1ra-565/18 — art.186 alin.5 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.186 alin.5 CP
- Temei legal
- art.427 alin.1 pct.10 CPP
1ra-565/18 — art.186 alin.5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr.1ra-565/18
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
14 martie 2018 mun.Chișinău
Colegiul penal în următoarea componență:
Președinte Nicolae Gordilă,
Judecători Elena Covalenco,
Iurie Diaconu,
examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită
casarea sentinței Judecătoriei Orhei, sediul Telenești din 07 septembrie 2017 și deciziei
Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2017, declarat de către
avocatul Guțu Teodor în numele inculpatului
Mîrzenco Nicolae XXXXX, născut la
XXXXX, originar și domiciliat în
XXXXX.
Termenul examinării cauzei:
Prima instanță: 17.07.2017 - 07.09.2017;
Instanța de apel: 06.10.2017 - 28.11.2017;
Instanța de recurs: 09.02.2018 - 14.03.2018.
C O N S T A T Ă:
Prin sentința Judecătoriei Orhei, sediul Telenești din 07 septembrie 2017,
Mîrzenco Nicolae a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.186 alin.(5) Cod
penal la 5 ani închisoare.
S-a dispus încasarea din contul lui Mîrzenco Nicolae în beneficiul statului a
cheltuielilor judiciare în mărime de 141 lei.
Prima instanță, examinând cauza în procedura prevăzută de art.3641 Cod de
procedură penală, a constatat că Mîrzenco Nicolae, la 26 iunie 2017, în perioada cuprinsă
de orele 08.00-12.00, intenționat, având scopul de profit, a pătruns în gospodăria lui
Railean Eleonora din XXXXX, unde spărgând sticla de la un geam al casei de locuit a
pătruns în locuință și din dormitor a sustras pe ascuns bani în numerar în sumă de 120000
lei, 10225 dolari și 1020 euro, în total 328514 lei, cauzându-i părții vătămate un prejudiciu
material în proporții deosebit de mari.
Împotriva sentinței a declarat apel avocatul N.Stegărescu în numele inculpatului,
care a solicitat casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei în această
parte și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin
care lui N.Mîrzenco să-i fie stabilită o pedeapsă mai blândă, invocând că instanța nu a dat
deplină eficiență prevederilor art.75 Cod penal; - nu a ținut cont că inculpatul și-a
recunoscut vina și se căiește sincer pentru fapta comisă, solicitând examinarea cauzei
penale în procedură simplificată, a reparat prejudiciul material cauzat și este de acord să
repare prejudiciul moral în mărimea solicitată, nu are antecedente penale și anterior nu a
mai fost atras la răspundere penală, are un copil minor la întreținere și este unicul
întreținător al familiei; - circumstanțele descrise întrunesc toate condițiile pentru aplicarea
față de inculpat a prevederilor art.90 Cod penal.
1
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2017,
apelul declarat de către avocatul N.Stegărescu în numele inculpatului a fost admis, casată
sentința, inclusiv din oficiu, în baza art.409 alin.(2) Cod de procedură penală, în partea
cheltuielilor de judecată, rejudecată cauza în această parte și pronunțată o nouă hotărâre,
prin care a respins solicitarea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare în
mărime de 141 lei, ca nefondată. În rest, prevederile sentinței au fost menținute.
În motivarea soluției instanța de apel a reținut că sentința a fost contestată doar în
partea stabilirii pedepsei penale.
Astfel, instanța a indicat că, contrar celor afirmate de avocat, la stabilirea categoriei
și termenului pedepsei penale, prima instanță a dat deplină eficiență prevederilor art.7, 61
și 75 Cod penal, ținând cont de toate circumstanțele cauzei, de gravitatea infracțiunii
săvârșite, care face parte din categoria celor grave, de persoana inculpatului, care se
caracterizează negativ la locul de trai, că și-a recunoscut vina și s-a căit sincer pentru fapta
comisă, solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată, de influența pedepsei
aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, și corect a conchis că realizarea
scopului pedepsei penale va fi posibilă doar prin executarea reală a pedepsei penale
aplicate.
Complementar, instanța de apel a precizat că suspendarea condiționată a executării
pedepsei penale nu este o altă categorie de pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin
lege de a demonstra că infracțiunea comisă de ea este un incident în viața ei, iar în speță,
având în vedere personalitatea inculpatului, precum și că lipsesc circumstanțe atenuante
sau excepționale, aplicarea față de inculpat a prevederilor art.90 Cod penal, nu este
oportună.
Pe de altă parte, instanța de apel a considerat neîntemeiată concluzia primei instanțe
de a încasa din contul inculpatului cheltuielile judiciare, care au fost efectuate în cadrul
urmăririi penale pentru acumularea probatoriului necesar, or, în virtutea prevederilor
art.100 alin.(2) Cod de procedură penală, sarcina probațiunii este pusă în seama organului
de urmărire penală. Consecvent, prevederile art.227-229 Cod de procedură penală, nu
prevăd expres că respectivele cheltuieli urmează a fi încasate din contul inculpatului.
Împotriva hotărârilor judecătorești a declarat recurs ordinar avocatul T.Guțu în
numele inculpatului care, invocând temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.10) Cod de
procedură penală, solicită casarea acestora în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei
și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă mai
blândă, pe motiv că s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale; -
instanța nu a dat deplină eficiență prevederilor art.75 Cod penal; - nu a ținut cont că
inculpatul și-a recunoscut vina și se căiește sincer pentru fapta comisă, solicitând
examinarea cauzei penale în procedură simplificată, a reparat prejudiciul material cauzat,
provine dintr-o familie social-vulnerabilă și are un copil minor la întreținere, concubina
acestuia are grave probleme de sănătate, este unicul întreținător al familiei, nu are
antecedente penale și anterior nu a mai fost atras la răspundere penală; - circumstanțele
descrise întrunesc toate condițiile pentru aplicarea față de inculpat a prevederilor art.90
Cod penal.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar în raport cu
materialele dosarului și motivele invocate, ținând cont de opinia procurorului expusă în
referință, prin care se solicită declararea inadmisibilității recursurilor ordinare, Colegiul
penal decide asupra inadmisibilității acestuia din următoarele considerente.
Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel poate fi
supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond ori de apel.
2
Recurentul în recurs a invocat ca temei de casare a deciziei instanței de apel art.427
alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile instanței de apel pot
fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel
în cazul când instanța a aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale
Analizând temeiul dat în raport cu motivele invocate în recursul declarat, Colegiul
penal constată că acesta nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului.
Concomitent, Colegiul reține că autorul recursului este de acord cu starea de fapt
stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor acestuia, și
critică hotărârea instanței de apel numai referitor la pedeapsa aplicată.
Instanța de recurs consideră că motivele invocate de recurent la acest capitol sunt
lipsite de temei legal.
Astfel, Colegiul penal relevă că, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei
infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în
baza căruia persoana se declară vinovată.
Totodată, conform art.75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului
pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii săvârșite,
de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori
agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării
vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.
Pedeapsa are drept scop și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea
inculpatului, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă
scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul
făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie
individualizată în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii
penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a
pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și
autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Subsecvent celor expuse, instanța de recurs reține că, instanțele de fond au dat
deplină eficiență prevederilor art.7, 61 și 75 Cod penal, ținând cont de gravitatea
infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria celor grave, de persoana inculpatului,
care se caracterizează negativ la locul de trai, de circumstanțele cauzei care atenuează ori
agravează răspunderea, că și-a recunoscut vina și s-a căit sincer pentru fapta comisă,
solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată, precum și scopul pedepsei aplicate
asupra corectării și reeducării vinovatului și corect au conchis că corijarea acestuia poate
avea loc doar prin stabilirea unei pedepse privative de libertate, iar aplicarea art.90 Cod
penal, nu va duce la atingerea scopului sus-menționat.
În context, Colegiul penal reține că recurentul invocă, precum că la stabilirea
pedepsei, instanța de apel nu a ținut cont de circumstanțele atenuante prezente în cauză
enumerate supra și eronat a respins solicitarea de a fi aplicat față de acesta dispozițiile
art.90 Cod penal.
În acest sens, Colegiul menționează că, reieșind din textul hotărârilor judecătorești
pronunțate anterior acestei decizii, contrar celor afirmate de recurent, circumstanțele
atenuante la care se face referire, au fost luate în considerare de instanță la numirea
pedepsei și astfel argumentele invocate de către recurent nu pot fi acceptate pentru casarea
hotărârii judecătorești.
Totodată, Colegiul penal relevă că, legiuitorul acordă dreptul instanței, ținând cont
de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, de a decide de la caz la caz,
posibilitatea aplicării pedepsei vinovatului cu suspendarea condiționată a executării ei și
nicidecum nu o obligă în acest sens. În speță, rezultă că instanțele de fond, reieșind din
3
circumstanțele sus menționate, a considerat rațional ca inculpatul să execute real pedeapsa
stabilită, motivându-și soluția adoptată, indicând din care motive au ajuns la concluzia
potrivit căreia, corijarea și reeducarea acestuia este posibilă doar cu aplicarea pedepsei
închisorii reale. Astfel că, atât prima instanță, cât și cea de apel, și-au motivat soluția
referitor la iraționalitatea numirii pedepsei inculpatului cu suspendarea executării ei pe o
perioadă de probațiune.
În concluzie, Colegiul penal constată că, la stabilirea pedepsei lui N.Mîrzenco,
instanța de apel a dat deplină eficiență împrejurărilor cauzei, considerând că acestuia i-a
fost stabilită o pedeapsă echitabilă, în limitele prevăzute de sancțiunea normei penale în
baza căreia a fost declarat vinovat, pedeapsa fiind individualizată conform prevederilor
legale.
Subsecvent, Colegiul conchide că decizia instanței de apel cuprinde atât fondul
apelului declarat de către avocatul N.Stegărescu în numele inculpatului, cât și temeiurile
de fapt și de drept care au fost puse la baza ei, precum și motivele adoptării soluției, ceea
ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală.
Prin urmare, argumentele recurentului sunt neîntemeiate, decizia instanței de apel
fiind bine argumentată, motivată și în concordanță cu prevederile art.394 Cod de procedură
penală.
Deci, analizând materialele cauzei și hotărârea instanței de apel atacată, Colegiul
penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii judecătorești
contestate.
Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,
examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de
apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că
este vădit neîntemeiat.
În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că temeiurile invocate de către
avocatul T.Guțu în numele inculpatului nu sunt acceptabile din punct de vedere al
prezenței erorilor de drept, care ar da temei de implicare a instanței de recurs în sensul
casării hotărârii contestate și, potrivit legii, se dispune inadmisibilitatea recursului, ca fiind
vădit neîntemeiat.
În conformitate cu prevederile art.432 alin.(1)-(2) pct.4) Cod de procedură
penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Guțu Teodor în
numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28
noiembrie 2017, în cauza penală în privința lui Mîrzenco Nicolae, ca fiind vădit
neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 aprilie 2018.
Președinte Nicolae Gordilă
Judecători Elena Covalenco
Iurie Diaconu
4