1ra-697/2017 — art. 317 alin. 1 CP

1ra-697/2017 — art. 317 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul 1ra-697/2017

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

31 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Constantin Alerguș,

Judecătorii – Ion Druță, Iurie Bejenaru,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

inculpatul Ceaicovschi Ion și avocatul acestuia Guțu Teodor, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08 decembrie

2016, în cauza penală în privința lui

Ceaicovschi Ion XXXXX,

născut la XXXXXXXXX, originar din sXXXXXXXX, domiciliat în

XXXXXXXXXXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

1.de la 18 martie 2014-până la 17 noiembrie 2014 (instanța de fond);

2016 – până la 09 martie 2016; de la 17 august 2017 până la 08

decembrie 2016; (instanța de apel);

– până la 12 iulie 2016; de la 23 februarie 2017- până la 31 mai

2017 (instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art.431 alin.(1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

Ceaicovschi Ion a fost achitat de învinuirea în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art.317 alin.(1) Cod penal, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

faptul că, la 19 decembrie 2013, fiind persoană care execută pedeapsa cu

închisoare în penitenciar de tip deschis, în baza sentinței Judecătoriei Orhei din

XXXXXXXXXXX, urmărind scopul evadării din locul de detenție, acționând cu

intenție directă îndreptată la atingerea scopului stabilit, pe ascuns, sub pretextul

plecării la locul de muncă SRL „XXXXXXXX”, nu s-a prezentat la locul de muncă

unde era angajat în calitate de electrician, părăsind astfel locul de deținere

Penitenciarul nr.9 Pruncul. În aceiași zi, după amiază, acesta a fost depistat pe

str.Bănulescu Bodoni, 26 din mun.Chișinău, în nemijlocita apropiere a

Procuraturii Generale.

1

casarea acesteia și pronunțarea unei hotărâri de condamnare conform învinuirii

formulate la 2 ani închisoare, iar potrivit art.85 Cod penal, definitiv să-i fie

stabilită pedeapsa - 5 ani închisoare, argumentând că instanța neîntemeiat a

dispus achitarea inculpatului fără a cerceta sub toate aspectele probele prezentate

în sprijinul învinuirii. La fel, instanța nu a luat în considerație că însăși inculpatul

a recunoscut faptul că s-a deplasat la Procuratura Generală fără a avea vreo

permisiune, or dacă condamnatul era antrenat la muncă în afara penitenciarului și

a părăsit samavolnic nu numai locul de muncă ci și perimetrul penitenciarului,

acțiunile lui corect urmează a fi încadrate în baza prevederilor art.317 Cod penal.

2015, apelul declarat a fost respins, ca nefondat.

care, a solicitat casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei, motivând că

instanțele de fond, au dat o apreciere greșită probelor prezentate de acuzare,

întemeindu-și concluzia doar pe declarațiile și versiunea înaintată de inculpat,

care nu coroborează cu celelalte probe administrate pe caz.

decembrie 2015, recursul procurorului a fost admis, casată decizia și dispusă

rejudecarea cauzei, pe motiv că instanța de apel, încălcînd cerințele art.414 Cod de

procedură penală, nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

procurorului, ci doar s-a limitat la o motivare insuficientă și contrară probelor

expuse în apel.

2016, apelul declarat a fost respins, ca nefondat.

ordinar, care a solicitat casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare,

invocând că instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în apel, nu a dat

o apreciere multilaterală și obiectivă probelor administrate, care dovedesc cu

certitudine vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate

12 iulie 2016 recursul declarat a fost admis, casată total decizia contestată

și dispusă rejudecarea cauzei de aceiași instanță în alt complet de judecată.

În argumentarea soluției Colegiul a reținut că instanța de apel în decizia

adoptată doar a descris declarațiile martorilor acuzări fără a le da o apreciere în

conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală și fără a ține cont

2

de faptul că latura obiectivă a infracțiunii de evadare din locurile de detenție,

presupune sustragerea de la privarea de libertate la care subiectul infracțiunii

este supus, prin părăsirea locului de detenție, ori prin scăparea de sub pază,

supraveghere, la care acesta se află supus, când deținutul părăsește locul de

muncă, deși acesta putea să lucreze fără a fi păzit.

08 decembrie 2016, apelul declarat a fost admis, casată sentința și

pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță

potrivit căreia Ceaicovschi Ion a fost condamnat în baza art. 317 alin. (1)

Cod penal, la 1 an închisoare.

În temeiul art. 85 Cod penal, prin cumulul parțial de sentințe la

pedeapsa stabilită a fost adăugată parțial partea neexecutată a pedepsei

stabilite prin sentința Judecătoriei Orhei din 29.11.11, definitiv fiindu-i

stabilită pedeapsa 2 ani și 2 luni închisoare, cu executarea în penitenciar de

tip semiînchis.

rechizitoriu și a reținut ca probe ce confirmă vinovăția acestuia de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 317 alin.(1) Cod penal, și anume: declarațiile

martorilor Chirvas V., Bendos V., și Revenco M.; procesul-verbal nr. 14 din

februarie 2013; comunicatul special emis de șeful interimar al Penitenciarului nr.

9 Pruncul la 20.12.2013; sentința Judecătoriei Orhei din 29.11.2011; scrisoarea nr.

4/1635 din 12.06.2014; copia din caietele de evidență a permiselor condamnaților

de la regim de resocializare și fără escortă; copia permisului nr. 37 din 18.02.2013.

Colegiul penal a conchis că versiunea inculpatului privind nevinovăția sa

în săvârșirea infracțiunii incriminate se combate prin probele prezentate de

acuzatorul de stat, care coroborează între ele și demonstrează incontestabil

vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii de evadare din locurile de detenție,

săvârșită de persoana care execută pedeapsa cu închisoare.

Instanța de apel a mai menționat că este greșită concluzia instanței de fond

referitor la faptul că acțiunile lui Ciaicovschi I. nu întrunesc elementele

infracțiunii incriminate, argumentând la acest capitol că inculpatul la 19.12.2013

nu s-a prezentat la locul de muncă la ora stabilită și nu a preîntâmpinat

administrația penitenciarului despre faptul că se va deplasa în alt loc.

În consecință, Colegiul a reținut, că Ceaicovschi I. având statut de

condamnat contrar Hotărârii Guvernului nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la

aprobarea Statutului executării pedepsei care interzice condamnaților ce

3

beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoțire: să părăsească

zona locativă (...) obiectivul în orele de lucru, să frecventeze magazinele,

organizațiile, instituțiile, apartamentele persoanelor private (...) fără permisiunea

administrației penitenciarului s-a deplasat în alt loc (Procuratură) decât locul de

muncă.

Drept urmare Colegiul a relevat, că instanța de fond nu a luat în

considerație că în actele cauzei nu există nici o decizie a șefului penitenciarului

prin care lui Ceaicovschi I. i-ar fi fost permisă deplasarea în alt loc decât locul de

muncă și nici o cerere a deținutului înaintată administrației în acest sens.

inculpatul și avocatul acestuia Guțu Teodor, care indicând temeiurile de drept

prevăzute la pct. 8), 11) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, solicită casarea

acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare.

În argumentarea soluției solicitate recurenții au invocat:

- fapta comisă de Ceaicovschi I. nu întrunește elementele infracțiunii

incriminate;

- locul de detenție a fost părăsit de inculpat pentru a adresa organelor de

drept o plângere, dar nu cu scop de evadare;

- prin decizia administrației penitenciarului nr. 9 Pruncul din 27.12.2013

Ceaicovschi I. a fost sancționat disciplinar pentru încălcarea pct. 5 din anexa nr.

20 al Hotărârii Guvernului nr. 583 din 26.05.2006, astfel că acesta este pedepsit de

două ori pentru una și aceiași faptă.

penală, acuzatorul de stat a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor

ordinare declarate, solicitând declararea inadmisibilității acestora ca fiind vădit

neîntemeiate, deoarece faptul că Ceaicovschi R. a fost atras la răspundere

disciplinară nu poate fi considerat ca o judecare anterioară în mod definitiv

pentru aceiași faptă în sensul prevederilor art. 427 alin. (1) pct. 11) Cod de

procedură penală.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității

acestora din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

4

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia

în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Drept temei pentru declararea recursurilor ordinare, s-au invocat

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 8) și 11) Cod de procedură penală, din care

rezultă că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când nu au fost

întrunite elementele infracțiunii și persoana condamnată a fost judecată anterior

în mod definitiv pentru aceiași faptă.

Colegiul constată că nici unul din temeiurile, la care se referă autorii

recursurilor, nu este aplicabil din punctul de vedere al prezenței erorilor de

drept, care ar fi temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei

instanței de apel.

Analizând probele descrise în punctul 11 al prezentei decizii, expuse și

analizate în decizia instanței de apel din 08 decembrie 2016, Colegiul penal

conchide că instanța de apel corect a concluzionat că vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 317 alin. (1) Cod penal, este pe deplin

dovedită.

În opinia Colegiului penal sunt neîntemeiate argumentele recurenților,

precum că în acțiunile inculpatului lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii

incriminate.

Sub aspect doctrinar, în viziunea instanței de recurs se regăsesc în acțiunile

ce i se incriminează lui Ceaicovschi I., elementele laturii obiective a infracțiunii

de evadare din locurile de detenție, ce presupune sustragerea de la privarea de

libertate la care subiectul infracțiunii este supus, prin părăsirea locului de

detenție, ori prin scăparea de sub pază, supraveghere, la care acesta este supus,

când deținutul părăsește locul de muncă, deși acesta putea să lucreze fără a fi

păzit.

Astfel, în speță, s-a stabilit că inculpatul nu s-a prezentat la locul de muncă

la ora stabilită conform graficului, precum și nu a anunțat administrația

penitenciarului despre faptul că se va deplasa în alt loc și anume la procuratură,

or evadarea reprezintă o infracțiune formală și se exprimă prin părăsirea locului

de detenție, altfel spus făptuitorul scapă de sub controlul special al organului

autorităților publice și are posibilitatea de a acționa după propria voință și

5

motivul evadării nu are importanță pentru calificarea juridică a faptei, cu toate că

are importanță pentru individualizarea răspunderii penale și a pedepsei.

Latura subiectivă a infracțiunii se caracterizează prin intenție directă, deci

inculpatul sub pretextul plecării la întreprinderea SRL „Lideralim” unde era

angajat a părăsit penitenciarul nr. 9 Pruncul, iar la locul de muncă nu s-a

prezentat, deplasându-se după propria dorință în alt loc.

Prin urmare, Colegiul penal consideră justă concluzia instanței de apel prin

care s-a indicat că prin comportamentul său Ceaicovschi I. s-a sustras cu bună

știință de la executarea pedepsei privative de libertate, deoarece acesta

conștientiza că are statut de condamnat, execută pedeapsa cu închisoarea, fapt

care nu îi permite să se deplaseze unde dorește și când dorește după bunul său

plac, or nu este clar care ar fi sensul pedepsei privative de libertate și care este

modalitatea în care aceasta și-ar realiza scopul dacă condamnații și-ar permite să

viziteze diferite localuri conform propriilor convingeri care le par necesare la

moment.

Alegațiile apărării prin care se invocă că locul de detenție a fost părăsit de

inculpat pentru a adresa organelor de drept o plângere, dar nu cu scop de

evadare, nu pot fi reținute ca temei de achitare, deoarece în speță s-a constatat

că Ceaicovschi I. având statut de condamnat avea obligații strict determinate

fiindu-i interzisă părăsirea obiectivelor în orele de muncă, frecventarea

magazinelor, organizațiilor instituțiilor sau apartamentele persoanelor private.

Astfel, acesta nu doar s-a deplasat la Procuratura Generală pentru a înainta o

plângere, iar ulterior s-a prezentat la locul de muncă, dar a lipsit de la serviciu

până când a fost depistat și reținut de colaboratorii penitenciarului la orele 1445.

La acest capitol Colegiul mai reține, că acțiunile inculpatului nu pot fi

justificate prin necesitatea deținutului de a depune o plângere la Procuratură, de

vreme ce aceasta ar fi putut fi expediată și prin intermediul corespondenței

poștale.

Analizând decizia contestată prin prisma criticilor formulate de recurenți

sub aspectul temeiului de drept prevăzut la pct. 11) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, Colegiul reține că acest temei la fel nu persistă în speța

discutată, or prin decizia administrației penitenciarului nr. 9 Pruncul din

27.12.2013 (f.d.213 vol. I) Ceaicovschi I. a fost sancționat disciplinar pentru

încălcarea regimului de executare a pedepsei, cu transferarea la regim inițial și nu

pentru evadare din locurile de detenție.

6

În aceiași ordine de idei, instanța de recurs reține, că în astfel de

circumstanțe nu poate fi invocat principiul „non bis in idem” ca temei de

pronunțare a unei sentințe de achitare, or potrivit prevederilor alin. (2) art. 245

Cod de executare, răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală sau

civilă a persoanelor condamnate.

Generalizând cele menționate mai sus Colegiul conchide că circumstanțele

enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis erori de drept

în raport cu motivele invocate de recurenți, iar hotărârea atacată conține motive

clare și legale pe care se întemeiază soluția, astfel că, prezența circumstanțelor

nominalizate permit instanței de recurs să concluzioneze asupra inadmisibilității

recursurilor declarate de inculpatul Ceaicovschi I. și avocat acestuia Guțu T.,

dispunînd inadmisibilitatea acestora, ca fiind vădit neîntemeiate.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de inculpatul Ceaicovschi

Ion și avocatul acestuia Guțu Teodor împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 08 decembrie 2016, în cauza penală în privința lui

Ceaicovschi Ion, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată la 29 iunie 2017.

Președinte Constantin Alerguș

Judecătorii Ion Druță

Iurie Bejenaru

7