1ra-1000/2016 — art. 187 alin. 2 lit. f CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 187 alin. 2 lit. f CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 pct. 6,10 CPP
1ra-1000/2016 — art. 187 alin. 2 lit. f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr. 1ra-1000/2016
C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E
D E C I Z I E
18 mai 2016 mun. Chișinău
Colegiul penal în următoarea componență:
Președinte Gordilă Nicolae
Judecători Covalenco Elena
Diaconu Iurie
examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar prin care se solicită
casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 februarie 2016,
declarat de către inculpatul
Coev Igor Igor, născut la 31 iulie 1992, originar și domiciliat
în mun. Chișinău str. Ginta Latină 1 ap. 40 a
Termenul de examinare a cauzei:
prima instanță: 01.09.2015-30.11.2015
instanța de apel: 28.12.2015-05.02.2016
instanța de recurs: 13.04.2016-18.05.2016
A C O N S T A T A T :
Prin sentința Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 30 noiembrie 2015, în
procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Coev
Igor Igor, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod
penal, la 3 ani și 4 luni închisoare, fără amendă.
Conform art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită i-a fost suspendată condiționat pe
un termen de probă de 2 ani și nu va fi executată dacă în termenul de probă nu va
comite o nouă infracțiune și prin purtare exemplară va confirma încrederea acordată.
Potrivit sentinței s-a constatat, că la 28 iunie 2015 în jurul orei 02.30, Coev I.,
aflându-se în incinta barului „Teremok”, situat în mun. Chișinău str. M. Drăgan 28/4,
având intenția de a însuși bunurile altei persoane, în mod deschis a sustras un telefon
mobil de model „Lenovo A319”, ce aparține lui Voroniuc Vladimir, cu nr. de IMEI-uri
866086022135141 și 866086022171500, la prețul de 2.000 lei, unde erau activate
cartelele SIM cu numerele 068182862 și 079303150, la prețul de 50 lei fiecare și o
cartelă pentru memorie de tip „Micro-SD 4GB”, la prețul de 280 lei, pricinuindu-i
astfel părții vătămate daună în proporții considerabile în sumă totală de 2.380 lei.
Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta
inculpatului Coev I. a fost calificată de drept în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal și
anume – jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, cu cauzarea de daune în
proporții considerabile.
Sentința a fost atacată cu apel de către procuror, care a solicitat casarea parțială
1
a acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului
stabilit pentru prima instanță, prin care Coev I. să fie condamnat în baza art. 187 alin.
(2) lit. f) Cod penal și în conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală, la 4 ani 6
luni închisoare, fără amendă.
În motivarea apelului declarat a invocat, că deși, instanța de judecată a calificat
corect acțiunile inculpatului, sentința în cauză este ilegală în partea stabilirii pedepsei,
deoarece nu s-a ținut cont de faptul, că inculpatul anterior a mai comis infracțiuni, iar
prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 15.07.2015 ultimul a fost
condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu
suspendarea condiționată a pedepsei pe un termen de probă de 3 ani. Astfel, în opinia
procurorului comiterea infracțiunilor de sustragere a bunurilor altei persoane a
devenit o deprindere și o modalitate de conviețuire în societate, iar pedeapsa penală
stabilită acestuia nu-și va atinge scopul său primordial de prevenire și combatere a
săvârșirii noilor infracțiuni, respectiv pedeapsa aplicată nu este adecvată faptei și
pericolului social al acesteia, fiind stabilită contrar prevederilor art. 16, 61, 75 Cod
penal. Prin urmare, acuzarea consideră, că scopul pedepsei penale în privința
inculpatului ar putea fi realizat doar cu privarea de libertate a inculpatului.
3.1 Procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Bolduratu
Vasile, a declarat apel suplimentar, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei
noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Coev I. să fie
condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, cu aplicarea art. 3641 alin. (8) Cod
penal, la 4 ani 6 luni închisoare, fără amendă. Conform art. 84 alin. (4) Cod penal, prin
cumul parțial de sentințe, a-i adăuga parțial pedeapsa stabilită prin sentința
Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 15.07.2015, stabilindu-i definitiv pedeapsă de
6 ani închisoare, fără amendă, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.
În motivarea apelului declarat a invocat, că inculpatul prin sentința Judecătoriei
Buiucani mun. Chișinău din 15.07.2015, a fost recunoscut vinovat și condamnat în
baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod
de procedură penală, la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau
a exercita o anumită activitate în domeniul economic pe un termen de 3 ani, iar
conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite i-a fost suspendată
condiționat pe un termen de probă de 3 ani. Totodată, prin decizia Colegiului penal al
Curții de Apel Chișinău din 22.12.2015, a fost menținută sentința primei instanțe mai
sus menționată, respectiv hotărârea instanței de apel este executorie și este necesar de
a condamna inculpatul Coev I., cu stabilirea pedepsei conform art. 84 alin. (4) Cod
penal.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 februarie 2016,
a fost admis apelul declarat, fiind casată parțial sentința în partea stabilirii pedepsei și
pronunțată o hotărâre nouă în această parte, potrivit modului prevăzut pentru prima
instanță, prin care Coev I. a fost condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, la
4 ani și 6 luni închisoare, fără amendă, și conform art. 84 alin. (4) Cod penal, în
termenul pedepsei i-a fost inclusă durata pedepsei executate parțial în baza sentinței
Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 15 iulie 2015, fiindu-i stabilit definitiv
pedeapsă de 5 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, fără
2
amendă, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau a exercita o anumită
activitate în domeniul economic pe termen de 3 ani. În rest, celelalte dispoziții ale
sentinței au fost menținute.
În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a considerat, că prima instanță
la aplicarea pedepsei nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75, 90 Cod
penal și pedeapsa aplicată nu este în limitele legii.
Instanța de apel a menționat, că potrivit sentinței Judecătoriei Buiucani mun.
Chișinău din 15 iulie 2015, Coev I. a fost recunoscut vinovat de săvârșirea la 27
ianuarie 2015 a infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal și pedepsit
cu închisoare la 3 ani, cu privare de dreptul de a ocupa anumite funcții sau a exercita
o anumită activitate legată de domeniul economic pe termen de 3 ani, iar conform art.
90 Cod penal, cu suspendarea condiționată a pedepsei principale pe termen de probă
de 3 ani. Totodată, prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22
decembrie 2015 a fost respins ca nefondat apelul avocatului, Malanciuc S., în numele
inculpatului și menținută sentința Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 15 iulie
2015.
În atare situație, în speță, instanța de apel a constatat cazul unui concurs de
infracțiuni, impunându-se aplicarea prevederilor stipulate în art. 84 alin. (4) Cod
penal.
Totodată, instanța de apel a reținut, că inculpatului îi aparține pluralitatea de
infracțiuni, se caracterizează negativ prin faptul că anterior a mai săvârșit infracțiuni,
considerând astfel că scopul pedepsei, inclusiv corectarea și reeducarea lui se va
obține prin aplicarea pedepsei cu închisoare.
Prin urmare, instanța de apel a conchis, că în termenul pedepsei stabilite în baza
art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, urmează a fi inclusă durata pedepsei executate
parțial în baza sentinței Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 15 iulie 2015.
La fel, instanța de apel a notat, că temeiuri de aplicare a art. 90, precum și art. 79
Cod penal, adică condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și
aplicarea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege, nu s-au constatat,
deoarece lipsesc circumstanțe ce justifică suspendarea condiționată a executării
pedepsei aplicate inculpatului, iar în partea descriptivă a sentinței nu se cuprind
considerente temeinice și legale privind aplicarea art. 90 Cod penal, fapt ce determină
concluzia, că soluția aplicării normei date este nemotivată.
În cele din urmă, instanța de apel a concluzionat, că motivele invocate de
procuror privind înăsprirea pedepsei inculpatului Coev I., sânt fondate.
Decizia instanței de apel este atacată cu recurs ordinar de către inculpat, prin
care solicită casarea acesteia și menținerea sentinței.
În motivarea recursului invocă:
- instanța de apel contrar prevederilor art. 75 Cod penal, incorect a individualizat
pedeapsa aplicată inculpatului, fără a ține cont de circumstanțele ce atenuează
răspunderea penală, de faptul căinței sincere și comportamentul pozitiv în timpul
urmăririi penale și judecării cauzei, faptul că a fost recunoscută vina de inculpat, s-a
împăcat cu partea vătămată, prejudiciul material cauzat prin infracțiune fiind reparat
3
integral, de influența pedepsei aplicate asupra corectării, în consecință măsura de
pedeapsă stabilită fiind excesiv de aspră;
- instanța de apel nu s-a expus asupra cumulului de circumstanțe atenuante
menționate de prima instanță în sentință, precum și posibilitatea aplicării prevederilor
art. 90 Cod penal în privința inculpatului;
- privarea de libertate a inculpatului îl lipsește pe acesta de șansa de a se
recupera și a deveni un cetățean integru;
- consideră că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în
apel, contrar prevederilor art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală.
În drept, recurentul își întemeiază recursul său, în baza art. 427 alin. (1) pct. 6)
Cod de procedură penală.
În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură
penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,
solicitând de a-l respinge ca inadmisibil, deoarece instanța de apel și-a argumentat
suficient soluția adoptată, ținând cont în deplină măsură de principiile generale de
aplicare a pedepsei, precum și de criteriile generale de individualizare a pedepsei, de
gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele ce
atenuează răspunderea penală, influența pedepsei aplicate asupra corectării și
reeducării vinovatului.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, în raport cu
materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca fiind
vădit neîntemeiat din următoarele considerente:
Potrivit art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinează
cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427, fiind în drept să judece și în
baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.
Reieșind din conținutul recursului, inculpatul invocă ca temei de casare a
hotărârii instanței de apel, prevederile pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură
penală, menționând anume că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor
motivelor invocate în apel. Tot din textul recursului se atestă, că autorul critică
hotărârea instanței de apel, nefiind de acord cu individualizarea pedepsei stabilite,
considerând-o excesiv de aspră. Astfel, ținând cont de argumentele invocate, Colegiul
penal consideră, că recurentul, de fapt, semnalează temeiul pentru recurs prevăzut la
pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume s-au aplicat pedepse
individualizate contrar prevederilor legale.
În același timp, Colegiul penal constată din recursul declarat, că inculpatul nu
contestă starea de fapt stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a
acțiunilor săvârșite, invocând dezacordul cu faptul că instanța de apel nu a luat în
considerație totalitatea circumstanțelor atenuante, ce în opinia ultimului, ar permite
instanței de apel de a-i stabili o pedeapsă cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal,
suspendându-i condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de probațiune.
Cât privește temeiul de casare, invocat de recurent și stipulat la pct. 6) alin. (1)
art. 427 Cod de procedură penală, precum că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra
tuturor motivelor invocate în apel, așa cum stipulează dispoziția alin. (5) art. 414 Cod
de procedură penală, Colegiul penal statuează, că acest temei pentru recurs, în
4
prezenta speță nu este valabil, deoarece așa cum se atestă din materialele cauzei,
inculpatul și nici apărătorul său, nu au atacat cu apel sentința adoptată la caz,
respectiv instanța de apel nu avea cum să se pronunțe asupra a careva argumente ale
părții apărării. În consecință, instanța de recurs apreciază ca neîntemeiat și declarativ
invocarea temeiului de casare sus menționat de către recurent, deoarece nu are nici un
suport legal.
Totodată, în urma studiului lucrărilor dosarului, în opinia Colegiului nu și-a
găsit confirmarea nici temeiul pentru recurs semnalat de către recurent și prevăzut la
pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, în prezenta speță, deoarece instanța
de apel și-a motivat întemeiat soluția adoptată, acordând deplină eficiență
prevederilor art. 61, 75 Cod penal, la soluționarea chestiunii cu privire la
individualizarea pedepsei inculpatului, stabilite conform sancțiunii articolului
imputat acestuia, ținând cont și de dispozițiile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură
penală.
Astfel, precum se atestă, prezenta cauză, în urma solicitării și înscrisului autentic
al inculpatului (f.d. 97), a fost judecată pe baza probelor administrate în faza de
urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură penală.
Potrivit alin. (8) art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul care a recunoscut
săvârșirea faptelor imputate în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei pe baza
probelor administrate în faza urmăririi penale, solicitare care a fost admisă de către
instanță prin încheiere (la caz, încheierea protocolară f.d. 105), beneficiază de
reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu
închisoare ori cu muncă neremunerată în folosul comunității și de reducere cu o
pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.
Sancțiunea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, pentru care
a fost recunoscut vinovat inculpatul, prevede pedeapsă cu închisoare de la 5 la 7 ani
cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1.000 unități convenționale. Respectiv,
învederând prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, care sânt valabile
în cazul dat pentru inculpatul Coev I., limitele pedepsei cu închisoare au fost reduse
cu o treime, constituind astfel de la 3 ani și 4 luni până la 4 ani și 8 luni. În prezenta
speță, inculpatului pentru comiterea infracțiunii imputate, prin prisma alin. (8) art.
3641 Cod de procedură penală, i-a fost stabilită pedeapsă cu închisoare pe un termen
de 4 ani și 6 luni, fără amendă, adică în limitele prevederilor legale.
La aplicarea pedepsei inculpatului, în privința căruia a fost admisă procedura
simplificată de judecare pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,
instanța urmează să ia în considerare atât prevederile din alin. (8) art. 3641 Cod de
procedură penală, cât și prevederile art. 75-88 din Cod penal, ce reglementează
modalitatea individualizării pedepselor persoanelor condamnate.
Conform alin. (1) art. 75 Cod penal, persoanei recunoscută vinovată de
săvârșirea unei infracțiuni, inclusiv prin procedura de judecare în baza probelor
administrate în faza de urmărire penală, i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele
fixate în Partea Specială a prezentului Cod și în conformitate cu dispozițiile Părții
Generale a Codului penal, aplicate prin prisma prevederilor alin. (8) art. 3641 Cod de
procedură penală. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată
5
va ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui
vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de
influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de
condițiile de viață ale acestuia.
De menționat, la caz, este și acel fapt că instanța de apel întemeiat a reținut, că
inculpatul Coev I., prin sentința Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 15 iulie
2015, a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit.
c) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip
semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau a exercita o
activitate legată de domeniul economic, pe un termen de 3 ani, iar conform art. 90
Cod penal, pedeapsa stabilită i-a fost suspendată condiționat pe un termen de probă
de 3 ani. Ulterior, prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22
decembrie 2015, a fost respins apelul avocatului Malanciuc S. în numele inculpatului
Coev I. și menținută sentința, nominalizată mai sus. Astfel, se constată faptul, că până
la adoptarea sentinței în prezenta cauză, inculpatul a fost condamnat și prin sentința
Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 15.07.2015, însă care a fost contestată cu apel
de către partea apărării, adică nu era o hotărâre judiciară definitivă și executorie, în
cauza respectivă.
Norma alin. (4) art. 84 Cod penal stipulează, că conform prevederilor alin. (1)–(3)
se stabilește pedeapsa și în cazul în care, după pronunțarea sentinței, se constată că
persoana condamnată este vinovată și de comiterea unei alte infracțiuni săvârșite
înainte de pronunțarea sentinței în prima cauză. În acest caz, în termenul pedepsei se
include durata pedepsei executate, complet sau parțial, în baza primei sentințe.
Prin urmare, Colegiul penal remarcă, că instanța de apel corect la stabilirea
pedepsei inculpatului, în prezenta cauză, a aplicat și prevederile art. 84 alin. (4) Cod
penal, stabilindu-i pentru cumul de infracțiuni pedeapsă definitivă cu închisoare pe
un termen de 5 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, fără amendă, fiindu-
i inclus durata pedepsei executate parțial în baza sentinței Judecătoriei Buiucani mun.
Chișinău din 15 iulie 2015.
Aplicându-se pedeapsa în urma judecării pe baza probelor administrate în faza
de urmărire penală, instanța, de asemenea, trebuie să ia în considerare și cerințele
alin. (2) art. 75 Cod penal, conform cărora o pedeapsă mai aspră, din numărul celor
prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește doar dacă o pedeapsă mai
blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.
Opozant alegațiilor recurentului despre posibilitatea aplicării prevederilor art. 90
Cod penal în privința sa și anume suspendarea condiționată a executării pedepsei
pentru o perioadă de probațiune, Colegiul penal relevă, că conform alin. (1) al normei
menționate, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru
infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvârșite din
imprudență, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui
vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea
poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând
numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei
și perioada de probațiune sau, după caz, termenul de probă. În acest caz, instanța de judecată
6
dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în perioada de probațiune sau, după caz, termenul
de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârși o nouă infracțiune și, prin comportare
exemplară și muncă cinstită, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.
Deci, o condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 Cod penal constituie
concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa stabilită.
Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi
atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de
judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, inclusiv are în
vedere întreaga conduită a condamnatului înainte de săvârșirea faptei, după
săvârșirea faptei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce privesc personalitatea
infractorului, bazându-se pe materialele cauzei administrate în cadrul cercetării
judecătorești.
În contextul dat, instanța de recurs, totuși precizează, că prin îndeplinirea
condițiilor prevăzute de lege pentru aplicarea prevederilor alin. (1) art. 90 Cod penal,
nu se creează un drept pentru condamnat, ci doar o vocație a acestuia la această
măsură de individualizare judiciară a pedepsei.
Ținând cont însă, de prevederile legale enunțate mai sus, Colegiul penal
consideră întemeiate considerentele instanței de apel că în prezenta cauză, nu s-au
constatat circumstanțe ce ar justifica suspendarea condiționată a pedepsei cu
închisoare în privința inculpatului, deoarece personalitatea inculpatului nu prezintă
garanțiile unei conduite, ce ar permite instanței de judecată de a da dovadă de
clemență. Mai ales, că în cauza supusă judecării, nu sunt prezente doar circumstanțe
atenuante, menționate în recursul său de către inculpat, de către prima instanță fiind
constatată și prezența circumstanței agravante – săvârșirea infracțiunii de către o
persoană în stare de ebrietate, având în vedere și acel fapt, că inculpatul cu 5 luni până la
comiterea infracțiunii de jaf, prevăzută de art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, a comis și
o infracțiune de escrocherie prevăzută de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, pentru care
a și fost condamnat prin sentința Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 15.07.2015,
inclusiv cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal. Tot, din materialele cauzei se
atestă, că anterior inculpatul a mai săvârșit infracțiuni și anume prevăzute de art. 186
alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal, procesul penal în privința sa fiind încetat în legătură
cu împăcarea părților, precum și de art. 2011 alin. (1) Cod penal, fiind condamnat la
amendă în mărime de 10.000 lei, pe care a achitat-o. Astfel, se atestă faptul că
comiterea infracțiunilor, îndeosebi a celor de sustragere a bunurilor altei persoane,
pentru inculpatul Coev I., a devenit o deprindere și o modalitate de conviețuire în
societate, iar aplicarea pedepselor neprivative de libertate nu-și produc efectul, pentru
ca inculpatul să-și facă concluziile necesare de a nu comite în continuare abateri de la
prevederile legii penale.
Referitor la alegațiile recurentului privind prezența cumulului de circumstanțe
atenuante, ce în opinia acestuia nu au fost luate în considerare de către instanța de
apel, Colegiul menționează, că la prezenta speță, acestea nu sunt suficiente pentru ca
inculpatul să beneficieze de aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, în raport cu
faptul prezenței și a circumstanței agravante la caz, ținând cont și de personalitatea
inculpatului, din cazierul judiciar al căruia rezultă o frecvența a comiterii
7
infracțiunilor. În ce privește, invocarea prezenței circumstanței atenuante
recunoașterea vinei în comiterea infracțiunii, la caz, ca urmare a aplicării procedurii
prevăzute de art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, aceasta nu poate fi
valorificată ca o circumstanță atenuantă prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. f) Cod penal,
deoarece ar însemna că aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență
juridică, fapt menționat și în pct. 35 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție a
Republicii Moldova nr. 13 din 16.12.2013, Cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641
CPP de către instanțele judecătorești.
În atare împrejurări Colegiului penal consideră, că instanța de apel i-a aplicat
inculpatului o pedeapsă echitabilă și conformă prevederilor legale, luând în
considerație toate criteriile generale de individualizare a pedepsei, iar modalitatea de
executare a acesteia stabilită în sarcina inculpatului, a fost individualizată corect și în
așa fel, încât acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în
viitor a săvârșirii unor fapte similare.
Astfel, Colegiul statuează, că pedeapsa individualizată de instanța de apel,
răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut la art. 61 alin. (2)
Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și
prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor
persoane.
Sumând cele expuse, instanța de recurs consideră, că n-a fost constatată prezența
în speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare în
sensul casării deciziei contestate în partea stabilirii pedepsei.
În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de
recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva
hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă
inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs
sânt vădit neîntemeiate.
În temeiul celor menționate mai sus, Colegiul penal concluzionează
inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către inculpat, ca fiind vădit
neîntemeiat.
În conformitate cu art. 432 alin. (1)-(2) pct. 4) Cod de procedură penală,
Colegiul penal,
D E C I D E:
Inadmisibilitatea recursului ordinar împotriva deciziei Colegiului penal al Curții
de Apel Chișinău din 05 februarie 2016, declarat de către inculpatul Coev Igor Igor, în
cauza penală în privința acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă.
Decizia pronunțată integral la data de 15 iunie 2016.
Președinte Gordilă Nicolae
Judecător Covalenco Elena
Judecător Diaconu Iurie
8