1ra-434/18 — art.183 alin.2 CP

1ra-434/18 — art.183 alin.2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-434/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

28 februarie 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24

octombrie 2017, declarate de către procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Sâli Radu și inculpatul

Cumatrenco Victor XXXXX, născut

la XXXXX, originar din XXXXX,

domiciliat în XXXXX.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

Cumatrenco Victor a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.183 alin.(2)

Cod penal la 2 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita funcții de

conducere în domeniul construcției pe un termen de 1 an.

În temeiul art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei închisorii pe un termen de probă de 1 an.

diriginte de șantier în cadrul companiei de construcții SC „S.B.-Fainex” SRL a

comis încălcarea regulilor de protecție a muncii, care a provocat din imprudență

decesul unei persoane, în următoarele circumstanțe.

La 08 decembrie 2015, aflându-se pe teritoriul șantierului de reconstrucție a

blocului de locuit cu majorarea regimului pe verticală de la S+P+4E la S+P+6E, de

pe bd.Dacia 58, mun.Chișinău și fiind obligat, conform pct.11 din Instrucțiunea

nr.5 de securitate și sănătate în muncă a conducătorului direct al locului de muncă,

aprobată prin Ordinul SC „S.B.-Fainex” SRL nr.9 din 03.01.2011, de a

supraveghea în permanență respectarea cerințelor de securitate a muncii de către

personalul însărcinat de executarea lucrărilor, a neglijat cerințele stabilite. Astfel,

în urma neglijenței și lipsei de supraveghere, manifestate de către Cumatrenco

Victor, angajatul companiei SC „S.B.-Fainex” SRL, dulgherul Chircu Mihail, care,

1

în ziua producerii accidentului, nefiind echipat cu cască de protecție și centură de

siguranță, a părăsit locul de muncă stabilit pentru ziua de 08 decembrie 2015, și

anume etajul 7, cota+16.800, a confecționat și a instalat un suport improvizat din

două scânduri în tăietură 100mmx50mm, cu lungimea 3800 mm fiecare, pe care au

fost puse două panouri de cofraj cu dimensiunile de 1500mmx500mm, ultimele

nefiind fixate în cuie, care au fost rezemate pe 2 stâlpi telescopici, pentru a efectua

lucrări de zidărie a peretelui frontal al ascensorului la nivelul planșeului etajului 7

și în urma pierderii echilibrului, a căzut în puțul ascensorului, iar în rezultatul

căderii, fiindu-i produse traume incompatibile cu viața. Potrivit raportului de

expertiză medico-legală nr.197D/2606 din 25.02.2016, decesul lui Chircu Mihail a

survenit în rezultatul expulsiei creierului din cavitatea craniană, apărută pe fundalul

traumei cranio-cerebrale deschise, consecință a traumei asociate a capului,

toracelui și coloanei vertebrale.

- procurorul, care a solicitat casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei,

rejudecarea cauzei în această parte și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care lui

V.Cumatrenco să-i fie stabilită o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau exercita

activități administrative de dispoziție, ori organizatorico-economice pe un termen

de 3 ani, invocând că instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă prea blândă, or,

acesta nu și-a recunoscut vina în comiterea infracțiunii imputate;

- avocatul D.Trestianu în numele inculpatului, care a solicitat casarea

integrală a acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care V.Cumatrenco să fie achitat, pe

motiv că în acțiunile acestuia nu sunt întrunite elementele infracțiunii, invocând că

instanța nu a stabilit cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept; - instanța nu

a stabilit dacă Instrucțiunea nr.5 de securitate și sănătate în muncă a conducătorului

direct al locului de muncă, aprobată prin Ordinul SC „S.B.-Fainex” SRL nr.9 din

03.01.2011 poate să producă efecte juridice în privința inculpatului și dacă este în

conformitate cu prevederile art.199 alin.(3) Codul muncii și dacă aceasta i-a fost

adusă la cunoștință inculpatului; - învinuirea nu corespunde cerințelor prevăzute de

art.281 alin.(2), 296 alin.(2) Cod de procedură penală și prin urmare, în virtutea

art.251 alin.(1) și (2) este nulă; - nu este clar care sunt acțiunile ilegale ale

inculpatului și care norme ale Legii securității și sănătății în muncă nr.186 din

10.07.2008, au fost încălcate de acesta; - nu sunt întrunite elementele infracțiunii

imputate – latura obiectivă și subiectivă.

2017, apelurile declarate de către procuror și avocat în numele inculpatului au fost

respinse ca nefondate.

În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat că prima instanță a

dat apreciere corectă probelor administrate și circumstanțelor cauzei, examinându-

le conform art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de

vedere al coroborării lor și just a ajuns la concluzia privind vinovăția inculpatului

în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.183 alin.(2) Cod penal, fiind întrunite

2

elementele constitutive ale infracțiunii.

Or, V.Cumatrenco, în virtutea ordinului nr.10/1 din 03.07.2014, avea statut

de persoană în ale cărei atribuții intră asigurarea respectării regulilor de protecție a

muncii în cadrul SC „S.B.-Fainex” SRL și care în temeiul pct.11 din Instrucțiunea

nr.5 de securitate și sănătate în muncă a conducătorului direct al locului de muncă,

aprobată prin Ordinul SC „S.B.-Fainex” SRL nr.9 din 03.01.2011, avea obligația

de a dota personalul din subordine cu mijloace de protecție necesară, precum și

verificarea permanentă a respectării cerințelor de securitate și sănătate în muncă de

către personalul din subordine, reguli pe care le-a încălcat, fapt ce a provocat din

imprudență decesul unei persoane, și anume a angajatului M.Chircu.

Instanța de apel a indicat că, vinovăția inculpatului se confirmă prin

declarațiile succesorului părții vătămate M.Chircu, ale martorilor I.Sîrghi,

O.Prodan, I.Mișcoi, I.Cujbă, P.Gasnaș, D.Trestianu, V.Osadei și actele cauzei -

procesele-verbale de cercetare la fața locului din 08.12.2015, de examinare a

documentului din 22.08.2016; lista apelurilor telefonice efectuate de pe și către

numărul de telefon ce-i aparține inculpatului, ridicate de la SA „Orange”; procesul-

verbal de cercetare a accidentului de muncă mortal nr.C-2015-PVA-277 din

26.01.2016, efectuat de Inspectoratul de stat al muncii; ordinul SC „S.B.-Fainex”

SRL nr.10/1 din 03.07.2014, privind numirea lui V.Cumatrenco în funcția de șef de

șantier; rapoartele de expertiză medico-legală nr.197D/2606 din 25.02.2016 și

judiciară nr.803 din 07.07.2016.

De asemenea, instanța a precizat că, nerespectarea cerințelor prevăzute la

pct.3 subpct.14 din Instrucțiunea nr.25 de securitate și sănătate în muncă de

dulgher, aprobată de SC „S.B.- Fainex” SRL, responsabilitatea pentru

nerespectarea din partea angajaților a acestor norme și a consecințelor survenite, o

poartă nemijlocit conducătorul direct al locului de muncă, iar angajații, după caz,

urmează a fi sancționați în modul corespunzător prevăzut de lege.

Nerecunoașterea vinei de către inculpat, a fost apreciată de către instanță ca

un drept al acestuia și o metodă de apărare.

Cu referire la explicațiile specialistului din cadrul Inspectoratului de stat al

muncii, C.Tutunaru și a expertului din cadrul Centrului Național de Expertize

Judiciare, N.Fluier, invocate de către partea apărării, precum că ar proba poziția de

nevinovăție a inculpatului, instanța de apel a indicat că acestea nu indică

circumstanțe care ar constitui temei de achitare, mai mult că acestea coroborează

cu probele enumerate supra.

Argumentele părții apărării, precum că învinuirea adusă lui V.Cumatrenco

nu corespunde cerințelor prevăzute de art.281 alin.(2) și 296 alin.(2) Cod de

procedură penală și prin urmare, în virtutea art.251 alin.(1) și (2), este nulă, precum

și că nu este clar care sunt acțiunile ilegale ale inculpatului și care norme ale Legii

securității și sănătății în muncă au fost încălcate de acesta, instanța le-a considerat

pur declarative, indicând că rechizitoriul este întocmit în strictă conformitate cu

prevederile art.296 Cod de procedură penală, iar avocatul nu a indicat nici un

motiv prevăzut la alin.(2) art.251, care ar atrage nulitatea actelor procedurale.

Complementar, instanța a indicat că, la data prezentării materialelor de

urmărire penală, nici inculpatul și nici apărătorul în numele acestuia nu au formulat

3

obiecții referitor la nulitatea actelor de procedură.

Cu referire la pedeapsa aplicată, instanța de apel a menționat că, la stabilirea

ei, prima instanță a dat deplină eficiență prevederilor art.61, 75-77 și 90 Cod penal,

ținând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei penale, de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana inculpatului, că circumstanțe agravante nu au

fost stabilite, iar în calitate de circumstanțe atenuante au fost reținute: comiterea

pentru prima dată a unei infracțiuni, prezența copilului minor la întreținere,

repararea prejudiciului material și moral, precum de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării lui, și corect a ajuns la concluzia potrivit căreia

inculpatului urmează ai fi aplicată pedeapsă sub formă de închisoare cu

suspendarea executării ei.

- procurorul care, invocând temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6) și

10) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei,

cu dispunerea rejudecării cauzei în această parte de către instanța de apel, pe motiv

că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel; - hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; - instanța nu a dat

deplină eficiență prevederilor art.75 și 61 Cod penal, eronat fiind dispusă

suspendarea condiționată a executării pedepsei, fără a indica motivele aplicării față

de inculpat a instituției suspendării executării pedepsei, fiind aplicată o pedeapsă

individualizată contrar prevederilor legale; - instanța nu a ținut cont de gradul

prejudiciabil al infracțiunii, de comportamentul inculpatului în momentul comiterii

infracțiunii și după consumarea ei, aplicând față de acesta o pedeapsă prea blândă;

- inculpatul care, invocând temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6), 8),

15) și 16) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia, cu dispunerea

rejudecării cauzei de către instanța de apel, pe motiv că instanța nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel; - instanța a apreciat arbitrar probele

administrate la cauza penală, făcând o selecție a probelor, unele fiind ignorate și

lăsate fără vreo apreciere; - instanța nu s-a expus referitor la legalitatea

Instrucțiunii nr.5 de securitate și sănătate în muncă a conducătorului direct al

locului de muncă, aprobată prin Ordinul SC „S.B.-Fainex” SRL nr.9 din

03.01.2011, dacă aceasta poate să producă efecte juridice în privința inculpatului și

dacă este în conformitate cu prevederile art.199 alin.(3) Codul muncii; - instanța nu

s-a expus asupra faptului dacă învinuirea corespunde cerințelor prevăzute de

art.281 alin.(2), 296 alin.(2) Cod de procedură penală; - prima instanță a pronunțat

o sentință ce depășește limitele învinuirii, încălcând prevederile art.325 alin.(1)

Cod de procedură penală, iar instanța de apel nu s-a expus în privința acestui aspect

și asupra oportunității aplicării amnistiei față de inculpat; - concluzia, precum că

victima nu a fost asigurată cu echipament individual de protecție, contravine

concluziei expertului N.Fluier și inspectorului C.Tutunaru, în rest invocâd aceleași

motive ca și în apel.

materialele dosarului și motivele invocate, ținând cont de opinia inculpatului,

expusă în referință, prin care se solicită declararea inadmisibilității recursului

4

declarat de către procuror, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității acestora

din următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel

poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de

fond ori de apel.

Cu referire la recursul declarat de către procuror.

Potrivit textului recursului, recurentul invocă drept temei de casare a deciziei

instanței de apel art.427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală, care

stipulează că hotărârea instanței de apel conține o eroare de drept în cazul în care

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, precum și atunci când instanța

de apel a aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Analizând temeiurile date în raport cu motivele invocate, Colegiul penal

constată că acestea nu și-au găsit confirmare.

Totodată, Colegiul reține că autorul recursului este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, și critică hotărârea instanței de apel numai referitor la pedeapsa

aplicată lui V.Cumatrenco.

Motivele recurentului, precum că instanțele incorect au individualizat

pedeapsa, nu au dat deplină eficiență prevederilor art.75 și 61 Cod penal și eronat

au aplicat dispozițiile art.90 Cod penal, instanța de recurs le consideră drept lipsite

de temei.

La acest capitol Colegiul relevă că, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele

sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Totodată, conform art.75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea categoriei și

termenului pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

Pedeapsa are drept scop și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea inculpatului, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa

are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește

comportamentul făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de

executare a acesteia trebuie individualizată în așa fel, încât inculpatul să se

convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor

fapte similare. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de

evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate

stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Complementar, potrivit principiului umanismului, legea penală nu urmărește

scopul de a cauza suferințe fizice sau de a leza demnitatea omului. Închisoarea este

una dintre cele mai severe pedepse și se aplică doar în cazurile când corectarea și

reeducarea inculpatului nu este posibilă fără izolarea lui de societate.

În această ordine de idei, la stabilirea pedepsei lui V.Cumatrenco, instanțele

5

de fond au ținut seama pe deplin de principiile de aplicare, prevăzute de art.7, 61

Cod penal și de criteriile generale de individualizare, de caracterul și gradul de

pericol social al infracțiunii săvârșite, stipulate în art.75 Cod penal, de toate

circumstanțele cauzei, de gravitatea infracțiunii, care se califică drept gravă, de

persoana inculpatului, care se caracterizează pozitiv, nu are antecedente penale, că

circumstanțe agravante nu au fost stabilite, iar în calitate de circumstanțe atenuante

au fost reținute: comiterea pentru prima dată a unei infracțiuni, prezența copilului

minor la întreținere, repararea prejudiciului material și moral, precum de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării lui și corect au conchis că stabilirea

față de inculpat a pedepsei cu aplicarea prevederilor art.90 Cod penal este

echitabilă, și că aceasta își va atinge scopul de restabilire a echității sociale,

corijare și reeducare a inculpatului.

Interdicții pentru condamnarea cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei stabilite inculpatului, prevăzute de art.90 alin.(4) Cod penal, nu au fost

constatate.

Astfel, Colegiul conchide că concluzia instanței de apel corespunde

circumstanțelor cauzei și criteriilor de stabilire a pedepsei, aceasta fiind aplicată în

limitele legii și individualizată conform prevederilor legale.

Cu referire la recursul declarat de către inculpat.

În susținerea recursului, recurentul invocă temeiurile prevăzute de art.427

alin.(1) pct.6), 8), 15), 16) Cod de procedură penală, care stipulează că, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul când instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, când nu au fost întrunite elementele infracțiunii,

instanța de judecată internațională, prin hotărâre pe un alt caz, a constatat o

încălcare la nivel național a drepturilor și libertăților omului care poate fi reparată

și în această cauză, norma de drept aplicată în hotărârea atacată contravine unei

hotărâri de aplicare a aceleiași norme date anterior de către Curtea Supremă de

Justiție.

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recursul declarat,

Colegiul penal constată că niciunul din ele nu și-a găsit confirmare.

După cum rezultă din conținutul recursului, autorul acestuia nu este de acord

cu condamnarea sa, considerând că lipsesc probe care ar confirma vinovăția lui în

săvârșirea infracțiunii imputate, solicitând să fie achitat, pe motiv că în acțiunile lui

lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii imputate.

La acest capitol Colegiul penal menționează că, sub aspectul situației de

„neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri când s-a produs

condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei infracțiuni, lipsește

latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea).

Colegiul constată că prima instanță, conform prevederilor art.314 Cod de

procedură penală, judecând cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele probele

prezentate de părți, a audiat inculpatul, succesorul părții vătămate, martorii, a

cercetat materialele administrate de organul de urmărire penală, pe care le-a

6

apreciat în mod obiectiv, ce au format convingerea instanței că vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate a fost dovedită integral.

Instanța de apel, respectând prevederile art.414 Cod de procedură penală, a

supus unei verificări minuțioase toate probele administrate în cauză, le-a dat o

apreciere justă, din punct de vedere al pertinenței și concludenței, și a conchis

asupra temeiniciei soluției pronunțate de prima instanță privind vinovăția lui

V.Cumatrenco în comiterea infracțiunii prevăzute de art.183 alin.(2) Cod penal.

Din conținutul deciziei rezultă că această concluzie a fost bazată pe

declarațiile:

- martorului I.Sîrghii, care a declarat că, dimineața, partea vătămată a primit

instrucțiunea ca împreună cu O.Prodan să efectueze lucrări de cofraj. Ei s-au

înțeles ca O.Prodan să rămână jos, iar M.Chircu să s-a urcat la etajul 7, unde singur

și-a instalat o schelă pentru a construi două rânduri de pereți, M.Chircu dispunea

de cască de protecție, însă nu avea centură. Fiecare lucrător dispunea de

echipament de protecție, doar că dispozitive de cuplare a centurilor de siguranță nu

erau;

- martorului O.Prodan, potrivit cărora în ziua accidentului i-a fost repartizată

lui și părții vătămate sarcina de a îndeplini lucrări de cofraj și zidire a carcasei

ascensorului. Astfel, s-au urcat la et.7, iar partea vătămată văzând că se isprăvește

singur, a urcat cu un etaj mai sus, pentru a face alte lucrări;

- martorului I.Mișcoi, care a declarat că M.Chircu și O.Prodan urmau să

efectueze lucrări de zidire și cofrare în preajma ascensorului. O.Prodan s-a dus să i-

a niște materiale de construcție, iar M.Chircu a urcat pe schele și a început să

zidească un perete mic. În acea zi M.Chircu nu dispunea de centură de siguranță;

- martorului I.Cujbă, potrivit cărora în acea zi M.Chircu trebuia să efectueze

lucrări de cofrare la etajul 7, dar până colegul său a pregătit unele lucrări, a decis să

termine construcția peretelui lateral și astfel și-a improvizat niște schele, pe care a

urcat și ulterior a alunecat în puțul ascensorului, acesta nu avea casca de protecție,

precum nu avea nici centura cuplată;

- martorului D.Trestianu, care a relatat că deține funcția de administrator al

SC „S.B.-Fainex” SRL și că potrivit pct.11 al Instrucțiunii nr.5 privind securitatea

și sănătatea în muncă, elaborată în conformitate cu prevederile Legii securității și

sănătății în muncă nr.186 din 10.07.2008, persoana responsabilă, la caz

V.Cumatrenco, urmează să supravegheze permanent, respectarea cerințelor de

securitate și sănătate în muncă de către personalul din subordine și să ia măsuri

conform actelor în vigoare;

și actele cauzei:

- procesul-verbal de cercetare la fața locului din 08.12.2015, potrivit căruia a

fost cercetat holul scării nr.2 a construcției nefinisate din bd.Dacia 58,

mun.Chișinău și potrivit căruia, la cercetarea vizuală a locului aflării cadavrului,

cască de protecție ori fragmente de cască sau alt echipament individual de protecție

nu au fost depistate;

- lista apelurilor telefonice efectuate de pe și către numărul de telefon ce-i

aparține inculpatului, ridicate de la SA „Orange” și procesul-verbal de examinare

din 22.08.2016, potrivit căruia, fiind examinate convorbirile telefonice, între orele

7

08.52 și 13.02, inculpatul s-a aflat în aria de acoperire „Porte de la viile” și

„Metrou Botanica”;

- procesul-verbal de cercetare a accidentului de muncă mortal nr.C-2015-

PVA-277 din 26.01.2016, efectuat de Inspectoratul de stat al muncii, potrivit căruia

s-a constata că dirigintele de șantier V.Cumatrenco nu a urmărit permanent

respectarea cerințelor de securitate și sănătate în muncă de către personalul

însărcinat pentru efectuarea lucrărilor de zidire a pereților portanți, încălcând

prevederile pct.11 al Instrucțiunii nr.5 privind securitatea și sănătatea în muncă;

precum și că M.Chircu de sine stătător, fără sarcină de lucru, fără a anunța

dirigintele de șantier, a părăsit locul său de muncă, a montat o schelă deasupra

peretelui frontal al liftului și a început să efectueze lucrări de zidire, punându-și în

pericol sănătatea și într-un moment, a căzut în puțul ascensorului;

- ordinul SC „S.B.-Fainex” SRL nr.10/1 din 03.07.2014, privind numirea lui

V.Cumatrenco în funcția de șef de șantier și responsabil pentru respectarea

cerințelor de securitate și sănătate la obiectul „Finisarea blocului locativ cu 60 de

apartamente și parcări auto supraterane” din bd.Dacia 58, mun.Chișinău;

- raportul de expertiză medico-legală nr.197D/2606 din 25.02.2016, potrivit

căruia moartea lui M.Chircu a survenit în urma expulsiei creierului din cavitatea

craniană, apărută pe fundalul traumei cranio-cerebrale deschise, consecință a

traumei asociate a capului, toracelui și coloanei vertebrale;

- raportul de expertiză judiciară nr.803 din 07.07.2016, potrivit căruia

lucrările efectuate de către dulgherul M.Chircu, la 08.12.2015, pe teritoriul

șantierului de reconstrucție a locului de locuit cu majorarea regimului de verticală

de S+P+4E la S+P+6E, amplasat pe bd.Dacia 58, mun.Chișinău, nu corespund

cerințelor securității muncii. Pe parcursul efectuării lucrărilor din 08.12.2015, pe

teritoriul șantierului de reconstrucție a „Blocului de locuit cu majorarea regimului

de verticală de S+P+4E la S+P+6E” nu s-au respectat unele cerințe ale securității și

sănătății în muncă de către dirigintele șantierului V.Cumatrenco, prevăzute de

pct.11 din Instrucțiunea nr.5 de securitate și sănătate în muncă a conducătorului

direct al locului de muncă, elaborată și aprobată de compania „S.B.-Fainex” SRL,

prin Ordinul nr.9 din 03.01.2011; de către M.Chircu, angajat în calitate de dulgher,

la data de 08.12.2015, nu s-au respectat cerințele pct.3 subpct.4 și subpct.14 din

Instrucțiunea nr.25 de securitate și sănătate în muncă pentru dulgher, elaborată și

aprobată de „S.B.-Fainex” SRL, prin Ordinul nr.9 din 03.01.2011.

Probele indicate sunt detaliat descrise în decizia instanței de apel, care au

fost examinate complet și obiectiv, fiind corect apreciate de instanță, nu prezintă

temei de îndoială și direct indică la comiterea de către inculpatul V.Cumatrenco a

infracțiunii prevăzute de art.183 alin.(2) Cod penal, vinovăția căruia a fost dovedită

cu certitudine și fără echivoc.

Astfel, în cauză au fost stabilite toate elementele componente ale infracțiunii

imputate lui V.Cumatrenco, inclusiv vinovăția acestuia, iar argumentele

recurentului, precum că faptele sale nu întrunesc elementele infracțiunii imputate,

sunt neîntemeiate și contravin actelor cauzei, inclusiv declarațiilor martorilor și

actelor cauzei descrise mai sus.

8

În ceia ce privește temeiurile prevăzute art.427 alin.(1) pct.15) și 16) Cod de

procedură penală, invocate în recurs, Colegiul penal sesizează că recurentul le

invocă sub aspectul prezumției nevinovăției, și anume că orice persoană acuzată de

săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât culpabilitatea

sa nu a fost stabilită în mod legal, indicând în acest sens jurisprudența CtEDO și a

Curții Supreme de Justiție, considerând că vinovăția sa în săvârșirea infracțiunii

imputate nu este probată.

La acest capitol, având în vedere cele constatate supra, vinovăția inculpatului

în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.183 alin.(2) Cod penal, a fost cert

dovedită prin cumulul de probe administrate de către organul de urmărire penală și

cercetate de către instanțele judecătorești în conformitate cu prevederile art.101

Cod de procedură penală, neexistând vreun dubiu în acest sens, Colegiul penal

consideră că aceste temeiuri, invocate de către recurent în recurs, nu sunt adecvate

pentru a putea admite recursul și casa hotărârile contestate.

Cu referire la criticile aduse de recurent referitor la legalitatea Instrucțiunii

nr.5 privind securitatea și sănătatea în muncă, instanța de recurs menționează că

acestea sunt nefondate, or, instrucțiunea a fost elaborată în conformitate cu Legea

securității și sănătății în muncă nr.186-XVI din 10.07.2008. Astfel, potrivit art.10

alin.(1) al Legii, în cadrul responsabilităților sale, angajatorul este obligat să ia

măsurile necesare pentru protecția securității și sănătății lucrătorilor, inclusiv

pentru prevenirea riscurilor profesionale, asigurarea informării și instruirii, precum

și pentru asigurarea organizării și a mijloacelor necesare.

Complementar, instanțele au reținut că inculpatul a fost angajat în baza

ordinului SC „S.B.-Fainex” SRL nr.10/1 din 03.07.2014, în calitate de șef de

șantier, care în virtutea pct.11 al Instrucțiunii nominalizate supra, era responsabil

pentru respectarea cerințelor de securitate și sănătate la obiectul „Finisarea blocului

locativ cu 60 de apartamente și parcări auto supraterane” (f.d.117 v.1).

Respectiv, este indubitabil faptul că inculpatul cunoștea despre obligațiunile

și responsabilitățile pe care le avea în virtutea funcției deținute, cele invocate de

către acesta, precum că actul nu corespunde cerințelor prevăzute de art.199 alin.(3)

Codul muncii și că nu are efecte juridice asupra lui nu corespund realității.

Cu referire la argumentele recurentului, precum că instanța de apel nu s-a

expus asupra faptului dacă învinuirea corespunde cerințelor prevăzute de art.281

alin.(2), 296 alin.(2) Cod de procedură penală, precum și că nu sunt indicate

acțiunile ilegale ale inculpatului și care norme ale Legii securității și sănătății în

muncă nr.186 din 10.07.2008, au fost încălcate, Colegiul penal constată că acestea

sunt declarative, or, potrivit textului deciziei instanței de apel, aceasta s-a expus în

mod corespunzător la pct.26-40 al deciziei.

Totodată, la acest capitol Colegiul penal precizează că, potrivit art.2 din

Legea securității și sănătății în muncă, aceasta reglementează raporturile juridice ce

țin de instituirea de măsuri privind asigurarea securității și sănătății lucrătorilor la

locul de muncă, precum și stabilește principiile generale privind prevenirea

riscurilor profesionale, protecția lucrătorilor la locul de muncă, eliminarea

factorilor de risc și de accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată,

9

instruirea lucrătorilor și a reprezentanților acestora, precum și liniile directoare

generale privind aplicarea principiilor menționate.

Potrivit art.11 din Lege, angajatorul desemnează unul sau mai mulți lucrători

care să se ocupe de activitățile de protecție și prevenire a riscurilor profesionale în

unitate. Lucrătorii desemnați vor avea, în special, atribuții privind securitatea și

sănătatea în muncă și, cel mult, atribuții complementare.

Totodată, în virtutea art.13 lit.h) din aceiași Lege, angajatorul urmează să

asigure elaborarea instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă, în spiritul

prezentei legi, pentru aplicarea actelor normative în domeniu, ținând seama de

particularitățile activităților și ale locurilor de muncă din unitate.

Complementar, potrivit art.6 din Legea nominalizată, actele normative

privind securitatea și sănătatea în muncă se aprobă de Guvern.

Astfel, reieșind din pct.3 subpct.2) și 4 subpct.7) din Regulamentul privind

modul de organizare a activităților de protecție a lucrătorilor la locul de muncă și

prevenire a riscurilor profesionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.95 din

05.02.2009, angajatorul organizează activitățile de protecție și prevenire, inclusiv

prin desemnarea unuia sau a mai multor lucrători pentru a desfășura activitățile de

protecție și prevenire și elaborarea instrucțiunilor de securitate și sănătate în

muncă, ținând seama de particularitățile activităților desfășurate și ale locurilor de

muncă/posturilor de lucru.

Consecvent, în virtutea pct.10 din Regulamentul, lucrătorii care urmează să

se ocupe de activitățile de protecție și prevenire sunt desemnați nominal prin

dispoziția angajatorului, iar în virtutea pct.76 din același act normativ,

instrucțiunile de securitate și sănătate în muncă se elaborează pentru toate

ocupațiile și lucrările desfășurate în unitate, ținînd seama de particularitățile

acestora și ale locurilor de muncă/posturilor de lucru, și se perfectează conform

anexei nr.7 la prezentul Regulament.

Prin urmare, Instrucțiunea nr.5 de securitate și sănătate în muncă a

conducătorului direct al locului de muncă a fost aprobată prin Ordinul SC „S.B.-

Fainex” SRL nr.9 din 03.01.2011 în conformitate cu pct.4 subpct.7) și 76 din

Regulamentul menționat supra, anume întru executarea prevederilor Legii

securității și sănătății în muncă, iar inculpatul, fiind desemnat în baza ordinului SC

„S.B.-Fainex” SRL nr.10/1 din 03.07.2014, în funcția de șef de șantier și

responsabil pentru respectarea cerințelor de securitate și sănătate la obiectul

„Finisarea blocului locativ cu 60 de apartamente și parcări auto supraterane” din

bd.Dacia 58, mun.Chișinău, urma să țină cont de prevederile Instrucțiunii

nominalizate mai sus, prevederile acesteia, contrar celor afirmate de inculpat,

fiindu-i opozabile.

Cu referire la argumentul recurentului, precum că prima instanță a pronunțat

o sentință ce depășește limitele învinuirii, încălcând prevederile art.325 alin.(1)

Cod de procedură penală, Colegiul penal menționează că acesta nu este plauzibil,

or, analizând textul faptei descrise în sentință și decizie, instanțele de fond au

judecat cauza penală exact în limitele învinuirii aduse prin rechizitoriu.

Astfel, prima instanță a constatat că „Inculpatul Cumatrenco Victor…,

aflându-se pe teritoriul șantierului de reconstrucție...” (f.d.18, v.2), instanța de

10

apel, în pct.2 al decizie a indicat că „Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a

reținut că inculpatul Cumatrenco Victor…, aflându-se pe teritoriul șantierului de

reconstrucție…” (f.d.64, v.2), iar în ptc.26 al deciziei a indicat că „În speță,

conform materialelor dosarului, în cadrul examinării cauzei s-a stabilit cu

certitudine că inculpatul Cumatrenco Victor…, aflându-se pe șantierul „Finisarea

blocului locativ cu 60 apartamente și parcări auto supraterane”…” (f.d.77, v.2).

Referitor la criticile aduse de către recurent, precum că instanța nu s-a expus

asupra oportunității aplicării față de acesta a amnistiei, Colegiul penal menționează

că, potrivit art.2 alin.(2) și (3) din Legea privind amnistia în legătură cu aniversarea

a 25-a de la proclamarea independenței R.Moldova nr.210 din 29.07.2016,

încetarea procesului penal conform alin.(1) are loc cu acordul scris al persoanei

învinuite sau inculpate. În privința persoanei care refuză încetarea procesului penal

conform alin.(1) și (2) din prezentul articol, instanța de judecată, la pronunțarea

sentinței, poate hotărî aplicarea prezentului articol dacă, în urma cercetării

judecătorești, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost confirmată și

inculpatul întrunește criteriile stabilite la art.1 și nu cade sub incidența art.10.

Potrivit materialele cauzei, inculpatul nu a înaintat cerere privind aplicarea

amnistiei, iar reieșind din prevederile art.2 alin.(3) din Legea nominalizată, instanța

nu este obligată să se expună din oficiu asupra oportunității aplicării amnistiei, or,

norma precitată statuează că instanța „poate hotărî aplicarea prezentului articol”.

Consecvent, potrivit art.1 alin.(1) din aceiași Lege, aceasta se aplică

condiționat și exclusiv persoanelor bănuite, învinuite și inculpate care manifestă

căință activă în cadrul procesului penal. Contrar normei date, V.Cumatrenco nu s-a

căit sincer pentru fapta comisă, acesta nerecunoscând vina, a solicitat achitarea sa,

pe motivul lipsei în acțiunile sale a elementelor infracțiunii.

Într-o altă ordine de idei, Colegiul penal sesizează că recurentul își

întemeiază recursul, inclusiv pe aprecierea probelor efectuată de către instanță.

Colegiul menționează că modul de apreciere a probelor, nu se încadrează în

cele prevăzute de art.427 alin.(1) Cod de procedură penală. Aprecierea probelor

ține de examinarea cauzei în fapt și în drept fie în instanța de fond, fie în instanța

de apel, iar dezacordul unei părți în acest sens, nu echivalează cu o eroare ce ar da

temei de casare a unei hotărâri de condamnare sau de achitare.

Făcând o analiză a temeiurilor indicate în recurs în raport cu apelul declarat

și textul deciziei, Colegiul constată că recursul repetă textul apelului, argumentele

expuse de recurent fiind anterior invocate în apel, iar instanța de apel examinându-

le în ansamblu și dându-le o apreciere corespunzătoare, conform art.414, 417 Cod

de procedură penală, s-a pronunțat argumentat și detaliat asupra lor, a indicat

temeiurile de fapt și de drept care au dus la emiterea respectivei soluții, precum și

motivele adoptării ei.

Prin urmare, argumentele recurentului, precum că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, se combat prin materialele

cauzei și nu pot fi reținute. În fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor

prevederilor art.394 Cod de procedură penală, este bine argumentată, motivată,

fiind legală și întemeiată, astfel Colegiul penal nu constată vreo eroare de drept

gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii judecătorești contestate.

11

Consecvent, Colegiul penal menționează că reiterarea de către instanța de

recurs a alegațiilor instanței de apel în partea contestată de către recurent, în

contextul expus, este inoportună or, Colegiul penal le consideră legale și

întemeiate.

În sensul celor invocate, Colegiul penal, va ține seama și de jurisprudența

CtEDO, și nu va impune o reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea

demonstrând cu prisosință soluția dată de instanțele de fond, dat fiind că, în cazul

în care acestea și-au motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările

care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze

eficient orice drept de recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se

mulțumească de a relua motivele jurisdicției acestor instanțe (hotărârea CtEDO

Garcia Ruis vs Spania, Helle vs Finlanda), din care motiv, fără a reitera întreaga

motivare a instanțelor de fond, pe care și-o însușește sub aspectul stării de fapt și

de drept reținute, conchide asupra existenței faptei și vinovăției inculpatului

V.Cumatrenco.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

În acest context, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității recursurilor

ordinare declarate de către procuror și inculpat, ca fiind vădit neîntemeiate.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Sâli Radu și inculpatul Cumatrenco Victor,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 octombrie

2017, în cauza penală în privința lui Cumatrenco Victor, ca fiind vădit

neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 28 martie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

12