1ra-1258/2017 — art.190 alin.4, 320 alin.1 CP

1ra-1258/2017 — art.190 alin.4, 320 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul 1ra-1258/17

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

14 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Ghenadie Nicolaev,

judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Nadejda Toma, Petru

Moraru,

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de avocatul

Gubceac Dmitrii în numele inculpatului Făină Boris, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Briceni din 02 decembrie 2016 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 19 aprilie 2017, în cauza penală în

privința lui

Făină Boris Xxxxx,

născut la xxxxx, originar și domiciliat în or. Xxxxx,

str. xxxxx, cu viza de domiciliu din str. xxxxx.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

(instanța de fond);

(instanța de apel);

(instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

a fost condamnat:

- în baza art.190 alin.(4) Cod penal la 7 ani închisoare, cu privarea de dreptul

de a ocupa funcții sau de a exercita activități legate de gestionarea si

administrarea bunurilor materiale pe un termen de 4 ani;

- în baza art.320 alin.(1) Cod penal la 1 an închisoare.

Potrivit art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită definitiv pedeapsa de 7

ani 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a

exercita activități legate de gestionarea și administrarea bunurilor materiale

pe un termen de 4 ani.

1

Conform art. 84 alin.(4) Cod penal, la pedeapsa aplicată a fost adăugată

parțial partea neexecutată a pedepsei fixată prin sentința Judecătoriei Edineț

din 18 februarie 2015, fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă de 8 ani închisoare,

cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de

a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate legate de

gestionarea, administrarea bunurilor materiale pe un termen de 4 ani.

S-a încasat de la Făină Boris în beneficiul lui Xxxxx suma de xxxxx lei.

fiind lipsit de documentare economică și neavând bunuri ce ar garanta

executarea obligației, cunoscând cu certitudine despre caracterul nerealizabil

al angajamentelor asumate, demonstrat prin informațiile ce atestă lipsa

deținerii în proprietate a careva bunuri, în scop de cupiditate, intenționat a

comis infractiunea de escrocherie manifestată prin dobândirea ilicită în luna

septembrie 2013, decembrie 2014 și în perioada ianuarie - august 2015 a

bunurilor altor persoane și anume a animalelor porcine, prin înșelăciune și

abuz de încredere, cu cauzare de daune materiale în proporții considerabile

după cum urmează:

- de la Xxxxx din s.Xxxxx, r-nul Xxxxx în sumă de xxxxx lei,

- de la Xxxxx din s.Xxxxx, r-nul Xxxxx în sumă de xxxxx lei,

- de la Xxxxx din s.Xxxxx, r-nul Xxxxx în sumă de xxxxx lei,

- de la Xxxxx din s.Xxxxx, r-nul Xxxxx în sumă de xxxxx lei,

- de la Xxxxx din s.Xxxxx, r-nul Xxxxx în sumă de xxxxx lei,

- de la Xxxxx din s.Xxxxx, r-nul Xxxxx în sumă de xxxxx lei,

- de la Xxxxx din s.Xxxxx, r-nul Xxxxx în sumă de xxxxx lei.

2.1. Tot el, Făină B., la mijlocul lunii iulie 2015, urmărind scop de profit

și îmbogățire, beneficiind de încrederea acordată de către oameni, intenționat,

prin înșelăciune și abuz de încredere manifestată verbal, sub pretextul unui

împrumut pe care se angaja să-l restituie peste o lună, a însușit de la Xxxxx,

domiciliată în or.Xxxx, str.xxxx, suma de xxxx lei, neavând intenția de a-și

onora angajamentul asumat, cauzându-i părții vătămate un prejudiciu

material considerabil.

2.2. Tot Făină Boris, în perioada de la 10 mai 2012 – până la 30 noiembrie

2015, s-a eschivat de la executarea silită a hotărârii judecătoriei Edineț din

24.09.2010 privind încasarea de la el în beneficiul SA MAIB Leasing a datoriei

în sumă de xxxx lei și a cheltuielilor de judecată de xxxx lei, pusă în executare

2

în temeiul titlului executoriu nr. 2-580, cu intentarea la data de 10.05.2012 de

către executorul judecătoresc Gurițanu V. a procedurii de executare. Astfel, la

26.02.2013 în privința lui Făină B. a fost pornit proces contravențional, soldat

cu aplicarea prin hotărârea judecătoriei Edineț nr. 23/13 din 13.03.2013 a

sancțiunii contravenționale în baza art. 318 alin. (1) Cod contravențional -

amendă în mărime de 50 unități convenționale, necătând la care, urmărind

aceeași intenție și având posibilitatea reală de a executa hotărârea instanței de

judecată, pe care nu a executat-o, cauzându-i SA MAIB Leasing prejudiciu

material în sumă de xxxx lei.

Făină B., care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei hotărâri de achitare.

În susținerea cerințelor a invocat că instanța de judecată urma să

examineze cauza penală în baza învinuirii aduse potrivit art. 190 alin.(2) lit.c)

Cod penal, adică pe fiecare episod în parte, dar nu conform art. 190 alin.(5)

Cod penal, care a fost modificată de către acuzator potrivit ordonanței de

învinuire în sensul agravării.

De la momentul transmiterii cauzei în instanța de judecată și până la 02

august 2016 când a fost modificată învinuirea în sensul agravării nu au fost

prezentate probe suplimentare care au dus la recalificarea acțiunilor

inculpatului. Astfel, procurorul l-a lipsit pe inculpat de posibilitatea de a

beneficia de aplicarea Legii cu privire la amnistie și ca urmare a modificat

învinuirea, fapt ce nu poate fi admis. Mai mult, că în perioada nominalizată

pretențiile unor părți vătămate deja au fost epuizate deoarece inculpatul a

achitat prejudiciiile cauzate.

La fel a reținut că constatarea instanței de fond privind vinovăția lui

Făină B. este una pripită, deoarece în speță există raporturi civile, prevăzute

de legislația civilă, făcând referire la art. 753 Cod civil – contractul de vânzare

cumpărare, potrivit căreia vânzătorul la caz părțile vătămate fiind obligate să

transmită bunul după achitarea prețului cuvenit, odată ce au acceptat să

transmită marfa rezultă că aceasta a fost cumpărată, ori fiind câteva situații

când carnea de porc a fost luată spre realizare și după vinderea ei, urma să se

achite cu proprietarul bunului, sau vînzătorul a acceptat transmiterea bunului

cu toate condițiile de achitare pentru ele.

Mai mult că, posibilitatea inculpatului de achitare a mărfii depindea

3

expres de posibilitatea de realizare a cărnii, care fiind un produs alterabil și în

cazul în care nu se vindea evident că inculpatul suporta pierderi.

La fel, a indicat că inculpatul a restituit prejudiciile cauzate integral,

astfel concluzia instanței de fond în acest sens nu corespunde realității.

2017, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de avocat.

probelor și circumstanțelor pe dosar, a apreciat probele cauzei din punctul de

vedere a utilității și veridicității lor, corect ajungând la concluzia de vinovăție

a inculpatului Făină B. în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.(4)

și 320 alin.(1) Cod penal.

Astfel, instanța a conchis prezența în acțiunile inculpatului a

elementelor de escrocherie, or metoda în care el a acționat în vederea

dobândirii porcinilor de la părțile vătămate, de rând cu situația financiară

precară în care se afla la acel moment, precum și precedentele condamnării

pentru fapte analogice cu o încadrare identică a acțiunilor criminale, confirmă

intenția dobândirii prin înșelăciune și abuz de încredere a bunurilor altor

persoane, în lipsa tendinței de recuperare a contravalorii lor.

Lipsa oricăror înscrisuri care ar confirma cantitatea de carne procurată,

costul ei și sumele neachitate proprietarilor, confirmă lipsa unei evidențe

materiale din partea inculpatului precum și un mijloc de eschivare de la

achitarea sumelor restante.

Totodată, instanța a respins versiunea apărării referitor la existența între

părți a unor relații civile, menționând că bazându-se pe încrederea artificială

creată ca rezultat al precedentelor convenții, inculpatul, prin inducerea

victimelor în eroare referitor la adevărata sa intenție și ascunzând

împrejurările reale a cauzei, ce urmau a fi comunicate în cazul manifestării

unei intenții legale a tranzacției patrimoniale, a dobândit transmiterea voită a

porcinilor pentru care nu intenționa să se achite, chiar și după realizarea lor

pe piață.

La fel, instanța a conchis corectitudinea constatării de către instanța de

fond asupra învinuirii modificată de către procuror în sensul agravării,

ținându-se cont că toate cazurile de escrocherie au fost comise cu o intenție

unică și prin aceeași modalitate, formând o continuitate de acțiuni criminale.

4

Referitor la aspectul procedural, acesta a fost respectat de către instanță

la examinarea cauzei, părții apărării oferindu-se termen pentru pregătirea de

dezbateri, încadrarea acțiunilor la o normă mai gravă rezultând din

cuantumul prejudiciilor cauzate părților vătămate, nefiind modificate în fond

acuzațiile aduse inițial referitor la circumstanțele cauzei.

Astfel, instanța de fond în limita împuternicirilor procesuale acordate

prin art. 325 Cod de procedură penală, în baza probatoriului cercetat, precum

și în corespundere cu modificările operate în legea penală la art. 126 Cod

penal, corect a dispus reîncadrarea acțiunilor inculpatului de la alin.(5) la

alin.(4) al art. 190 CP.

Cât privește condamnarea lui Făină B. în baza art. 320 alin.(1) Cod

penal, instanța a reținut ca justă soluția instanței de fond privind neexecutarea

intenționată de către inculpat a hotărârii judecătorești, care prin acțiunile

întreprinse sa eschivat de la executarea documentului executoriu privind

încasarea datoriei în beneficiul SA MAIB Leasing, fapt ce a determinat

atragerea la răspundere constravențională în baza art. 318 alin.(1) CC.

Astfel, deși Făină B. fiind informat despre intentarea procedurii penale

s-a obligat să execute datoria față de SA MAIB Leasing începând cu

01.03.2013, câte 500 lei lunar, însă el nu a întreprins careva măsuri concrete în

vederea stingerii ei, chiar și în situația în care pe perioada respectivă se ocupa

cu realizarea pe piață a porcinilor, având o sursă financiară suficientă pentru

executarea obligațiunilor financiare.

Gubceac Dmitrii în numele inculpatului Făină B., care, invocând temei de

drept prevederile art.427 alin.(1) pct.6), 8), 10) și 12) CPP solicită, casarea

acestora și pronunțarea unei hotărâri de achitare.

A indicat că soluția instanței de apel care a menționat că Făină B. a

acționat prin intenție directă, în mod fraudulos, având scopul dobândirii

bunurilor, precum și cu intenția de a nu le returna, sunt niște concluzii

neîntemeiate, deoarece inculpatul nici nu putea să returneze bunurile, fiindcă

se atribuie la bunuri alterabile. Făină B. urmărea scopul să se achite cu părțile

vătămate pentru bunurile primite în proprietate, deoarece acesta decidea

soarta fiecărui animal în parte, iar în majoritatea cazurilor porcinile erau vii.

Consideră că părțile vătămate au depus plângere la organul de urmărire

penală cu scopul de a-l intimida pe Făină B., care manifestând voință liberă în

5

procurarea porcinilor, iar părțile vătămate la rândul său de a le vinde, astfel,

în speță persistă relații de ordin civil și anume de vânzare-cumpărare. Părțile

participante la raportul juridic civil nu au respectat clauzele scrise, obligație

impusă prin legislația civilă la art. 210 CC, prin urmare se aflau în

imposibilitatea de a-și apăra drepturile sale în ordine civilă în cadrul unui

proces de judecată. Victimele nu au remis în adresa inculpatului vre-o cerere

prealabilă sau reclamație să-i ceară acestuia executarea obligațiunilor civile

stabilite de părți la transmiterea porcinilor.

Nu este de acord cu argumentul instanței că părțile vătămate sau bazat

pe încrederea inculpatului, precum și că ultimul i-a dus în eroare, deoarece

toate părțile vătămate cunoșteau condițiile la care a fost vândută marfa,

termenele de achitare, astfel nu există nici o eroare sau o tăinuire a

adevăratelor circumstanțe ale cauzei.

Prin urmare, învinuirea adusă lui Făină B. în baza art. 190 alin.(4) Cod

penal este ilegală și contravine legislației, deoarece instanța urma să

examineze cauza penală în baza învinuirii aduse în baza art.190 alin.(2) lit.c)

CP, dar nu să modifice învinuirea în sensul agravării peste o perioadă de un

an de zile de la transmiterea cauzei în instanța de judecată, norme care l-a

lipsit pe inculpat de la posibilitatea aplicării legii cu privire la amnistie.

La fel, a indicat că până la înaintarea unei noi învinuiri lui Făină B. la

materialele cauzei au fost depuse cererile părților vătămate Fetco T., Garabajiu

E. de retragere a plângerii, în asemenea situație urma să fie încetate cauzele

penale deschise. Totodată, pe perioada nominalizată, pretențiile părților

vătămate au fost executate, însă instanța de apel a menținut sentința instanței

de fond, care a dispus încasarea de la inculpat în beneficiul lui xxxx suma de

xxxx lei.

Referitor la învinuirea adusă în baza art. 320 alin.(1) Cod penal,

recurentul a menționat că fapta încadrată în norma indicată se referă la

acțiunile care au fost săvârșite pe perioada de la 13.03.2013 – până la

30.11.2015. Astfel, infracțiunea incriminată face parte din categoria celor

ușoare, iar sancțiunea art. 320 alin. (1) Cod penal, prevede amendă în mărime

de la 550 la 650 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în

folosul comunității de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal stipulează că, persoana se liberează de

răspundere penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii au expirat 2 ani de la

6

săvârșirea unei infracțiuni ușoare. Însă, nici instanța de fond, cât și cea de apel

nu au intrat în esența învinuirii aduse lui Făină B. Mai mult că, pe acest episod

fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, deoarece nu au

fost prezentate suficiente probe pentru a permite calificarea faptei în baza

normei penale date.

Prin noțiunea de hotărâri ale instanței de judecată se înțeleg hotărârile

date de către instanță în cauzele civile, penale, contravenționale, intrate în

vigoare și pasibile de executare. Infracțiunea prevăzută de art. 320 alin.(1) CP

se consideră consumată din momentul executării hotărârii judecătorești sau al

efectuării acțiunilor de împotrivire pentru executarea silită a acesteia.

Latura subiectivă se manifestă numai prin intenție directă. Făptuitorul

conștientizează că prin acțiunile (inacțiunile) sale nu execută intenționat sau

se eschivează de la îndeplinirea hotărârii instanței de judecată și dorește acest

rezultat. Motivele neexecutării intenționate nu influențează încadrarea faptei

în baza acestui articol.

Actul de învinuire se caracterizează prin imprecizii cu privire la detaliile

esențiale ale situației de fapt. Astfel, învinuirea adusă inculpatului contravine

dreptului garantat prin art. 6 par.3 din Convenție, fiind încălcat dreptul la

apărare.

Probele administrate și examinate în cadrul cercetării judecătorești

demonstrează că inculpatul a săvârșit o faptă fără vinovăție, inclusiv lipsește

legătura cauzală dintre fapta inculpatului și consecințele survenite.

În cazul în care instanța de apel stabilește o eroare de drept comisă de

instanța de fond, aceasta va arăta în ce constă caracterul ilegal al activității

instanței, prin ce se exprimă încălcarea de lege comisă, precum și mijloacele

privind repararea ei prin analiza materiei reglementării și jurisprudenței.

Lipsa de motivare adecvată cerințelor legii într-o hotărâre judecătorească

afectează grav respectarea garanțiilor procedurale la un proces echitabil.

Cod de procedură penală, a depus referință privind opinia sa asupra

recursului declarat de către avocatul Gubceac D. în numele inculpatului Făină

B., solicitând inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat, invocând

că recurentul nu este de acord cu modalitatea de apreciere a probelor, iar

motivele date nu se conțin în temeiurile prevăzute la art. 427 alin.(1) CPP.

Decizia instanței de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de

condamnare, care corespunde prevederilor art. 414, 417 CPP, iar motivele

7

invocate de recurent nu constituie temei de pronunțare a unei hotărâri de

achitare. Astfel, instanțele de fond just au constatat circumstanțele de drept și

de fapt, corect încadrând acțiunile făptuitorului în baza art. 190 alin.(4) și 320

alin.(1) Cod penal.

motivele invocate, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

consideră că recursul declarat de avocatul Gubceac D. în numele inculpatului,

urmează a fi admis, din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct.6) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță în cazurile când instanța nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, sau instanța a admis o eroare gravă de

fapt.

Reieșind din prevederile art. 414 Cod de procedură penală, instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar

și oricăror probe noi prezentate instanței de apel, fiind obligată să se pronunțe

asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Conform art. 417 alin.(1) pct.7) și 8) CPP, decizia instanței de apel

trebuie să cuprindă fondul apelului, temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Colegiul penal menționează că, hotărârile pronunțate de instanțele

ierarhic inferioare trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în

corespundere cu prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței

superioare de a verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită

de avut în vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea

insuficientă sau motivarea în termeni generali, vagi, reprezintă motiv de

casare. Nemotivarea ca o omisiune esențială apare astfel ca un viciu de

procedură.

Astfel, instanța de recurs conchide că în cauza dată instanța de apel nu a

îndeplinit aceste stricte prevederi ale legii, din sensul cărora rezultă că

nerespectarea acestor cerințe echivalează cu nerezolvarea fondului apelului,

fapt ce atrage după sine casarea deciziei instanței de apel.

Colegiul penal constată că, din materialele cauzei rezultă că cauza

8

penală în privința lui Făină B. a fost trimisă în judecată pe învinuirea adusă în

baza art. 190 alin.(2) lit. c) Cod penal pe mai multe episoade, inclusiv și pe art.

320 alin.(1) Cod penal.

Ulterior, în cadrul examinării cauzei de către instanța de judecată, la 02

august 2016, acuzatorul de stat a înaintat o nouă învinuire în sensul agravării,

astfel inculpatului Făină B. i-a fost înaintată învinuirea în comiterea

infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(5) Cod penal, care a fost adusă la

cunoștință inculpatului și apărătorului acestuia sub semnătură (f.d.210,

vol.VI).

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată, în aceiași zi a fost

audiat inculpatul, însă pe învinuirea nouă înaintată (art.190 alin.(5) CP) Făină

B. nu a fost audiat (f.d.35,vol.VII).

Prin sentința Judecătoriei Briceni din 02 decembrie 2016, Făină B. a fost

condamnat în baza art. 190 alin.(4) Cod penal la 7 ani închisoare, cu privarea

de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate

privind gestionarea, administrarea bunurilor materiale pe un termen de 4 ani

și în baza art. 320 alin.(1) Cod penal la 1 an închisoare. În baza art. 84 alin.(1)

Cod penal, prin cumulul parțial al pedepselor aplicate, definitiv i-a fost

stabilită pedeapsa de 7 ani 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a

ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate privind

gestionarea, administrarea bunurilor materiale pe un termen de 4 ani, iar în

temeiul art. 84 alin.(4) Cod penal, la pedeapsa aplicată a fost adăugată parțial

partea neexecutată a pedepsei fixată prin sentința Judecătoriei Edineț din 18

februarie 2015, fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă de 8 ani închisoare cu

executarea în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate privind gestionarea,

administrarea bunurilor materiale pe un termen de 4 ani.

S-a dispus încasarea de la inculpat în beneficiul lui Xxxx prejudiciul

material în sumă de xxxx lei.

Instanța de apel, verificând legalitatea și temeinicia sentinței

menționate, a conchis că prima instanță corect a constatat circumstanțele de

fapt și de drept, respingând apelul avocatului în numele inculpatului, ca

nefondat, menținând sentința contestată.

Astfel, potrivit procesului-verbal al ședinței instanței de apel, rezultă că

Făină B. pe învinuirea nouă înaintată nu a fost audiat în instanța de fond, fapt

confirmat însăși de inculpat (f.d.134 – verso, vol.VII).

9

Potrivit art. 409 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța de apel are

obligația de a întreprinde măsuri pozitive la judecarea apelului, pentru a

repara erorile de fapt și de drept comise de prima instanță, atunci când aceste

erori au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

În cazul în care instanța de apel ia în considerare temeiurile de casare

din oficiu, ea este obligată să le pună în discuția părților.

Prin urmare, cele menționate de către inculpat cu privire la faptul că

acesta nu a fost audiat în instanța de fond asupra învinuirii noi, a fost

susținută de către apărător și acuzatorul de stat, ultimul a solicitat pe

învinuirea nouă să fie reluată cercetarea judecătorească.

Instanța de apel ținând cont de opiniile acestora, de faptul că apelul

constituie o continuare a judecării fondului cauzei, inclusiv că nu a fost

respectat dreptul la apărare în baza unei învinuiri noi formulate în instanța de

judecată deoarece Făină B. nu a fost audiat, a admis demersul procurorului,

dispusă reluarea cercetării judecătorești, cu audierea inculpatului (f.d.141,

vol.VII)

Sub aspectul vizat, Colegiul reține că declararea apelului nu provoacă o

reiterare, o reluare a judecății ce s-a încheiat prin pronunțarea hotărârii

împotriva căreia s-a exercitat calea de atac, ci o verificare complexă, în fapt și

în drept a sentinței, care are ca obiect reexaminarea acelor dispoziții din

hotărâre, care au fost greșit sau nelegal soluționate.

Mai mult ca atât, Colegiul penal conchide că, necătând la faptul că

instanța de apel a stabilit că sentința contestată este viciată prin procedură,

aceasta, ca instanță de control judiciar, la înlăturarea erorilor constatate,

urmează să pronunțe o nouă hotărâre, ceia ce în speță a fost neglijat, or, prin

decizia instanței de apel s-a menținut sentința.

Totodată, instanța de recurs ține să menționeze că în cadrul judecării

cauzei în instanța de apel avocatul Gubceac D. în numele inculpatului a

solicitat să fie anexate la materialele cauzei declarațiile notariale a părților

vătămate (Reaboi V., Ganaș F., Gladun El.) potrivit cărora aceștia nu au

pretenții materiale față de Făină B., pe care instanța le-a admis.

Însă, instanța de apel nu a ținut cont că prin sentința instanței de fond s-

a dispus încasarea de la inculpat în beneficiul lui Gladun Elena prejudiciul

material în sumă de xxxx lei, care în cadrul examinării cauzei în instanța de

10

apel deja era restituit, fapt confirmat prin declarația notarială anexată la

materialele cauzei de către avocat (f.d.120,vol.VII).

Lecturând decizia contestată Colegiul penal constată că, instanța de apel

a omis să se pronunțe în decizia adoptată asupra declarației notariale a părții

vătămate xxxx, precum și nu numai că nu a fost analizată aceasta, dar în

general a fost ignorată, nefiind indicat în textul deciziei.

De asemenea, instanța de recurs relevă că instanța de apel este obligată

să examineze, din oficiu, și orice alte chestiuni importante, susceptibile să

conducă la o concluzie certă cu privire la legalitatea și temeinicia sentinței

atacate.

În acest sens reține ca întemeiat argumentul avocatului referitor la

învinuirea adusă lui Făină B. în baza art. 320 alin.(1) Cod penal, sub aspectul

că de către instanța de apel nu a fost verificat faptul că, sancțiunea art. 320

alin.(1) Cod penal, prevedea la momentul comiterii infracțiunii amendă în

mărime de la 200 la 300 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în

folosul comunității de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani,

iar în conformitate cu art. 16 alin.(2) Cod penal, se atribuie această infracțiune

la categoria celor ușoare.

Potrivit materialelor cauzei, inculpatul Făină B. a fost sancționat pentru

neexecutarea intenționată sau eschivarea de la executarea hotărârii

judecătorești la data 13.03.2013.

Astfel, art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal stipulează că, persoana se

liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii au expirat

2 ani de la săvârșirea unei infracțiuni ușoare.

În concluzie, Colegiul penal constată, că instanța de apel, care a

menținut soluția primei instanțe, nu a soluționat cauza în conformitate cu

prevederile legale, adică instanța de apel în decizia adoptată nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate și aceasta nu cuprinde motive pe care se

întemeiază soluția, eroare de drept cuprinsă în art.427 alin.(1) pct.6) Cod de

procedură penală, ceea ce duce la casarea deciziei instanței de apel, cu

dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, deoarece aceste erori nu pot

fi corectate de instanța de recurs.

Potrivit art.435 alin.(1) pct.2) lit.c) Cod de procedură penală, în cazul în

care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs, ea

casează hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de

apel.

11

La noua rejudecare a cauzei instanța de apel are obligația să înlăture

erorile menționate, să țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei

de casare a soluției adoptate și, cu respectarea prevederilor art. 414 Cod de

procedură penală, să verifice legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să dea

o apreciere obiectivă probelor administrate în cauză și, în dependență de

datele obținute, să pronunțe o hotărâre legală, întemeiată și motivată, care să

corespundă prevederilor art.417 Cod de procedură penală.

de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Gubceac Dmitrii în

numele inculpatului Făină Boris, casează total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 19 aprilie 2017, în cauza penală în privința lui Făină

Boris și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, în alt complet de

judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac, pronunțată integral la 14

decembrie 2017.

Președinte Ghenadie Nicolaev

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

Petru Moraru

12