1ra-1131/2018 — art. 264-1 alin. 4 CP

1ra-1131/2018 — art. 264-1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1131/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

13 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Gorencu Cornelia în numele inculpatului, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2018 și a sentinței

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 18 ianuarie 2018, în cauza penală

privindu-l pe

Popa Ion Xxxxx, născut la xxxxx, originar din s. Xxxxx r-

nul Xxxxx, domiciliat s. Xxxxx r-nul Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Popa

Ion Xxxxx, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod

penal, la 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită i-a fost suspendată condiționat, pe

o perioadă de probațiune de 2 ani, obligându-l să nu-și schimbe domiciliul

permanent, fără consimțământul organului de stat specializat, care exercită controlul

asupra comportamentului condamnatului.

jurul orei 22.00, acționând cu intenție directă și având scopul conducerii mijlocului de

transport în stare de ebrietate alcoolică, știind cu certitudine că se află în stare de

ebrietate alcoolică și că nu deține permis de conducere, a condus automobilul de

model „Mercedes 207D”, cu n/î XXXXX, deplasându-se pe str. E. Coca, 25 mun.

Chișinău, unde a fost stopat de către colaboratorii INP pentru verificarea actelor,

moment în care, fiind suspectat în conducerea mijlocului de transport în stare de

ebrietate, a fost condus la Dispensarul Republican de Narcologie, iar în urma

1

examenului medical cu prelevarea probelor biologice, conform procesului-verbal nr.

3231 din 24 septembrie 2017, i-a fost stabilită concentrația de alcool în aerul expirat

de 1,13 mg/l și 2,07 g/l în sânge, care conform art. 13412 Cod penal reprezintă stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat, încălcând astfel cerințele pct. 14 lit. a) al RCR

potrivit căruia „Conducătorului de vehicul îi este interzis: a) să conducă vehiculul în

stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate, sub

influența preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea reacției, fiind

bolnav, traumatizat sau într-o stare avansată de oboseală de natură să-i afecteze

capacitatea de conducere.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

faptele inculpatului, Popa I., au fost calificate de drept în baza art. 2641 alin. (4) Cod

penal – conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat și care nu deține permis de conducere.

hotărârea adoptată, solicitând pronunțarea unei noi hotărâri prin care să-i fie

aplicată o pedeapsă mai blândă, sub formă de amendă.

fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința.

de drept se află în concordanță deplină cu materialele cauzei, fiind corect statuată de

către prima instanță, neconstatându-se temeiuri de casare a sentinței, fiind efectuată

o apreciere corectă probelor și circumstanțelor cauzei penale, examinând probele

administrate din punctul de vedere a utilității și veridicității lor, sub toate aspectele,

complet și în mod obiectiv, călăuzindu-se de prevederile legale, încadrând just

acțiunile inculpatului, Popa I., în baza dispozițiilor art. 2641 alin. (4) Cod penal.

Totodată, instanța de apel a reținut, că sentința este contestată doar sub aspectul

individualizării pedepsei penale, inculpatul considerând că pedeapsa stabilită

acestuia este una prea aspră, urmând a fi aplicată una mai blândă sub formă de

amendă. La acest capitol, instanța de apel a constatat că criticile invocate nu și-au

găsit confirmarea la judecarea apelului declarat, nefiind temeiuri de implicare în

sensul casării hotărârii contestate în partea individualizării și stabilirii pedepsei.

Instanța de apel a menționat că, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

prima instanță a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, menționând că anterior a fost judecat de mai multe ori. Astfel, inculpatul s-

a manifestat în continuare în sens negativ, predispus spre comiterea de noi

infracțiuni, nu a făcut concluzii pozitive și din nou a săvârșit o infracțiune.

Astfel, instanța de apel a considerat că, aplicarea în baza unei sentințe

anterioare a unei sancțiuni penale urma să-l convingă pe inculpat despre necesitatea

corijării comportamentului și încetării conduitei infracționale, însă acesta a continuat

comportamentul antisocial, de desconsiderare a normelor de conviețuire socială,

ulterior săvârșind un concurs de infracțiuni prin participație, continuând activitatea

ilegală, prin ce a demonstrat că pedepsele anterioare nu și-au atins scopul și a comis

2

o nouă infracțiune.

În cele din urmă, instanța de apel a considerat că, prima instanță a ajuns la

concluzia corectă, precum că în prezenta speță scopul pedepsei penale poate fi atins

doar prin stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare pe un termen de 6 luni, cu

suspendarea executării acesteia pe o perioadă de probațiune de 2 ani, fiind una

echitabilă.

Astfel, instanța de apel a conchis că, pedeapsa aplicată inculpatului este

determinată și individualizată conform prevederilor legale, corectă și echitabilă, și

nu există nici un temei pentru a-i aplica lui Popa I., o pedeapsă mai blândă.

declarat de către avocatul, Gorencu Cornelia, în numele inculpatului, prin care

solicită casarea acestora, în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care a-i aplica inculpatului o pedeapsă mai

blândă.

În motivarea recursului ordinar invocă:

- la stabilirea pedepsei inculpatului, Popa I., instanțele de judecată nu au dat o

deplină eficiență prevederilor prevăzute de art. art. 61, 75 Cod penal, numindu-i o

sancțiune inechitabilă în raport cu circumstanțele cauzei penale, adică cea mai aspră

din rândul pedepselor prevăzute la sancțiunea art. 2641 alin. (4) Cod penal, fără a

motiva imposibilitatea aplicării sancțiunilor mai blânde în privința ultimului;

- instanțele de fond, la stabilirea categoriei și mărimii pedepsei nu au dat

deplină eficiență unor fapte cum ar fi: recunoașterea deplină a vinei de către

inculpat, căința sinceră, nu se află la evidența medicului psihiatru și narcolog, are la

întreținere un copil minor, care are nevoie de ajutor, infracțiunea săvârșită este una

ușoară, cauza a fost judecată în procedură simplificată în conformitate cu prevederile

art. 3641 Cod de procedură penală, circumstanțe care în ansamblu reduc gradul de

pericol social al infracțiunii comise.

În drept, recursul declarat este întemeiat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod

de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia asupra recursului declarat,

solicitând de a decide inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat, deoarece

instanța de apel just a ajuns la concluzia de menținere a sentinței, argumentându-și

suficient soluția în sensul pedepsei penale stabilite inculpatului, ținându-se cont de

principiile generale de aplicare a pedepsei și criteriile generale de individualizare a

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei ce atenuează

răspunderea, influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

În cele din urmă, nefiind stabilite temeiuri de casare a sentinței, deoarece prima

instanță a individualizat corect pedeapsa.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca fiind

vădit neîntemeiate din următoarele considerente:

3

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sânt vădit neîntemeiate.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel. Astfel, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și/sau material.

Reieșind din recursul declarat de către apărătorul inculpatului se atestă, că

acesta îl fondează în baza temeiurilor pentru recurs prevăzute la pct. 6) și 10) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală și anume: instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel și hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, precum și s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

Totodată, Colegiul penal reține, că autorul recursului nu contestă starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, criticând doar hotărârile adoptate în partea stabilirii pedepsei,

considerând că prima instanță, cât și cea de apel nu au ținut cont în deplină măsură

de prezența în speță a unui cumul de împrejurări și circumstanțe ce-i atenuează

răspunderea penală a făptuitorului, invocând în cele din urmă că ultimului i-a fost

stabilită o pedeapsă prea aspră.

Cu referire la temeiurile invocate de către recurent, prin prisma art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume ce ține de faptul că instanța de apel nu

s-a expus argumentat la capitolul individualizării pedepsei stabilite inculpatului,

inclusiv nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel, Colegiul penal

constată, că aceste temeiuri de casare nu și-au găsit confirmarea la examinarea

recursului declarat.

În această ordine de idei, se reține că instanța de apel, a motivat cu suficientă

amplitudine în cuprinsul deciziei atacate, soluția de menținere a hotărârii adoptate

de prima instanță, inclusiv și în partea individualizării pedepsei.

Dintr-un alt punct de vedere, Colegiul penal cu titlu de premisă relevă că,

instanțele au obligația de a-și motiva hotărârea în vederea garantării bunei

administrări a justiției, dar și a drepturilor părților la un proces echitabil, în

conformitate cu dispozițiile art. 6 din CEDO, astfel ca justițiabilul să poată observa

care dintre argumentele sale au fost acceptate și motivele pentru care aceste apărări

i-au fost respinse (cauza Burg și alții c. Franței, cauza Suominen c. Finlandei).

Motivarea soluției pronunțate de instanța de judecată constituie o îndatorire ce

înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției, dând posibilitatea părților din

proces și opiniei publice să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și

4

temeinicia soluției adoptate, iar instanței de control judiciar, elementele necesare

pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Reieșind din jurisprudența CEDO, instanța de recurs reiterează că nu trebuie să

existe un răspuns la fiecare argument avansat de părți, atâta timp cât sunt

valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt

menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale, așa cum s-

a procedat, de altfel, în cauza de față.

Instanța de recurs reține că, instanța de apel, investită cu o situație de fapt, ca

urmare a efectuării cercetării judecătorești, s-a expus suficient în partea

individualizării pedepsei, astfel încât concluziile sale să conțină raționamente asupra

pedepsei aplicate inculpatului. Prin urmare, instanța de recurs specifică, că din textul

deciziei atacate se constată că instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu

prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, iar hotărârea adoptată

cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la caz, la respingerea apelului

declarat de către inculpat ca nefondat, cu menținerea sentinței atacate.

Totodată, în urma studiului lucrărilor dosarului, în opinia Colegiului nu și-a

găsit confirmarea nici temeiul pentru recurs invocat de către autorul recursului și

prevăzut la pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, în prezenta speță,

deoarece instanța de apel și-a motivat întemeiat soluția adoptată, acordând deplină

eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, la soluționarea chestiunii cu privire la

individualizarea pedepsei inculpatului, stabilite conform sancțiunii articolului

imputat acestuia, ținând cont și de dispozițiile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală.

Astfel, precum se atestă, prezenta cauză, în urma solicitării și înscrisului

autentic al inculpatului (f.d. 105), a fost judecată pe baza probelor administrate în

faza de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură

penală.

Potrivit alin. (8) art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul care a recunoscut

săvârșirea faptelor imputate în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei pe baza

probelor administrate în faza urmăririi penale, solicitare care a fost admisă de către

instanță prin încheiere (f.d. 108), beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare ori cu muncă

neremunerată în folosul comunității și de reducere cu o pătrime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.

Așadar, sancțiunea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal, pentru

care a fost recunoscut vinovat inculpatul, prevede pedeapsă cu amendă în mărime

de la 1050 la 1150 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul

comunității de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an.

Având în vedere faptul, că sancțiunea normei penale pentru care a fost

condamnat inculpatul, Popa I., prevede pedepse alternative, instanța de judecată la

alegerea sancțiunii ce urmează a-i fi numită inculpatului, este obligată de a-și motiva

5

concluziile referitor la stabilirea pedepsei neprivative de libertate sau necesitatea

aplicării pedepsei mai aspre, adică cu închisoare.

Prin urmare, învederând prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

care sânt valabile în cazul dat pentru inculpatul, Popa I., instanțele de fond au ajuns

la concluzia de a-i stabili acestuia pedeapsă sub formă de închisoare, respectiv

limitele acestei pedepse fiind reduse cu o treime, constituind astfel de la 3 luni până

la 8 luni. În prezenta speță, inculpatului pentru comiterea infracțiunii imputate, prin

prisma alin. (8) art. 3641 Cod de procedură penală, i-a fost stabilită pedeapsă cu

închisoare pe un termen de 6 luni, adică în limitele prevederilor legale.

Revenind la prezenta speță, instanța de apel a considerat întemeiate concluziile

primei instanțe privitor la stabilirea inculpatului, Popa I., anume a sancțiunii

prevăzute de norma penală imputată ultimului, sub formă de închisoare, deoarece a

fost judecat de mai multe ori, continuând să se manifeste în același sens negativ,

fiind predispus să comită noi infracțiuni, fără a-și face concluziile de rigoare, iarăși a

săvârșit o nouă infracțiune. În asemenea împrejurări, Colegiul penal nu se va

îndepărta de la raționamentele instanței de apel, deoarece din materialele dosarului

se atestă că, întra-adevăr inculpatul, Popa I., anterior a avut încălcări penale, fapt ce

rezultă din cazierul judiciar al acestuia (f.d. 49-50), precum și copiile sentințelor

anexate la prezentul dosar (f.d. 54-71), executând anterior real pedeapsa cu

închisoare. Deși, antecedentele penale sunt stinse, instanțele ierarhic inferioare au

avut suficiente temeiuri de a considera, că în cazul dat persoana vinovatului este

predispusă de a comite devieri de la regulile stabilite în societate, învederând și

cazierul contravențional eliberat pe numele inculpatului, din care se confirmă că în

perioada anului 2013-1017, în privința acestuia au fost aplicate în sancțiuni

contravenționale pentru injurie și huliganism nu prea grav, în 7 cauze.

Astfel, reieșind din circumstanțele nominalizate, Colegiul penal consideră, că

instanțele de fond au avut temeiuri de a-i numi inculpatului cea mai aspră pedeapsă

sub formă de închisoare, prevăzută de sancțiunea normei penale imputate.

În continuare, la aplicarea pedepsei inculpatului, în privința căruia a fost

admisă procedura simplificată de judecare pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, instanța urmează să ia în considerare atât prevederile din alin. (8)

art. 3641 Cod de procedură penală, cât și prevederile art. 75-88 din Cod penal, ce

reglementează modalitatea individualizării pedepselor persoanelor condamnate.

Conform alin. (1) art. 75 Cod penal, persoanei recunoscută vinovată de

săvârșirea unei infracțiuni, inclusiv prin procedura de judecare în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

fixate în Partea Specială a prezentului Cod și în conformitate cu dispozițiile Părții

Generale a Codului penal, aplicate prin prisma prevederilor alin. (8) art. 3641 Cod de

procedură penală. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de

judecată va ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează

6

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale acestuia.

Respectiv, după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor criteriilor generale de

individualizare a pedepsei, continuând operațiunea de individualizare cu privire la

săvârșirea infracțiunii, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, instanța de judecată poate dispune neexecutare pedepsei aplicate

vinovatului. Astfel, suspendarea condiționată, ca mijloc de individualizare a

pedepsei, conferă instanței de judecată posibilitatea ca, pe lângă stabilirea

cuantumului pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de executare.

În cauza deferită judecării, instanțele de fond ținând cont de faptul, că totuși

inculpatul a recunoscut vina, s-a căit de cele comise, infracțiunea săvârșită este una

din categoria celor ușoare, au ajuns la concluzia de a aplica inculpatului prevederile

art. 90 Cod penal, suspendându-i condiționat executarea pedepsei, pe o perioadă de

probațiune de 2 ani, însă partea apărării consideră că această pedeapsă este una prea

aspră, ținând cont de faptul că la caz sunt prezente doar circumstanțe atenuante și

împrejurări, ce ar permite aplicarea unei pedepse mai blânde, în cazul dat partea

apărării solicită aplicarea unei pedepse mai blânde.

Totodată, Colegiul remarcă, că instanțele de fond întemeiat nu au aplicat

inculpatului pedeapsa cu amendă, care potrivit art. 62 Cod penal, este cea mai

blândă din categoria pedepselor penale, deoarece au ținut cont și de alte împrejurări

cum ar fi personalitatea acestuia, care deși are antecedentele penale stinse, însă de

menționat este faptul că anterior i-a fost stabilită pedeapsă cu închisoare și executare

reală, respectiv ultimul după o perioadă de timp iarăși a comis o infracțiune din

aceiași categorie, totodată săvârșind periodic și contravenții, ceea ce indică la faptul

că inculpatul nu și-a făcut concluziile de rigoare pentru a nu admite în continuare un

comportament deviant de la regulile stabilite în societate, respectiv scopul pedepsei

penale în timp nu a atins o realizare suficientă.

În atare împrejurări, Colegiului penal consideră, că instanțele de fond au aplicat

inculpatului o pedeapsă echitabilă și conformă prevederilor legale, luând în

considerație toate criteriile generale de individualizare a pedepsei, iar modalitatea

de executare a acesteia stabilită în sarcina inculpatului, precum și a termenului

pedepsei stabilite cu închisoare, perioadei de probațiune, a fost individualizată

corect și în așa fel, încât acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și

evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Astfel, Colegiul statuează, că pedeapsa individualizată de instanțele de fond,

răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut la art. 61 alin.

(2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane.

Generalizând cele expuse, instanța de recurs consideră, că n-a fost constatată

prezența în speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de

implicare în sensul casării deciziei contestate în partea stabilirii pedepsei.

7

Finalmente, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea recursului ordinar

declarat de către apărătorul inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Gorencu

Cornelia în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 14 martie 2018, în cauza penală în privința lui Popa Ion Xxxxx, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 11 iulie 2018.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

8