1ra-112/18 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-112/18 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-112/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

30 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în următoarea componență:

Președinte – Nicolae Gordilă,

Judecători – Liliana Catan, Elena Covalenco, Iurie Diaconu și Ion Guzun,

judecând fără citarea părților, recursul ordinar declarat de avocatul Gheorghe

Macovei în numele inculpatei, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 19 septembrie 2017, în cauza penală în privința lui

Moldoveanu Nelli xxxx, a.n. xxxx,

originară din xxxx, domiciliată în mun.

xxxx,

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță: 07.07.2015-25.05.2016;

instanța de apel: 10.08.2016-19.09.2017;

instanța de recurs: 24.11.2017-30.01.2018;

C O N S T A T Ă :

Moldoveanu Nelli a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal la 9 (nouă) ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

închis pentru femei și cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita o

anumită activitate ce ține de gestionarea mijloacelor materiale pe un termen de 5

(cinci) ani.

Moldoveanu Nelli aflându-se în apartamentul nr. xxxx, din blocul locativ situat în

xxxx, sub pretextul stingerii unei datorii mai vechi, folosindu-se de încrederea

acordată în calitate de prieteni, precum și ca rezultat al expunerii unor îngrijorări false

de ordin material, care în viitor s-ar putea răsfrânge negativ asupra familiei și

bunurilor sale, prin înșelăciune și abuz de încredere, ilicit a dobândit de la soții Vasile

și Ana Grădinaru, bani în sumă de 400000 lei.

Ulterior, nerecunoscând primirea mijloacelor bănești indicate, totodată,

refuzând restituirea acestora pe motiv că semnătura din numele său executată pe

recipisa din 02 februarie 2014 nu-i aparține, declarații combătute în baza concluziilor

1

indicate în raportul de expertiză grafoscopică nr. 260 din 23 februarie 2015, condiții

în care a cauzat părților vătămate un prejudiciu material în proporții deosebit de mari,

estimat la suma de 400000 lei.

inculpatei, solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri de achitare, pe motiv că:

- învinuirea imputată contravine art. 1, protocolul 4 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului care

prevede că nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este

în măsură să execute o obligație contractuală;

- primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi

încadrată drept escrocherie numai în cazul în care infractorul încă la momentul

intrării în posesia acestor bunuri avea drept scop însușirea lor și nu avea de gând să

îndeplinească angajamentul asumat, ceea ce nu se regăsește în speță;

- din sentință rezultă că inculpata la momentul primirii împrumutului nu

avea posibilitate reală de a restitui datoria, ceea ce nu corespunde realității. La

momentul primirii împrumutului inculpata dispunea de mai multe terenuri de pământ,

casă, afacere, fapt confirmat atât de partea vătămată Grădinaru Vasile, cât și de către

martorul Ghenadie Rabei, iar în scurt timp a fost atacată din partea a mai multor

creditori, fiind sechestrate în mare parte bunurile imobile;

- prin cumulul probelor cercetate in cauza dată, în ședința de judecată nu

și-a găsit confirmare vina inculpatei, lipsind în acțiunile acesteia atât latura obiectivă,

cât și cea subiectivă a componenței de infracțiune prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal.

septembrie 2017, a fost respins ca nefondat apelul declarat, cu menținerea sentinței

fără modificări.

4.1. Colegiul penal a constatat că instanța de fond a stabilit corect starea de

fapt și de drept ce corespund probelor din dosar, care au fost apreciate corect,

încadrând just acțiunile inculpatei în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.

(5) Cod penal și prin urmare, vinovăția fiind confirmată prin declarațiile părților

vătămate Grădinaru Vasile, Grădinaru Ana, martorului Rabei Ghenadie, precum și

pin materialele cauzei.

În opinia instanței de apel, prima instanță a reținut în mod justificat că la caz au

fost întrunite elementele infracțiunii de escrocherie, deoarece înșelăciunea ca element

al escrocheriei se poate manifesta prin prezentarea unor date false sau prin

ascunderea unor informații a căror anunțare era obligatorie, care se poate referi atât la

personalitatea infractorului sau a altor persoane, cât și la unele obiecte, fenomene,

care puteau fi înfăptuite pe cale verbală, în scris ori folosind ambele căi simultan.

2

Astfel, inculpata Moldovanu Nelli, la 23 septembrie 2012, sub pretextul

stingerii unei datorii mai vechi, a unui împrumut cu ipotecă în valoare de 250000

dolari SUA de la ÎM „Prime Capital” contractat în anul 2008, folosindu-se de

încrederea acordată de către Grădinaru Vasile și Grădinaru Ana în calitate de prieteni,

cunoscuți precum și ca rezultat al expunerii unor îngrijorări false de ordin material,

care în viitor s-ar putea răsfrânge negativ asupra familiei și bunurilor sale, prin

înșelăciune și abuz de încredere, ilicit a dobândit de la soții Grădinaru bani în sumă

de 400000 lei, ulterior, nerecunoscând primirea mijloacelor bănești indicate, totodată,

refuzând restituirea acestora, pe motiv că semnătura din numele său executată pe

recipisa din 02.02.2014, nu-i aparține.

Colegiul penal a atestat că vinovăția inculpatei rezultă chiar din declarațiile

acesteia, care în cadrul instanței de fond a comunicat că a primit de la părțile

vătămate banii ca împrumut în sumă de 400000 lei. Suma primită a folosit-o pentru

stingerea datoriei pentru un alt angajament financiar, împrumut cu ipotecă mai

impunător în valoare de 250000 dolari SUA de la ÎM „Prime Capital" contractat în

anul 2008. Astfel, inculpata a indicat că „…Recunoaște faptul că suma a fost

împrumutată pentru necesitățile ei, că a scris recipisă, i-a transmis suma lui Rabei

Ghenadie. Din cauza problemelor financiare nu poate executa hotărârea

judecătorească, a rămas fără casă și fără bani...”, astfel, inculpata știa cert chiar de

la momentul primirii banilor că este în imposibilitate de a-i restitui în termen de o

lună până la 23.10.2012, ducând în eroare și înșelând părțile vătămate că va restitui

datoria în termenul stabilit.

Analizând natura raporturilor juridice între inculpată și părțile vătămate,

instanța de fond a ajuns la concluzia că la caz se atestă caracterul penal al acestor

relații juridice.

Colegiul penal a susținut raționamentul primei instanțe, potrivit căruia

momentul transmiterii sumelor bănești a fost confirmat prin recipisă semnată de către

inculpată la 23 septembrie 2012. Astfel, este cert faptul că banii au fost transmiși de

către părțile vătămate și primiți de către Moldovean, care ulterior nu i-a restituit

proprietarilor în conformitate cu obligațiunile contractuale. Totodată, probele

confirmă și intenția directă cu scop de profit a inculpatei, prin ce a și fost realizată

latura subiectivă a escrocheriei. Acțiunile inculpatei au depășit limitele cadrului civil,

trecând in sfera penalului. Chiar dacă inițial între părți au existat niște acorduri civile,

ca urmare a comportamentului viclean al inculpatei, care după ce a primit banii, de la

bun început a avut intenția să se eschiveze de la onorarea acestora și să nu le restituie

părților vătămate sumele primite, asemenea acord întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de escrocherie. Delimitarea escrocheriei de încălcarea normelor de

drept civil, urmează a fi percepută corect, luând in considerație două aspecte de

maximă importanță și anume, atitudinea făptuitorului față de faptul transmiterii lui a

3

bunului și disponibilitatea efectivă a acestuia de a-și executa angajamentele.

Colegiul a conchis că, prima instanță a ajuns la concluzia întemeiată că precum

că inculpata din start s-a eschivat de la restituirea datoriei și a făcut acest lucru până

în prezent, inventând diferite pretexte. Totodată, însuși martorul Rabei Ghenadie,

care s-a aflat cu inculpata în relații de căsătorie, a indicat că la momentul

împrumutului, știa că inculpata nu va restitui această sumă de bani. Părțile vătămate

au pretins încasarea datoriei pe calea intentării acțiunii civile în instanța de judecată,

în care inculpata prin intermediul avocatului a expus poziția de nerecunoaștere a

datoriei, mai mult a pretins, că recipisele ce confirmă raporturile obligaționale nu sunt

semnate de ea și a solicitat numirea unei expertize grafoscopice. Aceste circumstanțe

se confirmă prin demersul în scris a avocatului de numire a expertizei, prin procesele

verbale ale ședinței de judecată prezentate în copii la materialele cauzei penale (f.d.

55, 212, vol. I).

Până a fi pronunțată o hotărâre definitivă în cauza civilă, părțile vătămate au

depus plângere penală și a fost intentată cauza penală în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal, fiind dispusă efectuarea expertizei grafoscopice, concluziile căreia au

confirmat, că semnătura din recipisele care au stat la baza împrumutului de 400000

lei, aparțin inculpatei. Ulterior, în baza Raportului de expertiză grafoscopică realizat

în cauza penală a fost pronunțată hotărârea judecătorească cu privire la încasarea

sumei.

Colegiul penal a respins ca fiind neîntemeiate argumentele apărării precum că

la caz în acțiunile inculpatei nu sunt întrunite elementele infracțiunii de escrocherie,

or, în speță se atestă existența laturii obiective a infracțiunii nominalizate, care s-a

realizat prin înșelăciune și abuz de încredere, făptuitoarea exploatând raporturile de

încredere care s-au stabilit între ea și părțile vătămate.

Totodată, instanța de apel a precizat că, Moldoveanu Nelli a recurs la

înșelăciune vizavi de părțile vătămate, exercitând influență psihică asupra acestora,

plângând și relatând că dacă nu va achita a doua zi rata de împrumut la bancă, ea

împreună cu copiii săi vor fi evacuați din casa în care locuiesc. Faptul că inculpata a

invocat cu rea-credință că va restitui suma de 400 000 lei timp de o lună, fapt ce la

moment era imposibil reieșind din situația ei financiară precară, se califică ca o

metodă de inducere în eroare și înșelăciune a părților vătămate. Aceeași strategie a

inculpatei se atestă și după intentarea procesului civil de către părțile vătămate, or,

inițial inculpata a semnat recipise, conform cărora recunoaște datoria, chiar a semnat

o înțelegere cu partea vătămată, indicând că va achita datoria timp de două săptămâni,

pentru ca ulterior în ședința de judecată să nu recunoască acțiunea de încasare a

datoriei.

Colegiul penal a constatat că în acțiunile inculpatei se atestă și latura subiectivă

a infracțiunii de escrocherie, fiind identificat scopul de cupiditate, de sustragere a

4

banilor și neonorare a angajamentului asumat, deoarece inculpata din start nu avea

intenția de a rambursa suma împrumutată părților vătămate. Astfel, din declarațiile ei,

la acel moment, ultima nu dispunea de mijloace financiare pentru a rambursa datoriile

la împrumutul bancar, astfel persistând riscul de a fi deposedată de bunul imobil, casa

de locuit ipotecată. După cum a susținut inculpata, cu o propunere a intervenit

martorul Rabei, care i-a propus să împrumute suma necesară de la niște prieteni, fiind

acordat pe un termen de o lună de zile până la 23 octombrie 2012.

De asemenea, Moldoveanu Nelli fiind în imposibilitate să execute obligația

asumată, s-a obligat prin recipise să restituie suma de bani încasată prin mai multe

recipise, a fost pronunțată în ordine civilă și hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 27.03.2015, prin care s-a admis parțial cererea de chemare în judecată a

reclamanților Grădinaru Vasile și Grădinaru Ana împotriva lui Moldoveanu Nelli

privind încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere, a cheltuielilor de judecată, titlul

executoriu aflându-se la executorul judecătoresc, însă până la moment inculpata nu a

restituit suma împrumutată.

Colegiul penal a respins argumentul apărării precum că între inculpată și soții

Grădinaru au existat doar raporturi civile și la caz, survine, doar răspunderea civilă,

deoarece încă la momentul intrării în posesia bunurilor părții vătămate – 400000 lei,

ea avea drept scop însușirea lor și nu avea de gând să îndeplinească angajamentul

asumat de restituire a banilor, toată atmosfera creată de către inculpată fiind

îndreptată exclusiv în scopul dobândirii ilicite a bunurilor ce aparțin victimelor. La

fel, existența infracțiunii de escrocherie s-a manifestat și prin faptul că părțile

vătămate au fost induse în eroare prin prezentarea greșită a situațiilor și

împrejurărilor, precum că Moldoveanu Nelli dispune de afacere cu nuci și că are

masă patrimonială în proprietatea sa, producându-și efectul și anume că părțile

vătămate au crezut-o că va restitui suma împrumutată în termen de o lună.

Prin urmare, instanța de apel a respins argumentele apărării cu privire la

existența relațiilor civile dintre inculpată și părțile vătămate, sub aspectul laturii

subiective a faptei imputate inculpatei, care atestă o intenție cu rea-credință de

inducere a părților vătămate în eroare și profitând de încrederea acestora, i-a

determinat să-i transmită banii, cu consecința deposedării de acești bani.

Pe lângă aspectul laturii subiective se evidențiază și cel al laturii obiective,

astfel încât acțiunile inculpatei reprezintă o simulare, care este demonstrată prin lipsa

de fundamentare juridică și economică a situației ei, caracterul irealizabil al

angajamentului asumat, or, prin promisiunile eronate care au durat timp de mai mulți

ani, părțile vătămate au fost induse în eroare că li se va rambursa împrumutul în

mărime de 400 000 lei. Atitudinea inculpatei, inclusiv și lipsa disponibilității efective

a acestuia de a-și executa obligațiunile, denotă cert prezența scopului de cupiditate.

În concluzie, nu poate fi invocată imposibilitatea făptuitorului de a găsi

5

mijloace materiale pentru a-și îndeplini obligațiile asumate, ca temei de a nu-i fi

aplicată răspunderea penală, dacă a manifestat rea-voință sau intenție frauduloasă față

de obligațiunile asumate în raport cu victima.

Dacă ambele părți – debitorul și creditorul obțin profituri de pe urma

parteneriatului lor, rămânând proprietari asupra bunurilor sale (sau una dintre părți

suferă prejudicii sub forma venitului ratat, fără a pierde însă dreptul de proprietate),

atunci raporturile dintre cele două părți trebuie să rămână în continuare pe tărâmul

dreptului civil. Dacă însă una dintre părți, asumându-și angajamente, nu are

posibilitate și nici dorință să le execute (în prealabil fiindu-i transmise bunuri de

cealaltă parte, care astfel își pierde dreptul de proprietate asupra lor), atunci apare

necesitatea intervenției legii penale.

În atare circumstanțe, Colegiul penal a constatat că alegațiile avocatului

inculpatei precum că între părți există relații pur civile sunt neîntemeiate și nu reflectă

starea reală a lucrurilor, or, intenția inculpatei de a dobândi bunurile părților vătămate

prin înșelăciune și abuz de încredere, este dovedită prin declarațiile părților vătămate,

declarațiile martorului Rabei, coroborate cu celelalte mijloace de probă anexate la

cauza penală, care stabilesc că inculpata a utilizat în realizarea intenției sale

infracționale printr-o serie de mecanisme, care denotă incontestabil rea-credință și

intenție infracțională.

Prin urmare, vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii de escrocherie a fost

demonstrată pe deplin prin totalitatea de probe pertinente, concludente, veridice,

cercetate de instanța de judecată, iar instanța de fond a emis o sentință legală și

întemeiată și nu există nici un temei de implicare a instanței de apel în vederea casării

acesteia sub aspectul constatării vinovăției inculpatei în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 al. (5) Cod penal.

Verificând corectitudinea sentinței atacate în partea stabilirii și individualizării

pedepsei inculpatei,Colegiul penal a ținut cont de prevederile art. 3, 6-7, 61-62, 75,

76, 77-78, 90 alin. (4) Cod penal, de caracterul prejudiciabil și gradul de pericol

social al faptei comise, infracțiunea făcând parte din categoria celor deosebit de grave

prin prisma art. 16 Cod penal, de faptul că până în prezent inculpata nu a restituit

prejudiciul părții vătămate, de personalitatea ei, care nu are antecedente penale (f.d.

118, vol. I), se caracterizează pozitiv la locul de trai (f.d. 129), de lipsa

circumstanțelor atenuante și agravante.

Instanța de fond just a considerat oportună și eficientă în sensul corectării și

reeducării inculpatei, stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare pe un termen de

9 (nouă) ani, cu executarea în penitenciar de tip închis pentru femei și cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții și de a exercita o anumită activitate ce ține de gestionarea

mijloacelor materiale pe un termen de 5 (cinci) ani, considerând că anume această

pedeapsă va atinge scopul legii penale, va restabili echitatea socială și va duce la

6

reeducarea și corectarea inculpatei, prevenind săvârșirea de noi infracțiuni atât din

partea condamnatei, cât și din partea altor persoane.

În virtutea celor menționate, analizând materialele cauzei și hotărârea instanței

de fond atacată, Colegiul penal nu a constatat vreo eroare de drept ce ar afecta

legalitatea hotărârii judecătorești contestate, or, acțiunilor ei li s-au dat o calificare

justă, pedeapsa fixată a fost individualizată corect, astfel încât nu există nici un temei

de implicare a instanței de apel în vederea casării hotărârii atacate.

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 8) și 12) Cod de procedură penală, a declarat recurs

ordinar împotriva hotărârilor menționate, solicitând casarea acestora, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de achitare, deoarece fapta nu întrunește

elementele infracțiunii.

Recurentul invocă că:

- instanțele ierarhic inferioare eronat au calificat acțiunile inculpatei în baza art.

190 alin. (5) Cod penal pentru „ încheierea unui contract de împrumut la 23.09.2012

în sumă de 400 000 lei între soții Grădinaru și Moldoveanu și neexecutarea până la

moment a acestui fapt deja examinat prin hotărârea judecătorească irevocabilă în

ordine civilă”;

- delimitarea dintre escrocherie de încălcarea normelor de drept civil, urmează

a fi percepută corect, luându-se în considerație atitudinea făptuitorului față de faptul

transmiterii lui a bunului și disponibilitatea efectivă a acestuia de a-și executa

angajamentele și totodată, poate fi calificată ca escrocherie doar în cazul în care

făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea

scopul de a le sustrage și nu avea intenția să-și onoreze angajamentul asumat;

- în speță, suntem în prezența unui raport civil de împrumut, care nu a putut fi

executat la scadență de către Moldoveanu Nelli, deoarece aceasta a mizat pe

obținerea rapidă a unor venituri ca urmare a valorificării roadei de nuci, dar care nu a

fost negat niciodată de către Moldoveanu Nelli, în privința căreia există o hotărâre

judecătorească irevocabilă care se află la executare silită și prin urmare, concluziile

instanței de apel sunt neîntemeiate, precum că inculpata a recurs la procedee

frauduloase, în detrimentul părților vătămate, or, între ea și soții Grădinaru nu au

existat relații de prietenie sau alte relații de încredere care ar fi permis inculpatei să

acționeze cu rea-credință;

- scopul luării împrumutului nu a fost rea-voința de a-i lipsi pe aceștia de

bunuri, ci pentru stingerea ratei la credit pentru a evita evacuarea, plus obținerea unui

răgaz pentru a obține banii din afacerea de nuci avută cu întreprinderea SRL „Nucul

de Aur”, unde Moldoveanu deține 100% capital, care deținea la sfârșitul anului de

gestiune 2012 active în valoare de 12 615 694 lei, iar la sfârșitul anului de gestiune

2013 în valoare de 12 384 028 lei;

7

- argumentele instanței de apel privind rea-voința inculpatei bazate pe faptul că

aceasta nu recunoaște datoria și nu execută intenționat, sunt neîntemeiate, or, dânsa

nu a negat datoria, fapt confirmat prin recipisa din 23.09.2012.

expus pentru respingerea acestuia, deoarece recurentul critică aprecierea probelor,

care nu se conțin în temeiurile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală și asemenea

împrejurări duc la inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat și lipsit de

temeiuri legale.

6.1. Referință asupra recursului a depus și partea vătămată Grădinaru Vasile,

care a solicitat respingerea acestuia ca fiind inadmisibil, deoarece este vădit

neîntemeiat.

invocate, Colegiul penal lărgit consideră că recursul urmează a fi admis din

următoarele considerente.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să îl admită, să dispună

rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi

corectată de către instanța de recurs.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze, atunci când se constată comiterea unei erori de drept, care a

dus la adoptarea unei hotărâri ilegale, totodată verificând dacă s-a aplicat corect legea

la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Colegiul penal lărgit a statuat asupra admiterii recursului declarat și casării

totale a deciziei instanței de apel, cu trimiterea cauzei la rejudecare, reieșind din

următoarele considerente de fapt și de drept prezente în cauza dată.

În esență, potrivit argumentelor invocate de recurent se constată că acesta

formulează critici împotriva deciziei instanței de apel, în particular referindu-se la

erorile prescrise de pct. 8) și 12) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală.

Colegiul având în vedere esența erorilor invocate de recurent și constatând că

instanța de apel a interpretat eronat prevederile legale și cele jurisprudențiale la

judecarea cauzei penale și la adoptarea soluției sale, se va expune asupra erorilor

admise.

Așadar, apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucât odată

exercitat produce un efect devolutiv complet în sensul că provoacă un control integral

atât în fapt, cât și în drept în privința persoanelor care l-au declarat.

Potrivit practicii cu privire la judecarea cauzelor penale în ordine de apel și

conform art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt asupra cărora s-a

pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima instanță și care, prin apel, se transmit

8

instanței de apel sunt următoarele: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a

fost comisă, în ce constă participația, contribuția materială a fiecărui participant, dacă

există circumstanțe atenuante și agravante, dacă probele corect au fost apreciate, dacă

toate în ansamblu au fost apreciate de prima instanță prin prisma cumulului de probe

anexate la dosar, în conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel,

acestea sunt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost

corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de

drept procesual sau penal, au fost corect aplicate.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la

chestiunile menționate, hotărârea instanței de apel urmează a fi desființată, cu

trimiterea cauzei la rejudecare, dacă eroarea constatată nu poate fi corectată de

instanța de recurs.

Statuând asupra principiului respectării normelor de drept menționate, Colegiul

penal lărgit constată că instanța de apel la adoptarea soluției expuse pe larg în pct.

4.1. al prezentei decizii, nu a respectat întocmai prevederile legale enunțate supra,

interpretând eronat prevederile legii penale.

Instanța de recurs consideră că soluția instanței de apel privind menținerea

condamnării inculpatei în baza art. 190 alin. (5) Cod penal este afectată de eroarea de

drept prescrisă în pct. 6) alin. (1) din art. 427 Cod de procedură penală și anume că

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și instanța a

admis o eroare gravă de fapt care a afectat soluția.

Colegiul penal lărgit menționează că, dacă instanța de apel a respins apelul

avocatului declarat în numele inculpatei, partea descriptivă a deciziei trebuia să

cuprindă analiza probelor pe care s-a bazat instanța pronunțând hotărârea respectivă,

să indice din ce motive ele urmează a fi admise ori respinse.

În orice caz, se supun analizei toate probele examinate în ședință, indiferent de

faptul că sunt cuprinse în cauza penală sau au fost prezentate de către părți direct în

ședință și este necesar nu numai de a indica numele și prenumele părților vătămate și

a martorilor, prin depozițiile cărora, în opinia instanței, sunt confirmate unele sau alte

circumstanțe de fapt, dar și de a expune esența acestor depoziții, de a argumenta de ce

unele probe sunt admise și altele respinse și totodată, trebuie să conțină și încadrarea

juridică a faptei inculpatului și motivele pentru modificarea învinuirii.

Astfel, instanța de apel respingând apelul avocatului nu invocă circumstanțele

care au stat la baza concluziei sale și își întemeiază soluția doar prin descrierea

probelor, însă la adoptarea hotărârii e rezonabilă expunerea circumstanțelor faptelor

comise, luându-se în considerație cronologia evenimentelor și probele ce susțin

concluziile instanței privind vinovăția sau nevinovăția și aprecierea juridică a faptei.

9

La fel, instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar și poate

administra, la cererea părților, orice probe noi pe care le consideră necesare, iar în

acest context, Colegiul lărgit menționează că art. 190 din Codul penal prezumă că

dobândirea ilicită a bunurilor trebuie înfăptuită prin înșelăciune sau prin abuz de

încredere, elemente care i-au fost incriminate inculpatei.

Latura obiectivă a escrocheriei se manifestă prin dobândirea ilicită a bunurilor

altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere. Astfel, elementul material se

realizează prin acțiunea de dobândire ilicită a bunurilor altei persoane, fiind întregit

cu altele două, conținute în textul normei de incriminare – înșelăciune sau abuz de

încredere.

Prin dobândire ilicită a bunurilor legislatorul prezumă un act opus celui licit,

efectuat cu rea-credință, prin care făptuitorul obține (pentru sine sau pentru altul)

transmiterea voită în proprietate, posesiune sau detenție a bunului mobil sau imobil,

sau a altor valori străine sau a dreptului asupra acestora.

Înșelăciunea întrunește variante (metode), procedee și tehnici de operare ale

făptuitorului cum ar fi: denaturarea informațiilor despre sine, despre apartenența de

organizație și posibilitățile financiare; dezinformarea victimei cu privire la marfă etc.;

ascunderea unor informații, fapte, împrejurări obligatorii a fi comunicate victimei ș.a.

Abuzul de încredere are la bază relațiile interpersonale stabilite între făptuitor

și victimă, care la rândul lor au ca suport relații de prietenie, de serviciu, de afaceri

etc. care, cunoscând o anumită evoluție și având amprenta încrederii, sunt exploatate

cu rea-voință de potențialul escroc la realizarea rezoluției infracționale.

Prin oricare dintre cele două modalități – înșelăciunea sau abuzul de încredere,

care în realitate se pot suprapune, făptuitorul induce victima în eroare, îi creează o

falsă reprezentare a realității, indiferent de mijloacele utilizate, pentru a realiza

transmiterea voită, sub incidența sa ori a altei persoane, a bunului sau dreptului

asupra lui, ce aparține celui supus manoperelor frauduloase.

Pentru existența infracțiunii de escrocherie este necesar ca victima să fi fost

indusă în eroare și să fi ajuns la o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări la

momentul dobândirii.

Posibilitatea ca un mijloc sau o metodă să inducă în eroare depinde și de

personalitatea victimei, de gradul de instruire, de educație, de mediul din care

provine, de starea psihică în care se găsea în momentul săvârșirii faptei etc.

Latura subiectivă a infracțiunii se manifestă prin intenție directă.

În speță, instanța de apel constatând prezența înșelăciunii în acțiunile inculpatei

nu și-a motivat poziția și nu a constatat modalitatea înșelăciunii, care poate fi verbală,

scrisă sau sub forma unor acțiuni concludente, cu atât mai mult, nu au fost invocate

date precum că în scopul obținerii mijloacelor financiare Moldoveanu Nelli a

10

prezentat informații false sau a ascuns date care erau obligatorii de a fi prezentate

părților vătămate.

În aceiași ordine de idei, instanța de apel urma să ia în considerație că, primirea

bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi încadrată drept o

escrocherie numai în cazul în care infractorul încă la momentul intrării în posesia

acestor bunuri avea drept scop însușirea lor și nu intenționa să îndeplinească

angajamentul asumat, însă conform recipiselor și înțelegerii în formă scrisă (f.d. 43-

46, vol. I) Moldoveanu Nelli a împrumutat banii în sumă de 400 000 lei de la

Grădinaru Vasile pentru a achita datoria la „Prime Capital”, fapt confirmat prin

declarațiile inculpatei și a martorului Rabei, care au declarat că împreună au dus banii

împrumutați la „Prime Capital” (f.d. 256-261, vol. I), or, chiar părțile vătămate au

declarat că Moldoveanu Nelli a împrumutat suma de bani pentru a întoarce datoria la

bancă (f.d. 253-255, vol. I), iar nerestituirea în termen reprezintă de fapt, o simplă

neexecutare a convenției scrise (a recipisei).

Totodată, până la emiterea sentinței instanței de fond, prin hotărârea

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 27.03.2015, instanța de judecată a recunoscut

litigiul civil între soții Grădinari și Moldovean Nelli, odată ce a admis acțiunea civilă

și a dispus încasarea sumei de 492 051 lei (împrumutul în sumă de 400000 lei,

dobânda de întârziere pentru perioada 23.10.2012-27.03.2015 în sumă de 87 287,55

lei, cheltuieli de judecată în sumă de 4 763,95 lei) din contul inculpatei în beneficiul

părților vătămate, suma care de fapt constituie prejudiciul cauzat prin infracțiunea

incriminată în învinuire, iar copia dispozitivului hotărârii instanța de apel l-a pus la

baza susținerii vinovăției inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 190

alin. (5) Cod penal și a precizat că, titlul executoriu în cauza civilă se află la

executare, însă până la moment inculpata nu a restituit suma împrumutată.

Colegiul penal reține că, în cazul unui împrumut, abuzul de încredere nu se

poate săvârși decât în situația unui contract de comodat (împrumut cu folosință), iar

nu și pentru un împrumut de consumație (mutuum), care privește bunuri

consumptibile, inclusiv sume de bani, pentru care se transmite o dată cu bunurile și

dreptul de proprietate asupra acestora, fapt care determină, în cazul refuzului

restituirii la scadență a împrumutului, nașterea unui litigiu civil. Or, conform art. 1 al

Protocolului nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, este interzisă privarea de libertate pentru datorii, fiind

invocat că „nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este

în măsură să execute o obligație contractuală”.

În urma celor expuse, instanța de recurs remarcă că instanța de apel nu și-a

motivat suficient poziția întru susținerea prezenții înșelăciunii sau dobândirea ilicită,

care constituie latura obiectivă a infracțiunii incriminate, în acțiunile inculpatei și nu

a cercetat, verificat și analizat suficient probele cauzei penale și astfel, prematur a

11

ajuns la concluzia privind condamnarea inculpatei în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal, cu atât mai mult, urma să ia în considerație că temeiul aplicării răspunderii

penale pentru escrocherie apare în cazul imposibilității apărării drepturilor subiective

prin mijloacele justiției civile sau, atunci când este vorba despre două subiecte ale

unui raport juridic, trebuie verificată înainte de toate ipoteza egalității lor în drepturi

și numai dacă există indici care exced limitele încălcării normelor dreptului civil,

atunci se justifică intervenția legii penale.

De asemenea, instanța de apel urma să ia în considerație și situația financiară a

inculpatei la momentul primirii banilor, care conform materialelor cauzei deținea

100% capital din întreprinderea SRL „Nucul de Aur”, care la sfârșitul anului de

gestiune 2012 avea active în valoare de 12 615 694 lei, iar la sfârșitul anului de

gestiune 2013 în valoare de 12 384 028 lei, or, intenția cu privire la sustragere este

demonstrată și prin situația financiară extrem de neprielnică a persoanei care își

asumă angajamentul la momentul încheierii tranzacției, lipsa de fundamentare

economică și caracterul irealizabil al angajamentului asumat, lipsa unei activități

aducătoare de beneficii, îndreptate spre încasarea mijloacelor bănești necesare

onorării angajamentului și prin urmare, instanța urmează să analizeze și să dea

maximă apreciere acestor aspecte indicate de instanța de recurs.

Potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Codul de procedură penală, judecătorul

nu trebuie să fie predispus să accepte concluziile date de organul de urmărire penală

în defavoarea inculpatului sau să înceapă o judecată de la ideea preconcepută că

acesta a comis o infracțiune ce constituie obiectul învinuirii.

Astfel, reieșind din cele expuse, instanța de recurs ajunge la concluzia de a

admise recursul declarat de către avocat, cu casarea deciziei instanței de apel și

dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță de apel, iar la rejudecarea cauzei să

verifice dacă în acțiunile inculpatei sunt sau nu prezente elementele infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal și totodată, instanța de apel urmează să

verifice dacă totuși în raportul apărut între soții Grădinaru și Moldoveanu Nelli

persistă elemente de drept civil, deoarece, în esență, delimitarea escrocheriei de

încălcarea normelor de drept civil trebuie făcută luându-se în considerație două

aspecte de maximă importanță:

- atitudinea făptuitorului față de faptul transmiterii lui a bunurilor;

- prezența disponibilității efective a făptuitorului de a-și executa

angajamentele.

Totodată, la o nouă rejudecare a cauzei instanța de apel urmează să se conducă

de prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care reglementează procedura de

rejudecare și limitele acesteia, să se pronunțe argumentat și în strictă conformitate cu

prevederile legii penale și procesual-penale asupra tuturor circumstanțelor de fapt ale

cauzei și să țină seama de cele invocate în prezenta decizie, să verifice și să aprecieze

12

probele administrate și examinate în instanța de fond, să le dea o apreciere

corespunzătoare, ținând cont de motivele casării deciziei atacate, să înlăture

omisiunile admise și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu

prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Gheorghe Macovei în numele

inculpatei, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19

septembrie 2017, în cauza penală în privința lui Moldoveanu Nelli și dispune

rejudecarea cauzei în aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia pronunțată integral la 27 februarie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Elena Covalenco

Iurie Diaconu

Ion Guzun

13