1ra-675/2018 — art.188 alin.2 lit.c,e,f CP

1ra-675/2018 — art.188 alin.2 lit.c,e,f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-675/2018

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

18 aprilie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte Toma Nadejda

judecători Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

inculpatul Papîborș Iuri, de avocatul Gaina Rodica în numele inculpatului și de

Maximciuc Tatiana, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Bălți din 18 octombrie 2017, în cauza penală în privința lui

Papîborș Iuri XXXXX, născut la XXXXX, originar din

XXXXX, domiciliat XXXXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Rejudecare: 05.04.2017 – 18.10.2017;

2) 23.02.2018 – 18.04.2018.

C O N S T A T Ă:

achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 171 alin. (1) și

art. 188 alin. (2) lit. c), e), f) Cod penal pe motiv că, fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

Iuri a fost pus sub învinuirea pentru faptul că, la 12.11.2011, aproximativ la ora 18.30,

aflându-se pe câmpul dintre satele Alexăndreni și Heciul-Vechi, fiind mascat pe față cu

un tifon elastic de culoare maro, acționând cu intenție, cu scopul satisfacerii poftei

sexuale prin constrângere, prin amenințarea cu un cuțit, a îmbrâncit-o sub un nuc și a

săvârșit cu cet. M.C. un raport sexual prin constrângere în formă obișnuită.

Tot el, la 12.11.2011, aflându-se pe câmpul dintre satele Alexăndreni și

Heciul-Vechi, fiind mascat pe față cu un tifon elastic de culoare maro, cu scopul

sustragerii deschise a bunurilor altei persoane, amenințând-o pe cet. M.C. cu același

cuțit cu aplicarea violenței periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei agresate,

i-a sustras deschis un telefon mobil de model „Nokia 6303” la prețul de 2 000 lei cu

cartela Orange abonament XXXXX în sumă de 120 lei, cauzându-i o daună

1

considerabilă, în sumă totală de 2120 lei.

sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri, prin care Papîborș Iuri să

fie recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 171, 188 alin. (2)

lit. c), e), f) Cod penal cu stabilirea pedepsei:

- în baza art. 171 alin. (1) Cod penal - 3 ani închisoare;

- în baza art.188 alin. (2) lit. c), e), f) Cod penal - 6 ani închisoare (pedeapsă

stabilită în limitele sancțiunii la momentul săvârșirii faptei).

În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumulul

parțial, a-i stabili definitiv 8 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de

tip semiînchis.

În argumentarea apelului declarat, procurorul a indicat că, vinovăția inculpatului

a fost pe deplin demonstrată de declarațiile părții vătămate M.C. întărite de rapoartele

de expertiză și care sunt confirmate prin cumulul de probe cercetate în instanța de

judecată.

3.1. Împotriva sentinței a depus apel suplimentar procurorul-adjunct al

Procuraturii de nivelul Curții de Apel Bălți, Dubăsari Valeriu, care, la fel, a solicitat

casarea sentinței, rejudecare cauzei și aplicarea pedepsei indicate de către procuror.

În motivarea apelului a indicat că, suplimentar la motivele invocate de către

procuror în apelul de bază, consideră necesar de a menționa că în apelul de bază a

fost admisă o omisiune vădită, deoarece din conținutul apelului cu certitudine reiese

că apelantul solicită recunoașterea vinovăției inculpatului pe art. 171 alin. (1) și

art.188 alin. (2) lit. c), e), f) Cod penal, care urmează a fi corectată prin apel

suplimentar.

3.2. Nefiind de acord cu sentința a declarat apel partea vătămată M.C., care a

solicitat casarea sentinței și atragerea la răspundere penală a inculpatului conform

legii.

În cererea de apel, partea vătămată a solicitat ca instanța de apel să cerceteze și

să dea o apreciere corectă la toate faptele și să-i aplice lui Papîborș Iuri o sancțiune în

conformitate cu legea.

fost respinse apelurile declarate ca fiind nefondate și menținută sentința atacată.

argumentele apelului declarat în coraport cu circumstanțele cauzei stabilite și normele

legale aplicabile în speță, prima instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt ale

infracțiunii comise, a făcut o apreciere corectă a probelor prezentate, a făcut o justă

încadrare juridică a acțiunilor inculpatului, întemeiat a ajuns la concluzia că, inculpatul

Papîborș Iuri nu se face vinovat de infracțiunile imputate acestuia.

De asemenea, instanța de apel a reținut că, instanța de fond a cercetat sub toate

aspectele probele administrate de părți, le-a verificat minuțios, le-a dat o apreciere

justă, prin prisma pertinenții, concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu,

din punct de vedere al coroborării lor, întemeiat a dedus concluzia că infracțiunile

prevăzute de art. 171 alin. (l) și art. 188 alin. (2) lit. c), e), f) Cod penal nu au fost

săvârșite de inculpat.

2

Totodată, menționând că, nici în instanța de apel în urma cercetării și efectuării

analizei probelor prezentate, nu s-a confirmat vinovăția inculpatului Papîborș Iuri în

comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 171 alin. (1) și art. 188 alin. (2) lit. c), e), f)

Cod penal cu semnele de calificare - violul, adică raportul sexual săvârșit prin

constrângere fizică sau psihică a persoanei și tâlhăria, adică atacul săvârșit asupra unei

persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoțit de amenințarea cu aplicarea valenței

periculoase pentru viața și sănătatea persoanei agresate, săvârșită de o persoană

mascată, cu aplicarea altor obiecte folosite în calitate de armă și cu cauzarea de daune în

proporții considerabile.

Mai mult ca atât, instanța de apel a indicat că, învinuirea nu a prezentat probe

incontestabile de acuzare a lui Papîborș Iuri în cele incriminate, nu a dezmințit prin

probele prezentate versiunea înaintată de inculpat, că nu el a comis infracțiunea ce i se

incriminează, vinovăția acestuia nefiind confirmată prin probe pertinente și

concludente și, datorită faptului că sentința de condamnare nu poate fi bazată pe

presupuneri, dubiile în probarea învinuirii au fost interpretate în favoarea inculpatului,

acesta fiind achitat de către instanța de fond, care la părerea Colegiului corect a conchis

că fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

temeiurile art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură penală, prin care a solicitat

casarea hotărârilor anterioare, cu remiterea cauzei spre rejudecarea în aceiași instanță

de apel într-un alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat, recurentul a indicat că, hotărârile anterioare

sunt neîntemeiate, deoarece acestea resping argumentele aduse de către acuzare fără a

le da o apreciere obiectivă, menționând că vinovăția inculpatului a fost pe deplin

demonstrată de către acuzare, iar instanța de apel incorect nu a analizat declarațiile

părții vătămate în cumul cu probele administrate în respectiva cauză penală care

echivoc demonstrează că inculpatul a săvârșit infracțiunile imputate acestuia, dar s-a

limitat la o analiză unilaterală dând prioritate declarațiilor inculpatului.

07 februarie 2017 a fost admis recursul ordinar declarat procuror, casată decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 14 septembrie 2016, și dispusă rejudecarea

cauzei de către aceeași instanță de apel.

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de respingere ca nefondat a

apelului declarat de procuror cât și cel declarat de către partea vătămată M.C., cu

menținerea fără modificări a sentinței instanței de fond.

Or, la examinarea probelor, care confirmă sau infirmă vinovăția persoanei,

instanța de judecată este obligată să argumenteze în hotărârea adoptată motivele

admiterii sau respingerii probelor, prezentate atât de învinuire, cât și de apărare, fiind

obligată să verifice și să aprecieze toate probele examinate în ședința de judecată,

indiferent de faptul, dacă au fost administrate la etapa urmăririi penale sau au fost

prezentate de către părți în ședința de judecată.

În cazul în care instanța nu a fost de acord cu aprecierea probelor de către partea

acuzării și a ajuns la concluzia de a menține sentința de achitare a inculpatului de sub

3

învinuirea de comitere a infracțiunilor prevăzute de art. 171 alin. (1), 188 alin. (2)

lit. c), e), f) Cod penal, urma să dezvăluie această concluzie, expunându-și punctul său

de vedere asupra probelor nominalizate.

Dat fiind faptul că, aceasta nu s-a făcut în prima instanță, sarcina revenea instanței

de apel la examinarea apelurilor declarate de procuror și partea vătămată. Asupra

tuturor probelor nu s-a expus nici instanța de apel, care nu a argumentat în condițiile

legii procesual penale soluția adoptată.

Astfel, la argumentarea necesității respingerii cererilor de apel declarate de către

procuror și partea vătămată, instanța de apel a dat prioritate acelor probe care, în

viziunea acestei instanțe, demonstrează nevinovăția inculpatului Papîborș Iuri, în

detrimentul probelor concludente și pertinente aduse de procuror.

Mai mult, instanța de recurs a menționat că, instanța de fond la baza sentinței de

achitare a pus declarațiile inculpatului cât și a martorilor apărării respingând

declarațiile martorilor acuzării și a părții vătămate care sunt contradictorii.

De altfel, instanța nu s-a pronunțat asupra faptului că la începutul urmăririi penale

inculpatul și-a asigurat un alibi prin care a indicat că, pe lângă faptul că acesta s-a aflat

acasă cu soția sa, mai erau doi prieteni de ai săi, iar la etapa cercetării judecătorești atât

inculpatul cât și concubina acestuia au declarat că acești doi prieteni nu s-au aflat la ei

acasă în ziua respectivă, dar au indicat astfel la indicația avocatului (f.d. 168-171 vol. II).

Totodată, instanța de recurs a subliniat că, este neclară poziția instanței de apel

cât și a celei de fond care indică că, declarațiile părții vătămate date pe parcursul

urmăririi penale și cercetării judecătorești sunt neclare, deoarece aceasta menționează

că inculpatul este întrutotul asemănător cu cel care a violat-o, dar nu indică direct la

persoană că anume acesta este vinovat în cele comise. Concluzie ce vine în contradicție

cu probele administrate în respectiva cauză penală, mai mult ca atât potrivit

procesului-verbal de recunoaștere a persoanei din 14.11.2011, M.C. a recunoscut

persoana nr. 5 acesta fiind Papîborș Iuri (f.d. 161-165 vol. II).

Instanța de recurs a conchis că, instanțele ierarhic inferioare prin aprecieri

informe, cu caracter generic a statuat de a nu le lua în considerație, fără a dezbate

aceste declarații cu alte probe acumulate la dosar, astfel, fiind respinse un șir de probe

care vin în colaborare cu declarațiile părții vătămate, fără a le da o apreciere conform

art. 101 Cod de procedură penală, și anume din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de

vedere al coroborării lor.

fost admise apelurile declarate de procuror și de partea vătămată M.C., precum și cel

suplimentar declarat de procuror, inclusiv din alte motive, casată sentința Judecătoriei

Sîngerei din 01 decembrie 2015, cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului

stabilit, pentru prima instanță, după cum urmează.

Papîborș Iuri Nicolai, în conformitate cu art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală și art. 60 alin. (1) lit. b) Cod penal, a fost liberat de răspunderea penală pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (1) Cod penal, cu încetarea procesului

penal pe acest capăt de învinuire, în legătură cu expirarea termenului de prescripție de

tragere la răspundere penală.

4

Papîborș Iuri Nicolai a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 188 alin. (2) lit. c),e),f) Cod penal (Republicat: MO al RM nr.72-74/195 din

14.04.2009) și aplicată pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 6 (șase) ani,

cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

notificând prevederile art. art.413 alin.(3), 414 alin. (1), (2), (6), art.415 alin. (21) Cod

de procedură penală, a menționat că, întru respectarea normelor menționate supra, a

admis demersul acuzării privind reluarea pe caz a cercetării judecătorești în vederea

audierii nemijlocite în instanța de apel a părții vătămate M.C., a martorilor M.E., M.G.,

Arapan Nina, Gulchina Lidia, a inculpatului Papîborș Iuri, precum și a cercetării

materialului probant anexat la materialele cauzei.

Astfel, instanța de apel a concluzionat că, cumulul probelor administrate în

prezenta cauză, supuse cercetării și verificării suplimentare în instanța de apel, prin

prisma prevederilor art.101 Cod de procedură penală, denotă cu certitudine vinovăția

inculpatului Papîborș Iuri în comiterea infracțiunilor prevăzute de art.171 alin.(1) Cod

penal - violul, adică raportul sexual săvârșit prin constrângere fizică și psihică a

persoanei și în baza art.188 alin.(2) lit. c),e),f) Cod penal - tâlhăria, adică atacul săvârșit

asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoțit de amenințarea cu aplicarea

violenței periculoase pentru viața și sănătatea persoanei agresate, săvârșită de o

persoană mascată, cu aplicarea altor obiecte folosite în calitate de armă și cu cauzarea de

daune în proporții considerabile, în următoarele circumstanțe.

Papîborș Iuri, la data de 12.11.2011, aproximativ la ora 18.30, aflându-se pe

câmpul dintre satele Alexăndreni și Heciul Vechi, fiind mascat pe față cu un tifon elastic

de culoare maro, acționând cu intenție, cu scopul satisfacerii poftei sexuale prin

constrângere, prin amenințarea cu un cuțit, a îmbrâncit-o sub un pom de nuc și a

săvârșit cu M.C.un raport sexual prin constrângere în formă obișnuită.

Tot el, la data de 12.11.2011, aflându-se pe câmpul dintre satele Alexăndreni și

Heciul Vechi, fiind mascat pe față cu un tifon elastic de culoare maro, cu scopul

sustragerii deschise a bunurilor altei persoane, amenințând-o pe M.C. cu același cuțit cu

aplicarea violenței periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei agresate, i-a

sustras deschis un telefon mobil de model "Nokia 6303" cu cartela Orange abonament

XXXXX la prețul de 2000 lei și bani în sumă de 120 lei, cauzându-i o daună

considerabilă, în sumă totală de 2120 lei.

Instanța de apel a subliniat, că instanța de fond nu a clarificat obiectiv

circumstanțele cauzei, nu a examinat toate probele în ansamblu conform art.101

alin.(1) Cod de procedură penală, incorect a apreciat probele prezentate și neîntemeiat

l-a achitat pe Papîborș Iuri de sub învinuirea formulată, or, particularitățile

împrejurărilor scoase în evidență demonstrează că faptele infracționale au fost comise

de către inculpat.

Totodată, menționând că instanță de fond neobiectiv a apreciat declarațiile

martorilor drept fapte ce confirmă nevinovăția inculpatului, selectând doar

circumstanțele ce prevalează poziția părții apărării asupra poziției acuzării, nefiind

luate în considerație totalitatea probelor acumulate pe parcursul procesului, nefiind

5

efectuată coroborarea declarațiilor cu probele scrise din materialele cauzei, ci a parcurs

la interpretarea în parte a fiecărei probe.

Astfel, în susținerea poziției sale, instanța de apel a reținut, că prima instanță a dat

prioritate acelor probe care, în opinia acesteia, demonstrează nevinovăția inculpatului

Papîborș Iuri, în detrimentul probelor concludente și pertinente prezentate de către

partea acuzării. La baza sentinței de achitare instanța a plasat declarațiile inculpatului

Papîborș Iuri cât și a martorilor apărării Arapan Nina și Gulchina Lidia,

respingând declarațiile părții vătămate M.C. și a martorilor prezentați de către partea

acuzării.

Colegiul a apreciat ca fiind neîntemeiată poziția instanței de fond, potrivit căreia,

declarațiile părții vătămate M.C. de la urmărirea penală și în fața instanței sunt neclare,

aceasta menționând că inculpatul este asemănător cu cel care a violat-o, dar nu indică

direct la persoană ca fiind vinovat în cele comise. În respingerea acestei poziții, instanța

de apel a reținut procesul-verbal de recunoaștere a persoanei din 14.11.2011, potrivit

căruia partea vătămată M.C. l-a recunoscut pe agresor sub persoana cu nr.5, care s-a

dovedit a fi Papîborș Iuri. Pe ultimul l-a recunoscut după forma feței, mărimea

mandibulei, constituția corporală, forma nasului, frizura scurtă, mâinile mari,

comportament liniștit, încălțăminte (f.d.201-202, vol. I), fiind notificat, că în prima

instanță partea vătămată și-a păstrat poziția și a relatat aceleași caracteristici după care

l-a recunoscut pe Papîborș Iuri, ca persoana care a violat-o și i-a sustras în mod deschis

bunurile sale. Partea vătămată a mai declarat, că la prezentarea persoanei spre

recunoaștere, când în cameră unde a stat Papîborș Iuri a intrat o persoană și a început

să vorbească cu el, auzindu-i vocea l-a recunoscut pe acesta ca fiind agresorul. Totodată,

M.C. a descris cu lux de amănunte circumstanțele comiterii în privința sa a infracțiunilor

de viol și tâlhărie, indicând că mergând spre casă a fost atacată din spate, agresorul i-a

aruncat geanta cu lucruri, el și-a dat pantalonii în jos, după care i-a dat și pantalonii ei în

jos, i-a tăiat sutienul. A încercat să strige, însă el a amenințat-o iarăși cu cuțitul. Fiindu-i

frică pentru viața sa, a încetat să se mai opună și a urmat actul sexual propriu-zis din

spate, bărbatul ejaculând jos pe niște frunze uscate. După viol acesta i-a verificat

buzunarele și portmoneul, luându-i cei 120 lei pe care-i avea asupra sa. După cele

petrecute, acesta s-a îndreptat spre satul Alexăndreni cu telefonul ei, iar ea spre casă,

întâlnindu-se pe drum cu părinții.

Declarațiile părții vătămate M.C. vin în coroborare cu declarațiile martorului M.E.,

care a relatat, că fiica ei, M.C., la data de 12.11.2011 venea pe drum acasă și plângea.

M.C. i-a povestit cele întâmplate, despre faptul că i s-a furat telefonul și că a fost violată

pe drumul care duce de la Alexăndreni spre Heciul Vechi. Sutienul fiicei era tăiat, ultima

era speriată și plânsă.

Instanța de apel a apreciat ca irelevante declarațiile martorului Gulchina Lidia, or,

ultima a declarat, că nu ține minte ziua când a telefonat-o pe mama inculpatului

Papîborș Iuri, reținând că era într-o seară de toamnă, ora era aproximativ 18.00-19.00,

aceasta nu era acasă și i-a răspuns fiul acesteia, Papîborș Iuri. Martorul a asigurat că era

o zi de lucru, pe când ziua de 12.11.2012 a fost o zi de sâmbătă. Mai mult ca atât, chiar

din declarațiile martorului, rezultă că aceasta a telefonat-o pe mama lui Papîborș Iuri

nu o singură dată, ci de mai multe ori, la necesitate, nefiind clară convingerea instanței

6

de judecată precum că apelul telefonic a fost efectuat de către Gulchina Lidia anume în

ziua de 12.11.2011, or, martorul nu are așa o certitudine.

De asemenea, declarațiile martorului Arapan Nina, care este în relație de

concubinaj cu inculpatul Papîborș Iuri, au fost apreciate ca nepertinente, ce vin în

contradicție cu întreg ansamblu probator, fiind evident faptul, că ultima urmărește

scopul eschivării concubinului de la pedeapsa penală, or, încă la etapa urmăririi penale

aceasta împreună cu inculpatul Papîborș Iuri au declarat, că în seara cu pricina, la ei

acasă s-au aflat doi prieteni, M. Ceban și O. Patlatîi, pe când ulterior, în instanța de

judecată aceștia au enunțat că respectivele declarații au depus la indicația avocatului.

Instanța de apel a menționat, că declarațiile părții vătămate vin în coroborare cu

probele scrise anexate la materialele cauzei, precum raportul de examinare

medico-legală nr.791 din 24.11.2011 (f.d. 128-13 1, vol. I), potrivit căruia, sperma

depistată a putut proveni de la bărbat (bărbați), în secrețiile căruia se conțin factorii

constatați în diferite combinații indiferent de categoria de secreție. Rezultatele primite

nu exclud posibilitatea provenienței spermei în urmele examinate de pe frunzele uscate de

la bănuitul Papîborș Iuri.

Totodată, potrivit concluziilor din raportul de expertiză medico-legală nr.789 din

24.11.2011 (f.d. 152-157, vol. I), în frotiurile și tamponul cu conținut vaginal al părții

vătămate M.C. au fost găsiți spermatozoizi fără adaos de sânge. La determinarea

apartenenței de grup s-au stabilit antigenii "A", "B" și "H" (în RAE și în RAC). Factorii

constatați sunt caracteristici însăși părții vătămate M.C. și au putut proveni în urmele

examinate atât pe contul conținutului ei vaginal, cât și pe contul spermei. Sperma

depistată a putut proveni de la bărbat (bărbați), în secrețiile căruia se conțin factorii

constatați în diferite combinații indiferent de categoria de secreție. Rezultatele primite

nu exclud posibilitatea provenienței spermei în urmele examinate de pe tamponul și

frotiurile cu conținutul vaginal M.C. de la bănuitul Papîborș Iuri.

Instanța de apel a notat, că potrivit concluziilor din raportul de expertiză medico-

legală psihiatrică nr.475a-2011 (f.d.191-192, vol. I), Papîborș Iuri de maladii psihice nu

suferă, dar prezintă diagnosticul: XXXXX, necesită să fie recunoscut responsabil, în

prezent de asemenea de maladii psihice nu suferă, are capacitatea de prevedere și

deliberare a acțiunilor sale, poate da declarații veridice.

În suplinirea probatoriului care demonstrează faptul săvârșirii infracțiunilor

nominalizate de către Papîborș Iuri, instanța de apel a indicat și argumentele acuzării,

precum că, inculpatul este vorbitor de limbă rusă, la fel, ca agresorul, tifonul elastic

găsit acasă la acesta, or, agresorul la momentul comiterii infracțiunii era înfășurat cu

tifon elastic, cât și sunetele insistente ale acestuia spre prietenul său după comiterea

faptelor ilegale pentru a-și asigura un alibi, la care a renunțat deja pe parcursul

cercetării judecătorești, deoarece era evident că această poziție venea în contradicție

cu descifrările convorbirilor telefonice, or, nu era nici o necesitate să telefonezi o

persoană care se află alături de tine, precum este și absolut inutil să-ți creezi un alibi în

caz de n-ai comis nimic infracțional.

În consecință, instanța de apel a concluzionat că, probele administrate în cadrul

procesului judiciar demonstrează cert comiterea de către Papîborș Iuri a infracțiunilor

de viol și tâlhărie, iar instanța de fond greșit a concluzionat, că infracțiunile în cauză nu

7

au fost comise de inculpat, fără a efectua o verificare multilaterală și obiectivă a

probelor prezentate de partea acuzării în sprijinul învinuirii și circumstanțelor de fapt

ale cauzei. Astfel că, soluția adoptată de către instanță privind achitarea inculpatului

Papîborș Iuri de sub învinuirea formulată, a fost considerată ca neîntemeiată, deoarece

contravine bazei probante existente pe cauză, care nu a fost pe deplin verificată și

apreciată la justa valoare.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de apel a ținut cont de

prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, de gravitatea infracțiunilor săvârșite, care conform

art. 16 Cod penal se atribuie categoriei infracțiunilor grave, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, care se caracterizează negativ la locul de trai (f.d.8, vol. II); până

la 11.11.2011 a fost angajat în câmpul muncii (f.d.9, vol. II), însă la moment este fără

ocupație; nu se află la evidența medicului psihiatru (f.d.2, vol. II); din 08.09.2008 se află

la evidența medicului narcolog, cu diagnoza XXXXX (f.d.5, vol. II); nu este căsătorit, însă

se află în relație de concubinaj (f.d.7, vol. II).

Totodată, s-a menționat că, nu s-a stabilit prezența la caz a circumstanțelor care ar

atenua sau ar agrava răspunderea inculpatului Papîborș Iuri, acesta fiind recunoscut

responsabil, ceea ce relevă că inculpatul este pasibil răspunderii penale pentru fapta

comisă.

Instanța de apel a reținut și comportamentul inculpatului pe parcursul procesului,

or, Papîborș Iuri în cadrul judecării cauzei nu și-a recunoscut vina în comiterea faptelor

imputate și nu s-a căit sincer, modificându-și declarațiile sale în vederea evitării

răspunderii penale.

Instanța de apel a specificat faptul că, sancțiunea art.188 alin.(2) Cod penal

(Republicat: MO al RM nr.72-74/195 din 14.04.2009) prevede pedeapsa exclusiv sub

formă de închisoare, și în contextul circumstanțelor constatate, ținându-se cont de

prevederile art. 10 Cod penal, a considerat că scopul pedepsei penale, corectarea și

reeducarea inculpatului va putea fi atins doar în condiții de izolare de societate.

În ce privește învinuirea adusă inculpatului Papîborș Iuri pe marginea infracțiunii

incriminate în baza art.171 alin.(1) Cod penal, instanța de apel, după cum s-a menționat

supra, a considerat-o pe deplin confirmată, însă a constatat temeiurile de încetare a

procesului penal intentat pe acest fapt, deoarece sunt întrunite condițiile pentru

aplicarea art. 53 lit. g) Cod penal, și notificând prevederile art. 332 alin.(1), art.391

alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, a reținut că, sancțiunea art.171 alin.(1) Cod

penal, prevede în calitate de pedeapsă închisoare de la 3 la 5 ani, care potrivit art.16

alin.(3) Cod penal face parte din categoria infracțiunilor mai puțin grave, iar în

conformitate cu prevederile art. 60 alin.(1) lit. b) Cod penal, persoana se liberează de

răspundere penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii mai puțin grave au expirat 5 ani.

Reieșind din circumstanțele cauzei, infracțiunea de viol a fost săvârșită de

Papîborș Iuri la data de 12.11.2011, respectiv, de la comiterea aceste fapte și până la

pronunțarea dispozitivului deciziei instanței de apel - 18.10.2017, au trecut mai mult de

5 ani, astfel că, instanța de apel a încetat procesul în privința lui Papâborș Iuri pe

art.171 alin.(1) Cod penal, în legătură cu expirarea termenului de prescripție de tragere

la răspundere penală.

8

este atacată cu recursuri ordinare, la 03 noiembrie 2017 și 22 noiembrie 2017 de

inculpat, la 23 noiembrie 2017 de avocatul Gaina Rodica în numele inculpatului

Papîborș Iuri și la 27 noiembrie 2017 de Maximciuc Tatiana (mama inculpatului), care

au solicitat:

- inculpatul, casarea acesteia, cu adoptarea unei hotărâri de achitare,

invocând nevinovăția sa de cele imputate, fapt confirmat prin expertizele

medico-legale și declarațiile martorilor, fiind de acord cu sentința primei instanțe, prin

care corect a fost achitat.

Totodată, atrage atenția instanței că, mama lui este bolnavă, iar el este unica sursă

de existență a ei.

- avocatul Gaina Rodica în numele inculpatului Papîborș Iuri, invocând

temeiurile de drept prevăzute de art.427 alin. (1) pct. 8), 10) și 16) Cod de procedură

penală, casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel,

deoarece erorile judiciare nu pot fi corectate de către instanța de recurs, cu eliberarea

inculpatului Papîborș Iuri de sub strajă din momentul adoptării deciziei instanței de

recurs.

În motivarea recursului își exprimă dezacordul său cu hotărârea de condamnare a

inculpatului, considerând că, în speță, nu a fost dovedită vinovăția acestuia în comiterea

infracțiunilor imputate, iar instanța de apel a examinat cauza pur formal și superficial,

cu audierea acelorași martori și parte vătămată, probe care au stat la baza sentinței de

achitare, fără să fi prezentat acuzarea probe ce ar dovedit incontestabil vinovăția lui

Papîborș Iuri.

Totodată, atrage atenția și la faptul că, la aplicarea pedepsei de către instanța de

apel, au fost denaturate unele date, precum că Papîborș Iuri nu este angajat oficial în

câmpul muncii, fiind o persoană fără ocupații, or, a fost prezentată informația care

confirmă angajarea acestuia în câmpul de muncă, la fel și caracteristica de la locul de

trai este una necorespunzătoare, în viziunea apărării, ea neavând relevanță pe caz.

Consideră că, pedeapsa stabilită este inechitabilă și nu va duce la corectarea

și reeducarea inculpatului, ba mai mult ca atât, această pedeapsă va pune în pericol

viitorul acestuia, care are la întreținere mama bolnavă, ce necesită ajutorul și

sprijinul lui.

Referindu-se la pct. 16) al art.427 alin. (1) Cod de procedură penală, apărarea

consideră că, instanța de apel incorect a aplicat prevederile art. 414 Cod de procedură

penală la examinarea cauzei supusă judecării, contrar dispozițiilor Hotărârii Plenului

Curții Supreme de Justiție nr.10 din 24.10.2010 cu privire la modificarea și completarea

Hotărârii Plenului nr.22 din 12.12.2005 cu privire la practica examinării cauzelor în

ordine de apel, dispoziții, care sunt obligatorii pentru instanța de apel. De aceea, erorile

de procedură la examinarea cauzei în ordine de apel nu pot fi reparate de instanța de

recurs, astfel că, necesită a fi adoptată soluția de rejudecare a cauzei privind învinuirea

lui Papîborș Iuri în instanța de apel în alt complet de judecători.

La fel, invocă încălcarea art. 6 alin.(1) din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, considerând că instanța de apel contrar acestei

norme, a examinat cauza în termen foarte scurt, formal și superficial, cu audierea

9

acelorași martori și parte vătămată, probe care au stat la baza unei sentințe de achitare,

fără să fi prezentat acuzarea probe ce ar dovedi vinovăția lui Papîborș Iuri.

- Maximciuc Tatiana (mama inculpatului), casarea acesteia, considerând că fiul

ei, inculpatul Papîborș Iuri a fost condamnat ilegal, deoarece în cauza dată nu sunt

probe care ar confirma vinovăția lui de comiterea infracțiunilor imputate.

declarate de inculpatul Papîborș Iuri și de avocatul Gaina Rodica în numele inculpatului,

solicitând inadmisibilitatea acestora, ca fiind vădit neîntemeiate.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestora

din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care

constată că este vădit neîntemeiat.

13.1. Colegiul penal, lecturând recursurile declarate de inculpat și partea

apărării, constată că aceștia își exprimă dezacordul său cu hotărârea de condamnare

pentru infracțiunile imputate, care în opinia recurenților nu au fost săvârșite de către

inculpat, solicitând pronunțarea unei hotărâri de achitare, cu invocarea temeiului de

drept prescris în art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, potrivit căruia

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, atunci când nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

În acest sens, instanța de recurs menționează, că potrivit art. 113 alin. (1) Cod

penal, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea juridică a

corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele

componenței infracțiunii prevăzute de norma penală.

Colegiul penal reține, că acest temei include cazurile când nu a fost stabilită fapta

care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de probă prin

intermediul cărora s-au constatat elementele constitutive, ori când nu au fost stabilite

faptele care invocă circumstanțele atenuante și agravante ale infracțiunii.

În conformitate cu materialele cauzei inculpatul Papîborș Iuri a fost pus sub

învinuire în baza art. 171 alin. (1) și art. 188 alin. (2) lit. c), e), f) Cod penal – violul, adică

raportul sexual săvârșit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei și tâlhăria, adică

atacul săvârșit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoțit de

amenințarea cu aplicarea valenței periculoase pentru viața și sănătatea persoanei

agresate, săvârșită de o persoană mascată, cu aplicarea altor obiecte folosite în calitate

de armă și cu cauzarea de daune în proporții considerabile, însă prima instanță a ajuns la

concluzia fapta nu a fost săvârșită de inculpat, astfel, adoptând o hotărâre de achitare.

Ulterior, la rejudecarea cauzei, instanța de apel a verificat legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate și în baza probelor examinate de prima instanță, supuse cercetării și

verificării suplimentare în instanța de apel, prin prisma prevederilor art.101 Cod de

procedură penală, și a conchis că în acțiunile inculpatului Papîborș Iuri sunt întrunite

elementele infracțiunilor de viol și tâlhărie, iar prima instanță greșit a concluzionat, că

10

infracțiunile în cauză nu au fost comise de inculpat, fără a efectua o verificare

multilaterală și obiectivă a probelor prezentate de partea acuzării în sprijinul învinuirii

și circumstanțelor de fapt ale cauzei.

Analizând decizia atacată, Colegiul penal consideră, că instanța de apel legal și

întemeiat a casat hotărârea primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de

condamnare, deoarece la rejudecarea cauzei a ținut cont de prevederile art. 436 alin.(2)

Cod de procedură penală și respectând cerințele art. 414 alin. (1), (5) și 417 alin. (8)

Cod de procedură penală, în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apelurile declarate de procuror și de partea vătămată M.C., aceasta

cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, așa cum este indicat în

pct. 10 din prezenta decizie, soluție pe care instanța de recurs și-o însușește și

reiterarea căreia nu o consideră necesară.

Subsidiar, Colegiul penal subliniază că, potrivit jurisprudenței CtEDO nu se mai

impune o reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu

prisosință soluția dată de instanțele inferioare. Or, în cazul în care acestea și-au motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției acestor instanțe (hotărîrea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.Finlandei).

13.2. Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunile săvârșite,

care în opinia părții apărării nu este echitabilă, deoarece instanța de apel a denaturat

unele date cu privire la persoana vinovatului, Colegiul penal consideră că argumentele

invocate în acest sens sunt nefondate, or, potrivit materialelor cauzei, instanța de apel

corect a indicat că inculpatul Papîborș Iuri a fost angajat în câmpul muncii până la

11.11.2011, fapt confirmat prin caracteristica eliberată de șeful Serviciului Personal a

SRL „Miso Textile” (f.d.9, vol. II), precum și faptul că la moment este fără ocupație,

deoarece potrivit caracteristicii eliberată la data de 22.06.2015 de Primăria comunei

XXXXX este angajat ocazițional (f.d.140, vol. II).

La fel, corect a fost reținută de către instanța de apel și caracteristica eliberată lui

Papîborș Iuri, de Primăria comunei Alexăndreni (f.d.8, vol. II), or, potrivit prevederilor

art. 75 Cod penal, instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare

persoană vinovată în parte, este obligată să ținând cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

Astfel, analizând decizia atacată și în acest, instanța de recurs conchide că, instanța

de apel a ținut cont de prevederile art.7, 61, 75 Cod penal și i-a stabilit inculpatului o

pedeapsă echitabilă pentru infracțiunea prevăzută de art. 188 alin.(2) lit. c),e),f) Cod

penal (Republicat: MO al RM nr.72-74/195 din 14.04.2009), considerând că pedeapsa

aplicată sub formă de închisoare va atinge scopul restabilirii echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnatului, cât și a altor persoane.

11

13.3. În ce privește temeiul de drept prevăzut de pct.16) alin. (1) al art.427 Cod

de procedură penală, indicat de către partea apărării în recursul declarat, Colegiul penal

subliniază că aceste temei poate fi invocat atunci când norma de drept aplicată în

hotărârea atacată contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiași norme date anterior

de către Curtea Supremă de Justiție în cauze similare. Acest temei este îndreptat spre

unificarea practicii judiciare.

Or, se menționează că la invocarea temeiului respectiv de drept, sarcina

probațiunii îi revine recurentului, care prin exemple elocvente cu referire la cauze

concrete, trebuie să demonstreze faptul că instanța de recurs în cauze anterioare a

adoptat soluții contradictorii cu cele reținute în speța în cauză.

Mai mult, se mai reține și faptul că, în spețe care pun problema divergenței de

jurisprudență, rolul Curții nu este acela de a constata din oficiu asupra căror cauze s-a

aplicat diferit normele de drept, ci acestea trebuie să fie indicate expres în textul

recursului, pentru a fi supuse verificării.

Prin urmare, Colegiul conchide că motivarea recursului avocatului prin prisma

pct. 16) alin. (1) a art. 427 Cod de procedură penală se consideră necorespunzătoare

potrivit cerințelor avute în vedere de legislator la stabilirea acestui temei de recurs.

13.4. Cu referire la argumentele părți apărării, precum că la judecarea cauzei în

instanța de apel a fost încălcat art. 6 alin.(1) din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, prin faptul că, cauza a fost examinată în termen

foarte scurt, cu audierea acelorași martori și parte vătămată, probe care au stat la baza

unei sentințe de achitare instanța de recurs, fără să fi prezentat acuzarea probe ce ar

dovedi vinovăția lui Papîborș Iuri, Colegiul penal le consideră neîntemeiate, or, art. 6

parag. 1 din Convenție prevede că, un proces trebuie să se desfășoare „în cadrul unui

termen rezonabil”, și această exigență se impune numai în privința „persoanei acuzate

de comiterea unor infracțiuni penale” care are dreptul, printre altele, „să fie judecată

fără întârziere excesivă”.

Instanța europeană a decis în mod constant că admisibilitatea, administrarea și

pertinența probelor reprezintă probleme care au a fi reglementate de normele de drept

intern, iar aprecierea lor aparține instanțelor naționale.

Astfel că, potrivit legislației interne, art.414 alin. (1) și alin. (4) Cod de procedură

penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și în vederea

soluționării apelului, instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor.

Iar în conformitate cu art.415 alin. (21) Cod de procedură penală, judecând apelul

declarat împotriva sentinței de achitare, instanța de apel nu este în drept să pronunțe o

hotărâre de condamnare fără audierea învinuitului prezent, precum și a martorilor

acuzării solicitați de părți. Martorii acuzării se audiază din nou în cazul în care

declarațiile lor constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un mod

substanțial condamnarea inculpatului.

În speța dedusă judecării, Colegiul penal consideră că, instanța de apel a examinat

cauza fără derogări de la normele procesual penale notificate supra, astfel că, nu sunt

constatate careva încălcări ale art.6 CEDO, în sensul invocat de recurent.

12

Referitor la recursul ordinar declarat de Maximciuc Tatiana

13.5. Colegiul penal consideră că recursul declarat de Maximciuc Tatiana

urmează a fi declarat inadmisibil, or, în conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de

procedură penală, instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul nu îndeplinește cerințele de

formă și de conținut, prevăzute în art.429 și 430.

În această ordine de idei, se notifică că, potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură

penală recursul se depune de persoanele menționate în art.421 și trebuie să fie motivat,

iar art. 421 prevede că, pot declara recurs procurorul și persoanele indicate în art.401,

care indică expres persoanele care pot declara apel, și anume: alin. (1) pct.1)

procurorul, în ce privește latura penală și latura civilă; 2) inculpatul, în ce privește

latura penală și latura civilă. Sentințele de achitare sau de încetare a procesului penal

pot fi atacate și în ce privește temeiurile achitării sau încetării procesului penal; 3)

partea vătămată, în ce privește latura penală; 4) partea civilă și partea civilmente

responsabilă, în ce privește latura civilă; 5) martorul, expertul, interpretul, traducătorul

și apărătorul, în ce privește cheltuielile judiciare cuvenite acestora; 6) orice persoană

ale cărei interese legitime au fost prejudiciate printr-o măsură sau printr-un act al

instanței. Alin. (2) al normei, stabilește că, apelul poate fi declarat în numele

persoanelor menționate în alin.(1) pct.2)-4) și de către apărător sau reprezentantul lor

legal.

Din materialele cauzei se constată că Maximciuc Tatiana este mama inculpatului

Papîborș Iuri și nu se încadrează în persoanele care pot declara recurs în cauza dată,

stipulate supra.

În aceste condiții instanța de recurs consideră, că n-a fost constatată prezența în

speța examinată a unor erori de drept, care ar servi drept temei de implicare a instanței

de recurs în sensul casării deciziei contestate.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la judecarea cauzei

în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de

art. 414-419 Cod de procedură penală, de aceea se declară inadmisibile recursurile

ordinare declarate de inculpatul Papîborș Iuri și de avocatul Gaina Rodica în numele

inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiate, iar cel declarat de Maximciuc Tatiana, din

motiv că nu îndeplinește cerințele de formă și de conținut, prevăzute în art.429 și 430.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 18 octombrie 2017, de inculpatul Papîborș Iuri și de

avocatul Gaina Rodica în numele inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiate, iar cel

declarat de Maximciuc Tatiana, din motiv că nu îndeplinește cerințele de formă și de

13

conținut, prevăzute în art.429 și 430, în cauza penală în privința lui Papîborș Iuri

XXXXX.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la data de 18 mai 2018.

Președinte Toma Nadejda

Judecător Țurcan Anatolie

Judecător Cobzac Elena

14