1ra-935/2017 — art. 190 alin. 2 lit. c CP

1ra-935/2017 — art. 190 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-935/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

14 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Elena Covalenco,

Judecători Iurie Diaconu, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 18 aprilie 2016, declarat de avocata Maștalin Tatiana, în numele

inculpatei

Celonenco Olga Xxxxxx, născută

la xx xxxxxxxxxx xxxx în s. Xxxxxxx, r-nul Xxxxxxxx,

locuitoare a mun. Xxxxxxxx, șos. Xxxxxxx x ap. xx,

cetățeancă a R. Moldova, anterior condamnată prin:

1) sentința Judecătoriei Grigoriopol, mun.

Chișinău din 18.11.2013 și decizia Curții de Apel

Chișinău din 05.02.2014, în baza art. 190 alin. (4), 96

Cod penal la 4 ani și 8 luni închisoare, cu amânarea

executării pedepsei până la atingerea vârstei de 8 ani a

copilului Xxxxxxxx X., născut la xx.xx.xxxx;

2) sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău

din 23.05.2014 și decizia Curții de Apel Chișinău din

04.11.2014, în baza art. 190 alin. (2) lit. c), 84 alin. (4),

96 Cod penal la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul

de a ocupa funcții sau a exercita o activitate ce ține de

gestionarea bunurilor materiale și financiare pe un

termen de 2 ani, cu amânarea executării pedepsei până

la atingerea vârstei de 8 ani a copilului Xxxxxxxx X.,

născut la xx.xx.xxxx.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 19.01.2015 – 18.01.2016,

instanța de apel: 22.02.2016 – 18.04.2016,

instanța de recurs: 11.05.2017 –14.06.2017.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

1

C O N S T A T Ă :

Celonenco Olga a fost achitată de sub învinuirea comiterii infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, din lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii.

la 15 octombrie 2010, aflându-se în Parcul Central de pe bd. Ștefan cel Mare, mun.

Chișinău, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, acționând

cu intenție directă, cunoscând cu certitudine că nu dispune de posibilitatea

perfectării pachetului de documente necesare pentru obținerea cetățeniei Federației

Ruse de către Volentiri O., sub acest pretext, prin înșelăciune și abuz de încredere a

însușit de la Volentiri E. suma de 1100 euro, care conform ratelor oficiale de

schimb a BNM din 15.10.2010, constituia 17.875 lei, însă obligațiunile asumate nu

le-a realizat, iar banii încasați i-a însușit în scopuri personale.

Tot ea, la 13 decembrie 2010, aflându-se în cafeneaua „McDonalds” de pe

bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, mun. Chișinău, urmărind scopul dobândirii ilicite a

bunurilor altei persoane, acționând cu intenție directă, cunoscând cu certitudine că

nu dispune de posibilitatea perfectării pachetului de documente necesare pentru

obținerea cetățeniei Federației Ruse de către Volentiri O., sub pretextul invocat,

prin înșelăciune și abuz de încredere a însușit de la Volentiri E. suma de 1200 euro,

care conform ratelor oficiale de schimb a BNM din 13.12.2010 constituia 19.440

lei, însă obligațiunile asumate nu le-a realizat, iar banii încasați i-a însușit în

scopuri personale.

Instanța a reținut că inculpata nu a recunoscut vina, iar în acțiunile ei lipsesc

semnele constitutive ale infracțiunii.

Sensul juridic al noțiunii de „dobândire ilicită” are sens autentic de

sustragere, astfel inculpata nu a dobândit ilicit suma de 2300 euro, deoarece partea

vătămată i-a transmis benevol suma menționată, ultima obligându-se prin

recipisele semnate să o restituie în luna august 2011.

Prin urmare, în acțiunile inculpatei nu se regăsește acțiunea principală, cât și

legătura cauzală între acțiune și consecințe care în comun formează latura

obiectivă.

Primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi calificat

ca escrocherie, doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în

stăpânire a bunurilor, urmărea scopul de a le sustrage și nu avea intenția să-și

onoreze angajamentul asumat, la caz lipsind circumstanțele care ar demonstra rea-

voința din partea făptuitorului și scopul principal de cupiditate prevăzut de art. 190

alin. (2) lit. c) Cod penal, apărând, astfel, dubii la probarea învinuirii.

a declarat apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care inculpata să fie condamnată în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, la 4 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de

a ocupa funcții și de a exercita activitate ce ține de gestionarea bunurilor materiale

și financiare pe un termen de 4 ani, cu amânarea executării pedepsei până la

atingerea vârstei de 8 ani a copilului – Xxxxxxxx X., născut la xx.xx.xxxx.

2

Apelanta a invocat, că instanța de fond a dat o apreciere juridică greșită

circumstanțelor de fapt și de drept stabilite, cât și probelor administrate.

Reieșind din cumulul de probe pertinente și concludente examinate în cadrul

cercetării judecătorești care coroborează între ele, se constată că inculpata până a

intra în posesia mijloacelor bănești a avut intenția de a-i însuși, convingând-o pe

partea vătămată Volentiri E., despre posibilitatea reală pe care o deține de a o ajuta

în vederea dobândirii cetățeniei Federației Ruse de către fiica ultimei, iar la rândul

său partea vătămată fiind convinsă că acest lucru va fi îndeplinit, i-a transmis în

două rate sumele indicate de inculpată - 1100 și 1200 euro.

Instanța de fond nu a luat în considerație că anterior inculpata a fost

condamnată definitiv pe cauze similare.

3.1. A declarat apel și partea vătămată Volentiri E., solicitând casarea

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpata să fie condamnată

conform învinuirii formulate.

Apelanta a indicat, că instanța de fond nu a dat aprecierea cuvenită probelor

administrate care demonstrează vinovăția inculpatei în săvârșirea faptelor

incriminate.

2016, a fost admisă cererea părții vătămate Volentiri E. de retragere a apelului,

procedura de apel fiind încetată.

Apelul procurorului a fost admis, casată sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Celonenco Olga a fost condamnată în baza art.190 alin. (2) lit. c) Cod penal

la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de gestionare a

resurselor financiare pe un termen de 2 ani.

În temeiul art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumulul parțial al pedepsei aplicate cu pedeapsa stabilită prin Decizia Curții de

Apel Chișinău din 04.11.2014, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 5 ani și 1

lună închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita o

anumită activitate ce ține de gestionarea bunurilor materiale și financiare, pe un

termen de 2 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pentru femei.

În temeiul art. 96 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoarea i-a fost

amânată până la atingerea vârstei de 8 ani a copiilor Xxxxxxxx X. născut la

xx.xx.xxxx și Xxxxxxxxx X. născut la xx.xx.xxxx.

Instanța de apel a constatat că la 15 octombrie 2010, inculpata Celonenco

Olga, aflându-se în Parcul Central de pe bd. Ștefan cel Mare, mun. Chișinău,

urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, acționând cu intenție

directă, cunoscând cu certitudine că nu dispune de posibilitatea perfectării

pachetului de documente necesare pentru obținerea cetățeniei Federației Ruse de

către Volentiri O., sub acest pretext, prin înșelăciune și abuz de încredere a primit

suma de 1100 euro de la Volentiri E., care conform ratelor oficiale de schimb a

BNM din 13.12.2010, constituia 17.875 lei, însă obligațiunile asumate nu le-a

realizat, iar banii încasați i-a însușit în scopuri personale.

Tot ea, la 13 decembrie 2010, aflându-se în cafeneaua „McDonalds” de pe

bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, mun. Chișinău, urmărind scopul dobândirii ilicite a

bunurilor altei persoane, acționând cu intenție directă, cunoscând cu certitudine că

3

nu dispune de posibilitatea perfectării pachetului de documente necesare pentru

obținerea cetățeniei Federației Ruse de către Volentiri O., sub pretextul invocat,

prin înșelăciune și abuz de încredere a primit suma de 1200 euro de la Volentiri E.,

care conform ratelor oficiale de schimb a BNM din 13.12.2010 constituia 19.440

lei, însă obligațiunile asumate nu le-a realizat, iar banii încasați i-a însușit în

scopuri personale.

Astfel, inculpata a comis infracțiunea prevăzută de art. 190 alin. (2) lit. c)

Cod penal, escrocheria, adică a dobândit ilicit mijloace bănești în valoare totală de

37.315,00 lei, prin înșelăciune și abuz de încredere, cauzând părții vătămate

Volentiri E. daune în proporții considerabile.

Instanța de apel a reținut, că inculpata nu a recunoscut vinovăția declarând

că partea vătămată Volentiri E. a întrebat-o dacă poate să accelereze procesul de

primire a cetățeniei Federației Ruse pentru fiica sa, Volentiri O. Nu i-a spus că

activează la ambasadă, comunicându-i doar că peste o săptămână va cunoaște dacă

persoana care l-a ajutat pe Rugina V. să perfecteze cetățenia, o va putea ajuta și pe

ea. Cu o săptămână înainte a discutat cu Zlatariova E., care activează la ambasada

Rusiei în Tiraspol. Pe 15.10.2010, partea vătămată i-a transmis 1100 euro, dar cu

împrumut, pentru care i-a lăsat o recipisă. În luna decembrie, partea vătămată i-a

mai transmis 1200 euro, tot cu împrumut, pentru reparația apartamentului și

rezolvarea problemelor de sănătate. După anul nou, a telefonat partea vătămată și i-

a explicat că a discutat cu Zlatariova E. și că aceasta i-a comunicat că fiica părții

vătămate trebuie să se prezente pentru perfectarea cetățeniei. În luna februarie a

născut un copil cu o boală cronică, iar banii care urma să-i restituie au fost utilizați

pentru tratamentul ei. Zlatariova E. solicita banii, iar ea lua doar 200 euro pentru

intermediere. Fiica părții vătămate nu a primit cetățenia, deoarece ea a plecat o

perioadă peste hotare, iar când a revenit a pierdut legătura cu Zlatariova E. Nu a

ajutat la dobândirea cetățeniei ruse, doar a oferit un sfat, iar banii i-a luat cu

împrumut, deci este vorba de relații civile.

Totodată, vinovăția inculpatei este integral dovedită prin probele

administrate.

Astfel, partea vătămată Volentiri E. a declarat că inculpata i-a spus că este

lucrător al Ambasadei Rusiei din R. Moldova și că poate să o ajute să urgenteze

procesul de perfectare a cetățeniei ruse a fiicei în schimbul sumei de 2300 euro. I-a

transmis inițial 1100 euro și copia buletinului de identitate al fiicei sale, adeverința

de naștere, diploma de studii. Ulterior, inculpata i-a comunicat că totul decurge

bine și să-i transmită restul sumei de 1200 euro, care i-a și transmis-o în luna

decembrie, fiind în restaurantului „McDonalds”. Inculpata i-a restituit actele care i-

au fost transmise anterior și a zis că procedurile vor dura un an. În februarie 2012 a

contactat-o din nou dar aceasta nu mai răspundea, motiv pentru care s-a adresat la

poliție.

Prin recipisa din 15.10.2010, Celonenco O. confirmă faptul primirii de la

Volentiri E. a sumei de 1100 euro.

Conform recipisei din 13.12.2010, Celonenco O. a primit de la Volentiri E.

suma de 1200 euro.

4

Argumentele inculpatei că ar fi împrumutat banii de la partea vătămată

având cu aceasta relații civile și stingând datoriile în limita posibilă, contravine

probelor enunțate.

Or, intențiile infracționale și urmărirea scopului infracțional al inculpatei

este confirmat prin declarațiile părții vătămate Volentiri E., că inculpatei nu i-a dat

bani cu împrumut cum stipulează aceasta dar, a convenit asupra sumei de 2300

euro pentru a-i perfecta pașaportul rusesc fiicei sale Zubova O., recipisele fiind

întocmite de Celonenco O.

Declarațiile părții vătămate sunt veridice, pertinente și concludente,

coroborând între ele, fiind susținute și confirmate prin recipisele enunțate supra,

declarațiile fiind consecvente, completându-se reciproc, date sub jurământ, ea fiind

avertizată de răspundere penală pentru declarații false, neexistând temei de a nu

crede acestor declarații.

Or, cumulul probelor pertinente și concludente, examinate în cadrul

cercetării judiciare și care coroborează între ele, relevă că inculpata, până a intra în

posesia respectivelor mijloace bănești a avut intenția de a-i însuși, convingând-o pe

partea vătămată despre posibilitatea reală pe care o deține pentru a o ajuta în

vederea dobândirii cetățeniei Federației Ruse de către fiica ultimei, iar la rândul

său partea vătămată fiind convinsă că acest lucru va fi îndeplinit i-a transmis în

două rate 1100 și respectiv 1200 euro.

Declarațiile inculpatei urmează a fi calificate ca o versiune de apărare și

eschivare de la răspundere penală, fiind combătute prin probe concludente și

pertinente.

Însăși inculpata a declarat în cadrul ședinței de judecată că prima dată a făcut

cunoștință cu partea vătămată în momentul când s-au întâlnit și au discutat referitor

la perfectarea pachetului de documente necesare pentru dobândirea cetățeniei

Federației Ruse de către fiica părții vătămate, respectiv este neclar cum o persoană

necunoscută poate să dea cu împrumut o sumă de bani unei alte persoane pe care o

întâlnește pentru prima dată și nu cunoaște nimic despre ea.

Au fost administrate suficiente probe care dovedesc incontestabil că

pretextul transmiterii banilor de către partea vătămată către inculpată a constituit-o

prestarea unor servicii legate de perfectarea cetățeniei Federației Ruse, inculpata

asigurând partea vătămată că ar activa în cadrul Ambasadei Federației Ruse și că

datorită funcției deținute ar putea urgenta perfectarea actelor nominalizate.

Mai mult, inculpata a recunoscut că banii însușiți de la partea vătămată i-a

utilizat pentru necesități personale, deoarece a născut un copil și avea nevoie de

bani, că banii nu au fost transmiși conform destinației persoanei pe nume E.

Zlatariova, care după spusele inculpatei activa în cadrul Ambasadei Federației

Ruse din Tiraspol, dar au fost utilizați pentru necesități personale.

Restituirea de către inculpată părții vătămate a sumei de 1200 euro până la

pronunțarea sentinței, prezintă doar o circumstanță atenuantă care poate fi luată în

considerare la individualizarea pedepsei, însă nicidecum nu poate fi apreciată ca un

raport de natură juridico-civilă.

Astfel, obiectul juridic principal al infracțiunii imputate inculpatei, îl

formează relațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile. Obiectul

material al escrocheriei este format din bunurile care au o existență materială, sunt

5

create prin munca omului, dispun de valoare materială și cost determinat, fiind

bunuri mobile și străine pentru făptuitor, iar în speță obiectul material fiind banii în

valoare de 2300 euro pe care inculpata i-a însușit de la partea vătămată.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.190 Cod penal, are următoarea

structură: 1) fapta prejudiciabilă alcătuită din două acțiuni (inacțiuni): a) acțiunea

principală, care constă în dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, adică

sustragerea lor; b) acțiunea sau inacțiunea adiacentă, care constă, în mod alternativ,

în înșelăciune sau abuz de încredere; 2) urmările prejudiciabile sub forma

prejudiciului patrimonial efectiv; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta

prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

Latura subiectivă este determinată prin vinovăție sub formă de intenție

directă, în speță - intenția de a dobândi ilicit mijloace bănești de la partea vătămată

prin înșelăciune și abuz de încredere, cauzându-i astfel daune în proporții

considerabile.

Or, inculpata din start a manifestat intenție directă și scop de cupiditate în

vederea dobândirii ilicite a bunurilor altor persoane prin înșelăciune și abuz de

încredere, a înșelat partea vătămată Volentiri E., obținând ilegal mijloace bănești în

sumă de 1100 și respectiv 1200 euro.

Inculpata a semnat recipisele, urmărind scopul de a insufla încredere părții

vătămate, dar din probele acumulate reiese că acesta din start nu avea intenția să-și

exercite angajamentele asumate.

Instanța de fond a dat o apreciere eronată acțiunilor inculpatei, considerând

că fapta acesteia nu întrunește elementele infracțiunii, astfel instanța unilateral și

subiectiv a dat apreciere declarațiilor părții vătămate, ignorând prevederile art.101

Cod de procedură penală, instanța a pus la baza sentinței doar declarațiile

inculpatei, care sunt contrare celor date de partea vătămată și martor, mai mult, nu

s-a ținut cont de faptul că escrocheria este o infracțiune materială și se consideră

consumată din momentul în care făptuitorul obține posibilitatea reală de a se folosi

sau de a dispune de bunurile altuia la dorință.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 16, 61, 75-

77 Cod penal, că pe caz s-a stabilit circumstanța agravantă - săvârșirea infracțiunii

de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracțiune similară sau

pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză, și circumstanța atenuantă - aflarea

la întreținerea inculpatei a doi copii minori, că infracțiunea săvârșită face parte din

categoria celor grave, concluzionând că pentru atingerea scopului pedepsei penale,

urmează a-i fi stabilită o pedeapsă cu închisoarea.

acestei decizii, cu menținerea sentinței instanței de fond.

Recurenta a menționat, că instanța de apel greșit a apreciat circumstanțele de

fapt și de drept ale cauzei și a casat sentința în parte ce ține de stabilirea pedepsei.

Instanța de apel a ignorat circumstanțele că inculpata nu a recunoscut

vinovăția atât în cadrul instanței de fond cât și în apel, iar instanța de fond prin

emiterea unei sentințe de achitare corect a stabilit lipsa elementelor infracțiunii în

acțiunile inculpatei, care nu a avut intenția de a acționa ilegal, așa cum i se

incriminează, acțiunile ei fiind guvernate preponderent de relații civile între două

părți.

6

Instanța de fond corect a motivat că inculpata a împrumutat în scopul

rezolvării problemelor personale, și anume tratamentul medical în perioada

gravidității și cei doi copii minori la întreținere. În prezent, inculpata are 3 copii la

întreținere, dintre care doar fiica mai mare nu locuiește cu ea. Nu avea posibilitatea

de a întoarce în termen datoria, apelând astfel la partea vătămată cu rugămintea de

a o aștepta pentru a-i întoarce banii în rate.

Vina inculpatei nu a fost dovedită prin nici o probă, precum și intenția

acesteia de a sustrage banii sau lipsa intenției de a-i întoarce în momentul

întocmirii recipisei la transmiterea banilor.

Partea vătămată a depus o cerere de renunțare la apel, care a fost admisă de

către instanța de apel și a pledat pentru menținerea sentinței instanței de fond de

achitare a inculpatei.

Decizia instanței de apel este una eronată, bazată pe presupuneri și nu pe

probe concrete, care de fapt au fost cercetate minuțios în cadrul instanței de fond

rezultând cu pronunțarea unei sentințe de achitare.

Instanța de apel a dat o apreciere eronată probelor, declarațiilor părților,

greșit concluzionând privind vinovăția inculpatei.

Despre termenele restituirii banilor s-a menționat expres în textul recipisei,

iar intenția de a nu întoarce banii nu a fost dovedită nici printr-o probă.

Hotărârea instanței de apel este una ilegală, în contrazicere cu practica

CtEDO că nici o persoană nu poate fi privată de libertate din motivul nerestituirii

în termen a unor bunuri.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de

procedură penală – faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege. Conform art.

424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță doar în

limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură

penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de

procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Conform art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt reprezintă

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect, se reține că recursul ordinar este fondat pe art. 427 alin. (1)

pct. 6) și 12) Cod de procedură penală, invocându-se doar temeiul că faptei

săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită (pct. 5. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate supra, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii

contestate, care ar fi erorile de drept și esența circumstanțelor că instanța a dat

7

faptei săvârșite o încadrare juridică greșită și care ar fi, în asemenea caz, încadrarea

juridică corectă a faptei comise, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității

hotărârii atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Totodată, art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală prevede, inclusiv,

următoarele temeiuri pentru un recurs ordinar - hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței.

Dar, în recursul menționat, nu este indicat care ar fi erorile de drept și esența

circumstanțelor că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta este expus

neclar, că instanța a admis o eroare gravă de fapt, raportată la exigențele din art. 6

pct. 111) Cod de procedură penală, care ar fi afectat soluția instanței, lipsind cu

desăvârșire și argumentarea ilegalității hotărârii contestate în aspectul dat (pct. 5. din

decizie).

Rezultă, că recursul ordinar nu îndeplinește cerințele legale de conținut în

partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica,

și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 12) Cod de

procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când nu sunt

întrunite elementele infracțiuni, când faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică

greșită.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie),

se reține că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că

instanța de apel a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

învinuirea înaintată inculpatei și încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale

ale acesteia, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar,

inclusiv declarațiile părții vătămate Volentiri E., că inculpata i-a spus că este

lucrător al Ambasadei Rusiei din R. Moldova și că poate să o ajute să urgenteze

procesul de perfectare a cetățeniei ruse a fiicei sale contra sumei de 2300 euro, iar

ea i-a transmis în două rate această sumă de bani și actele fiicei cerute de inculpată;

recipisele din 15.10.2010 și 13.12.2010 semnate de inculpată întru confirmarea

primirii de la partea vătămată a sumei de 2300 euro, toate probele fiind apreciate în

conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct

8

de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor,

instanța de apel indicând argumentat și detailat motivele pentru care a respins

dovezile și versiunile apărării, probele administrate pe caz demonstrând elocvent

prezența în acțiunile inculpatei a elementelor infracțiunii prevăzute la art. 190 alin.

(2) lit. c) Cod penal.

Concluziile instanței de apel coroborează cu jurisprudența națională, conform

cărei primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi calificată

ca escrocherie doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în

stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea scopul sustragerii lor și nu avea intenția

să-și execute angajamentul asumat. Alături de alte circumstanțe, intenția este

demonstrată prin situația financiară extrem de neprielnică a persoanei, care-și

asumă angajamentul, la momentul încheierii tranzacției, lipsa de fundamentare

economică și caracterul nerealizabil al angajamentului asumat, lipsa unei activități

aducătoare de beneficii, necesare onorării angajamentului (Hotărârea Plenului CSJ a

RM din 28.06.2004, nr.23 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre

sustragerea bunurilor).

În această consecutivitate se reține că împrejurările nominalizate se

regăsesc clar și cert în speța de pe rol. Or, conform dovezilor prezentate de

acuzare, inculpata din start a manifestat intenție directă și scop de cupiditate în

vederea dobândirii ilicite a bunurilor altor persoane prin înșelăciune și abuz de

încredere, înșelând partea vătămată și obținând ilegal mijloace bănești în sumă de

2300 euro. Inculpata însăși a recunoscut că banii primiți de la partea vătămată i-a

utilizat pentru necesități personale, precum și că banii nu au fost transmiși conform

destinației persoanei pe nume E. Zlatariova, care activa în cadrul Ambasadei

Federației Ruse din Tiraspol, dar i-a utilizat pentru necesități personale.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în

care instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111, 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

9

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel pe care îl

propune apărarea, este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care

nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel,

este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 4. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care

au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul

Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că în

acțiunile inculpatei sunt întrunite elementele infracțiuni, că faptei săvârșite i s-a dat

o încadrare juridică corectă, și că recursul de pe rol este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul nominalizat este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Maștalin Tatiana,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 18 aprilie 2016,

în privința inculpatei Celonenco Olga Xxxxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 28 iunie 2017.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Iurie Diaconu

Ion Guzun

10