1ra-1203/2017 — art. 190 alin. 4 CP

1ra-1203/2017 — art. 190 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1203/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 31 octombrie 2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 13 aprilie 2017, declarat de avocatul Nicolae Roșca în numele

inculpatului

Ameer Othman Xxxxx Xxxxxx, născut

la xx xxxxx xxxx în Xxxxx, locuitor al mun. Xxxxxxxx, str.

Xxxxxxx x/x, ap.x, cetățean al Xxxxxx, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 11.02.2016 – 31.10.2016,

instanța de apel: 14.12.2016 – 13.04.2017,

instanța de recurs: 12.06.2017 – 13.09.2017.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

Ameer Othman Xxxxx Xxxxx a fost condamnat în baza art. 190 alin. (4) Cod penal

la 8 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate legată

de administrarea bunurilor pe un termen de 5 ani, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, începând din 31 octombrie 2016, deducându-se durata aflării în arest

preventiv de la 02 decembrie 2015 până la 22 martie 2016.

Comercial „Sun City”, str. Pușkin 32, mun. Chișinău, inculpatul Ameer Othman

Xxxxx Xxxxx, intenționat, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei

persoane, sub pretextul de a perfecta viza Schengen pe numele Kasen Samer și a

membrilor familiei lui, a încasat de la ultimul bani în sumă de 4600 euro care la

momentul săvârșirii infracțiunii constituiau 89.700 lei, pe care ulterior i-a însușit.

1

Instanța a reținut că inculpatul nu s-a prezentat în ședințele de judecată, de la

organele de poliție a parvenit înștiințarea că inculpatul nu locuiește la locul de

domiciliu și locul aflării nu este cunoscut, fiind anunțat în căutare prin încheierea

instanței din 20.09.2016, ulterior de către IP Centru mun. Chișinău fiind intentat

dosar de căutare sub nr. 2016010312, fiind posibilă examinarea cauzei penale în

lipsa inculpatului, conform prevederilor din art. 321 alin. (2) pct. 1) Cod de

procedură penală.

În cadrul urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut vina, declarând că, în

centrul comercial „Sun City”, Kasen Samer i-a transmis suma de 2500 euro pentru

perfectarea invitației în Italia, pe care s-a angajat să o perfecteze și să o transmită

în timp de 3 săptămâni, ce a și făcut. Peste o săptămână, Samer i-a transmis suma

de 1000 euro, pentru a perfecta restul actelor, comunicându-i că nu poate să

perfecteze actele până nu-i va fi transmisă suma integral. După ce i-a fost achitată

suma integrală a perfectat timp de 3 zile actele pe care i le-a transmis lui Samer. A

perfectat actele prin intermediul unei firme turistice din Italia, însă la ambasadă nu

a mers pentru a depune actele pentru obținerea vizei Schengen pe numele lui

Samer și nici nu și-a asumat o astfel de faptă, deoarece nu era în drept. Ulterior, l-a

telefonat pe Samer și acesta i-a comunicat că a primit refuz la eliberarea vizei

Schengen. Atunci el i-a spus că îi va restitui banii doar în momentul în care îi va

prezenta actul de refuz din partea ambasadei. S-au mai telefonat și văzut de câteva

ori, însă fără a ajunge la un numitor comun.

Totodată, vinovăția acestuia este integral dovedită prin probele administrate,

inclusiv declarațiile părții vătămate Kasen Samer că intenționa să plece peste

hotare la odihnă împreună cu familia sa, i-a transmis inculpatului, pentru

perfectarea vizei Schengen, copia pașaportului său, al soției și copilului, copia

certificatului de căsătorie, copia certificatului de naștere al copilului și suma de

4600 euro, iar inculpatul i-a spus că până la sfârșitul lunii viza va fi gata, apoi i-a

comunicat că a fost înșelat de către o persoană din cadrul Ambasadei Italiei căreia

i-a transmis copiile actelor pentru perfectarea vizei, iar banii nu-i mai are, au

întocmit o recipisă, însă banii nu au fost restituiți nici până în prezent; recipisa din

27.04.2015, scrisă de Ameer Othman către partea vătămată Kasen Samer drept

garant că-i va restitui banii; raportul de expertiză nr. 11275 din 10.12.2015,

potrivit căruia textul manuscris și prima semnătură din recipisa din numele lui

Ameer Othman au fost îndeplinite de către Ameer Othman, procesul verbal de

confruntare din 21.11.2015.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 190 alin. (4) Cod penal,

ca escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune,

săvârșită în proporții mari.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont că circumstanțe atenuante și

agravante nu s-au stabilit, că inculpatul a comis o infracțiune gravă, că acesta este

anunțat în căutare și prezentând pericol social, concluzionând că corectarea și

reeducarea lui este posibilă doar prin izolare de societate.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat, pe motiv că fapta

lui nu întrunește elementele infracțiunii, sau acțiunile inculpatului să fie reîncadrate

2

în baza art. 190 alin. (2) Cod penal, cu stabilirea unei pedepse sub formă de

amendă.

Apelantul a invocat, că faptele constatate în cadrul procesului de judecată nu

întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal, raportul

juridic format între inculpat și partea vătămată sunt bazate pe relații juridice civile,

urmând a fi aplicată răspunderea juridică civilă.

Inculpatul a scris personal recipisa din 27.04.2015, fapt dovedit prin raportul

de expertiză nr. 11275 din 10.12.2015, ceea ce confirmă că el recunoaște suma

primită de la partea vătămată în schimbul ajutorului la perfectarea vizei pentru

plecarea peste hotarele țării, prin intermediul ambasadei Italiei la Chișinău, nu

refuză restituirea acesteia, doar că la moment nu dispune de mijloace financiare

necesare, situație ce l-a impus să elibereze această recipisă.

Astfel, se constată că între inculpat și partea vătămată din start au apărut

raporturi civile.

Acesta nu a urmărit scopul de a înșela pe cineva și anume de a se îmbogăți pe

seama părții vătămate, dimpotrivă, partea vătămată a fost cea care a solicitat

ajutorul inculpatului în perfectarea vizei Schengen, insistând ca anume inculpatul

să se ocupe de obținerea invitației și a biletelor de avion, voucher pentru hotel și

altele, fapt confirmat prin declarațiile acestuia și reconfirmate de către inculpat.

Prin urmare, în cazul în care nu a fost urmărit un scop în sine, întru

consumarea acțiunilor acestuia, nu sunt întrunite elementele infracțiunii prevăzute

de art. 190 alin. (4) Cod penal.

Instanța de fond, nu a luat în considerare toate probele prezentate și cercetate

în ședințele de judecată, nu a apreciat fiecare probă din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu –

din punct de vedere al coroborării lor, potrivit art. 101 alin. (1) Cod de procedură

penală.

La fel, potrivit art. 126 alin. (1) Cod penal, conform ultimelor modificări și

completări, suma prejudiciului invocat de partea vătămată la momentul săvârșirii

presupusei infracțiuni constituia suma de 4600 euro, echivalentul a 89.700 lei,

sumă care era considerată „proporții mari” și care la momentul înaintării învinuirii

încadra presupusa faptă conform alin. (4) art. 190 Cod penal.

Însă, după modificările legale operate la Codul penal, presupusa sumă se

consideră „considerabilă”.

În cazul, în care totuși instanța de apel va constata vinovăția inculpatului,

faptele lui urmează a fi recalificate pe alin. (2) art. 190 Cod penal, cu aplicarea

unei pedepse mai blânde, sub formă de amendă, ținând cont că inculpatul nu are

antecedente penale și întreține un copil minor.

2017, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut, că instanța de fond corect a stabilit starea de fapt și

just a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 190 alin. (4) Cod penal ca

escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune,

săvârșită în proporții mari.

Or, vinovăția inculpatului este integral dovedită prin probele administrate,

inclusiv declarațiile părții vătămate Kasen S. că intenționa să plece peste hotare la

3

odihnă împreună cu familia sa, i-a transmis inculpatului, pentru perfectarea vizei

Schengen, copia pașaportului său, al soției și copilului, copia certificatului de

căsătorie, copia certificatului de naștere al copilului și suma de 4600 euro, iar

inculpatul i-a spus că până la sfârșitul lunii viza va fi gata, apoi i-a comunicat că a

fost înșelat de către o persoană din cadrul Ambasadei Italiei căreia i-a transmis

copiile actelor pentru perfectarea vizei, iar banii nu-i mai are, au întocmit o

recipisă, însă banii nu au fost restituiți nici până în prezent; recipisa din

27.04.2015, scrisă de Ameer Othman către partea vătămată Kasen Samer drept

garant că-i va restitui banii; raportul de expertiză nr. 11275 din 10.12.2015 că

textul manuscris și prima semnătură din recipisa din numele lui Ameer Othman au

fost îndeplinite de către Ameer Othman; procesul verbal de confruntare din

21.11.2015.

Instanța de apel a reținut, că potrivit art. 190 Cod penal, dobândirea ilicită a

bunurilor urmează să fie înfăptuită prin înșelăciune și abuz de încredere, elemente

care i-au și fost încriminate inculpatului.

Latura obiectivă a escrocheriei se exprimă prin dobândirea ilicită a bunurilor

altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere. Elementul material se

realizează prin acțiunea de dobândire ilicită a bunurilor, fiind întregit cu altele

două, conținute în textul normei de încriminare - înșelăciune sau abuz de încredere.

Prin dobândire ilicită a bunurilor, legiuitorul prezumă un act opus celui licit,

efectuat cu rea - credință, prin care făptuitorul obține (pentru sine sau pentru altul)

transmiterea voită în proprietate, posesiune, detenție a bunului mobil sau imobil,

altor valori străine sau dreptului asupra acestora. Înșelăciunea întrunește în sine

variante (metode), procedee și tehnici de operare ale făptuitorului - denaturarea

informațiilor despre sine, despre apartenența de firmă și posibilitățile financiare,

dezinformarea victimei privitor la marfă, ascunderea unor informații, fapte,

împrejurări obligatorii pentru comunicare victimei s.a.

Latura subiectivă a infracțiunii se manifestă prin intenție directă.

Astfel, probele prezentate de acuzare demonstrează dobândirea prin

înșelăciune a sumei de 4600 euro, or, inculpatul nu deține o autorizație de activitate

privind perfectarea actelor sau deschiderea vizelor în alte țări. Mai mult, ultimul i-a

promis părții vătămate că pentru suma de 4600 euro, neavând aceste posibilități

legale, îi va deschide viză în Italia ce pe caz nu a avut loc.

Potrivit declarațiilor părții vătămate, imediat după ce i-a dat banii, inculpatul

deja nu mai răspundea la telefon, schimbând numerele de telefoane mobile, ca doar

prin acțiunile părții vătămate să fie depistat locul inculpatului, ca în prezența altor

persoane, ultimul din nou să abuzeze de încrederea părții vătămate, să-i scrie o

recipisă, obligațiile luate prin această recipisă nefiind îndeplinite nici până la

moment.

Prezența în acțiunile inculpatului atât a elementelor care caracterizează

latura obiectivă a infracțiunii imputate, cât și a celor care caracterizează latura

subiectivă a acestei infracțiuni, au fost demonstrate prin probele administrate,

acumulate la faza urmăririi penale și examinate în cadrul ședințelor de judecată,

acestea fiind corect apreciate în raport cu faptele reținute în sarcina inculpatului și

în conformitate cu prevederile articolului 101 Cod de procedură penală, cât și cu

exigențele articolului 6 din CEDO.

4

Cu referire la argumentul apărării privind recalificarea faptei pe alin. (2) art.

190 Cod penal, deoarece au fost operate modificări la art. 64, 126 Cod penal și

urmează să se ia în considerare suma unității convenționale în vigoare la momentul

condamnării inculpatului, se reține că pe faptul dat a fost sesizată Curtea

Constituțională, care a respins ca inadmisibilă cererea de excepție de

neconstituționalitate a acestor norme, astfel că, conform modificărilor în art. 126

Cod penal, se ia în considerare mărimea prejudiciului la momentul comiterii

infracțiunii. Or, în speță fapta a avut loc în anul 2014 și conform salariului mediu

calculat pe acest an, proporții mari constituie suma de 84.500 lei, iar pe caz

prejudiciul este de 89.700 lei, respectiv calificarea acțiunilor inculpatului fiind una

corectă pe art. 190 alin. (4) Cod penal, ca escrocherie, adică dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune, săvârșită în proporții mari.

deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin

care inculpatul să fie achitat sau să fie dispusă rejudecarea cauzei de către aceiași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că ambele instanțe nu au dat apreciere tuturor

circumstanțelor invocate de apărare în instanța de fond și în cererile de apel,

neținând cont de declarațiile inculpatului de la urmărirea penală, unde acesta nu și-

a recunoscut vina.

În cadrul cercetării judecătorești în instanța de fond și cea de apel, s-a

demonstrat cu certitudine că între inculpat și partea vătămată a avut loc o înțelegere

civilă, privind perfectarea actelor și acordarea suportului la obținerea vizei

Schengen din partea ambasadei Italiei, care în final s-a soldat cu o neînțelegere de

ordin civil, urmând ca ulterior să fie semnată o recipisă prin care inculpatul și-a

asumat obligația de a restitui suma de 4600 euro, primită pentru serviciile de

perfectare și obținere a invitației în Italia, procurarea biletelor de avion, asigurarea

medicală internațională, obținerea voucherelor pentru cazarea în hotel în Italia,

servicii ce au fost în mare parte asumate, însă din motive ce nu depind de voința

inculpatului acestea nu au fost duse până la capăt, într-un final neducând la

rezolvarea situației create pe cale amiabilă.

Astfel, din momentul în care partea vătămată, a primit o recipisă prin care

inculpatul s-a obligat să restituie suma datorată de 4600 euro, care i-a fost

transmisă pentru serviciile de perfectare a vizei Schengen, urma să se adreseze în

instanța de drept comun, în baza legislației civile și nicidecum prin plângere în

baza procedurii procesual penale și a legislației penale.

În acțiunile inculpatului nu sunt întrunite elementele infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (4) Cod penal, or inculpatul nu a urmărit scopul de a înșela pe cineva,

sau de a se îmbogăți pe seama părții vătămate.

Instanța de apel nu a dat apreciere justă tuturor circumstanțelor invocate în

apel, și anume nu a reîncadrat presupusele acțiuni ale inculpatului în baza art. 190

alin. (2) Cod penal, ca urmare a modificării legislației penale.

Astfel, la momentul soluționării cauzei penale, devine evidentă posibilitatea

și realitatea de aplicare diferită a legii penale doar în raport cu momentul comiterii

faptei infracționale, dar nicidecum cu momentul soluționării acesteia, fapt care

contrazice grav principiul retroactivității legii penale, prevăzut de art. 10 Cod penal

5

și art. 7 CEDO, precum și pune în acțiune încălcarea art. 16 din Constituția R.M.,

art. 14 CEDO, art. 1 al Protocolului 12 CEDO.

Totodată, instanța de apel nu a luat în calcul situația că, comparativ cu

momentul comiterii presupusei infracțiuni în anul 2014, urma a fi interpretate

unitățile convenționale prin intermediul salariului mediu lunar pe economie

prognozat la momentul condamnării după 07.11.2016. În acest context, la

momentul actual, proporții mari ar constitui valoarea totală de 101.000 lei, iar

proporțiile deosebit de mari – 202.000. În acest caz, proporțiile mari și cele

deosebit de mari nu sunt indicate sub aspectul proporțiilor stabilite în cauza penală

respectivă, or suma de 4600 euro este echivalentul a 89.700 lei, sumă care nu

ajunge la proporții mari.

Instanța de fond doar a trecut în revistă probele administrate pe caz și le-a

comentat, fără a aprecia separat fiecare probă din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității lor. Iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept incriminate.

În cererea de apel au fost invocate un șir de motive care au importanță pentru

adoptarea unei soluții corecte în conformitate cu legea, însă instanța de apel s-a

rezumat doar la comentarea sentinței instanței de fond, unele părți ale deciziei fiind

copiate din sentință, nesoluționându-se în esență apelul conform cerințelor indicate.

Astfel, instanțele de fond și de apel nu au soluționat fondul cauzei penale în

condițiile legii.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de

procedură penală – instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța

a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, nu au fost întrunite

elementele infracțiunii.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când instanța nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței, nu au fost întrunite elementele infracțiunii. Conform art. 6 pct.

111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt reprezintă stabilirea eronată a

faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor

care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt

nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar (pct.

hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie,

6

relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și

încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale acestuia, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile

părții vătămate Kasen Samer, recipisa din 27.04.2015 scrisă și semnată de inculpat

că va restitui banii părții vătămate, raportul de expertiză nr. 11275 din 10.12.2015

că textul manuscris și prima semnătură din recipisa menționată au fost îndeplinite

de către inculpat, procesul verbal de confruntare din 21.11.2015, toate probele fiind

apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală,

din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității, veridicității și coroborării

lor, instanțele indicând detailat motivele pentru care au respins dovezile și

versiunile apărării, instanța de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, probele administrate pe caz demonstrând elocvent

prezența în acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunii prevăzute la art. 190

alin. (4) Cod penal - dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune,

săvârșită în proporții mari.

Concluziile instanțelor de fond și de apel coroborează și cu jurisprudența

națională, conform cărei primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui

angajament poate fi calificată ca escrocherie doar în cazul în care făptuitorul, încă

la momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea scopul sustragerii

lor și nu avea intenția să-și execute angajamentul asumat. Alături de alte

circumstanțe, intenția este demonstrată prin situația financiară extrem de

neprielnică a persoanei, care-și asumă angajamentul, la momentul încheierii

tranzacției, lipsa de fundamentare economică și caracterul nerealizabil al

angajamentului asumat, lipsa unei activități aducătoare de beneficii, necesare

onorării angajamentului (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 28.06.2004, nr.23 Cu privire la

practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor).

În această consecutivitate se atestă că împrejurările nominalizate se regăsesc

clar și cert în speța de pe rol. Or, conform dovezilor prezentate de acuzare,

inculpatul, care nici nu avea competența legală de a exercita activitatea promisă

părții vătămate, din start a manifestat intenție directă și scop de cupiditate în

vederea dobândirii ilicite a bunurilor altor persoane prin înșelăciune și abuz de

încredere, înșelând partea vătămată și obținând ilegal de la aceasta respectivele

mijloace bănești, chiar inculpatul indicând că banii primiți de la partea vătămată i-

a utilizat pentru necesități personale.

Totodată, argumentul recurentului că instanțele urmau să calculeze

proporțiile daunei cauzate în raport cu salariului mediu lunar pe economie

prognozat la momentul condamnării inculpatului, este neîntemeiat, or, art. 126 alin.

(1) și art. 8 Cod penal prescriu clar și imperativ că se consideră proporții mari

valoarea bunurilor dobândite ilicit, care depășește 20 de salarii medii lunare pe

economie prognozate, stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul

săvârșirii faptei, iar ccaracterul infracțional al faptei și pedeapsa pentru aceasta se

stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

7

Salariul mediu lunar pe economie prognozat, stabilit prin hotărârea de

Guvern în vigoare la momentul săvârșirii faptei, adică în luna august 2014,

constituia 4225 lei.

Prin urmare, 20 de asemenea salarii medii lunare nu sunt capabile să atenueze

proporțiile mari ale sumei de 89.700 lei, dobândite ilicit de către inculpat.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în

care instanțele de fond și de apel au apreciat circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111, 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel

pe care îl propune apărarea, este o competență și prerogativă legală a acestor

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în

art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul

ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, că în acțiunile

inculpatului sunt întrunite elementele infracțiunii, și că recursul de pe rol este vădit

neîntemeiat.

8

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul nominalizat este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Nicolae Roșca,

împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 31 octombrie 2016 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 aprilie 2017, în privința

inculpatului Ameer Othman Xxxxx Xxxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 04 octombrie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

9