1ra-879/2015 — art.317 alin.1 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.317 alin.1 CP
- Temei legal
- art.427 alin.1 pct.6 CPP
1ra-879/2015 — art.317 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)
Dosarul nr. 1ra-879/15
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
D E C I Z I E
22 decembrie 2015 mun. Chișinău
Colegiul lărgit în următoarea componență:
Președinte Ursache Petru
Judecători Toma Nadejda
Nicolaev Ghenadie
Timofti Vladimir
Moraru Petru
judecînd, fără citarea părților la proces, recursul ordinar, declarat de
procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Scutelnic Cătălin,
prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din
17 noiembrie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din
17 aprilie 2015, în cauza penală în privința lui
Ceaicovschi Ion Ion, născut la 15.03.1975
în s. Țaul, raionul Dondușeni, domiciliat în
s. Răzeni, raionul Ialoveni.
Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:
Prima instanță: 18.03.2014 – 17.11.2014;
Instanța de apel: 19.12.2014 – 17.04.2015;
Instanța de recurs: 18.06.2015 – 22.12.2015.
A C O N S T A T A T :
Prin sentința Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 17 noiembrie 2014,
Ceaicovschi Ion Ion a fost achitat de învinuirea în săvîrșirea infracțiunii prevăzute
de art.317 alin. (1) Cod penal, pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește
elementele infracțiunii.
Potrivit sentinței s-a stabilit că, Ceaicovschi Ion Ion este învinuit de către
organul de urmărire penală pentru faptul că, la 19.12.2013, fiind persoană care
execută pedeapsa cu închisoare, stabilită prin sentința Judecătoriei Orhei din
29 noiembrie 2011, prin care a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza
art.264 alin.(5) Cod penal la 6 (șase) ani închisoare, cu executarea pedepsei în
penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport pe termen de 4 ani, urmărind scopul evadării din locul de detenție,
dîndu-și seama de caracterul acțiunilor sale, prevăzînd urmările și dorind în mod
conștient survenirea lor, acționînd cu intenție directă îndreptată la atingerea
1
scopului stabilit, pe ascuns, sub pretextul plecării la locul de muncă SRL
„Lideralim”, unde era angajat în calitate de electrician, a părăsit locul de deținere
Penitenciarul nr.9 Pruncul.
La locul de muncă nu s-a prezentat, fiind depistat în aceiași zi, după amiază,
pe str. Bănulescu Bodoni, 26 din mun. Chișinău, în nemijlocita apropiere a
Procuraturii Generale.
Sentința a fost atacată cu apel de către procuror, care a solicitat casarea
acesteia, și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit ordinii stabilite, pentru prima
instanță, prin care inculpatul Ceaicovschi Ion Ion să fie recunoscut vinovat și
condamnat în baza art. 317 alin.(1) Cod penal la 2 ani închisoare, și reieșind din
faptul că a săvîrșit infracțiunea pînă la executarea completă a pedepsei stabilite
prin sentința Judecătoriei Orhei din 29.11.2011, de adăugat parțial la pedeapsa
stabilită, partea neexecutată a pedepsei aplicate prin sentința anterioară și de a
stabili pedeapsa definitivă de 5 ani închisoare, cu executarea acesteia în
penitenciar de tip semiînchis.
În motivarea apelului procurorul a invocat că, instanța de fond incorect a
adoptat o sentință de achitare a lui Ceaicovschi Ion, deoarece nu a cercetat sub
toate aspectele probele acumulate în cadrul urmăririi penale și examinate în
ședința de judecată, care dovedesc vinovăția inculpatului de săvîrșirea
infracțiunii prevăzute de art. 317 alin. (1) Cod penal. A mai a menționat, că însăși
inculpatul a recunoscut faptul, că s-a deplasat la Procuratura Generală fără a avea
vreo permisiune.
A considerat că această sentință contravine practicii judiciare stabilite prin
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr.4-1re-194/2007 din 02.07.2007,
potrivit căreia s-a reținut că, dacă condamnatul era antrenat la muncă în afara
penitenciarului și a părăsit samavolnic nu numai locul de muncă ci și perimetrul
penitenciarului, acțiunile lui corect urmau a fi încadrate în baza prevederilor art.
317 Cod penal.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 aprilie 2015,
a fost respins ca nefondat apelul declarat de procuror și menținută hotărîrea
atacată.
În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că, instanța de
fond corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizînd obiectiv
cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de
vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, adoptînd în
mod legal sentință de achitare în privința lui Ceaicovschi Ion, învinuit de
săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 317 alin.(1) Cod penal, pe motiv că fapta
acestuia nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii imputate.
Instanța de apel a menționat că la baza sentinței de achitare au fost puse
probele examinate în cadrul cercetării judecătorești, fiind verificate în instanța de
apel, precum sunt:
declarațiile inculpatului Ceaicovschi I. și a martorilor Bedros V., Chirvas V.
(audiați și în cadrul ședinței instanței de apel), Revenco M., Cerevatov R., Gorea M.,
Ceaicovschi G. (date în ședința de judecată în instanța de fond);
2
comunicatul special emis de către șeful interimar al Penitenciarului nr. 9
Pruncul la 20 decembrie 2013, prin care s-a constatat că la 19 decembrie 2013
aproximativ pe la orele 14.45 min., condamnatul Ceaicovschi Ion a fost depistat pe
str. Bănulescu Bodoni, în fața sediului Procuraturii Generale, unde îi era acordat
ajutorul medical de către medicii echipajului de urgență, iar ulterior a fost adus la
penitenciar cu diagnoza „tulburări reologice de natură hipotermică” (f.d. 5);
sentința Judecătoriei Orhei adoptată în cauza penală nr. 1-1400/11,
potrivit căreia Ceaicovschi Ion a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza
art.264 alin. (5) Codul penal la 6 (șase) ani închisoare cu executarea pedepsei în
penitenciar de tip deschis cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport pe termen de 4 ani (f.d. 23);
scrisoarea nr. 4/1635 din 12 iunie 2014 emisă de Penitenciarul nr. 9
Pruncul, prin care s-a comunicat instanței de judecată că Ceaicovschi Ion era
angajat în cîmpul muncii în baza contractului nr. 27 din 01.07.2013 la
întreprinderea SRL „Lideralim” și la 18.02.2013 s-a semnat în registrul de evidență
a permiselor eliberate condamnaților de la regim de resocializare și fără escortă,
primind permis pentru a se deplasa în afara penitenciarului la locul de muncă;
copia din caietul de evidență a permiselor condamnaților de la regim de
resocializare și fără escortă, din care este evident că Ceaicovschi Ion a semnat
pentru primirea permisului nr. 37 de deplasare în afara penitenciarului la data de
18 februarie 2013;
copia permisului nr. 37 din 18 februarie 2013, prin care se confirmă că
Ceaicovschi Ion la data respectivă a obținut dreptul de a se deplasa la locul de
muncă ÎS „Flux” pe itinerarul Penitenciarul nr. 9 - locul de muncă timpul deplasării
ora 06.30 pînă la ora 19.00.
Totodată, instanța de apel a reținut că inculpatul se afla în regim deschis și
avea dreptul la deplasare spre obiectul la care era încadrat în cîmpul muncii, iar
devierea de la itinerar, și anume deplasarea la Procuratura Generală de a depune
plîngere, nu poate fi considerată ca o intenție de evadare, ci o abatere disciplinară
pentru încălcarea regimului de deplasare spre locul de muncă, pentru care a și
fost sancționat de către administrația penitenciarului nr.9. Acest fapt, fiind
confirmat prin decizia cu privire la încarcerarea deținutului în celula izolatorului
disciplinar, în baza căreia Ceaicovschi Ion a fost instalat în celula izolatorului
disciplinar începînd cu data de 19.12.2013 ora 18:45, pentru 15 zile și nopți, pe
motivul că nu s-a prezentat la locul de muncă în ziua de 18.12.2013.
Reieșind din cele expuse supra, Colegiul penal, judecind apelul declarat de
procuror, a concluzionat că acesta este nefondat, deoarece din materialele cauzei
rezultă că în acțiunile lui Ceaicovschi Ion nu se regăsesc semnele componenței de
infracțiune prevăzută de art. 317 Cod penal.
Decizia instanței de apel este atacată cu recurs ordinar de către procuror,
care solicită casarea acesteia și a hotărîrii primei instanțe, cu dispunerea
rejudecării cauzei de către instanța de apel.
În motivarea recursului, invocînd temeiul prevăzut în art. 427 alin.(1) pct. 6)
Cod de procedură penală – „hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se
3
întemeiază soluția și motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii”, indică
următoarele argumente:
instanțele ierarhic inferioare, analizînd probele pe dosar, au dat o
apreciere greșită, cu derogare de la prevederile art. 101 Cod de procedură penală,
punînd accentul doar pe depozițiile și versiunea inculpatului, care nu
coroborează cu celelalte probe administrate pe caz;
cumulul de probe demonstrează cu certitudine vinovăția inculpatului
Ceaicovschi Ion de săvîrșirea infracțiunii prevăzută de art. 317 alin. (1) Cod penal,
fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii imputate în acțiunile
vinovatului;
hotărîrea de achitare în speța dată contravine practicii judiciare stabilite,
și anume Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție nr.4-1re-194/2007 din
02.07.2007 în cauza lui Pascari Iu. și decizia nr.1re-1054/2008 în cauza Țurcan V.
Judecînd recursul ordinar în raport cu materialele cauzei și motivele
invocate, Colegiul lărgit consideră că acesta urmează a fi admis, din următoarele
considerente.
Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură
penală, judecînd recursul, instanța de recurs este în drept să-l admită, să dispună
rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu
poate fi corectată de către instanța de recurs.
Potrivit art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel, judecînd
apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor
examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza
oricăror probe noi prezentate instanței de apel. Alin. (4) și (5) al aceleiași norme,
prevede că în vederea soluționării apelului, instanța de apel poate da o nouă
apreciere probelor, pronunțîndu-se asupra tuturor motivelor invocate în apel.
Conform cerințelor art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de drept,
asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care
prin apel se transmit instanței de apel, sunt: dacă fapta reținută ori imputată a
fost săvîrșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce
împrejurări a fost comisă, dacă probele au fost apreciate corect de prima instanță
prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, în conformitate cu art. 101 Cod
de procedură penală.
La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta
întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă
pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual,
penal, administrativ ori civil au fost corect aplicate. În cazul în care s-ar constata
încălcări ale prevederilor legale referitor la ele, hotărîrea instanței de fond
urmează a fi desființată cu rejudecarea cauzei.
Analizînd decizia atacată, Colegiul lărgit concluzionează că instanța de apel
prematur a menținut hotărîrea primei instanțe privind achitarea inculpatului
Ceaicovschi Ion, învinuit de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 317 alin. (1)
Cod penal, pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii,
4
deoarece nu a supus unei analize obiective cumulul de probe, adus în sprijinul
învinuirii, prin рrisma prevederilor art.101 Cod de procedură penală.
Astfel, din materialele cauzei Colegiul reține că inculpatul Ceaicovschi Ion a
fost condamnat de Judecătoria Orhei la data de 29 noiembrie 2011 în baza art.
264 alin. (5) Cod penal la pedeapsa cu închisoare, cu executarea acesteia în
penitenciar de tip deschis.
Instanța de recurs menționează că pedeapsa cu închisoarea constituie
izolarea reală a condamnatului de societate, de locul de trai, lipsirea lui legală de
dreptul de circulație. Deci, condamnatul este limitat în anumite drepturi și i se
impun și un șir de obligații. Statul, prin intermediul organelor sale, preluîndu-l pe
condamnat pentru executarea pedepsei, are obligația și de a-l controla permanent
în procesul executării acesteia.
Art. 317 alin. (1) Cod penal instituie răspunderea penală a condamnatului la
pedeapsa închisorii în cazul cînd acesta evadează din locul de deținere, iar locul
de deținere este și penitenciarul de tipul respectiv. Acțiunea de evadare
presupune sustragerea de la privarea de libertate la care a fost supus
condamnatul, prin părăsirea locului de detenție, inclusiv din perimetrul
penitenciarului ori din locul din afara penitenciarului, unde acesta a fost obligat să
se afle în timpul executării pedepsei închisorii.
În speța dată, condamnatul Ceaicovschi Ion a fost plasat în penitenciarul de
tip deschis nr.9 Pruncul, pentru executarea pedepsei cu închisoarea, și la primire i
s-a adus la cunoștință dispozițiile Codului penal referitoare la executarea
pedepsei, Codului de executare, Legea privind accesul la informație, Statutul
executării pedepsei de către condamnați, ordinele, emise în temeiul Codului de
executare, precum și Regulamentul de ordine interioară în penitenciarul
respectiv, și modificările introduse în acestea (pct. 32 lit. a) din Statut). De
asemenea condamnatul a fost informat, contra semnătură, privind drepturile,
obligațiile și interdicțiile în privința lui.
Ulterior, în baza contractului nr.27 din 01.07.2013 condamnatul a fost
antrenat la muncă în calitate de electrician la SRL „Lideralim”, amplasată în afara
penitenciarului, și astfel, i s-a permis să se deplaseze în afara penitenciarului, în
baza permisului în limitele itinerarului stabilit, și anume, Penitenciarul nr.9,
Pruncul spre locul de muncă SRL „Liberalim” și de la locul de muncă spre căminul
sectorului tip deschis al Penitenciarului nr.9, Pruncul, fiindu-i aduse la cunoștință
drepturile, obligațiile și interdicțiile pentru condamnații respectivi, prescrise în
pct. 163 din Statutul executării pedepsei de către condamnați.
Colegiul lărgit menționează faptul că, lit. c) pct.163 a normei vizate indică
direct interdicțiile condamnaților, inclusiv și : să părăsească fără permisiune
teritoriul penitenciarului sau locul de trai și de muncă.
La fel, Colegiul relevă că pct. 156 și 158 din Statut indică că condamnații pot
să se deplaseze fără supraveghere în afara penitenciarului, dacă acest lucru este
necesar în legătură cu munca executată, instruirea sau în legătură cu survenirea
unor situații personale excepționale, cu permisiunea administrației penitenciare,
5
care este acordată prin decizia șefului penitenciarului (anexa nr.15), în baza unei
cereri scrise a condamnatului.
Din materialele cauzei, se constată că, nu există o decizie a șefului
penitenciarului, prin care să-i fie permis condamnatului Ceaicovschi Ion de-a se
deplasa în alt loc decît locul de muncă, deoarece din materialele dosarului nu se
atestă înregistrarea unei cereri corespunzătoare din partea condamnatului,
acesta doar declarînd că a lăsat cererea la șeful de gardă, în dimineața zilei de 19
decembrie 2013.
Colegiul lărgit menționează că, condamnatul a plecat fără a primi un răspuns
oficial de la administrația penitenciarului, deoarece a considerat că avînd
permisiunea de a se deplasa la locul de muncă SRL „Liberalim”, are permisiunea
să se oprească unde consideră el necesar pentru necesitățile sale personale.
Mai mult ca atît, instanța de recurs atenționează asupra faptului că,
concluziile instanțelor de fond sunt contradictorii. În acest sens instanța de recurs
menționează următoarele concluzii expuse în hotărîrile contestate: „Ori, în
condițiile în care nu există dubii că inculpatul avea permisiunea de ase deplasa fără
escortă la locul de muncă – SC „Lideralim” SRL, în situația în care acestuia nu i-a
fost stabilit un itinerar bine stabilit (cu indicarea exactă a străzilor pe care
urmează a fi efectuată deplasarea) ….” (f.d.174 (verso)), iar ulterior se indică
„….nu a fost demonstrat caracterul părăsirii conștiente, voit ilegale a teritoriului
penitenciarului de către Ciaicovschi Ion, ori ultimul a părăsit penitenciarul pentru a
se deplasa la locul de muncă (permisiune de care dispunea), iar pe parcurs, în
condițiile unui itinerar precis, a trecut pe la procuratură pentru a depune o
plîngere viz-a-vis de condițiile de deținere în penitenciar” (f.d.175).
Colegiul lărgit atrage atenția că, în conformitate cu prevederile pct. 236-238
din Statutul executării pedepsei de către condamnați, „Condamnatului i se
eliberează un permis de modelul stabilit în anexa nr.18. La permis se atașează o fișă
de control, conform anexei nr.19, care se păstrează la punctul de control.
Înainte de eliberarea permisului, condamnatului i se notifică contra
semnătură regulile și normele de conduită (anexa nr.20), care, împreună cu
decizia (adusă la cunoștința condamnatului contra semnătură), se anexează la
dosarul personal.
Se permite deplasarea fără escortă a condamnatului numai în orele și pe
itinerarul indicate în permis. Ora ieșirii /intrării condamnatului în/din penitenciar
este reglementată de fișa de repartizare a condamnatului la muncă. În unele cazuri,
în funcție de specificul muncii executate, condamnatului i se eliberează permis de
ieșire din penitenciar la orice oră de zi și noapte.
Din conținutul acestor reglementări legale Colegiul penal constată că în ele
nu este indicat în mod expres că itinerarul trebuie să conțină străzile pe care
urmează să se deplaseze condamnatul de la Penitenciarul în care se deține pînă la
locul de muncă și invers. Totodată în anexa nr. 20, la care face referire instanța de
fond, sunt specificate NORMELE de conduită a condamnatului căruia i s-a permis
deplasarea fără escortă sau însoțire, iar în pct. 5 al anexei menționate este stipulat
că „Condamnatului care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau
6
însoțire i se interzice: să frecventeze magazinele, organizațiile, instituțiile,
apartamentele persoanelor private”, etc.
Din considerentele menționate, Colegiul lărgit conchide că soluția adoptată
de către instanța de apel este contrară prevederilor legale, astfel, instanța de apel,
judecînd cauza dată, a comis eroarea de drept prevăzută în art. 427 alin.(1) pct. 6)
Cod de procedură penală, la care se face referire în recurs, eroare ce nu poate fi
corectată de către instanța de recurs, deci există temeiul de casare a soluției
adoptate de către instanța de apel.
Reieșind din aceste circumstanțe, Colegiul lărgit consideră necesar a casa
total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 aprilie 2015, cu
dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în strictă conformitate cu
prevederile legale.
La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să se conducă de
prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care stabilește procedura de
rejudecare și limitele acesteia, să se pronunțe în modul cuvenit și în strictă
conformitate cu prevederile legale asupra motivelor indicate de procuror, și
ținînd cont de motivele casării deciziei atacate, precum și de practica judiciară
constantă, să pronunțe o hotărîre legală și întemeiată.
În conformitate cu art. 434, art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de
procedură penală, Colegiul lărgit,
D E C I D E:
Se admite recursul ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de nivelul
Curții de Apel Chișinău, Scutelnic Cătălin, se casează total decizia Colegiului penal
al Curții de Apel Chișinău din 17 aprilie 2015, în cauza penală în privința lui
Ceaicovschi Ion Ion și se dispune rejudecarea cauzei de către aceiași instanță de
apel, în alt complet de judecată.
Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.
Pronunțată integral la data de 02 februarie 2016.
Președinte Ursache Petru
Judecător Toma Nadejda
Judecător Nicolaev Ghenadie
Judecător Timofti Vladimir
Judecător Moraru Petru
7