1ra-955/2017 — art. 186 alin. 2 lit. d CP

1ra-955/2017 — art. 186 alin. 2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-955/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

14 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Elena Covalenco,

Judecători Iurie Diaconu, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Ciocana, mun.

Chișinău din 22 decembrie 2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 14 martie 2017, declarat de avocatul Boris Druță, în numele

inculpatului

Larin Anatolii xxxxxx, născut la

xx xxxxxx xxxx, originar și locuitor al or. xxxxx, str.

xxxxxxxxx xx, ap. xx, cetățean al R. Moldova,

condamnat anterior prin:

1) sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău

din 21.04.2016, în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod

penal la 1 an închisoare;

2) sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău

din 21.04.2016, în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod

penal la 5 luni închisoare;

3) sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din

27.09.2016 în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d), 84 Cod

penal la 1 an și 9 luni închisoare.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 23.08.2016 – 22.12.2016,

instanța de apel: 24.01.2017 – 14.03.2017,

instanța de recurs: 15.05.2017 – 14.06.2017.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal

1

C O N S T A T Ă :

2016, cauza fiind judecată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură

penală, Larin Anatolii a fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal

la 1 an închisoare.

Potrivit art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumulul parțial al pedepselor aplicate, inclusiv prin sentința Judecătoriei Ciocana,

mun. Chișinău din 21 aprilie 2016 și sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău

din 27 septembrie 2016, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă de 2 ani și 6 luni

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din 12 aprilie

2016.

13:55, inculpatul Larin Anatolii, având scopul sustragerii bunurilor altei persoane,

prin acces liber a pătruns în scara nr. 6 a blocului locativ 22, str. Ion Dumeniuc,

mun. Chișinău, de unde pe ascuns, din holul etajului I, a sustras o bicicletă pentru

copii de model ,,Permax” la prețul de 3800 lei, cauzându-i părții vătămate Raileanu

Ecaterina o daună materială în proporții considerabile.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina, solicitând examinarea

cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, că aceste probe

dovedesc vinovăția lui și i-a încadrat acțiunile în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod

penal, ca furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, cu cauzarea

de daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, art. 3641 Cod de procedură penală, că inculpatul a recunoscut vina, a

manifestat căință sinceră, că circumstanțe atenuante și agravante nu au fost

stabilite, dar a comis o infracțiune mai puțin gravă, fiind condamnat anterior,

concluzionând că corectarea și reeducarea lui este posibilă doar prin izolare de

societate.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie stabilită o

pedeapsă non privativă de libertate.

Apelantul a invocat că inculpatul a solicitat examinarea cauzei penale în

temeiul art. 3641 Cod de procedură penală, pe baza probelor administrate în faza

urmăririi penale.

Inculpatul a declarat că dorește să făurească o viață pașnică, s-a căit sincer și

a declarat cu lux de amănunte cele comise, regretând cele întâmplate cu multă

sinceritate. El a solicitat stabilirea unei pedepse non privativă de libertate, fiind

gata s-o execute.

Instanța a emis o sentință prea aspră. Privarea de libertate este o măsură

exagerată, iar inculpatul dorește să se angajeze în câmpul muncii.

2017, apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond corect a stabilit circumstanțele

de fapt și de drept, just concluzionând că inculpatul a comis infracțiunea imputată.

2

La stabilirea pedepsei, instanța de fond corect a ținut cont de prevederile art.

7, 61, 75 Cod penal, că inculpatul a recunoscut vina, a manifestat căință sinceră, a

comis o infracțiune mai puțin gravă, nefiind stabilite circumstanțe atenuante și

agravante.

La fel, prima instanță corect i-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii pe un

termen de 1 an, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, ținând cont că el a

recunoscut faptele indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe

baza probelor administrate în fază de urmărire penală, aplicând prevederile art.

3641 Cod de procedură penală.

Or, inculpatul a comis mai multe infracțiuni ceea ce denotă că el nu a luat

calea corijării și îndreptării.

Astfel, pedeapsa închisorii numită definitiv, conform prevederilor art. 84

alin. (4) Cod penal, nu poate fi alta, decât cu executare în penitenciare de tip

semiînchis.

Instanța de apel a menționat că în cazul în care instanța de judecată a redus

pedeapsa în conformitate cu circumstanțele prevăzute la art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, acestea nu mai pot servi temei de aplicare a prevederilor art. 90

Cod penal, deoarece ar însemna că aceleiași situații de drept i se acordă o dublă

valență juridică.

Pedeapsa aplicată inculpatului este legală și întemeiată, proporțională

faptelor comise și circumstanțelor cauzei, care corect au fost constatate de către

instanța de fond.

parțială a hotărârilor adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă non privativă de libertate.

Recurentul a invocat că inculpatul se căiește sincer, dorește să se angajeze în

câmpul muncii și să ducă o viață pașnică, fără să mai încalce legea.

Deși încadrarea juridică este corectă, nu este echitabilă privarea de libertate a

inculpatului.

La emiterea sentinței de condamnare nu s-au respectat cerințele prevăzute de

art. 51-53, 100, 101 Cod de procedură penală, art. 5 și 13 CEDO, deoarece

pedeapsă stabilită nu este rezonabilă și atentează la dreptul la libertate.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 pct. 2), 6) Cod de procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

3

atacate în acest sens. Conform art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroarea

gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul avocatului este fondat în drept pe art.

art. 427 p. 2, 6 Cod de procedură penală, avându-se în vedere, probabil, art. 427

alin. (1) pct. 2) și 6) Cod de procedură penală, care prevăd următoarele temeiuri

pentru recursul ordinar - instanța nu a fost compusă potrivit legii ori au fost

încălcate prevederile art. 30, 31 și 33, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta

este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței (pct. 5., din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat,

în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate, asupra

căror motive concrete din apel nu s-ar fi pronunțat instanța și care ar fi esența

circumstanțelor că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta este expus

neclar, că instanța a admis o eroare gravă de fapt, raportată la exigențele art. 6 pct.

111) Cod de procedură penală, care ar fi afectat soluția instanței, că instanța nu a

fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art. 30, 31 și 33, fiind

omisă în totalitate argumentarea ilegalității hotărârilor atacate în acest sens și

indicarea unor concrete erori de drept în aspectul vizat (pct. 5. din decizie).

Rezultă, că recursul ordinar nu îndeplinește cerințele legale de conținut, iar

instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se expună,

apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5.

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în

mod concludent că instanțele de fond și de apel legal și întemeiat au constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului, în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor

de drept material, just și argumentat au ținut cont de prevederile art. 61, 75, 84 alin.

(4) Cod penal, 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, conform căror persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă

4

în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor

indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare. În cazul în

care, după pronunțarea sentinței, se constată că persoana condamnată este vinovată

și de comiterea unei alte infracțiuni săvârșite înainte de pronunțarea sentinței în

prima cauză, instanța de judecată stabilește pedeapsa definitivă pentru concurs de

infracțiuni prin cumul, total sau parțial, al pedepselor aplicate.

Or, soluția instanțelor este conformă și jurisprudenței naționale, potrivit cărei

recunoașterea vinovăției care atrage incidența procedurii simplificate, nu poate fi

valorificată ca o circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art. 76 alin. (1) lit.

f) Cod penal, deoarece ar însemna că aceleiași situații de drept să i se acorde o

dublă valență juridică (pct. 35, Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 13 din

16.12.2013, „Cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641 CPP de către instanțele

judecătorești”).

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

(hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele de fond și de apel au apreciat circumstanțele cauzei în latura

pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

5

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens

decât cel pe care îl propune apărarea este o competență și prerogativă legală a

acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în

recursul ordinar la fel este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile atacate cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat

inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul

ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a

fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Boris Druță,

împotriva sentinței Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 22 decembrie 2016 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2017, în privința

inculpatului Larin Anatolii xxxxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 28 iunie 2017.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Iurie Diaconu

Ion Guzun

6