1ra-735/2017 — art. 152 alin. 1 CP

1ra-735/2017 — art. 152 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-735/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

06 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecători – Ghenadie Nicolaev, Constantin Alerguș, Nadejda Toma și Petru Moraru,

a judecat fără citarea părților, recursul ordinar declarat de procurorul în procuratura de

circumscripție Cahul, Mihail Tomița, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului judiciar

al Curții de Apel Cahul din 08 decembrie 2016, în cauza penală în privința lui

Paslari Piotr Piotr, născut la XXX, originar și

domiciliat în XXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 05.02.2015 – 05.05.2016;

Instanța de apel: 26.05.2016 – 08.12.2016;

Instanța de recurs: 03.03.2017 – 06.06.2017.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit

C O N S T A T Ă :

și condamnat în baza art. 152 alin. (1) Cod penal la 2 ani închisoare, iar potrivit art. 90 Cod

penal, executarea pedepsei stabilite acestuia a fost suspendată condiționat pe un termen de

probațiune de 2 ani.

Acțiunea civilă înaintată de Ialanji I. a fost admisă, cu dispunerea încasării de la Paslari

P. în beneficiul lui Ialanji I. a prejudiciului moral în sumă de 10.000 lei.

august 2013, aproximativ la ora 19.30, deplasîndu-se сu automobilul de model „Volkswagen

Geta”, cu n/î XXX, pe str. Lomonosov din sat. Ciumai, r-nul Taraclia, s-a oprit vizavi de barul

Î.I. „Codjiban Ana”, a ieșit din automobil și s-a apropiat de Ialanji E., care i-а făcut observație

că nu a cedat trecerea pietonilor care traversau strada regulamentar. Drept consecință, Paslari

P. i-а aplicat intenționat о lovitură cu palma lui Ialanji E. în regiunea feței. În acel moment de

el s-a apropiat Ialanji I. și în continuarea аcțiunilor sale infracționale, urmărind scopul cauzării

leziunilor corporale, i-а aplicat ultimului două lovituri cu pumnul în regiunea feței, cauzîndu-i

vătămări corporale medii.

1

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului Paslari P. întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod penal, adică vătămarea intenționată medie a

integrității corporale sau a sănătății, care nu este periculoasă pentru viață și nu a provocat

urmările prevăzute la art. 151, dar care a fost urmată fie de dereglarea îndelungată a

sănătății, fie de о pierdere considerabilă și stabilă a mai puțin de о treime din capacitatea de

muncă.

procuror și avocatul Grecu I. în numele inculpatului.

3.1. Procurorul a solicitat casarea sentinței, în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care Paslari P. să fie condamnat în baza art. 152

alin. (1) Cod penal, la 2 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului, procurorul a indicat că nu contestă calificarea acțiunilor reținute în

sarcina inculpatului, ci doar pedeapsa aplicată acestuia, pe care о consideră excesiv de blîndă

în raport cu fapta infracțională comisă și care nu va atinge scopul pedepsei penale prevăzut de

art. 62 Cod penal.

Apelantul a menționat că, la individualizarea pedepsei nu s-a ținut cont de prevederile

art.75 Cod penal. Paslari P. anterior, de mai multe ori, a comis cu intenție infracțiuni mai puțin

grave, se caracterizează negativ, este predispus la săvîrșirea infracțiunilor contra vieții și

sănătății persoanei.

În perioada anilor 2003-2014 lui Paslari P. i-au fost aplicate toate categoriile de pedepse

prevăzute de art. 60 Cod penal, care nu au dus la corectarea inculpatului, din atare considerente

în privința acestuia urmează a fi stabilită o pedeapsă mai aspră, sun formă de închisoare, cu

excluderea art. 90 Cod penal.

3.2. Avocatul Grecu I., acționînd în numele inculpatului, a solicitat casarea sentinței, cu

pronunțarea unei noi hotărîri prin care Paslari P. să fie achitat, din motiv că nu s-a dovedit cu

certitudine vinovăția ultimului de cele incriminate prin rechizitoriu.

Apărătorul a susținut că prima instanță nu a apreciat corespunzător toate probele din

dosar, iar faptul că martorul Mîrza I. a fost la fața locului nu este sigur, așa cum aceasta a

declarat că a traversat strada cu copilul în brațe, care la acel moment avea doar un an, pe cînd

martorii Caltacci Gh., Tucan V și Tucan V au declarat că femeia ținea copilul de mîină cînd a

traversat strada la trecerea de pietoni.

De asemenea, apelantul a menționat că, la 02.03.2015, Paslari P. a depus plîngere la

Procuratura Taraclia, prin care a solicitat anularea ordonanței din 17.01.2016 de punere sub

învinuire în privința sa în baza art. 152 alin.(l) Cod penal, și constatarea nulității raportului de

expertiză medico-legală nr.306/d din 02.12.2013, motivînd plîngerea prin faptul, că în urma

studierii materialelor cauzei prin intermediul avocatului Grecu I. la 18.02.2015, a făcut

cunoștință cu ordonanța de pornire a urmăririi penale din 01.11.2013, prin care s-a dispus

începerea urmăririi penale în privința lui Paslari P. Pînă la acel moment nu făcuse cunoștință

cu materialele cauzei penale, așa cum a fost dus în eroare de avocatul Caraseni, care 1-a

îndemnat să semneze unde-i va indica procurorul, pe motiv că este о formalitate.

2

Deci, în opinia apelantului punerea sub învinuire a lui Paslari P. la data 17.01.2015, s-a

realizat în afara termenului de 3 luni reglementat de art.63 alin.(2) pct.3) Cod procedură

penală, în consecință inculpatului fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece

calitatea sa de bănuit în cazul dat se impunea a fi calculată din data pornirii urmăririi penale,

adică din 01.11.2013.

Astfel, apelantul a susținut că organul de urmărire penală a încălcat dreptul prevăzut de

art.22 Cod de procedură penală, de a nu fi urmărit de mai multe ori pentru aceiași faptă, drept

prevăzut și în art.4 al Protocolului nr.7 CEDO.

La fel, s-a subliniat că nulitatea raportului de expertiză medico-legală nr.306/d din

02.12.2013, rezultă din faptul că aceasta a fost dispusă, nefiind adusă la cunoștință lui

Paslari P., adică contrar prevederilor art. 145 Cod de procedură penală.

declarat de procuror a fost respins, iar apelul declarat de avocatul Grecu I. în numele

inculpatului Paslari P. a fost admis, cu casarea totală a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care a fost încetat procesul penal în privința

lui Paslari P. învinuit de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod penal, în

temeiul existenței circumstanțelor care exclud tragerea lui la răspunderea penală.

stabilit în deplină măsură circumstanțele de fapt și de drept, în special cele care au intervenit pe

parcursul desfășurării urmăririi penale, care exclud/condiționează tragerea la răspunderea

penală a inculpatului pentru săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (l) Cod penal.

În special, s-a menționat că prima instanță a ignorat faptul că, în ordonanța de pornire a

urmăririi реnale din 01.11.2013, a fost indicat expres că se dispune pornirea urmăririi penale

în privința lui Paslari P. la bănuirea acestuia de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de alin.(1)

art. 152 Cod penal, și, făcînd trimitere la prevederile art.63 Cod de procedură penală, eronat a

considerat că norma procesuală enunțată nu prevede că prin ordonanța de pornire a urmăririi

penale persoana poate fi recunoscută ca bănuit. Drept consecință, greșit prima instanță a

concluzionat că nu a fost depășit termenul menținerii lui Paslari P. în calitate de bănuit și a fost

încălcată procedura punerii sub învinuire a acestuia.

În continuare, instanța de apel a specificat că potrivit dispoziției art. 22 alin.(2) Cod de

procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale împiedică

punerea repetată sub învinuire a aceleiași persoane pentru aceiași faptă, cu excepția cazurilor

cînd fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii au afectat

hotărîrea respectivă, prevederi similare se regăsesc și în art.4 din Protocolul nr.7 din

CEDO, iar potrivit 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu este

organ de urmărire penală, nu se manifestă, în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte

interese decît interesele legii.

Astfel, instanța de apel a reținut ca fiind întemeiat argumentul părții apărării, precum că

circumstanțele cauzei penale vizate impuneau cercetarea multilaterală și obiectivă a tuturor

aspectelor acesteia, inclusiv și respectarea tuturor prevederilor legislației procesual-penale,

ceea ce la caz de către prima instanță nu s-a realizat.

3

Prin urmare, făcând abstracție de la titlul ordonanței emise de organul de urmărire penală

(în cazul din speță ordonanța de pornire a urmăririi penale) instanța de apel a considerat, că

ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit în sensul art.63 alin.(l) pct.3) Cod de procedură

penală este considerată acea ordonanță, în care organul de urmărire penală pentru prima dată

de la momentul pornirii urmăririi penale expune fapta infracțională ca pe о faptă deja

constatată și săvîrșită de о persoană concretă (în cazul din speță Paslari P.) însoțită de

calificarea juridico-penală a acestei fapte, și dincolo de orice dubiu indică că persoana concretă

este urmărită penal pentru această faptă, astfel că organul de urmărire penală a oficializat

suspiciunile de săvîrșire a unei/unor infracțiuni față de о persoană concretă și rezultă cert că în

continuare acțiunile de urmărire penală sunt îndreptate spre acumularea probelor de vinovăție

anume a persoanei date, și nu a oricărei alte persoane.

În speța dată, calitatea de bănuit în privința lui Paslari P. se impunea a fi calculată din

momentul pornirii urmăririi penale, și anume din 01 noiembrie 2013 și a expirat la 01 februarie

2014, dată la care organul de urmărire penală trebuia în mod obligatoriu și necondiționat să-l

scoată pe Paslari P. de sub urmărirea penală.

declară recurs ordinar, invocînd temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală și solicitînd casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul nu este de acord cu expunerea și motivarea instanței de apel privind existența

circumstanțelor care condiționează tragerea la răspunderea penală a lui Paslari P. prin

încălcarea prevederilor art.63 Cod de procedură penală.

În acest sens, recurentul menționează că, instanța de apel, în primul rînd, a ignorat

prevederile legii procesual-penale și în al doilea rînd, și-a atribuit competențele Curții

Constituționale, interpretînd decizia acestei instanțe privind calitatea de bănuit și termenul

deținerii în această calitate.

Astfel, fiind analizate materialele dosarului penal, procurorul a consemnat că Colegiul

judiciar al Curții de Apel Cahul nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelurile

declarate, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța a admis

o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței și în legătura cu aceasta urmează a fi

casată decizia instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei.

penal lărgit ajunge la concluzia că acesta urmează a fi respins, ca inadmisibil, din următoarele

considerente de fapt și de drept.

Potrivit prevederilor art. 434 Cod de procedură penală, judecînd recursul împotriva

deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție verifică legalitatea

hotărîrii atacate pe baza materialelor din dosar și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate

în recurs de titularul acestuia.

În conformitate cu dispoziția art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecînd

recursul, instanța este în drept să-l respingă, ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrii atacate, în

cazul în care se constată că recursul nu a fost declarat cu respectarea condițiilor legale (este

4

tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal (este nefondat). Recursul este nefondat atunci

cînd hotărîrea atacată este legală, întemeiată și motivată.

Analizând textul cererii de recurs, Colegiul constată că titularul acesteia face trimitere la

temeiurile de casare stipulate de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, susținînd că

decizia instanței de apel urmează a fi casată, cu remiterea cauzei la rejudecare, dat fiind că

instanța, în primul rînd a ignorat prevederile legii procesual-penale la judecarea cauzei și în al

doilea rînd și-a atribuit competențele Curții Constituționale, interpretînd eronat decizia acestei

instanțe privind calitatea de bănuit și termenul deținerii unei persoane în această calitate. Pe de

altă parte, recurentul susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apelurile declarate, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, iar instanța a admis o eroare gravă de fapt, care în consecință a afectat soluția

pronunțată.

Verificînd actele cauzei, raportate la decizia recurată și criticele procurorului, instanța de

recurs conchide că toate alegațiile formulate de recurent sunt vădit neîntemeiate, iar soluția

instanței de apel este corectă și legală, în contextul ce urmează se vor puncta raționamentele

care au stat la baza acestei concluzii.

Într-un prim aspect, este relevant de a specifica că, invocînd eroarea de drept prevăzută

de pct. 6), procurorul menționează despre faptul că instanța de apel nu s-a expus argumentat

asupra tuturor motivelor din cererea sa de apel, cu toate acestea dînsul nu relevă expres asupra

căror anume motive instanța nominalizată nu s-a pronunțat. Respectiv, în atare situație,

Colegiul penal lărgit, reieșind din practica sa constantă, va respinge, ca nefondate, alegațiile

titularului dreptului de recurs în această parte reiterînd faptul că invocarea unor pretinse erori

admise la etapa judecării cauzei de către instanța de apel, urmează a fi precedate de o motivare

corespunzătoare privind esența acestora și indicarea expresă a circumstanțelor cauzei cărora

sunt subsecvente.

Or, Colegiul nu poate să susțină poziția procurorului precum că instanța de apel nu a

respectat cerințele art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală, care obligă instanța să se

pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel, avînd în vedere că motivarea hotărîrii este

un proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod

obligatoriu expunerea amănunțită asupra tuturor elementelor de fapt menționate de părți, atîta

timp cît sunt valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt

menționate componentele obligatorii ale unei hotărîri motivate. De altfel, fiind investită cu o

situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, corect a

concluzionat asupra încetării procesului penal în privința lui Paslari P., constatînd că, la caz,

sunt incidente temeiuri care exclud tragerea acestuia la răspunderea penală.

În desfășurarea aceleiași idei, instanța de recurs mai specifică că, așa cum rezultă din

textul deciziei atacate, instanța de apel și-a motivat soluția adoptată în conformitate cu

prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, astfel, decizia cuprinde

temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului declarat de procuror și

admiterea apelului declarat de avocatul Grecu I., cu casarea totală a sentinței și pronunțarea

unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care a fost încetat procesul

penal în privința lui Paslari P. învinuit de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1)

5

Cod penal, din motivul existenței circumstanțelor care exclud tragerea lui la răspunderea

penală.

În continuare, Colegiul consideră relevant de a se expune, prin aducerea unor argumente

subsidiare celor formulate de instanța de apel, privitor la corectitudinea soluției de încetare a

procesului penal adoptată în această cauză.

Respectiv, din actele dosarului, se constată că, la data de 01 noiembrie 2013, de către

ofițerul de urmărire penală al IP Taraclia, Chircov G., a fost emisă ordonanța de pornire a

urmăririi penale în privința lui Paslari P. conform semnelor componenței de infracțiune

prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod penal. (f.d. l, vol. I)

Ulterior, prin ordonanța procurorului din procuratura r-lui Taraclia, Terzi V. din 23

decembrie 2014, cet. Paslari P. a fost recunoscut în calitate de bănuit în cauza penală

respectivă fiindu-i incriminată săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod penal.

(f.d.62, vol. I)

Prin ordonanța procurorului din procuratura r-lui Taraclia, Terzi V. din 17 ianuarie 2015,

cet. Paslari P. a fost pus sub învinuire. (f.d.68, vol. I) La aceiași dată, a fost formulat și

rechizitoriu în privința lui Paslari P., după care ultimul a fost deferit justiției.

În speță, procurorul consideră că instanța de apel eronat a statuat asupra faptului că

Paslari P. a fost recunoscut în calitate de bănuit, peste termenul legal prevăzut de legea

procesual-penală, interpretînd în acest sens greșit și Hotărîrea Curții Constituționale prin care

s-a comentat art. 63 din Codul de procedură penală.

Însă, Colegiul penal lărgit nu poate ralia la poziția procurorului vizavi de chestiunile

nominalizate apreciindu-le vădit neîntemeiate, întrucît din actele cauzei rezultă contrariu.

Și anume, din materialele dosarului cu certitudine se stabilește că, reieșind din partea

dispozitivă a ordonanței emise la 01 noiembrie 2013, ofițerul de urmărire penală al IP Taraclia,

Chircov G., a dispus: „Pornirea urmăririi penale în privința lui Paslari P. la bănuiala acestuia

de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod penal.”

Deci, cauza dată a fost pornită concret asupra unei persoane, adică împotriva lui Paslari

P., deoarece exista o bănuială rezonabilă că anume dînsul a comis infracțiunea de vătămare

intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății în privința lui Ialanji I.

În acest sens, corect a statuat instanța de apel că: „ ... din redacția dispozitivului rezultă

că organul de urmărire penală chiar din momentul inițial al pornirii urmăririi penale i-a

atribuit lui Paslari P. statutul procesual de bănuit, așa cum a indicat concret încadrarea

juridică a infracțiunii și că de această infracțiune este bănuit Paslari P.”

Prin urmare, ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit în sensul dispoziției art. 63

alin. (1) Cod de procedură penală, este considerată acea ordonanță în care organul de urmărire

penală pentru prima dată de la pornirea urmăririi penale expune fapta infracțională ca pe o

faptă deja constatată și săvîrșită de o persoană concretă, în speța dată această persoană fiind

Paslari P., însoțită de calificarea juridico-penală a faptei. Prin aceasta organul de urmărire

penală oficializează suspiciunile existente privind săvîrșirea unei infracțiuni concrete de către o

persoană determinată deja, iar în continuare toate acțiunile organului sunt îndreptate spre

acumularea de probe întru confirmarea vinovăției acesteia.

6

La acest capitol, justificat a conchis Curtea de Apel că: „ ... Conținutul ordonanței

ofițerului de urmărire penală al IP Taraclia, Chircov Gh. din 01 noiembrie 2013 este expus

într-o manieră care exclude apariția suspiciunilor față de persoane altele decît Paslari P.”

În contextul dat, urmează a se consemna și despre statuările din jurisprudența constantă a

Curții Europene, potrivit căreia în materie penală noțiunea de acuzație are un sens autonom,

aceasta fiind interpretată ca o notificare oficială care emană de la autoritatea competentă a unui

reproș de a fi comis o infracțiune. Aici, este relevant de a nota că, notificarea nu trebuie să aibă

o anumită formă, avînd acest caracter orice act implicit, care emană de la autoritatea de stat și

care produce efecte importante asupra situației persoanei, conținînd o acuzație penală

implicită.

Față de cele ce preced, se impune constatarea că, reieșind din legea procesual-penală

națională coroborată cu jurisprudența Curții Europene, statutul de bănuit al unei persoane nu

este atribuit acesteia nemijlocit doar prin ordonanța de recunoaștere în această calitate, după

cum pretinde procurorul, ci poate îmbrăca și alte forme, acest caracter avîndu-l orice act

implicit, care întrunește condițiile enumerate de legiuitor și conține o acuzație penală directă în

privința unei persoane.

Așadar, pornirea urmăririi penale în privința unei persoane concrete prezintă

particularități aparte, despre acest fapt fiind menționat corect și de către instanța de apel.

Subsidiar, la raționamentele instanței de apel, Colegiul penal lărgit ține să evidențieze că,

în decizia Curții Constituționale de inadmisibilitate a sesizării nr.123g/2016 privind excepția

de neconstituționalitate a art. 274 alin.(7) din Codul de procedură penală al Republicii

Moldova (începerea urmăririi penale) nr. 12 din 07.02.2017, Monitorul Oficial nr.85-91/38

din 24.03.2017, s-a indicat expres că toate acțiunile procesuale care se desfășoară la etapa

premergătoare urmăririi penale au un caracter, sui generis, concentrat asupra scopului de a

stabili și confirma existența bănuielii rezonabile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și este

circumscrisă termenului de 30 de zile de la momentul sesizării sau autosesizării organului de

urmărire penală sau a procurorului.

În același context, Curtea a mai notat că, pornind de la natura scopului acțiunilor la etapa

premergătoare urmăririi penale, acestea se rezumă la constatarea faptei infracționale (in rem),

însă nu și la formularea unei învinuiri în privința persoanei (in personam). Această regulă se

aplică și la etapa pornirii urmăririi penale. Așadar, în ordonanța de începere a urmăririi penale

se menționează doar fapta care a condiționat emiterea acesteia (in rem), or, în cazul existenței

unei bănuieli rezonabile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană concretă,

organul de urmărire penală în asemenea situație trebuie să-i acorde toate garanțiile

caracteristice unei acuzații în materie penală.

Totodată, Colegiul penal lărgit amintește că potrivit art. 7 alin. (6) Cod de procedură

penală, hotărîrile Curții Constituționale privind interpretarea Constituției sau privind

neconstituționalitatea unor prevederi legale sînt obligatorii pentru organele de urmărire penală,

instanțele de judecată și pentru persoanele participante la procesul penal.

Respectiv, în sensul art.63 alin. (1) Cod de procedură penală, bănuit este persoana față de

care există anumite suspiciuni sau probe privind săvîrșirea infracțiunii, dar nu există suficiente

probe pentru a înainta învinuirea și a o recunoaște în calitate de învinuit. Aceeași normă

7

procesuală prevede trei acte procedurale prin care persoana poate fi recunoscută în calitate de

bănuit: procesul-verbal de reținere; ordonanța sau încheierea de aplicare a unei măsuri

preventive neprivative de libertate; ordonanța de recunoaștere a persoanei în calitate de bănuit.

Pentru a conferi previzibilitate și claritate normei restrictive enunțate supra, Codul de

procedură penală, la alin.(2) din art.63, reglementează termenele în care persoana poate avea

calitatea de bănuit. Aceste termene variază de la 72 ore în cazul reținerii persoanei, 10 zile în

cazul aplicării măsurii preventive neprivative de libertate pînă la 3 luni sau, cu acordul

Procurorului General sau al adjuncților săi, 6 luni în cazul emiterii unei ordonanțe.

În același scop legea procesuală, la alin.(3) din art.63, reglementează acțiunile pe care

trebuie să le întreprindă în mod obligatoriu organul de urmărire penală. Astfel, la momentul

expirării termenului reținerii organul de urmărire penală trebuie să elibereze bănuitul ori să

revoce, în modul stabilit de lege, măsura preventivă aplicată în privința lui, dispunînd scoaterea

lui de sub urmărire sau punerea lui sub învinuire. Potrivit alin. (5) art. 63 Cod de procedură

penală „calitatea de bănuit încetează din momentul eliberării reținutului, revocării măsurii

preventive aplicate în privința lui ori, după caz, anulării ordonanței de recunoaștere în

calitate de bănuit și scoaterii lui de sub urmărire, sau din momentul emiterii de către organul

de urmărire penală a ordonanței de punere sub învinuire.” Punerea persoanei sub învinuire

permite organelor de urmărire penală, pe de o parte, să efectueze acțiunile necesare urmăririi

penale, iar pe de altă parte, să facă previzibilă situația persoanei fără a leza drepturile

fundamentale ale acesteia. Procedura scoaterii bănuitului de sub urmărire penală este

reglementată de art.284 Cod de procedură penală.

Prin Legea nr.264-XVI din 28.07.2006, art.63 Cod de procedură penală a fost completat

cu un nou alineat, prin care s-a reglementat procedura de scoatere a persoanei de sub urmărire

penală în cazul expirării termenelor reglementate de alin.(2) art.63 Cod de procedură penală,

prin încetarea acestei calități de drept. Aplicarea ulterioară a acestei norme a dus la lezarea

drepturilor constituționale ale persoanelor, în special, prin refuzul organelor de urmărire penală

și al instanțelor de judecată de a emite un act privind încetarea de drept a urmăririi penale și a

calității de bănuit.

În lumina interpretării coroborate a textelor legale de mai sus, raportate la actele cauzei,

Colegiul conchide că, calitatea de bănuit în privința lui Paslari P. i-a fost atribuită acestuia din

momentul pornirii urmăririi penale, adică din 01 noiembrie 2013 și a expirat de drept la 01

februarie 2014, dată la care organul de urmărire penală urma în mod obligatoriu și

necondiționat să-i înainteze învinuirea lui Paslari P. sau să-l scoată de sub urmărirea penală.

În speță, înaintarea învinuirii de către procuror a fost efectuată cu depășirea termenului

legal, or calitatea de bănuit în privința lui Paslari P. expirase de drept la data de 01 februarie

2014, iar prin faptul că acesta a fost recunoscut în calitate de bănuit abia la 23 decembrie 2014,

apoi la 17 ianuarie 2015, i-a fost înaintată învinuirea, organul de urmărire penală a admis o

ingerință în garanțiile prevăzute de art. 22 Cod de procedură penală.

Or, scoaterea persoanei de sub urmărirea penală este actul de finalizare în privința

acesteia a oricăror acțiuni de urmărire penală în legătură cu fapta anterior imputată, la

expirarea termenului de 3 luni de menținere în această calitate.

8

În contextul dat este relevant de a fi menționată hotărîrea Curții Constituționale prin care

s-a dat interpretarea principiului constituțional non bis in idem. Respectiv, potrivit pct. 6 din

Hotărîrea Curții Constituționale nr. 26 din 23.11.2010 cu privire la excepția de

neconstituționalitate a prevederilor alin. (6) art. 63 din Codul de procedură penală (Monitorul

Oficial 235-240/27, 03.12.2010), principiul constituțional de a nu fi urmărit, judecat sau

pedepsit de mai multe ori pentru aceeași faptă impune în linii mari autorităților publice

competente nu numai interdicția de a judeca repetat persoana, dar și interdicția de a urmări de

mai multe ori persoana pentru aceeași faptă.

Avînd în vedere că, în orice societate democratică protecția persoanei este una din

atribuțiile de bază ale statului, în exercitarea acesteia statul a instituit norme procesual-penale,

concentrate în Codul de procedură penală al Republicii Moldova, care au drept scop, pe de o

parte, să protejeze persoana, societatea și statul de infracțiuni, astfel încît persoana care a

săvîrșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale, și, pe de altă parte, să protejeze

persoana și societatea de actele ilegale ale persoanelor cu funcții de răspundere, comise în

activitatea de cercetare a infracțiunilor presupuse sau săvîrșite, pentru ca nici o persoană

nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală și condamnată.

Raportînd cele expuse la cauza deferită judecății, Colegiul reține că calitatea de bănuit în

privința lui Paslari P., odată ce a încetat de drept, ca urmare a expirării termenelor prescrise de

alin. (2) art. 63 Cod de procedură penală, i-a creat persoanei convingerea fermă că nu mai este

bănuită și urmărită penal, adică o situație de certitudine privind finisarea procedurilor penale în

privința sa.

Reluarea urmăririi penale contrar cerințelor stipulate în art. 22 alin. (2) și art. 287 alin. (4)

Cod de procedură penală, precum și celor din art. 4 al Protocolului nr. 7 la Convenție, urmează

a fi considerată ca o încălcare a prevederilor legale referitoare la sesizarea instanței prevăzute

în art. 251 alin. (2) Cod de procedură penală. Nulitatea reluării urmăririi penale, în cazul dat,

poate fi invocată la orice etapă a procesului penal de către părți și se ia în considerație de

instanță, inclusiv și din oficiu.

Într-o astfel de interpretare, se conchide că ordonanța procurorului din 23 decembrie

2014 prin care Paslari P. a fost recunoscut în calitate de bănuit, este lovită de nulitate absolută,

iar actele și acțiunile organului de urmărire penală efectuate după expirarea termenului legal de

ținere a persoanei în calitate de bănuit, sunt nule.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit, ca instanță de control judiciar, se raliază la

raționamentele punctate de instanța de apel privitor la necesitatea încetării procesului penal în

privința lui Paslari P. și își însușește integral argumentele de fapt și de drept expuse în decizie,

apreciind că criticele procurorului în acest sens sunt nefondate.

Instanța de recurs, în deplin acord cu instanța de apel, constată că ordonanța procurorului

din 23 decembrie 2014 contravine legii procesual-penale și interpretărilor Curții

Constituționale date în hotărîrile sale, care reieșind din stipulările art. 7 alin. (6) Cod de

procedură penală sunt obligatorii pentru organele de urmărire penală și pentru instanțele de

judecată.

Nu în ultimul rînd, Colegiul penal lărgit reiterează că printre garanțiile unui proces

echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția Europeană, se enumeră și faptul că carențele

9

autorităților nu pot fi imputabile părților și nu trebuie să-i pună într-o situație defavorabilă,

ceea ce a fost realizat și în prezenta cauză de către instanța de apel, prin dispunerea încetării

procesului penal în privința lui Paslari P., astfel fiind respectate drepturile inculpatului

garantate atît de Constituția Republicii Moldova, Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

cît și de Codul de procedură penală.

Prin urmare, instanța de recurs conchide că, în prezenta cauză, nu se constată admiterea

erorilor de drept prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, la etapa

judecării apelurilor, după cum pledează procurorul.

Pe cale de consecință, Colegiul penal lărgit conchide că la judecarea cauzei în ordine de

apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.414-419 Cod de

procedură penală și a pronunțat o hotărîre legală și întemeiată, astfel că nu există temei pentru

admiterea recursului ordinar în sensul declarat de procuror.

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procurorul în procuratura de

circumscripție Cahul, Mihail Tomița, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Cahul din 08 decembrie 2016, în cauza penală în privința lui Paslari Piotr Piotr, cu menținerea

hotărîrii atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 06 iulie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecători Ghenadie Nicolaev

Constantin Alerguș

Nadejda Toma

Petru Moraru

10