1ra-471/2018 — art. 172 al. 3 lit. e, 173, 175 CP

1ra-471/2018 — art. 172 al. 3 lit. e, 173, 175 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-471/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

07 martie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Nicolae Gordilă,

Judecători – Ion Guzun și Liliana Catan,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 iulie

2017, declarat de inculpatul

Omarov Roman XXX, născut la XXX,

originar din XXX și locuitor al XXXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 12.08.2014 pînă la 17.02.2016;

Instanța de apel de la 11.03.2016 pînă la 20.07.2017;

Instanța de recurs de la 30.01.2018 pînă la 07.03.2018.

Asupra recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al Curții

Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă :

Roman XXX, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de:

- art. 172 alin. (3) lit. e) Cod penal, cu aplicarea pedepsei sub formă de

închisoare pe un termen de 14 ani;

- art. 173 Cod penal, cu aplicarea pedepsei sub formă de închisoare pe un

termen de 2 ani.

- art. 175 Cod penal, cu aplicarea pedepsei sub formă de închisoare pe un

termen de 4 ani.

În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, i s-a stabilit definitiv pentru concurs de

infracțiuni prin cumul parțial al pedepselor aplicate, lui Omarov Roman XXX, o

pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 18 ani cu ispășirea pedepsei în

penitenciar de tip închis.

S-a încasat din contul lui Omarov Roman XXX în folosul statului cheltuielile

de judecată suportate în cadrul urmăririi penale la efectuarea expertizelor în sumă

de 5 623 lei.

începutul lunii noiembrie 2012, aproximativ la orele 02:00 - 03:00, aflându-se la

domiciliul său situat în s. Todirești, r-1 Anenii Noi, urmărind scop de a-și satisface

pofta sexuală în formă perversă, fiind în stare să înțeleagă că acțiunile lui pot duce

la deformarea personalității psihice a victimei și știind cu certitudine că XXX, nu a

atins vârsta de 18 ani, aducîndu-1 în stare de ebrietate alcoolică, s-a culcat în pat cu

ultimul și profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra și de a-și exprima

voința, a întreținut cu el un raport sexual în formă perversă contrar voinței lui.

Tot el, în una din serile lunii noiembrie 2012, aproximativ la orele 21:00,

aflându-se la domiciliul său situat în s. Todirești, r-1 Anenii Noi, urmărind scopul

de a-și satisface pofta sexuală în formă perversă, știind cu certitudine că XXX nu a

atins vârsta de 18 ani, din nou aducîndu-1 în stare de ebrietate alcoolică pe acesta,

în timp ce ultimul dormea, prin constrângere fizică și psihică, profitând de stare de

1

neputință a minorului produsă de alcool și în legătură cu vîrsta acestuia, a întreținut

cu el un raport sexual în formă perversă, fapt ce a dus la dereglări psihice a XXX,

astfel provocând urmări grave pentru ultimul.

Tot el, la 08.12.2012, aflându-se la domiciliul său situat în s. Todirești, știind

cu certitudine că XXX nu a atins vîrsta de 16 ani, a săvârșit față de el acțiuni

perverse exprimate prin atingeri indecente, discuții cu caracter cinic referitor la

întreținerea unui raport sexual, urmărind scopul direct de a-1 determina să întrețină

cu el un raport sexual în formă perversă.

Tot el, în una din serile lunii decembrie 2012, cunoscând despre faptul, că

XXX, este minor, fiind în stare să înțeleagă că acțiunile lui pot duce la deformarea

personalității psihice a victimei, a manifestat un comportament fizic și verbal, care

lezează demnitatea persoanei și creează o atmosferă neplăcută și umilitoare,

urmărind scopul de a-1 determina să întrețină cu el un raport sexual pervers,

precum și alte acțiuni cu caracter sexual nedorite pentru XXX.

cu apel, prin care a solicitat, casarea acesteia și pronunțarea unei hotărîri de

achitare, de la comiterea infracțiunilor incriminate.

Apelantul a motivat că, pe tot parcursul examinării cauzei, nu i-a fost acordată

posibilitatea de a găsi și a invita martorii principali, care puteau să demonstreze că

el nu este vinovat. El primea bani buni, unul după altul erau trimiși la el, oameni

care au și început această joacă. El nici nu înțelegea care este scopul lor.

Când a depistat furtul banilor din casa sa, atunci a înțeles scopul lor. Când nu

era în casă ei căutau bani, nici prin cap nu i-a trecut ce ei s-au gândit să facă. I s-a

făcut milă numai de o persoană și i-a propus să meargă în zile de odihnă la lucru, la

descărcatul legumelor, și așa unul după altul intrau la el și se cereau la lucru, dar el

le refuza, deoarece ei erau fizic nedezvoltați, dar lucrul era greu pentru ei.

Pe parcursul examinării cauzei, toți făceau depoziții pe înscrisurile

procurorului, toate depozițiile au fost scrise și transmise în timpul examinării la

martori. Toate cerințele inculpatului au fost respinse de către procuror și mai apoi

și de către judecători. Nu i-au dat posibilitate de a se corecta, nu s-a petrecut nici o

confruntare, i s-a refuzat în efectuarea expertizei ce a fi demonstrat impotența sa și

nevinovăția sa, deoarece el de la bun început i-a comunicat procurorului. El în

deosebi nu a făcut vin și nici nu a întrebuințat alcool, după cum a comunicat

procurorul, mai apoi au schimbat nu vin dar bere.

Este de vină acel care îi aducea la inculpat, Costea de la Bulboaca, care la

momentul de față este la armată, el și încă unul din sat, ei căutau la el bani, și îl

impuneau și pe altul să caute la el bani.

Mai mult, din start, anchetatorul i-a speriat pe martori, totodată, inculpatul a

indicat că cunoaște o persoană din sat care demult dorea să îl implice în minciuni și

să-l ponegrească.

2017 a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului Omarov Roman XXX, cu

menținerea sentinței primei instanțe.

4.1. Pentru a se pronunța, in stanța de apel a menționat că, instanța de

judecată corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a ajuns la

concluzia că inculpatul Omarov Roman XXX a săvârșit infracțiunile imputate lui,

prevăzută de art. art.172 alin.(3) lit. e), 173 și 175 Cod penal.

2

Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la

cauza penală sus-indicată și care au fost corect apreciate, respectându-se

prevederile art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de

vedere al coroborării lor.

Astfel, necătând la faptul, că inculpatul Omarov Roman XXX nu-și

recunoaște vina în comiterea infracțiunilor incriminate, vina acestuia se dovedește

integral de următoarea sistemă de probe, care sunt pertinente, concludente, utile și

veridice și coroborează între ele, și care combat și argumentele apelului înaintat de

inculpat, cum ar fi: declarațiile părților vătămate XXX; declarațiile martorilor

Babcinschii Corina, Cemopșciuc Constantin, Luca Vitalie, Melnic Maia, precum

și: , raportul de expertiză psihiatrico-legală nr.378a-2014 din 03.06.2014, raportul

de expertiză psihiatrico-legală ambulatorie nr. 529a-2014 din 24.07.2014, raportul

de expertiză psihiatrico- legală ambulatorie nr. 530a-2014 din 24.07.2014, procesul

- verbal nr. 506a-2014 din 17.07.2014, raportul de expertiză psihiatrico-legală

staționară nr.74sn-2014 din 24.10.2014;

Astfel, instanța de apel a conchis că întreaga sistemă de probe analizată,

demonstrează, cu certitudine, vinovăția inculpatului Omarov Roman XXX în

comiterea infracțiunilor imputate lui și combat argumentele apelului declarat,

precum că ultimul n-a comis infracțiunile impute lui, or învinuirea înaintată

inculpatului și starea de fapt constatată de instanța de fond și-a găsit confirmarea în

cadrul cercetării judecătorești, iar probele administrate de către instanța de judecată

au fost apreciate în mod corect.

Subsecvent, s-a menționat că din probele analizate și cercetate atît în primă

instanță, cît și în instanța de apel se atestă ca fiind demonstrată vina inculpatului

Omarov Roman XXX în comiterea infracțiunilor incriminate și acțiunile lui, just

au fost încadrate art. 172 alin. (3) lit. e), art. 173 și 175 Cod penal, după indicii

calificativi, homosexualitatea, adică satisfacerea poftei sexuale în forme perverse,

săvârșite prin constrângere fizică și psihică a persoanei, profitând de

imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința, săvârșite cu bună

știință asupra unui minor, acțiuni care au provocat urmări grave pentru victimă,

săvârșirea de acțiuni perverse față de o persoană despre care se știa cu certitudine

că nu a atins vârsta de 16 ani și hărțuirea sexuală, adică manifestarea unui

comportament fizic și verbal, care lezează demnitatea persoanei și creează o

atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie și insultătoare

cu scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acțiuni cu

caracter sexual nedorite, săvârșite prin constrângere.

În aceeași ordine de idei, instanța de apel a menționat că potrivit dosarului

penal, a actelor administrate se constată cu certitudine că, inculpatul Omarov

Roman XXX a comis acte de homosexualitate art. 172 alin. (3) lit. e) Cod penal,

care în sine generează perversiunile sexuale și presupune rapoarte sexuale dintre

bărbați, act comis prin profitarea de imposibilitatea victimei XXX de a se apăra și

de a-și exprima voința. Această stare, cum se atestă a fost provocată chiar însăși de

inculpat, care l-a și adus intenționat în stare de ebrietate pe XXX.

Mai mult, prin realizarea actului de homosexualitate și atingerea scopului său,

inculpatul Omarov Roman XXX a provocat victimei dureri insuportabile atît fizice

cît și psihice, fapt confirmat prin rezultatele raportului de expertiză psihiatrico-

legală staționară efectuată victimei XXX. Imposibilitatea de a se apăra la

3

calificarea infracțiunii prevăzute de art. 172 Cod penal, nu are importanță, dacă

această stare a fost provocată chiar însăși de făptuitor, sau poartă un caracter

permanent sau provizoriu. În cazul în care această stare are caracter provizoriu,

este important ca ea să coincidă cu momentul săvîrșirii raportului sexual și/sau

actului de homosexualitate.

În același context, instanța de apel a relevat că s-a constatat cu certitudine că

partea vătămată XXX s-a aflat în imposibilitate de a se apăra în cazurile atentatelor

comise de Omarov Roman reieșind din starea acestuia care s-a datorat incapacității

fizice de a opune rezistență activă față de făptuitor în virtutea oboselii excesive

produsă de alcool și a poziției incomode în care a fost surprinsă victima.

Prin urmare, acțiunile prejudiciabile comise de Omarov Roman asupra lui

Ceban Denis au urmărit un scop direct de a-și satisface pofta sexuală și au lezat

onoarea victimei realizate prin traumatisme severe de ordin psihic și psihologic.

Totodată, în acțiunile inculpatului Omarov Roman XXX sunt prezente

componențele de infracțiune prevăzute de art. 173 și art. 175 Cod penal, or din

probele administrate și analizate de instanța de apel s-a stabilit cu certitudine

apartenența inculpatului Omarov Roman XXX la infracțiunile incriminate acestuia,

prin care ultimul a atentat la integritatea fizică și psihică a minorilor XXX.

Consecvent, instanța de apel indică că obiectul juridic al acestor infracțiuni

constă în atentarea cu intenție asupra persoanelor care conțin elemente de

constrângere atît prin acțiuni directe, cît și prin cele indirecte la libertatea persoanei

la viața sexuală, or acestea fie puse în astfel de condiții în care să-i inspire temerea

serioasă ca acel pericol în care se află să nu poate fi înlăturat decît prin cedarea în

fața făptuitorului și întreținerea unui raport sexual, sau unor acțiuni cu caracter

sexual nedorite.

Infracțiunea prevăzută la art. 173 Cod penal, se consideră consumată din

momentul avansării cerințelor de intrare într-un raport sexual, de săvîrșire a actului

de homosexualitate sau a altor acțiuni de caracter sexual, întărind aceste acțiuni

prin constrângerea corespunzătoare și de circumstanța în care victima a înțeles

caracterul impunător al faptelor inculpatului.

Mai mult, categoria acțiunilor perverse comise de către Omarov Roman XXX

față de XXX, care de facto au și ele o atingere a libertății vieții sexuale și sunt

exprimate prin numeroase forme cum ar fi atingerile indecente, mângâierea,

discuții cinice cu victima, inclusiv și celor despre relații sexuale.

De asemenea, este necesar de menționat că prin acțiunile intenționate, ilegale

a inculpatului Omarov Roman XXX cele trei victime minore au fost supuse unor

acțiuni care încalcă libertatea și inviolabilitatea lor sexuală prin înșelăciune și abuz

de încredere, sub pretextul de a crea careva facilități de muncă și obținerea unor

mijloace financiare prin angajarea acestora la un serviciu pe parcursul nopții și

anume promisiunile inculpatului Omarov Roman XXX de ai lua la muncă și

remunerarea lor cu mijloace bănești și cadouri.

Astfel, latura subiectivă a infracțiunilor care atentează la integritatea sexuală a

victimelor minore, se realizează prin vinovăție exprimată prin intenție directă și

drept motiv pentru făptuitor servește dorința de a-și satisface pofta sexuală

exprimată sub orice formă, prin hîrțuire, prin umilire josnică, ori prin înfrângere

fizică, psihică sau imobilizare.

Instanța de apel, privitor la categoria și măsura de pedeapsă aplicată

inculpatului Omarov Roman XXX, a considerat că la stabilirea pedepsei instanța

4

de fond a ținut cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, că

infracțiunea comisă de inculpat face parte din categoria infracțiunilor excepțional

de grave, de persoana celui vinovat, de rolul lui la săvârșirea infracțiunii, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

Ca circumstanțele atenuante conform art.76 Cod penal, nu au fost reținute,

circumstanțele agravante conform art.77 Cod penal, se atestă comiterea unor

infracțiuni în privința minorilor. Totodată, la locul de trai inculpatul Omarov

Roman XXX se caracterizează satisfăcător.

Astfel, avînd în vedere că inculpatul Omarov Roman XXX deși pentru prima

oară se atrage la răspunderea penală, însă infracțiunile pentru care s-a constat

vinovăția sunt din categoria celor excepțional de grave, Colegiul Penal, ținând cont

de consecințele survenite în urma infracțiunilor comise de Omarov Roman XXX,

și anume impactul adus ca urmare a acțiunilor sale asupra libertății și integrității

vieții sexuale a victimelor, care este valoarea supremă a societății, consideră că

scopul pedepsei penale care urmează a fi aplicat față de Omarov Roman XXX

poate fi atins doar cu izolarea acestuia de societate, numindu-i o pedeapsă sub

formă de închisoare prevăzută la dispoziția normelor imputate, cu aplicarea art. 84

alin. (1) Cod penal, cu stabilirea unei pedepse definitive prin cumul parțial al

pedepselor, sub formă de închisoare în penitenciar de tip închis.

Consecvent, potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se

aplică de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit

infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor. Pedeapsa are drept

scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și revenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cît și a altor persoane.

Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească

demnitatea persoanei condamnate.

Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în mitele fixate în Partea specială a Codului penal și în strictă

conformitate cu dispozițiile Părții generale Codului penal. La stabilirea categoriei

și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării novatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

fără a face trimitere la prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

declară recurs ordinar, prin care solicită casarea acesteia cu pronunțarea unei

hotărîri de achitare în privința sa. Recurentul invocă dezacordul cu modalitatea de

apreciere a probelor motivînd că dosarul este fabricat, iar el infracțiunile imputate

nu le-a săvîrșit.

5.1. Procurorul, în conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod

de procedură penală, a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat

de inculpatul Omarov Roman, solicitând respingerea acestuia, deoarece decizia

instanței de apel este corectă și corespunde Legii.

5

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea

acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în

cazul în care se constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres în art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate

de recurent, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava

situația condamnatului.

Potrivit textului recursului declarat de către inculpatul Omarov Roman, se

semnalează ca temei de casare a deciziei instanței de apel art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală - când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței. Aceste temeiuri nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului

menționat, nefiind stabilite presupusele erori de drept și de fapt invocate de

recurent.

Analizând motivele indicate în textul recursului, Colegiul penal sesizează că,

de fapt, recurentul contestă modalitatea de apreciere a probelor de către instanțele

inferioare, considerînd că acestea sunt insuficiente și nu dovedesc cu certitudine că

faptele incriminate în actul de învinuire au fost comise de acesta.

La acest capitol, instanța de recurs subliniază că procedura de apreciere a

probelor ține de starea de fapt a cauzei, care a fost deja statuată de către instanțele

ierarhic inferioare, de competența cărora este stabilirea stării de fapt. Instanța de

recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și s-o caseze,

atunci când se constată comiterea unei erori de drept, însă va ține seama de starea

de fapt deja constatată prin hotărârea judecătorească devenită definitivă. Această

concluzie se desprinde din prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

care prin temeiurile enumerate în pct. 1)-16) oferă dreptul de casare numai dacă se

constată o eroare de drept. Aprecierea probelor ca temei de recurs nu se specifică

în norma vizată, iar dezacordul unei părți în acest sens nu echivalează cu o eroare

ce ar constitui temei de casare a unei hotărâri de condamnare sau de achitare.

Cu referire la argumentul recurentului, precum că hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, Colegiul remarcă că recursul

repetă textul apelului, argumentele expuse de recurent fiind anterior invocate în

apel, iar instanța de apel s-a pronunțat argumentat asupra acestora, examinându-le

în ansamblu, le-a dat o apreciere corespunzătoare, conform art.414 Cod de

procedură penală, pronunțându-se argumentat și detaliat asupra lor.

Subsecvent, Colegiul conchide că decizia instanței de apel cuprinde fondul

apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului, precum

și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de

procedură penală.

Colegiul penal consideră că, instanța de apel legal și întemeiat a pronunțat

decizia, constatând corect stabilirea circumstanțelor de fapt și de drept, analizând

obiectiv cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct

de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, corect

6

concluzionând asupra vinovăției inculpatului de săvârșirea infracțiunilor imputate,

motivându-și soluția în acest sens (pct. 4.1. din prezenta decizie).

Mai mult, Colegiul penal reiterează că, criticile formulate de recurent

enunțate la pct. 5. din prezenta decizie, au fost obiect de discuție la judecarea

cauzei în instanța de apel, care le-a dat o motivare corespunzătoare, argumentată și

pe larg expusă în prezenta decizie la pct. 4.1., soluție, pe care instanța de recurs și-

o însușește pe deplin, ori materialul probator al cauzei penale dovedește

incontestabil legalitatea temeiurilor de fapt și de drept care au adus la pronunțarea

hotărârilor recurate.

Necătând la faptul că, inculpatul nu și-a recunoscut vina, instanța de apel a

constatat că, vinovăția acestuia pe deplin a fost dovedită prin probele acumulate la

dosar. Nerecunoașterea vinovăției de către inculpat în comiterea infracțiunii

incriminate nu poate servi ca temei pentru achitarea acestuia, dat fiind faptul că, în

cursul judecării cauzei au fost administrate probe care confirmă cu certitudine vina

acestuia în comiterea infracțiunii imputate, iar cele invocate de recurent sub acest

aspect sunt apreciate de către instanța de recurs drept o modalitate de exercitare a

dreptului la apărare, urmându-se scopul evitării răspunderii penale.

Totodată, Colegiul penal menționează că, instanța de apel în mod public și

într-un termen rezonabil a cauzei sale, a respectat principiile fundamentale, precum

contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea, și într-un termen care să nu

determine lipsa de interes a cererii a examinat cauza, pronunțând în mod public o

hotărâre legală și întemeiată.

Mai mult, Colegiul penal menționează că, la etapa recursului ordinar instanța

de recurs nu declanșează un control asupra fondului cauzei, ci verifică doar dacă s-

au aplicat corect normele de drept la faptele constatate de instanța de fond și, după

caz, de instanța de apel.

Astfel, Colegiul constată că, erori de drept în speța nominalizată nu s-au

stabilit, acțiunilor săvârșite de către Omarov Roman XXX, li s-au dat o apreciere

și încadrare juridică corectă, iar pedeapsa i-a fost stabilită cu respectarea

prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal, ținându-se seama de pericolul social al faptei

comise, persoana vinovată, de toate circumstanțele cauzei, care agravează ori

atenuează răspunderea, fiindu-i numită o pedeapsă în limitele sancțiunii normelor

penale în baza cărora a fost declarat vinovat, astfel temeiuri de a interveni în

hotărârea judecătorească în această parte la fel nu s-au stabilit.

Prin urmare, Colegiul penal consideră ca fiind neîntemeiate criticile formulate

de către inculpatul Omarov Roman XXX în recursul ordinar declarat și decide

asupra inadmisibilității acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de inculpatul Omarov

Roman XXX, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

20 iulie 2017, în propria cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Publicată integral la 18 aprilie 2018.

Președinte: Nicolae Gordilă

7

Judecători: Ion Guzun

Liliana Catan

8