1ra-373/2018 — art. 152 alin. 2 lit. c1CP

Dosarul nr. 1ra-373/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

21 martie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Ursache Petru,

Judecători – Timofti Vladimir, Alerguș Constantin

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, prin care

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19

octombrie 2017, în cauza penală privindu-l pe

Tănăsescu Constantin XXXXX, născut la xxxxx,

originar și domiciliat în xxxxx.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Asupra admisibilității în principiu a recursului ordinar în cauză, în baza

actelor din dosar, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T :

procesul penal de învinuire a lui Tănăsescu Constantin în baza art. 152 alin. (1)

Cod penal a fost încetat în temeiul art. 391 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură

penală, în legătură cu împăcarea părților.

Constantin la 14.02.2017, aproximativ la orele 07:00, în odaia nr. x din Căminul

nr. x al Centrului de Excelență în transporturi, situat pe str. Sarmizegetusa x, mun.

Chișinău, în urma unui conflict apărut, intenționat a aplicat o lovitură cu pumnul în

regiunea feței minorului Lachi Andrei, cauzându-i ultimului potrivit raportului de

expertiză judiciară nr. 546/D din 09.03.2017 o fractură bilaterală a mandibulei fără

deplasare, angulară pe dreapta și paramandibulară pe stânga, care se califică ca

vătămare medie.

Astfel, organul de urmărire penală a încadrat acțiunile lui Tănăsescu

Constantin în baza art. 152 alin. (2) lit. c1) Cod Penal.

Prima instanță a considerat că acțiunile lui Tănăsescu Constantin urmau a fi

încadrate corect în baza art. 152 alin. (1) Cod penal, pe motiv că în cadrul ședinței

1

de judecată nu și-a găsit confirmarea faptul că inculpatul ar fi cunoscut cu

certitudine că partea vătămată nu a atins vârsta majoratului.

Mai mult, prima instanță a indicat că în ședința de judecată, atât inculpatul cât

și partea vătămată au solicitat încetarea procesului penal pe motiv că inculpatul cu

partea vătămată s-au împăcat, paguba materială și morală a fost restituită și partea

vătămată nu are careva pretenții față de inculpat.

Procuratura mun. Chișinău, Godoroja – Tumuruc Svetlana, prin care a solicitat

casarea sentinței, rejudecarea cauzei cu adoptarea unei noi hotărâri prin care

Tănăsescu Constantin să fie recunoscut culpabil de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 152 alin. (2) lit. c1) Cod Penal, și să-i fie stabilită o pedeapsă sub formă de 5

ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, în temeiul

art. 90 Cod penal, a suspenda ispășirea pedepsei pe o perioadă de 2 ani, cu

încasarea din contul lui Tănăsescu Constantin a cheltuielilor judiciare în sumă de

191 lei – costul expertizei, invocând că sentința este una ilegală, concluzia că

inculpatul nu știa că partea vătămată este minor nu corespunde materialelor cauzei

și faptelor stabilite în cadrul ședinței de judecată.

Mai mult, procurorul a indicat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, motivarea sentinței este unilaterală și că concluziile sunt

în contradicție cu cele constatate în cadrul urmăririi penale și în ședința de

judecată.

A mai indicat că, probele din dosar sunt pertinente și concludente între ele și

dovedesc vinovăția inculpatului pe deplin, a remarcat că cererea de împăcare

depusă de inculpat nu corespunde exigenților prevăzute în art. 109 Cod penal,

nefiind personală și benevolă.

La fel, a considerat că circumstanța agravantă – vătămarea intenționată medie

cu bună știință asupra unui minor, a fost probată, inculpatul locuind cu Lachi

Andrei într-o odaie în cămin și a avut posibilitate reală de a cunoaște vârsta părții

vătămate, mai mult, dialogul a avut loc între Lachi Andrei și martorul Țurcan

Constantin referitor la serbarea majoratului părții vătămate în clasa de practică

unde era prezent și inculpatul, ceea ce nu exclude faptul că acesta a auzit și

cunoscut că partea vătămată era minor.

Mai mult, a indicat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de

judecată și a corpurilor delicte.

2017, a fost respins ca fiind nefondat apelul declarat, fiind menținută sentința.

4.1 Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că prima instanță corect

a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a tras concluzia că inculpatul a

comis anume fapta infracțională imputată, corect încadrată în dispoziția art. 152

alin. (1) Cod penal.

2

La fel, instanța de apel a remarcat că prima instanță corect a recalificat

acțiunile comise de către inculpat de la art. 152 alin. (2) lit. c1) Cod penal la art.

152 alin. (1) Cod penal, or, în ședința de judecată nu și-a găsit confirmarea

calificativul – vătămarea intenționată medie săvârșită cu bună știință asupra unui

minor, indicând că partea vătămată în ședința de judecată a declarat că nu i-a arătat

nici un document din care să reiasă că nu a atins vârsta majoratului și nici nu a

discutat vreodată cu inculpatul referitor la faptul că este minor.

Cât privește solicitarea procurorului privind încasarea cheltuielilor de judecată

în mărime de 191 lei din contul inculpatului, instanța de apel a indicat că în

cazurile când expertiza a fost dispusă de către organul de urmărire penală sau de

către instanța de judecată la solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare pentru

efectuarea expertizei vor fi achitate din contul mijloacelor bănești a bugetului de

stat.

Astfel, instanța de apel a reținut că expertiza medico-legală a fost ordonată de

către organul de urmărire penală în vederea constatării gradului vătămărilor

cauzate părții vătămate, acestea fiind acțiuni procesuale ce țin de administrarea

probatoriului și formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării.

în Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina indicând temeiurile pentru

recurs prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură penală, prin care

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19

octombrie 2017 cu pronunțarea unei noi hotărâri privind rejudecarea cauzei de

către instanța de apel în alt complet de judecată invocând:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel

sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, fapt ce a dus la reîncadrarea

ilegală a acțiunilor inculpatului Jitariuc Sergiu;

- în cazul în care instanța de apel nu este de acord cu aprecierea probelor de

către procuror și a ajuns la concluzia reîncadrării acțiunilor inculpatului de la art.

152 alin. (2) lit. c1) Cod penal în baza art. 152 alin. (1) Cod penal, urma să

dezvăluie această concluzie, expunându-și punctul de vedere asupra fiecărei probe

aduse în sprijinul învinuirii și puse la baza sentinței de reîncadrare, fapt ce nu a

avut loc, fiind înfăptuită o apreciere eronată și formală a probelor și

circumstanțelor cauzei penale;

- instanța de apel examinând apelul nu a ținut cont și nu a apreciat totalitatea

probelor care demonstrează vinovăția inculpatului;

- inculpatul cunoștea ce vârstă are partea vătămată;

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal constată că acesta este inadmisibil, din

următoarele considerente.

3

În speță se constată că recurentul sa conformat prevederilor art. 422 Cod de

procedură penală și a declarat recursul ordinar în termen.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept

să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul declarat

este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent. Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

La caz, Colegiul penal reține că recurentul indică ca temei pentru declararea

recursului ordinar, prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod de procedură

penală, în sensul că „hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, atunci când instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, fapt ce a dus la reîncadrarea ilegală a acțiunilor

inculpatului”, procurorul solicitând condamnarea inculpatului în baza art. 152 alin.

(2) lit. c1) Cod penal și nu în baza art. 152 alin. (1) Cod penal, pe motiv că

inculpatul știa că partea vătămată nu a atins vârsta de 18 ani,.

Verificând probatoriul administrat în cauză prin prisma opiniei recurentului,

în sensul că sunt prezente elementele infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (2) lit.

c1) Cod penal, ce ține faptul că inculpatul știa că partea vătămată nu are 18 ani și

este minor, Colegiul penal o consideră ca neîntemeiată, or, procurorul în susținerea

aceste ideii nu a adus nici o probă, doar presupuneri, care conform art. 8 Cod de

procedură penală „Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în

condițiile prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului,

inculpatului.”

Colegiul penal reține, că atât prima instanță cât și instanța de apel verificând

probele în ședința de judecată au motivat detaliat și clar soluțiile adoptate în urma

propriei metode de cercetare coroborată a probelor, ce au servit ca temei pentru

soluționarea elementelor de fapt pe care se sprijină soluția de condamnare dispusă

în cauză, expunându-se argumentat din care motive a ajuns la concluzia de

vinovăție a inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod

penal.

Totodată, instanța de apel și-a argumentat soluția prin faptul că, din

declarațiile martorilor, inculpatului, a părții vătămate și din probele materiale

administrate în cauză descrise amănunțit în decizia atacată (f.d. 134 - 137), cert se

4

demonstrează comiterea de către inculpat a infracțiunii de „Vătămare intenționată

medie a integrității corporale sau a sănătății”.

Astfel, instanța de apel reținând circumstanțele de fapt ale cauzei și-a motivat

concluzia în baza cumulul de probe administrate în cauză, cărora le-a dat o

apreciere justă și obiectivă, prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității, veridicității și coroborării

reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept.

Colegiul penal mai invocă că declarațiile părții vătămate Lachi Andrei sunt

contradictorii privitor la faptul dacă a auzit sau nu inculpatul Tănăsescu Constantin

convorbirea între partea vătămată Lachi Andrei și martorul Țurcan Constantin

despre împlinirea majoratului de către Lachi Andrei.

Așa în declarațiile date în prima instanță(f.d. 99), partea vătămată declară că

nu este sigur dacă a auzit sau nu inculpatul convorbirea, tot acolo mai declară(f.d.

98) că este sigur că a auzit convorbirea. Astfel apar dubii care declarații sunt

veridice, iar dubiile instanța de recurs le tratează în favoarea inculpatului. Alte

probe incontestabile în confirmarea acestui fapt instanța de recurs nu a identificat.

Instanța de recurs relevă, că argumentele procurorului invocate în recurs,

referitor la nevinovăția sa în partea ce ține de faptul că inculpatul știa că partea

vătămată nu are 18 ani și este minor, au fost obiect de dispută în cadrul instanței de

apel, asupra cărora s-au formulat și s-au punctat minuțios și veridic răspunsurile

asupra tuturor alegațiilor recurentului (f.d. 134 – 137), pe care Colegiul penal le

însușește, ce este conform practicii CEDO, hotărîrea Albert vs România din

16.02.2010. .

Astfel hotărârea atacată este legală și întemeiată, iar pedeapsa aplicată este

echitabilă, deci recursul urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit

neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2017, în cauza penală privindu-l

pe Tănăsescu Constantin XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 06 aprilie 2018.

Președinte Ursache Petru

Judecători Timofti Vladimir

Alerguș Constantin

5