1ra-544/2017 — art. 287 alin. 3, 151 alin. 1 CP

1ra-544/2017 — art. 287 alin. 3, 151 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-544/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

03 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

către avocatul Spoială Vladimir în numele inculpatului Ceptureanu Valentin,

prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Cahul din

15 noiembrie 2016, în cauza penală în privința lui

Ceptureanu Valentin

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 18.02.2016 - 09.06.2016;

instanța de apel: 08.07.2016 - 15.11.2016;

instanța de recurs: 01.02.2017 - 03.05.2017.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

ordinea prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Ceptureanu V. a fost

condamnat în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, la 2 ani închisoare și în baza art.

151 alin. (1) Cod penal, la 3 ani și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă sub formă de

închisoare pe un termen de 3 ani și 6 luni, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

jurul orelor 2230, Ceptureanu V. fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflându-se pe

una din străzile s. Porumbești, r-nul Cantemir, care se atribuie la loc public, din

intenții huliganice, încălcând grosolan ordinea publică care s-a manifestat prin

încălcarea normelor de drept și morale de comportare în societate, exprimând o

vădită lipsă de respect față de societate, însoțită de aplicarea violenței,

demonstrativ, în prezența mai multor persoane, dând dovadă de obrăznicie

deosebită a inițiat un conflict cu cet. Bercaru N., aplicându-i acestuia în mod

intenționat multiple lovituri cu pumnii în față și alte părți ale corpului, după care

1

luând în mână o țeavă din metal i-a aplicat o lovitură în regiunea capului,

cauzându-i dureri fizice, perturbând astfel liniștea și ordinea publică.

Tot el, având scopul cauzării leziunilor corporale, intenționat cu o țeavă

metalică ce o avea în mână, i-a aplicat lui Bercaru N., o lovitură în regiunea

capului, cauzându-i ultimului vătămări corporale grave.

inculpatului, care a solicitat casarea parțială a acesteia și pronunțarea unei noi

hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care să fie dispusă

suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite inculpatului.

În motivarea apelului declarat apelantul a menționat că, instanța de fond a

apreciat greșit circumstanțele cauzei, aplicând incorect inculpatului pedeapsa

definitivă sub formă de închisoare, refuzând neîntemeiat aplicarea prevederilor

art. 90 Cod penal.

Adițional, partea apărării a menționat că, instanța de fond nu a ținut cont

de circumstanțele atenuante ale cauzei și anume de faptul că, inculpatul anterior

nu a mai fost condamnat, se caracterizează pozitiv, este o persoană liniștită și

neconflictuală, regretă cele comise și a depus maxim efort de a recupera

prejudiciul cauzat părții vătămate, astfel, inculpatul întrunește condițiile aplicării

prevederilor art. 90 Cod penal,

2016, apelul declarat a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței fără

modificări.

aplicarea pedepsei instanța de fond a ținut cont de circumstanțele atenuante ale

cauzei și la stabilirea categoriei și termenului pedepsei s-a bazat pe prevederile

art. 75 Cod penal.

Verificând criticele aduse sentinței referitoare la aspectele de drept operate

de instanța de fond la stabilirea și individualizarea pedepsei inculpatului,

instanța de apel a reținut că, art. 287 alin. (3) Cod penal, prevede pedeapsa cu

„închisoare de la 3 la 7 ani”, iar art. 151 alin. (1) Cod penal „închisoare de la 5 la

10 ani”. Prima instanță reținând prevederile art. 3641 Cod de procedură penală, i-

a stabilit inculpatului pedeapsa penală în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, sub

formă de închisoare pe un termen de 2 ani și în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, 3

ani 4 luni, iar în temeiul art. 84 Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă

sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani și 6 luni, or, circumstanțe

agravante în speță nu au fost constatate, iar recunoașterea vinovăției instanța a

considerat că nu poate servi drept circumstanță atenuantă, deoarece cauza a fost

examinată în procedură simplificată, unde recunoașterea vinovăției este o

condiție procesuală pentru a putea fi aplicată la reducerea pedepsei.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că, instanța de fond corect a ajuns

la concluzia că, corectarea și reeducarea inculpatului nu este posibilă fără

2

izolarea acestuia de societate, or, persoana care a comis mai multe infracțiuni

împotriva altor semeni, cărora le-a fost aplicată violență fizică soldată cu

cauzarea unor leziuni corporale grave în cadrul unui act de huliganism grav,

răspunderea penală să nu fie corespunzătoare încălcărilor grave aduse ordinii

publice și sănătății părții vătămate.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al

pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să

țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe,

în sensul adaptării la condițiile impuse de societate.

Cât privește alegația apărării precum că, inculpatul a reparat prejudiciul

cauzat părții vătămate, iar ultima nu are pretenții față de acesta, instanța de apel

a considerat că, nu poate servi drept unic temei pentru casarea sentinței în partea

stabilirii pedepsei, din motiv că, repararea prejudiciului constituie în primul rând

o obligație a inculpatului de a repara daunele cauzate prin infracțiune și doar

apoi o circumstanță atenuantă la stabilirea pedepsei. La caz, instanța de fond a

dat o apreciere veridică circumstanței respective în cumul cu alte.

Instanța de apel a reținut ca fiind neîntemeiată și critica avocatului precum

că, inculpatul se caracterizează pozitiv, iar respectivul fapt nu a fost luat în

considerație la numirea pedepsei, or, caracterizarea pozitivă este un element

important în procesul formării și numirii pedepsei penale, însă, nu este de ajuns

pentru a aplica în inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal.

Spoială Vl. în numele inculpatului, care, invocând temei de drept prevederile art.

427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, solicită casarea parțială a

acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care lui Cepturanu V. să-i fie

stabilită o pedeapsă cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

În motivarea recursului ordinar, autorul invocă argumente similare cu cele

indicate anterior în apel de către partea apărării și descrise la pct. 3. al prezentei

decizii, suplimentar menționând că:

- instanța de apel incorect a constatat că, numai executarea reală a pedepsei

stabilite inculpatului va atinge scopul legii penale;

- ambele infracțiuni pentru care a fost condamnat inculpatul fac parte din

categoria celor grave, pentru care este posibilă suspendarea condiționată a

executării pedepsei, or, infracțiunile date nu se regăsesc în interdicțiile stabilite la

art. 90 alin. (4) Cod penal;

- comportamentul violent al inculpatului nu poate fi caracterizat ca unul

de o intensitate mare sau sadic, având în vedere că pe un fon nervos acesta i-a

aplicat victimei lovitura cu țeava, iar conflictul nu a durat mult;

- inculpatul anterior nu a comis careva infracțiuni sau contravenții, el fiind

la prima abatere de lege, având o vârstă tânără, până la săvârșirea faptelor

3

incriminate a dat dovadă de un comportament exemplar, fiind caracterizat

pozitiv la locul de trai, nu se află la evidența medicului narcolog sau psihiatru;

- imediat după aplicarea violenței față de partea vătămată, inculpatul a

solicitat să fie chemată ambulanța, a manifestat căință activă, a recunoscut

integral învinuirea formulată și a solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc în

procedură simplificată;

- pe parcursul judecării cauzei nu a fost constatată nici o circumstanță

agravantă, fiind reținute doar atenuante, asupra cărora instanțele nu s-au expus

suficient de motivat, apreciind în termeni generali doar unele din acestea;

- concluzia instanței de apel privind executarea reală a pedepsei cu

închisoare nu va duce la atingerea scopului pedepsei penale prevăzut la art. 61

alin. (2) Cod penal;

- potrivit Rezoluției nr. 65 (22.01.1965), privind suspendarea executării

pedepsei, probațiunea și alte măsuri de înlocuire a pedepselor privative de

libertate și Rezoluția nr.73 (13.04.1973) privind tratamentul de scurtă durată al

delicvenților adulți, adoptate de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei,

prin care se recomandă guvernelor statelor membre să limiteze atât cât este

posibil privarea de libertate a făptuitorilor unor infracțiuni minore și a

persoanelor care ar prezenta un pericol social redus;

- potrivit jurisprudenței naționale (deciziile CSJ nr. 1ra-749/2013 din

13.08.2013 și nr. 1ra-400/2014 din 13.05.2014), se poate observa la capitolul naturii

infracțiunii, elementelor sale constitutive, modului de operare a făptuitorului și

calificării faptei sunt practic asemănătoare cu speța referitoare la inculpatul

Cepturean V. fiind aplicabile și în prezenta cauză, or, altfel ar exista o practică

neunitară, fapt ce poate aduce atingere dreptului la un proces echitabil garantat

de art. 6 CoEDO;

- potrivit hotărârii CtEDO 23530/02 din 02.07.2009, cauza Iordan Iordanov c.

Bulgariei, Curtea a reținut că principiul securității juridice se regăsește implicit în

toate articolele convenției și reprezintă unul din elementele fundamentale ale

statului de drept (Beian c. României, nr. 30658/05);

- divergențele de jurisprudență sunt inerente oricărui sistem judiciar care

se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra

jurisdicției lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul instanței supreme este tocmai de

a soluționa aceste contradicții (Zielinski, Pradal, Gonzalez și alții c. Franței (MC), nr.

24846/94 și 34l65/96-34173/96).

6.1. În conformitate cu prevederile art. 431 alin.(1) pct.11) Cod de

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra

recursului ordinar declarat, solicitând inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit

neîntemeiat, invocând că soluțiile instanțelor inferioare, referitoare la categoria și

mărimea pedepsei, a fost reținută în strictă conformitate cu prevederile art. 6, 7,

61, 75, 76, 77 Cod penal, conform cărora, persoanei recunoscute vinovate de

4

săvârșire unor infracțiuni, i se aplică o pedeapsă echitabilă, în limitele și în strictă

conformitate cu dispozițiile legii.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității

acestuia, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest

articol.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu,

este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că

recursul declarat este vădit neîntemeiat.

Precum a fost menționat supra, recurentul invocă temei de casare a

hotărârilor contestate art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală,

totodată semnalând pct. 15) și 16) a aceleiași norme procesual penale, care

stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise în instanțele de fond și de apel în cazul când instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale; instanța de judecată internațională, prin hotărâre pe un alt

caz, a constatat o încălcare la nivel național a drepturilor și libertăților omului care poate

fi reparată și în această cauză; norma de drept aplicată în hotărârea atacată contravine

unei hotărâri de aplicare a aceleiași norme date anterior de către Curtea Supremă de

Justiție.

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs,

Colegiul penal constată că acestea nu și-au găsit confirmarea la examinarea

recursului declarat, lipsind temeiuri de implicare a instanței de recurs în sensul

casării hotărârilor contestate.

Potrivit conținutului recursului, recurentul este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului Ceptureanu V. și critică hotărârile judecătorești numai în partea

stabilirii pedepsei, invocând că, în speță nu au fost identificate careva interdicții

de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal, în privința inculpatului, or, acesta și-

a recunoscut vinovăția s-a căit sincer de cele comise și în instanța de fond, cauza

a fost examinată în ordinea prevăzută la art. 3641 Cod de procedură penală.

Motivele recurentului, precum că instanțele de fond incorect au

individualizat pedeapsa și neîntemeiat nu au aplicat în privința inculpatului alte

pedepse alternative, Colegiul penal le consideră neîntemeiate.

5

La acest capitol, Colegiul penal atestă că, potrivit art. 61 Cod penal,

pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare

și reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în numele

legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnatului, cât și a altor persoane.

Totodată, conform art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă, iar la stabilirea

categoriei și termenului pedepsei instanța de judecată are obligația să țină seama

de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și

de condițiile de viață ale familiei acestuia.

De asemenea, Colegiul consideră necesar de evidențiat că, în art. 90 Cod

penal sunt prevăzute condițiile pentru acordarea suspendării condiționate a

executării pedepsei, și anume se prevede că instanța de judecată, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana vinovatului și considerând necesar poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului,

indicând obligatoriu în hotărâre motivele condamnării cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei și termenul de probă.

Colegiul penal menționează, că la stabilirea pedepsei inculpatului, atât

prima instanță, cât și cea de apel, au ținut seama în deplin de principiile de

aplicare a pedepsei prevăzute de art. 61 Cod penal, de criteriile generale de

individualizare a ei, stipulate în art. 75 Cod penal, de toate circumstanțele cauzei

care agravează ori atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corijării și reeducării acestuia și corect au conchis că inculpatul a comis din

intenție două infracțiuni grave, soldate cu cauzarea părții vătămate a unor

leziuni corporale grave, iar corectarea și reeducarea lui este posibilă doar prin

aplicarea unei pedepse cu închisoare.

Colegiul reiterează faptul că, în speță, judecarea cauzei penale a avut loc în

baza probelor administrate la faza de urmărire penală, în conformitate și cu

respectarea prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală și potrivit alin. (8) al

acestui articol, inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în

rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate la

faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Colegiul penal atestă că, sancțiunea art. 287 alin. (3) Cod penal, prevede

pedeapsa cu „închisoare de la 3 la 7 ani”, iar art. 151, alin. (1) Cod penal

„închisoare de la 5 la 10 ani”.

6

Însă, în cauză deferită, se constată că, potrivit sentinței adoptate în ordinea

prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Ceptureanu V. a fost condamnat

în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, la pedeapsă sub formă de închisoare pe un

termen de 2 ani și în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, la 3 ani și 4 luni, iar în

temeiul art. 84 Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă sub formă de

închisoare pe un termen de 3 ani și 6 luni, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, pedeapsă care se încadrează în noile limite stabilite prin reducerea cu

o treime din maximul și din minimul prevăzut de sancțiunile normelor imputate.

După care, legalitatea sentinței a fost verificată de către instanța de apel,

care a menținut condamnarea în privința inculpatului în baza art. 287 alin. (3) și

art. 151 alin. (1) Cod penal, statuând că, prima instanță corect a apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei și just a individualizat pedeapsa

stabilită în privința acestuia. Or, criticele apelanților în partea ce ține de

solicitarea casării sentinței în latura pedepsei, au fost respinse, ca nefondate.

La baza acestei concluzii, instanțele judecătorești au acordat deplină

eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, au ținut cont de circumstanțele

cauzei, legate de scopul și motivele faptei, gravitatea infracțiunilor săvârșite, de

faptul că inculpatul și-a recunoscut vina și s-a căit sincer, precum și de persoana

acestuia, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de prevenirea de a săvârși infracțiuni noi.

Colegiul penal menționează că argumentele recurentului, precum că la

stabilirea pedepsei instanța de apel, nu a ținut cont de circumstanțele atenuante

prezente în cauză, precum că inculpatul a recunoscut vina, nu pot fi reținute,

deoarece recunoașterea vinei este o circumstanță atenuantă, mai mult că această

circumstanță este un drept al inculpatului, care deja a fost luat în considerație de

către instanța de fond la aplicarea pedepsei sub formă de închisoare pe un

termen de 3 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de huliganism și

vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății.

Or, conform practicii judiciare, recunoașterea vinovăției care atrage

incidența procedurii simplificate, nu poate valorifica ca o circumstanță atenuantă

judiciară prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. f) Cod penal, deoarece ar însemna că

aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică.

În aceste condiții, Colegiul penal, consideră că n-a fost constatată prezența

în speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

Colegiul penal consideră relevant de a specifica că, argumentele invocate

de recurent în cererea sa de recurs au constituit obiect de examinare la judecarea

cauzei în instanța de apel, deoarece după conținutul lor sunt similare celor

consemnate în cererea de apel, respectiv asupra acestora instanța de apel s-a

expus argumentat în hotărârea pronunțată, așa cum este indicat și în pct. 5 din

prezenta decizie, soluție pe care instanța de recurs o consideră legală și

7

argumentată, însușind argumentele ei, reiterarea cărora nu mai este necesară

(cauza CtEDO, Rebait și alții c. Franței, din 25.02.1995, nr. 26564/1995).

Revenind la conținutul recursului declarat, instanța de recurs va respinge

ca fiind neîntemeiată pretinsa violare a art. 6 din CoEDO, or, pentru invocarea

unui atare temei nu este suficient doar expunerea formală a textului erorii

respective și indicarea haustivă a unor precedente CtEDO, dar trebuie specificat

expres dreptul pretins a fi încălcat de instanțele de fond, cu indicarea hotărârii

instanței internaționale, pe un alt caz similar, unde s-a constatat o încălcare la

nivel național a drepturilor și libertăților omului, care poate fi reparată și în

prezenta cauză.

Prin urmare, cauzele CtEDO (Iordan Iordanov c. Bulgariei, nr. 23530/02 din

02.07.2009, Beian c. României, nr. 30658/05, Zielinski, Pradal, Gonzalez și alții c.

Franței (MC), nr. 24846/94 și 34165/96-34173/96), precum și Rezoluțiile nr. 65

(22.01.1965); nr. 73 (13.04.1973), au avut ca obiect de discuție alte circumstanțe

decât cele existente în prezenta cauză. Astfel, prevederile art. 6 CoEDO, în speță

nu sunt aplicabile.

Cât privește incidența în speță a temeiului de recurs prevăzut la pct. 16)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, semnalat de către recurent, Colegiul

constată că acesta nu și-a găsit confirmarea, deoarece deciziile menționate (nr.

1ra-749/2013 din 13.08.2013 și nr. 1ra-400/2014 din 13.05.2014), nu sunt relevante

speței, or, în cazul săvârșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singură în

măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei în

fiecare caz separat pentru infractorul care a comis acea infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării acestei operațiuni, ținând seama

de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea categoriei,

duratei ori a cuantumului pedepsei în cadrul operațiunii de individualizare a

acesteia.

Totodată, în această ordine de idei este necesar de menționat că CtEDO a

statuat deja în jurisprudența sa că, simpla existență a unei abordări

jurisprudențiale diferite, la nivelul instanțelor naționale, asupra unor spețe

similare, nu implică în mod automat o violare a dreptului la un proces echitabil.

De asemenea, Curtea a admis că o unificare a jurisprudenței naționale necesită o

anumită perioadă de timp, astfel încât un interval rezonabil în care coexistă mai

multe soluții jurisprudențiale asupra unor situații similare, este compatibil cu

dreptul la un proces echitabil. Prin urmare, Colegiul conchide că motivarea

recursului declarat de apărare prin prisma pct. 16) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, se consideră necorespunzătoare potrivit cerințelor avute în

vedere de legislator la stabilirea acestui temei de recurs.

În concluzie, instanța de recurs menționează că nu se constată prezența

erorilor de drept ce ar genera casarea hotărârii atacate sub aspectele invocate de

8

avocatul Spoială Vl., deoarece soluția adoptată de către instanța inferioară este

întemeiată și motivată.

În circumstanțele stabilite, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității

recursului declarat de avocat în numele inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiat.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la judecarea cauzei

în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale prescrise la art. 414 - 418

Cod de procedură penală, impunându-se în consecință inadmisibilitatea

recursului ordinar declarat la caz, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Spoială

Vladimir în numele inculpatului Ceptureanu Valentin, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Cahul din 15 noiembrie 2016, în cauza penală

în privința lui Ceptureanu Valentin, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 02 iunie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

9