1ra-645/2018 — art. 201/1 alin. 3 lit. a CP

1ra-645/2018 — art. 201/1 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-645/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

28 martie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Edineț din 26

septembrie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 06 decembrie

2017, declarat de avocata Angela Procopciuc, în numele inculpatei

Șaragova Irina Xxxxx, născută la

xx xxx xxxx, originară și locuitoare a or. Xxxxxxx, str.

Xxxxxxxxxxx x/x ap.xx, cetățeancă a R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 21.08.2017 – 26.09.2017,

instanța de apel: 19.10.2017 – 06.12.2017,

instanța de recurs: 20.02.2018 – 28.03.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Șaragova

Irina a fost condamnată în baza art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal la 4 ani închisoare,

cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând cu 26.09.2017.

orele 17.49, aflându-se la domiciliul său din or. Xxxxxxx, str. Xxxxxxxxxxx x/x ap.

xx, fiind în stare de ebrietate, în cadrul conflictului izbucnit între ea și concubinul

Xxxxxx X., i-a aplicat ultimului o lovitură cu cuțitul de bucătărie în regiunea

abdominală, cauzându-i conform raportului de expertiză judiciară nr. 140-D din

10.08.2017, plaga peretelui pe dreapta penetrantă în cavitatea peritoneală cu lezarea

ileonului, care a fost produsă prin acțiunea traumatică a unui obiect tăietor –

1

înțepător, posibil cu cuțitul, la data indicată, de 20.07.2017, ce se califică ca vătămare

corporală gravă, periculoasă pentru viață.

Instanța a reținut că inculpata a recunoscut în totalitate vina și faptele indicate

în rechizitoriu, solicitând examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

Deoarece aceste probe i-au confirmat integral vinovăția, instanța a încadrat

acțiunile inculpatei în baza art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal, ca violența în familie,

adică acțiunea intenționată comisă de un membru al familiei în privința altui membru

al familiei, manifestată prin alte acțiuni violente, soldate cu vătămarea gravă a

integrității corporale sau a sănătății.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75-77, Cod

penal, 3641 Cod de procedură penală, că inculpata a comis o infracțiune gravă, cu

intenție directă, se caracterizează negativ, fiind o persoană care face abuz de băuturi

spirtoase, nu este angajată în câmpul muncii, anterior nu a fost judecată, că inculpata

s-a împăcat cu partea vătămată care nu are pretenții de ordin moral și material, că

anterior în privința inculpatei au mai fost intentate 2 cauze penale în baza art. 149

alin. (1) și 152 alin. (1) Cod penal, ambele fiind încetate, în legătură cu împăcarea

părților, că inculpata a mai avut plângeri și aduceri la poliție ca urmare a

comportamentului său de încălcare a ordinii publice, că s-a stabilit circumstanța

atenuantă – recunoașterea vinovăției și agravantă – săvârșirea infracțiunii în stare de

ebrietate, că inculpata a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată și

beneficiază de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzută de lege în

cazul pedepsei cu închisoarea, concluzionând că scopul pedepsei penale de corectare

și reeducare și resocializare a inculpatei, va fi atins doar prin aplicarea unei pedepse

privative de libertate în limita minimă a sancțiunii articolului incriminat.

La fel, instanța a statuat că împăcarea inculpatei cu partea vătămată, care nu are

careva pretenții de ordin material și moral, nu atenuează caracterul și comportamentul

socialmente periculos al inculpatei. Or, în perioada scurtă de timp, 2016-2017,

inculpata a comis fapte condamnabile penal. Astfel, în anul 2016, în privința ei a fost

intentată o cauză penală în baza art. 152 Cod penal, încetată pe motivul împăcării

părților, iar ulterior, într-o perioadă de mai puțin de 1 an, a comis din nou o

infracțiune gravă, în stare de ebrietate și cu aplicarea armei – cuțitul.

Recunoașterea vinovăției de către inculpată și dispunerea examinării cauzei în

procedură simplificată nu condiționează în mod automat aplicarea în privința acesteia

a unei pedepse neprivative de libertate, or, în cazul examinării cauzei în procedură

simplificată, potrivit art. 3641 Cod de procedură penală, inculpata are facilitatea

micșorării limitelor de pedeapsă.

Faptul că inculpata are 2 copii minori, dintre care doar unul se află la

întreținerea ei, nu poate fi reținut drept circumstanță atenuantă, or, ultima, potrivit

caracteristicii eliberată la locul de trai, se caracterizează negativ, fiind o persoană care

abuzează de băuturi spirtoase, astfel exemplul pe care îl oferă copilului său minor, va

avea o influență negativă asupra educației acestuia. Iar, izolarea inculpatei de

societate pentru o perioadă de timp va fi benefică pentru conștientizarea de către ea a

acțiunilor și comportamentului său infracțional.

2

Acțiunile ilegale ale inculpatei evoluează în sensul agravării lor, într-o perioadă

scurtă de timp săvârșind 2 infracțiuni care atentează la viața și sănătatea persoanei,

ambele comise în stare de ebrietate, constatându-se că inculpata este o persoană

socialmente periculoasă și întru evitarea admiterii comiterii unor fapte infracționale

similare pe viitor, aceasta urmează să execute real pedepasa stabilită.

Totodată, în temeiul art. 227 – 229 Cod de procedură penală, din contul

inculpatei urmează a fi încasată suma de 670 lei în beneficiul statului, cu titlu de

cheltuieli judiciare, suportate de organul de urmărire penală în legătură cu efectuarea

acțiunilor procesuale în cauza penală.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatei să-i fie stabilită o

pedeapsă mai blândă, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Apelanta a invocat, că în situația recunoașterii vinovăției și acceptarea

procedurii simplificate, conform art. 3641 Cod de procedură penală, lipsei

antecedentelor penale și aflarea la întreținere a copiilor minori, pedeapsa cu

închisoare este una prea aspră.

Ispășirea pedepsei cu închisoare, ar duce la ruperea legăturii de familie dintre

mamă-copil și înrăutățirea relațiilor pe viitor.

Inculpata nu este la evidența medicului narcolog sau psihiatru, deci nu are un

diagnostic care ar confirma caracterul social-periculos pentru cei din jur.

Faptul consumului de alcool, posibil se datorează cercului de persoane

„negative” care o înconjoară, precum vecinii sau concubinul, care respectiv provoacă

necesitatea de a consuma alcool și de a deveni agresivă.

Conform art. 4 alin. (2) Cod penal, legea penală nu urmărește scopul de a cauza

suferințe fizice sau de a leza demnitatea omului, motiv pentru care inculpatei urma a-i

fi stabilită o pedeapsă cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, cu acordarea unui

termen de probă care îi va permite să conștientizeze fapta comisă și consecințele ei.

Necesitatea ispășirii pedepsei cu privare de libertate este prea radicală, aceasta

fiind cea mai aspră pedeapsă, ce necesită a fi aplicată în cazuri extreme, când alte

pedepse nu își vor atinge scopul.

3.1. A declarat apel și avocata Angela Procopciuc, solicitând casarea parțială a

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatei să-i fie stabilită o

pedeapsă mai blândă, cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, art. 79, 78 alin. (2) și 90 Cod penal, cu stabilirea pedepsei sub formă de

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării ei, pe o perioadă de probă de 1

an, cu luarea în considerație a perioadei aflării în arest preventiv.

Apelanta a invocat, că instanța de fond nu a luat în considerație alegațiile

apărării și nu a motivat imposibilitatea aplicării în privința inculpatei a pedepsei

alternative, inclusiv condiționate.

La fel, au fost stabilite circumstanțe atenuante, care dau temei de aplicare a

cerințelor prevăzute de art. 79 Cod penal.

Inculpata nu a fost anterior judecată, iar clasarea cauzelor penale la faza de

urmărire penală, din motivul împăcării părților, nu se consideră recidivă și nu-i pot fi

imputate ca circumstanțe agravante.

3

Pedeapsa aplicată inculpatei nu este proporțională cu personalitatea acesteia,

nefiind individualizată, luându-se în calcul doar gravitatea infracțiunii, însă nu și lipsa

gradului de pericol social sporit, conform art. 444 Cod de procedură penală, or,

urmările infracțiunii au fost înlăturate, inculpata a chemat ambulanța și poliția,

recunoscând vinovăția și ajutând la descoperirea infracțiunii, solicitând examinarea

cauzei în procedură simplificată, s-a căit sincer de cele comise, partea vătămată nu

are pretenții de ordin material și moral față de inculpată.

Prima instanță nu a luat în considerație criteriile de individualizarea a pedepsei,

prevăzute de art. 62, 75, 90 Cod penal, că infracțiunea comisă nu este una gravă,

inculpata este judecată pentru prima dată, nu are antecedente penale, se caracterizează

pozitiv, că circumstanțe agravante nu s-au stabilit, fiind stabilite doar atenuante, că

condițiile de viață ale inculpatei sunt destul de dificile, corectarea și reeducarea ei

fiind posibilă fără izolarea de copii și de societate.

Instanța de fond nu a motivat suficient, de ce pedepasa condiționată cu termen

de probă nu va fi una proporțională și nu va duce la corectarea inculpatei, luând în

considerație circumstanțele atenuante: contribuirea activă la descoperirea infracțiunii,

recunoașterea vinovăției, recuperarea prejudiciului material și moral, cât și alte

circumstanțe.

3.2. Inculpata, la fel a declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie stabilită o pedeapsă mai blândă.

Ea a indicat, că are la întreținere 2 copii minori, unul născut în 2003 și altul în

2011, astfel pedeapsa privativă de libertate pe un termen de 4 ani, este una prea

severă.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond nu a luat în considerație că partea

vătămată nu are pretenții de ordin moral și material, solicitând ca ea să nu fie privată

de libertate.

2017, apelurile au fost respinse, ca fiind nefondate.

Instanța de apel a reținut că prima instanță, la stabilirea pedepsei penale a dat

deplină eficiență dispozițiilor art. 61, 75 Cod penal, în special art. 3641 alin. (8) Cod

de procedură penală, ce determină scopul pedepsei penale și criteriile generale de

individualizare a ei, precum și dreptul garantat al inculpatului de a beneficia de

reducerea pedepsei în cazul procedurii simplificate.

Având în vedere că, scopul pedepsei penale este cel de restabilire a echității

sociale și corectarea celui vinovat, întru prevenirea comiterii faptelor penale, inclusiv

cu conținut analogic, instanța a dat deplină eficiență conținutului caracterizant al

inculpatei, cauzarea intenționată a vătămărilor corporale, în privința ei fiind încetat

procesul penal pe art. 152 alin. (1) Cod penal, în legătură cu împăcarea părților,

faptele prejudiciabile fiind comise ca urmare a consumului de alcool, infracțiunea

imputată, prin prisma art. 16 Cod penal, calificându-se ca gravă, caracterul

prejudiciabil al cărei, rezultă din urmările survenite, în lipsa unei ocupații utile ce i-ar

asigura o sursă stabilă de venit, împrejurări ce au determinat aplicarea pedepsei

închisorii.

4

Pedeapsa numită inculpatei este proporțională gravității faptei comise,

pericolului ei social și scopului scontat privind corectarea în vederea conștientizării

caracterului prejudiciabil al acțiunilor infracționale cu prevenirea lor pe viitor și

manifestarea unei atitudini corecte față de valorile sociale ocrotite de legea penală.

Este inacceptabilă solicitarea apărării, privind atenuarea pedepsei penale prin

aplicarea dispozițiilor art. 79 Cod penal, la caz, lipsind circumstanțe excepționale,

cele invocate în aspectul unei pretinse caracterizări pozitive de la locul de trai și

îngrijirea copiilor minori, venind în contrazicere cu circumstanțele faptice din care

rezultă educarea lor într-un spațiu violent și mai puțin prielnic, determinat de

consumul alcoolului, în lipsa unui comportament demn ce ar servi exemplu pentru ei.

Potrivit Hotărârii plenului Curții Supreme de Justiție nr. 8 din 11.11.2013, cu

privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale, la stabilirea

pedepsei mai blânde decât cea stabilită de legea penală se va ține cont de

personalitatea vinovatului în cazul existenței circumstanțelor excepționale, legate de

scopul, motivele, rolul vinovatului și comportamentul acestuia până la săvârșirea

infracțiunii, în timpul și după săvârșirea infracțiunii, urmând a se înțelege, că trebuie

să existe ori în împrejurările în care s-a derulat fapta infracțională, ori în datele

privind personalitatea infractorului, circumstanțe, împrejurări, particularități, situații

sau stări de lucruri, care constituie excepție de la starea obișnuită a lor ori a

personalității inculpatului, împrejurări obișnuite fiind cele care predomină și

caracterizează majoritatea cetățenilor, nefiind excepționale. Ca excepționale, pot fi

reținute acele împrejurări ce micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor

ei, precum și datele privind personalitatea făptuitorului - grad de invaliditate - I, II,

persoană cu dizabilități severe și accentuate, merite deosebite față de societate, alte

circumstanțe de importanță majoră, urmând ca ele să fie reflectate în conținutul

hotărârii de condamnare, iar la numirea pedepsei cu aplicarea prevederilor art. 79 și

90 Cod penal, să se identifice atât circumstanțele excepționale pentru stabilirea unei

pedepse sub limita minimă sau altă pedeapsă mai blândă, cât și cele care ar permite

condamnarea cu suspendarea pedepsei.

Însă, atare circumstanțe nu au fost identificate nici la examinarea cauzei în fond

și nici în apel, cele menționate în apeluri nefiind altele decât atenuante, care nu

implică aplicabilitatea art. 79 și 90 Cod penal, cu atât mai mult, că unele din ele vin

în contrazicere cu aspectele faptice ale cauzei.

Cu referire la lipsa pretențiilor cu caracter material reținută și de către instanța

de fond la stabilirea pedepsei penale, respectiva împrejurare nu înlătură caracterul

penal al faptei și răspunderea penală pe care inculpata urmează s-o poarte, scopul

pedepsei penale fiind restabilirea echității sociale prin repunerea echilibrului dintre

valorile sociale afectate de comportamentul făptuitorului și restricțiile statale, impuse

de lege ca măsură de pedeapsă.

Astfel, în circumstanțele cauzei date, pedeapsa închisorii pe termenul stabilit,

este cât se poate de utilă și rațională pentru executare, urmărind scopul conștientizării

caracterului infracțional al acțiunilor comise, violența domestică ca un viciu al

societății, urmând a fi contracarată prin măsuri drastice întreprinse împotriva

5

eventualilor violatori, pentru a nu admite încălcarea dreptului garantat la viață și

integritate fizică și psihică a persoanelor victimizate.

Constituția R. Moldova fundamentează, că cetățenii ei sunt egali în fața legii și

a organelor de stat, care garantează fiecăruia dreptul la viață, inviolabilitate fizică și

psihică, având obligația de a respecta și proteja viața personală și familială a fiecărui

cetățean.

La stabilirea pedepsei penale, prima instanță a ținut cont de toate circumstanțele

atenuante ale cauzei, din rândul celor menționate de apelanți, careva circumstanțe

noi, ce ar putea esențial schimba hotărârea pronunțată, nefiind aduse în instanța de

apel.

parțială a hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatei să-

i fie stabilită o pedeapsă mai blândă, cu aplicarea prevederilor art. 96 Cod penal,

adică cu dispunerea amânării executării pedepsei penale până la atingerea copilului a

vârstei de 8 ani.

Recurenta a invocat, că instanța de fond nu a luat în considerație alegațiile

apărării și nu a motivat de ce în privința inculpatei nu pot fi aplicate pedepse

alternative, inclusiv condiționată.

Circumstanțele atenuante stabilite dau temei de aplicare a prevederilor art. 79

Cod penal, în privința inculpatei.

Inculpata nu a fost anterior judecată, or, clasarea cauzelor penale la urmărirea

penală pe motivul împăcării nu se consideră recidivă și nu-i pot fi imputate ca

circumstanțe agravante.

Pedeapsa aplicată inculpatei nu este proporțională cu personalitatea acesteia,

nefiind individualizată, luându-se în calcul doar gravitatea infracțiunii, însă nu și lipsa

gradului de pericol social sporit, conform art. 444 Cod de procedură penală, or,

urmările infracțiunii au fost înlăturate, inculpata a chemat ambulanța și poliția,

recunoscând vinovăția și ajutând la descoperirea infracțiunii, solicitând examinarea

cauzei în procedură simplificată, s-a căit sincer de cele comise, partea vătămată nu

are pretenții de ordin material și moral.

Prima instanță nu a luat în considerație criteriile de individualizarea a pedepsei,

prevăzute de art. 62, 75, 90 Cod penal, că infracțiunea comisă nu este una gravă,

inculpata este judecată pentru prima dată, nu are antecedente penale, se caracterizează

pozitiv, că circumstanțe agravante nu s-au stabilit, fiind stabilite doar atenuante, că

condițiile de viață ale inculpatei sunt destul de dificile, corectarea și reeducarea ei

fiind posibilă fără izolare de copii și de societate.

Instanța de fond nu a motivat suficient, de ce pedepasa condiționată cu termen

de probă nu va fi una proporțională și nu va duce la corectarea inculpatei, luând în

considerație circumstanțele atenuante: contribuirea activă la descoperirea infracțiunii,

recunoașterea vinovăției, recuperarea prejudiciului material și moral, cât și alte

circumstanțe.

La fel, și instanța de apel nu a ținut cont de criteriile de individualizare a

pedepsei.

6

Limita pedepsei penale stabilită de prima instanță nu se contestă, ci doar

neaplicarea prevederilor art. 90 și 96 Cod penal.

Or, în cazul executării reale a pedepsei cu închisoarea de către inculpată, vor

suferi mai mult copiii acesteia, care în ultima perioadă au scăzut la învățătură,

disciplină, reușită, se îmbolnăvesc, iar prin sentință s-a instituit tutela doar în privința

unui copil, celălalt rămânând pe drumuri.

Instanța de fond nu a motivat de ce nu a aplicat prevederile art. 90 și 96 Cod

penal în privința inculpatei, or, în pofida faptului că atât acuzarea cât și apărarea nu

au orientat instanța în această latură, era de obligația instanței să aplice prevederile

art. 96 Cod penal, potrivit cărui, femeilor condamnate gravide și celor care au copii în

vârstă de până la 8 ani, cu excepția celor condamnate la închisoare pe un termen mai

mare de 5 ani pentru infracțiuni grave, deosebit de grave și excepțional de grave

împotriva persoanei, instanța le poate amâna executarea pedepsei până la atingerea de

către copil a vârstei de 8 ani.

Inculpata întrunește pe deplin cerințele dispoziției indicate mai sus, în privința

sa urmând a fi amânată executarea pedepsei penale până la împlinirea vârstei de 8 ani

a copilului, aceasta constituind o eroare gravă de drept prin neaplicarea legii

materiale ce urma a fi aplicată și temei de casare parțială a hotărârilor judecătorești.

Instanța de apel nu a luat în considerație poziția părții vătămate, care în ședința

instanței de apel a declarat că nu are nici o pretenție materială și morală față de

inculpate, că nu este de acord cu pedepasa penală prea dură aplicată de prima instanță

și solicită eliberarea condiționată a acesteia cu oferirea șansei de a se corecta, că copii

inculpatei au rămas fără ocrotire părintească.

Potrivit caracteristicilor de la locul de studii și grădiniță a copiilor, ei suferă

psihologic din cauză că mama nu este acasă, învață mai rău, sunt stresați, disciplina și

reușita sunt scăzute, comparativ cu perioada când inculpata era în libertate.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța a admis

o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, conform art. 420 alin. (4), 427 alin. (2) Cod de procedură

penală, nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora nu a fost folosită calea

de atac apelul. În recurs pot fi invocate doar acele temeiuri care au fost indicate și în

apel.

În sensul vizat se reține că argumentele invocate în recursul ordinar, că:

„instanța de fond nu a motivat suficient de ce nu urmează a fi aplicată în privința

inculpatei amânarea pedepsei conform art. 96 Cod penal” și solicitarea privind

„aplicarea art. 96 Cod penal, în privința inculpatei ...”, nu au fost invocate și în apel

(pct. 3.- 5. din decizie).

7

Prin urmare, recursul ordinar în sensul vizat nu are niciun suport juridic, fiind

neîntemeiat, astfel.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiurile când instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței, s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale. Conform art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă

de fapt reprezintă stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului

acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite, recurenta invocând

art. 444 Cod de procedură penală – normă improprie procedurii recursului ordinar

împotriva deciziilor pronunțate de curțile de apel ca instanțe de apel (art. 420-436 Cod

de procedură penală), afirmând nefondat că inculpata a comis o infracțiune care nu este

gravă, ce contravine art. 16 alin. (4) Cod penal, or, sancțiunea prevăzută la art. 2011

alin. (3) lit. a) Cod penal prevede pedeapsa cu închisoare de la 6 la 12 ani, deci,

constituie o infracțiune gravă (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate

în partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din

prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel, legal și

întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura

pedepsei aplicată inculpatei, în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală și prescripțiilor de drept material, just luând în considerare

personalitatea inculpatei, care a recunoscut vina și s-a căit, a solicitat judecarea

cauzei în procedură simplificată și are doi copii minori, însă nu este caracterizată

pozitiv și a săvârșit o infracțiune gravă - violența în familie, cu utilizarea cuțitului,

soldată cu vătămarea gravă a integrității corporale și a sănătății părții vătămate, ținând

corect cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, conform căror: persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni

i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile

legii; pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea și resocializarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane; la stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia,

de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia; inculpatului care a recunoscut

săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, beneficiază de reducerea cu o treime

8

a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei cu închisoarea; instanța

de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Or, soluția instanțelor de fond și de apel este conformă și jurisprudenței

naționale, potrivit cărei recunoașterea vinovăției care atrage incidența procedurii

simplificate, nu poate fi valorificată ca o circumstanță atenuantă judiciară prevăzută

de art. 76 alin. (1) lit. f) Cod penal, deoarece ar însemna că aceleiași situații de drept

să i se acorde o dublă valență juridică. (Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 13

din 16.12.2013, „Cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641 CPP de către instanțele

judecătorești”, pct. 35 ).

În consecutivitatea enunțată, se reține că instanțele de fond și de apel, just au

concluzionat că ținând cont de gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpată, și care nu

este caracterizată pozitiv, a săvârșit o infracțiune gravă - violența în familie, cu

utilizarea cuțitului, soldată cu vătămarea gravă a integrității corporale și a sănătății

părții vătămate, chiar și în prezența circumstanțelor atenuante invocate de recurentă

(pct. 5. din decizie), aplicarea prescripțiilor din art. 79, 90 și 96 Cod penal, ar reprezenta

o soluție de pedeapsă penală prea blândă, inechitabilă, inadecvată și disproporțională

în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite și a scopului pedepsei penale

sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatei, prevenirii săvârșirii de

noi infracțiuni atât din partea ei, cât și a altor persoane, întemeiat concluzionând

asupra necesității stabilirii inculpatei a pedepsei sub formă de închisoare, în

conformitate cu prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatei

în corespundere cu prevederile legale, instanța de apel pronunțându-se asupra tuturor

motivelor invocate în apel (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul ordinar, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

de fond și de apel au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei penale aplicată

inculpatei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2), 394 alin.

(2) Cod de procedură penală, art. 79, 90 și 96 Cod penal, eroarea gravă de fapt nu

reprezintă o apreciere greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate. Instanța de judecată poate să aplice prevederile art. 79, 90 și 96 Cod

penal, dar nu este obligată din oficiu să motiveze neaplicarea lor. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor judiciare privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens

decât cel pe care îl propune avocatul este o competență și prerogativă legală a acestor

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art.

427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar,

la fel, este lipsită de orice temei legal.

9

Mai mult, motivele invocate în recursul ordinar au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că instanța

de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că hotărârile atacate

cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, că instanțele nu au admis o eroare

gravă de fapt, care le-ar fi afectat soluția, că s-a aplicat inculpatei o pedeapsă

individualizată conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este vădit

neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, acesta urmează

a fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Angela Procopciuc,

împotriva sentinței Judecătoriei Edineț din 26 septembrie 2017 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 06 decembrie 2017, în privința inculpatei Șaragova

Irina Xxxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 18 aprilie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

10