1ra-1436/2015 — art. 190 alin. 2 lit. c CP

1ra-1436/2015 — art. 190 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-1436/2015

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

24 noiembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Tăut Dorina, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2015, în

cauza penală privindu-l pe

Omelcenco Evghenii Serghei, născut la 02 noiembrie

1979, originar și domiciliat mun. Chișinău bd. Dacia, 5 ap.

241

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

Omelcenco Evghenii, a fost condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, la 4

ani 5 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita activitate financiară și de a

ocupa funcții ce țin de gestionarea bunurilor materiale pe un termen de 3 ani.

Conform art. 85 Cod penal, la pedeapsa aplicată i-a fost adăugată parțial partea

neexecutată a pedepsei stabilite prin decizia Curții de apel Chișină din 23 iulie 2013,

fiindu-i numită pedeapsa definitivă de 7 ani închisoare, cu executarea acesteia în

penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita activitate financiară și

de a ocupa funcții ce țin de gestionarea bunurilor materiale pe un termen de 5 ani .

Acțiunea civilă a fost admisă, fiind încasat din contul inculpatului în beneficiul

lui Tatarintev (Bădărău) E. suma de 1.240 lei ca prejudiciu material.

în jurul orei 15:30, aflându-se în mun. Chișinău pe srt. Matei Basarab, în apropierea

magazinului ”Linella” având scopul și intenția de a dobândi ilicit bunurile altei

1

persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul dării în chirie a

apartamentului situat în mun. Chișinău, str. Nicolae Dimo nr. 80, a dobândit ilicit de

la Tatarintev (Bădărău) Elena, bani în sumă de 1.240 lei, după ce cu banii însușiți s-a

ascuns de la locul săvârșirii infracțiunii, pricinuind părții vătămate o daună materială

considerabilă.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate, Omelcenco E., a săvîrșit infracțiunea

prevăzută de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, escrocheria, adică dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

3.1 Procuror, care a solicitat casarea parțială a acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărîri în această parte, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care inculpatul să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 190

alin. (2) lit. c) Cod penal, ținându-se cont și de prevederile art. 34 alin. (3) lit. a) Cod

penal, la 6 ani, cu privarea de dreptul de a exercita activitate financiară și de a ocupa

funcții ce țin de gestionarea bunurilor materiale pe un termen de 3 ani închisoare.

Conform art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru cumul total, să fie adăugată, la pedeapsa

aplicată prin noua decizie, partea neexecutată a pedepsei stabilite prin decizia Curții

de Apel Chișinău din 23 iulie 2013, stabilindu-i acestuia pedeapsa definitivă de 11

ani 6 luni închisoare cu executarea acesteia în penitenciar de tip închis, cu privarea

de dreptul de a exercita activitate financiară și de a ocupa funcții ce țin de

gestionarea bunurilor materiale pe un termen de 5 ani

În motivarea apelului procurorul a invocat că prima instanță corect a calificat

acțiunile inculpatului în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, însă a aplicat

neîntemeiat prevederile art. 34, 82 și 85 Cod penal deoarece inculpatul a fost

condamnat prin decizia Curții de Apel Chișinău la data de 23 iulie 2013, iar

infracțiunea dată a fost comisă la data de 24 septembrie 2012, adică înainte de

pronunțarea sentinței în prima cauză.

3.2. Inculpat care a solicitat, casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care să-i fie

stabilită o pedeapsă mai blândă.

alte motive aplurile declarate de către procuror și inculpat, casată sentința și

pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

Omelcenco E. a fost recunoscut vinovat de comiterea infractiunii prevăzute de art.

190 alin. (1) Cod penal în coraport cu prevederile art. 82 alin. (2) Cod penal i-a fost

stabilită pedeapsă 2 ani 6 luni închisoare. În temeiul art. 84 alin. (4) Cod penal,

pentru concurs de infracțiuni, prin cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost

stabilită pedeapsa definitivă de 6 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip

închis, și cu privarea de dreptul de a exercita activitate financiară și de a ocupa

funcții ce țin de gestionarea bunurilor materiale pe un termen de 3 ani.

rechizitoriului Omelcenco E. a fost învinuit în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal -

2

escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune cu cauzarea de

daune în proporții considerabile. Astfel, prima instanță eronat și nemotivat a admis

încadrarea acțiunilor inculpatului și la condamnat în baza acestei norme penale.

Instanța de apel a constatat, că dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune sau abuz de încredere cu cauzare de daune în proporții considerabile se

stabilește luându-se în considerație valoarea, cantitatea și însemnătatea bunurilor

pentru victimă, starea materială și veniturile acestuia, existența persoanelor la

întreținere, sau Tatarințev (Bădărău) E. avea loc de muncă, nu are la întreținere alte

persoane, iar suma de 1.240 lei, urma să o achite în jumătate cu o altă persoană.

Astfel instanța de apel a constatat că acțiunile inculpatului urmează a fi recalificate

din prevederile art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal în prevederile art. 190 alin. (1) Cod

penal.

Mai mult, instanța de apel a stabilit, că din materialele dosarului, conform

probelor administrate, vina inculpatului a fost dovedită pe deplin, urmând doar a fi

reîncadrate acțiunile inculpatului.

Instanța de apel a menționat, că infracțiunea specificată la art. 190 alin. (1) Cod

penal se consideră consumată din momentul în care făptuitorul obține posibilitatea

reală de a se folosi sau a dispune de bunurile altuia la propria dosrință și la

momentul săvârșirii faptei, mărimea prejudiciului cauzat trebuie să constituie 25

unități convenționale, dar nu poate să depășească 2500 unități convenționale.

În continuare, instanța de apel a reținut, că deși inculpatul nu a recunoscut vina

în cele incriminate, vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedută prin declarațiile

părții vătămate (f.d. 148 vol. 1); martorului Guțuliuc Maria (f.d. 149 vol. 1); cererea

depusă de către Tatarintev (Bădărău) E. (f.d. 17 vol. 1); procesele verbale din

13.11.2013 (f.d. 17 vol. 1); corpul delict (f.d. 54 vol. 1). Analizând probele acumulate,

instanța de apel a apreciat poziția inculpatului ca fiind o metodă de a se eschiva de la

răspunderea penală. Astfel circumstanțele de fapt reținute în sarcina inculpatului au

fost constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza penală, apreciate cu

respectarea prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și vericidetății, iar toate probele în ansamblu din

punct de vedere al coroborării lor, vina inculapatului a fost pe deplin dovedită și se

încadrează în baza art. 190 alin. (1) Cod penal.

Așadar, instanța de apel ținând cont de prevederile art. 34 alin. (3) Cod penal și

82 alin. (2) Cod penal pentru recidivă deosebit de periculoasă, anterior fiind

condamnat mai mult de trei ori la închisoare pentru infracțiuni intenționate. La

stabilirea pedepsei instanța de apel a ținut cont și de prevederile art. 84 alin. (4) Cod

penal, deoarece inculpatul prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 iulie 2013

acesta a fost condamnat la 6 ani închisoare cu privarea de dreptul de a exercita

activitate financiară și de a ocupa funcții ce țin de gestionarea bunurilor materiale pe

un termen de 3 ani, iar infracțiunea de care este învinuit a fost comisă la data de 24

septermbrie 2012, adică înainte de pronunțarea sentinței în prima cauză.

3

care se solicită casarea acesteia, și dispunerea rejudecării cauzei penale în aceiași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului a invocat:

- în caz că instanța de apel a ajuns la concluzia recalificării acțiunilor

inculpatului, aceasta urma să dezvăluie acestă concluzie, expunându-și punctul său

de vedere asupra fiecărei probe aduse în sprijinul învinuirii și puse la baza sentinței

de condamnare;

- în acțiunile inculpatului există elementele infracțiunii prevăzute de art. 190

alin. (2) lit. c) Cod penal, iar reîncadrarea acțiunilor în baza art. 190 alin. (1) Cod

penal este nefondată;

- atât partea vătămată, cât și martorul Guțuliuc M., au declarat că suma de 1.240

lei a fost transmisă de către Tatarintev (Bădărău) E. inculpatului.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

6), 12) Cod de procedură penală.

lărgit ajunge la concluzia că recursul declarat urmează a fi admis din următoarele

considerente:

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să îl admită, să dispună

rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi

corectată de către instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărîrile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate

instanței de apel sau cercetează suplimentar probele administrate de prima instanță.

Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Instanța de apel, este

obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe

prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută

ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce

împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma cumulului de

probe anexate și administrate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de procedură

penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost

individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual penal sau

administrativ au fost corect aplicate și hotărârea adoptată să conțină răspuns la toate

motivele invocate.

4

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt obligatorii,

nu au fost întocmai respectate la judecarea cauzei în apel, iar erorile admise nu pot fi

corectate în ordinea procedurii de recurs. Luând în considerație faptul că instanța de

apel a menținut concluziile primei instanțe privind aprecierea probelor reîncadrând

acțiunile inculpatului Omelcenco E. din prevederile art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal

în prevederile art. 190 alin. (1) Cod penal, Colegiul întru expunerea concluziilor sale

va purcede la verificarea deciziei anume pe acest episod în cumul cu sentința

adoptată pe caz.

Deci, procurorul invocă ca temei pentru recurs prevederile art. 6) alin. (1) art.

427 Cod de procedură penală și anume – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția, instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței.

La acest capitol, Colegiul menționează că hotărârile pronunțate de către

instanțele ierarhic inferioare trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în

corespundere cu prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței

superioare de a verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se

avea în vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau

motivarea în termeni generali, vagi reprezintă motiv de casare. Nemotivarea ca o

omisiune esențială apare astfel ca un viciu de procedură.

Așadar, instanța de recurs atestă faptul că, conform rechizitoriului și sentinței

inculpatul a fost învinuit și condamnat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

190 alin. (2) lit. c) Cod penal, escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane

prin înșelăciune cu cauzarea de daune în proporții considerabile, însă instanța de apel a

recalificat acțiunile inculpatului în baza art. 190 alin. (1) Cod penal - escrocheria, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Instanța de apel în acest aspect a conchis că: „infracțiunea specificată la art. 190

alin. (1) Cod penal se consideră consumată din momentul în care făptuitorul obține

posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile altuia la propria dorință și la

momentul săvârșirii faptei, mărimea prejudiciului cauzat trebuie să depășească 25 unități

convenționale și în același timp, mărimea prejudiciului cauzat prin infracțiunea prevăzută de

art. 190 alin. (1) Cod penal nu poate depăși 2500 unități convenționale. Nu în ultimul rând

prejudiciul cauzat prin infracțiunea prevăzută de art. 190 alin. (1) Cod penal nu poate să aibă

un caracter considerabil doar în caz contrar calificarea se face potrivit art. 190 alin. (2) lit.

c) Cod penal”. La baza acestei decizii instanța de apel a reținut faptul că, „escrocheria

prevăzută de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, constă în dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere cu cauzarea de daune în proporții

considerabile, luându-se în considerație valoarea, cantitatea și însemnătatea bunurilor pentru

victimă, starea materială și veniturile acesteia, existența persoanelor la întreținere, sau

Tatarintev (Bădărău) E., avea loc de muncă, nu are la întreținere alte persoane, suma de 1240

lei pentru chirie urma a fi achitată de ea în jumătate cu Guțuliuc Maria, deci la caz semnul

calificativ daune în proporții considerabile prevăzut la lit. c) alin. (2) art. 190 Cod penal

lipsește, iar acțiunile inculpatului urmează a fi reîncadrate conform art. 190 alin. (1) Cod

5

penal” Prin urmare, instanța de apel a considerat că alte probe ce ar dovedi

proporțiile considerabile cauzate victimei nu au fost prezentate instanței de judecată.

Analizând conținutul deciziei recurate în raport cu invinuirea adusă

inculpatului, în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, Colegiul penal consideră că

instanța de apel nu a verificat minuțios toate probele în conformitate cu prevederile

art. 101 Cod de procedură penală, fiind reținută la baza deciziei adoptate probe ce nu

coroborează între ele, fără a fi supuse acestea analizei minuțioase în coroborare cu

celelalte probe existente și administrate pe învinuirea adusă inculpatului.

În acest aspect, Colegiul remarcă faptul că, potrivit rechizitoriului inculpatul

Omelcenco E. a fost învinuit de către organul de urmărire penală pentru faptul că:

„având scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei perosne, la 24 septembrie 2012 în jurul orei

15:30, aflându-se în mun. Chișinău pe str. Matei Basarab, în apropierea magazinului Linnela

și având scopul și intenția de a dobândi ilicit bunurile altei persoane, prin înșelăciune și abuz

de încredere, sub pretextul dării în chirie a apartamentului din mun. Chișinău str. N. Dimo

9/2 nr. 80., a dobândit ilicit de la Tatarintev (Bădărău) E. suma de 1.240 lei, după ce cu banii

însușiți s-a ascuns de la locul săvârșirii infracțiunii, prinuind astfel părții vătămate o daună

materială considerabilă”

Din declarațiile părții vătămată Tatarintev (Bădărău) E., care a fost audiată în

cadrul cercetării judecătorești în prima instanță, declarații ce au fost cercetate

suplimentar și în instanța de apel, rezultă că acesta locuiește în s. Borogai r-nul Leova

și la finele lunii septembrie 2012 a venit în mun. Chișinău în căutarea unui loc de

muncă, dorind să închirieze un apartament s-a adresat la o agenție care i-au dat

câteva numere de telefoane printre care era și numărul inculpatului. Ulterior l-a

telefonat și au convenit să se întâlnească pe str. A. Russo în apropierea magazinului

Linella. Pentru a vedea apartamentul partea vătămată s-a deplasat împreună cu

Guțuliuc M. cu care sunt prietene. După ce au văzut apartamentul partea vătămată a

căzut de acord să îl închirieze și ia transmis inculpatului suma de 1.240 lei, ultimul i-

a transmis două chei, spunându-i că poate să se mute în apartament la orele 19:00.

Astfel la orele 19:00 când s-a deplasat la apartamentul închiriat acesta avea două

lacăte, iar de la o lăcată nu avea chei. La sunat de mai multe ori pe inculpat, care

găsea diferite scuze și se eschiva de a se întâlni cu partea vătămată.

Martorul Guțuliuc M., fiind audiată în cadrul cercetării judecătorești în prima

instanță, declarații ce au fost cercetate suplimentar și în instanța de apel, a menționat

că în luna septembrie a anului 2012 împreună cu Tatarintev (Bădărău) E. s-au

deplasat la o agenție imobiliară unde le-au fost oferite mai multe numere de telefon

pentru a găsi un apartament în chirie. Astfel, la unul din numere a răspuns

inculpatul cu care au stabilit să se întâlnească. După ce au convenit că îi arajează

apartamentul Tatarintev (Bădărău) E. i-a transmis inculpatului suma de bani, acesta

declarând că poate să vină cu lucrurile la orele 19:00. Când au venit cu lucrurile ușa

de la apartament avea două lăcate, iar cheia mergea doar la una, respectiv l-au sunat

pe inculpat care la acel moment nu răspundea la telefon. Inculpatul a fost telefonat și

6

în alte zile dar acesta se eschiva să se înâlnească cu Tatarintev (Bădărău) E. invocând

diferite pretexte.

Reieșind din cele expuse supra, Colegiul lărgit constată că instanța de apel nu s-

a expus asupra acestor probe, ele rămânând fără analiza și aprecierea cuvenită, fapt

ce nu poate fi acceptat de către instanța de recurs, deoarece afectează situația faptică

în speța dată, ceea ce ar duce la o concluzie eronată precum că, partea vătămată avea

loc de muncă, sau aceasta a declarat instanței, că a venit în mun. Chișinău în căutarea

unui loc de muncă, astfel atât în cadrul urmăririi penale, cât și în cadrul ceretării

judecătorești a declarat că suma de 1.240 lei pentru ea este o sumă considerabilă, tot

ea a declarat că ”< mi-a părut suspicios că nu a dorit o sumă pentru chirie anticipată

de 2-3 luni cum solicitau alte persoane, aceasta mă aranja deoarece nu aveam bani să

achit avans…” (f.d. 148 vol. 1).

Ca urmare, instanța de apel, ignorând declarațiile depuse de partea vătămată

Tatarintev (Bădărău) E., martorului Guțuliuc M., în cadrul cercetării judecătorești,

precum și alte probe administrate în prezenta speță, a reținut și a apreciat pripit

probele prezentate de către organul de urmărire penală, concluziunând prematur

despre faptul că: ”… Tatarintev (Bădărău) E. avea loc de muncă, nu are la întrținere alte

persoane, suma de 1.240 lei pentru chirie urma a fi achitată la ½ parte cu Guțuliuc M. …”

(f.d. 198 vol. 1) – fapt ce contravine probelor administrate la caz. La fel, ne este de

neglijat faptul că avansul ce îl solicitau alte persoane a jucat un rol decisiv pentru a

închiria anume apartamentul care îl propunea inculpatul, fapt ce demonstrează

situația precară, imporțanța mijloacelor finciare pentru partea vătămată.

În acest context, Colegiul menționând prevederile art. 100 alin. (4) și art. 101

alin. (1)-(4) Cod de procedură penală, și invocând doctrina juridică națională,

remarcă faptul că, verificarea probelor este o activitate a instanței privind constatarea

veridicității probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe care le conține

proba cu realitatea obiectivă. Verificarea constă în analiza probelor strânse, coro-

borarea lor cu alte probe, verificarea sursei de proveniență a probelor. Verificarea

probelor poate avea loc doar prin aplicarea procedeelor probatorii prevăzute de cod

și se efectuează la toate fazele procesului penal. Sunt supuse verificării atât datele de

fapt, cât și mijloacele de probă din care au fost obținute. Probele se verifică atât prin

efectuarea acțiunilor procesuale prevăzute de prezentul cod, cât și printr-o analiză

logică a conținutului probei, a coroborării lor.

Aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale procesului

penal, deoarece întregul volum de muncă depusă de către organele de urmărire

penală, instanțele judecătorești, cât și de părțile din proces, se concretizează pe

soluția ce va fi dată în urma acestei activități. Analiza probelor după intima

convingere trebuie să se bazeze pe prevederile legale. Convingerea intimă se

întemeiază pe examinarea tuturor probelor în ansamblu, sub toate aspectele complet

și obiectiv.

Termenul „convingere intimă” exprimă atitudinea imparțială, independentă,

fără prejudecăți față de o probă sau alta. Judecătorul este independent la aprecierea

7

probelor, nefiind legat de opiniile altor persoane sau instanțe. La aprecierea probelor

nu pot fi date anumite indicații referitor la valoarea probantă a unei sau altei probe.

Aceasta determină una din regulile esențiale ale aprecierii probelor - nici o probă nu

are o valoare dinainte stabilită.

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența, conclu-

denta și utilitatea acestora. De menționat că proba trebuie apreciată și după

veridicitatea acesteia. Veridicitatea probelor poate fi caracterizată ca o corespundere

a datei de fapt examinată de către instanță cu realitatea pe care o probează această

dată. Toate probele în ansamblul lor sunt apreciate din punctul de vedere al

coroborării lor.

Totodată, potrivit recursului declarat, Colegiul penal reține că procurorul invocă

și temeiul pentru recurs prevăzut la pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală–faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, motivând cu faptul că

instanța de apel incorect a apreciat circumstanțele de fapt și de drept, reîncadrând

acțiunile inculpatului din prevederile art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal în prevederile

art. 190 alin. (1) Cod penal.

Colegiul lărgit menționează că, la incidența temeiului invocat „faptei săvârșite i s-

a dat o încadrare juridică greșită” - e necesar de a ține cont de fapta săvârșită și cum

aceasta a fost stabilită de către prima instanță și cea de apel, și dacă această faptă a

fost încadrată în norma penală corect, iar dacă fapta s-a încadrat într-o altă normă

penală, rezultă că acesteia i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Precum a fost menționat mai sus, inculpatul, a fost învinuit de săvârșirea

infracțiunii de escrocherie în proporții considerabile prevăzută de art. 190 alin. (2) lit.

c) Cod penal, însă instanța de apel a considerat că acțiunile comise de către inculpat

se încadrează în prevederile art. 190 alin. (1) Cod penal astfel excluzând proporțiile

considerabile.

În continuare, instanța de recurs specifică că, infracțiunea de escrocherie,

prevăzută la art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal Cod penal, constă, în dobândirea ilicită

a bunurilor altei persoane prin înselăciune sau abuz de încredere cu cauzarea de

daune în proporții considerabile luându-se în considerație valoarea, cantitatea și

însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială și veniturile acestuia, existența

persoanelor la întreținere. Prin urmare, în cadrul cercetării judecătorești nu au fost

analizate suficient toate circumstanțele cauzei pentru a constata faptul că partea

vătămată avea un loc de muncă, în contextul că aceasta a declarat că a venit în mun.

Chișinău în căutarea unui loc de muncă, mai mult la stabilirea stării materiale a

victimei urma să se țină cont de declarațiile acesteia, care a menționat că a dorit să

închirieze anume apartamentul inculpatului, deoarece acesta nu a solicitat avans.

Astfel, instanța de apel la verificarea încadrării juridice a acțiunilor inculpatului,

urma să analizeze și acel fapt că partea vătămată la acel moment nu avea venituri, și

suma achitată inculpatului, avea o însemnătate premordială, fiind destinată pentru

închirierea spațiului locativ într-un alt oraș.

8

Așadar, Colegiul penal consideră că instanța de apel nu a pătruns în esența

problemei de fapt și de drept, nu a analizat în deplină măsură componența

elementelor constitutive a faptelor social periculoase menționate mai sus, fiind

prezentă discrepanța între cele reținute de instanța de apel și conținutul real al

probelor, ignorarea unor aspecte evidente, ce au avut drept consecință pronunțarea

de către instanța de apel a unei concluzii premature, precum: „apreciind probele expuse

din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și vericidității lor, iar în ansamblu

– din punct de vedere al coroborării, conform propriei convingeri, formate în rezultatul

examinării sub toate aspectele, în mod obiectiv, călăuzându-se de lege, instanța de apel

consideră vinovăția inculpatului, pe deplin dovedită în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (1) Cod penal”, nefiind menționat care probe sau mijloace au stat la baza

emiterii deciziei, sau aceste circumstanțe trebuiau verificate minuțios de către

instanța de apel, pentru a ajunge la o concluzie de încadrare juridică a acțiunilor

inculpatului, în baza art. 190 alin. (1) Cod penal, ceea ce reieșind din decizia adoptată

nu a fost efectuat.

Rezumând cele menționate, Colegiul constată că, instanța de apel urma să

cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, corectitudinea încadrării juridice a

acțiunilor lui Omelcenco E. în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, să aprecieze

conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală fiecare probă din punct de

vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu din punct de vedere al coroborării lor și în concluziile sale să motiveze

admiterea unor probe sau respingerea altora (art. 394 alin. (1) pct. 2) Cod de

procedură penală). Contrar acestor stricte prevederi legale instanța de apel selectiv a

apreciat câteva probe, ignorând celelalte, fără să le aprecieze pe fiecare în parte și să

se expună asupra admisibilității sau inadmisibilității lor, expunând temeiul respectiv

și argumentând clar concluziile sale în decizia adoptată.

Din considerentele expuse, Colegiul lărgit conchide că decizia instanței de apel

urmează a fi casată cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat în

această parte, din motivul prezenței erorii de drept invocate de recurent și prevăzute

de pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, eroare care nu poate fi corectată

de către instanța de recurs în prezenta procedură, deoarece nu este abilitată cu

atribuții de a judeca cauza pe fond, substituind instanța ce a judecat apelul cu

încălcarea prevederilor procesual penale.

La rejudecarea cauzei Curtea de Apel Chișinău urmează să se conducă de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de rejudecare

și limitele acesteia: să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu

prevederile legii procesual-penale asupra tuturor motivelor invocate în apel în

prezenta cauză penală să verifice și să aprecieze profund probele administrate și

examinate în instanță în strictă conformitate cu cerințele legii; să le dea apreciere

cuvenită în ansamblu, cu argumentarea admisibilității sau inadmisibilității fiecărei

probe examinate; să elucideze faptele importante pentru soluționarea justă și

promptă a cauzei date; să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate

9

inculpatului în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal și corectitudinea încadrării

juridice a acțiunilor ultimului; iar în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare

pentru fapta imputată, instanța de apel la stabilirea pedepsei definitive, urmează să

țină cont de prevederile art. 84 Cod penal, argumentându-și clar concluziile sale în

decizia adoptată, ținând cont de motivele casării deciziei atacate și de practica

unitară în acest domeniu, de practica relevantă a CtEDO, să pronunțe o hotărâre

legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Se admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Tăut Dorina, se casează total decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2015 în cauza penală privindu-l pe

Omelcenco Evghenii Serghei și se dispune rejudecarea cauzei de către aceiași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată la data de 15 decembrie 2015.

Președinte: Gordilă Nicolae

Judecători: Covalenco Elena

Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

10