1ra-193/2018 — art. 325 alin. 2 lit. b CP

1ra-193/2018 — art. 325 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-193/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

24 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie

2017, în cauza penală privindu-i pe

Butucel Mihai Xxxxx, născut la xxxxx, originar s. Xxxxx r-

nul Xxxxx, domiciliat mun. Xxxxx com. Xxxxx str. Xxxxx;

și

Șpak Artur Xxxxx, născut la xxxxx, originar și domiciliat

mun. Xxxxx str. Xxxxx ap. xx

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T AT:

Artur Xxxxx, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 325 alin. (1) Cod

penal, la 3 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în

mărime de 3.000 unități convenționale, ceea ce constituie 60.000 lei.

În baza art. 90 Cod penal, i-a fost suspendată condiționat executarea pedepsei

aplicate, pe o perioadă de probațiune de 3 ani, dacă în această perioadă nu va săvârși

o nouă infracțiune și prin comportare exemplară, și muncă cinstită, va îndreptăți

încrederea ce i s-a acordat, obligându-l să nu-și schimbe domiciliul și/sau reședința

fără consimțământul organului competent.

Prin aceeași sentință, a fost achitat Butucel Mihai Xxxxx, învinuit de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal, pe motiv că fapta

inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Conform art. 106 Cod penal, a fost dispus ca corpurile delicte și anume mijloacele

bănești în sumă de 1.000 euro, adică 20 bancnote cu nominalul de 50 euro cu seriile:

S22697076724; S13676786314; S50381611612; S49057801567; X55879096439;

S48087908539; S40271797987; X14176501292; X49326006242; V51815822611;

X45628763573; Z73755511335; S16413766963; S47711472838; S07735263784;

1

X72025626935; Z72971349417; S32463784699; P22712922379; X42620337461, după

intrarea sentinței în vigoare să fie trecute în proprietatea statului.

Mihai, a fost învinuit de organul de urmărire penală pentru faptul că, la 20.08.2012

între IP „Institutul științifico-practic de horticultura și tehnologii alimentare” și SRL

„Art Imobiliare SE” în persoana lui Șpak Artur, a fost încheiat contractul de societate

civilă nr. 02/2012, cu condiția prezentării de către ultimul a garanției de bună execuție

a contractului, și anume, competența managerială necesară, experiență, buna

reputație, personal calificat, capacitatea financiară, etc., în domeniul construcției

blocurilor locative. IP „Institutul științifico-practic de horticultura și tehnologii

alimentare”, la 01.11.2012, a acționat în judecată SRL „Art Imobiliare SE”, solicitând

declararea nulității contractului de societate civilă nr. 02/2012 din 20.07.2012, pe

motivul neprezentării garanției de bună execuție a contractului. În cadrul acestui

litigiu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) este intervenient

accesoriu. Totodată, materialele cauzei civile, indicate mai sus, au fost în gestiunea

Direcției juridice MAIA, șef al acesteia fiind Butucel Mihai, ulterior fiind remise

Direcției administrarea patrimoniului de stat și fondului funciar din cadrul MAIA.

Astfel, la 29.01.2016, Șpak Artur, aflând despre faptul că materialele cauzei civile se

află în gestiunea altei direcții a MAIA și anume la Doni Veaceslav, șeful Direcției

administrarea patrimoniului de stat și fondul funciar din cadrul MAIA,

reprezentantul MAIA în cadrul litigiului dat, Șpak Artur, dorind să soluționeze

litigiul dintre IP „Institutul științifico-practic de horticultură și tehnologii alimentare”

și SRL „Art Imobiliare SE”, prin încheierea unei tranzacții privind soluționarea

litigiului civil pe cale amiabilă și încetare a procesului în favoarea SRL „Art Imobiliare

SE”, i-a promis lui Doni Veaceslav că va fi remunerat pentru aceasta.

Ulterior, continuându-și acțiunile sale infracționale, la 03.02.2016 Șpak Artur, în

comun acord cu Butucel Mihai, șeful Direcției juridice MAIA, i-au promis lui Doni

Veceaslav un apartament cu o odaie cu suprafața de 41 - 48 m2 în complexul locativ ce

va fi construit pe str. Costiujeni 14, mun. Chișinău, în temeiul contractului de societate

civilă nr.02/2012, întocmind în acest sens o recipisă.

La data de 09.02.2016, Șpak Artur a solicitat restituirea recipisei întocmite,

menționând că ulterior va transmite mijloacele bănești anterior promise.

Prin urmare, la data de 11.02.2016, Șpak Artur i-a transmis lui Doni Veaceslav, în

biroul de serviciu al acestuia, mijloace bănești în mărime de 1.000 euro, din

remunerația promisă.

Astfel, de către organul de urmărire penală, Butucel M., a fost învinuit de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal, adică

promisiunea, oferirea sau darea personal sau prin mijlocitor, unei persoane publice

sau unei persoane publice străine de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice

formă, ce nu i se cuvin, pentru acesta sau pentru o altă persoană, pentru a îndeplini

sau nu ori pentru a întârzia sau a grăbi îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției

sale sau contrar acesteia, săvârșită de două persoane.

Tot, prin sentința menționată s-a constatat, că Șpak Artur a comis corupere activă

și anume, la data de 20.08.2012 între IP „Institutul științifico-practic de horticultura și

2

tehnologii alimentare” și SRL „Art Imobiliare SE” în persoana lui Șpak Artur, a fost

încheiat contractul de societate civilă nr. 02/2012, cu condiția prezentării de către

ultimul a garanției de bună execuție a contractului, și anume, competența managerială

necesară, experiență, buna reputație, personal calificat, capacitatea financiară, în

domeniul construcției blocurilor locative. IP „Institutul științifico-practic de

horticultura și tehnologii alimentare”, la data de 01.11.2012, a acționat în judecată SRL

„Art Imobiliare SE”, solicitând declararea nulității contractului de societate civilă nr.

02/2012 din 20.07.2012, pe motivul neprezentării garanției de bună execuție a

contractului. În cadrul acestui litigiu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

(MAIA) este intervenient accesoriu. Totodată, materialele cauzei civile, indicate mai

sus, au fost în gestiunea Direcției juridice MAIA, șef al acesteia fiind Butucel Mihai,

ulterior fiind remise Direcției administrarea de stat și fondului funciar din cadrul

MAIA. Astfel, la data de 29.01.2016, Șpak Artur, aflând despre faptul că materialele

cauzei civile se află în gestiunea altei direcții a MAIA și anume la Doni Veaceslav,

șeful Direcției administrarea patrimoniului de stat și fondului funciar din cadrul

MAIA, reprezentantul MAIA în cadrul litigiului dat, iar Șpak Artur, dorind să

soluționeze litigiul dintre IP „Institutul științifico-practic de horticultură și tehnologii

alimentare” și SRL „Art Imobiliare SE”, prin încheierea unei tranzacții privind

soluționarea litigiului civil pe cale amiabilă și încetare a procesului în favoarea SRL

„Art Imobiliare SE”, i-a promis lui Doni Veaceslav că va fi remunerat pentru aceasta.

Ulterior, continuându-și acțiunile sale infracționale, la data de 03.02.2016 Șpak

Artur, i-a promis lui Doni Veceaslav un apartament cu o odaie, cu suprafața de 41 - 48

m2, în complexul locativ ce va fi construit pe str. Costiujeni 14, mun. Chișinău, în

temeiul contractului de societate civilă nr. 02/2012, întocmind în acest sens o recipisă.

La 09.02.2016, Șpak Artur a solicitat restituirea recipisei întocmite, menționând că

ulterior va transmite mijloacele bănești anterior promise.

Prin urmare, la data de 11.02.2016, Șpak Artur i-a transmis lui Doni Veaceslav, în

biroul de serviciu al acestuia, mijloace bănești în mărime de 1.000 euro, din

remunerația promisă.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, prima

instanță a recalificat de drept faptele inculpatului, Șpak A., din cele prevăzute la art.

325 alin. (2) lit. b) Cod penal, în norma art. 325 alin. (1) Cod penal - promisiunea,

oferirea sau darea personal sau prin mijlocitor, unei persoane publice sau unei

persoane publice străine de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce

nu i se cuvin, pentru acesta sau pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu ori

pentru a întârzia sau a grăbi îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale sau

contrar acesteia.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care Șpak Artur și Butucel Mihai să fie recunoscuți

vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal și

condamnați potrivit sancțiunii acestei norme, după cum urmează:

- Șpak Artur, la 3 ani 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, cu amendă, în mărime de 4.000 unități convenționale. În baza art. 90 Cod

3

penal, a-i suspenda condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de probațiune de 3

ani;

- Butucel Mihai, la 4 ani 5 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, cu amendă în mărime de 5.000 unități convenționale. În baza art. 90 Cod

penal, a-i suspenda condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de probațiune de 4

ani, iar conform art. 65 Cod penal, a-l priva de dreptul de a exercita anumite funcții în

instituțiile de stat pe un termen de 4 ani.

În motivarea apelului procurorul a invocat că:

- sentința de achitare este neîntemeiată;

- temeinicia dispunerii și efectuării măsurilor speciale de investigație menționate

au fost suspuse controlului judiciar în prealabil, respectiv, așa după cum rezultă din

materialele cauzei penale la data de 02.02.2016, procurorul a solicitat, iar judecătorul

de instrucție a autorizat printr-o încheiere efectuarea, atât a documentării cu ajutorul

mijloacelor și metodelor tehnice, cât și a înregistrării comunicărilor, și a imaginilor

întâlnirilor ce vor avea loc între Doni Veaceslav cu Șpak Artur, precum și cu alte

persoane ce vor favoriza săvârșirea infracțiunii, pe un termen de 30 de zile;

- după finisarea măsurilor efectuate procurorul conformând-se prescripțiilor legii

procesual penale, a supus controlului judiciar rezultatele măsurilor speciale de

investigație, temeinicia, proporționalitatea și legalitatea cărora au fost confirmate prin

încheierea judecătorului de instrucție din 16.02.2016;

- judecătorul de instrucție la autorizarea măsurii speciale de investigație cât și la

confirmarea cerințelor legale a măsurii, în partea descriptivă a încheierilor judiciare pe

lângă motivarea nemijlocită textuală a făcut inclusiv trimitere la prevederile speciale

ale normei juridice prevăzute de art. 1328 Cod de procedură penală;

- la faza urmăririi penale, cât și la faza cercetării judecătorești, partea apărării

având acces la materialele dosarului și cunoscând probele prezentate de acuzare, nu

au invocat încălcarea drepturilor procesuale ale acuzaților și inadmisibilitatea

probelor administrate.

2017, a fost respins apelul declarat și menținută sentința.

a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, Șpak A., în baza

articolului 325 alin. (1) Cod penal, ce a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc,

efectuând încadrarea juridică corespunzătoare faptei săvârșite și materialului

probator administrat. Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe

acumulate la cauza penală sus-indicată și care au fost corect apreciate, respectându-se

prevederile art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de

vedere al coroborării lor.

Instanța de apel a notat, că fiind audiat în cadrul instanței de apel inculpatul,

Șpak A., a susținut declarațiile date în cadrul urmăririi penale și în prima instanță,

suplimentar în ședința instanței de apel menționând că recunoaște vina parțial,

deoarece nu a avut careva înțelegeri cu Butucel M., nici careva intenții nu a avut, fiind

încurajat de Doni V., că totul va fi bine.

4

Prin urmare, instanța de apel a considerat că vina inculpatului, Șpak A., în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 325 alin. (1) Cod penal, se confirmă prin

declarațiile martorilor Doni V., Dadu C., Lepădatu M., Rapcea M., precum și de

materialele cauzei și anume: conținutul procesului-verbal cercetare la fața locului din

11.02.2016, efectuat în biroul de serviciu a lui Doni Veaceslav nr. 613, et. 6 a imobilului

din bd. Ștefan cel Mare 162, mun. Chișinău (f.d. 56-57, v. 2); conținutul raportului de

expertiză din 01.03.2016 a mijloacelor bănești în mărime de 1.000 euro (f.d. 69-74, v. 2);

conținutul procesului-verbal de percheziție corporală a lui Șpak Artur din 11.02.2016

(f.d. 81-83, v. 2); conținutul procesului-verbal de cercetare a obiectelor și

documentelor ridicate în cadrul percheziției corporale a lui Șpak Artur și a mijlocului

de transport a acestuia din 19.02.2016 și din 03.03.2016 (f.d. 92-157; 161-172, v. 2);

conținutul procesului verbal de cercetare din 05.02.2016, prin care a fost examinată

recipisa care i-a fost înmânată lui Doni V. de către Șpak A. la 03.02.2016 (f.d. 177-179,

v. 1); ordonanța de recunoaștere drept corp delict și anexare la materialele cauzei

penale a corpurilor delicte din 21.03.2016 și anume: recipisa întocmită de Șpak A., cu

privire la acordarea lui Doni V., a unui apartament cu o odaie, cu suprafața de 41 - 48

m2, în complexul locativ ce va fi construit pe str. Costiujeni 14, în temeiul contractului

de societate civilă din 20.07.2012 sau echivalentul a 20-25 mii euro (f.d. 179, v. 1).

Astfel, instanța de apel a considerat, că prima instanță corect a reîncadrat faptele

inculpatului, Șpak A., din prevederile art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal în cele

stipulate la art. 325 alin. (1) Cod penal, în urma analizei obiective a cumulului de

probe administrate la caz, reținând ca justă concluzia, că infracțiunea imputată nu a

fost săvârșită de către două persoane, nefiind demonstrată cu certitudine prezența

agravantei prevăzute la lit. b) alin. (1) art. 325 Cod penal.

A fost reținut faptul de către instanța de apel, că inculpatul Șpak A., i-a promis

lui Doni V. un apartament cu o odaie, cu suprafața de 41-48 m2, în complexul locativ

ce va fi construit pe str. Costiujeni 14, mun. Chișinău, în temeiul contractului de

societate civilă nr. 02/2012, întocmind în acest sens o recipisă. La data de 09.02.2016,

Șpak A., a solicitat restituirea recipisei întocmite, menționând că ulterior va transmite

mijloacele bănești anterior promise. Prin urmare, la data de 11.02.2016, Șpak A., i-a

transmis lui Doni V., în biroul de serviciu al acestuia, mijloace bănești în mărime de

1.000 euro, din remunerația promisă, mijloace financiare ce nu i se cuvin, pentru ca

acesta să susțină tranzacția de împăcare în vederea soluționării litigiului dintre IP

„Institutul științifico-practic de horticultura și tehnologii alimentare” și SRL „Art

Imobiliare SE”, pe cale amiabilă și încetare a procesului în favoarea SRL „Art

Imobiliare SE”, Doni V., fiind o persoană publică, șeful Direcției administrarea

patrimoniului de stat și fondului funciar din cadrul MAIA. Aceste circumstanțe au

fost constatate cu certitudine în cadrul examinării cauzei penale atât în prima instanță,

cât și în instanța de apel, în baza ansamblului de probe apreciate din punct de vedere

al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu -

din punct de vedere al coroborării lor.

Totodată, instanța de apel a constatat, că prima instanță just a individualizat

pedeapsa inculpatului, Șpak A., în baza art. 7, 75 Cod penal și corect a aplicat

pedeapsa penală sub formă de suspendare condiționată a executării pedepsei cu

5

închisoare, care este una echitabilă și proporțională infracțiunii comise, ținând cont de

gradul de pericol al infracțiunii, ce este una gravă, de circumstanțele cauzei, de

personalitatea inculpatului, care nu are antecedente penale, este caracterizat pozitiv,

are patru copii la întreținere, a recunoscut vina parțial, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovaților, astfel asigurând realizarea scopului

pedepsei penale de restabilire a echității sociale și prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni, atât de către inculpat, cât și din partea altor persoane, ce va constitui o

garanție și o asigurare că drepturile și libertățile consfințite în Constituția Republicii

Moldova și alte legi sunt apărate, iar violarea lor este contracarată și pedepsită.

În altă ordine de idei, instanța de apel a reținut, că prima instanță a stabilit în

mod corect situația de fapt și nevinovăția inculpatului, Butucel M., care nu a fost

dovedită cu certitudine și fără echivoc, achitându-l pe acesta de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal. Împrejurări ce au fost constatate din

totalitatea de probe acumulate la prezenta cauză penală și care au fost corect

apreciate, respectându-se prevederile art. 101 Cod de procedură penală.

Analizând declarațiile inculpaților, a martorilor Doni V., Dadu C., Lepădatu M.,

Rapcea M., cercetând probele materiale prezentate de către partea acuzării, instanța

de apel a reținut că, prima instanță corect a concluzionat că vinovăția inculpatului,

Butucel M., în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal nu

este dovedită și nu se confirmă reieșind din ansamblul de probe cercetate în ședința

instanței de apel.

De asemenea, instanța de apel a conchis din analiza cumulară a probelor, că în

speța în cauză, nu se regăsește existența laturii obiective și subiective a infracțiunii

prevăzute de art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal, reieșind din faptul că nu pot fi puse la

baza sentinței probele obținute în rezultatul măsurilor speciale de investigație,

precum și din faptul că din probele concludente nu rezultă că acesta a comis acțiuni

de promisiune, oferire, darea întru influențarea asupra unei persoane publice pentru

a-l face să îndeplinească acțiuni ce țin de exercitarea funcției sale.

În aceiași ordine de idei, s-a menționat că prin încheierea instanței de judecată nr.

11-650/16 din 16.02.2016 s-a dispus confirmarea legalității măsurii speciale de

investigație interceptarea și înregistrarea comunicărilor, și a imaginilor cu ajutorul

mijloacelor tehnice, între Doni V. cu învinuitul Șpak A., precum și între Doni V. cu

învinuitul Butucel M., care au avut loc la 02.02.2016, între orele 09:02:40-09:03:26;

10:10:56-10:22:45; 14:58:51-15:08:41; la 03.02.2016 între orele 09:35:22-10:02:50; 13:28:13-

13:52:18, la 10.02.2016 între orele 16:50-17-14, la 11.02.2016, între orele 10:09-10:12,

11:30-11:32.

Astfel, de facto, de către instanța de judecată a fost autorizată efectuarea

documentării cu ajutorul mijloacelor și metodelor tehnice, înregistrarea comunicărilor

și a imaginilor, acțiune prevăzută la art. 1343 Cod de procedură penală, documentarea

cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice, localizarea sau urmărirea prin sistemul

de poziționare globală (GPS) ori prin alte mijloace tehnice, dar de fapt s-a efectuat

interceptarea și înregistrarea comunicărilor și a imaginilor, acțiune prevăzută de art.

1328 alin. (1) Cod de procedură penală.

6

În asemenea împrejurări, de către instanța de apel nu fost reținută alegația

apelantului, precum că măsurile speciale de investigație efectuate au fost supuse

controlului judiciar în prealabil, deoarece din cele stabilite s-a constat că de facto a fost

autorizată o acțiune, însă a fost efectuată o altă acțiune, fără a fi respectate prevederile

art. 1328 alin. (3) Cod de procedură penală. La fel, din materialele cauzei penale la data

când a fost efectuată acțiunea de urmărire penală și anume interceptarea și

înregistrarea comunicărilor, și a imaginilor, Șpak A. și Butucel M., care-va calitate

procesuală nu au avut, abia prin ordonanța din 11 februarie 2016 ultimii au fost

recunoscuți ca bănuiți în cadrul prezentei cauzei penale, după ce au fost efectuate

interceptările convorbirilor.

În cele din urmă, a fost reținută ca întemeiată concluzia primei instanțe prin care

nu au fost admise probele privind interceptarea și înregistrarea comunicărilor, și a

imaginilor cu ajutorul mijloacelor tehnice, între Doni V. cu învinuitul Șpak A., precum

și între Doni V. cu învinuitul Butucel M., care au avut loc la data de 02.02.2016,

deoarece au fost efectuate cu încălcarea prevederilor legale.

Mai mult, conform declarațiilor lui Șpak A., date în prima instanță și susținute în

instanța de apel, acesta nu a confirmat faptul că s-a înțeles în careva mod cu Butucel

M. pentru a-i promite sau da, personal sau prin mijlocitor lui Doni V. bunuri, ce nu i

se cuvin, pentru a îndeplini sau nu, ori pentru a întârzia, sau a grăbi îndeplinirea unei

acțiuni în exercitarea funcției sale, sau contrar acesteia.

În urma celor expuse, instanța de apel a concluzionat că, prima instanță în

prezența circumstanțelor analizate mai sus, corect a constatat nevinovăția

inculpatului, Butucel M., pe art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal și întemeiat a aplicat

prevederile art. 390 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, adoptând o sentință de

achitare în privința ultimului.

care solicită casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în

alt complet de judecată.

În susținerea poziției sale, procurorul invocă:

- instanțele de fond au dat o apreciere greșită probelor din dosar, derogând de la

prevederile art. 101 Cod de procedură penală, punând accentul doar pe depozițiile și

versiunea inculpaților și o interpretare eronată a dreptului material, care nu

coroborează cu celelalte probe administrate la caz;

- instanța de apel în mod incorect a concluzionat asupra legalității soluției de

recalificare a acțiunilor lui Șpak A., de la art. 325 alin. (2) lit. b), la art. 325 alin. (1) Cod

penal și respectiv de achitare a lui Butucel M. de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal, adoptată în prezenta cauză de către prima instanță,

fiind greșit menținută o astfel de hotărâre;

- instanța de apel, nu a ținut cont și nu a apreciat totalitatea probelor ce dovedesc

vinovăția inculpaților și în mod greșit a respins probele administrate de către

acuzarea de stat, fără a fi constatate încălcarea normelor procesuale invocate, a

apreciat în mod superficial aceste probe, fără a fi evidențiate acele derogări evidente

invocate;

- faptul că în acțiunile inculpaților, Șpak A. și Butucel M., se conțin elementele

7

infracțiunii prevăzute de art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal, se confirmă prin

declarațiile martorilor Doni V., Dadu C., Lepădatu M. și Rapcea M., precum și

materialele cauzei penale;

- în partea ce ține de soluția instanțelor cu privire la respingerea acțiunilor

procesuale –măsurilor speciale de investigație pe motiv, că de facto de către instanța

de judecată a fost autorizată efectuarea documentării cu ajutorul mijloacelor și

metodelor tehnice, înregistrarea comunicărilor și a imaginilor, acțiune prevăzută de

art. 1343 Cod de procedură penală, însă de fapt s-a efectuat interceptarea și

înregistrarea comunicărilor și a imaginilor, acțiune prevăzută de art. 1328 alin. (1) Cod

de procedură penală, acuzarea consideră că instanțele de judecată au confundat

noțiunile la care se face trimitere, bazându-se pe o interpretare total greșită a normelor

procesual-penale;

- prima instanță de judecată greșit a motivat, iar instanța de apel a preluat faptul,

că au fost autorizate măsurile prevăzute de art. 1343 și nu cele prevăzute de art. 1328

alin. (1) Cod de procedură penală, deoarece în ambele cazuri sunt utilizate aceleași

mijloace tehnice de documentare, respectiv organul de urmărire penală a respectat

prevederile procesuale cu privire la dispunerea și efectuarea măsurilor speciale de

investigații, astfel lipsind careva temeiuri ce ar genera nulitatea acestora;

- încheierile judecătorului de instrucție menționate de către instanțele de fond, la

momentul examinării prezentei cauzei penale, nu au fost anulate sau casate, fapt ce

generează o neclaritate în aprecierea legalității măsurilor speciale de investigație;

- este greșită soluția instanțelor cu privire la lipsa participației în prezenta cauză

penală și săvârșirea infracțiunii în mod unipersonal de către Șpak A., deoarece este

bazată pe o apreciere preferențială a declarațiilor ambilor inculpați, ce sunt combătute

prin totalitatea probelor administrate de către acuzare;

- apreciind probatoriul ce ține de acțiunile întreprinse de către Butucel M., în

realizarea infracțiunii imputate, se reține că martorul Doni V., a demascat rolul activ a

inculpatului, Butucel M., în comiterea infracțiunii imputate și anume a relatat că: „cu

intenția de a fi scrisă recipisa a venit Butucel M.”. Temeiuri ce ar impune aprecierea

critică a declarațiilor martorului, Doni V., nu au fost constatate și care se confirmă

prin celelalte probe cercetate. Anume inculpatul, Butucel M., a făcut legătura între

Șpak A. și martorul Doni V., insuflându-i ultimului încrederea ce o poate avea în

primul;

- infracțiunea specificată în dispoziția art. 325 Cod penal este una formală și se

consideră consumată din momentul promisiunii, oferirii sau dării foloaselor

necuvenite, iar din probele cercetate s-a constatat faptul ofertelor făcute de ambii

inculpați lui Doni V., precum și rolul activ a lui Butucel M. în realizarea infracțiunii

imputate, dovedindu-se și complicitatea ambilor inculpați, ce au acționat în coautorat.

Astfel, de către inculpatul, Butucel M., a fost realizată componența de infracțiune, ce a

fost consumată la momentul promisiunilor făcute lui Doni V.

În drept, autorul recursului îl întemeiază în baza art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod

de procedură penală.

penală, au depus referințe privind opinia asupra recursului declarat:

8

7.1 Avocatul, Roșca Vladislav, considerând că acesta este necesar de a fi respins

ca inadmisibil și menținute hotărârile adoptate, în partea ce-l vizează pe Butucel M.,

deoarece soluțiile sunt juste și în conformitate cu legea, bazate pe probe pertinente și

concludente, ce au fost apreciate, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de

procedură penală și nu au fost combătute de către recurent.

7.2 Inculpatul, Șpak Artur, considerând că temeiurile juridice invocate nu sunt

întrunite, fiind indicate nemotivat și declarativ, respectiv acesta este necesar de a fi

respins ca inadmisibil și menținute hotărârile adoptate, deoarece aceste soluții sunt

juste și în conformitate cu legea, bazate pe probe pertinente și concludente, ce au fost

apreciate, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală și nu au

fost combătute de către recurent.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente:

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Precum rezultă din recursul ordinar declarat de către procuror, Colegiul penal

atestă invocarea temeiurilor pentru recurs prevăzute la pct. 6) și 12) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală și anume, în opinia autorului, persistând cazurile de casare,

când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii; precum și faptei săvârșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită, în partea ce-l vizează pe inculpatul, Șpak A.

Tot din textul recursului se evidențiază, că recurentul în principiu critică

hotărârea instanței de apel pentru faptul, că nu a ținut cont și nu a apreciat totalitatea

probelor, ce în opinia procurorului dovedesc vinovăția inculpaților, Butucel M. și

Șpak A., în săvârșirea infracțiunii imputate, fiind respinse în mod greșit probele

administrate de către acuzarea de stat.

Așadar, temeiurile pentru recurs invocate de către recurent prin prisma pct. 6)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, în cauza supusă judecării, sunt aplicabile

atunci când instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel și

nu s-a motivat întemeiat hotărârea judecătorească. Adică, este necesar ca hotărârea

pronunțată să fie motivată atât în fapt, cât și în drept.

Însă, în urma verificării incidenței la caz a temeiurilor de recurs invocate,

Colegiul penal respinge ca nefondate alegațiile recurentului și reiterează că invocarea

unor pretinse erori admise la etapa judecării cauzei de instanța de apel, urmează a fi

precedate de o motivare corespunzătoare privind esența acestora și indicarea expresă

a circumstanțelor cauzei cărora sunt subsecvente.

Respectiv, verificând hotărârea atacată, instanța de recurs apreciază, că aceasta

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care

instanța de apel le-a expus în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare

conformă rigorilor și exigențelor impuse de art. 6 CEDO.

9

Deși, procurorul își întemeiază recursul declarat, inclusiv prin prisma cazului de

casare prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume, că

instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel, însă în

argumentarea recursului acesta nu a indicat clar asupra căror argumente esențiale nu

s-a expus această instanță, din cele la care s-a referit în apelul declarat.

De asemenea, instanța de recurs în prezenta speță nu acceptă criticile

recurentului, precum că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția adoptată, iar motivarea soluției contrazice dispozitivul. Astfel,

Colegiul penal reține, că procurorul invocă simultan două cazuri de casare, prevăzute

de asemenea la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, adică pe de o parte

se susține că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele, pe care se întemeiază

soluția, adică opinând că această hotărâre nu este motivată, iar pe de altă parte

invocându-se că motivarea hotărârii adoptate de instanța de apel contrazice

dispozitivul acestei hotărâri. Astfel, Colegiul penal apreciază aceste invocări, alogice

și neclare în aspectul invocat. Cu toate acestea, contrar celor invocate de către

procuror, Colegiul penal în urma verificării suplimentare a lucrărilor dosarului,

remarcă că judecând apelul, instanța de al doilea grad de jurisdicție, a examinat cauza

sub toate aspectele, complet și obiectiv, cercetând materialele dosarului, adoptând în

consecință o soluție corectă de menținere a sentinței.

Tot la acest capitol, instanța de recurs reține că, așa cum rezultă din textul

deciziei atacate, instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile

art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, respectiv hotărârea cuprinde

temeiurile de fapt și de drept ce au dus, la caz, la respingerea apelului declarat de

către procuror, cu menținerea sentinței adoptate. Prin urmare, analiza probelor

efectuate de către instanța de apel și considerentele expuse asupra acestora, nu conțin

aprecieri ce ar genera o altă hotărâre logică, decât cea expusă în dispozitivul deciziei

adoptate.

Instanța de recurs menționează, că în apelul declarat de către procuror acesta nu

a făcut altceva decât a specificat fapta infracțională imputată inculpaților, conținutul

declarațiilor martorilor audiați în cadrul ședinței de judecată, enumerând și unele

probe din materialele dosarului, iar în motivare doar și-a expus dezacordul cu

sentința adoptată, îndeosebi considerând nejustificate interpretările instanței în partea

aprecierii inadmisibilității rezultatelor măsurilor speciale de investigații, autorizate

prin încheierea judecătorului de instrucție din 02.02.2016. În asemenea situație, se

reține că în fața instanței de apel, au fost abordate spre atenția acesteia, chestiunile

privind aprecierea repetată a probelor și expunerea asupra admisibilității acestora,

rezultate în urma măsurilor speciale de investigație, autorizate de judecătorul de

instrucție. Însă, rezultând din lucrările dosarului, aceste chestiunile nominalizate

supra, au constituit obiect de analiză și în sentința adoptată de către prima instanță,

iar potrivit jurisprudenței CtEDO, în situația în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de

apel/recurs eventual, o curte de apel poate în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărâri CEDO Garcia Ruis contra Spaniei, Heile

10

contra Finlandei), din care motiv, Colegiul va respinge ca nefondate alegațiile

recurentului invocate în acest sens, precum că instanța de apel a preluat în bună parte

argumentele expuse în sentință de către prima instanță.

În acest context, Colegiul reține, că instanța de apel justificat a reținut, că din

probele prezentate de către partea acuzării în susținerea învinuirii înaintate

inculpatului, Butucel M., în baza art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal și anume coruperea

activă, săvârșită de către două persoane, nu se confirmă cu certitudine vinovăția

ultimului în comiterea faptei imputate, lipsind elementele acestei componențe de

infracțiune și anume latura obiectivă și subiectivă.

În susținerea acestor raționamente, instanța de recurs notează, că potrivit poziției

părții acuzării, una din probele principale care dovedesc, în opinia acesteia, vina

inculpatului, Butucel M., la comiterea infracțiunii imputate, sunt declarațiile

martorului, Doni V., precum și înregistrările convorbirilor dintre acesta și inculpatul,

Butucel M., probe care în cele din urmă au fost apreciate critic de către prima instanță,

care a ajuns la concluzia de a-l achita pe ultimul. Însă, procurorul nefiind de acord cu

concluziile primei instanțe privind achitarea inculpatului, Butucel M., în apelul

declarat a insistat la poziția, că totuși aceste probe prezentate instanței în susținerea

învinuirii înaintate dovedesc vina ultimului la comiterea infracțiunii de corupere

activă, săvârșită de două persoane.

Având în vedere dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale, așa cum acestea au fost interpretate și aplicate,

după o hotărâre de achitare pronunțată de prima instanță, instanța de apel nu poate

dispune condamnarea persoanei fără audierea acesteia în ședința de judecată a

instanței de apel.

Relevantă la caz este și dispoziția art. 415 alin. (21) potrivit căreia, judecând

apelul declarat împotriva sentinței de achitare, instanța de apel nu este în drept să

pronunțe o hotărâre de condamnare fără audierea învinuitului prezent, precum și a

martorilor acuzării solicitați de părți. Martorii acuzării se audiază din nou în cazul în

care declarațiile lor constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un

mod substanțial condamnarea inculpatului.

Deci, Colegiul reiterează, că instanța de apel nu este în drept să pronunțe o

hotărâre de condamnare, bazându-se exclusiv pe dosarul din prima instanță, care

conține depozițiile martorilor și declarațiile inculpatului, același dosar, în temeiul

căruia fusese achitat în prima instanță. În cazul de față, instanța de apel, urma să

procedeze la o nouă audiere atât a inculpatului, cât și a anumitor martori ai acuzării

solicitați de părți (hotărârile CEDO Popovici împotriva Moldovei din 27.11.2007, §72, și

Dănila împotriva României din 08.03.2007, § 62-63). Astfel, martorii acuzării se audiază

din nou în cazul în care depozițiile lor constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să

întemeieze intr-un mod substanțial condamnarea învinuitului (hotărârea CEDO Spînu

împotriva României din 29.04.2008, § 60).

Revenind la cauza deferită judecării, se constată din procesul-verbal al ședinței

de judecată în instanța de apel din data de 23 mai 2017, că procurorul a solicitat în

vederea confirmării învinuirii înaintate inculpaților, de a audia martorul Doni V. și

inculpații. În continuare, Colegiul constată din declarațiile martorului, Doni V., care a

11

fost audiat în cadrul ședinței instanței de apel la data de 30.05.2017 (f.d. 190-191 v. 4),

că acesta a menționat: „Butucel mi-a spus că d-nul Șpak este băiat bun și își va onora

obligațiunile, Butucel făcea referință la Șpak, d-nul Butucel nu mi-a promis nimic.”,

„D-nul Butucel nu mi-a transmis careva foloase bănești”, „D-nul Butucel nu mi-a

promis că îmi va transmite careva mijloace bănești”. De asemenea, din declarațiile

inculpatului, Șpak A., audiat în ședința instanței de apel (f.d. 194 v. 4) acesta a

recunoscut vina parțial, însă remarcând că înțelegeri cu Butucel nu a avut.

Potrivit ordonanței privind modificarea învinuirii în ședință de judecată din

19.12.2016, inculpatului Butucel M. i-a fost înaintată învinuirea, precum că acesta a

săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal și anume,

împreună cu Șpak A., i-au promis lui Doni V., care era șeful Direcției administrarea

patrimoniului de stat și fondului funciar din cadrul Ministerului Agriculturii și

Industriei Alimentare, un apartament cu o odaie, cu suprafața de 41-48 m2, în

complexul locativ ce va fi construit pe str. Costiujeni, 14 mun. Chișinău, în temeiul

contractului de societate civilă nr. 02/2012, întocmind în acest sens o recipisă.

Reieșind din ordonanța menționată mai sus, instanța de recurs reține, că

inculpatului, Butucel M., i-a fost imputat comiterea infracțiunii de corupere activă

săvârșită de 2 persoane, prin modalitatea normativă cu caracter alternativ al laturii

obiective a infracțiunii prevăzute de art. 325 alin. (1) Cod penal și anume –

promisiunea.

Potrivit doctrinei penale, promisiunea în sensul infracțiunii prevăzute de art. 325

Cod penal, reprezintă angajamentul pe care corupătorul și-l asumă față de o persoană

publică sau o persoană publică străină de a-i transmite în viitor – într-un termen

determinat sau nedeterminat – remunerația ilicită, dacă acea persoană publică va

acționa în sensul dorit de corupător.

Prin urmare, învederând declarațiile date în instanța de apel de către martorul

denunțător, Doni V., care este martorul principal a părții acuzării, se atestă că

inculpatul, Butucel M., nu i-a promis nimic și nu i-a transmis careva mijloace bănești,

și nici nu i-a promis că îi va transmite careva mijloace bănești, declarații ce

coroborează cu cele ale inculpatului Șpak A. și ale lui Butucel M.

La fel, verificând și conținutul stenogramelor înregistrărilor audio a convorbirilor

ce au avut loc între martorul Doni V. și inculpații Șpak A., Butucel M., (f.d. 18-45 v. 2),

Colegiul penal consideră, că rolul activ a lui Butucel M. în comiterea infracțiunii

imputate nu este evident. Din discuțiile purtate între martorul, Doni V. și inculpatul,

Butucel M., se constată că ultimul încearcă să-l convingă referitor la reputația

inculpatului, Șpak A., ca fiind o persoană de încredere și cu care se poate de conlucrat,

în contextul în care inculpatul, Butucel M., avea poziția stabilită anterior de

conducerea ministerului unde activa, adică de a-i permite acestuia de a-și onora

obligațiile asumate potrivit contractului de societate civilă încheiat cu IP „Institutul

științifico-practic de horticultură și tehnologii alimentare”, de unde avea de câștigat și

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. De asemenea, din aceste convorbiri se

constată, că careva propuneri au parvenit anume din partea inculpatului, Șpak A.,

care au fost discutate între inculpatul Butucel M. și martorul Doni V., ultimii

expunându-și opiniile asupra acestor propuneri, care nu sunt deslușite clar în ce

12

context au fost făcute, lăsând loc pentru diferite interpretări. Astfel, în opinia instanței

de recurs, probele prezentate de către partea acuzării ce-l vizează pe inculpatul,

Butucel M., nu confirmă cu certitudine prezența în acțiunile acestuia a laturii obiective

a infracțiunii de corupere activă și anume promisiunea unui apartament, menționat

mai sus.

Totodată, Colegiul consideră că partea acuzării în prezenta speță nu a confirmat

și nici prezența laturii subiective a infracțiunii de corupere activă în acțiunile

inculpatului, Butucel M. La acest capitol, instanța de recurs menționează, că

considerentele teoretice prevăd, că latura subiectivă a infracțiunii specificate la art. 325

alin. (1) Cod penal, se caracterizează prin intenție directă, iar motivele infracțiunii în

cauză se exprimă în: năzuința făptuitorului de a obține unele avantaje nepatrimoniale;

de a-și ajuta persoana apropiată; interesul material etc. Respectiv, din învinuirea

înaintată inculpatului, Butucel M., precum și probele administrate la caz, nu este clar

specificat ce avantaj nepatrimonial sau interes material ar fi obținut ultimul de la

faptul promisiunii oferite martorului, Doni V. La fel, nu se poate de afirmat că deși

inculpatul, Șpak A., îi era cunoscut lui Butucel M., care avea o atitudine pozitivă față

de acesta, însă primul nu îi era o persoană apropiată. În comparație cu inculpatul,

Șpak A., care avea scopul de a-l corupe activ pe Doni V., ca acesta la rândul său să

îndeplinească în interesul primului a unei acțiuni în exercitarea funcției sale și anume

de a încheia o tranzacție de împăcare favorabilă corupătorului, în cadrul unui proces

civil, însă nu este clar ce ar fi obținut în schimb inculpatul, Butucel M., chiar dacă ar fi

promis ceva martorului, Doni V. Prin urmare, instanța de recurs consideră, că aceste

chestiuni nu au fost elucidate de către partea acuzării, din care motiv nu este

întrevăzută și nici intenția directă a inculpatului, Butucel M., în comiterea infracțiunii

imputate.

În viziunea instanței de recurs, nu este exclus că comportamentul sau acțiunile

inculpatului, Butucel M., în prezenta speță, au conținut deviant sau reprezintă acțiuni

delictuale, însă acestea urmau a fi stabilite și încadrate juridic corect, cu descrierea

acestora în actul de învinuire, ținând cont de particularitățile stipulate la capitolul XV

al Codului penal, ce prevăd infracțiunile contra bunei desfășurări a activității în sfera

publică, precum și cele expuse la capitolul XVI a Codului contravențional, care

prevăd contravențiile ce afectează activitatea autorităților publice, respectiv această

prerogativă o avea exclusiv partea acuzării, deoarece potrivit alin. (2) art. 24 Cod de

procedură penală instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se

manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât

interesele legii. Mai mult ca atât, dispoziția alin. (3) art. 8 Cod de procedură penală ca

principiu general al procesului penal, stipulează că concluziile despre vinovăția

persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile

în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului cod, se

interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.

De menționat este, că instanțele judecătorești urmează să țină cont de faptul că

sentința de condamnare trebuie să se bazeze pe probe exacte, când toate versiunile au

fost verificate, iar divergențele apărute au fost înlăturate și apreciate în mod

corespunzător.

13

În continuarea celor expuse, Colegiul menționează că vinovăția persoanei în

săvârșirea faptei se consideră dovedită numai în cazul când instanța de judecată,

călăuzindu-se de principiul prezumției nevinovăției, cercetând toate probele

prezentate, iar îndoielile, care nu pot fi înlăturate, fiind interpretate în favoarea

inculpatului și în limita unei proceduri legale, a dat răspunsuri la toate chestiunile

prevăzute în art. 385 Cod de procedură penală, recomandări prevăzute și la pct. 6 al

Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 5 din 19.06.2006 Privind sentința

judecătorească.

În virtutea celor nominalizate, Colegiul penal, în prezenta speță nu poate devia

de la concluziile făcute de către instanțele de fond în ce privește nevinovăția

inculpatului, Butucel M., deoarece nu au fost prezentate suficiente probe ce ar

convinge instanțele de judecată, că acțiunile acestuia conțin elementele infracțiunii

prevăzute de art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal.

Pe cale de consecință, Colegiul penal statuează, că nu și-a găsit confirmarea și

nici temeiul pentru recurs invocat de către autor și prevăzut la pct. 12) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală și anume, că fapta săvârșită de către inculpatul, Șpak A., nu

a fost încadrată juridic corect, deoarece dat fiind faptul că, nu s-a confirmat

participarea inculpatului, Butucel M., la săvârșirea coruperii active în complicitate cu

Șpak A., respectiv decade agravanta infracțiunii imputate, invocată în actul de

învinuire – săvârșită de două persoane, din care considerent acțiunile ultimului se

apreciază ca fiind corect încadrate de către instanțele de fond, în baza art. 325 alin. (1)

Cod penal.

În altă ordine de idei, raportat la criticile procurorului invocate în recurs,

Colegiul constată că acesta se referă în mare parte doar la chestiunea de apreciere a

probelor. Mai mult, reieșind din analiza textuală a recursului ordinar declarat, se

constată că autorul acestuia expune conținutul a câtorva probe cercetate de instanțele

de fond, după care în cele din urmă conchide, că acestea constituie un ansamblu

probator indubitabil prin care se confirmă vinovăția inculpaților în comiterea

infracțiunii imputate.

Elocvent în acest sens, se impune precizarea că aprecierea probelor este unul din

cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece întregul volum de

muncă depus de către organele de urmărire penală, instanțele judecătorești, cât și de

părțile în proces, se concentrează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități.

Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să se bazeze pe

prevederile legale, iar convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor

probelor în ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv. Legea stabilește că

probele admisibile sunt apreciate după pertinența, concludența, veridicitatea și

utilitatea acestora și toate probele în ansamblu lor sunt apreciate din punct de vedere

al coroborării acestora.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi

invocată la această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează că la etapa

judecării recursului nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă apreciere

materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de

instanțele ierarhic inferioare, aceasta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond.

14

Generalizând cele expuse mai sus și constatând, că în cauză există o concordanță

deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de prima instanță și

instanța de apel în privința inculpaților, Șpak A. și Butucel M., nefiind identificată de

instanța de recurs vre-o eroare judiciară, ce ar putea servi drept temei de casare a

hotărârii judecătorești atacate, Colegiul penal consideră ca fiind vădit neîntemeiate

criticile formulate de către recurent în recursul ordinar deferit spre examinare.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, acesta urmează a fi

declarat inadmisibil.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2017, în cauza penală în privința lui

Butucel Mihai Xxxxx și Șpak Artur Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 21 februarie 2018.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

15