1ra-873/2018 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-873/2018 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-873/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte: Nadejda Toma,

Judecătorii: Vladimir Timofti și Anatolie Țurcan,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, prin care

se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

15 februarie 2018, în cauza penală în privința lui

Musteață Andrei xxxxx, născut la xxxxx și

domiciliat xxxxx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 07.09.2017 – 29.01.2018;

Instanța de apel: 09.02.2018 – 15.02.2018;

Instanța de recurs: 03.04.2018 – 23.05.2018.

A C O N S T A T AT:

în temeiul prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, Musteață Andrei a fost recunoscut vinovat

și condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa sub formă de amendă

în mărime de 487,5 unități convenționale, echivalentul a 24375 (douăzeci și patru

mii trei sute șaptezeci și cinci) lei, în contul statului.

Cererea acuzatorului de stat cu privire la încasarea sumei de 320 lei din

contul condamnatului în beneficiul statului a fost respinsă ca nefondată.

Musteață Andrei, posedând permis de conducere pentru categoria mijlocului de

transport pe care-l conducea, la 24 iunie 2017, aproximativ la ora 16:20, fiind

treaz, conducând automobilul model „Alfa Romeo”, 159, n/î xxxxx, pe str. Nicolae

Costin din mun. Chișinău, din direcția str. Onisifor Ghibu în direcția str. Liviu

Deleanu, ajungând la trecerea pentru pietoni, tronson semnalizat cu indicatorul

nr. 5.50.1- 5.50.2 din capitolul V al Regulamentului circulației rutiere, aprobat prin

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 357 din 13 mai 2009 – „indicatoare

de informare și orientare”, acționând contrar prevederilor pct. 11 lit. f); art. 11 lit.

b) și pct. 45 subpct. (1) lit. a), b), d) a Regulamentului circulației rutiere, aprobat

prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 357 din 13 mai 2009, nu a ținut

cont de situația rutieră, nu a manifestat prudență sporită, în rezultatul cărui fapt,

1

ajungând la trecerea pentru pietoni a tamponat pietonul, xxxxx, care traversa

carosabilul pe trecerea de pietoni din dreapta spre stânga potrivit sensului de

mers al conducătorului de vehicul menționat.

În rezultatul accidentului rutier, pietonului xxxxx i-au fost cauzate leziuni

corporale, care condiționează dereglarea sănătății de lungă durată și în baza

acestui criteriu, conform raportului de expertiză judiciară nr. 1716/D din 02

august 2017, se califică ca vătămare medie a integrității corporale.

Acțiunile inculpatului Musteață Andrei au fost încadrate în baza art. 264

alin. (1) Cod penal, încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana

care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o

vătămare medie a integrității corporale sau a sănătății.

acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care lui Musteață Andrei, recunoscut vinovat de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, să-i fie stabilită pedeapsa în

formă de amendă în mărime de 500 unități convenționale, fără privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport.

Totodată, acuzatorul de stat a mai solicitat încasarea din contul inculpatului

în beneficiul statului, cheltuielile judiciare pentru efectuarea expertizei judiciare

în sumă de 320 lei.

În motivarea apelului acuzatorul de stat a indicat că instanța de judecată

ilegal a stabilit inculpatului pedeapsa de 487,5 unități convenționale, deoarece

sancțiunea art. 264 alin. (1) Cod penal, prevede amendă în mărime de până la 650

unități convenționale, iar conform prevederilor art. 64 alin. (3) Cod penal,

mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabilește în limitele de la 500 la

3000 unități convenționale.

A indicat, că urmărirea și judecarea unei cauze penale ocazionează

efectuarea de cheltuieli pentru întocmirea și transmiterea actelor de procedură,

pentru administrarea probelor și conservarea mijloacelor materiale de probă, cu

retribuirea apărătorilor, precum și cu orice alte cheltuieli necesare normalei

desfășurări a procesului penal. În cheltuielile ocazionate de administrarea

probelor se includ și sumele pentru retribuția cuvenită experților și interpreților

pentru serviciul care l-au adus justiției.

Efectuarea cheltuielilor judiciare într-o cauză penală este provocată de

săvârșirea unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi și a judecării

cauzei pentru aplicarea legii penale celui ce a comis-o, ca urmare, cheltuielile

judiciare sânt imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii,

temeiul juridic fiind vinovăția sa infracțională, deoarece fără săvârșirea

infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat.

Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare este principală și

integrală, întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod inevitabil

desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsa

infractorului, obligația de a suporta cheltuielile judiciare îi revine în principal

acestuia, chiar dacă partea vătămată și partea civilă au determinat, prin cererile

lor, producerea unor cheltuieli.

2

2018, a fost admis apelul, casată parțial sentința în partea stabilirii pedepsei și

pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care: lui Musteață Andrei, recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 264 alin. (1) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de amendă în

mărime de 500 unități convenționale, echivalentul a 25000 (douăzeci și cinci mii)

lei. În rest, sentința a fost menținută fără modificări.

4.1. În argumentarea soluției pronunțate instanța de apel a menționat, că

prima instanță a dat apreciere corectă probelor și circumstanțelor cauzei penale,

examinând probele administrate din punctul de vedere al utilității și veridicității

lor, sub toate aspectele, complet și în mod obiectiv, călăuzindu-se de Lege,

încadrând just acțiunile inculpatului Musteață Andrei în baza art. 264 alin. (1) Cod

penal, „încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare

medie a integrității corporale sau a sănătății”.

4.2. La capitolul individualizării pedepsei penale, instanța de apel a

remarcat, că prima instanță a dat deplină eficiență prevederilor art. art. 7, 61, 75

Cod penal, însă incorect a dispus încasarea din contul inculpatului doar a 487,5

unități convenționale, or, în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (3) Cod penal

„mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabilește în limitele de la 500 la

3000 unități convenționale, iar pentru infracțiunile săvârșite din interes material

- până la 20000 unități convenționale, luându-se ca bază mărimea unității

convenționale la momentul săvârșirii infracțiunii. Mărimea amenzii se stabilește

în funcție de gravitatea infracțiunii săvârșite și de situația materială a celui vinovat

și a familiei sale”.

Astfel, instanța de apel a constatat că, acțiunile inculpatului Musteață Andrei

au fost încadrate în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, care prevede pedeapsa sub

formă de amendă în mărime de până la 650 unități convenționale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de

până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport

pe un termen de până la 2 ani, care în temeiul art. 16 alin. (3) Cod penal, se califică

ca fiind o infracțiune mai puțin gravă.

În calitate de circumstanțe atenuante din rândul celor specificate la art. 76

alin. (1) lit. a) Cod penal, a fost identificat faptul că inculpatul a săvârșit pentru

prima dată o infracțiune mai puțin gravă, repararea prejudiciului cauzat prin

infracțiune, iar careva circumstanțe agravante potrivit art. 77 Cod penal, în

privința inculpatului, instanța de apel nu a reținut.

La acest capitol, instanța de apel a specificat, că recunoașterea vinei de către

inculpat nu poate fi reținută că o circumstanță atenuantă, or, recunoașterea

vinovăției atrage incidența procedurii simplificate în temeiul art. 3641 Cod de

procedură penală și nu poate valorifica ca o circumstanță atenuantă judiciară

prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. f) Cod penal, deoarece ar însemna că aceleiași

situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică.

În concluzie, instanța de apel i-a stabilit inculpatului Musteață Andrei, în

baza art. 264 alin. (1) Cod penal, pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 500

3

unități convenționale, echivalentul a 25000 lei, or, doar această categorie și

mărime a pedepsei va asigura atingerea deplină a scopului legii penale privind

corectarea și reeducarea inculpatului, având în vedere faptul că inculpatul a

încălcat regulile de securitate a circulației a mijloacelor de transport care a

precedat producerea urmărilor prejudiciabile, totodată, fiind luate în considerație

și personalitatea inculpatului, care se caracterizează pozitiv la locul de trai, nu se

află la evidența medicului narcolog sau psihiatru, anterior nu a fost condamnat,

precum și faptul că acesta a achitat prejudiciul material și moral suportat de partea

vătămată minoră, xxxxx, pentru tratament efectuat, fapt confirmat prin recipisa

semnată de reprezentantul legal al părții vătămate minore, Savan Nadejda.

Totodată, instanța de apel a remarcat, că prima instanță corect a ajuns la

concluzia de a nu aplica față de inculpatul Musteață Andrei pedeapsa

complementară, în formă de privare de dreptul de a conduce mijloace de

transport, or, aplicarea pedepsei complementare respective este posibilă doar în

cazul stabilirii inculpatului a pedepsei principale sub formă de închisoare.

4.3. În continuare, instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiată

solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea din contul inculpatului Musteață

Andrei a cheltuielilor de judecată în sumă de 320 lei, pentru efectuarea raportului

de expertiză judiciară nr. 1716/D din 02 august 2017, privind constatarea gradului

leziunilor corporale suportate de către partea vătămată, xxxxx.

Având în susținere prevederile art. 221 alin. (4) Cod de procedură penală,

instanța de apel a notat, că procurorul nu a înaintat conform normei citate, o

acțiune civilă în cadrul procesului penal, formulând cerințele corespunzătoare,

limitându-se la invocarea circumstanțelor privind cheltuielile pentru efectuarea

raportului de expertiză judiciară nr. 1716/D din 02 august 2017.

Cu referire la prevederile art. art. 143, 227 Cod de procedură penală,

instanța de apel a menționat, că cheltuielile pentru efectuarea raportului de

expertiză judiciară privind constatarea leziunilor corporale suportate de către

partea vătămată, în urma tamponării acestuia cu automobilul, din cauza

inculpatului, nu pot fi dispuse spre încasare din contul lui Musteață Andrei, de

vreme ce norma de drept prevede clar și explicit că acestea se compensează din

contul mijloacelor bugetului de stat, astfel fiind inadmisibilă încasarea

cheltuielilor vizate din contul inculpatului.

Instanța de apel a mai notat, că cheltuielile suportate de către organul de

urmărire penală în cazul nemijlocit, nu sunt unele de natura de a impune cheltuieli

neprogramate și neincluse în cheltuielile evidente și suportate anume de către stat,

acestea fiind din categoria celor inevitabile și obligatorii de drept, urmare a

săvârșirii unei fapte infracționale.

Mai mult, obligația de a suporta cheltuielile judiciare nu poate reveni în

principal inculpatului, având în vedere că nemijlocit statul prin intermediul

organelor de resort, organului de urmărire penală și a procurorului, exercită și

apără cetățenii săi de faptele infracționale și preîntâmpină săvârșirea

infracțiunilor, precum și întreprinde acțiuni în vederea investigării infracțiunilor

deja comise, ca în cele din urmă să survină după caz pedeapsa penală sau achitarea

persoanei.

4

Instanța de apel a respins ca fiind nefondate alegațiile procurorului cu

privire la faptul că în baza modificărilor survenite în dispoziția art. 143 alin. (2)

Cod de procedură penală, urmează a fi încasate cheltuielile de judecată de la

inculpat în cuantum de 320 lei. Or, în acest sens, s-a reținut că, în privința

inculpatului Musteață Andrei se aplică legea care era în vigoare la momentul

săvârșirii faptei în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1), (2) Cod penal.

contestă decizia instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea acesteia în

partea ce ține de soluția dispusă cu privire la cheltuielile judiciare cu dispunerea

rejudecării cauzei în această parte în aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

În argumentarea recursului procurorul statuează, că soluția instanței de

apel de a respinge solicitarea acuzatorului de stat referitor la încasarea de la

Musteață Andrei a cheltuielilor de judecată contravine normelor procesual penale

în vigoare. Or, instanța de apel nu a luat în considerație faptul, că în cadrul cauzei

penale de către stat au fost suportate cheltuieli în sumă de 320 lei, necesare pentru

realizarea expertizei, sumă ce urma a fi încasată de la inculpat în beneficiul

statului, conform prevederilor art. art. 227-229 Cod de procedură penală, iar

instanța, contrar prevederilor art. art. 385 alin. (1) pct. 14), art. 397 pct. 5) Cod

procedură penală, nu a dispus acest fapt.

Susține, că urmărirea și judecarea unei cauze penale ocazionează efectuarea

de cheltuieli pentru întocmirea și transmiterea actelor de procedură, pentru

administrarea probelor și conservarea mijloacelor materiale de probă, cu

retribuirea apărătorilor, precum și cu orice alte cheltuieli necesare normalei

desfășurări a procesului penal. În cheltuielile ocazionate de administrarea

probelor se includ și sumele pentru retribuția cuvenită experților și interpreților

pentru serviciul care l-au adus justiției. Efectuarea cheltuielilor judiciare într-o

cauză penală este provocată de săvârșirea unei infracțiuni, care impune

desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei pentru aplicarea legii penale celui ce a

comis-o; ca urmare, cheltuielile judiciare sunt imputabile inculpatului condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul juridic fiind vinovăția sa, deoarece fără

săvârșirea infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat.

Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare este principală și

integrală întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod inevitabil desfășurarea

urmăririi penale și a judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsa infractorului,

obligația de a suporta cheltuielile judiciare îi revine în principal acestuia, chiar

dacă partea vătămată și partea civilă au determinat, prin cererile lor, producerea

unor cheltuieli; de asemenea, obligația de a suporta cheltuielile judiciare este

integrală, incluzând toate cheltuielile necesare pentru pronunțarea unei hotărâri

de condamnare de către prima instanță.

În astfel de circumstanțe, acuzarea consideră că cheltuielile de judecată

suportate de către stat în cauza penală de învinuire a lui Musteață Andrei urmează

să fie încasate din contul acestuia.

Mai mult, acuzarea consideră că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că:

5

- prin modificările survenite în Codul de procedură penală în vigoare din

09 februarie 2018, legislatorul a exclus prevederile art. 143 alin. (2) Cod de

procedură penală și deci norma legală care instituia obligația statului de a suporta

cheltuielile pentru efectuarea expertizelor în cauzele penale a fost exclusă;

- faptul că statul deja nu mai are obligația imperativă de a suporta acele

plăți la efectuarea expertizelor în cauzele penale, luat în coraport cu dispoziția art.

229 alin. (1) Cod de procedură penală și constituie temeiul ce impune suportarea

cheltuielilor de judecată pretinse de la inculpat.

Totodată, acuzarea este de părerea că:

- instanța de apel a omis din vedere prevederile art. 4 alin. (1) Cod de

procedură penală, conform cărora „în desfășurarea procesului penal se aplică

legea care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al judecării cauzei în

instanța judecătorească”;

- prin urmare, legea procesual penală nu are caracter retroactiv și deci este

irezonabil a fi invocate prevederile art. 8 și art. 10 Cod penal în partea ce ține de

aplicabilitatea normelor procesuale penale;

- cu atât mai mult că suportarea cheltuielilor de judecată nu are nici un

impact asupra agravării situației și stării în plan penal al inculpatului;

- prin urmare, la examinarea prezentei cauze penale, instanța de apel era

obligată să se conducă de prevederile art. 4 alin. (1) Cod de procedură penală și să

dispună soluția anume în conformitate cu prevederile art. 229 alin. (1) Cod de

procedură penală care prevede că „cheltuielile judiciare sunt suportate de

condamnat” or altă careva normă la moment care ar prevedea obligația statului a

suporta aceste cheltuieli nu este în vigoare.

cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele

considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept

să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit

neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent, or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Potrivit practicii judiciare constante erorile de drept pot fi erori de drept

formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Colegiul reține că recurentul invocă ca temei pentru recurs pct. 6) alin. (1) al

art. 427 Cod de procedură penală, care statuează că hotărârile instanței de apel pot

6

fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel în cazul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

În esență, recurentul critică decizia instanței de apel dintr-un singur

considerent, și anume că, în viziunea sa, instanța de apel greșit a respins solicitarea

sa din cererea de apel cu privire la încasarea din contul inculpatului a sumei de

320 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu referire la aceste argumente ale recurentului Colegiul penal conchide, că

instanța de apel, judecând cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele probele

prezentate de părți, pe care le-a apreciat în mod obiectiv, ajungând corect la

concluzia de a respinge solicitarea procurorului cu privire la încasarea din contul

inculpatului în beneficiul statului a cheltuielilor de judecată în sumă de 320 lei,

suportate pentru efectuarea expertizei medico-legale a părții vătămate xxxxx.

Astfel, art. 227 alin. (2) Cod de procedură penală stipulează, că cheltuielile

judiciare cuprind sumele: 1) plătite sau care urmează a fi plătite martorilor, părții

vătămate, reprezentanților lor, experților, specialiștilor, interpreților,

traducătorilor și asistenților procedurali; 2) cheltuite pentru păstrarea,

transportarea și cercetarea corpurilor delicte; 3) care urmează a fi plătite pentru

acordarea asistenței juridice garantate de stat; 4) cheltuite pentru restituirea

contravalorii obiectelor deteriorate sau nimicite în procesul de efectuare a

expertizei sau de reconstituire a faptei; 5) cheltuite în legătură cu efectuarea

acțiunilor procesuale în cauza penală.

Totodată, alin. (3) al aceleiași norme prevede, că cheltuielile judiciare se

plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

Potrivit art. 228 Cod de procedură penală (1) În modul prevăzut de legea

procesuală penală, din sumele alocate de stat vor fi compensate următoarele

cheltuieli judiciare suportate de către martori, partea vătămată, partea civilă,

asistenții procedurali, interpreți, traducători, experți, specialiști, reprezentanții

legali ai părții vătămate, ai părții civile:

1) cheltuielile făcute în legătură cu prezentarea la citare în organul de

urmărire penală și în instanță;

2) cheltuielile de cazare;

3) salariul mediu pentru toată perioada de participare în procesul penal;

4) cheltuielile de reparare, restabilire a obiectelor care au fost deteriorate în

urma utilizării lor în cadrul acțiunilor procesuale la cererea organului de urmărire

penală sau a instanței.

(2) Organele, întreprinderile, instituțiile și organizațiile de stat sunt obligate

să păstreze salariul mediu pentru toată perioada de timp în care partea vătămată,

reprezentantul ei legal, asistentul procedural, interpretul, traducătorul,

specialistul, expertul, martorul au participat în procesul penal la citarea organului

de urmărire penală sau a instanței.

(3) Expertului și specialistului li se recuperează, de asemenea, costul

materialelor care le aparțin și care au fost utilizate pentru executarea însărcinării

respective.

7

(4) Expertul, specialistul, interpretul, traducătorul au dreptul la recompensă

pentru executarea obligațiilor, afară de cazurile când le-au executat în cadrul unei

însărcinări de serviciu.

(5) Cheltuielile suportate de persoanele menționate la alin.(1) vor fi

recuperate la cererea acestora în baza unei hotărâri a organului de urmărire

penală sau a instanței în mărimea stabilită de legislația în vigoare.

Având în vedere prevederile legale citate, Colegiul penal conchide, că suma

de 320 lei a fost necesară pentru efectuarea expertizei medico-legale nr. 1716/D

din 02 august 2017 (f.d. 62-63), care a fost dispusă prin ordonanța organului de

urmărire penală din 28 iulie 2017 (f.d. 58), pentru determinarea modului de

apariție a mecanismului formării și gradul vătămărilor corporale ale părții

vătămate xxxxx, or, aceste cheltuieli sunt puse pe seama statului prin intermediul

organelor de resort care pornesc urmărirea penală și se compun din cheltuieli

evidente și necesare în vederea constatării faptei infracționale, însă nu constituie

cheltuieli suplimentare suportate de către organul de urmărire penală sau de către

instanță, în legătură cu efectuarea urmăririi penale sau judecarea cauzei.

Așadar, Colegiul penal atestă, că instanța de apel întemeiat a reținut, că

aceste cheltuielile sunt suportate de către organul de urmărire penală, care și are

atribuția de a administra probele în vederea probării/combaterii acuzației aduse,

însă aceste cheltuieli nu sunt de natura de a pune pe seama statului costuri

suplimentare, sau exagerate, iar cheltuielile pentru efectuarea expertizei întru

stabilirea gradului vătămărilor corporale ale victimei, sunt evidente și necesare

pentru a demonstra existența/lipsa bănuielii rezonabile privind comiterea

infracțiunii.

Cu referire la temeiul pentru recurs invocat de recurent, precum că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în cererea de apel,

instanța de recurs conchide, că recurentul nu a specificat anume asupra căror

argumente invocate în apel nu s-a pronunțat instanța, or, instanța de recurs nu

este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al acuzării cu

circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica.

Relevante fiind în acest sens și prevederile art. 24 alin. (2) Cod de procedură

penală, potrivit cărora instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală,

nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât

interesele legii.

În ceea ce privește argumentul acuzatorului de stat cu referire la faptul, că

prin modificările survenite în Codul de procedură penală în vigoare din

09 februarie 2018, legislatorul a exclus prevederile art. 143 alin. (2) Cod de

procedură penală și deci norma legală care instituia obligația statului a suporta

cheltuielile pentru efectuarea expertizelor în cauzele penale a fost exclusă,

instanța de recurs statuează, că dispoziția art. 227 alin. (2) pct. 5) Cod de

procedură penală, nu prevede expres achitarea din contul condamnatului a

cheltuielilor judiciare.

Mai mult, instanța de apel corect a statuat cu referire le prevederile art. 221

alin. (4) Cod de procedură penală, că procurorul nu a înaintat conform normei

citate, o acțiune civilă în cadrul procesului penal, cu formularea cerințelor

8

corespunzătoare, limitându-se la invocarea circumstanțelor privind cheltuielile

pentru efectuarea raportului de expertiză judiciară nr. 1716/D din 02 august 2017.

Colegiul penal de asemenea menționează, că la examinarea cauzei de către

instanța de apel au fost respectate prevederile legale prescrise de art. art.

414-419 Cod de procedură penală, iar eroarea de drept invocată de către recurent

prevăzută la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, nu a fost constatată

la examinarea recursului, prin urmare, hotărârea atacată este legală și întemeiată,

iar recursul urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 15 februarie 2018, în cauza penală în privința lui

Musteață Andrei xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 23 mai 2018.

Președinte Nadejda Toma

Judecătorii Vladimir Timofti

Anatolie Țurcan

9