1re-17/2018 — art.264-1 alin.3 Cod penal

1re-17/2018 — art.264-1 alin.3 Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul 1re-17/2018

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

21 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat de

condamnata Poparcea Taisia, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 13 septembrie 2017, în cauza penală în privința lui

Poparcea Taisia XXXXX,

născută la XXXXXX, originară și domiciliată în s.

XXXXXX, str. XXXXXX, nr. XXX, mun. XXXXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

de fond);

(instanța de recurs);

(instanța de recurs în anulare).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală legal

executată.

C O N S T A T Ă:

Poparcea Taisia a fost condamnată în baza art. 2641 alin. (3) Cod penal, la amendă

în mărime de 950 unități convenționale, echivalentul a 47 500 lei, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani.

Taisia la 12 noiembrie 2016 aproximativ la orele 1510 se deplasa la volanul

automobilului de model „XXXXXX” cu n/î XXXXXX pe str. XXXXXX din

com. XXXXXX, mun. XXXXXX, unde fiind stopată de către colaboratorul poliției

rutiere al INP al IGP, Mocanu Nicolae pentru verificarea actelor, și fiind bănuită

de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică i s-a propus

trecerea examenului medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și naturii ei,

unde aceasta încălcând prevederile art. 11 (j) al Regulamentului Circulației Rutiere,

categoric a refuzat.

Poparcea T. și avocatul acesteia Mașlatin T., care au solicitat casarea acesteia cu

1

pronunțarea unei noi hotărâri de achitare argumentând următoarele:

- nu a fost citată pentru a se prezenta în instanța de judecată;

- nu s-a eschivat de a se prezenta în instanța de judecată doar că a fost în

imposibilitate deoarece a fost internată în spital fiind operată la 24.02.2017, ulterior

urmând un tratament până la 25.03.2017. De la 28.03.2017 s-a aflat în concediu fiind

plecată în r-nul Cahul la tratament unde s-a aflat până la 28.04.2017 când urma să

se întoarcă, însă a fost în imposibilitate din cauza condițiilor meteorologice;

- probele au fost falsificate deoarece dânsa nu se afla în trafic, dar se afla

lângă automobil care era parcat în fața porții, astfel că în asemenea circumstanțe

nimeni nu era în drept de a o obliga să treacă expertiza alcoolscopică;

- nu a fost informată despre faptul că în caz de refuz de a trece testul

alcoolscopic va fi atrasă la răspundere penală;

- avocatul Crăciun nu poate avea statut de martor în prezenta cauză deoarece

este persoană cointeresată, care anterior i-a sustras pământul;

- cauza penală a fost pornită la comanda unei persoane cointeresate,

deoarece colaboratorii de poliție au acționat la plângerea unei persoane cu care

Poparcea T. se află în conflict și care anterior de mai multe ori a încercat să o

provoace.

2017, recursurile declarate au fost respinse ca nefondate

probelor și circumstanțelor pe dosar, a apreciat probele cauzei din punctul de

vedere a utilității și veridicității lor, corect ajungând la concluzia de vinovăție a lui

Poparcea T. în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Totodată, a menționat că, prima instanță ținând cont de prevederile art. 321

alin. (2) pct. 1), alin. (6) Cod de procedură penală și de faptul că condamnata

cunoștea despre cauza penală pornită în privința sa și despre obligativitatea

prezentării sale în ședința de judecată, întemeiat a dispus judecarea cauzei în

absența acesteia, având în vedere că Poparcea T. s-a eschivat de la prezentarea în

fața instanței judecătorești.

În continuare instanța de recurs a respins ca nefondată și lipsită de un suport

probatoriu și alegația precum că procesul penal este doar o acțiune intenționată a

avocatului Crăciun, care intenționat a chemat poliția, cu acesta se află în relații

ostile și avocatul Crăciun a depus mărturii false în privința ei, or, în susținerea

acestei afirmații nu au fost aduse careva probe concrete, cu atât mai mult nici

inculpata și nici avocatul acesteia nu au pledat pentru audierea acestuia în calitate

2

de martor.

Colegiul a respins afirmațiile inculpatei referitor la faptul că instanța de fond

s-a atârnat părtinitor în această cauză penală, falsificând datele indicate, și nu a

luat în considerație că dânsa este invalidă de gradul II și a fost lăsată fără de

moștenire urmare a persoanelor interesate, or, aceste circumstanțe nu au nici-o

tangență cu cauza penală, iar faptul că aceasta este invalid, s-a luat în considerație

de către instanța de fond la individualizarea pedepsei stabilite.

Instanța de recurs a respins ca nefondate și motivele inculpatei precum că pe

stradă vecinii au văzut că colaboratorii de poliție cu forța i-au luat cheile de la

automobil și i-au sustras banii, or, pe faptul dat inculpata nu a înaintat nici-o

plângere organelor de resort, totodată atât Poparcea T. cît și apărătorul acesteia nu

au solicitat audierea suplimentar a careva martori.

Colegiul a apreciat ca fiind neîntemeiat și următorul argument al inculpatei

de referință la faptul că nu a fost informată de către colaboratorii de poliție că în

caz de refuz de la testarea alcoolscopică dânsa va fi atrasă la răspundere penală,

de vreme ce colaboratorii de poliție au declarat contrariul

menționând că inculpatei i s-a explicat că refuzul de a trece testarea alcoolscopică

este pasibil tragerii la răspundere penală.

În susținerea acestei concluzii instanța de recurs a reținut și procesul-verbal

de examinare a obiectului din 06.12.2016, potrivit căruia s-a examinat CD-ul ce

conține înregistrările video privind refuzul lui Poparcea T.de a trece testarea

alcoolscopică și procesului-verbal din 30.11.2016 de audierea a lui Poparcea T., în

calitate de bănuită, unde aceasta în prezența avocatului M. Platon, a recunoscut

vina în cele comise și a confirmat că fiind suspectată în conducerea automobilului

în stare de ebrietate, a fost rugată să treacă expertiza alcoolscopică, însă ea a refuzat

deoarece nu se considera vinovată.

Poparcea T., care solicită casarea hotărârii contestate și dispunerea rejudecării

cauzei în aceiași instanță de apel argumentând următoarele:

- instanța de recurs nu și-a argumentat concluzia prin care s-a respins

demersul apărării de a audia repetat martorii acuzării, care au dat declarații în

prima instanță, cauza fiind examinată în lipsa recurentei;

- instanța de recurs era obligată să audieze din nou martorii care au depus

declarații în instanța de fond dat fiind faptul că Poparcea T. a solicitat achitarea sa

din motivul lipsei în acțiunile sale a elementelor infracțiunii incriminate;

3

- prin respingerea cererii de audiere repetată a martorilor s-a încălcat dreptul

recurentei prevăzut la art. 6§1 și art. 6§3 lit. d) CEDO și anume dreptul la un proces

contradictoriu și echitabil;

- rejudecarea cauzei în recurs împotriva unei sentințe urma a fi efectuată cu

respectarea principiului nemijlocirii, oralității, contradicționalității și egalității,

fapt care în speță nu a avut loc, adică nu a fost rejudecat în mod legal fondul cauzei;

- în cauzele Dan vs Moldova, Popovici vs Moldova, Constantinescu vs

Romania, Curtea a stabilit, că atunci când unei instanțe ierarhic superioare i se cere

să examineze o cauză atât în fapt cât și în drept, și să facă o apreciere deplină a

chestiunii vinovăției sau nevinovăției reclamantului, ea nu poate, în baza

principiului unui proces echitabil, să determine în mod corespunzător, acele

chestiuni

- în speță de către instanța inferioară au fost încălcate prevederile art.414 alin.

(6) Cod de procedură penală, deoarece probele puse la baza deciziei nu au fost

verificate prin citirea lor și despre acest fapt nu s-au făcut mențiuni în procesul

verbal al ședinței de judecată;

- instanța de recurs a încălcat prevederile art. 415 alin. (21 ) Cod de procedură

penală, deoarece și-a întemeiat decizia pe declarațiile martorilor acuzării fără ai

audia direct și nemijlocit.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului în anulare

declarat, menționând că argumentele invocate de recurentă precum că instanța de

recurs nu a audiat martorii acuzării direct și nemijlocit, prin ce au fost grav

încălcate prevederile art. 415 alin. (21) Cod de procedură penală, sunt neîntemeiate,

deoarece se referă la cazurile când se pronunță o hotărâre de condamnare după o

sentință de achitare, circumstanță care nu este prezentă în speța dată, or Poparcea

T. prin sentința primei instanțe a fost condamnată, prin urmare consideră că

recursul urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității

acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 456 Cod de procedură penală, recursul în anulare

fiind supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, astfel că, instanța

de recurs este obligată să îndeplinească actele procedurale preparatorii și să

examineze admisibilitatea în principiu a recursului în anulare în conformitate cu

4

prevederile art. 431 și 432 Cod de procedură penală, care se aplică în mod

corespunzător.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de judecată, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) Cod de procedură penală, raportat la

prevederile art. 6 pct. 44) al aceluiași Cod, art. 4§2 al Protocolului nr. 7 al

Convenției Europene a Drepturilor Omului, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu

recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei,

în cazul în care un viciu fundamental din cadrul procedurii precedente a afectat

hotărârea atacată, inclusiv când Curtea Europeană a Drepturilor Omului

informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii.

Prevederile pct. 44) art. 6 Cod de procedură penală determină ca viciu

fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunțată

o încălcare esențială a drepturilor și libertăților garantate de Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, de alte tratate

internaționale, de Constituția Republicii Moldova și de alte legi naționale.

Reieșind din prevederile legale menționate, Colegiul atestă că una din

cerințele esențiale la declararea recursului în anulare este motivarea acestuia din

punct de vedere al prezenței erorii de drept, comise la judecarea cauzei, ce cade

sub incidența noțiunii de viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care

a afectat hotărârea atacată.

Revenind la prezenta speță, Colegiul atestă că din textul recursului în

anulare declarat, rezultă că, autorul invocă afectarea deciziei contestate de un viciu

fundamental, exprimat prin încălcarea art. 6§1 și art. 6§3 lit. d) al Convenției –

dreptul la un proces contradictoriu și echitabil și anume prin faptul că: - instanța

de recurs a respins demersul apărării de a audia repetat martorii acuzării, care, în

viziunea sa, obligatoriu urmau a fi audiați, dat fiind faptul că Poparcea T. a solicitat

să fie achitată din motivul lipsei în acțiunile sale a elementelor infracțiunii

incriminate, iar martorii menționați au dat declarații în prima instanță, cauza fiind

examinată în lipsa recurentei.

La acest capitol Colegiul penal reține că concluzia instanței de apel referitor

la corectitudinea examinării cauzei în prima instanță în lipsa inculpatei Poparcea

T. este justă, întemeiată și riguros argumentată. Analizând actele cauzei, Colegiul

constată că, inculpata cunoștea despre desfășurarea procesului penal fiind

5

prezentă la ședințele de judecată din 25.01.2017, 27.01.2017 și 30.01.2017, ulterior,

deși, instanța de fond a întreprins măsurile necesare prevăzute de lege pentru

asigurarea prezenței inculpatei, la ședințele de judecată din 08.02.2017, 16.02.2017,

23.02.2017, 22.03.2017, 10.04.2017, 28.04.2017 și 02.05.2017 aceasta s-a eschivat sub

diferite pretexte de a se prezenta, iar instanța audiind opinia participanților la

proces, în mod justificat a considerat posibilă examinarea cauzei în lipsa lui

Poparcea T.

Mai mult, potrivit art. 319 alin. (2) Cod de procedură penală, partea prezentă

la un termen de judecată nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă

va lipsi la vreunul dintre aceste termene.

În susținerea acestei concluzii, Colegiul consideră esențial de invocat

doctrina penală și jurisprudența CEDO în acest sens, or principiul

contradictorialității privește mai multe aspecte, printre care și prezența personală

a inculpatului la judecată.

Astfel, în procesele penale, prezența celui trimis în judecată la dezbaterea

cauzei este un element esențial al asigurării principiului contradictorialității, al

unui proces echitabil, în general. După cum a decis Curtea europeană în mod

constant în jurisprudența sa, posibilitatea pe care trebuie s-o aibă „acuzatul” de a

lua parte la ședința de judecată decurge din obiectul și scopul ansamblului

dispozițiilor art. 6 din Convenție, deoarece lit. c), d) și e) ale parag. 3 ale aceluiași

text recunosc „oricărui acuzat” dreptul „de a se apăra el însuși”, „de a interoga sau

de a face să fie interogați martorii”, „de a fi asistat gratuit de un interpret, dacă nu

înțelege sau nu vorbește limba utilizată în ședința de judecată” toate acestea fiind

de neconceput fără prezența sa. De aceea, legislatorul este obligat să ia măsuri de

„descurajare” a absențelor nejustificate.

O situație specială din punctul de vedere al respectării principiului

contradictorialității este aceea a absenței acuzatului de la proces sau, altfel spus,

posibilitatea judecării în lipsă a unui acuzat care se sustrage de la judecată, prin

raportare la exigențele art. 6 din Convenție. Spre exemplu, pe cazul Mihaes v.

Franța (25.05.1998), cu privire la inadmisibilitatea unui recurs în casație pentru

motive legate de sustragerea voluntară a reclamantei de la judecată într-o cauză

penală, fosta Comisie a considerat că aceasta nu constituie nici o limitare

disproporționată a dreptului la un tribunal și nici a dreptului la un proces echitabil,

deoarece, în speță, reclamanta a refuzat să fie prezentă, în persoană, în fața

instanțelor de fond, ceea ce semnifică renunțarea la însuși dreptul de a participa la

ședințele de judecată ale jurisdicțiilor care au pronunțat hotărârea.

6

In aceste condiții, Comisia a considerat că reclamanta, prin propria sa voință

și în mod neechivoc, a renunțat la dreptul de a fi ascultată de tribunal și la dreptul

de a se apăra în proces sau a audia martorii acuzării.

Pe alt caz Kattan vs. Romînia (21.01.2014), Curtea europeană a adoptat o

decizie de inadmisibilitate, cu respingerea ca vădit nefondată a plângerii privind

încălcările art. 6 CEDO, întrucât instanța și-a îndeplinit obligația pozitivă de a face

demersuri pentru a asigura prezența inculpatului în instanță.

Prin urmare, Curtea a considerat că reclamantul a contribuit în mare măsură

la crearea unei situații, în care în mod rezonabil, a putut prevedea consecințele

comportamentului său–examinarea cauzei în lipsa sa.

În ipoteza în care o persoană a avut cunoștință despre desfășurarea judecății

și cu toate acestea nu s-a prezentat în fața instanțelor, este vorba despre o conduită

procesuală culpabilă a persoanei.

Posibilitatea soluționării cauzei în lipsa inculpatului este recunoscută și prin

Rezoluția nr. 75 (11) a Consiliului Europei privind criteriile ce trebuie respectate în

cazul în care o persoană este judecată în lipsă.

Astfel, în criteriul nr. 9 se statuează că persoana condamnată în lipsă ar trebui

să aibă dreptul la o nouă procedură de judecată, doar dacă dovedește faptul că

absența sa de la judecata inițială este datorită unor cauze independente de voința

sa și că nu a avut posibilitatea de a înștiința instanța.

Colegiul reține că nici reglementările internaționale și nici cele interne nu

impun admiterea unei cereri de rejudecare în cazul unei persoane condamnate în

lipsă, impunându-se verificarea faptului dacă aceasta s-a sustras sau nu de la

judecată. A interpreta altfel dispozițiile legale, ar însemna a recompensa

sustragerea de la soluționarea cauzei și a da posibilitatea condamnatului să se

prevaleze de propria sa culpa, legitimând astfel un abuz de drept procesual.

De asemenea, se atenționează asupra faptului că de la regula prezenței

inculpatului la soluționarea cauzei se admit și excepții, atunci când asigurarea

acestei condiții ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă

inculpatul are o culpa în absența sa.

Raportând cele menționate la cazul supus examinării, Colegiul remarcă

faptul că inculpata avea cunoștință de derularea procesului penal care o privea,

instanța de fond a întreprins măsurile necesare privind asigurarea prezenței

acesteia, la ședințele de judecată, și ca urmare aceasta a avut posibilitatea să-și

exercite dreptul la apărare. Mai mult ca atât, inculpata a fost reprezentată de către

un apărător pe tot parcursul examinării cauzei în instanța de fond, care a

7

reprezentat interesele acesteia, iar ultima nu a înaintat nici un argument în

favoarea faptului că apărarea ei, deși asigurată de un avocat numit din oficiu, nu

a fost adecvată.

Rezumînd cele menționate Colegiul constată că, este justă concluzia instanței

de recurs referitor la faptul că instanța de fond pe parcursul examinării cauzei a

întreprins toate măsurile de asigurare a prezenței inculpatei la ședințele de

judecată. Astfel, din 10 ședințe de judecată inculpata nu s-a prezentat la 7,

ca urmare instanța de fond în mod just a concluzionat că lipsa inculpatei în

ședințele de judecată îi este imputabilă acesteia, nefiind încălcat principiul

contradictorialității și dreptul la un proces echitabil.

Reieșind din circumstanțele constatate, instanța de fond justificat a dispus

examinarea cauzei în lipsa lui Poparcea T., luând în considerație că pe parcursul

perioadei de 5 luni, instanța de fond în scopul respectării prevederilor art. 321 alin.

(1) Cod de procedură penală, a întreprins măsurile legale de a asigura prezența

acesteia la judecarea cauzei, având în vedere în acest sens jurisprudența Curții

Supreme de Justiție și jurisprudența Curții Europene pe cauze concrete cu privire

la respectarea dreptului părților la un proces echitabil.

În contextul celor enunțate, prin prisma art. 321 alin. (2) pct. 1), alin. (6) Cod

de procedură penală, instanța de fond corect a conchis, că Poparcea T. a renunțat

în mod expres la exercitarea dreptului său de a apărea în fața instanței, prin refuzul

sub diferite pretexte de a se prezenta în ședințele de judecată, iar în instanța de

recurs careva argumente plauzibile în vederea justificării absenței sale sau

imposibilității de a se prezenta în instanță aceasta nu a prezentat.

Referitor la alegațiile recurentei precum că de către instanța inferioară au fost

încălcate prevederile art.414 alin. (6) Cod de procedură penală, deoarece probele

puse la baza deciziei nu au fost verificate prin citirea lor și despre acest fapt nu

s-au făcut mențiuni în procesul verbal al ședinței de judecată, Colegiul reține, că

prezenta cauză a fost examinată în Curtea de Apel Chișinău în ordine de recurs

prevăzută de art. 437-449 Cod de procedură penală, dat fiind faptul că pentru

sentințele pronunțate de judecătorii privind infracțiunile ușoare pentru săvârșirea

cărora legea prevede în exclusivitate pedeapsa non privativă de liberate nu este

prevăzută calea de atac apelul, iar ședința de judecată în recurs se deosebește atât

de ședința de judecată în primă instanță, cât și de ședința de judecată când cauza

este examinată în ordine de apel, prin lipsa cercetării judecătorești conform

dispozițiilor care guvernează judecarea cauzei în fond și, respectiv,

neobligativitatea întocmirii procesului verbal al ședinței de judecată.

8

Astfel, la termenul fixat pentru judecarea recursului, în ședința de judecată,

cu participarea procurorului, avocatului și persoanelor indicate la art.401 CPP, ale

căror interese sunt atinse prin motivele invocate în recurs, instanța, după ce

rezolvă orice cerere care împiedică desfășurarea judecății în recurs (cerere de

recuzare), ascultă părțile în proces.

La judecarea recursului, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe

baza materialului din dosar și a oricăror documente noi prezentate în instanța de

recurs.

După ascultarea, după caz, a replicilor apărute în procesul dezbaterilor,

completul deliberează în secret, în camera de consiliu, în vederea adoptării unei

soluții prevăzute de art.449 Cod de procedură penală.

Acestea fiind menționate, Colegiul respinge ca neîntemeiate alegațiile

recurentei referitor la faptul că instanța inferioară a încălcat prevederile art.414

alin. (6) Cod de procedură penală, or norma menționată se referă la examinarea

cauzei în ordine de apel.

Colegiul respinge ca neîntemeiate alegațiile condamnatei privind încălcarea

art. 415 alin. (21) Cod de procedură penală, aceste prevederi nefiind aplicabile

speței date deoarece se referă la cazurile când după o sentință de achitare a fost

pronunțată o hotărâre de condamnare, fapt care în prezenta cauză nu a avut loc

deoarece prin sentința instanței de fond Poparcea T. a fost condamnată, soluție

menținută și de instanța de recurs.

Tot aici Colegiul penal reține, că cauzele la care face referire recurenta

(Popovici vs Moldova, Dan vs Moldova și Constantinescu vs Romania) nu sunt

relevante speței supuse examinării, dat fiind faptul că în cauzele menționate

Curtea Europeană a constatat că instanțele de recurs au pronunțat hotărâri de

condamnare după o sentință de achitare fără a examina probele în prezența

acuzaților într-o ședință publică în care să fie respectat principiul

contradicționalitații, fapt care, după cum s-a menționat mai sus nu se atestă în

cazul dat.

Generalizând cele menționate mai sus, Colegiul consideră necesar de reținut

și acel fapt că principiul securității raporturilor juridice, consfințit în articolul 6 din

Convenție, cere inter alia ca, atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere

finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție (a se vedea

în acest sens hotărârea Brumărescu vs România din 28 octombrie 1999), iar potrivit

dispozițiilor art.4§2 din Protocolul 7 CEDO, redeschiderea procesului, conform

legii și procedurii penale a statului respectiv, poate fi efectuată, dacă fapte noi ori

9

recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt

de natură să afecteze hotărârea pronunțată.

La caz, instanța de recurs în anulare constată, că hotărârea contestată nu este

afectată de nici un viciu fundamental, fiind conformă prevederilor legale și această

hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă capătă putere de lucru

judecat, ce produce o cauză de împiedicare a pornirii, continuării, judecării cauzei

penale ori redeschiderii acesteia, deoarece în esență motivele invocate de recurentă

în recursul în anulare declarat, referitor la nevinovăția lui Poparcea T., au constituit

anterior obiect de examinare, iar instanța de recurs corect le-a apreciat și a adoptat

o hotărâre motivată, expusă în prezenta decizie.

Așadar, în speța dată, Colegiul penal constată că la examinarea prezentului

recurs în anulare, nu s-au constatat erori de drept comise de către instanța de

recurs, ce ar indica la existența unui viciu fundamental în cauză și ar afecta

hotărârea irevocabilă, iar existența unei alte păreri a condamnatei asupra aceleiași

probleme nu poate servi temei pentru reexaminarea cazului.

În baza celor expuse, se impune inadmisibilitatea recursului în anulare

declarat de condamnata Poparcea T. ca fiind vădit neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de condamnata Poparcea

Taisia, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13

septembrie 2017, în cauza penală în privința lui Poparcea Taisia, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 15 martie 2018.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

10