1ra-391/18 — Art.187 alin. 2 lit. e, f CP

1ra-391/18 — Art.187 alin. 2 lit. e, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-391/2018

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

07 martie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte: Ursache Petru,

judecători: Toma Nadejda și Țurcan Anatolie,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de

avocatul Popescu Ion în numele inculpatului Florea Iura, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 noiembrie

2017, în cauza penală privindu-l pe

Florea Iura XXXXX, născut la XXXXX,

originar din or. XXXXX, domiciliat în

or. XXXXX, str. XXXXX, XXXXX, mun.

XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 20.06.2017 – 09.08.2017;

Instanța de apel: 01.09.2017 – 04.10.2017;

Instanța de recurs: 22.01.2018 – 07.03.2018;

A C O N S T A T AT :

baza probelor administrate în faza de urmării penale prevăzută de art. 3641 Cod

de procedură penală, Florea Iura a fost declarat vinovat în săvârșirea infracțiuni

prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. e), f) Codul penal și i s-a stabilit o pedeapsă de

4 ani 6 luni închisoare, fără amendă. În conformitate cu art. 90 Codul penal s-a

dispus suspendarea condiționată a executării de către Florea Iura a pedepsei cu

stabilirea termenului de probațiune de 2 ani.

aproximativ ora 10:30, aflându-se pe str. P. Rareș, or. Durlești, mun. Chișinău,

acționând cu intenție directă, folosind violența nepericuloasă pentru viața și

sănătatea persoanei a aplicat câteva lovituri cu pumnii față de cet. Ciocoi T.,

după care în mod deschis a sustras de la dânsa geanta la prețul de 500 lei, în

care se afla portmoneul la prețul de 300 lei, 900 lei în numerar, telefonul mobil

de model „Samsung” la prețul de 400 lei, bunuri cu care a părăsit locul

infracțiunii, cauzând părții vătămate daună în proporții considerabile în sumă

de 2100 lei și vătămare neînsemnată a integrității corporale, conform

raportului de expertiză judiciară nr. 1276/D din 16.06.2017.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 187 alin. (2) lit. e) și f)

Cod penal, după indicii calificativi – jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor

1

altei persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața și sănătatea

persoanei, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

municipiului Chișinău (oficiul Buiucani) solicitând admiterea apelului, casarea

sentinței, în partea individualizării pedepsei penale, rejudecarea cauzei penale

conform ordinii stabilite pentru prima instanță, cu pronunțarea unei noi decizii

prin care Florea Iura, să fie recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii

prevăzute la art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Codul penal și să-i fie numită o pedeapsă

sub formă de închisoare de 4 ani și 8 luni cu ispășirea pedepsei în penitenciar de

tip închis, cu amendă în mărime de 850 unități convenționale, invocând

următoarele argumente:

- la individualizarea pedepsei instanța de fond nu a luat în considerație faptul

că inculpatul anterior a fost condamnat pentru infracțiuni similare, de asemenea,

bunurile sustrase de la partea vătămată nu au fost întoarse benevol ci de o terță

persoană care l-a ajuns din urmă și cu forță le-a recuperat. Suspendarea

executării pedepsei îl va favoriza pe inculpat în continuare să săvârșească

infracțiuni similare.

2017, a fost admis parțial apelul declarat de procuror, casată parțial sentința în

partea ce se referă la stabilirea pedepsei, pronunțată în această parte o nouă

hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care s-a stabilit lui

Florea Iura pedeapsa cu închisoare pe un termen de 4 ani și 8 luni fără amendă,

cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În rest sentința a fost menținută.

pronunțarea sentinței, prima instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și

de drept și just a concluzionat că inculpatul a săvârșit infracțiunea imputată.

Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza

penală, fiind corect apreciate, respectându-se prevederile art. 101 Codul de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării

lor.

Astfel, instanța de apel a menționat că, la stabilirea pedepsei și mărimea

acesteia urmează a ține cont de criteriile de individualizare a pedepsei. Prin

criteriile de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele de care instanța de

judecată este obligată să se conducă în procesul stabilirii pedepsei și la aplicarea

ei persoanei vinovate de săvârșirea infracțiunii. Individualizarea pedepsei

constă în obligațiunea instanței de a stabili măsura pedepsei concrete

infractorului necesară și suficientă pentru realizarea scopurilor legii penale și a

pedepsei penale. Pedeapsa este echitabilă, când ea impune infractorului lipsuri

și restricții ale drepturilor lui, proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite

și este suficientă pentru restabilirea echitații sociale, adică a drepturilor și

intereselor victimei, statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

Pentru stabilirea unei pedepse echitabile, instanțele de judecată trebuie să

studieze multilateral, în deplină măsură și obiectiv, toate circumstanțele și

datele care caracterizează atât negativ, cât și pozitiv persoana inculpatului și

care au o importanță esențială pentru stabilirea categoriei și mărimii pedepsei.

2

Astfel, la individualizarea și stabilirea categoriei și termenului pedepsei

inculpatului, instanța de apel a ținut cont de prevederile art. art. 7, 61, 75 Cod

penal și anume de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de condițiile de viață ale familiei acestuia precum și de

scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului.

Instanța de apel a menționat că, pedeapsa penală este echitabilă atunci când

este capabilă de a contribui la realizarea scopurilor pedepsei penale, cum ar fi

corectarea condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiunii atât de

către condamnat, precum și de alte persoane or, practica judiciară demonstrează

că, o pedeapsă prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate,

jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe

contrare scopului urmărit. Legalitatea pedepsei impune instanței obligația de a

stabili pedeapsa în limitele fixate în Partea specială a Codului penal și în strictă

conformitate cu dispozițiile Părții generale a Codului penal. Individualizarea

pedepsei constă în obligația instanței de a stabili măsura pedepsei concrete

infractorului, necesară și suficientă pentru realizarea scopurilor legii penale și

pedepsei penale. Astfel, pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie capabilă să

restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei

penale, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și

stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Instanța de apel a constatat circumstanțele atenuante ca fiind doar căința

sinceră, deoarece reieșind din materialele cauzei și probatoriul prezentat, nu pot

fi reținute alte circumstanțe constatate de instanța de fond. Descoperirea

infracțiunii și lipsa prejudiciului cauzat decurg din circumstanțele producerii

infracțiunii și anume: după comiterea infracțiunii, martorul Macari Constantin a

recuperat geanta. Astfel instanța de apel urmează să îi stabilească lui Florea Iura

pedeapsa închisorii pe un termen de 4 ani și 8 luni fără amendă, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Totodată, instanța de apel ținând cont de multitudinea circumstanțelor care

descriu infracțiunea respectivă nu a considerat rațional faptul că prima instanță

a dispus suspendarea executării pedepsei, în acest sens găsind veridice și

aplicabile argumentele apelului. În aceeași ordine de idei, raționând prin prisma

textelor de lege menționate, instanța de apel a menționat că, la stabilirea

pedepsei inculpatului, prima instanță nu a dat o apreciere cuvenită normelor

citate mai sus, or, deși nu a stabilit existența circumstanțelor atenuante sau

prezența altor circumstanțe necesare a aplicat prevederile art. 90 Codul penal, a

suspendat condiționat executarea pedepsei stabilite în privința inculpatului -

fără a motiva necesitatea soluției respective și fără a da eficiența cuvenită

prevederilor art. 61 și art. 75 Cod penal.

O condiție obligatorie (și unicul temei) pentru condamnarea cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei rezidă în faptul că nu ar fi

rațional ca inculpatul să execute pedeapsa cu închisoare stabilită. Aceasta ar

însemna că, în rezultatul cercetării cauzei și calităților individuale ale

inculpatului s-a format convingerea fermă în posibilitatea atingerii scopurilor

pedepsei penale fără izolarea de societate, dar în condițiile unui control

profilactic al comportamentului persoanei respective într-o anumită perioadă de

timp. Astfel, instituția suspendării condiționate a executării pedepsei nu trebuie

3

privită ca un avantaj sau un drept acordat de lege persoanelor vinovate, dar

trebuie apreciată ca un mijloc preventiv de apărare socială care derivă din

organizarea unei politici penale adaptate la realitatea socială concretă. Pentru

dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei, instanța de apel

trebuie să examineze dacă prin suspendarea condiționată, în cazul dat, va fi

posibilă atingerea scopurilor pedepsei stipulate în art. 61 Codul penal.

Instanța de apel a reținut că, în conformitate cu informația despre

condamnările anterioare (f.d.29-30), inculpatul a fost condamnat de multiple ori

și la fel în privința sa a fost aplicat anterior suspendarea condiționată a pedepsei,

însă, care nu a produs efectele necesare, nefiind atinse scopurile pedepsei

penale. Instanța de apel a constatat că, în timp ce suspendarea condiționată a

executării pedepsei, aplicată anterior, nu a avut efectul scontat, o nouă

suspendare condiționată nu va avea efectele legale stabilite și nu ar realiza

atingerea scopurilor pedepsei penale. La caz, lipsesc careva circumstanțe care ar

indica contrariul. Ținând cont de specificul acestora, personalitatea părții

vătămate și comiterea sistematică a infracțiunilor, instanța de apel a reținut o

orientare antisocială stabilă a inculpatului față de respectarea cadrului legal. În

cazul unei asemenea orientări antisociale decade raționalitatea neexecutării

reale a pedepsei.

Astfel, instanța de apel a considerat că în privința inculpatului nu pot fi

aplicate nici prevederile art. 90 Codul penal, suspendarea condiționată a

executării pedepsei.

În consecință, instanța de apel a considerat că pedeapsa aplicată

inculpatului urmează să fie executată real, stabilindu-se astfel o individualizare a

pedepsi care este legală, întemeiată, proporțională faptei comise și

circumstanțelor reale și personale.

declară recurs ordinar avocatul Popescu Ion în numele inculpatului Florea Iura,

prin care solicită casarea deciziei instanței de apel cu menținerea în vigoare a

sentinței.

În motivarea recursului, invocând temei de drept prevăzut de pct. 6), 10)

art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, a indicat următoarele argumente:

- instanța de apel eronat a casat sentința și i-a stabilit inculpatului

pedeapsa închisorii cu executare reală;

- instanța de apel a încălcat prevederile art. 394 Cod de procedură penală,

fără a fi indicate circumstanțele atenuate, cum ar fi vârsta inculpatului de 58 de

ani;

- inculpatul suferă de unele boli cu dureri de cap, cu pierderi de auz, și se

află la evidență la spitalul clinic din or. Durlești, mun. Chișinău;

- s-a autodenunțat benevol, a declarat despre fapta comisă și despre toate

circumstanțele cauzei, se căiește sincer de cele comise, a contribuit activ la

descoperirea infracțiunii și colaborarea cu organul de urmărire penală la

stabilirea tuturor circumstanțelor faptei, iar partea vătămată nu are careva

pretenții față de el.

recursului pe motiv, că pedeapsa stabilită de instanța de apel este în

dependență de circumstanțele atenuate și agravante prevăzute la art. 76-77 Cod

4

penal, precum și efectele acestora prescrise în art. 78 Cod penal, 3641 Cod de

procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul

normei vizate.

Potrivit art. 432 alin.(1), (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal de asemenea menționează că, temeiurile pentru recurs pot fi

invocate doar în cazul în care au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în

instanța de apel, fapt stipulat de alin. (2) art. 427 Cod de procedură penală.

Instanța de recurs subliniază că, potrivit practicii judiciare constante,

erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea

la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate

cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Potrivit conținutului recursului, recurentul invocă temei de drept pct. 6) și

10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care prevede, că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel atunci când: instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

8.1. Cu privire la argumentele recursului prin care se indică că, instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, Colegiul penal

constată că temeiurile invocate de recurent în acest sens nu și-au găsit

confirmarea la examinarea recursului declarat, dat fiind faptul că, instanța de

apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417

alin. (8) Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apelul declarat, aceasta cuprinzând motivele pe

care se întemeiază soluția pronunțată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc că instanța

de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală decizia

instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

5

Colegiul penal consideră, că argumentele aduse de recurent în susținerea

solicitărilor sale cu referire la temeiurile de recurs prevăzute în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și anume: instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, au constituit obiect de examinare în

instanța de apel, și asupra acestora instanța s-a expus detaliat și motivat, așa

cum este indicat în pct. 5 al prezentei decizii, motivare pe care instanța de

recurs o susține și repetarea căreia nu o consideră necesară.

8.2. Analizând decizia instanței de apel prin prisma criticilor aduse de

recurent în baza art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală și anume:

s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale, Colegiul penal

menționează că potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și,

respectiv, are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnatului, cât și a altor persoane.

Colegiul atestă că art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal prevede pedeapsa cu

închisoarea de la 5 la 7 ani.

În continuare Colegiul penal constată că, examinarea cauzei și pronunțarea

sentinței a avut loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală

potrivit prevederilor art. 364/1 Cod de procedură penală respectiv urmează de

menționat că potrivit normei citate și anume la alin. 8) „inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata

să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază

de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul

pedepsei cu închisoare …”.

Instanța de apel, casând sentința primei instanțe în latura penală,

rejudecând cauza și pronunțând o nouă hotărâre potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, i-a stabilit inculpatului pedeapsă în baza art. 187

alin. (2) lit. e), f) Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 364/1 Cod de

procedură penală, de 4 ani și 8 luni ani închisoare în penitenciar de tip

semiînchis.

În conformitate cu art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovată de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în

Partea specială a prezentului cod în strictă conformitate cu dispozițiile Părții

generale a prezentului Cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. O

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din

numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Colegiul penal reține că instanța de apel, individualizând pedeapsa

inculpatului a reținut ca circumstanțe atenuate fiind doar căința sinceră,

deoarece reieșind din materialele cauzei și probatoriul prezentat, nu pot fi

reținute alte circumstanțe constatate de instanța de fond. Descoperirea

6

infracțiunii și lipsa prejudiciului cauzat decurg din circumstanțele producerii

infracțiunii, și anume după comiterea infracțiunii, martorul Macari Constantin a

recuperat geanta.

Totodată, instanța de apel corect a reținut faptul, că inculpatul nu

întrunește condițiile necesare pentru a se dispune suspendarea condiționată a

executării pedepsei, deoarece ultimul a fost condamnat de multiple ori și la fel

în privința sa a fost aplicată anterior suspendarea condiționată a pedepsei, însă

care nu a produs efectele necesare, nefiind atinse scopurile pedepsei penale.

Reieșind din cele expuse supra, Colegiul penal constată, că argumentele

recursului în acest sens sunt neîntemeiate, deoarece concluzia instanței de apel

privind individualizarea pedepsei inculpatului este una corectă, pedeapsa

inculpatului fiind stabilită în limitele prevăzute de legea penală cu respectarea

exigențelor legii.

Mai mult ca atât, Colegiul penal subliniază că, potrivit practicii judiciare

constante, instanțele judecătorești sunt singure în măsură să determine măsura

de pedeapsă și durata acesteia precum și modul de executare al pedepsei,

ținând cont de prevederile legale în acest sens și de circumstanțele cauzei, prin

urmare, argumentele recursului potrivit cărora inculpatul urma să beneficieze

de reducerea pedepsei la limita minimă, sau aplicarea prevederilor art. 90 Cod

penal nu pot să determine pronunțarea unei soluții privind admiterea

recursului.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, temeiurile invocate

de recurent prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului. Astfel de erori de

drept în speța examinată nu s-au comis, prin urmare, hotărârea atacată este

legală și întemeiată, iar recursul urmează a fi declarat inadmisibil ca fiind vădit

neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Popescu Ion în

numele inculpatului Florea Iura, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 29 noiembrie 2017, în cauza penală în privința lui Florea Iura

XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 18 mai 2018.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

7