și a procurorului fără a le citi atent pentru ce semnează, instanța de apel

a notat că acestea nu sunt pertinente și sunt declarative, or, la faza urmăririi

penale inculpatul a fost audiat în prezența apărătorului T. Butescu, care a

semnat procesul-verbal de audiere din 05 iulie 2016, la fel este indicată și

mențiunea că „procesul-verbal este scris din cuvintele mele corect, mie citit,

completări nu am, pentru ce semnez”, iar careva obiecții sau plângeri referitor

la acțiunile organului de urmărire penale, partea apărării la acel moment, nu a

înaintat.

Astfel, cu referire la declarațiile inculpatului, instanța de apel a stabilit că

instanța de fond corect a acordat eficiență declarațiilor acestuia de la faza

urmăririi penale, urmând a fi apreciate critic declarațiile inculpatului din cadrul

ședinței de judecată, fiind apreciate ca o metodă de apărare a inculpatului și

evitarea survenirii răspunderii penale.

Totodată, instanța de apel a reținut că, în cadrul ședinței de judecată în

instanța de fond atât Vîrtos Ivan, cât și Vîrtos Svetlana, părinții inculpatului

folosindu-se de dreptul lor procedural de a nu mărturisi împotriva sa ori

împotriva rudelor sale, au refuzat de a face declarații.

În acest context, instanța de apel nu a reținut ca fiind concludente

argumentele avocatului Mihail Balaban, în opinia căruia, instanța de fond eronat

a reținut plângerea lui Vîrtos Ivan din 20.06.2016, or, în cadrul judecării cauzei

Vîrtos Ivan, folosindu-se de dreptul său procedural de a nu da declarații

împotriva fiului său, a refuzat să dea declarații în cadrul instanței de fond,

respectiv, plângerea acestuia din 20.06.2016 constituie în esență o declarație

dată unilateral de către un martor, care nu a putut fi cercetată în cadrul

4

judecării cauzei, nu a putut fi pusă dezbaterii, cât și nu s-a putut efectua o

confruntare asupra celor declarate în plângere și declarațiile date de inculpat.

Instanța de apel a notat că plângerea lui Vîrtos Ivan din 20.06.2016 a fost

administrată la faza urmăririi penale, din conținutul căreia rezultă că Vîrtos

Ivan solicită atragerea la răspundere conform legislației în vigoare a feciorului

Vîrtos Ivan, care la 20.06.2016, a încuiat ușa de la domiciliu și poarta de la

intrarea în gospodărie și i-a alungat pe el și soția sa din domiciliu, încălcând a

doua oară ordonanța de protecție.

Totodată, instanța de apel a notat că părțile au avut acces în egală măsură

la materialele cauzei penale, plângerea lui Vîrtos Ivan din 20.06.2016 a fost

cunoscută părții apărării, a fost cercetată în cadrul cercetării judecătorești, din

aceste considerente, nu se vor reținute argumentele apărării precum că

plângerea lui Vîrtos Ivan din 20.06.2016 constituie în esență o declarație dată

unilateral de către un martor, care nu a putut fi cercetată în cadrul judecării

cauzei, nu a putut fi supusă dezbaterii. Mai mult, faptul că Vîrtos Ivan Zaharia în

cadrul instanței de fond a refuzat de a da declarații împotriva fiului său nu poate

combate pertinența actului – plângerea lui Vîrtos Ivan din 20.06.2016.

Cu referire la argumentele avocatului M. Balaban precum că la materialele

cauzei nu există nici o probă care ar demonstra faptul că lui Vîtros Ivan i s-a

adus la cunoștință ordonanța de protecție din 31.03.2016, nici măcar hotărârea

contravențională din 08.06.2016, instanța de apel a considerat că acestea

urmează a fi respinse, deoarece inculpatul a fost sancționat contravențional la

08.06.2016 anume pentru încălcarea acestei ordonanțe de protecție, iar

hotărârea judecătorească nu a fost contestată de către inculpat, fiind definitivă

și irevocabilă.

Neîntemeiate au fost apreciate și argumentele avocatului M. Balaban

precum că instanța de fond nu a motivat și nici nu a făcut referire la nici o probă

prin care s-ar demonstra anume că fapta incriminată a avut loc anume în data

de 20.06.2017 (nu există cel puțin nici un martor audiat), astfel nu a fost

stabilită data concretă când s-ar fi înfăptuit pretinsa infracțiune, deoarece data

comiterii infracțiunii rezultă inclusiv din declarațiile inculpatului de la faza

urmăririi penale și care a indicat că într-adevăr la data de 20.06.2016 a fost la

domiciliul părinților săi din s. Cîrnățeni, r-nul Căușeni, fapt ce rezultă și din

plângerea lui Vîrtos Ivan Zaharia din 20.06.2016.

recurs ordinar avocatul Balaban Mihail în numele inculpatului Vîrtos Ivan, prin

care solicită casarea deciziei instanței de apel și a sentinței, cu emiterea unei noi

hotărâri prin care inculpatul să fie achitat.

În motivarea recursului, invocând temei de drept prevăzut de pct. 8)

art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, a indicat următoarele argumente:

- vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii imputate nu a fost

demonstrată

În rest recurentul a invocat aceleași motive indicate și în cererea de apel.

declarat, pledând pentru declararea inadmisibilității acestuia ca fiind vădit

neîntemeiat, deoarece decizia instanței de apel este legală și întemeiată.

5

concluzionează că acesta urmează a fi admis, cu casarea totală a deciziei

instanței de apel și dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în

alt complet de judecată, reieșind din următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept,

comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, judecând

recursul instanța este în drept să-l admită, cu casarea totală a hotărârii atacate

și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet

de judecată, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de

apel, inclusiv și să o caseze, atunci când se constată comiterea erorilor de drept,

care au dus la adoptarea unei hotărâri ilegale, totodată, verificându-se dacă s-a

aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte

au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Inculpatul invocă în recursul declarat temei de drept prevăzut de pct. 8)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care prevede că hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în următoarele temeiuri: nu au fost întrunite

elementele infracțiunii.

Totodată, Colegiul lărgit reține că, reieșind din conținutul recursului, se

evidențiază temeiul neinvocat direct de către recurent, și anume temeiul

prevăzut de pct. 6 alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care prevede că

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel în următoarele temeiuri: instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Potrivit art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel. În vederea soluționării apelului,

instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor. Instanța de apel se

pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel. Instanța de apel nu este în

drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă

ele nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost

consemnate în procesul-verbal.

Conform art. 101 Cod de procedură penală, fiecare probă urmează a fi

apreciată din punct de vedere al pertinenții, concludenții, utilității și

veridicității, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării

lor. Instanța de judecată este obligată să motiveze în hotărâre admisibilitatea

sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe

prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta

6

reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de

inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de

procedură penală.

La chestiuni de drept se referă cele ce țin de faptul: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa

a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual penal sau

administrativ au fost corect aplicate și hotărârea adoptată să conțină răspuns la

toate motivele invocate.

În același context, Colegiul penal lărgit menționează, că hotărârile

pronunțate de instanțele ierarhic inferioare trebuie să fie motivate atât în fapt,

cât și în drept, în corespundere cu prevederile legislației în vigoare, pentru a

permite instanței ierarhic superioare de a verifica corespunderea hotărârii

pronunțate cu legea. Necesită a se avea în vedere că nu numai nemotivarea

hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau motivarea în termeni generali-vagi,

reprezintă un temei de casare.

Verificând legalitatea deciziei atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal

lărgit reține că temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, invocat și de recurent, și-a găsit confirmarea în cauza dată, sub aspectul

că „instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel”,

din următoarele considerente.

Astfel, Colegiul lărgit reține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

motivelor invocate în apelul avocatului inculpatului, în care s-a indicat că:

”... la materialele dosarului nu există nici o probă care ar demonstra faptul

că lui Vîrtos Ivan, i s-a adus la cunoștință ordonanța de protecție din 31 martie

2016, nici măcar hotărârea contravențională din 08 iunie 2016.”

În acest sens Colegiul lărgit menționează, că instanța de apel în decizia

atacată nu s-a expus asupra acestor argumente, limitându-se doar în a indica că

inculpatul a fost sancționat contravențional la 08 iunie 2016 anume pentru

încălcarea acestei ordonanțe de protecție, iar hotărârea judecătorească nu a fost

contestată de către inculpat, fiind definitivă și irevocabilă, fapt ce este apreciat

de către instanța de recurs drept o motivare superficială și insuficientă.

Astfel, Colegiul lărgit consideră, că instanța de apel nu a ținut cont de

practica judiciară constantă, care menționează, că partea descriptivă a deciziei

se începe cu expunerea succintă a faptelor de săvârșirea cărora inculpatul este

declarat vinovat sau a învinuirii sub care a fost pus, apoi se expune fondul

apelului, conținutul solicitărilor părților participante în ședința judiciară,

argumentele suplimentare. În continuare în decizie se expune concluzia

generală a instanței pe marginea apelului și temeiurile de fapt și de drept,

motivele adoptării soluției respective. Instanța de apel este obligată să se

pronunțe asupra tuturor motivelor indicate în apel. Nerespectarea acestor

cerințe echivalează cu nerezolvarea fondului apelului.

Colegiul penal reiterează că obligația instanței de a-și motiva hotărârea

face parte din setul de garanții stabilite pentru existența unui proces echitabil.

Or, potrivit jurisprudenței constante a CtEDO, expuse în cazurile aplicării art. 6

al Convenției, s-a conchis că o hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost

7

auzite în cadrul procesului penal (Suominen c. Finlandei (2003) §37, Kuznetsov

și alții c. Rusiei (2007) §85).

Colegiul lărgit mai invocă că la pronunțarea asupra motivelor din apel,

instanța de apel urmează să țină cont de jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a

hotărârii sale în cauza Albert vs. România din 16 februarie 2010, statuează că

art. 6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu

poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van

de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces

echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de

o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale

supuse atenției sale.

În această ordine de idei, Colegiul lărgit reține că, instanța de apel și-a

motivat superficial soluția, lăsând în umbră argumentele apărării și materialele

dosarului, or, reieșind din norma art. 320 Cod penal, sancțiunea penală survine

numai după aplicarea sancțiunii contravenționale subiectului, fapt prevăzut și

de jurisprudența CtEDO în cauza Smolickis vs. Letonia, care prevede că prima

sancționare contravențională și a doua penală se referă la perioade distincte,

între care nu există suprapunere. Aceasta însemnă că, sancțiunea

contravențională se aplică în cazul în care debitorul se eschivează de la

executarea hotărârii judecătorești devenită executorie. Cea de-a doua

sancționare - cu pedeapsa penală - se întemeiază pe refuzul său repetat, dar

totuși distinct, de a se conforma legii. La pornirea urmăririi penale, ulterior celei

contravenționale, împotriva debitorului - perioada de neexecutare care

urmează a fi dovedită, și pentru care se aplică pedeapsa penală, se referă la cea

posterioară primei sancționări.

Prin urmare, instanțele ierarhic inferioare urmau să verifice dacă

inculpatul Vîrtos Ivan, a cunoscut despre existența ordonanței de protecție

aplicată în privința ultimului din 31 martie 2016 și a hotărârii Judecătoriei

Căușeni din 08 iunie 2016, prin care Vîrtos Ivan a fost recunoscut vinovat de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 318 alin. (1) Cod contravențional și

sancționat cu amendă în mărime de 50 U.C., or, inculpatul nu a fost prezent la

ședințele de judecată în cauzele sus nominalizate, fapt ce reiese din conținutul

actelor judecătorești, iar la materialele dosarului nu sunt prezente careva

înscrisuri sau confirmări, precum că inculpatul a luat cunoștință cu acestea.

Prin urmare, reieșind din cele expuse, instanța de recurs ajunge la

concluzia de a admite recursul declarat de către avocat, cu casarea totală a

deciziei instanței de apel și dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță de

apel în alt complet de judecători, iar la rejudecarea cauzei instanța de apel

urmează să verifice dacă inculpatul a cunoscut despre existența ordonanței de

protecție și hotărârii de sancționare contravențională pentru neexecutarea

ordonanței de protecție, să dea răspuns la toate argumentele invocate în

cererea de apel și să dea o apreciere tuturor probelor în conformitate cu

prevederile art. 101 Cod de procedură penală.

Reieșind din cele sus menționate, Colegiul conchide că erorile de drept

constatate supra se încadrează în cele prescrise de pct. 6 alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, deoarece instanța de apel, nu a respectat prevederile

art. 414 Cod de procedură penală, și, ținând cont de faptul, că erorile comise de

8

către instanța de apel, nu pot fi reparate în instanța de recurs, decizia atacată

urmează a fi casată, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de

apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de

rejudecare și limitele acesteia: să înlăture erorile constatate mai sus, ținând

cont de motivele casării deciziei atacate și să pronunțe o hotărâre legală și

întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Balaban Mihail în numele

inculpatului Vîrtos Ivan, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 01 noiembrie 2017 privindu-l pe Vîrtos Ivan XXXXX, cu dispunerea

rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 21 iunie

2018.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Timofti Vladimir

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

9