1ra-1418/17 — Art. 190 alin. 2 lit. c CP

1ra-1418/17 — Art. 190 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1418/2017

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

15 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte: Nicolaev Ghenadie,

judecători: Toma Nadejda și Timofti Vladimir,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de

avocatul Druță Boris în numele inculpatului Nicolaev Iuri prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2017, în

cauza penală privindu-l pe

Nicolaev Iuri XXXXX, născut la

XXXXX, originar din XXXXX, fără loc

permanent de trai.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 25.07.2016 – 30.03.2017;

Instanța de apel: 26.03.2017 – 20.06.2017;

Instanța de recurs: 08.08.2017 – 15.11.2017.

A C O N S T A T AT :

Nicolaev Iuri a fost recunoscut culpabil de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal și i-a fost stabilită pedeapsă de 3 (trei) ani

închisoare de tip închis, cu privarea dreptului de a ocupa funcții și de a exercita

activități legate de gestionarea mijloacelor financiare pe un termen de 3 (trei)

ani.

martie 2016, urmărind scopul însușirii bunurilor altei persoane prin

înșelăciune și abuz de încredere, aflându-se în preajma cinematografului

„Flacăra” din sect. Buiucani, mun. Chișinău, sub pretextul închirierii unui

apartament pentru a concubina cu cet. Gadîrcă Maia, a obținut de la aceasta un

telefon mobil de model „Lenovo A319” la preț de 3000 lei și bani în sumă de

1000 lei care urma să-i achite pentru chiria apartamentului, pe care nu i-a

restituit până în prezent, cauzându-i părții vătămate Gadîrcă Maia un prejudiciu

material în proporții considerabile.

apelului, casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care Nicolaev

Iuri să fie recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190

alin. (2) lit. c) Cod penal, să-i fie stabilită o pedeapsă de 5 ani închisoare cu

1

executare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții

și de a exercita activități legate de gestionarea și circulația mijloacelor

financiare pe un termen de 3 ani, invocând următoarele motive:

- pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de fond este greșit

individualizată, având în vedere trecutul infracțional al acestuia, antecedentele

penale nestinse. Instanța nu a ținut cont de scopul pedepsei care primordial

trebuie să restabilească echitatea socială și să prevină săvârșirea de noi

infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor persoane, de

antecedentele penale nestinse pe care le avea inculpatul la momentul săvârșirii

infracțiunii și respectiv, de starea de recidivă periculoasă.

a fost admis apelul procurorului, casată sentința în partea aplicării pedepsei și

pronunțată în această parte o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, după cum urmează:

Lui Nicolaev Iuri i-a fost stabilită pedeapsa, cu aplicarea art. 82 Cod penal

sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții și de a exercita activități legate de gestionarea și circulația

mijloacelor financiare pe un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip închis.

În rest sentința a fost menținută.

inculpatului în comiterea infracțiunii imputate, este dovedită prin următoarea

sistemă de probe veridice, concludente, pertinente și utile, care coroborează

între ele, cum sunt: procesul-verbal de audiere în calitate de bănuit din 19 iulie

2016, potrivit căruia inculpatul recunoaște bănuiala ce i se impută (f. d. 38-39);

declarațiile părții vătămate Gadîrcă Maia (f. d. 101); Plângerea din 08 aprilie

2016, prin care Gadîrcă Maia roagă organele de poliție de a atrage la răspundere

conform legii pe Nicolev Iuri, care la data de 29 martie 2016, aproximativ între

orele 11:30-12:00, lângă cinematograful „Flacăra”, sect. Buiucani, mun. Chișinău

prin înșelăciune și abuz de încredere a deposedat-o de 1000 lei și un telefon

mobil de model „Lenovo A 319”, cauzându-i un prejudiciu material considerabil,

în valoare totală de 4000 lei (f. d. 3); procesul-verbal de ridicare din 11 aprilie

2016, potrivit căruia de la partea vătămată au fost ridicate actele confirmative

(6 file) în copii, ale procurării telefonului mobil „Lenovo A319” (f. d. 14-20);

procesul-verbal de audiere în calitate de învinuit din 19 iulie 2016, conform

căruia inculpatul recunoaște vina în comiterea infracțiunii imputate. A refuzat

să dea declarații, susținând depozițiile date în cadrul audierii în calitate de

învinuit (f. d. 43, 44).

Instanța de apel a conchis că aceste probe documentale coroborează cu

declarațiile martorilor sus-indicați și confirmă, cu certitudine, că inculpatul,

prin acțiunile sale intenționate a comis fapta prevăzută la art. 190 alin. (2) lit. c)

Cod penal, după indicii calificativi, escrocheria, adică dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, săvârșită cu

cauzarea de daune în proporții considerabile.

Prima instanță la stabilirea tipului și măsurii de pedeapsă, a ținut cont de

circumstanțele reale și personale, cum ar fi: caracterul și gradul de pericol social

a infracțiunii, că infracțiunea a fost săvârșită intenționat, conform prevederilor

2

art. 16 Cod penal se referă la infracțiuni grave, de personalitatea infractorului,

că anterior a mai comis infracțiuni, fiind chiar și condamnat.

Totoodată instanța de apel a considerat că prima instanță la

individualizarea pedepsei n-a ținut cont și de alte circumstanțe, precum și de

caracteristicile personale ale inculpatului, cum ar fi faptul, că acesta a mai comis

anterior o infracțiune similară, intenționată, și a fost condamnat prin sentința

Judecătoriei Orhei din 11 februarie 2010, în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod

penal la 4 ani închisoare.

În acest context, se atestă că inculpatul a săvârșit la 29 martie 2016,

infracțiunea de escrocherie prevăzută de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal,

având antecedente penale nestinse, generate de săvârșirea anterioară a unei

infracțiuni grave - prevăzute de art. 190 alin. (2) Cod penal, pentru care la 11

februarie 2010 a fost condamnat la 4 ani închisoare.

Prin urmare instanța de apel a conchis, că infracțiunea încriminată

inculpatului, săvârșită la 29 martie 2016, când nu expirase termenul de 6 ani

după executarea pedepsei, a fost comisă în stare de recidivă, or, potrivit art. 111

alin. (1) lit. h) Cod penal - „Se consideră ca neavând antecedente penale,

persoanele condamnate la închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni grave -

dacă au expirat 6 ani după executarea pedepsei”.

Astfel, instanța de apel a considerat că prima instanță nu a aplicat

corespunzător pedeapsa inculpatului, i-a individualizat pedeapsa fără a ține

cont de starea de recidivă periculoasă în care a fost săvârșită infracțiunea

(persoana anterior condamnată pentru o infracțiune intenționată gravă a

săvârșit din nou cu intenție o infracțiune gravă) și, respectiv, nu a stabilit

pedeapsa conform art. 82 Cod penal, care prevede că „Mărimea pedepsei pentru

recidivă periculoasă este de cel puțin două treimi din maximul celei mai aspre

pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului

cod”.

Astfel, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c)

Cod penal, legiuitorul a prevăzut pedeapsa cu închisoare de la 2 la 6 ani, însă

instanța de fond i-a aplicat pedeapsa principală de doar 3 ani închisoare, care se

situează sub limita de 2/3 din maximul pedepsei de 6 ani. În acest context,

instanța de fond urma să-i aplice inculpatului pedeapsa de minim 4 ani

închisoare, iar prin aplicarea pedepsei de 3 ani închisoare au fost ignorate de

către instanță prevederile legale.

A mai reținut instanța de apel, că inculpatul n-a mers pe calea corijării, este

dispus să comită sistematic infracțiuni contra patrimoniului și conchide că

pedeapsa aplicată în privința inculpatului prin sentința Judecătoriei Chișinău,

sediul Buiucani din 30 martie 2017 este prea blândă în raport cu infracțiunea

comisă și personalitatea inculpatului, or, după cum reiese din cele sus-indicate,

doar pedeapsa reală a închisorii cu executare în penitenciare, îl va împiedica pe

inculpat să comită noi infracțiuni.

Boris în numele inculpatului Nicolaev Iuri, declarând recurs prin intermediul

oficiului poștal la 11 iunie 2017, în termen, prin care solicită admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel și a sentinței, cu emiterea unei noi

3

hotărâri prin care inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă non privativă de

libertate.

În motivarea recursului, invocând temei de drept pct. 2), 6) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, a indicat următoarele argumente:

- instanța de apel a examinat cauza în absența părții vătămate;

- inculpatul a recunoscut vina, fiind interogat în calitate de bănuit și nu

merită o pedeapsă atât de aspră;

- instanța de apel neîntemeiat a stabilit în acțiunile inculpatului recidiva.

inadmisibilității recursului, ca fiind vădit neîntemeiat, deoarece consideră că

pedeapsa aplicată inculpatului, a fost individualizată potrivit prevederilor

legale, în acest sens nefiind admise erori de drept.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul

normei vizate.

Potrivit art. 432 alin. (1), (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal de asemenea menționează, că temeiurile pentru recurs pot fi

invocate doar în cazul în care au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în

instanța de apel, fapt stipulat de alin. (2) art. 427 Cod de procedură penală.

Instanța de recurs subliniază, că potrivit practicii judiciare constante,

erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea

la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate

cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Potrivit textului recursului declarat, recurentul invocă ca temei de casare a

deciziei instanței de apel art. 427 alin. (1) pct. 4) și 10) Cod de procedură

penală, potrivit cărora, hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în

cazurile când: 4) judecata a avut loc fără participarea procurorului, inculpatului,

precum și a apărătorului, interpretului și traducătorului, când participarea lor

era obligatorie potrivit legii; 10) s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Referitor la eroarea de drept prevăzută la pct. 4) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, invocată în recursul ordinar, recurentul menționând că

instanța de apel a examinat cauza în absența inculpatului, cât și a părții

vătămate Gadîrcă Maia, instanța de recurs constată că astfel de eroare nu este

incidentă speței, deoarece din conținutul art. 427 alin. (1) pct. 4) Cod de

procedură penală, reiese că se consideră eroare situația în care: judecata a avut

loc fără participarea procurorului, inculpatului, precum și a apărătorului,

4

interpretului și traducătorului, când participarea lor era obligatorie potrivit

legii.

Or, invocarea recurentului precum că cauza în ordine de apel a fost

examinată în absența părții vătămate, nu poate fi reținută, dat fiind faptul că

norma suscitată nu prevede drept eroare judecarea cauzei fără participarea

părții vătămate, mai mult ca atât aceasta a fost legal citată pentru ședințele de

judecată (f. d. 133, 135).

Cât privește, în speța dedusă judecății, examinarea apelului în absența

inculpatului, instanța de recurs reține că, la fel, nu cade sub incidența pct. 4)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, dat fiind faptul că instanța de apel a

pus în aplicare prevederile normei 321 Cod de procedură penală, care

stipulează:

Alin. (1) judecarea cauzei în primă instanță și în instanța de apel are loc cu

participarea inculpatului, cu excepția cazurilor prevăzute de prezentul articol.

Alin. (2) judecarea cauzei în lipsa inculpatului poate avea loc în cazul:

1) când inculpatul se ascunde de la prezentarea în instanță.

Alin. (4) în caz de neprezentare a inculpatului în instanță, judecarea cauzei

se amână, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2).

Prin urmare, reieșind din materialele dosarului, instanța de recurs reține

că prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 25 noiembrie 2016

Nicolaev Iuri, a fost anunțat în căutare, cu eliberarea în privința acestuia a

mandatului de arestare pe un termen de 30 zile (f. d. 88 – 90), executarea căreia

a fost pusă în sarcina Inspectoratului de Poliție Buiucani al DP mun. Chișinău,

însă inculpatul nu a fost reținut până la momentul judecării cauzei în ordine de

apel. Or, drept temei pentru anunțarea în căutare și aplicarea arestului în

privința inculpatului, a servit de asemenea eschivarea acestuia de a se prezenta

în ședințele de judecată.

În această ordine de idei, instanța de recurs statuează că instanța de apel

corect a examinat cauza în lipsa inculpatului, dat fiind faptul că ultimul

intenționat s-a sustras de la judecată.

Referitor la eroarea de drept prevăzută la pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, invocată în recursul ordinar, Colegiul constată, că astfel de

temei la fel, nu și-a găsit confirmarea la examinarea recursului declarat.

În acest sens Colegiul penal reiterează, că potrivit prevederilor art. 7 Cod

penal, la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea penală.

Potrivit prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și,

respectiv, are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului,

cât și a altor persoane.

În conformitate cu art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovată de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în

Partea specială a prezentului cod în strictă conformitate cu dispozițiile Părții

generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

5

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. O

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din

numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Conform deciziei instanței de apel, inculpatul a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, a cărui sancțiune prevede

pedeapsă cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unități convenționale sau cu

închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3

ani.

La aplicarea pedepsei inculpatului, instanța de apel a menționat, că prima

instanță nu a stabilit în mod corespunzător pedeapsa inculpatului Nicolaev Iuri,

a individualizat pedeapsa fără a ține cont de starea de recidivă periculoasă în

care fost săvârșită infracțiunea (persoana anterior condamnată pentru o

infracțiune intenționat gravă a săvârșit din nou cu intenție o infracțiune gravă),

și, respectiv nu a stabilit pedeapsa conform art. 82 Cod penal, or, inculpatul a

mai comis anterior o infracțiune similară, intenționată, și a fost condamnat prin

sentința Judecătoriei Orhei din 11 februarie 2010, în baza art. 190 alin. (2) lit. c)

Cod penal la 4 ani închisoare.

Totodată, potrivit art. 34 alin. (1) Cod penal, se consideră recidivă

comiterea cu intenție a uneia sau a mai multor infracțiuni de o persoană cu

antecedente penale pentru o infracțiune săvârșită cu intenție.

Conform alin. (2) art. 34 Cod penal, recidiva se consideră periculoasă dacă

1) persoana anterior condamnată de două ori la închisoare pentru infracțiuni

intenționate a săvârșit din nou cu intenție o infracțiune și 2) dacă persoana

anterior condamnată pentru o infracțiune intenționată gravă sau deosebit de

gravă a săvârșit din nou cu intenție o infracțiune gravă sau deosebit de gravă.

Prin urmare, instanța de recurs menționează drept întemeiată reținerea

instanței de apel privind săvârșirea de către Nicolaev Iuri a infracțiunii în stare

de recidivă, or, ultimul fiind condamnat la 11 februarie 2010 la 4 ani închisoare,

respectiv fiind eliberat din custodia instituțiilor penitenciare în luna februarie

2014, iar la 29 martie 2016 săvârșește din nou o infracțiune intenționată, dată la

care nu era stins antecedentul penal precedent.

Mai mult decât atât, conform art. 82 alin. (2) Cod penal, mărimea pedepsei

pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate, din maximul celei mai aspre

pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului

cod.

Astfel, Colegiul penal consideră, că instanța de apel, individualizând

pedeapsa inculpatului a ținut cont de prevederile legale expuse supra și a

motivat aplicarea față de inculpat a pedepsei închisorii în baza tuturor

circumstanțelor constatate în speță, determinante pentru stabilirea pedepsei,

ținând cont și de faptul că, inculpatul anterior a fost condamnat, însă nu a făcut

concluziile corespunzătoare, prin urmare, Colegiul consideră, că instanța corect

a concluzionat că o pedeapsă mai blândă din numărul celor menționate în

sancțiunea normei incriminate inculpatului, nu va asigura scopul pedepsei.

6

Colegiul penal mai statuează că în speța dată, la fel, este imposibilă

aplicarea normei art. 90 Cod penal, or, potrivit aliniatului (4) din articolul sus

citat, persoanelor care au săvârșit infracțiuni deosebit de grave și excepțional de

grave, precum și în cazul recidivei, condamnarea cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei nu se aplică.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, temeiurile invocate

de recurent prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 4), 10) Cod de procedură penală,

nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului. Astfel de erori de drept în

speța examinată nu s-au comis, prin urmare, hotărârea atacată este legală și

întemeiată, iar recursul urmează a fi declarat inadmisibil ca fiind vădit

neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de avocatul Druță Boris în

numele inculpatului Nicolaev Iuri, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 20 iunie 2017, în cauza penală în privința lui Nicolaev Iuri

XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 15 decembrie 2017.

Președinte Nicolaev Ghenadie

Judecători Toma Nadejda

Timofti Vladimir

7