1ra-556/2017 — Art.186 alin. 2 lit. c, d CP

1ra-556/2017 — Art.186 alin. 2 lit. c, d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-556/2017

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

30 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul lărgit în următoarea componență:

președinte: Toma Nadejda,

judecători: Mardari Dumitru, Cobăneanu Ala, Ghervas Maria și Stratulat Galina,

a judecat în ședință, fără citarea părților, recursul ordinar, declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina și de către

avocatul Pavlov Victor în numele inculpatei Dabija Elena, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 noiembrie

2016, în cauza penală privind-o pe

Dabija Elena XXXXX, născută la

XXXXX, originară din mun. Chișinău,

domiciliată în r-nul XXXXX, s. XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 28.11.2013 – 25.09.2014;

Instanța de apel: 14.10.2014 – 21.04.2015;

Instanța de recurs: 02.07.2015 – 17.11.2015;

Instanța de apel: 14.12.2015 – 17.02.2016;

Instanța de recurs: 15.04.2016 – 05.07.2016;

Instanța de apel: 01.08.2016 – 03.11.2016;

Instanța de recurs: 02.02.2017 – 30.05.2017.

A C O N S T A T AT :

a fost condamnată în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal la 1 an și 6 luni

închisoare.

Conform art. 90 Cod penal executarea pedepsei cu închisoare i-a fost

suspendată condiționat pe un termen de probă de 1 an.

Elena pe data de 03 septembrie 2013 pe timp de zi, cu scopul de a sustrage

bunurile altei persoane, a pătruns în salonul autoturismului de model „Mazda

323”, care era parcat în apropierea casei ei din s. Măgdăcești, raionul Criuleni,

de unde pe ascuns, din torpedou a sustras 12000 lei și 1200 euro, care conform

ratei oficiale de schimb stabilită de către Banca Națională a Moldovei la data

comiterii infracțiunii constituiau suma de 20317 lei și 32 bani și care îi

1

aparțineau cet. Gheorghiță Anatolie, cauzându-i în acest mod pătimitului un

prejudiciu material considerabil în mărime de 32317 lei și 32 bani.

avocatul Pavlov Victor în numele inculpatei Dabija Elena.

3.1. În motivarea apelului inculpata a invocat, că instanța de judecată nu a

dat apreciere tuturor circumstanțelor expuse în cadrul ședinței de judecată, și

anume despre faptul că până la data de 01 septembrie 2013, Dabija Elena a luat

avansul de pe tractorul T-16 pe care anterior îl procurase cu Vrancean Anatolie,

și despre faptul că ea l-a telefonat în Federația Rusă precum că este un

cumpărător. Vrancean Anatolie a venit acasă însoțit de Gheorghiță Anatolie,

unde ambii recunosc faptul că au mers la Nisporeni pentru a duce tractorul pe

evacuator și că au luat restul banilor în sumă de 1200 euro, care sunt bani

comuni a lui Dabija Elena și Vrancean Anatolie. Instanței de judecată Dabija

Elena a explicat că Vrancean Anatolie a abordat o strategie în vederea primirii

banilor în sumă de 1000 euro, bani care era avansul luat de pe tractor cu multe

zile înainte de a veni cei doi acasă. Banii care au fost prezentați la organul de

urmărire penală nu-și văd încadrarea în această speță. Nu au fost ridicate

amprentele de pe bancnote, după cum susține atât martorul, cât și partea

vătămată; nu au fost ridicate amprentele de pe ușa automobilului, cât și de pe

torpedou după cum susține partea acuzării că au fost sustrași; care sunt

criteriile de bază și probe relevante și veridice care ar confirma vinovăția

persoanei, doar pe spusele lui Gheorghiță Anatolie către Vrancean Anatolie

telefonic precum că s-au uitat banii.

Instanța de judecată nu a examinat sub toate aspectele probele

administrate în cadrul urmăriri penale și cercetate în instanța de judecată și

neîntemeiat a emis o hotărâre ilegală fără suport juridic, mai mult ca atât

reieșind din atitudinea părții vătămate care la poliție s-a adresat abia la data de

10 septembrie 2013, în instanță nu a participat, acțiune civilă nu a înaintat, are

un comportament ce indică la faptul că nu a avut nici o pierdere, ba din contra

să-l ajute pe prietenul său să scoată banii avans pe care i-a primit concubinul,

precum că ei pe drum din Rusia aveau înțelegerea ca concubinul lui Dabija să-i

împrumute acești bani. A apărut conflictul între Dabija și Vrancean de a nu-i da

bani lui Gheorghiță de aici și tot conflictul iscat;

3.2. În motivarea apelului depus avocatul Pavlov Victor, a invocat

următoarele argumente:

- sentința în cauză este bazată în special pe declarațiile părții vătămate,

declarațiile unui singur martor, precum și procesul - verbal de ridicare;

- declarațiile părții vătămate, făcute la faza urmăririi penale, au fost citite în

cadrul ședinței de judecată cu încălcarea prevederilor art. 371 Cod de

procedură penală, deoarece inculpata nu a participat la confruntări cu această

persoană, drept urmare a acestui fapt fiind privată de posibilitatea de a formula

întrebări, și de a înainta cereri și de a face obiecții;

- legea prevede o condiție specială pentru darea citirii declarațiilor în

ședința de judecată și anume, imposibilitatea absolută de a se prezenta în

instanță, or, din materialele cauzei se constată cert, că la speța dată lipsește

această condiție, deoarece: cauza a fost transmisă în judecată la data de

2

28 noiembrie 2013, sentința fiind pronunțată la 25 septembrie 2014, iar

potrivit informației prezentate de acuzator, partea vătămată a părăsit țara abia

la 17 iulie 2014, dată până la care au avut loc mai multe ședințe de judecată, la

care nu este clar din ce motive a lipsit partea vătămată;

- având obligația, potrivit art. 60 alin. (2) pct. 1 Cod de procedură penală de

a se prezenta la citarea organului de urmărire penală sau instanței de judecată,

iar potrivit declarațiilor făcute de partea vătămată, ultima a plecat peste hotare

și anume în Federația Rusă, iar potrivit regulilor de ședere în acest stat,

persoana nu se poate afla o perioadă mai mare de 90 zile pe teritoriul Federației

Ruse, deci este cert faptul că partea vătămată, pe perioada cercetării

judecătorești, a fost în țară suficient timp pentru a fi audiată în ședința de

judecată sau cel puțin în condițiile art. 109 alin.(3) Cod de procedură penală;

- o altă probă pusă la baza sentinței de condamnare a inculpatei au fost

declarațiile martorului Vrancean Anatolie, însă citirea declarațiilor impun

necesitatea excluderii și acestei probe din lista probelor ce pot fi puse la baza

unei sentințe și declarațiilor acestui martor urmează a fi dată o apreciere foarte

critică, deoarece între el și inculpată sau stabilit niște relații ostile, și la

momentul examinării cauzei ei se aflau în litigiu cu privire la stabilirea

domiciliului copilului comun și a pensiei de întreținere;

- potrivit procesului-verbal de ridicare din 16 septembrie 2013 de la

Gheorghiță Anatolie au fost ridicate doar 12000 lei în bancnote a câte 50 lei. În

lista participanților este indicat la cifra 2 - Vrancean Anatolie, însă semnătura

lui lipsește, nu este clar de ce este inclus dacă nu a participat, sau de ce nu este

mențiunea că a refuzat să semneze și din ce motive;

- la materialele cauzei lipsesc careva înscrisuri ce ar confirma că

automobilul de model „Mazda 323” aparține părții vătămate, sau că Dabija

Elena a pătruns în acest automobil. Cum de altfel nu există nici o probă ce ar

confirma faptul că banii ridicați de la partea vătămată au fost în posesia

inculpatei.

2015 au fost admise apelurile declarate de către inculpata Dabija Elena și de

către avocatul Pavlov Victor în interesele inculpatei, casată sentința Judecătoriei

Criuleni din 25 septembrie 2014 și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului

stabilit pentru prima instanță.

Dabija Elena a fost achitată pe art. 186 alin. (2) lit. c) și d) Cod penal, din

motivul că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

probelor pe cauză prin prisma art. 101 Cod de procedură penală indică

incontestabil la faptul, că probatoriul existent la care se referă instanța în

sentință în nici un caz nu demonstrează fără nici un dubiu rezonabil vinovăția

inculpatei în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c) și d) Cod

penal, concluzia fiind una pripită și absolut nefondată, motiv pentru care

sentința a fost casată.

Totodată, instanța de apel a menționat, că s-a constatat contrariul, sentința

contestată este bazată, în special, pe declarațiile părții vătămate, declarațiile

unui singur martor, precum și procesul - verbal de ridicare.

3

În acest context, instanța de apel a reținut argumentele din apelul declarat

de avocatul inculpatei și inculpată, și anume faptul că declarațiile părții

vătămate, făcute la faza urmăririi penale, au fost date citire în cadrul procesului

de judecată cu încălcarea prevederilor art. 371 alin. (1) pct. 2) Cod de

procedură penală, deoarece inculpata nu a participat la confruntări cu această

persoană, drept urmare a acestui fapt fiind privată de posibilitatea de a formula

întrebări, și de a înainta cereri și de a face obiecții.

Instanța de apel a menționat că avocatul apelant în cererea de apel a mai

invocat, că legea prevede o condiție specială pentru darea citirii declarațiilor în

5 ședința de judecată și anume, imposibilitatea absolută de a se prezenta în

instanță, or, din materialele cauzei s-a constatat cert că la speța dată lipsește

această condiție, deoarece acuzarea nu a prezentat careva probe ce ar justifica

imposibilitatea prezentării părții vătămate în instanța de judecată.

Prin urmare în consecință declarațiile în cauză nu puteau fi citite în ședința

de judecată, deci proba dată a fost administrată cu încălcări grave de procedură,

fapt ce denotă impertinența ei și exclude posibilitatea punerii ei la baza unei

sentințe de condamnare.

De asemenea, instanța de apel a menționat că nu pot fi admise ca probe și

nu pot fi puse la baza sentinței de condamnare declarațiile martorului Vrancean

Anatolie, care este concubinul inculpatei și acesta în instanța de fond a refuzat

să dea declarații, însă, instanța de fond a admis demersul acuzării și a dat citire

declarațiilor dânsului, contrar prevederilor art. 371 Cod de procedură penală,

date în cadrul urmăririi penale.

Instanța de apel a reținut că, la materialele cauzei lipsesc careva probe,

care ar demonstra cu certitudine și fără nici un dubiu rezonabil, că Dabija Elena

a pătruns în salonul autoturismului de model „Mazda 323”, care era parcat în

apropierea casei ei din s. Măgdăcești, raionul Criuleni și aceasta a sustras pe

ascuns, din torpedou 12000 lei și 1200 euro.

Astfel, instanța de apel a concluzionat că procurorul nu a prezentat probe

suficiente, precum că inculpata prin acțiunile sale a comis furtul, iar probele

prezentate au fost dobândite cu grave încălcări ale Codului de procedură penală.

Astfel, O.U.P. și acuzatorul de stat, contrar prevederilor art. 21, 24, 52, 57,

95, 100-101 Cod de procedură penală nu a asigurat o bună desfășurare a

urmăririi penale, încălcându-se atât principiile legalității, egalității,

contradictorialității, cât și a aprecierii din punct de vedere al partinității,

concludenții și veridicității fiecărei probe.

Mai mult, nici instanța de fond nu a cercetat probele cauzei penale sub

toate aspectele, complet și obiectiv, punând la baza sentinței de condamnare

declarațiile părții vătămate, martorului, care nu au fost audiați în conformitate

cu prevederile art. 369 - 371 ale Codului de procedură penală.

invocând temeiul prevăzut de art. 427 alin. 1) pct. 6) Cod de procedură penală,

solicitând casarea acesteia, cu menținerea sentinței fără modificări, invocând

următoarele argumente:

4

- vina inculpatei în comiterea infracțiunii imputate se confirmă prin

cumulul de probe aduse de procuror, descrise în sentință, iar instanța de apel

nu le-a dat apreciere justă;

- în cauza dată, soluția instanței de apel contravine prevederilor art. 419

Cod de procedura penală;

- declarațiile inculpatei Dabija Elena date în cadrul instanței de apel nu

corespund adevărului, vin în contradicție cu celelalte probe administrate în

cadrul procesului penal;

- instanța de apel urma să aprecieze critic declarațiile inculpatei Dabija

Elena;

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

17 noiembrie 2015, recursul a fost admis, casată total decizia atacată și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

7.1. Instanța de recurs a reținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

probelor examinate în instanța de fond, și anume: depozițiile părții vătămate

Gheorghiță A. de la urmărirea penală, ale martorului Vrancean A., plângerea

părții vătămate Gheorghiță A. din 10 septembrie 2013, adresată inspectorului-

șef de poliție al r-nului Criuleni, procesul-verbal din 16 septembrie 2013, de

ridicare de la Gheorghiță A. a bancnotelor în lei, în suma de 12000 lei și 200

euro care au fost sustrași din torpedoul mașinii „Mazda 323”, și care ulterior

i-au fost restituiți de Dabija E., procesul-verbal de cercetare a bancnotelor

ridicate.

2016 apelurile declarate de către inculpata Dabija Elena și de avocatul Pavlov

Victor în numele inculpatei Dabija Elena au fost respinse ca nefondate, fiind

menținută hotărârea atacată fără modificări.

8.1. În motivarea deciziei adoptate instanța de apel a menționat, că vinovăția

inculpatei este dovedită pe deplin prin probele administrate, cercetate și

verificate în instanța de apel, și anume: declarațiile părții vătămate Gheorghiță

A., date în cadrul urmăririi penale, depozițiile martorului Vrancean A., prin care

a explicat că nu-și amintește ce s-a întâmplat, solicitând să se dea citire

depozițiilor date de către el în cadrul urmăririi penale, plângerea părții

vătămate Gheorghiță A., adresată la 10 septembrie 2013 inspectorului-șef de

poliție al r-nului Criuleni, procesul-verbal de ridicare din 16 septembrie 2013,

în procesul căruia de la Gheorghiță A. au fost ridicate bancnote în lei, în suma de

12.000 lei și 200 euro, procesul-verbal de cercetare a bancnotelor ridicate de la

Gheorghiță A., cu foto-tabela anexată la el, prin care s-a stabilit că suma de

12.000 lei se compunea din bancnote cu nominalul de 50 lei, iar suma de 200

euro se compunea din 9 bancnote cu nominalul de 20 euro și 2 bancnote cu

nominalul de 10 euro.

Declarațiile părții vătămate Gheorghiță A. și ale martorului Vrancean A.,

coroborează între ele, sunt veridice, coerente și consecvente, care relatează

într-o modalitate precisă și fără careva divergențe acțiunile infracționale ale

inculpatei, coroborează și cu materialele administrate la faza urmăririi penale,

și anume, cu procesul-verbal de ridicare din 16 septembrie 2013.

5

Martorul Vrancean A. a dat aceste declarații sub jurământ, însă dat fiind că,

nu-și amintește declarațiile făcute anterior, ele au fost aduse la cunoștință și

confirmate în ședința de judecata. Mai mult, la audierea martorului în instanța

de fond a fost prezentă inculpata și apărătorul său, fiind în drept sa pună

întrebări martorului pentru elucidarea circumstanțelor cauzei.

Martorul Vrancean A. nu a menționat că ar fi în relații ostile cu inculpata,

iar alte probe care să indice asupra faptului invocat de către apărare nu au fost

administrate. Totodată, inculpata nu a demonstrat prin probe că Vrancean A.,

care este concubinul ei, are careva obligații patrimoniale față de ea.

Totodată, partea vătămata Gheorghiță A., la 10 septembrie 2013 a depus

plângere prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a Dabija E., care la

03 septembrie 2013, din torpedoul automobilului de model „Mazda 323” i-а

sustras banii în sumă de 12000 lei si 1200 euro, cauzându-i astfel un prejudiciu

material considerabil, în cuantum de 33000 lei.

Declarațiile părții vătămate Gheorghiță A., conform cărora inculpata i-а

întors suma de 12.000 lei si 200 euro, coroborează cu procesul-verbal de

ridicare din 16 septembrie 2013 și cu procesul-verbal de cercetare a

bancnotelor ridicate de la 6 Gheorghiță A., prin care a fost stabilit că, suma de

12.000 lei se compunea din bancnote cu nominalul de 50 lei, iar suma de 200

euro se compunea din 9 bancnote cu nominalul de 20 euro si 2 bancnote cu

nominalul de 10 euro.

Prin recipisa din 13 septembrie 2013, Gheorghiță A. a confirmat că a primit

de la ofițerul de urmărire penală suma de 12.000 lei și suma de 200 euro.

Argumentele apărării precum că, unele acțiuni procesuale (procesul-verbal

de ridicare din 16 septembrie 2013, procesul-verbal de cercetare din 16

septembrie 2013 a bancnotelor ridicate de la pătimitul Gheorghiță A.) au fost

efectuate în afara declanșării urmăririi penale, sunt neîntemeiate, or, fiindu-i

prezentate atât inculpatei, cât și apărătorului acesteia materialele cauzei penale,

la terminarea urmăririi penale, careva obiecții la subiectele abordate în instanța

de apel de către avocatul Victor Pavlov nu au fost formulate conform

prevederilor art. 251 Cod procedură penală.

Instanța de apel nu a putut reține declarațiile inculpatei că, a luat avansul

pentru tractorul pe care anterior îl procurase cu Vrancean A., acestea nefiind

confirmate prin careva probe pertinente și concludente, venind în contradicție

cu declarațiile părții vătămate Gheorghiță A. și ale martorului Vrancean A.,

precum și cu materialele administrate la faza urmăririi penale.

Mențiunea apărării precum că, partea vătămata Gheorghiță A. s-a adresat

cu о plângere la poliție la data de 10 septembrie 2013 (peste 7 zile) nu indică că

partea vătămata nu a avut nici о pierdere, dovedind că acesta s-a adresat la

poliție după ce inculpata i-а întors la data de 04 septembrie 2013 suma de

12000 lei și 200 euro, și a refuzat să-i restituie suma de 1000 euro.

recurs, invocând temeiurile prevăzute de art. 427 alin. 1) pct. 6), 8), 10) și 12)

Cod de procedură penală, solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpata să fie achitată, invocând

următoarele argumente:

6

- concluziile instanței de apel sunt eronate și arbitrare;

- potrivit ordonanței privind începerea urmăririi penale din 16 septembrie

2013, a fost pornită urmărirea penală în baza materialului nr 635 REI-1 din

11 septembrie 2013, cauzei penale fiindu-i atribuit numărul 2013210445;

- prin prisma art. 1 alin. (1) Cod de procedură penală, procesul penal se

consideră început în momentul sesizării organului competent, adică la

11 septembrie 2013, și nu la 10 septembrie 2013 după cum invocă instanța de

apel, nefiind clară existența la materialele cauzei a proceselor-verbale din

10 septembrie 2013;

- conform ordonanței de recunoaștere în calitate de parte vătămată,

Gheorghiță A. a primit acest statut la 12 septembrie 2013, în ordonanță fiind

indicat numărul cauzei penale 2013210445, cauza fiind pornită la

16 septembrie 2013. Tot la 12 septembrie 2013 a fost întocmit procesul-verbal

de audiere al părții vătămate;

- concluzia instanței de apel este absolut eronată, or, potrivit Recomandării

nr. 38 a Curții Supreme de Justiție Cu privire la acțiunile procesuale care pot fi

efectuate din momentul sesizării sau autosesizării organului competent până la

declanșarea urmăririi penale ”La modul concret, din momentul înregistrării

sesizării cu privire la infracțiune și până la momentul înregistrării sesizării cu

privire la infracțiune și până la darea soluției de începere a urmăririi penale, pot

fi efectuate: a) audierea martorilor, b) cercetarea la fața locului, c) prezentarea

spre recunoaștere, d) experimentul, e) examinarea corporală, f) examinarea

cadavrului, g) constatarea tehnico-științifică și medico-legală. Acțiunile

respective se pot desfășura fără antrenarea făptuitorului. Efectuarea altor

acțiuni procesuale, cu excepția celor enumerate mai sus, până la începerea

urmăririi penale nu se admite, sub riscul excluderii probelor (datelor) în baza

art. 94 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală”;

- recunoașterea persoanei în calitate de parte vătămată și audierea acesteia

nu se regăsesc în lista de acțiuni permise;

- solicitările apărării de audiere a părții vătămate în instanțele de fond și de

apel au fost respinse, cu acesta nefiind efectuate confruntări, iar imposibilitatea

absolută de a se prezenta în instanța de judecată, prevăzută expres de art. 371

Cod de procedură penală, nu a fost probată;

- declarațiile părții vătămate nu pot servi ca mijloc de probă și nu pot fi

puse la baza unei sentințe de condamnare, citarea legală a părții vătămate

nefiind efectuată, or, simpla prezentare a informației de traversare a frontierei

nu servește ca citare;

- prin apelul declarat, a fost invocată ilegalitatea administrării probelor, și

anume modalitatea de audiere a martorului în instanța de fond;

- potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 25 septembrie 2014,

la demersul procurorului, s-au dat citire declarațiilor martorului, din motiv că

nu-și amintește cele declarate;

- art. 371 Cod de procedură penală prevede expres cazurile când pot fi date

citire declarațiilor, or, faptul că martorul nu ține minte declarațiile făcute

anterior nu se regăsesc în norma citată, iar în cazul când se constată că martorul

face declarații false, legea prevede și răspundere penală pentru aceasta;

7

- citirea declarațiilor în condițiile descrise impun necesitatea excluderii

acestei dovezi din lista probelor ce pot fi puse la baza unei sentințe;

- instanța de apel incorect a interpretat declarația privind relațiile ostile

între martorul Vrancean A. și inculpată, or, aceștia fiind anterior concubini,

relațiile ostile între ei sunt prezumate, martorul confirmând în instanța de fond

că refuză să participe la întreținerea copilului minor comun;

- prin ordonanța de ridicare din 16 septembrie 2013 s-a dispus „efectuarea

ridicării de la Gheorghiță A. a 240 bancnote de lei cu valoarea nominală de 50

lei”;

- potrivit procesului-verbal de ridicare din 16 septembrie 2013 de la

Gheorghiță A. au fost ridicate 240 bancnote de lei cu valoarea nominală de 50

lei, iar potrivit procesului-verbal de examinare a obiectului din 16 septembrie

2013 ”prin examinare s-a constatat: bancnotele ridicate prin procesul-verbal de

ridicare din septembrie 2013 reprezintă niște bancnote de lei MD cu valoarea

nominală „50” în număr de 240 lei care au diferite serii și bancnote de euro

dintre care 9 bancnote de euro cu valoarea nominală „20” și 2 bancnote cu

valoarea nominală „10” cu diferite serii”;

- bancnotele de euro nu puteau fi examinate, atât timp cât nu au fost

ridicate, nefiind clară apariția lor în procesul-verbal de examinare, iar actele

procesuale nu pot fi admise în calitate de probe și puse la baza unei sentințe;

- conform cererii din 16 septembrie 2013, Gheorghiță A. „solicită să-i fie

eliberați banii care au fost recunoscuți în calitate de corp delict pe procesul

penal nr. 635 din 11 septembrie 2013”, iar potrivit recipisei din 13 septembrie

2013, acesta declară ”am primit de la ofițerul de urmărire penală E. Bătrîncea

suma de 12 mii lei moldovenești și 2 sute euro”;

- banii nu puteau fi examinați la 16 septembrie 2013, când acești bani au

fost restituiți la 13 septembrie 2013, nefiind clar ce bani au fost ridicați și

examinați la 16 septembrie 2013, dacă partea vătămată a primit la

13 septembrie 2013 - 12000 lei și 200 euro și a predat la 16 septembrie 2013 -

12000 lei;

- acuzarea nu a dovedit prin probe semnul calificativ al infracțiunii

incriminate – pătrunderea, or, potrivit declarațiilor martorului Vrancean A.,

acesta a lăsat cheile pe care i le-a dat Gheorghiță A. pe masă;

- organul de urmărire penală nu a efectuat cercetarea la fața locului, nu a

ridicat careva amprente digitale sau alte urme de pe automobil sau din

interiorul automobilului;

- nu a fost demonstrat că inculpata a pătruns în interiorul automobilului

sau a intrat în posesia cheilor care, fiind lăsate de Vrancean A. pe masă, puteau

fi luate și de alte persoane;

- instanța nu a argumentat pe deplin sentința de condamnare, nu a

pronunțat această sentință în afara oricărei bănuieli și nu a dovedit cert și

incontestabil vinovăția persoanei.

05 iulie 2016, recursul a fost admis, casată total decizia atacată și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

8

alin. (1) și (5), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, cât și a

jurisprudenței naționale, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din cauza penală, și se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în apel. Decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt

și de drept care au dus la respingerea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date. Conform art. 369 alin. (1), 371 alin. (1) Cod de procedură penală,

citirea în ședința de judecată a declarațiilor părții vătămate și a martorului

depuse în cursul urmăririi penale, pot avea loc, la cererea părților, în cazurile

cînd există contradicții esențiale între declarațiile depuse în ședința de judecată

și cele depuse în cursul urmăririi penale, când martorul lipsește în ședință și

absența lui este justificată fie prin imposibilitatea absolută de a se prezenta în

instanță, fie prin motive de imposibilitate de a asigura securitatea lui, cu

condiția că audierea martorului a fost efectuată cu confruntarea dintre acest

martor și bănuit, învinuit sau martorul a fost audiat în conformitate cu art.109

și 110. Potrivit art. 389 alin. (3) Cod de procedură penală, declarațiile

martorilor depuse în timpul urmăririi penale pot fi puse la baza sentinței de

condamnare numai în ansamblu cu alte probe suficiente de învinuire și cu

condiția că, la urmărirea penală, a avut loc confruntarea cu bănuitul, învinuitul

sau că martorul a fost audiat în condițiile art. 109 și 110, în cazul în care

inculpatul nu a participat la confruntare cu acest martor în cadrul ședinței de

judecată. Conform art. 101 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală, fiecare

probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al

coroborării lor. Instanța de judecată este obligată să motiveze în hotărâre

admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.

Nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor invocate echivalează

cu nerezolvarea fondului apelului și, în acest caz, decizia urmează a fi casată, cu

rejudecarea cauzei în apel, așa cum cere art. 435 Cod de procedură penală,

întrucât o asemenea eroare judiciară nu poate fi corectată în instanța de recurs

(Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica

judecării cauzelor penale în ordine de apel, pct. 14.7).

Însă, instanța de apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, potrivit descriptivului deciziei (pct. 8. din decizie):

a) nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelurile apărării,

inclusiv asupra celor reproduse la pct. 3., 3.1 și 8. din decizie, în special că:

„declarațiile părții vătămate de la urmărirea penală au fost date citirii în

cadrul procesului de judecată cu încălcarea prevederilor art. 371 Cod de

procedură penală, deoarece inculpata nu a participat la confruntări cu această

persoană, drept urmare fiind privată de posibilitatea de a-i formula întrebări, de

a înainta cereri și de a face obiecții. Legea prevede o condiție specială pentru

darea citirii declarațiilor în ședința de judecată – imposibilitatea absolută de a

se prezenta în instanță, iar din materialele cauzei se constată că această condiție

lipsește, deoarece cauza penală a fost transmisă în judecată la 28.11.2013,

sentința fiind pronunțată pe 25 septembrie 2014, iar potrivit informației

9

prezentate de procuror, partea vătămată a părăsit țara abia la 17 iulie 2014,

dată până la care au avut loc mai multe ședințe de judecată, la care nu este clar

din ce motive a lipsit partea vătămată.

Prin urmare, declarațiile părții vătămate nu puteau fi citite în ședința de

judecată, deci proba dată a fost administrată cu încălcări grave de procedură,

fapt ce face dubioasă pertinența ei și exclude posibilitatea punerii ei la baza unei

sentințe.

În ședința de judecată din 25 septembrie 2014, la solicitarea procurorului,

s-a dat citire declarațiilor martorului Vrancean A., depuse în cadrul urmăririi

penale, din motiv că martorul nu ține minte ce declarații a făcut.

Art. 371 Cod de procedură penală prevede expres cazurile când pot fi date

citire declarațiilor, or, faptul că martorul nu ține minte declarațiile făcute

anterior nu se regăsesc în norma citată. Mai mult, în cazul dacă se va constata că

martorul face declarații false, el poate fi tras la răspundere penală. În ședința de

judecată Vrancean A. a încercat să se folosească de dreptul său de a nu face

declarații, fiind concubinul inculpatei, dar lui i s-a respins această cerere, fiind

obligat să facă declarații. Circumstanțele expuse impun necesitatea excluderii și

acestei probe din lista celor care pot fi puse la baza sentinței.

Potrivit procesului-verbal de ridicare din 16 septembrie 2013, de la

Gheorghiță A. au fost ridicați numai 12.000 lei, în bancnote a câte 50 lei, altceva

nu a fost ridicat nimic. În lista participanților, este indicat la cifra 2 - Vrancean

A., iar semnătura lui lipsește. Nu este clar de ce a fost inclus dacă nu a participat,

sau de ce lipsește menținea că a refuzat să semneze și din ce motiv

Necătând la faptul descris, la aceeași dată, ofițerul de urmărire penală E.

Bătrîncea, în prezența specialiștilor Gheorghiță A. și Vrancean A., fără a indica

numărul cauzei penale, a examinat 12.000 lei în bancnote cu valoarea nominală

de 50 lei în număr de 240, 19 bancnote cu valoarea de 20 euro și 2 bancnote cu

valoarea de 10 euro, nefiind clar de ce persoanele date au fost incluse în calitate

de specialiști și de unde s-au luat bancnotele de euro, or, potrivit procesului

verbal de ridicare din 16.09.2013, de la Gheorghiță A. au fost ridicate doar

bancnote de lei. Pe lângă aceasta, procesul-verbal de ridicare a banilor este

datat cu 16.09.2013, iar procesul-verbal de restituire a acestor bani este datat

cu 13.09.2013, nefiind clar cum au ajuns banii restituiți deja la 13.09.2013 să fie

examinați de ofițer pe 16.09.2013. Deci, și această probă, administrată cu

încălcarea procedurii, nu poate fi admisă drept argument în sensul condamnării

inculpatei”.

Astfel, instanța de recurs a reținut că doar argumentul instanței că:

„...declarațiile părții vătămate Gheorghiță A. și ale martorului Vrancean A., sunt

date sub jurământ, coroborează între ele, sunt veridice, coerente și consecvente,

care relatează într-o modalitate precisă și fără careva divergențe acțiunile

infracționale ale inculpatei, coroborează și cu materialele administrate la faza

urmăririi penale, și anume, cu procesul-verbal de ridicare din 16 septembrie

2013..., careva obiecții la subiectele abordate în instanța de apel de către

avocatul Victor Pavlov nu au fost formulate conform prevederilor art. 251 Cod

procedură penală”, nu corespunde exigențelor stipulate în art. 101 alin. (1) și

(4), 369 alin. (1), 371 alin. (1) și 389 alin. (3) Cod de procedură penală,

10

reproduse supra, lipsind aprecierea instanței în raport cu aceste concrete și

clare prescripții de drept;

b) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din

punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept

indicate în rechizitoriu, și în limitele invocate în acest act de învinuire,

neindicând motivele pentru care a respins respectivele probe și versiuni ale

apărării.

Prin urmare, instanța de recurs a menționat că circumstanțele expuse

atestă în mod lucid că instanța de apel nu a judecat cauza penală în condițiile

legii, deoarece nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelurile

declarate și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția, și că recursul ordinar este întemeiat.

03 noiembrie 2016 apelurile declarate de către inculpata Dabija Elena și de

către avocatul Pavlov Victor în numele inculpatei Dabija Elena au fost admise,

casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care a fost încetat procesul penal față de Dabija Elena din

motiv că există alte circumstanțe care exclud sau condiționează tragerea la

răspundere penală.

12.1. În motivarea deciziei adoptate instanța de apel a menționat, că prima

instanță la pronunțarea sentinței, eronat a apreciat probele, fără a ține seama de

cerințele art. 101 Cod de procedură penală, conform cărora, 1) Fiecare probă

urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al

coroborării lor. (2) Reprezentantul organului de urmărire penală sau

judecătorul apreciază probele conform propriei convingeri, formate în urma

examinării lor în ansamblu, sub toate aspectele și în mod obiectiv, călăuzindu-se

de lege. (3) Nici o probă nu are o valoare dinainte stabilită pentru organul de

urmărire penală sau instanța de judecată, și în așa mod a ajuns la concluzia

greșită de a-o recunoaște vinovată pe inculpata Dabija Elena de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal.

Instanța de apel a constatat că, în ședința de judecată din 25 septembrie

2014, la solicitarea procurorului, s-a dat citire declarațiilor martorului

Vrancean A., depuse în cadrul urmăririi penale, din motiv că martorul nu ține

minte ce declarații a făcut.

A mai reținut instanța de apel că art. 371 Cod de procedură penală prevede

expres cazurile când pot fi date citire declarațiilor, or, faptul că martorul nu ține

minte declarațiile făcute anterior nu se regăsesc în norma citată. Mai mult, în

cazul dacă se va constata că martorul face declarații false, el poate fi tras la

răspundere penală. În ședința de judecată Vrancean A. a încercat să se

folosească de dreptul său de a nu face declarații, fiind concubinul inculpatei, dar

lui i s-a respins această cerere, fiind obligat să facă declarații. Circumstanțele

expuse impun necesitatea excluderii și acestei probe din lista celor care pot fi

puse la baza sentinței.

11

Instanța de apel a mai reținut că atât organul de urmărire penală, cât și

instanța de fond consideră că vinovăția inculpatei Dabija Elena se mai

dovedește și prin următoarele probe scrise, cum ar fi:

- procesul-verbal de cercetare a bancnotelor ridicate de la pătimitul

Gheorghița Anatolie Andrei, cu foto tabela anexată la el, în procesul căruia a fost

stabilit faptul precum că toată suma de 12000 le se compunea din bancnote cu

nominalul de 50 lei, iar suma de 200 euro se compunea din 9 bancnote cu

nominalul de 20 euro și două bancnote cu nominalul de 10 euro (f. d. 22-25,

vol. I).

Astfel, instanța de apel a specificat că această probă vine în contradicție

procesul-verbal de ridicare din 16 septembrie 2013 (f. d. 21, vol. I), or, conform

acestei probe de la Gheorghiță A. au fost ridicați numai 12000 lei, în bancnote a

câte 50 lei, altceva nu a fost ridicat nimic. În lista participanților, este indicat la

cifra 2 - Vrancean A., iar semnătura lui lipsește. Nu este clar de ce a fost inclus

dacă nu a participat, sau de ce lipsește mențiunea că a refuzat să semneze și din

ce motiv. Circumstanțele care de asemenea impun necesitatea excluderii și

acestei probe din lista celor care pot fi puse la baza sentinței.

Totodată, la aceeași dată, ofițerul de urmărire penală Bătrîncea E., în

prezența specialiștilor Gheorghiță A. și Vrancean A., fără a indica numărul

cauzei penale, a examinat 12000 lei în bancnote cu valoarea nominală de 50 lei

în număr de 240, 19 bancnote cu valoarea de 20 euro și 2 bancnote cu valoarea

de 10 euro, nefiind clar de ce persoanele date au fost incluse în calitate de

specialiști și de unde s-au luat bancnotele de euro, or, potrivit procesului-verbal

de ridicare din 16 septembrie 2013, de la Gheorghiță A. au fost ridicate doar

bancnote de lei. Pe lângă aceasta, procesul-verbal de ridicare a banilor este

datat cu 16 septembrie 2013, iar procesul-verbal de restituire a acestor bani

este datat cu 13 septembrie 2013, nefiind clar cum au ajuns banii restituiți deja

la 13 septembrie 2013 să fie examinați de ofițer pe 16 septembrie 2013.

Prin urmare, instanța de apel a statuat că și această probă, a fost

administrată de prima instanță cu încălcarea procedurii și nu poate fi pusă la

baza sentinței de condamnare a inculpatei.

A mai menționat instanța de apel, că nu este clar de la cine și în ce

circumstanțe au fost ridicați banii în sumă de 12000 lei, în ce împrejurări și care

a fost actul de a ridica banii și a-i aprecia ca corp delict.

Totodată, organul de anchetă nu a prezentat careva probe pertinente și

concludente care ar confirma vinovăția inculpatei Dabija E. de faptele

incriminate sub aspect de sustragere de bunuri din avutul altei persoane.

Acuzarea nu a verificat poziția inculpatei cu referire la relațiile ei cu

Vrancean A. și Gheorghița A. și posibilitatea existenței unor înțelegeri legate de

procurarea unui tractor și dorința părții vătămate de a-l favoriza pe Vrancean A.

în a-și însuși o sumă de bani sub pretextul că banii ar fi fost sustrași de către

inculpată.

Instanța de apel a indicat că atât declarațiile părții vătămate Gheorghiță

Anatolie de la urmărirea penală, declarațiile martorului Vrancean Anatolie

Grigore din cadrul în instanței de fond, cât și banii ridicați potrivit procesului-

verbal de ridicare din 16 septembrie 2013, de la Gheorghiță Anatolie, nu pot fi

12

puse la baza condamnării inculpatei în comiterea furtului încriminat,

împrejurare care nu a fost înlăturată de acuzare referitor la ridicarea banilor pe

parcursul cercetării judecătorești, iar conform art. 8 alin. (3) Cod de procedură

penală, concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot

fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi

înlăturate în condițiile prezentului cod, se interpretează in favoarea bănuitului,

învinuitului, inculpatului

procurorul și avocatul Pavlov Victor în numele inculpatei Dabija Elena.

13.1. Procurorul, declarând recurs la 19 decembrie 2016, în termen, a

solicitat admiterea acestuia și casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea

sentinței.

În motivarea recursului, invocând temei de drept pct. 6 alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, a indicat următoarele argumente:

- soluția instanței de apel contravine prevederilor art. 419 Cod de

procedură penală, conform căruia, rejudecarea cauzei de către instanța de apel

se desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în prima

instanță;

- instanța de fond, cercetând în cumul probele administrate în ședința de

judecată prin prisma admisibilității, pertinenței și concludenții, utilității și

veridicității raportată la declarațiile date în ședința de judecată și probele

administrate, a stabilit o corectă situație de fapt, dând faptelor reținute în

sarcina inculpatei Dabija Elena încadrarea juridică corespunzătoare, și anume

art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal;

- declarațiile părții vătămate Gheorghiță Anatolie sunt pertinente și

concludente, aceste declarații au fost date citirii în cadrul ședinței de judecată în

instanța de fond, cu încălcarea prevederilor art. 371 Cod procedură penală,

deoarece atât în cadrul ședinței de judecată în instanța de fond, cât și în instanța

de apel (atât la prima judecare a apelurilor, cât și rejudecarea apelurilor) partea

vătămată Gheorghița Anatolie nu s-a prezentat, deși au fost întreprinse toate

măsurile legale de a asigura prezența acestuia, ultimul fiind plecat peste

hotarele Republicii Moldova, fapt confirmat și în instanța de apel, prin

informația prezentată de acuzatorul de stat;

- declarațiile părții vătămate Gheorghița Anatolie coroborează cu

declarațiile martorului Vrancean Anatolie, fiind veridice, coerente si

consecvente care relatează într-o modalitate precisă și fără careva divergențe

acțiunile infracționale inculpatei Dabija Elena;

- martorul Vrancean Anatolie a dat aceste declarații sub jurământ, însă dat

fiind faptul că, acesta nu ține minte declarațiile făcute anterior, ele au fost aduse

la cunoștință și confirmate în ședința de judecată. Mai mult ca atât, la audierea

martorului Vrancean Anatolie în cadrul ședinței de judecată în instanța de fond,

a participat inculpata Dabija Elena și apărătorul acesteia Erhan Andrei care erau

în drept să pună întrebări martorului astfel încât să fie elucidate circumstanțele

cauzei;

- declarațiile părții vătămate Gheorghiță Anatolie și a martorului Vrancean

Anatolie coroborează și cu materialele administrate la faza urmăririi penale, și

13

anume, cu procesul-verbal de ridicare din 16 septembrie 2013 prin care se

atestă că, de la Gheorghiță Anatolie au fost ridicate bancnote în lei, în sumă de

12000 lei și 200 Euro, care au fost sustrași din torpedoul mașinii lui, de model

„Mazda 323” și pe care ulterior lui i-a întors Dabija Elena;

- partea vătămată a cunoscut despre faptul că, banii au fost sustrași de

către Dabija Elena, astfel prin plângerea adresată la 10 septembrie 2013 a

solicitat să fie trasă la răspundere penală o persoană determinată, inculpata

Dabija Elena, iar acest fapt confirmă veridicitatea declarațiilor părții vătămate

care a indicat că, telefonând-o pe inculpata Dabija Elena, ultima a recunoscut că

a luat din torpedoul mașinii suma de 12 000 lei și 1200 Euro. Ulterior, inculpata

i-a întors suma de 12 000 lei și 200 Euro;

- materialele cauzei penale au fost prezentate atât inculpatei Dabija Elena,

cât și apărătorului acesteia materialele cauzei penale, la terminarea urmăririi

penale, iar careva obiecții la subiectele abordate în instanța de apel de către

avocatul Pavlov Victor nu au fost formulate, iar cu referire la prevederile

art. 251 Cod procedură penală, încălcarea oricărei alte prevederi legale decât

cele prevăzute în alin. (2) atrage nulitatea actului dacă a fost invocată în cursul

efectuării acțiunii - când partea este prezentă, sau la terminarea urmăririi

penale - când partea ia cunoștință de materialele dosarului, sau în instanța de

judecată - când partea a fost absentă la efectuarea acțiunii procesuale, precum

și în cazul în care proba este prezentată nemijlocit în instanță;

- poziția inculpatei Dabija Elena care a indicat că, a luat avansul de pe

tractorul T-16 pe care anterior îl procurase cu Vrancean Anatolie, nu se

confirmă prin careva probe pertinente și concludente administrate la cauza

penală, mai mult ca atât vin în contradicție cu declarațiile părții vătămate

Gheorghiță Anatolie și a martorului Vrancean Anatolie, precum și cu materialele

administrate la faza urmăririi penale;

- Gheorghiță Anatolie s-a adresat la poliție la data de 10 septembrie 2013

(peste 7 zile) nu indică asupra faptului că, partea vătămată nu a avut nici o

pierdere, ci dovedesc faptul că, partea vătămată s-a adresat la poliție după ce

inculpata Dabija Elena i-a întors la data de 04 septembrie 2013 suma de 12 000

lei și 200 Euro și a refuzat să-i restituie suma de 1000 Euro;

- prin procesul-verbal de ridicare din 16 septembrie 2013 de la Gheorghiță

Anatolie au fost ridicate bancnote în lei MD în sumă de 12 000 lei și 200 Euro,

care au fost sustrași din torpedoul mașinii lui de modelul „Mazda 323” și pe care

ulterior lui i-a întors Dabija Elena;

- adoptarea de către instanța de apel a soluției de încetare a procesului

penal, prin prisma art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală cu

invocarea motivului că există circumstanțe care exclud sau condiționează

pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală, este o interpretare

greșită a legislației procesual penale, deoarece legiuitorul a reglementat concret

cazurile când se poate adopta o soluție de încetare a procesului penal. Mai mult

ca atât, instanța de apel nu a indicat care anume este motivul este de încetare a

procesului penal.

13.2. Avocatul Pavlov Victor în numele inculpatei Dabija Elena, declarând

recurs la 02 ianuarie 2017, în termen, a solicitat admiterea acestuia, casarea

14

deciziei instanței de apel și sentinței, cu emiterea unei noi hotărâri de achitare a

inculpatei.

În motivarea recursului, invocând temei de drept pct. 6), 8), 10), 12)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, a indicat următoarele argumente:

- instanța de apel eronat a apreciat declarațiile părții vătămate;

- toate actele procesuale subsecvente, efectuate cu participarea lui

Gheorghiță Anatolie nu pot fi admise ca mijloc de probă și examinate în decizia

colegiului impunându-se excluderea lor;

- au fost falsificate acte procesuale, iar instanța de apel nu a dat nicio

apreciere argumentelor apărării în acest sens;

- prima abatere se regăsește la ordonanța de recunoaștere în calitate de

bănuit din 12 septembrie 2013 unde este indicat numărul cauzei penale

2013210445 care a fost atribuit abia la data de 16 septembrie 2013, or, prin

includerea acestui număr, organul de urmărire penală a încercat de a da o

aparență legală a ultimului, însă drept urmare a acestui fapt actul este nul;

- procesul-verbal de ridicare din 16 septembrie 2013 și procesul-verbal de

examinare a obiectului din 16 septembrie 2013 nu pot fi admise în calitate de

probă, precum nici nu pot fi puse la baza unei sentințe de condamnare;

- la data de 16 septembrie 2013 au fost examinați bani, însă acești bani au

fost restituiți părții vătămate la 13 septembrie 2013. Totodată, Gheorghiță

Anatolie a primit la 13 septembrie 2013 – 12000 lei și 200 Euro, însă la 16

septembrie 2013 a predat doar suma de 12000 lei;

- instanța de apel a încetat procesul doar în partea învinuirii aduse la lit. c)

alin. (2) art. 186 Cod penal fără a face careva explicații asupra calificativului

prevăzut la lit. d) a aceluiași aliniat.

concluzionează că acestea urmează a fi admise, cu casarea totală a deciziei

instanței de apel și dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în

alt complet de judecată, reieșind din următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept,

comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, judecând

recursul instanța este în drept să-l admită, cu casarea totală a hotărârii atacate

și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet

de judecată, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de

apel, inclusiv și să o caseze, atunci când se constată comiterea erorilor de drept,

care au dus la adoptarea unei hotărâri ilegale, totodată, verificându-se dacă s-a

aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte

au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Recurenții invocă în recursurile declarate temeiuri de drept prevăzute de

art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 10) și 12) Cod de procedură penală, care prevede că

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel în următoarele temeiuri: instanța

15

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; nu au fost

întrunite elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o hotărâre de

condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus

sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza

unei legi mai blânde; s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale; faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Potrivit prevederilor art. 436 alin. (1) Cod de procedură penală, procedura

de rejudecare a cauzei, după casarea hotărârii în recurs, se desfășoară conform

regulilor generale pentru examinarea ei.

Conform alin. (2) al aceluiași articol, pentru instanța de rejudecare,

indicațiile instanței de recurs sunt obligatorii în măsura în care situația de fapt

rămâne cea care a existat la soluționarea recursului.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe

noi prezentate instanței de apel sau cercetează suplimentar probele

administrate de instanța de fond. Instanța de apel poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Instanța de apel, este obligată să se pronunțe asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

Decizia instanței de apel, conform art. 417 Cod de procedură penală,

trebuie să cuprindă fapta constatată de prima instanță și conținutul

dispozitivului sentinței, fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care au

dus după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele

adoptării soluției date. Potrivit cerințelor aceluiași articol, chestiunile de fapt

asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care

prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai

imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce

împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma

cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de

procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual

penal sau administrativ au fost corect aplicate și hotărârea adoptată să conțină

răspuns la toate motivele invocate.

Reieșind din criticile recursului, invocate prin prisma art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și anume care relevă faptul că: ”instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel; hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția”, Colegiul penal

menționează că, instanța de apel, în decizia pronunțată la 03 noiembrie 2016,

nu a îndeplinit indicațiile deciziei Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție din 05 iulie 2016, precum și ale deciziilor precedente, emise de instanța

16

de recurs ordinar, care, potrivit alin. (2) al art. 436 Cod de procedură penală

„sunt obligatorii în măsura în care situația de fapt rămâne cea care a existat la

soluționarea recursului".

Potrivit acestei decizii a Curții Supreme de Justiție la rejudecarea cauzei

instanța de apel urma să aprecieze fiecare probă separat, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de

fapt și de drept indicate în rechizitoriu, și în limitele invocate în acest act de

învinuire, neindicând motivele pentru care a respins respectivele probe și

versiuni ale apărării.

Colegiul lărgit menționează că, deși cauza a fost trimisă la rejudecare cu

indicații concrete privind modalitatea de soluționare a cauzei, instanța de apel,

contrar acestor indicații, a pronunțat din nou o decizie neîntemeiată, deoarece a

omis să înfăptuiască verificarea cauzei sub toate aspectele indicate de către

instanța de recurs.

În acest sens Colegiul menționează că instanța de apel la rejudecarea

cauzei trebuia să dea o apreciere multilaterală a probelor, și anume să verifice

prin analiza materialului probatoriu prezența sau lipsa în acțiunile cet. Dabija

Elena a elementelor infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c) și d) Cod

penal.

Instanța de recurs constată, că potrivit procesului-verbal în ședința

instanței de apel nu au fost verificate careva probe, în general, deși ecestea se

conțin în textul deciziei instanței de apel.

Mai mult decât atât, reieșind din conținut deciziei atacate, Colegiul penal

constată, că instanța de apel a examinat cauza superficial, fără a-și motiva

suficient soluția de încetare a procesului penal față de Dabija Elena, neinvocând

careva motive concrete ce ar sta la baza acestei deciziei, or, instanța de apel, ca

urmare a efectuării cercetării judecătorești, urma să expună în hotărârea

adoptată situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat și să

formuleze concluzii temeinice, în baza suportului probator, privitor la vinovăția

sau nevinovăția inculpatei de cele incriminate prin rechizitoriu.

Astfel, studiind partea descriptivă a deciziei atacate, Colegiul constată

logica unei sentințe de achitare a inculpatei în temeiul art. 390 alin. (1) pct. 1)

Cod de procedură penală, pe motiv că nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii, pe când, în partea dispozitivă a deciziei expune soluția de încetare a

procesului penal pe motivul că există alte circumstanțe care exclude sau

condiționează tragerea la răspundere penală, neindicând care sunt aceste

circumstanțe.

Mai mult ca atât, instanța de apel a încetat procesul penal față de Dabija

Elena, constatând că ultima este învinuită în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 186 alin. (2) lit. c) Cod penal, pe când potrivit rechizitoriului (f. d. 63 – 64,

vol. I), Dabija Elena se învinuiește că a săvârșit infracțiunea prevăzută de

art. 186 alin. (2) lit. c) și d) Cod penal, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor

altei persoane, prin pătrundere, cu cauzarea unui prejudiciu în proporții

considerabile, astfel instanța de apel a lăsat fără apreciere calificativul prevăzut

17

la lit. d) alin. (2) art. 186 Cod penal, încetând procesul penal doar în baza

art. 186 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Având în vedere cele menționate supra, Colegiul lărgit conchide că instanța

de apel a adoptat o hotărâre nemotivată, contrar prevederilor art. 417 Cod de

procedură penală.

Colegiul lărgit consideră, că erorile procesuale admise de către instanța de

apel, cad sub incidența prevederilor art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală și nu pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs, motiv pentru care

decizia instanței de apel urmează a fi casată total cu dispunerea rejudecării

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În cadrul rejudecării cauzei, instanța de apel, urmează să țină seama de

motivele indicate în prezenta decizie, care au servit temei de casare a soluției

adoptate și, cu respectarea prevederilor art. 414 și 419 Cod de procedură

penală, să verifice minuțios legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, să se

pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel, indicațiilor expuse în

decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 05 iulie 2016 și

să adopte o hotărâre legală și întemeiată, care să corespundă prevederilor art.

417 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Tăut Dorina și de către avocatul Pavlov Victor în

numele inculpatei Dabija Elena, casează total decizia Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 03 noiembrie 2016 privind-o pe Dabija Elena XXXXX, cu

dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 28 iunie

2017.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Mardari Dumitru

Cobăneanu Ala

Ghervas Maria

Stratulat Galina

18