1ra-908/2018 — art. 171 alin. 2 lit. a CP

1ra-908/2018 — art. 171 alin. 2 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-908/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 15 februarie 2018, declarate de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Cătălin Scutelnic, și de avocata Rodica Catarama, în numele

inculpatului

Bivol Andrei XXXXX, născut la

XX XXX XXXX, originar și locuitor al s. XXXXX, r-nul

XXXXX, cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 05.07.2017 – 30.10.2017,

instanța de apel: 16.11.2017 – 15.02.2018,

instanța de recurs: 06.04.2018 – 23.05.2018.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 171 alin. (1) Cod penal la 4 ani închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe o perioadă de probațiune de 4 ani.

Acțiune civilă nu a fost înaintată.

inculpatul Bivol A., fiind în stare de ebrietate alcoolică, cu scopul săvârșirii violului

lui XXXXX, aflându-se la domiciliul său din s. XXXXX, r-nul XXXXX, prin

constrângere fizică, aplicând violența fizică asupra lui XXXXX, a dus-o în una din

odăile casei, unde forțat a dezbrăcat-o și a întreținut cu ea un raport sexual contrar

voinței ultimei.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că partea

vătămată a venit la el acasă, unde împreună cu aceasta și soția sa, au servit alcool. La

un moment, partea vătămată a început să-l cuprindă și i-a spus că vrea să trăiască cu

1

el. Soția i-a făcut observație, iar el, fiind în stare de ebrietate alcoolică avansată, a

mers să se culce. Partea vătămată și soția sa se îmbrânceau și se numeau cu cuvinte

necenzurate. A doua zi, au venit XXXXX împreună cu fiica sa și ultima i-a cerut bani

pentru a nu-l denunța la poliție că a violat-o pe mama sa.

Totodată, vina inculpatului este dovedită integral prin probele administrate.

Astfel, partea vătămată XXXXX a relatat că, aflându-se la domiciliul

inculpatului, au consumat alcool împreună cu acesta și soția lui. Inculpatul a început

să-i facă avansuri, însă ea l-a refuzat. Atunci acesta a apucat-o cu o mână de păr și a

dus-o în casă într-o odaie, a doborât-o la podea și, aplicând violența fizică, lovind-o

cu mâinile și picioarele, a dezbrăcat-o și, contrar voinței ei, a întreținut un raport

sexual cu ea. Ulterior, la cererea inculpatului, soția acestuia i-a dat lenjerie intimă și o

pereche de pantaloni, deoarece hainele ei i-au fost rupte de inculpat. Ea s-a îmbrăcat

și a plecat acasă. Hainele ei au rămas în casa inculpatului, ulterior fiind arse. Fiindu-i

rușine, nu s-a adresat îndată la poliție, ulterior povestind cele întâmplate fiicei sale și

lui Luca V.

Martorul Cegolea L. a comunicat că a mers la mama sa, XXXXX. Aceasta nu

se simțea bine, a început să plângă și i-a povestit că la 11.06.2017, au consumat

alcool la Bivol A. La un moment, acesta a apucat-o de păr, a târât-o în casă, i-a rupt

hainele și a violat-o. După viol, soția inculpatului i-a dat o pereche de pantaloni,

maiou și lenjerie, iar hainele ei care au fost rupte au rămas la ei. La 12.06.2017,

ambele au mers acasă la inculpat, acesta a negat că ar fi violat-o pe mama sa. Soția

inculpatului a spus că a dat foc hainelor, deoarece erau rupte. Nu s-au adresat la

poliție atunci, deoarece nu credea că vor fi luate măsuri în privința lui Bivol A.,

poliția fiind anunțată ulterior de Luca V.

Martorul Luca V. a indicat 11.06.2017, orele 16.00-17.00, a mers la XXXXX.

Intrând în casa, a văzut că partea vătămată plângea. Aceasta i-a povestit că a

consumat alcool împreună cu inculpatul, apoi acesta i-a rupt hainele și a violat-o. I-a

spus că hainele ei au rămas la inculpat acasă. Ulterior, la 14.06.2017, el a anunțat

poliția despre cele întâmplate, deoarece partea vătămată nu credea că vor fi

întreprinse măsuri față de inculpat.

Vinovăția inculpatului este demonstrată și prin:

procesul-verbal de sesizare a săvârșirii infracțiunii din 14.06.2017;

procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu fototabel din 14.06.2017,

efectuat la domiciliul lui Bivol A.;

procesul-verbal de confruntare din 21.06.2017, între partea vătămată XXXXX

și bănuitul Bivol A., în cadrul căruia partea vătămată și-a menținut poziția că a fost

violată de Bivol A., iar acesta a negat comiterea violului;

raportul de expertiză judiciară nr. 2443/S din 21.06.2017, potrivit cărui pe

corpul lui XXXXX s-a constatat echimoze la nivelul membrului inferior drept,

excoriații la față și cotul stâng, care au fost cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a

unui obiect contondent dur sau la lovirea de acesta, posibil în timpul și circumstanțele

indicate, ce se califică ca vătămare neînsemnată.

Organul de urmărire a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 171 alin. (2)

lit. a) Cod penal, ca violul, adică raportul sexual prin constrângere fizică a persoanei,

2

profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, săvârșit de o persoană care

anterior a săvârșit un viol.

Însă, în acțiunile inculpatului sunt prezente elementele componenței de

infracțiune prevăzută de art. 171 alin. (1) Cod penal, ca violul, adică raportul sexual

săvârșit prin constrângere fizică a persoanei, profitând de imposibilitatea acesteia de a

se apăra.

Or, violul se consideră săvârșit repetat, dacă făptuitorul a comis anterior alt

viol, cu condiția că acesta nu a fost condamnat pentru fapta respectivă și nu a expirat

termenul de prescripție (Hotărârea Plenului CSJ, despre practica judiciară în cauzele din

categoria infracțiunilor privind viața sexuală nr. 17 din 07.11.2005, pct. 7).

Prin urmare, inculpatul a săvârșit raportul sexual asupra unei victime, iar faptul

că acesta anterior a fost condamnat pentru comiterea violului, antecedentul fiind stins,

nu poate constitui o circumstanță agravantă incriminată prin rechizitoriu, prevăzută la

alin. (2) lit. a) Cod penal, ca violul săvârșit de o persoană care anterior a săvârșit un

viol prevăzut la alin. (1).

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța a ținut cont de prevederile art. 61,

75 Cod penal, că acesta a comis o infracțiune mai puțin gravă și se caracterizează

negativ, că lipsesc circumstanțe atenuante, ca circumstanță agravantă fiind reținută

săvârșirea infracțiunii în stare de ebrietate alcoolică, concluzionând că pentru

restabilirea echității sociale și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni din partea

inculpatului, nu este rațional ca acesta să execute real o pedeapsă cu închisoare,

reeducarea și corectarea acestuia fiind posibilă fără izolare de societate, cu aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal.

În același timp, cererea acuzării privind încasarea de la inculpat în beneficiul

statului a cheltuielilor suportate pentru efectuarea expertizei judiciare în mărime de

740 lei, este neîntemeiată or, potrivit art. 229 Cod de procedură penală, cheltuielile

judiciare se compensează de către stat, din sumele alocate în astfel de scopuri, în

vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, iar efectuarea expertizei

solicitate de organul de urmărire penală este o acțiune procesuală ce ține de

administrarea probatoriului și formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina acuzării.

solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie

condamnat în baza art. 171 alin. (2) lit. a) Cod penal la 6 ani închisoare cu executare,

să fie încasate de la acesta în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă de 740

lei.

Apelanta a invocat că instanța de fond, recalificând fapta potrivit art. 171 alin.

(1) Cod penal, nu a dat apreciere corectă acțiunilor inculpatului și nu a ținut cont de

gravitatea infracțiunii, de criteriile generale de individualizare a pedepsei, stabilindu-i

o pedeapsa ilegală și vădit prea blândă, prin aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Astfel, la individualizarea pedepsei au fost ignorate prevederile art. 61, 75 Cod

penal și ale pct. 3 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție cu privire la unele

chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale, potrivit căruia în conformitate

cu principiul individualizării pedepsei - art. 7 Cod penal, în coroborare cu criteriile

generale de individualizare a pedepsei inserate la art. 75 alin. (1) Cod penal, instanța

3

de judecată aplică pedeapsa, luând în considerare caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, motivul și scopul celor comise, persoana celui vinovat,

circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea, ținându-se cont de influența

pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, stabilindu-i inculpatului o perioadă de

probațiune, prevăzută de art. 90 Cod penal, care este o pedeapsă vădit prea blândă,

precum și neefectivă or, acesta nu este la prima abatere de la lege, săvârșind și

anterior un act de viol.

Or, pedeapsa aplicată inculpatului nu va duce la atingerea scopului legii penale

și pedepsei penale, corectarea și reeducarea acestuia, restabilirea echității sociale,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, care datorită blândeții pedepsei

aplicate, nu influențează efectiv la prevenirea infracțiunilor de această categorie și

condiționează stabilirea unei pedepse privative de libertate.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată a omis că

inculpatul atât în faza urmăririi penale, cât și în instanța de fond nu a contribuit la

descoperirea infracțiunii, nu a recunoscut faptele incriminate, având un

comportament negativ față de partea vătămată.

Prin urmare, nu au fost stabilite careva circumstanțe excepționale și nu au fost

întrunite condițiile care ar determina aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal în

privința inculpatului.

3.1. A declarat apel și avocata Iulia Popov, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Apelanta a indicat că nu au fost administrate suficiente probe pertinente și

concludente ce ar dovedi vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de viol,

acesta fiind învinuit doar în temeiul declarațiilor părții vătămate.

Totodată, organul de urmărire penală a ridicat un covor din casa inculpatului,

pe care se presupune că ar fi avut loc violul, dar din motive necunoscute nu a fost

numită nici o expertiză în scopul confirmării sau infirmării faptei imputate.

Mai mult, nu au fost ridicate sau examinate lenjeria intimă și hainele cu care

era îmbrăcată victima, ca motiv invocat fiind faptul că ultima a indicat că ar fi fost

incendiate de către soția inculpatului, acest fapt nefiind verificat de organul de

urmărire penală.

Organul de urmărire penală nu a audiat nici vecinii inculpatului pentru a stabili

dacă aceștia au văzut vreun conflict sau au auzit careva gălăgie între Bivol A. și

partea vătămată sau dacă au observat ca, pe timp de caniculă, vecinii să fi făcut focul

în sobă.

Or, din declarațiile părții vătămate XXXXX și ale martorilor acuzării rezultă că

ultima, fiind în stare de ebrietate alcoolică, nu-și amintește ce s-ar fi întâmplat, dar

pentru a nu apărea în ochii fiicei și a ginerelui într-o ipostază indecentă, a inventat

situația, indicând că ar fi fost violată de inculpat și nu s-a adresat imediat la poliție

deoarece era ocupată.

Mai mult, nevinovăția inculpatului se atestă și prin raportul de expertiză

medico-legală nr. 2443/s din 21.06.2017, conform căruia echimozele depistate la

XXXXX au fost cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contondent dur

4

sau la lovire de acesta, iar organul de urmărire penală nu a confirmat-o sau infirmat-o

prin acțiunile de urmărire penală ce se impuneau.

Potrivit pct. 3 al raportului de expertiză, în frotiurile și tampoanele prelevate de

la XXXXX, spermatozoizi nu au fost depistați, acest fapt nefiind indicat de organul

de urmărire penală în ordonanța de punere sub învinuire și rechizitoriu.

Deci, organul de urmărire penală a efectuat urmărirea penală superficial,

unilateral, statuând pe poziția de învinuire, fără a stabili toate circumstanțele cazului,

iar sentința de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri sau, în mod exclusiv ori

în principal, pe declarațiile doar a unei părți vătămate și actele procedurale formale

lipsite de conținut probatoriu.

Astfel, pedeapsa aplicată inculpatului este ilegală, deoarece acesta nu a săvârșit

fapta indicată și nu a recunoscut vina.

2018, apelul avocatei Iulia Popov a fost respins ca nefondat.

Apelul procurorului a fost admis, casată sentința parțial și pronunțată o nouă

hotărâre.

Lui Bivol Andrei, condamnat în baza art. 171 alin. (1) Cod penal, i-a fost

aplicată pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis,

de la reținere, cu includerea perioadei aflării în arest preventiv de la 14.06.2017 până

la 30.10.2017.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că starea de fapt și de drept constatată de instanța de

fond se află în deplină concordanță cu materialele cauzei, nefiind stabilite temeiuri de

casare a sentinței. Or, instanța de fond a dat o apreciere corectă probelor și

circumstanțelor cauzei penale, examinându-le din punct de vedere al utilității și

veridicității lor, sub toate aspectele, complet și în mod obiectiv și a încadrat just

acțiunile inculpatului în baza art. 171 alin. (1) Cod penal, ca violul, adică raportul

sexual săvârșit prin constrângere fizică a persoanei, profitând de imposibilitatea

acesteia de a se apăra.

Astfel, inculpatul a pledat pentru admiterea apelului declarat de avocatul său și

respingerea apelului acuzării. Acesta a susținut declarațiile date în cadrul urmăririi

penale și în instanța de fond și a indicat că partea vătămată i-a cerut 1000 lei pentru a

nu-l denunța la poliție. Nu cunoaște de ce soția sa i-a dat haine părții vătămate.

Acestea și-au aplicat lovituri reciproc, iar hainele părții vătămate au fost arse de soția

sa.

Cu toate că inculpatul nu și-a recunoscut vina, vinovăția acestuia se confirmă și

prin probele administrate, acestea fiind pertinente, concludente, utile și veridice,

coroborează între ele, fiind cercetate în ședința instanței de fond și verificate în

instanța de apel în conformitate cu prevederile art. 101 și art. 414 Cod de procedură

penală al RM, și anume:

declarațiile părții vătămate XXXXX, ale martorilor Cegolea L. și Luca V.;

în instanța de apel, partea vătămată XXXXX a susținut declarațiile date în

cadrul urmăririi penale și în instanța de fond și a solicitat ca în privința inculpatului să

fie aplicată a pedeapsă privativă de libertate. Or, inculpatul nu și-a cerut scuze de la

5

ea și a amenințat-o cu omorul în cazul în care va depune declarații împotriva lui.

Astfel, au consumat alcool împreună cu inculpatul și soția acestuia, iar cu ultima nu a

avut nici un conflict. Inculpatul a lovit-o și zgâriat-o pe față. Înainte de a o viola, i-a

rupt hainele, iar soția acestuia i-a dat altele;

procesul-verbal de sesizare a săvârșirii infracțiunii din 14.06.2017;

procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu fototabel din 14.06.2017,

efectuat la domiciliul lui Bivol A., în cadrul căruia a fost ridicat un covor;

procesul-verbal de confruntare din 21.06.2017, între partea vătămată XXXXX

și bănuitul Bivol A., în cadrul căruia partea vătămată și-a menținut poziția că a fost

violată de Bivol A., iar acesta a negat comiterea violului;

raportul de expertiză judiciară nr. 2443/S din 21.06.2017, potrivit căruia pe

corpul lui XXXXX s-au constatat echimoze la nivelul membrului inferior drept,

excoriații la față și cotul stâng, care au fost cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a

unui obiect contondent dur sau la lovirea de acesta, posibil în timpul și circumstanțele

indicate, ce se califică ca vătămare neînsemnată. La examinarea medico-legală

ginecologică s-au depistat rupturi himenale vechi, vechimea cărora nu este posibil de

stabilit. În frotiurile și tamponul prelevat de la XXXXX, spermatozoizi nu au fost

depistați.

Or, declarațiile părții vătămate nu prezintă dubii și sunt apreciate ca veridice,

acestea fiind în coroborare cu declarațiile martorului Cegolea L., care a relatat că

mama sa a început să plângă și i-a povestit că la 11.06.2017, a fost acasă la inculpat,

unde au consumat alcool și la un moment, acesta a apucat-o de păr, a târât-o în casă,

i-a rupt hainele și a violat-o.

Prin urmare, a fost demonstrată săvârșirea actului sexual contrar voinței, între

partea vătămată și inculpat. Mai mult, ultimul a confirmat că soția sa i-a dat părții

vătămate haine, ca urmare a faptului distrugerii hainelor ce aparțineau părții vătămate

de către soția inculpatului, ceea ce denotă evident că cele relatate de XXXXX

corespund adevărului și realității.

Potrivit declarațiilor martorului Luca V., a mers la XXXXX. Intrând în casa, a

văzut că partea vătămată stătea pe un pat și a început a plânge. Aceasta i-a povestit că

a consumat alcool împreună cu inculpatul, apoi acesta i-a rupt hainele și a violat-o. I-

a spus că hainele ei au rămas la inculpat acasă.

Afirmațiile inculpatului că nu cunoaște de ce soția sa i-a dat haine părții

vătămate, sunt irelevante or, acesta a încercat să inducă instanța în eroare, în cadrul

cercetării judecătorești nefiind confirmat nici faptul că partea vătămată și soția sa s-au

bătut.

Astfel, a fost stabilit că inculpatul a comis cu intenție actul de viol, în vederea

satisfacerii poftei sexuale, precum și răzbunării or, partea vătămată a relatat că

inculpatul i-a spus că vrea să se despartă de soția sa și să trăiască cu ea, însă ea l-a

refuzat, atunci acesta a apucat-o cu o mână de păr și a tras-o în casă într-o odaie, unde

a doborât-o la podea, aplicând violență fizică cu mâinile și picioarele, a dezbrăcat-o

și, contrar voinței ei, a întreținut cu aceasta un raport sexual.

Prin urmare, argumentele apărării că învinuirea adusă inculpatului nu este

demonstrată, sunt neîntemeiate, prin probele administrate fiind combătute aceste

6

versiuni cu tentă de inducere a instanței de apel în eroare, în vederea eludării pedepsei

penale a inculpatului.

Deci, alegațiile apărării că declarațiile părții vătămate nu corespund

adevărului, având în vedere că aceasta s-a adresat la organele de poliție peste 3 zile

de la data comiterii violului, sunt nefondate, iar acest fapt nu-l exonerează pe inculpat

de răspundere pentru fapta infracțională comisă, partea vătămată indicând în cadrul

urmăririi penale că i-a fost rușine să se adreseze la poliție.

Martorul Luca V. a indicat că el a anunțat poliția despre cele întâmplate,

deoarece partea vătămată este din alt raion și nu credea că vor fi întreprinse măsuri în

privința inculpatului.

Declarațiile martorului Cegolea L. la fel, sunt pertinente, fiind în coroborare cu

celelalte probe administrate.

În același timp, în instanța de fond, martorul Bivol A. a refuzat să facă

declarații, însă aceasta a dat declarații în cadrul urmăririi penale, deși i-a fost adus la

cunoștință contra semnătură că are dreptul să refuze să dea declarații împotriva

soțului său.

Și afirmațiile apărării că nu au fost ridicate sau examinate lenjeria intimă și

hainele cu care era îmbrăcată partea vătămată sunt irelevante or, prin declarațiile

inculpatului, a fost confirmat faptul că soția acestuia a distrus hainele victimei.

Astfel, organul de urmărire penală justificat nu a efectuat cercetarea la fața

locului or, prin presupusa cercetare nu avea să fie probată arderea efectuată anume a

hainelor părții vătămate. Nici prin audierea vecinilor familiei inculpatului nu putea să

fie probată distrugerea hainelor părții vătămate, acțiunile organului de urmărire

penală urmând să fie îndreptate anume pentru acumularea probelor ce țin nemijlocit

de cauza penală.

Totodată, inculpatul a fost condamnat anterior prin sentința Judecătoriei

Ialoveni din 14.05.2004 în baza art.171 alin. (1), 90 Cod penal la 5 ani închisoare, cu

suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani, însă aceasta

circumstanța nu poate fi reținută ca agravantă prevăzută la art. 171 alin. (2) lit. a) Cod

penal, fiind stabilit că pedeapsa stabilită acestuia a fost executată, iar antecedentul

penal este stins.

Prin urmare, încadrarea acțiunilor inculpatului în baza art.171 alin. (1) Cod

penal este corectă și legală or, acesta nu a comis viol repetat pentru a-i fi incriminată

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (2) lit. a) Cod penal.

Deși, instanța de fond legal i-a aplicat inculpatului o pedeapsă sub formă de

închisoare, nejustificat a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei

în temeiul art. 90 Cod penal, nefiind acordată deplină eficiență prevederilor art. 7, 61,

75 Cod penal, nefiind luată în calcul gravitatea infracțiunii săvârșite, motivul

acesteia, personalitatea celui vinovat, circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, condițiile de viață ale familiei acestuia, precum și scopul

pedepsei aplicate asupra reeducării și corectării vinovatului.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel a ținut cont că inculpatul a comis o

infracțiune mai puțin gravă, anterior a fost atras la răspundere penală de două ori și de

multiple ori la răspundere contravențională, nu a recunoscut vina, că lipsesc

7

circumstanțe atenuante, în calitate de circumstanță agravantă fiind reținută săvârșirea

infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru o infracțiune

similară, că această infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani,

concluzionând că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins doar prin

menținerea pedepsei sub formă de închisoare în limitele stabilite de instanța de fond.

Or, aplicarea unei pedepse nonprivative de libertate este inadmisibilă de drept

și ar constitui o încălcare a principiului proporționalității pedepsei penale, având în

vedere caracterul acțiunii infracționale și urmările acesteia, iar sancțiunea penală

privativă aplicată nu este de natura de a crea o impresie de evitare ușoară a pedepsei

pentru inculpat, ci are tendința de a-l trece pe calea corijării și reeducării.

Deci, reeducarea și corectarea inculpatului este posibilă doar prin menținerea

pedepsei sub formă de închisoare, pe un termen de 4 ani, iar aplicarea în privința

acestuia a prevederilor art. 90 Cod penal nu este rațională și proporțională acțiunilor

comise de acesta.

Totodată, cererea acuzării privind încasarea din contul inculpatului a

cheltuielilor judiciare în sumă de 740 de lei, pentru efectuarea expertizei medico-

legale, este neîntemeiată.

Conform art. 221 alin. (4) Cod de procedură penală, procurorul poate înainta și

susține acțiunea civilă intentată pentru compensarea prejudiciului cauzat autorităților

publice prin infracțiune, precum și pentru anularea actelor care au cauzat prejudiciul,

de la pornirea procesului penal până la terminarea cercetării judecătorești. Cererea de

chemare în judecată poate fi depusă indiferent de acordul autorității publice.

Însă, contrar prevederilor legale, procurorul nu a formulat și înaintat o acțiune

civilă în cadrul procesului penal, formulând cerințele corespunzătoare, limitându-se la

înaintarea unei cerințe verbale și nemotivate privind încasarea din contul inculpatului

a cheltuielilor judiciare în sumă de 740 de lei, pentru efectuarea expertizei medico-

legale în privința părții vătămate.

Potrivit art. 143 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală, expertiza se dispune

și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea gradului de gravitate și a

caracterului vătămărilor integrității corporale, iar art. 143 alin. (2) Cod de procedură

penală, în vigoare la data comiterii faptei infracționale, prevede că plata expertizelor

judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul mijloacelor

bugetului de stat.

În conformitate cu art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile

judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

Astfel, cheltuielile pentru efectuarea expertizei medico-legale în privința părții

vătămate, urmare a violului comis de inculpat, nu pot fi dispuse spre încasare din

contul acestuia or, norma de drept prevede clar și explicit că acestea se compensează

din contul mijloacelor bugetului de stat, cererea privind încasarea cheltuielilor vizate

din contul inculpatului fiind inadmisibilă.

Mai mult, obligația de a suporta cheltuielile judiciare nu poate reveni în

principal inculpatului, având în vedere că nemijlocit statul prin intermediul organelor

de resort, organului de urmărire penală și a procurorului, exercită și apără cetățenii săi

de faptele infracționale și preîntâmpină comiterea infracțiunilor, precum și

8

întreprinde acțiuni în vederea investigării infracțiunilor deja comise, ca în cele din

urmă să survină, după caz, pedeapsa penală sau achitarea persoanei.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea parțială a acestei decizii și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată în

partea cheltuielilor de judecată.

Recurentul a invocat că la examinarea cauzei, instanța de apel a omis că statul

a suportat cheltuieli în sumă de 740 lei la efectuarea expertizei, această sumă urmând

a fi încasată din contul inculpatului în beneficiul statului, conform prevederilor art.

227-229 Cod de procedură penală, iar instanța de apel, contrar prevederilor art. 385

alin. (1) pct. 14), 397 alin. (5) Cod de procedură penală, nu a dispus acest fapt.

Totodată, prin modificările survenite în Codul de procedură penală în vigoare

de la 09.02.2018, legislatorul a exclus prevederile art. 143 alin. (2) Cod de procedură

penală, astfel că norma legală care instituia obligația statului de a suporta cheltuielile

pentru efectuarea expertizelor în cauzele penale a fost exclusă.

Or, faptul că statul nu mai are obligația imperativă de a suporta plățile pentru

efectuarea expertizelor, în coraport cu dispoziția art. 229 alin. (1) Cod de procedură

penală, constituie temeiul ce impune suportarea cheltuielilor de judecată pretinse de

la inculpat, acestea fiind consumate doar din cauza comiterii infracțiunii.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală – instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocata Rodica Catarama, în care solicită

casarea deciziei adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie

achitat.

Recurenta a indicat că instanța de apel incorect a apreciat probele și nu le-a

supus analizei minuțioase, statuând pe poziția pro învinuire, nedorind să supună

criticii declarațiile părții vătămate și ale rudelor ei apropiate: fiicei Cegolea L. și

nașului ultimei, Luca V., care a și informat poliția abia la 14.06.2017.

Partea vătămată a motivat neadresarea cu plângere în aceeași zi la poliție prin

faptul că a fost la cules cartofii. Apare întrebarea, da echimozele indicate în raportul

de expertiză din 21.06.2017 nu au apărut după ce ultima a fost la lucrări în câmp?

Nu au fost pentru instanțele de fond și de apel credibile declarațiile inculpatului

că la 12.06.2017, partea vătămată și fiica acesteia au venit la el acasă și au cerut 1000

lei pentru a nu-l denunța la poliție că a violat-o pe XXXXX, iar după implicarea lui

Luca V., a apărut și adresarea la poliție despre săvârșirea violului în privința părții

vătămate, ultimul anunțând poliția doar din cuvintele părții vătămate, că inculpatul și-

a bătut joc de ea.

La examinarea medico-legală ginecologică, în frotiurile și tamponul prelevat

de la parte vătămată, spermatozoizi nu au fost depistați.

Apare întrebarea – în baza căror probe concludente și pertinente inculpatul

este condamnat pe art. 171 alin. (1) Cod penal și urmează să-și ispășească pedeapsa

în decurs de 4 ani în penitenciar de tip semiînchis?

9

Astfel de probe nu sunt, iar concluzia instanței de apel privind vinovăția

inculpatului este una greșită.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală – instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect, se reține că recursul procurorului este fondat în drept și pe

temeiurile din art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, că instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, iar recursul avocatei Rodica Catarama este bazat pe

temeiul că instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Însă, în recursurile respective, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii

contestate, asupra căror motive concrete invocate în apelul acuzării nu s-ar fi

pronunțat instanța de apel, și care ar fi esența circumstanțelor că motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, că instanța a admis o eroare gravă de fapt, raportată

la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care ar fi afectat soluția

instanței, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens (pct. 5., 5.1. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că aceste recursuri nu întrunesc condițiile de

conținut în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din

oficiu recursurile ordinare ale procurorului și avocatului cu circumstanțe în fapt și în

drept, care le-ar justifica și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate

legal de recurenți.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

10

comise de instanțele de fond ți de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar al

avocatei Rodica Catarama, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept clar

definite (pct. 5.1. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă

a deciziei contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie,

relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată

inculpatului, și încadrarea juridică corectă a acțiunilor lui infracționale, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile părții

vătămate, ale martorilor Cegolea L. și Luca V., procesul-verbal de sesizare a

săvârșirii infracțiunii din 14.06.2017, procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu

fototabel, din 14.06.2017, efectuat la domiciliul inculpatului, procesul-verbal de

confruntare din 21.06.2017, între partea vătămată XXXXX și bănuitul Bivol A.,

raportul de expertiză judiciară nr. 2443/S din 21.06.2017, potrivit cărui pe corpul lui

XXXXX s-au constatat echimoze la nivelul membrului inferior drept, excoriații la

față și cotul stâng, care au fost cauzate în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect

contondent dur sau la lovirea de acesta, posibil în timpul și circumstanțele indicate, ce

se califică ca vătămare neînsemnată, toate probele fiind apreciate în conformitate cu

prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, instanța de apel

indicând clar și fără echivoc motivele pentru care a respins probele și versiunile

apărării, pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

apărării, probele administrate pe caz demonstrând cu concludență prezența în

acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunii prevăzute la art. 171 alin. (1) Cod

penal, ca violul, adică raportul sexual săvârșit prin constrângere fizică a persoanei,

profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra (pct. 3.1., 4., 5.1. din decizie).

Totodată, la stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de apel just și argumentat

a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, conform căror persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în

limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. La

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

11

În același timp și cu privire la argumentele din recursul ordinar al procurorului

(pct. 5. din decizie), se reține că circumstanțele relevate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, atestă în mod

concludent că instanța de apel a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept

privind chestiunea cheltuielilor judiciare în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală, corect ținând cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct.

14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală, care prescriu

expres că la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează cine și în ce

proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de

stat dacă legea nu prevede altă modalitate, expertiza se dispune și se efectuează, în

mod obligatoriu, pentru constatarea gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor

integrității corporale, instanța de apel just, argumentat și în limitele competenței

legale statuând că, în speță, cheltuielile pentru efectuarea expertizei medico-legale a

părții vătămate urmează a fi făcute din contul mijloacelor bugetului de stat, instanța

de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

acuzării în aspectul vizat.

Mai mult, cu toate în apelul declarat procurorul a solicitat încasarea

cheltuielilor judiciare, în conținutul apelului nu este indicat nici un motiv ce ține de

aspectul vizat, deci acest apel a fost corect respins ca nefondat în sensul dat (pct. 3., 4.

din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art. 6 din CEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua o examinare

efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în

care se apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării deciziilor, impusă

instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui

răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de

Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursurile vizate sunt întemeiate doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat probele și circumstanțele cauzei (pct. 5. - 5.1. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2), 229 alin.

(1) și (3) Cod de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate

elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial, inculpatul. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

12

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propun

părțile este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un

temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală

și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursurile ordinare, la fel, este lipsită de orice

temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursurile nominalizate au constituit deja

obiect de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri

argumentate în acest sens (pct. 2.- 5.1. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și

circumstanțelor cauzei care au fost puse la baza hotărârii de condamnare, conform

jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din

16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent, că instanțele de fond și de

apel nu a comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că

recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursurile ordinare de pe rol sunt vădit neîntemeiate,

acestea urmează a fi declarate inadmisibile.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Cătălin Scutelnic, și de avocata Rodica Catarama, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 februarie 2018, în privința

inculpatului Bivol Andrei XXXXX, pe motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 20 iunie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

13