1ra-776/2018 — art. 186 al. 5 CP

1ra-776/2018 — art. 186 al. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-776/2018

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

22 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în componență:

Președinte – Nicolae Gordilă,

Judecători – Ion Guzun, Elena Covalenco, Liliana Catan, Iurie Diaconu,

a judecat în ședință, fără participarea părților, recursul ordinar, declarat de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Djulieta Devder, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie

2017, în cauza penală în privința lui

Gulua Vahtang XXX născut la XXX,originar și domiciliat

în XXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 03.07.2017 pînă la 23.08.2017;

Instanța de apel de la 10.11.2017 pînă la 13.12.2017;

Instanța de recurs de la 14.03.2018 pînă la 22.05.2018.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală a fost

legal executată.

Asupra recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al Curții

Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă :

cauza fiind judecată în procedura prevăzută de art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, Gulua Vahtang a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 186 alin. (5) Cod penal și condamnat la 5 ani închisoare, cu executarea

pedeepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost suspendată

condiționat pe o perioadă de probațiune de 5 ani, dacă, în perioada de probațiune,

Gulua Vahtang nu va săvârși o nouă infracțiune și, prin comportare exemplară, va

îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

S-a dispus încasarea din contul lui Gulua Vahtang în beneficiul părții vătămate

Mustață Maria, suma de 395 755 lei cu titlu de prejudiciu material cauzat prin

infracțiune, și suma de 10 000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral

cauzat, în rest acțiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată.

inculpatul Gulua Vahtang, în perioada 10.05.2017-30.05.2017, urmărind scopul

sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, aflîndu-se în apartamentul nr. XX

situat pe XXX, mun. XXX, tainic a sustras mijloace bănești în sumă de 17 700 euro,

care conform ratei oficiale de schimb valutar BNM constituie suma de 362 526 lei, și

1800 dolari SUA, care conform ratei oficiale de schimb valutar BNM constituie suma

de 33 229 lei, după care cu bunurile sustrase a părăsit locul comiterii infracțiunii,

însușind banii prin ce i-a cauzat părții vătămate Musteață Maria o pagubă materială în

sumă totală de 395 755 lei ceia ce constituie proporții deosebit de mari.

Astfel, instanța de fond a constatat că prin acțiunile sale, Gulua Vahtang XXX

comis infracțiunea prevăzută de art. 186 alin. (5) Cod penal, individualizată prin

„furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, cu cauzarea de

daune în proporții deosebit de mari”.

1

conform căruia a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri, prin care Gulua Vahtang să fie condamnat în baza art. 186 alin. (5) Cod

penal, la închisoare pe un termen de 7 ani, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

Totodată, acuzatorul de stat a solicitat încasarea din contul inculpatului Gulua

Vahtang a cheltuielilor judiciare în sumă de 4 200 lei, cheltuielile suportate de către

stat la efectuarea expertizei nr. 3460 din 28.06.2017.

În motivarea cererii de apel a menționat că, instanța de fond corect a încadrat

acțiunile inculpatului Gulua Vahtang în baza art. 186 alin.(5) Cod penal, însă, a

considerat că pedeapsa aplicată este prea blîndă. Astfel, cauza penală a fost

examinată în procedură specială conform art. 3641 Cod de procedură penală al RM, la

stabilirea pedepsei instanța de fond nu a ținut cont de circumstanțele cauzei și

personalitatea inculpatului, prin urmare eronat a aplicat prevederile art. 90 Cod penal.

De către instanța de judecată nu au fost constatate careva circumstanțe care ar permite

de a considera că inculpatul va putea fi reeducat și corectat nefiind izolat de societate.

Inculpatul a comis o infracțiune gravă, a cauzat părții vătămate un prejudiciu în

proporții deosebit de mari și nu a întreprins măsuri de recuperarea prejudiciului

Procurorul a considerat că corijarea și reeducarea inculpatului nu poate avea loc,

decît prin izolare de societate, or, pedeapsa stabilită inculpatului Gulua Vahtang este

neîntemeiată și individualizată contrar prevederilor art. 61 Cod penal, nu-și va atinge

scopul de corectare a condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea lui, cât și din partea altor persoane.

Referitor la cheltuielile suportate de către stat la efectuarea expertizei nr. 3460

din 28.06.2017, în sumă de 4 200 lei, în sentință, instanța de judecată nu s-a expus

asupra acestora.

3.1. Nefiind de acord cu sentința prime instanțe, partea vătămată Musteață Maria

a declarat apel, conform căruia a solicitat casarea acesteia, în partea ce ține de

admiterea parțială a acțiunii civile, pronunțarea unei noi hotărîri, prin care acțiunea

civilă să fie admisă integral și să se dispună încasarea de la Gulua Vahtang în

beneficiul părții civile a prejudiciului material în sumă de 17 700 Euro și 1 800 dolari

SUA, echivalentul în lei, conform ratei BNM la momentul restituirii prejudiciului,

precum și a prejudiciului moral în sumă de 20 000 lei.

În susținerea apelului, partea vătămată a indicat că nu este de acord cu sentința

instanței de fond în partea ce ține de latura civilă a acesteia, pe motiv că nu s-a admis

integral prejudiciul moral cauzat prin infracțiune. Susține că a evaluat prejudiciul

moral în sumă de 20 000 lei, din motiv că consecințele acțiunilor criminale ale

inculpatului se resimt pînă în prezent, mijloacele financiare sustrase nu le poate

valorifica, ceea ce creează impedimente în realizarea diferitor planuri de business și

comerț.

În ceea ce privește prejudiciul material cauzat prin infracțiune, consideră că

instanța de fond urma să oblige inculpatul să restituie suma de bani sustrasă în valută,

adică sumă de 17 700 Euro și 1 800 dolari SUA, conform cursului valutar al BNM, la

data restituirii propriu-zise a banilor.

2017, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către procuror și partea

vătămată Mustață Maria, cu menținerea sentinței primei instanțe.

2

4.1. Pentru a se pronunța, instanța de apel a menționat că, soluția instanței de

fond, privind vinovăția inculpatului Gulua Vahtang, este pe deplin justificată, or,

verificînd din oficiu la acest capitol sentința pronunțată, instanța de apel consideră că

vina inculpatului Gulua Vahtang de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin.

(5) Cod penal, furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, cu

cauzarea de daune în proporții deosebit de mari”, este dovedită integral prin probele

administrate și cercetate conform art. 101 Cod de procedură penală.

Urmează a se reține că, sentința instanței de fond la capitolul încadrării juridice a

acțiunilor inculpatului, nu a fost contestată de către procuror și partea vătămată.

La capitolul numirii pedepsei inculpatului Gulua Vahtang, instanța de apel a

considerat concluzia instanței de fond corespunzătoare stării de drept și întemeiată

din punct de vedere al principiilor stabilirii pedepsei penale.

Așadar, la adoptarea sentinței, individualizând pedeapsa, instanța de apel a notat

că instanța de fond a respectat prevederile art. 96, art. 385 alin. (1) și art. 394 alin. (1)

și alin. (2) Cod de procedură penală, conform cărora instanța este obligată să indice în

partea descriptivă a sentinței care sânt circumstanțele care atenuează sau agravează

răspunderea inculpatului, datele care caracterizează persoana inculpatului, precum și

motivele soluției adoptate referitoare la stabilirea pedepsei sau la liberarea de

pedeapsă penală.

În continuare, la aplicarea pedepsei, instanța de apel a reținut că în temeiul art.

75 alin. (1) Cod penal, „persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni

i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod

și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a prezentului cod. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia”.

Potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de norma sus

citată, instanța de fond a stabilit pedeapsa echitabilă în limitele fixate de norma art.

186 alin. (5) Cod penal, care prevede pedeapsa pentru infracțiunea săvîrșită cu

închisoare de la 7 la 12 ani.

Instanța de apel a reținut că lipsesc careva împrejurări care ar genera aplicarea

față de inculpatul a unei pedepse mai aspre, fără suspendarea condiționată a

executării pedepsei, așa cum pledează acuzatorul de stat, or, infracțiunea comisă de

către inculpatul Gulua Vahtang se califică ca fiind una gravă, totodată urmează a fi

reținut că inculpatul în cadrul urmăririi penale cît și a cercetării judecătorești a

recunoscut vinovăția incriminată și s-a căit sincer de cele comise.

Astfel, instanța de apel a considerat că nu poate fi aplicată față de inculpat o

pedeapsă mai aspră așa cum consideră procurorul, această solicitare nefiind

întemeiată, reieșind din faptul că inculpatul Gulua Vahtang anterior nu a fost atras la

răspundere penală, este angajat în cîmpul muncii și se caracterizează pozitiv la locul

de muncă.

Subsidiar, instanța de apel a reținut că în contextul normei art. 76 alin. (1) Cod

penal, în calitate de circumstanță care atenuează pedeapsa penală se identifică

depunerea autodenunțului de către inculpatul Gulua Vahtang, contribuirea activă la

descoperirea infracțiunii și căința sinceră, acestea circumstanțe fiind luate în

3

considerație la numirea pedepsei și a generat aplicarea unei pedepsei în formă de

închisoare, cu suspendarea executării pedepsei.

Solicitarea apelantului privind numirea pedepsei sub formă de închisoare fără

suspendarea executării pedepsei, este neîntemeiată și datorită faptului că nu s-au

constatat și careva circumstanțe care ar agrava pedeapsa penală în temeiul art. 77 Cod

penal.

Totodată, instanța de apel a notat că este neîntemeiată cerința procurorului

privind încasarea cheltuielilor judiciare compuse de suma de 4 200 de lei, pentru

efectuarea raportului de expertiză dactiloscopică nr.3460 din 28.06.2017.

Instanța de apel a reținut că conform art. 221 alin. (4) Cod de procedură penală,

„procurorul poate intenta și susține acțiunea civilă intentată pentru compensarea

prejudiciului cauzat autorităților publice prin infracțiune, precum și pentru anularea

actelor care au cauzat prejudiciul, de la pornirea procesului penal pînă la terminarea

cercetării judecătorești. Cererea de chemare în judecată poate fi depusă indiferent de

acordul autorității publice”.

Așa dar, reieșind din norma precitată, instanța de apel a notat că procurorul nu a

formulat și înaintat conform normei menționate supra, o acțiune civilă în cadrul

procesului penal, formulând cerințele corespunzătoare, limitându-se la invocarea

circumstanțelor privind cheltuielile pentru efectuarea raportului de expertiză

dactiloscopică nr. 3460 din 28.06.2017

În acest sens, instanța de apel reține că conform art. 143 alin. (1), pct. 6) Cod de

procedură penală, „expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru

constatarea altor cazuri cînd prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză.”

Iar conform prevederilor 143 alin. (2) Cod de procedură penală, „plata

expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul

mijloacelor bugetului de stat”.

Totodată, conform art. 227 Cod de procedură penală „ (1) Cheltuieli judiciare

sînt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal. (2) Cheltuielile judiciare cuprind sumele: 1) plătite sau care

urmează a fi plătite martorilor, părții vătămate, reprezentanților lor, experților,

specialiștilor, interpreților, traducătorilor și asistenților procedurali; 2) cheltuite

pentru păstrarea, transportarea și cercetarea corpurilor delicte; 3) care urmează a fi

plătite pentru acordarea asistenței juridice garantate de stat; 4) cheltuite pentru

restituirea contravalorii obiectelor deteriorate sau nimicite în procesul de efectuare a

expertizei sau de reconstituire a faptei; 5) cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor

procesuale în cauza penală. (3) Cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de

stat dacă legea nu prevede altă modalitate.”

Sub acest aspect, instanța de apel a menționat că cheltuielile pentru efectuarea

expertizei dactiloscopice, nu pot fi dispuse spre încasare din contul inculpatului

Gulua Vahtang, de vreme ce norma de drept prevede clar și explicit că acestea se

compensează din contul mijloacelor bugetului de stat, astfel fiind inadmisibilă

încasarea cheltuielilor vizate din contul inculpatului.

În situația descrisă, instanța de apel a reținut că cheltuielile suportate de către

organul de urmărire penală în cazul nemijlocit, nu sunt unele de natura de a impune

cheltuieli neprogramate și neincluse în cheltuielile evidente și suportate anume de

către stat, motiv pentru care cerințele procurorului la acest capitol sunt pasibile

respingerii.

4

De continuare, instanța de apel a constatat că partea vătămată Musteață Maria a

înaintat în cadrul cercetării judecătorești o acțiune civilă, prin care a solicitat

încasarea din contul inculpatului Gulua Vahtang, a prejudiciului material cauzat prin

infracțiune, care constă din suma de 395 755 lei, și a prejudiciului moral în sumă de

20 000 lei, dar și a cheltuielilor de judecată legate de asistență juridică.

În acest sens, instanța de apel a considerat corectă soluția instanței de fond la

capitolul admiterii acțiunii civile în partea încasării prejudiciului material, astfel că

conform art. 219 - art. 221 și art. 225 Cod de procedură penală, instanța de fond just a

conchis că suma solicitată de către partea vătămată Musteață Maria Simion, în

calitate de recuperare a prejudiciului material cauzat prin infracțiune, este probată pe

deplin.

În acest sens, instanța de apel a reținut că sunt nefondate afirmațiile părții

vătămate cu privire la faptul că instanța de fond urma să oblige inculpatul să restituie

suma de bani sustrasă în valută, adică sumă de 17 700 Euro și 1 800 dolari SUA,

conform cursului valutar al BNM, la data restituirii propriu-zise a banilor, or, potrivit

acțiunii înaintate de însăși partea vătămată, se constată că aceasta a solicitat anume

încasarea a sumei de 395 755 lei, dar nici de cum echivalentul acestei sume în euro și

dolari. Mai mult ca atît, conform procesului-verbal al ședinței de judecată reiese că în

cadrul cercetării judecătorești, partea vătămată la fel a solicitat încasarea prejudiciului

cauzat prin infracțiune în mărime de 395 755 lei, prin urmare instanța de fond a

dispus încasarea prejudiciului material solicitat de către partea vătămată în acțiune

civilă.

Cît privește solicitările părții vătămate privind majorarea cuantumului

prejudiciului moral, instanța de apel a notat că, consideră pe deplin justificată soluția

instanței de fond privind încasarea din contul inculpatului Gulua Vahtang în

beneficiul pătimitei Musteață Maria, a prejudiciului moral în cuantumul de 10 000

lei, astfel că în viziunea instanței de apel această sumă este pe deplin justificată,

întemeiată și proporțională suferințelor morale suportate de către partea vătămată.

În circumstanțele vizate, instanța de apel a menționat și faptul că însuși

recunoașterea inculpatului Gulua Vahtang vinovat de comiterea infracțiunii și

nemijlocit sancționarea acestuia conform legii în vigoare, constituie un remediu și o

satisfacție echitabilă pentru partea vătămată Musteață Maria.

Referitor la cerința părții vătămate privind încasarea cheltuielilor de judecată

suportată de acesta pe parcursul judecării cauzei penale, în acest context, instanța de

apel remarcă că deși Musteață Maria a pretins încasarea cheltuielilor de judecată din

contul inculpatului, acesta nu a indicat nici în acțiune civilă, nici în ședința instanței

de apel cuantumul exact al cheltuielilor suportate pentru serviciile prestate de către

avocat, cît și probele ce confirmă cheltuielile date.

Referitor la declarațiile prezentate în ședința instanței de apel de către avocatul

Potlog Victor în numele inculpatului Gulua Vahtang prin care se atestă că Bodiu

Anjel se obligă să aștepte pe Gulua Vahtang cu datoria, precum și faptul că aceasta a

primit de la Gulua Vahtang penalitatea de la împrumut, în acest sens, instanța de apel

reține că acestea declarații nu au relevanță la învinuirea adusă lui Gulua Vahtang, or,

deși prin încheierea judecătoriei Chișinău sediul Buiucani din 21.08.2017 a fost pus

sechestru asupra automobilului de model „Kia Ceed” cu n/î XBQ 967, ce aparține cu

drept de proprietate lui Gulua Vahtang, automobilul în cauză constituie obiectul de

gaj al contractului de împrumut încheiat între Bodiu Anjel și Gulua Vahtang, acestea

circumstanțe nu pot fi apreciate drept atenuante pentru inculpat și relevă clarificarea

5

altor chestiuni și probleme de ordin juridic pe care le are inculpatul în raport cu alte

părți.

Pe cale de consecință, instanța de apel a notat că cerințele acuzatorului de stat la

capitolul pedepsei penale și cerințele părții vătămate la capitolul laturii civile, sunt

lipsite de temeiuri de fapt și de drept, motiv pentru care actul judecătoresc pronunțat

la caz este întemeiat și legal, urmînd a fi menținut în vigoare.

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, declară recurs ordinar,

prin care solicită casarea acesteia, cu transmiterea cauzei la rejudecare în instanța de

apel. Recurentul invocă dezacordul cu individualizarea pedepsei aplicate inculpatului

Gulua Vahtang, motivînd că instanța nu a acordat deplină eficiență prevederilor art.

61, 75 Cod penal, infracțiunea se califică ca una gravă, inculpatul nu a întreprins

careva acțiuni eficiente în vederea restituirii prejudiciului, or, în speță nejustificat s-a

ajuns la concluzia stabilirii pedepsei nonprivative de libertate. Totodată, potrivit art.

227 alin. (2), 229 alin. (1) Cod penal, instanța urma să încaseze cheltuielile de

judecată de la Gulua Vahtang.

5.1. În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură

penală, avocatul Victor Potlog în numele inculpatului Gulua Vahtang, a depus

referință privind opinia sa asupra recursului declarat prin care solicită respingerea

acestuia, ca fiind nefondat, deoarece atât prima instanță, cât și instanța de apel au

ajuns la concluzii corecte la stabilirea pedepsei nonprivative de libertate, ținând cont

de faptul că a recunoscut vina pe deplin, s-a căit sincer de cele comise, se

caracterizează pozitiv la locul de trai.

lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis, din următoarele considerente:

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul instanța este în drept să admită recursul, să caseze total sau parțial

hotărârea atacată, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, dacă nu se

agravează situația condamnatului.

Din norma supra menționată rezultă că, instanța de recurs poate să intervină în

soluția instanței de apel și de fond, inclusiv și să le caseze parțial, în cazul constatării

comiterii erorilor de drept, care au dus la adoptarea unei hotărâri ilegale.

Reieșind din dispoziția alin. (2) art. 424 Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427, fiind în

drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.

Din conținutul cererii de recurs se deduce temeiul prevăzut de pct. 6), 10) alin.

(1) art. 427 Cod de procedură penală, care prevede că hotărârile instanței de apel pot

fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

apel, în cazul cînd hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția și s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Tot din conținutul recursului declarat, rezultă că autorul acestuia își exprimă

dezacordul aplicării de către instanțele de fond a prevederilor art. 90 Cod penal, adică

suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilite inculpatului pentru

infracțiunile săvârșite, adoptând soluții eronate în acest sens, fără a pătrunde suficient

în esența problemei de fapt și de drept, fără a fi elucidate obiectiv toate

circumstanțele cauzei la individualizarea pedepsei inculpatului.

Analizând hotărârile judecătorești atacate sub aspectul menționat, în raport cu

circumstanțele cauzei, în prezenta speță, Colegiul penal consideră că, soluțiile

6

instanțelor de fond în latura stabilirii modului de executare a pedepsei sunt

neîntemeiate, la adoptarea cărora nu s-a ținut cont în deplină măsură de dispoziția

alin. (1) art. 75 Cod penal, ce prevede că persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea

Specială a prezentului Cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții Generale a

Codului penal.

În continuarea concluziilor sale, instanța de recurs remarcă că, prin criterii

generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele stabilite de lege, de care

sunt obligate să se conducă instanțele de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru

fiecare persoană vinovată în parte. Instanțelor de judecată, legea penală le acordă o

posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării pedepsei

penale, luând în considerație caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite,

persoana celui vinovat, circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea,

ținând cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

Deci, Colegiul menționează, că persoanei declarate vinovate trebuie să i se

aplice o pedeapsă, echitabilă, adică în limitele sancțiunii legii în baza căreia persoana

a fost condamnată, iar după caz, instanța este în drept de a aplica și prevederile Părții

Generale a Codului penal, inclusiv și ale art. 90 Cod penal, în cazul în care nu sunt

careva impedimente.

Potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere

statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și se aplică persoanelor

care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea și resocializarea

acestuia, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea

condamnaților, cât și din partea altor persoane.

Prin urmare, termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvârșite, se

stabilește luând în considerație și de personalitatea infractorului, care include date

privind gradul de dezvoltare psihică, situația materială, familială sau socială, prezența

sau lipsa antecedentelor penale, comportamentul inculpatului până sau după

săvârșirea infracțiunii.

În prezenta cauză supusă judecării, se atestă că inculpatul a fost recunoscut

vinovat și condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni grave, precum celei prevăzute

de art. 186 alin. (5) Cod penal.

Din conținutul părții descriptive a sentinței, la capitolul stabilirii tipului

pedepsei inculpatului, prima instanță a menționat că a ținut cont de personalitatea

inculpatului, care se caracterizează pozitiv și nu are antecedente penale, precum și de

atitudinea acestuia față de cele săvârșite, stabilindu-i pedeapsă definitivă cu aplicarea

prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, cu închisoare pe termen de 5

ani, reieșind din termenul de pedeapsă stabilit pentru infracțiunea săvârșită, adică

termen minim și respectiv mai aproape de limita minimă, prevăzute de sancțiunea

normei penale imputate.

După efectuarea acestei proceduri de individualizare și stabilirea termenului

pedepsei cu închisoare, instanțele de judecată urmează să continue operațiunea de

individualizare a acesteia, dar în aspectul de executare a pedepsei deja stabilite, prin

numirea tipului de penitenciar și soluționarea chestiunii dacă pedeapsa numită

inculpatului, urmează a fi pusă în executare ori sub condiția personalității acestuia de

a se corecta și resocializa se poate de concluzionat, că scopul pedepsei poate fi atins

7

prin suspendarea executării pedepsei aplicate vinovatului pe o perioadă de

probațiune.

În speța dată, prima instanță, luând în considerație că inculpatul s-a căit sincer

de cele săvârșite, a conștientizat gravitatea faptei comise, precum și a

comportamentului inculpatului, a conchis că e necesar de a-i stabili pedeapsă cu

aplicarea art. 90 Cod penal, adică suspendarea condiționată a executării pedepsei,

concluzii susținute și de către instanța de apel.

Studiind minuțios lucrările dosarului, în raport cu concluziile instanțelor de

fond, Colegiul penal lărgit consideră, că instanțele ierarhic inferioare, la adoptarea

soluțiilor în partea stabilirii pedepsei inculpatului, nu au ținut cont de toate criteriile

de individualizare a pedepsei și incorect au conchis de a aplica prevederile art. 90

Cod penal în privința vinovatului.

Așadar, instanța de recurs notează că, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal,

adică suspendarea condiționată a executării pedepsei nu reprezintă o categorie aparte

de pedeapsă, ci o măsură oferită condamnaților prin lege de a demonstra că

infracțiunea comisă de ei este un incident în viața acestora.

În același rând, Colegiul remarcă că, în textul art. 90 alin. (1) Cod penal,

lexemul „poate”, oferă posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a aplica

prevederile acestei norme.

Îndeplinirea condițiilor de lege, poate fi aplicată sau exclusă la orice etapă a

procesului penal, pentru înlăturarea erorii admise la etapa anterioară.

În cadrul instituției suspendării condiționate a executării pedepsei instanța după

ce realizează individualizarea pedepsei prin determinarea concretă a acesteia în baza

criteriilor generale de individualizare, completează acest rezultat printr-un act de

individualizare a executării pedepsei.

Suspendarea condiționată este o măsură de individualizare a executării

pedepsei numită de către instanțele de judecată prin hotărâre de condamnare de a

suspenda pe o perioadă anumită executarea pedepsei aplicate, dacă sunt îndeplinite

anumite condiții.

Condițiile privind acordarea suspendării condiționate a executării pedepsei

prevăzute de art. 90 Cod penal se referă la: pedeapsa aplicată și natura infracțiunii;

circumstanțele cauzei și persoana infractorului; aprecierea instanței că scopul poate fi

atins și fără executarea acesteia.

În viziunea Colegiului lărgit, prima instanță și cea de apel insuficient au

abordat condițiile ce vizează natura infracțiunii și faptul că scopul pedepsei poate fi

atins fără executarea acesteia.

În susținerea raționamentelor sale, instanța de recurs notează, că potrivit

lucrărilor dosarului, inculpatul, a săvârșit o infracțiune din intenție, adică cea

prevăzută la art. 186 alin. (5) Cod penal, care potrivit art. 16 alin. (4) Cod penal, este

o infracțiune gravă, or, Gulua Vahtang a sustras pe ascuns bunurile altei persoane, cu

cauzarea de daune în proporții deosebit de mari.

În opinia Colegiului, deși la caz au fost reținute circumstanțele atenuante

recunoașterea vinei, căința sinceră, precum și caracteristica pozitivă a inculpatului,

circumstanțe ce au stat și la baza stabilirii pedepsei minimale sub formă de

închisoare, prevăzută de legea penală, totuși aceste circumstanțe nu sunt

incomensurabile, în raport cu urmările prejudiciabile survenite, adică sustragerea pe

ascuns a bunurilor altei persoane, cu cauzarea de daune în proporții deosebit de mari

și modul în care inculpatul a acționat după comiterea infracțiunii, nu a restituit dauna

8

pricinuită părții vătămate, respectiv aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal –

suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare, nu este proporțională cu

faptele prejudiciabile săvârșite.

Un alt aspect, în opinia instanței de recurs, care nu a fost abordat suficient de

către instanțele de fond la individualizarea executării pedepsei este și faptul că scopul

pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.

Sub acest aspect, Colegiul penal menționează, că norma penală imputată

inculpatului, este instituită de legislator pentru a fi apărate relațiile sociale cu privire

la siguranța patrimoniului. Deci, în situația în care în urma săvârșirii infracțiunii de

către inculpat, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, în prezenta speță, nu va avea

un impact scontat asupra atingerii scopului pedepsei penale, prevăzute la art. 61 alin.

(2) Cod penal și anume restabilirea echității sociale și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor persoane.

Astfel, instanța de recurs, în speța dată, găsește întemeiate argumentele

recursului declarat de procuror și constată că concluzia instanțelor de fond, precum că

scopul legii penale poate fi atins și fără executarea pedepsei reale cu închisoare,

aplicând prevederile art. 90 Cod penal, ca fiind eronată și neîntemeiată și din aceste

considerente o va exclude. Totodată, nu se va considera faptul că, prin această soluție

se înrăutățește situația condamnatului, deoarece ca agravare a situației condamnatului

se subînțelege situațiile de schimbare a soluției din achitare în condamnare, de

încadrare juridică la o infracțiune mai gravă, sau un alt aliniat nou, literă, de înlocuire

a sancțiunii cum ar fi a măsurii educative în pedeapsa prevăzută de sancțiune, din

amendă în închisoare, prin mărirea cuantumului aceleiași pedepse ori adăugarea la

pedeapsa principală a pedepsei complementare, de aplicarea unor măsuri de siguranță

la care nu fusese inițial condamnat, de reținere în recurs a stării de recidivă, a

concursului de infracțiuni în loc de infracțiune continuă; situații de învinuire care

esențial, după circumstanțe reale, diferă de cea de la început sau orice altă modificare

a învinuirii, ce afectează dreptul inculpatului la apărare.

În altă ordine de idei, Colegiul penal lărgit consideră nefondată cerința

procurorului de a incasa din contul inculpatului cheltuielile de judecată în sumă de 4

200 lei, cheltuielile suportate de către stat la efectuarea expertizei nr. 3460 din

28.06.2017.

În susținerea celor menționate supra, instanța de recurs relevă dispoziția alin.

(2) art. 229 potrivit căreia, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare... Prin urmare, se atestă că norma dată nu poartă un

caracter imperativ, ci unul facultativ, lăsând la discreția instanței de a hotărî asupra

chestiunii plății cheltuielilor judiciare, ținând cont de împrejurările cauzei și

suportării acestor cheltuieli.

Însă, Colegiul penal lărgit statuează, că cheltuielile suportate în cadrul urmăririi

penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii

imputate, prin numirea efectuării expertizelor în prezenta cauză sau efectuarea altor

acțiuni procesuale, reprezintă cheltuieli judiciare ce urmează a fi achitate din bugetul

de stat.

Astfel, sunt apreciate ca fiind corecte concluziile instanțelor de fond referitoare

la respingerea solicitării înaintate de către acuzatorul de stat privind încasarea de la

inculpat a sumelor de bani menționate mai sus, cu titlu de cheltuieli suportate.

În temeiul celor expuse, Colegiul penal conchide că, recursul declarat de

procuror urmează a fi admis în partea excluderii aplicării prevederilor art. 90 Cod

9

penal, cu casarea parțială a hotărârilor primei instanțe și celei de apel, în această

parte.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Djulieta Devder, casează parțial decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 13 decembrie 2017 și sentința Judecătoriei Chișinău, sediul central din

23 august 2017, în partea aplicării pedepsei lui Gulua Vahtang, rejudecă cauza în

această parte și pronunță o nouă hotărâre, conform căreia exclude aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal:

Gulua Vahtang XXX se consideră condamnat în baza art. 186 alin. (5) Cod

penal, la 5 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Termenul executării pedepsei se calculează din momentul reținerii acestuia, cu

deducerea duratei deținerii în stare de arest preventiv de la 06 iunie 2017 până la 23

august 2017.

În rest se mențin dispozițiile hotărârilor atacate.

Decizia este irevocabilă.

Publicată integral la 19 iunie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Ion Guzun

Elena Covalenco

Liliana Catan

Iurie Diaconu

10