1ra-358/2018 — art. 264 alin. 3 lit. b și art. 266 CP

1ra-358/2018 — art. 264 alin. 3 lit. b și art. 266 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-358/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

28 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători TOMA Nadejda

COBZAC Elena

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de procurorul

în procuratura de circumscripție Chișinău, Gavriliță Vitalie, de inculpatul Verega Fiodor și

de avocatul Gamurari Victoria în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 iunie 2017 în cauza penală privindu-l pe

VEREGA Fiodor XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat în XXXXX, locuiește în X.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 13.02.2017 – 17.03.2017;

Instanța de apel: 12.04.2017 – 15.06.2017;

Instanța de recurs: 17.01.2018 – 28.02.2018.

C O N S T A T Ă:

conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, Verega F. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani;

- art. 266 Cod penal la 1 an și 4 luni închisoare.

Conform art. 84 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 72 Cod penal, pentru

concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, lui Verega F. i-a fost

stabilită pedeapsa definitivă de 3 ani și 10 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar

de tip semiînchis.

Acțiunea civilă înaintată de Ceban M. a fost admisă integral și s-a dispus încasarea de

la Verega F. a sumei de 100.000 lei cu titlu de compensare a prejudiciului moral cauzat

părții prin decesul fiului - Ceban V. în urma accidentului rutier comis de inculpat.

noiembrie 2016, în jurul orei 06:10, în timp ce se deplasa la volanul automobilului de

model „Dacia Logan” n/î XXXXX, pe str. Grenoble, mun. Chișinău, din direcția str.

1

Costiujeni spre str. Strișcă T., încălcând prevederile Regulamentului Circulației Rutiere, în

apropierea blocului 165/2 vizavi de Ambasada Poloniei în Republica Moldova, a comis

tamponarea pietonului Ceban V., care traversa carosabilul de la stânga spre dreapta, relativ

deplasării autovehiculului.

În urma impactului, pietonului Ceban V. i-au fost cauzate leziuni care se califică ca

vătămări corporale grave, periculoase pentru viață, care în consecință au condus la decesul

acestuia.

Tot el, Verega F., acționând cu intenție, urmărind scopul tăinuirii infracțiunii deja

comise, conștientizând caracterul periculos al faptelor și acțiunilor sale, precum și

consecințele nefavorabile pentru el, care puteau surveni ca urmare a descoperirii

infracțiunii, după ce a tamponat pietonul Ceban V., fără a anunța ambulanța și poliția

despre producerea accidentului și fără a-i aștepta la locul accidentului rutier, a părăsit locul

faptei transportând victima, care se afla în stare gravă la scara blocului în care locuia

ultimul din mun. Chișinău, str. Costiujeni 8/5, unde 1-a lăsat fără sprijin și ajutor,

deplasându-se într-o direcție necunoscută și încălcând prin aceasta prevederile pct. 12 alin.

(1) și pct. 37 subpunctul 1 și 2 din Regulamentul Circulației Rutiere, aprobat prin hotărârea

Guvernului nr. 357 din 13 mai 2009, din care rezultă că, conducătorul de vehicul implicat

în accident este obligat să oprească imediat, să nu schimbe poziția vehiculului și a

obiectelor de pe carosabil provenite ca urmare a accidentului, să asigure transportarea

persoanei traumatizate la cea mai apropiată unitate medicală, să anunțe despre accident

poliția și să rămână pe loc până la sosirea colaboratorilor de poliție, să acorde primul ajutor

și să cheme ambulanța în cazul în care prin accident au fost cauzate traumatisme

persoanelor, iar în cazul în care aceasta nu este posibil sau în cazurile de urgență, să

asigure transportarea persoanei traumatizate la cea mai apropiată unitate medicală cu un

vehicul de ocazie ori cu propriul vehicul, să declare la unitatea medicală identitatea sa,

(...), iar ulterior să revină la locul accidentului.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, încălcarea regulilor de securitate a

circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce

mijlocul de transport, încălcare care a provocat din imprudență decesul unei persoane și

art. 266 Cod penal, părăsirea locului accidentului rutier de către persoana care conducea

mijlocul de transport și care a încălcat regulile de securitate a circulației sau de

exploatare a mijloacelor de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.

264 alin. (3) din Codul penal, adică decesul unei persoane.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către procuror și

avocatul Gamurari V. în numele inculpatului.

3.1. Procurorul a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care,

ținând cont de art.34 alin.(3) lit. a) și art.82 Cod penal, să-i fie aplicată lui Verega F.

pedeapsa pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(3) lit. b) Cod penal sub

formă de închisoare pe un termen de 4 ani 6 luni, cu privarea de dreptul de a conduce

2

mijloace de transport pe un termen de 3 ani, iar pentru comiterea infracțiunii prevăzute de

art.266 Cod penal pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 1 an 4 luni.

Ținând cont de prezența unui concurs de infracțiuni, în conformitate cu cerințele

art.84 Cod penal, prin cumularea parțială a pedepselor, inculpatului să-i fie stabilită

pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea acesteia

în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 3 ani.

Totodată, procurorul a solicitat încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului

a cheltuielilor judiciare suportate în legătură cu efectuarea expertizei medico-legale a

cadavrului cet. Ceban V. în sumă de 842 lei.

În motivarea cererii apelantul a invocat că, la aplicarea pedepsei, prima instanță nu a

ținut cont de faptul că Verega F. a comis infracțiunea prevăzută de art. 266 Cod penal în

stare de recidivă, urmînd să dispună conform prevederilor art. 72 alin. (4) Cod penal

ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis, însă contrar acestei norme penale, instanța a

stabilit greșit tipul penitenciarului.

La fel, apelantul a indicat că, pedeapsa aplicată față de inculpat este vădit

neproporțională celor comise de acesta, cu abatere de la criteriile generale de

individualizare a pedepsei prevăzute de art. 75 Cod penal.

Procurorul a mai specificat că cheltuielile judiciare suportate în legătură cu efectuarea

expertizei medico-legale a cadavrului cet. Ceban V. (raport de expertiză medico-legală

nr.214D/2477 din 29.12.2016), în sumă de 842 lei, în conformitate cu art. art. 227-229 Cod

de procedură penală urmează să fie încasate din contul inculpatului.

3.2. Avocatul Gamurari V., acționând în interesele inculpatului Verega F., a solicitat

casarea sentinței cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 2

ani și 2 luni, iar prin prisma art. 90 Cod penal să-i fie suspendată executarea pedepsei pe

un termen de probațiune de 1 an. De asemenea, apelanta a solicitat admiterea în parte a

acțiunii civile depuse de succesorul părții vătămate, cu încasarea de la Verega F. a

prejudiciului moral în sumă de 5000 lei.

În motivarea cererii s-a invocat că instanța de fond în raport cu circumstanțele cauzei

nu a analizat pe deplin toate circumstanțele și nu a ținut cont de împrejurările importante

pentru justa soluționare a acestei cauze.

Inculpatul a recunoscut vina integral și a solicitat examinarea cauzei în baza art. 3641

CPP, are la întreținere doi copii minori, are întemeiată o familie, iar până a fi în arest

Verega F. era unicul întreținător al familie, considerând îndeplinite condițiile de iure și de

facto privind aplicarea art. 90 Cod penal. Aplicarea condamnării cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei ar favoriza atât creșterea, educarea, îngrijirea și suportul

material al familiei sale, cât și posibilitatea de a ajuta financiar succesorul părții vătămate.

Apelanta a mai indicat că, instanța unilateral a examinat cerința succesorului părții

vătămate privind încasarea prejudiciului moral de 100000 lei, neluând în considerație că

Verega F. este unicul întreținător al familiei sale compuse din soție și doi copii minori, nu

dispune de locuință proprie, la moment familia lui ia în locațiune un apartament, iar fiind

3

plasat în penitenciar nu va fi în posibilitate de a ajuta succesorul părții vătămate.

respinse, ca nefondate, apelurile declarate și menținută sentința fără modificări.

cercetând suplimentar probele administrate de către instanța de fond și apreciindu-le din

punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu -

din punct de vedere al coroborării, în corespundere cu cerințele art.101 Cod de procedură

penală, călăuzindu-se de propria convingere, a conchis că, instanța de fond, corect a stabilit

starea de fapt, acțiunile inculpatului Verega F. just fiind încadrate în dispoziția art.264

alin.(3) lit. b) și art. 266 Cod penal.

Totodată, având în vedere că, criticile apelanților vizează partea stabilirii pedepsei

inculpatului Verega F., instanța de apel referindu-se la acest aspect, a reținut lipsa de temei

întru intervenirea în sentință în această parte or, după cum se constată din materialele

cauzei, la stabilirea categoriei și măsurii de pedeapsă, s-a ținut cont de toate circumstanțele

reale și personale privind individualizarea pedepsei, inculpatului fiindu-i aplicată o

pedeapsă corectă, echitabilă și legală.

Verificând corectitudinea individualizării pedepsei penale stabilite în privința lui

Verega F. s-a constatat că, instanța de fond corect a individualizat-o, acordând deplină

eficiență prevederilor art. 6, 7, 61, 75, 76, 77 Cod penal, ținând seama și de art. 364/1

alin.(8) Cod de procedură penală, în final stabilindu-i inculpatului o pedeapsă echitabilă

pentru faptele comise.

În acest context, instanța de apel a respins motivele invocate în apelul declarat de

avocatul Gamurari V. în interesele inculpatului Verega F., din motiv că sunt nefundate.

În partea ce privește argumentele apărătorului inculpatului cu privire la posibilitatea

aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, instanța de apel a reiterat că instanța de fond și-a

motivat soluția sa în această parte just concluzionând că nu este rezonabil de aplicat

prevederile art. 90 Cod penal și de suspendat condiționat executarea pedepsei cu

închisoarea inculpatului Verega F., or, nerespectarea obligațiilor ce-i revin șoferului care

conduce mijlocul de transport care prezintă un grad sporit de pericol a generat consecințe

grave ale infracțiunilor fiind pusă în pericol viața și sănătatea pietonului și s-a soldat cu

decesul cet. Ceban V.

În subsidiar, instanța de apel a consemnat că, textul art. 90 alin. (1) Cod penal, prin

sintagma „poate”, se oferă posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a aplica

prevederile acestei norme. Acest fapt rezultă și din prevederile legale, care stipulează că: „

Dacă... instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită,

poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei indicând numaidecât în

hotărâre motivele”.

Astfel, din examinarea condițiilor în care poate fi acordată suspendarea executării

pedepsei, rezultă că aceasta nu este un drept al inculpatului, ci o facultate, pe care instanța

de judecată este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o acorde. Raționamentul

instanței de a suspenda executarea pedepsei depinde, de rînd cu celelalte circumstanțe ale

4

cauzei, de personalitatea vinovatului, de comportamentul acestuia anterior și după

săvârșirea infracțiunii, în timpul urmăririi penale sau al judecății.

La acest capitol s-a reținut că, instanța de fond și-a motivat soluția privind

inoportunitatea aplicării unei pedepse mai blânde inculpatului, soluție, pe care instanța de

apel și-o însușește pe deplin și a cărei reluare nu se mai impune.

Pe de altă parte, instanța a respins argumentul acuzatorului de stat privind necesitatea

stabilirii pedepsei pentru recidivă de infracțiune, pentru comiterea de către Verega F. a

infracțiunii prevăzute la art. 266 Cod penal în perioada în care inculpatul avea antecedente

penale nestinse, or, justificat instanța de fond a menționat la stabilirea pedepsei pentru

infracțiunea comisă de către Verega F. prevăzută la art. 266 Cod penal în prezenta speță

nu-i sunt aplicabile regulile cu privire la recidivă.

În acest sens, instanța de apel a reținut că, Verega F. a fost condamnat de către

Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău la 15 august 2003 pentru comiterea infracțiunii

prevăzută la art. 125 alin. (4) din Codul penal în redacția anului 1961, infracțiune care la

data comiterii ei se califica ca gravă conform art. 7/1 din Codul penal în redacția anului

1961, fiindu-i stabilită pedeapsă cu închisoare pe un termen de 12 ani.

Urmează a fi reținut și faptul că, prin Decizia Curții Supreme de Justiție din 27 mai

2008, a fost casată decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 11 ianuarie

2008 și menținută încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 26 decembrie 2007,

prin care Verega F. a fost liberat condiționat de executarea pedepsei înainte de termen din

locurile de detenție cu 2 ani 9 luni și 5 zile.

Respectiv, prima instanță just a constatat că, termenul real al pedepsei executate de

către Verega F. a expirat în momentul liberării acestuia de executarea pedepsei, și anume

la data adoptării deciziei Curții Supreme de Justiție din 27 mai 2008, când a fost dispusă

liberarea condiționată a ultimului de la executarea părții restante din pedeapsă, motiv

pentru care nu poate fi reținut argumentul acuzatorului de stat cu privire la necesitatea

stabilirii pedepsei pentru recidivă de infracțiune.

Cu referire la încasarea prejudiciului moral din contul inculpatului, s-a specificat că

potrivit art. 1422 alin.(l) și art. 1423 alin.(l) Cod civil, în cazul în care persoanei i s-a

cauzat un prejudiciu moral (suferințe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la

drepturile ei personale nepatrimoniale, precum și în alte cazuri prevăzute de legislație,

instanța de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparația prejudiciului

prin echivalent bănesc. Mărimea compensației pentru prejudiciu moral se determină de

către instanța de judecată în funcție de ,, caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau

fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, dacă

vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în care această compensare poate

aduce satisfacție persoanei vătămate. Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau

fizice le apreciază instanța de judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost

cauzat prejudiciul, precum și statutul social al persoanei vătămate, prejudicial moral

reprezentând o pagubă care este cauzată persoanei prin vătămarea unui interes personal

nepatrimonial.”

5

Colegiul a considerat că instanța de fond dispunând încasarea de la inculpat a

prejudiciului moral în mărime de 100.000 lei în beneficiul succesorului părții vătămate

Ceban M., a reieșit din aprecierea justă și pertinentă a complexului material probator, a dat

o evaluare adecvată daunei morale compensatoare, care este una rezonabilă și echitabilă,

avînd în vedere, în principal, criteriile referitoare la consecințele pe care le-a avut de

suferit succesorul părțile vătămate în urma acțiunilor inculpatului, și anume decesul

unicului său fiu.

La fel, s-a respins și argumentele acuzatorului de stat, precum că instanța incorect a

respins cerința privind încasarea cheltuielilor de judecată pentru instrumentarea cauei

penale în mărime de 842 lei. În acest sens, s-a reținut că apelantul a solicitat în baza art.

227 Cod de procedură penală, încasarea cheltuielilor suportate pentru efectuarea expertizei

medico-legale în mărime de 842 lei, motivând că legea nu obligă statul să suporte

cheltuielile judiciare, ci doar sa le achite la momentul necesar pentru a facilita

operativitatea acțiunilor organului de urmărire penală și pentru a nu condiționa termenul

rezonabil prin încasarea cheltuielilor judiciare de la părțile în proces.

Însă, argumentele invocate de către apelant în susținerea solicitării înaintate sunt

neîntemeiate, deoarece art. 143 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că expertiza se

dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor enumerate

în aliniatul nominalizat, inclusiv și în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul

în cauză. Tot aici, s-a făcut trimitere la prevederile alin. (2) art. 143 Cod de procedură

penală, care stipulează că plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la

alin. (1) se face din contul bugetului de stat.

Drept urmare celor invocate, s-a indicat că în cazurile când expertiza a fost dispusă

de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată la solicitarea

acuzatorului de stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei vor fi achitate din contul

mijloacelor bănești a bugetului de stat.

Respectiv, expertiza medico-legală a cadavrului cet. Ceban V. a fost ordonată de

către organul de urmărire penală în urma săvârșirii infracțiunii de către inculpatul Verega

F. fiind acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului și formularea învinuirii,

care corect au fost puse în sarcina părții acuzării.

ordinare procurorul, inculpatul și avocatul Gamurari V. în numele ultimului.

6.1. Procurorul solicită casarea totală a deciziei instanței de apel, cu dispunerea

rejudecării cauzei de către aceiași instanță, în alt complet de judecată, din motiv că

instanțele ierarhic inferioare au stabilit pedepse individualizate contrar prevederilor legale

expuse în art. 34, 82 Cod penal, pentru recidivă și nu au încasat cheltuielile judiciare

suportate de stat de la inculpat.

În acest sens, procurorul menționează că, prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 15.08.2003, Verega F. a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 125 alin.(4) Cod penal (în redacția anului 1961), fiindu-i aplicată

pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani. Conform art.85 Cod penal, prin

cumul de sentințe, la pedeapsa aplicată, a fost adăugată parțial partea neexecutată a

6

pedepsei stabilite prin decizia Tribunalului Cahul din 16.05.2000 sub formă de închisoare

pe un termen de 2 ani, fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un

termen de 12 ani, cu executarea acesteia începând cu data de 15.08.2003, cu includerea în

termenul executării pedepsei a perioadei aflării în stare de arest, de la 24.04.2002 până la

14.08.2003.

Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 26.12.2007, Verega F. a

fost liberat condiționat înainte de termen din locurile de detenție cu 2 ani, 9 luni și 5 zile

înainte, încheierea în cauză fiind executorie la data pronunțării, cu drept de recurs în

termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău. Prin decizia Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 11.01.2008 a fost admis recursul procurorului, fiind casată încheierea

nominalizată supra, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

cererea avocatului privind liberarea condiționată înainte de termen a condamnatului

Verega F. a fost respinsă, ca nefondată, decizia în cauză fiind irevocabilă. Însă, prin

decizia Curții Supreme de Justiție din 27.05.2008 a fost admis recursul în anulare declarat

de avocatul Pucas I., fiind casată decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

11.01.2008, cu menținerea încheierii Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 26.12.2007,

astfel încheierea în cauză intrând în vigoare la 27.05.2008, iar condamnatul Verega F. fiind

liberat condiționat din locurile de recluziune la 02.06.2008.

Conform informației Biroului de Probațiune Botanica din 07.03.2017, s-a stabilit că

perioada executării condiționate a pedepsei de către condamnatul Verega F. în baza

încheierii Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 26.12.2007, fiind 27.05.2008 -

01.03.2011, la data de 01.03.2011 dosarul personal în privința acestuia fiind exclus de la

evidență, adică de la această dată conform prevederilor art. 111 Cod penal, decurge

stingerea antecedentelor penale a persoanei indicate după executarea definitivă a pedepsei

aplicate prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 15.08.2003.

Procurorul, făcând trimitere la prevederile art. 34 alin.(l), 72 alin.(4), 82 alin.(2), 90

alin.(4), 110, 111 alin.(l), 111 alin.(2) Cod penal, susține că reieșind din acestea, chiar dacă

condamnatul, în modul stabilit de lege, a fost liberat înainte de termen de executarea

pedepsei, totuși termenul stingerii antecedentelor penale se calculează pornindu-se de la

data de 01.03.2011 și nu de la data emiterii deciziei Curții Supreme de Justiție din

27.05.2008 sau de la data de 02.06.2007 când Verega F. a fost eliberat din penitenciar.

Totodată, s-a constatat că, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal

statul a suportat 842 lei în legătură cu efectuarea expertizei medico-legale a cadavrului cet.

Ceban V. (raport de expertiză medico - legală nr.214D/2477 din 29.12.2016), care în

conformitate cu prevederile art. 227-229 Cod de procedură penală, urmează să fie încasate

din contul inculpatului, respectiv soluția instanței de apel de a menține sentința referitor la

neîncasarea cheltuielilor de judecată contravine normelor procesual penale în vigoare.

În opinia părții acuzării, cele expuse supra, relevă asupra faptului că instanța de apel

nu a îndeplinit cerințele stipulate în prevederile art. 101, 394, 414 Cod de procedură

penală, din atare considerente decizia adoptată urmează a fi casată integral cu trimiterea

cauzei la o nouă rejudecare.

În drept, procurorul își întemeiază cererea de recurs pe prevederile art. 427 alin. (1)

7

pct. 6) și 10) Cod de procedură penală.

6.2. Avocatul Gamurari V., acționînd în interesele inculpatului, solicită casarea

parțială a sentinței și deciziei instanței de apel, în latura stabilirii pedepsei și soluționării

acțiunii civile.

Recurenta indică că, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în cererea de apel și nu a individualizat corespunzător pedeapsa în privința

inculpatului. În acest sens, se menționează că, cauza penală a fost examinată în procedura

simplificată potrivit art. 3641 Cod de procedură penală, iar alin. (8) al normei date prevede

că inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de

lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Astfel, recurenta solicită instanței de a aplica reducerea de 1/3 din minimul pedepsei,

adică: pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (3) Cod penal, din minimum de 3 ani,

să-i fie aplicați 2 ani, cu privarea de a conduce mijlocul de transport până la 1 an, iar

pentru infracțiunea prevăzută de art. 266 Cod penal din pedeapsa de până la 2 ani – să-i fie

stabilit 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 84 Cod penal, definitiv inculpatul urmând a fi

condamnat la 2 ani și 2 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen

de probațiune.

Avocatul specifică că, în decizia instanței de apel nu este motivat de ce anume o

pedeapsă mai blândă din cele prevăzute de lege nu este rezonabil de a fi aplicată în situația

inculpatului, or la caz fiind incidente mai multe circumstanțe atenuante: recunoașterea

vinovăției, are la întreținere doi copii minori, este unicul întreținător al familiei, a ajutat

material succesorul părții vătămate.

În situația de față, Verega F. este învinuit de săvârșirea unei infracțiuni grave

săvârșite din imprudență și a unei infracțiuni ușoare săvârșite cu intenție. Condițiile de iure

și de facto privind aplicarea art. 90 Cod penal sunt întrunite. Pentru ce considerăm că este

posibil aplicarea pedepsei cu suspendarea condiționată a executării, cu termenul de

probațiune de un an.

Urmează a fi reținut faptul că infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (3) Cod penal

este una din imprudență, ca rezultat scopul pedepsei penale constituie conștientizarea

persoanei asupra gravității infracțiunii și rezultatului ei. Acest scop a fost atins cu siguranță

în privința lui Verega F., deoarece el s-a căit sincer, și-a recunoscut vina, și-a cerut iertare

de la succesorul părții vătămate.

Totodată, recurenta specifică că, pe asemenea infracțiuni avem o vastă practică

judiciară, menținută de Curtea Supremă de Justiție și anume: decizia lra-431/17 din

16.02.2017, inculpat Osoian C., acesta a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) Cod

penal la 3 ani închisoare și 3 ani de privare de dreptul de a conduce mijlocul de transport,

cu aplicarea art. 90 Cod penal, suspendare pentru 2 ani; decizia lra-75/2017 din

01.02.2017, inculpat Postică Gh., condamnat în baza art. 264 alin. (3), 266 Cod penal -

pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare pentru 4 ani; decizia lra-265/2017 din

01.02.2017, inculpat Cazacu P., condamnat în baza art. 264 alin. (3) Cod penal la 3 ani

închisoare cu privarea de a conduce mijlocul de transport pentru 4 ani și cu aplicarea

prevederilor art. 90 CP, suspendarea pedepsei pentru 4 ani etc.

8

Referitor la soluționarea acțiunii civile, apărătorul menționează că, instanța a

examinat unilateral cerința succesorului părții vătămate privind încasarea prejudiciului

moral de 100.000 lei de la inculpat, luând în acest sens în considerație doar situația părții

vătămate. În acest aspect, nu s-a ținut seama primordial de faptul că, lui Verega F. i-a fost

aplicată pedeapsa cu executarea reală a acesteia, iar din penitenciar dînsul nu va fi în

posibilitate de a ajuta succesorul părții vătămate, care de altfel este în stare înaintată,

Verega F. este unicul întreținător al familiei sale compuse din soție și 2 copii minori; nu

dispun de locuință proprie, ci la moment familia lui ia în locațiune un apartament. Or, prin

stabilirea acestei mărimi a prejudiciului moral, instanța în mod vădit a discriminat copii

minori ai inculpatului, care au nevoie de un minim necesar pentru creștere, educare,

necesități, în coraport cu succesorul părții vătămate, care este la o vârstă înaintată.

Prin urmare, partea apărării a menționat că Verega F. este în posibilitate de a acoperi

prejudiciul moral de 5.000 lei, care, de altfel, a fost acordat de instanțe în alte cauze

similare: decizia Curții Supreme de Justiție nr. lra-75/2017 din 01.02.17, inculpat Postică

Gh., condamnat în baza art. 264 alin. (3), 266 Cod penal - prejudiciul moral acordat de

instanță este de 20.000 lei.

În drept, partea apărării își întemeiază cererea de recurs pe prevederile art. 427 alin.

(1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală.

6.3. La data de 22 noiembrie 2017, inculpatul a declarat recurs ordinar solicitînd

casarea hotărârilor judecătorești în privința sa, cu stabilirea unei pedepse prin prisma art.

90 Cod penal.

Inculpatul notează că orice privare de libertate, cât de scurtă nu ar fi, potrivit

standardelor art. 5 CEDO, trebuie să fie justificată, arestarea fiind o măsură excepțională,

care urmează a fi aplicată în ultimul rând, având la baza motive întemeiate.

În situația dată, inculpatul susține că instanțele nu au analizat prin cumul toate

circumstanțele cauzei, având în vedere că acesta a săvârșit din imprudență o infracțiune

gravă, și cu intenție o infracțiune ușoară, s-a căit sincer de cele comise, a ajutat succesorul

părții vătămate, are la întreținere doi copii minori, este unicul întreținător al familiei etc.

De asemenea, recurentul susține că instanțele au luat în considerare doar poziția

succesorului părții vătămate și nu au ținut cont de faptul că pietonul Ceban V. a trecut

neregulamentar strada.

Respectiv, inculpatul susține că în privința sa urmează a fi aplicată o pedeapsă mai

blîndă, neprivativă de libertate.

succesorul părții vătămate Ceban M. a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor

declarate de inculpat și avocatul acestuia Gamurari M. menționând că acestea urmează a fi

declarate inadmisibile, ca vădit neîntemeiate, cu menținerea deciziei instanței de apel.

citarea părților, în baza motivelor invocate de recurenți și în raport cu materialele

dosarului, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestora, pentru considerentele

ce urmează.

Colegiul constată că, la caz, au fost depuse cereri de recurs, atît de partea acuzării, cît

9

și de partea apărării, iar analizând conținutul acestora se conchide asupra netemeiniciei

recursurilor declarate de procuror și avocatul Gamurari V. și tardivității recursului depus

de inculpat.

8.1. În desfășurarea soluțiilor expuse supra, se pornește de la aceea că, dispoziția art.

432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, prevede expres că instanța de recurs,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de

apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat. Pentru

a statua asupra netemeiniciei cererilor de recurs depuse de procuror și apărătorul

inculpatului, Gamurari V., instanța a făcut verificările temeiurilor de casare invocate de

părți, în raport cu actele dosarului, constatând că hotărârea recurată este conformă legii,

fără a prezenta vreo lipsă, care să o afecteze, mai mult ca atât, nu există nici alte motive,

neinvocate de părți, care ar putea fi luate în considerare din oficiu, de natură și răstoarne

soluția instanțelor de fond.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și motivate corespunzător de

titularul cererii de recurs.

Reieșind din argumentele aduse de procuror, Colegiul constată că criticele acestuia

sunt subsecvente erorilor de drept cuprinse în pct. 6) și pct. 10) din alin. (1) al art. 427 Cod

de procedură penală, potrivit cărora hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond, în cazul în care instanța nu s-

a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

În particular, procurorul pretinde că instanțele de fond eronat nu au reținut în sarcina

inculpatului starea de recidivă la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 266 Cod penal, cu

aplicarea pedepsei prin prisma art. 82 Cod penal și nu au încasat cheltuielile judiciare

suportate de stat pentru efectuarea expertizei medico-legale de la inculpat.

În același timp, se notează că, recurentul este de acord cu starea de fapt stabilită de

instanțele de fond, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor reținute în sarcina

inculpatului, respectiv în această parte Colegiul penal nu se va expune.

Verificând în această parte actele cauzei, instanța de recurs ține să consemneze că se

raliază opiniei formulate de instanțele de fond privind neexistența stării de recidivă la

momentul comiterii infracțiunii intenționate prevăzute de art. 266 Cod penal de către

inculpatul Verega F., corect acestuia fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare de

1 an și 4 luni în baza acestui articol.

Or, după cum s-a arătat și în textul acestei decizii, dispoziția art. 111 alin. (2) Cod

penal prevede expres că, dacă condamnatul, în modul stabilit de lege, a fost liberat înainte

de termen de executarea pedepsei, termenul stingerii antecedentelor penale se calculează

pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate, mai concret din momentul liberării

de executarea pedepsei principale și complementare.

10

De fapt, ca o consecință a principiului legalității condamnărilor, dispozițiile de drept

penal sunt supuse unor stricte interpretări, iar durata termenelor de stingere a

antecedentelor penale depinde de termenul pedepsei executate efectiv, și nicidecum nu de

termenul general al pedepsei închisorii stabilit prin sentință inculpatului, după cum

pledează procurorul.

În cererea de recurs, însuși recurentul face trimitere la această normă penală, dar îi

conferă o interpretare vădit greșită.

Prin urmare, corect instanțele au statuat asupra faptului că, termenul pedepsei

stabilite prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 15 august 2003, pentru

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 125 alin. (4) Cod penal, în redacția anului 1961,

prin care Verega F. a fost condamnat la 12 ani închisoare, a expirat în momentul liberării

acestuia înainte de termen, adică la data de 27 mai 2008, cînd s-a dispus liberarea

condiționată a ultimului de la executarea părții restante din pedeapsă.

Infracțiunea incriminată lui Verega F. în prezenta cauză, în baza art. 266 Cod penal, a

fost comisă de acesta la data de 28 noiembrie 2016, ceea ce denotă că, din momentul

executării pedepsei anterioare, pînă la comiterea acestei infracțiuni au fost stinse deja

antecedentele penale, prin alte cuvinte decade necesitatea stabilirii pedepsei prin prisma

art. 82 Cod penal, după cum pretinde procurorul.

Mai mult, în corespundere cu prevederile art. 111 alin. (3) Cod penal, stingerea

antecedentelor penale anulează toate incapacitățile și decăderile din drepturi legate de

antecedentele penale.

Totodată, Colegiul ține să remarce că, chestiunea respectivă a fost disputată și la

etapele precedente de judecare a cauzei, iar instanțele de fond, făcând trimitere la normele

penale pertinente, i-au formulat un răspuns detaliat procurorului vizavi de netemeinicia

celor solicitate de acesta, respectiv reluarea celor expuse deja nu se mai impune.

În continuare, cu referire la pretenția ce ține de încasarea cheltuielilor de judecată

suportate de stat pentru efectuarea expertizei cadavrului cet. Ceban V. în sumă de 842 lei

din contul inculpatului, Colegiul susține soluția instanțelor ierarhic inferioare și în această

parte, întrucât este corectă, dat fiind că taxele percepute pentru atare acțiuni procesuale,

adică cele ce țin de administrarea probatoriului și formularea învinuirii, trebuie puse în

sarcina părții acuzării și nu urmează a fi achitate de inculpat, după cum pledează

procurorul. În acest sens, just instanța de apel a consemnat în partea descriptivă a deciziei

adoptate despre faptul că, expertizele judiciare au fost folosite de partea acuzării pentru a-l

incrimina pe inculpat.

Din ansamblul considerentelor care preced, rezultă că cheltuielile suportate pentru

efectuarea expertizei nominalizate urmează a fi acoperite de bugetul de stat, acestea

neputând face obiectul unei rambursări din partea inculpatului, după cum pretinde

procurorul.

8.2. De asemenea, Colegiul consideră că sunt vădit neîntemeiate și repetitive criticele

avocatului Gamurari V. expuse în cererea de recurs declarată în numele inculpatului.

În acest sens, se notează că, însăși scopul pedepsei penale stipulat în art. 61 Cod

penal de legislator, prevede că pedeapsa este o măsură de constrîngere statală și un mijloc

11

de corectare și reeducare aplicată în privința condamnaților, care are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea infractorilor, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni,

atît din partea acestora, cît și a altor persoane. Ca măsură de constrîngere, pedeapsa are pe

lîngă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul

făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizate în așa fel încît inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unor fapte similare.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolelor incriminate prin rechizitoriu

inculpatului, la caz, fiind incidente art. 264 alin. (3) lit. b) și art. 266 Cod penal, în baza

cărora a fost condamnat Verega F., cu aplicarea art. 84 alin. (1) Cod penal și art. 3641 alin.

(8) Cod de procedură penală, la 3 ani și 10 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar

de tip semiînchis.

În cauza deferită judecății, se apreciază că corect, prin sentință, lui Verega F. i-a fost

aplicată pedeapsa, iar trasarea acestei concluzii, în opinia Colegiului penal, a avut la bază

niște argumente temeinice și pertinente, care cad sub incidența nemijlocită a

circumstanțelor de fapt a cauzei și se mențin în vigoare pînă în prezent.

Deci, aplicarea pedepsei cu redozarea acesteia cu 1/3 din limitele maxime și minime

ale sancțiunilor prevăzute de lege la articolele incriminate lui Verega F., este deja o

favoare acordată inculpatului, care și-a recunoscut vina și a regretat cele comise.

De asemenea, justificat au conchis instanțele de fond că, în privința inculpatului nu se

vor aplica prevederile art. 90 Cod penal, întrucît institutul suspendării executării pedepsei

este o facultate a instanței, dar nicidecum o obligație, care se aplică reieșind din

circumstanțele concrete a fiecărui dosar în parte, totodată ținându-se cont de

comportamentul inculpatului și de gravitatea faptelor comise de acesta.

Aplicarea art. 90 Cod penal, ține de discreția instanței, la caz, inculpatul nu a acordat

ajutorul cuvenit victimei, a încercat să șteargă urmele infracțiunii, anterior a fost

condamnat, iar aplicarea unei pedepse cu închisoarea este proporțională faptelor comise de

acesta.

În acest punct de analiză, Colegiul consideră necesar de a face trimitere și la

jurisprudența constantă a Curții Europene, prin care s-a statuat cu titlul de principiu că

instanțele judecătorești trebuie să-și motiveze deciziile în temeiul art. 6§1 al Convenției (a

se vedea în acest sens cauza Ruiz Torija vs. Spain, 9 decembrie 1994, §29). Totuși,

instanțele nu sunt obligate să ofere un răspuns detaliat la fiecare argument al părților, mai

cu seamă dacă el este invocat în mod repetat, iar extinderea la care se aplică această

obligație de a prezenta motive poate să varieze în dependență de caracterul deciziei și

circumstanțele cauzei. Or, în opinia Curții, în cazul în care instanța supremă refuză să

admită o cauză din motivul că nu sunt întrunite temeiurile legale pentru această cauză, o

12

motivare foarte succintă poate satisface cerințele art. 6 din Convenție. (a se vedea în acest

sens cauza Bachowski v. Polonia din 02.11.2010).

Cu privire soluționarea acțiunii civile, și în această parte instanțele corect au statuat

asupra cuantumului prejudiciul moral acordat părții civile, care este individual și se

stabilește în fiecare caz în parte, în acest sens neprezentând relevanță exemplele aduse de

apărător, prin care aceasta tinde să arate instanței de recurs, că în alte cauze penale pe

infracțiuni similare, prejudiciul ar fi fost stabilit în alte limite.

Totodată, este important de a specifica că, atunci cînd partea solicită repararea

prejudiciului moral cauzat prin infracțiune, instanța este obligată să soluționeze acțiunea în

cadrul procesului penal, or nu există careva impedimente la stabilirea cuantumului

acestuia, întrucît reieșind din circumstanțele cauzei, partea urmează a fi despăgubită

proporțional suferințelor suportate. Instanțele judecătorești, la determinarea mărimii

compensației pentru prejudiciul moral, trebuie neapărat să ia în considerație atît aprecierea

subiectivă privind gravitatea cauzării suferințelor psihice sau fizice, cît și datele obiective

care certifică acest fapt, precum și alte circumstanțe subsidiare, cum sunt situația materială

și familială a persoanei care poartă răspunderea pentru cauzarea prejudiciului moral.

Față de cele ce preced, instanța de recurs menționează că despăgubirile pentru daune

morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se

stabilesc de instanța de judecată prin evaluare.

La caz, la aprecierea cuantumului prejudiciului moral, în calitate de compensare a

suferințelor cauzate prin infracțiune, instanța de apel a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 1398, 1422 Cod civil, precum și celor conținute în art. 1423 Cod Civil,

care prevăd că: „mărimea compensației pentru prejudiciu moral se determină de către

instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice

cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, dacă

vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în care această compensare poate

aduce satisfacție persoanei vătămate.”

Pe de altă parte, de către succesorul părții vătămate atît în acțiunea civilă, cît și pe

parcursul examinării acestei cauze penale în instanța de fond și cea de apel, s-au prezentat

suficiente argumente care demonstrează caracterul și gravitatea suferințelor psihice

suportate, în legătură cu decesul fiului său Ceban V., prin prisma cărora dînsa s-a văzut

îndreptățită să beneficieze de compensarea prejudiciului moral în cuantum de 100.000 lei,

considerînd că aceasta este o sumă echitabilă în raport cu urmările cauzate prin

infracțiunea comisă de inculpatul Verega F.

În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la

o îmbogățire fără just temei, astfel, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să

fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil care au fost

cauzate prin fapta săvîrșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum

rezultă din actele anexate cauzei.

Pe cale de consecință, Colegiul penal menționează că, la caz, nu se constată vreun

temei pentru redozarea pedepsei în privința inculpatului, iar sancțiunea închisorii, astfel

cum a fost stabilită de către prima instanță și menținută de instanța de apel, răspunde atît

13

principiului proporționalității, cît și scopului prevăzut în art. 61 alin. (2) Cod penal de

restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului, precum și de prevenirea săvîrșirii de

noi infracțiuni, atît din partea acestuia, cît și a altor persoane.

Avînd în vedere considerentele menționate în partea descriptivă a prezentei decizii și

raportînd situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură

penală, Colegiul penal concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța de

apel a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.414-419 Cod de procedură

penală, iar argumentele din recursul ordinar declarat de apărător, sunt vădit neîntemeiate.

8.3. Cu privire la recursul ordinar declarat de inculpat la data de 22 noiembrie 2017,

Colegiul constată că acesta este tardiv, iar la baza acestei soluții stau următoarele

raționamente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că recursul este declarat peste termen. În acest sens, se

relevă că pentru a asigura promptitudinea în trecerea cauzei prin toate gradele de

jurisdicție, legislația stabilește un interval de timp în care titularii dreptului de recurs

trebuie să-și manifeste hotărîrea de a exercita calea de atac ordinară.

În conformitate cu prevederile art. 422 Cod de procedură penală, termenul de

declarare a recursului este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei instanței de apel. La

caz, decizia motivată a instanței de apel a fost pronunțată la 13 iulie 2017. (f.d. 200, vol. II)

Ca atare, termenul de recurs are caracter imperativ, în sensul că depășirea lui atrage

decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, iar recursul declarat după expirarea

termenului se consideră ca tardiv, deoarece legea procesual-penală nu prevede posibilitatea

de repunere în termen a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală „în cazul în care

pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea

acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.”

În același context, Colegiul penal mai evidențiază că, potrivit statuărilor din practica

constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a notat că dacă termenul pentru

introducerea unei căi de atac este reînnoit după un interval considerabil și pentru motive

care nu par să fie foarte convingătoare, o asemenea decizie ar putea înfrînge principiul

securității raporturilor juridice.

Din actele acestei cauze, se constată că inculpatul Verega F. a depus cererea de recurs

la data de 22 noiembrie 2017, prin intermediul poștal, solicitînd casarea hotărîrilor

judecătorești în privința sa, cu stabilirea unei pedepse prin prisma art. 90 Cod penal și

micșorarea cuantumului prejudiciului acordat succesorului părții vătămate Ceban M.

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată datat cu 13 iulie 2017, cînd a fost

pronunțată integral decizia instanței de apel, se constată că atît inculpatul Verega F., cît și

avocatul acestuia Gamurari V., au fost prezenți la pronunțarea hotărîrii motivate. (f.d. 190,

vol. II)

Totodată, potrivit recipisei anexate la fila dosarului 201 din vol. II, se constată că

14

Curtea de Apel, în aceiași zi de 13 iulie 2017 le-a înmânat părților, adică inclusiv și

inculpatului, copia deciziei motivate, pentru informare.

Respectiv, urmează a se consemna că dies a quo, adică începutul curgerii termenului

de atac cu recurs ordinar a deciziei instanței de apel, pentru inculpat, a fost la data de 14

iulie 2017, care a expirat la data de 14 august 2017. Însă, potrivit ștampilei de pe plic,

inculpatul a declarat recursul ordinar la Curtea Supremă de Justiție peste câteva luni, și

anume la 22 noiembrie 2017, ceea ce denotă tardivitatea acestuia. (f.d.222, vol. II)

Pe cale de consecință, avînd în vedere cele consemnate supra, Colegiul penal reține

că, în speța discutată, termenul de declarare a recursului a fost omis de către recurent, iar

argumentele invocate de dînsul în cererea de recurs nu vor fi preluate pentru examinare,

partea fiind decăzută din dreptul de a exercita calea respectivă de atac. Prin urmare, se

statuează asupra soluției de inadmisibilitate a recursului ordinar depus de inculpat,

deoarece acesta este declarat vădit peste termenul prevăzut de lege pentru exercitarea

acestei căi de atac.

penal

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în procuratura de

circumscripție Chișinău, Gavriliță Vitalie, și de avocatul Gamurari Victoria în numele

inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiate, iar a inculpatul Verega Fiodor, ca fiind declarat

peste termen, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 iunie

2017 în cauza penală privindu-l pe Verega Fiodor XXXXX.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 28 martie 2018.

Președinte URSACHE Petru

Judecător TOMA Nadejda

Judecător COBZAC Elena

15