1ra-505/17 — art. 287 alin 3 CP

Dosarul nr. 1ra-505/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Petru Moraru, Ghenadie Nicolaev, Constantin Alerguș și

Nadejda Toma,

a judecat fără citarea părților, recursul ordinar prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie 2016, declarat

de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Bradu Valentina în

cauza penală în privința lui

Grosu Ion Fiodor, născut la 13 august 1992,

originar r-nul Ialoveni, s. Dănceni și locuitor

r-nul Criuleni, s. Ohrincea.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 24.12.2014 - 13.05.2016;

Instanța de apel: 13.06. - 31.10.2016;

Instanța de recurs: 27.01. - 06.06.2017.

C O N S T A T Ă :

Grosu Ion a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 287 alin. (3) Cod penal,

la 3 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, iar în baza art. 90

Cod penal, executarea pedepsei aplicate a fost suspendată condiționat pentru perioada

de probațiune de 1 an.

23 noiembrie 2014, aproximativ la ora 00:30, din intenții huliganice, încălcând

grosolan ordinea publică și exprimând o vădită lipsă de respect față de societate,

aflându-se în apropierea magazinului alimentar amplasat pe str. Zelinski, 4,

mun. Chișinău, a apucat-o pe cet. Trohin Natalia, de umărul scurtei și comunicându-i

să meargă cu el a îmbrâncit-o și a amenințat-o cu un cuțit pe care la pus în regiunea

gâtului, după care s-au deplasat în direcția blocului locativ amplasat pe adresa

str. Titulescu, 20, mun. Chișinău.

Între timp tot el, Grosu Ion, i-a aplicat câteva lovituri cu mâinile și picioarele

unei persoane necunoscute care a încercat să contracareze acțiunile ilegale, după care

a ajuns-o din urmă pe cet. Trohin Natalia care a încercat să fugă și punându-i din nou

1

cuțitul la gât, a amenințat-o cu omor.

pronunțarea unei noi hotărâri prin care Grosu Ion să fie condamnat în baza art. 287

alin. (3) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

În susținerea apelului, procurorul a invocat, că inculpatul nu a recunoscut

vinovăția de săvârșirea infracțiunii imputate prin rechizitoriu, or, prima instanță la

compartimentul individualizării pedepsei, nu a acordat deplină eficiență prevederilor

art. art. 7, 61, 75 Cod penal, stabilindu-i inculpatului o pedeapsă cu suspendarea

condiționată a executării acesteia, care în viziunea apelantului a fost considerată prea

blândă.

2016, a fost respins ca nefondat apelul, cu menținerea sentinței.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a statuat că, la capitolul

individualizării pedepsei, prima instanță a ținut pe deplin cont de prevederile

art. art. 7, 61, 75 Cod penal, și anume de faptul că infracțiunea potrivit art. 16

Cod penal, face parte din categoria infracțiunilor grave, că inculpatul este caracterizat

pozitiv, pentru prima dată este tras la răspundere penală, iar faptul că inculpatul nu

recunoaște vinovăția în săvârșirea infracțiunii incriminate în coroborare cu

prevederile art. 24 alin. (4) Cod de procedură penală, nu împiedică aplicarea art. 90

Cod penal.

contestat cu recurs ordinar decizia instanței de apel, solicitând casarea acesteia în

partea stabilirii pedepsei, cu remiterea cauzei la rejudecare.

În susținerea cerințelor, procurorul a invocat, că instanțele de fond la

compartimentul individualizării pedepsei, nu au ținut cont de prevederile art. art. 7,

61, 75 Cod penal, și anume de faptul, că inculpatul nu a recunoscut vina în săvârșirea

infracțiunii incriminate, fiind reținut imediat după săvârșirea infracțiunii, în prima

instanță nu s-a căit de cele săvârșite, iar la examinarea apelului s-a eschivat de a se

prezenta în ședințele de judecată, decizia fiind pronunțată în absența inculpatului.

Astfel, în opinia acuzării, prima instanță greșit a aplicat iar instanța de apel

greșit a menținut aplicarea în privința inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal,

or, decizia instanței de apel nu cuprinde o motivare care ar reflecta oportunitatea

aplicării în privința inculpatului a suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii, adică instanțele de fond nu au constatat și stabilit circumstanțele cauzei și

persoana inculpatului, care ar justifica concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute real pedeapsa stabilită.

Mai mult, în opinia procurorului, soluția instanței de apel este greșită și din

considerentul, că inculpatul a săvârșit o infracțiune care potrivit art. 16 Cod penal se

clasifică în categoria infracțiunilor grave, iar în speță lipsesc circumstanțe atenuante,

respectiv aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, este o soluție inechitabilă,

inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite

și a scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării

inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea inculpatului, cât și

a altor persoane.

2

motivele invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi admis din

următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul instanța este în drept să admită recursul, să caseze parțial hotărârea

atacată și să dispună rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care

eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În conformitate cu prevederile art. art. 414-417 Cod de procedură penală,

instanța de apel trebuie să soluționeze paralel cu starea de fapt și chestiunile de drept,

inclusiv: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect

calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept

procesual, penal, administrativ ori civil au fost corect aplicate.

În cazul în care s-ar constata încălcări ale prevederilor legale referitor la ele,

hotărârea instanței urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei.

În speța de referință, Colegiul penal susține că obiectul contestării hotărârilor

judecătorești, atât în instanța de apel cât și în instanța de recurs, l-a constituit

revocarea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal.

Astfel, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, o hotărâre a

instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept în cazul

când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar

conform pct. 10) alin. (1) al aceluiași articol, în cazul când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

În acest context, instanța de recurs relevă că, potrivit art. 75 Cod penal, prin

criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele stabilite de lege de

care este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse,

pentru fiecare persoană vinovată în parte.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată

corect, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale

și pedepsei penale, prevăzute de art. 61 Cod penal, în conformitate cu dispozițiile

părții generale a Codului penal și în limitele fixate în partea specială a acestuia.

Colegiul penal lărgit remarcă că principalele elemente de care judecătorul (sau

completul de judecată), trebuie să țină seama de fiecare dată când alege categoria de

pedeapsă conform normelor generale prevăzute în art. art. 62-71 Cod penal, sunt

termenul și mărimea acesteia conform limitelor fixate în articolul respectiv al părții

speciale a Codului penal.

Limitele pedepsei, prevăzute în partea specială, sunt determinate de încadrarea

juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii săvârșite.

Gravitatea acesteia constă în modul și mijloacele de săvârșire a faptei și

depinde de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, de urmările

produse sau care s-ar fi putut produce.

Termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvârșite, se stabilește

având în vedere și persoana celui vinovat, care include date privind gradul de

dezvoltare psihică, situația materială, familială sau socială, prezența sau lipsa

3

antecedentelor penale, comportamentul inculpatului până sau după săvârșirea

infracțiunii.

Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei, s-au

valorificat anume în această ordine, fiind stabilit inculpatului termenul de pedeapsă

prevăzut de art. 287 alin. (3) Cod penal.

Ulterior, după stabilirea duratei și cuantumului pedepsei, în cazul aplicării

pedepsei închisorii, continuă operațiunea de individualizare, dar sub aspectul de

executare a pedepsei deja stabilite, prin soluționarea chestiunii dacă pedeapsa aplicată

inculpatului trebuie să fie executată real ori, în perspectiva personalității acestuia de a

se corecta și reeduca, poate fi formulată concluzia că scopul pedepsei se poate atinge

și prin aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei în privința vinovatului

pentru perioadă de probațiune stabilită de instanța de judecată.

Conform art. 90 alin. (1) Cod penal, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani

pentru infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, poate ajunge la concluzia că nu

este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită și poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în

hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei și

perioada de probațiune.

O condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 din Cod penal, constituie

concluzia instanței că nu este rațional ca inculpatul să execute pedeapsa stabilită.

Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei

poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia.

În formarea convingerii, instanța de judecată ține cont de totalitatea condițiilor

expres prevăzute de lege.

Deși legea nu îngrădește libertatea instanței de judecată de a-și forma

convingerea cu privire la posibilitatea făptuitorului de a se îndrepta fără executarea

efectivă a pedepsei, ea obligă instanța să-și motiveze hotărârea de suspendare

condiționată a executării pedepsei, indicând precis acele motive pe care s-a întemeiat

convingerea ei.

Prin urmare, în afară de motivele care au servit temei pentru stabilirea pedepsei

principale, instanța trebuie să dea o motivare suplimentară, din care considerente a

concluzionat că nu este rațional ca inculpatul să execute real termenul pedepsei

stabilite.

Analizând condițiile în care poate fi acordată suspendarea executării pedepsei,

rezultă că aceasta nu este un drept al inculpatului, ci o facultate a instanței de

judecată, care este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o acorde.

În speță, reieșind din soluția adoptată de instanța de apel, se constată că aceasta

nu a motivat decizia sub aspectul temeiurilor întrunite de inculpat pentru stabilirea

pedepsei cu suspendarea condiționată a executării acesteia, ținând cont și de faptul că

în apelul procurorului, a fost solicitată excluderea prevederilor art. 90 Cod penal,

deoarece inculpatul vina în săvârșirea infracțiunii incriminate nu a recunoscut-o.

4

În consecință, instanța de recurs va admite recursul ordinar declarat cu casarea

parțială a deciziei instanței de apel, în partea stabilirii pedepsei, cu dispunerea

rejudecării cauzei în această parte, de către aceeași instanță.

La o nouă judecare a cauzei, instanța de apel urmează să țină cont de

argumentele formulate în apel, recurs și de cele expuse în prezenta decizie, să înlăture

încălcările de lege menționate și să pronunțe o nouă hotărâre legală și întemeiată, în

strictă conformitate cu prevederile art. art. 414, 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Se admite recursul ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Bradu Valentina, se casează parțial decizia Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie 2016, în cauza penală privindu-l pe

Grosu Ion Fiodor, în partea stabilirii pedepsei și se dispune rejudecarea cauzei în

această parte, de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În rest, decizia instanței de apel se menține.

Decizia nu se supune căilor de atac, pronunțată integral la 06 iulie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

Constantin Alerguș

Nadejda Toma

5